ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 58/2026

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost constituit conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Ana Hermina Iancu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Ileana Peligrad, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: " În interpretarea dispozițiilor art. 4 1 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.867/2005 și ale art. 20 1 din Legea nr. 80/1995, beneficiază de compensația lunară pentru chirie cadrul militar care a achiziționat o locuință împreună cu soția sa, pentru care a încheiat un contract de credit ipotecar în care figurează în calitate de codebitor o terță persoană?".

După prezentarea referatului de către magistratul-asistent, președintele completului, doamna judecător Ana Hermina Iancu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunțare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel Bacău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 28 noiembrie 2025, în Dosarul nr. 2.904/110/2024, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Sesizarea a fost înregistrată la 9 decembrie 2025 cu nr. 2.511/1/2025. II. Normele legale incidente

Hotărârea Guvernului nr. 1.867/2005 privind stabilirea cuantumului și condițiilor de acordare a compensației lunare pentru chirie cadrelor militare în activitate din Ministerul Apărării Naționale, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Hotărârea Guvernului nr. 1.867/2005: " Art. 4 1 . - Cadrul militar aflat în situația prevăzută la art. 20 1 alin. 2 1 din Legea nr. 80/1995, cu modificările și completările ulterioare, care optează pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă unui credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe sau unui contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a locuinței, beneficiază de compensația lunară pentru chirie dacă îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute la art. 2 lit. a), c) și d) sau art. 3 alin. (1) lit. b), b 1 ), c) și f), precum și următoarele condiții: a) nu deține locuință proprietate personală nici el și nici soția/soțul în garnizoana/localitatea în care a fost numit în prima funcție, a fost mutat în interesul serviciului, a fost detașat și/sau împuternicit, alta decât cea achiziționată prin creditul ipotecar/imobiliar sau prin contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate pentru care se solicită acordarea compensației lunare pentru chirie; b) prezintă, în copie, un contract de credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe sau un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuințe, încheiat în nume propriu sau împreună cu soția/soțul. Contractul de credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe va fi însoțit de contractul de vânzare-cumpărare a locuinței respective. Nu se acordă compensația lunară pentru chirie în situația în care contractul de vânzare-cumpărare sau contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate este încheiat cu copiii/părinții cadrului militar în activitate ori ai soțului/soției acesteia/acestuia; c) locuința achiziționată prin credit ipotecar/imobiliar sau prin contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate să fie astfel situată încât să îi permită cadrului militar îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Aprecierea îndeplinirii acestei condiții se face de către comisia prevăzută la art. 1 alin. (4), iar pentru comandant aprecierea se face de către comisia stabilită la eșalonul imediat superior."

Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 80/1995: Art. 20 1 . - (1) Cadrele militare în activitate numite în prima funcție/mutate în interesul serviciului, detașate și/sau împuternicite într-o altă garnizoană decât cea în care își au domiciliul și care nu dețin locuință proprietate personală în acea garnizoană, nici ei și nici soțiile sau soții acestora, în situația în care nu li se poate asigura spațiu de locuit corespunzător, au dreptul la o compensație lunară pentru chirie de până la 50% din solda lunară. (2) Cadrele militare în activitate numite în prima funcție, mutate în interesul serviciului, detașate și/sau împuternicite într-o garnizoană în care își au domiciliul, dar care nu dețin locuință proprietate personală, nici ei și nici soțiile sau soții acestora, în situația în care nu li se poate asigura spațiu de locuit corespunzător, pot beneficia, în cazuri justificate, pe baza rezultatelor anchetei sociale efectuate de o comisie constituită prin ordin al ministrului apărării naționale, de compensația lunară pentru chirie, prevăzută la alin. (1), la propunerea comandanților sau a șefilor cadrelor militare respective. (2 1 ) Cadrele militare care îndeplinesc condițiile de acordare a compensației lunare pentru chirie potrivit alin. (1) și (2) și care contractează un credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe sau încheie un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuințe beneficiază de compensația lunară pentru chirie, pe o perioadă ce nu poate depăși durata de derulare a creditului sau contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate, respectiv pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă creditului sau contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate. În această situație, compensația lunară pentru chirie se acordă în cuantumul prevăzut la alin. (1), dar nu poate depăși rata lunară plătită pentru creditul ipotecar/imobiliar sau pentru contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate. (2 2 ) În situația prevăzută la alin. (2 1 ), compensația lunară pentru chirie se acordă pentru o singură locuință achiziționată pe timpul carierei. Compensația lunară pentru chirie nu se poate acorda concomitent pentru situația prevăzută la alin. (1) și (2) și pentru situația prevăzută la alin. (2 1 ), caz în care cadrul militar optează pentru una dintre aceste situații. Ministerul Apărării Naționale nu îi asigură cadrului militar care a optat pentru situația prevăzută la alin. (2 1 ) un spațiu de locuit corespunzător în garnizoana unde acesta a achiziționat locuința pe durata existenței situației de la alin. (2 1 ). (2 3 ) Pentru persoanele prevăzute la alin. (2 1 ), sumele se justifică cu un contract de credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe sau un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuințe. (...) (2 5 ) Prin rata lunară prevăzută la alin. (2 1 ) se înțelege suma tuturor costurilor lunare generate de contractul de credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe sau de contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuințe conform scadențarului de plată, mai puțin cele legate de rambursările anticipate, eventualele dobânzi penalizatoare și alte costuri care nu se regăsesc în scadențarul de plată a ratelor lunare. (3) Cuantumul concret al compensației prevăzute la alin. (1), (2) și (2 1 ), precum și condițiile de acordare a acesteia se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului apărării naționale. III. Expunerea succintă a procesului

Prin cererea formulată la 18 octombrie 2024 și înregistrată la Tribunalul Bacău cu nr. 2.904/110/2024, reclamantul, persoană fizică, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Inspectoratul de Jandarmi Județean B., anularea Procesului-verbal nr. (...) din 31 iulie 2024 emis de Inspectoratul de Jandarmi Județean B. și a Dispoziției nr. (...) din 5 septembrie 2024 a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române (prin care s-a constatat că reclamantul nu întrunește condițiile legale pentru acordarea compensației lunare a chiriei pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă creditului imobiliar) și obligarea pârâților la emiterea unui proces-verbal prin care să se dispună acordarea dreptului la compensația lunară pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă creditului imobiliar, începând cu 2 iulie 2024.

Prin Sentința nr. 531 din 11 decembrie 2024, Tribunalul Bacău a respins ca nefondată acțiunea, întrucât, în contractul de credit ce constituie temei al pretențiilor solicitate, codebitor este și tatăl reclamantului, or, potrivit art. 4 1 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.867/2005, cadrul militar aflat în situația prevăzută la art. 20 1 alin. (2 1 ) din Legea nr. 80/1995, care optează pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă unui credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe sau unui contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a locuinței, beneficiază de compensația lunară pentru chirie dacă îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute la art. 2 lit. a), c) și d) sau art. 3 alin. (1) lit. b), b 1 ), c) și f), precum și dacă prezintă, în copie, un contract de credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe sau un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuințe, încheiat în nume propriu sau împreună cu soția/soțul.

Instanța a considerat că dispozițiile legale incidente nu extind posibilitatea acordării compensației lunare pentru chirie în cazul în care există și alte părți decât cadrul militar și soția acestuia în contractul de credit, cum este cazul de față.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea acesteia și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului s-a arătat că erau îndeplinite condițiile de acordare a compensației lunare pentru chirie, întrucât există un contract de vânzare-cumpărare a unei locuințe încheiat împreună cu soția și un contract de credit ipotecar/imobiliar, unde tatăl recurentului are doar calitatea de fideiusor în raporturile cu banca, fără a i se acorda niciun drept decurgând din achiziționarea imobilului, acesta din urmă fiind încheiat în această formă deoarece, pentru acordarea împrumutului necesar obținerii finanțării pentru achiziționarea imobilului, li s-a cerut/impus un codebitor, tatăl recurentului asumându-și acest rol.

Contractul de ipotecă imobiliară încheiat cu banca nu îl are ca parte pe tatăl acestuia, tocmai pentru că acesta este un girant, fără a deține vreun drept asupra imobilului.

Or, cazurile de excludere de la acordarea compensației lunare vizau ca imobilul să nu fie achiziționat împreună cu alte persoane și/sau de la rude de gradul I. Prin urmare, calitatea de parte (garant) a tatălui recurentului în cadrul contractului de credit nu are nicio relevanță în cazul de față.

Textul de lege necesar a fi interpretat este art. 4 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1.867/2005, prima instanță neefectuând interpretarea juridică a normei în raport cu particularitățile cauzei.

Intimatul Inspectoratul de Jandarmi Județean B. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, arătând că, în dezacord cu susținerile recurentului, instanța de fond a analizat textele de lege invocate, titularii dreptului de a solicita compensația lunară pentru chirie fiind individualizați expres, fără a lăsa loc de alte interpretări.

Intimatul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, arătând că legiuitorul a prevăzut în mod expres cine poate să încheie contractul de credit ipotecar/imobiliar, respectiv cel de vânzare (cadrul militar, în nume propriu sau împreună cu soțul/soția).

Dispozițiile legale incidente, anume art. 4 1 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.867/2005, nu extind posibilitatea acordării compensației lunare pentru chirie (pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă unui credit imobiliar/ipotecar destinat achiziționării unei locuințe) în cazul în care există și alte părți (decât cadrul militar și soția acestuia) atât în contractul de vânzare, cât și în contractul de credit, cum este în situația de față.

Prin urmare, excepțiile fiind de strictă interpretare, a apreciat că este necesar ca ambele contracte (de credit și de vânzare) să fie încheiate de cadrul militar. Singura excepție acceptată de către legiuitor cu privire la încheierea contractelor (de credit și de vânzare) este ca cele două contracte să fie încheiate împreună cu soția.

În cadrul soluționării apelului s-au dispus sesizarea instanței supreme și suspendarea judecății cauzei. IV. Motivele reținute de titularul sesizării care susțin admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile cumulative de admisibilitate a cererii de sesizare a instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept impuse de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Astfel, completul este constituit la nivelul Curții de Apel Bacău și este învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, conform art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 554/2004.

De chestiunea de drept în discuție depinde soluționarea pe fond a cauzei, întrucât interpretarea dispozițiilor art. 4 1 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.867/2005 este esențială pentru a se stabili legalitatea actului administrativ ce face obiectul judecății și eventualul caracter fondat al căii de atac cu care a fost învestită instanța de sesizare.

Asupra acestei probleme de drept nu a fost identificată jurisprudență care să prezinte caracterul unei practici judiciare conturate și constante pentru ca mecanismul cu funcție de prevenție al hotărârii prealabile să fie înlăturat, astfel încât și cerința noutății este îndeplinită.

Instanța supremă nu a fost învestită cu un recurs în interesul legii sau cu pronunțarea unei hotărâri prealabile.

De asemenea, s-a considerat că este îndeplinită și condiția ca problema de drept să comporte o anumită dificultate de natură a impune o interpretare cu caracter unificator, având în vedere că, utilizându-se metode de interpretare diferite, dispozițiile legale în discuție sunt susceptibile de interpretări contrarii. V. Punctul de vedere al completului de judecată

Instanța de trimitere a apreciat că normele legale în discuție sunt de natură a genera două interpretări contrare.

Astfel, prin utilizarea metodei interpretării gramaticale, având în vedere existența în text a conjuncției disjunctive "sau" și folosirea de către legiuitor a formei de singular a adjectivului participial "încheiat", se poate concluziona că cerința prevăzută în partea finală a tezei I a art. 4 1 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.867/2005 (și anume: încheiat în nume propriu sau împreună cu soția/soțul) se referă atât la contractul de credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe, cât și la contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate.

Pe cale de consecință, în cazul în care cadrul militar dorește să se folosească de un contract de credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe, pentru a beneficia de plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă creditului, acest contract trebuie să fie încheiat doar în nume propriu sau împreună cu soția/soțul.

Folosind însă metoda interpretării istorico-teleologice și având în vedere finalitatea urmărită de legiuitor la momentul adoptării normei, același text poate fi interpretat în sens contrar, respectiv că cerința prevăzută în partea finală a tezei I privește doar contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate, în cazul contractului de credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe nefiind necesară îndeplinirea acesteia.

La baza acestei interpretări s-a avut în vedere că dispozițiile alin. (2 1 )-(2 3 ) ale art. 20 1 au fost introduse în Legea nr. 80/1995 prin art. II din Legea nr. 288/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative (Legea nr. 288/2018), fiind ulterior modificate parțial prin Legea nr. 101/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare (Legea nr. 101/2019).

Astfel cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 288/2018, dreptul cadrului militar de a utiliza suma compensatorie acordată cu titlu de chirie, fie în vederea achitării chiriei, fie în vederea achitării ratei (fracțiuni din rată) pe care o plătește pentru achiziția unei locuințe, a fost recunoscut ca măsură de loializare a militarilor, date fiind obligațiile deosebite ce le revin în spiritul unei deserviri cât mai competente și adecvate a beneficiarului activității lor, cetățeanul.

Așadar, rațiunea legiuitorului a fost aceea de a sprijini cadrele militare în vederea dobândirii unei locuințe personale, mai ales în contextul în care angajatorii nu au mai dispus de fondurile necesare construirii de locuințe de serviciu care ulterior să fie cumpărate de beneficiari.

Cum acest drept a fost recunoscut în considerarea calității destinatarului, în mod evident, de acesta nu pot beneficia și alte persoane decât cele ce au calitatea de militari, în afară de soții cadrelor militare.

Pe cale de consecință, pentru a nu se extinde în mod artificial sfera beneficiarilor legii, esențial este ca proprietarul locuinței achiziționate să fie cadrul militar în nume propriu sau împreună cu soțul/soția. Aceasta a fost rațiunea instituirii prin art. 4 1 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.867/2005 a cerinței încheierii contractului de vânzare-cumpărare în nume propriu sau împreună cu soția/soțul.

Cu toate acestea, întrucât prin contractul de credit imobiliar/ipotecar nu se dobândește dreptul de proprietate asupra locuinței, ci doar se asigură fondurile necesare achiziționării, nu este necesar ca această cerință să fie îndeplinită și în acest caz.

De altfel, această interpretare ar putea fi sprijinită și de argumente de topografie a textului, cerința "încheiat în nume propriu sau împreună cu soția/soțul" fiind inserată imediat după contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate. VI. Punctul de vedere al părților

Recurentul-reclamant a apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru a fi sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție.

Intimatul-pârât Inspectoratul de Jandarmi Județean B. a arătat că nu este necesară sesizarea instanței supreme, dispoziția legală fiind clară. Astfel, Hotărârea Guvernului nr. 1.867/2005 reprezintă ansamblul de norme care reglementează cadrul general de stabilire a cuantumului și a condițiilor de acordare a compensației lunare pentru chirie cadrelor militare în activitate, act normativ ce cuprinde, pe lângă identificarea titularilor drepturilor prevăzute prin aceasta și reguli privind întocmirea dosarelor/rapoartelor, îndeplinirea unor condiții de formă și fond ale documentației și întreaga metodologie care implică acordarea dreptului la compensația lunară pentru chirie cadrelor militare în activitate.

Prevederile acestui act normativ reprezintă regula în ceea ce privește titularii drepturilor ce beneficiază de acordarea compensației lunare, atât cu referire la identificarea acestora ca făcând parte din anumite categorii, cât și cu privire la condițiile ce trebuie îndeplinite pentru acordarea acestei compensații de către titularul solicitării.

Acordarea/Neacordarea/Încetarea compensației lunare pentru chirie trebuie să țină cont de îndeplinirea condițiilor cumulativ prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.867/2005, act normativ emis tocmai în scopul punerii în aplicare a art. 20 1 din Legea nr. 80/1995.

În această situație, legiuitorul a prevăzut expres în normă care sunt părțile ce trebuie să încheie contractul, neoferind o altă posibilitate, precizând că este vorba despre încheierea contractului în nume propriu (când cadrul militar este necăsătorit) și împreună cu soția (în cazul de față). VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Analiza punctelor de vedere și a jurisprudenței înaintate a permis identificarea a două orientări.

Într-o opinie (Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și Tribunalul Ilfov) s-a apreciat că, în interpretarea dispozițiilor art. 4 1 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.867/2005 și ale art. 20 1 din Legea nr. 80/1995, nu beneficiază de compensația lunară pentru chirie cadrul militar care a achiziționat o locuință împreună cu soția sa, pentru care a încheiat un contract de credit ipotecar în care figurează în calitate de codebitor o terță persoană, în același sens fiind și punctul de vedere al Tribunalului Ilfov.

În susținere s-a arătat că prevederile art. 4 1 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.867/2005 sunt clare și de strictă interpretare, orice altă abordare, în sensul că în contractul de credit ipotecar ar putea figura în calitate de codebitor o terță persoană, ar lăsa fără aplicabilitate condiția referitoare la prezentarea, în copie, a unui contract de credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe sau a unui contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuințe, încheiat în nume propriu sau împreună cu soția/soțul.

Într-o altă opinie (Tribunalul Teleorman, Curtea de Apel Iași, Tribunalul Iași - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și Tribunalul Vaslui) s-a considerat că beneficiază de compensația lunară pentru chirie cadrul militar care a achiziționat o locuință împreună cu soția sa, pentru care a încheiat un contract de credit ipotecar în care figurează în calitate de codebitor o terță persoană.

Astfel, din analiza gramaticală a prevederilor art. 4 1 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.867/2025 reiese că aspectul titularilor, expres reglementat de legiuitor, vizează doar contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuințe care trebuie prezentat de reclamant, nu și contractul de credit ipotecar/imobiliar. Acesta din urmă reprezintă doar o modalitate de finanțare a celui de-al doilea și nu este de natură a avea o înrâurire directă, imediată, asupra titularului dreptului de proprietate.

Calitatea de militar este esențial a fi întrunită în persoana cumpărătorului pentru a fi îndeplinit scopul reglementării. Eventualul terț codebitor care poate figura în cadrul contractului de finanțare din motive de politică bancară nu poate dobândi, exclusiv ca efect al contractului de credit, dreptul de proprietate asupra locuinței, astfel încât existența acestuia nu prezintă importanță.

Curtea de Apel Cluj a comunicat că a identificat practică judiciară similară celei din sesizare la nivelul Tribunalului Cluj, însă hotărârile acestei instanțe nu conțin dezlegări cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării, ci aspecte adiacente acesteia. Aceeași curte de apel a comunicat o decizie proprie, în care s-a statuat că existența unuia sau a mai multor codebitori în contractul de credit, respectiv a unui coproprietar asupra imobilului nu prezintă relevanță din perspectiva îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 4 1 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.867/2005. În lipsa unei dispoziții legale exprese care să confere sintagmei "contract de credit încheiat în nume propriu" un alt înțeles decât cel comun, acesta nu poate primi semnificația de contract de credit cu debitor unic, în antiteză cu contractul încheiat în nume propriu fiind contractul încheiat în numele și pe seama altei persoane. Prin contractul de credit imobiliar încheiat de reclamant în calitate de împrumutat s-a stabilit o solidaritate pasivă expresă, împrumutatul și codebitorul fiind obligați solidar și indivizibil la rambursarea creditului.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat faptul că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în această problemă de drept. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Constituționale

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 40 din 17 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 5 mai 2025, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 20 1 alin. (2 1 ), alin. (2 2 ), alin. (2 3 ), alin. (2 5 ) și alin. (3) din Legea nr. 80/1995, a stabilit că dreptul la compensația lunară pentru chirie nu poate fi recunoscut și cadrelor militare care au încheiat contracte de credit ipotecar în vederea construirii unei locuințe, respingând în rest ca inadmisibilă sesizarea.

Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 363 din 11 iulie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1286 din 19 decembrie 2024, a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 20 1 alin. (1), (2) și (2 1 ) din Legea nr. 80/1995 sunt constituționale în raport cu criticile formulate. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă. X. Înalta Curte de Casație și Justiție

Prealabil analizei fondului chestiunii de drept supuse dezbaterii, se impune verificarea împrejurării dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul sesizării, sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, în conformitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă.

Potrivit acestor dispoziții legale, "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Așadar, evaluarea admisibilității sesizării presupune verificarea îndeplinirii simultane a tuturor condițiilor prevăzute pentru declanșarea procedurii hotărârii prealabile, cerințe extrase din normele legale citate, care pot fi enunțate astfel: - existența unei cauze în curs de judecată, în ultimă instanță; - cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; - chestiunea de drept să fie esențială, în sensul că de lămurirea ei depinde soluționarea pe fond a cauzei; - chestiunea de drept identificată, a cărei lămurire se solicită, să prezinte caracter de noutate; - Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra respectivei chestiuni de drept, iar aceasta să nu facă nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Verificarea admisibilității sesizării relevă neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Prima condiție formală prevăzută de legiuitor pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile este îndeplinită, cauza fiind în curs de judecată în faza procesuală a recursului, calea de atac fiind declarată împotriva unei sentințe civile pronunțate în materia contenciosului administrativ. În această materie, curtea de apel judecă în ultimă instanță, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 634 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă.

Este îndeplinită și condiția potrivit căreia cauza care face obiectul judecății trebuie să se afle în competența legală a unui complet de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la o curte de apel sau de la un tribunal, învestit cu soluționarea litigiului. Completul de judecată al curții de apel este legal învestit cu soluționarea recursului formulat împotriva sentinței pronunțate de tribunal în materia contenciosului administrativ, față de prevederile art. 96 pct. 3 din Codul de procedură civilă.

Din verificările efectuate se constată că este întrunită și cerința ca Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra chestiunii de drept enunțate, precum și faptul că nu există un recurs în interesul legii în curs de soluționare privitor la această chestiune. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu există, în prezent, practică judiciară care să justifice promovarea unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul sesizării.

În ceea ce privește condiția de admisibilitate care vizează identificarea unei veritabile probleme de drept care ar putea forma obiectul sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile se observă că legiuitorul instituie o dublă condiționare: pe de-o parte, să existe o chestiune de drept, iar, pe de altă parte, să fie stabilită legătura necesară dintre dezlegarea chestiunii de drept identificate și soluționarea cauzei pe fond.

În ceea ce privește condiția ivirii unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, se constată că, în jurisprudența sa, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reținut în mod constant că obiectul sesizării l-ar putea constitui atât o chestiune de drept material, cât și una de drept procedural, dacă, prin consecințele pe care le produc, interpretarea și aplicarea normei de drept au aptitudinea să determine soluționarea pe fond a cauzei, respectiv rezolvarea raportului de drept dedus judecății (Decizia nr. 1 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 20 ianuarie 2014; Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 9 aprilie 2014; Decizia nr. 8 din 27 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015; Decizia nr. 9 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 26 mai 2016).

Chestiunea de drept care formează obiectul sesizării implică o problemă de drept material, referitoare la condițiile care trebuie îndeplinite pentru acordarea dreptului cadrelor militare care optează pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă unui credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe de a beneficia de compensația lunară pentru chirie.

Elementele prezentei sesizări pun în evidență existența legăturii necesare dintre chestiunea de drept dedusă interpretării și soluționarea pe fond a cauzei aflate în curs de judecată.

Astfel, interpretarea normelor de drept care formează obiectul sesizării are aptitudinea să determine rezolvarea raportului juridic dedus judecății, întrucât stabilirea condițiilor în care reclamantul poate beneficia de dreptul invocat este de natură să soluționeze criticile formulate în calea de atac a recursului. În esență, aceste critici, întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, privesc interpretarea dispozițiilor art. 4 1 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.867/2005 și ale art. 20 1 din Legea nr. 80/1995, chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită fiind astfel determinantă pentru rezolvarea pe fond a cauzei.

Cât privește cerința referitoare la noutatea chestiunii de drept, aceasta reprezintă o condiție distinctă de aceea a inexistenței unei statuări a Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra problemei de drept care formează obiectul sesizării.

În absența unor criterii legale de determinare a conținutului acestei noțiuni, Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat, în jurisprudența sa constantă, că este îndeplinită cerința noutății atunci când chestiunea de drept își are izvorul în reglementări nou-intrate în vigoare, iar instanțele nu i-au dat încă o anumită interpretare și aplicare la nivel jurisprudențial, ori dacă se impun anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat față de unul anterior, de natură să impună reevaluarea sau reinterpretarea normei de drept mai vechi (a se vedea Decizia nr. 64 din 27 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1099 din 18 noiembrie 2021, paragraful 123, și jurisprudența citată).

De asemenea, noutatea chestiunii de drept, în sensul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, poate constitui și atributul unei reglementări mai vechi, dar asupra căreia instanța de judecată este chemată să se pronunțe în prezent, atunci când aplicarea frecventă a normei juridice a devenit actuală pentru că textele de lege supuse interpretării suscită recent în fața instanțelor de judecată o dificultate a aplicării acestora și creează premisele apariției unei practici judiciare neunitare la nivel național (idem, paragraful 124).

În aceste coordonate de evaluare a cerinței noutății chestiunii de drept se constată că normele legale a căror interpretare formează obiectul prezentei sesizări au o vechime de 8, respectiv 6 ani. Astfel, art. 20 1 alin. (2 1 ) din Legea nr. 80/1995 a fost introdus prin Legea nr. 288/2018 și modificat prin Legea nr. 101/2019, iar art. 4 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1.867/2005 a fost introdus prin Hotărârea Guvernului nr. 350/2020.

Pentru a justifica îndeplinirea cerinței noutății, instanța de trimitere a menționat că nu a fost identificată jurisprudență care să prezinte caracterul unei practici judiciare conturate și constante pentru ca mecanismul cu caracter preventiv al hotărârii prealabile să fie înlăturat.

Într-adevăr, este de observat că, potrivit jurisprudenței Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, îndeplinirea condiției noutății chestiunii de drept poate rezulta din faptul că nu s-a cristalizat o practică unitară și constantă în legătură cu chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, situație care justifică interesul în formularea unei cereri pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, în scopul prevenirii apariției unei jurisprudențe neunitare (Decizia nr. 61 din 26 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 9 februarie 2021, paragraful 54).

Astfel, în evaluarea cerinței noutății, relevantă nu este atât data adoptării normei legale, după cum constant a subliniat Înalta Curte de Casație și Justiție, ci dezvoltarea unei jurisprudențe în materie, deoarece caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor (Decizia nr. 42 din 29 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 16 octombrie 2017, paragraful 64; Decizia nr. 56 din 28 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1193 din 8 decembrie 2020, paragrafele 75 și 78).

În ceea ce privește opiniile teoretice, colectivele de judecători ale tribunalelor au expus opinii care reflectă ambele soluții exemplificate în încheierea de sesizare. Întrucât aceste opinii au fost exprimate în cadrul a două din cele cincisprezece curți de apel, nu se poate concluziona că există premisele apariției unei practici neunitare la nivel național.

În contextul expus rezultă neîndeplinirea cerinței noutății, întrucât chestiunea de drept este generată de o reglementare intrată în vigoare cu mai mulți ani în urmă, iar datele comunicate de instanțele naționale nu susțin actualitatea unei aplicări frecvente a normei juridice în sensul că acestea ar suscita recent în fața instanțelor de judecată o dificultate a aplicării lor, creând astfel premisele apariției unei practici neunitare la nivel național.

În ceea ce privește condiția ca problema supusă interpretării să se identifice într-o chestiune de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a arătat în jurisprudența sa că "art. 519 din Codul de procedură civilă nu definește noțiunea de «chestiune de drept». În doctrină s-a arătat însă că, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară. Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare" (Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016).

Astfel, această cerință de admisibilitate a sesizării se referă la caracterul real și serios al problemei de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că este necesar ca aceasta să prezinte un grad de dificultate suficient de mare în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept, astfel încât să justifice declanșarea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Așadar, poate forma obiectul sesizării un text de lege care, ca urmare a interpretării printr-o argumentație juridică consistentă și divergentă, poate primi o aplicare diferită în situații cvasiidentice și poate determina, în final, o jurisprudență neunitară.

Pe de altă parte, soluționarea cauzei reclamă din partea instanței care judecă litigiul efortul de a realiza un raționament judiciar, prin aplicarea mecanismelor de interpretare a actelor normative, care, de altfel, sunt în atributul său exclusiv. În procedura pronunțării unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție nu se substituie atributului fundamental al instanțelor, de interpretare și aplicare a legii, ci se limitează la a-i facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori dificultăților de stabilire a rațiunii textelor legale a căror lămurire se solicită.

Instanța de trimitere a justificat îndeplinirea acestei cerințe arătând că, prin utilizarea metodei interpretării gramaticale și a metodei interpretării istorico-teleologice, dispozițiile legale în discuție sunt susceptibile de interpretări diferite, în sensul că prin aplicarea primei ar rezulta că și contractul de credit trebuie să fie încheiat doar în nume propriu sau împreună cu soția/soțul, iar, conform celei de-a doua, condiția privește doar contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate, nu și contractul de credit.

Condiția prevăzută de art. 4 1 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.867/2005 are următorul conținut: "prezintă, în copie, un contract de credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe sau un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuințe, încheiat în nume propriu sau împreună cu soția/soțul".

Instanța de trimitere a considerat că, prin utilizarea metodei interpretării gramaticale, dată fiind folosirea conjuncției disjunctive "sau" și a formei de singular a adjectivului participial "încheiat", se poate concluziona că cerința prevăzută în partea finală a tezei I a art. 4 1 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.867/2005 se referă la ambele contracte.

Atunci când subiectul este multiplu și termenii sunt coordonați prin conjuncția disjunctivă "sau", acordul predicatului se face de regulă la singular, dacă se presupune selecția unuia dintre termeni, însă textul legal nu implică aplicarea regulilor gramaticale privind acordul subiectului cu predicatul, ci a celor privind acordul substantivului multiplu aflat în raport de coordonare disjunctivă cu adjectivul participial.

Adjectivul (inclusiv cel participial) se acordă în gen, număr și caz cu substantivul determinat; astfel, când determină mai multe substantive, iar adjectivul este situat după acestea, dacă se dorește indicarea faptului că participiul se referă la ambele posibilități (ambele elemente pot fi purtătoare ale caracteristicii), acordul adjectivului participial cu substantivul multiplu se face la plural, însă în cazul coordonării disjunctive (prin "sau", "ori", "fie"), unde conjuncția implică alegerea uneia dintre variante, acordul se realizează, de regulă, la singular.

Interpretarea gramaticală, care presupune operațiunea de lămurire a sensului exact al normei juridice în procesul aplicării sale, implică nu numai utilizarea unor reguli gramaticale, dar și identificarea sensului juridic al termenilor utilizați. Astfel, în interpretarea gramaticală, trebuie determinat sensul noțiunii "contract încheiat în nume propriu", această din urmă sintagmă fiind destinată să facă diferența față de un contract încheiat în numele și/sau pe seama altei persoane.

Instanța sesizată este cea care trebuie să stabilească în ce măsură, în situația de fapt a speței, este asigurată realizarea scopului normei, acela de a oferi beneficiul în discuție persoanei care are calitatea cerută de lege, raportat la conținutul și întinderea obligațiilor concrete asumate de aceasta prin contractul încheiat.

Astfel, pe de o parte, chestiunea care formează obiectul sesizării nu implică o interpretare a normei îndoielnice, imperfecte, lacunare sau neclare printr-o argumentație juridică consistentă, ci aplicarea unor reguli de interpretare pentru a determina modul în care textului legal trebuie să i se dea eficiență în situația factuală concretă dedusă judecății. Prin urmare, nu se poate reține o dificultate de interpretare a dispozițiilor legale care formează obiectul sesizării, ceea ce conduce la concluzia că nu este îndeplinită condiția caracterului veritabil al problemei de drept.

Pe de altă parte, rezultatul utilizării celor două metode de interpretare nu este diferit, dimpotrivă, atât metoda gramaticală, cât și cea teleologică conduc la același rezultat, ceea ce determină concluzia că, nici din această perspectivă, nu este justificată utilizarea mecanismului de unificare a practicii judiciare prin pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Pentru considerentele arătate, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, se impune respingerea sesizării ca inadmisibilă.