Decizia nr. 28/2026 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost constituit conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Ana Hermina Iancu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistratasistent Ileana Peligrad, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 3.869/117/2024, în vederea dezlegării următoarei probleme de drept: " Modalitatea de interpretare a dispozițiilor art. 1.489 alin. (2) teza a doua din Codul civil raportat la art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011, respectiv dacă dispozițiile legale menționate permit creditorului să obțină în instanță, de la data cererii de chemare în judecată, dobânda legală calculată asupra daunelor moratorii convenționale, atunci când creanța neachitată la termen și care a dat naștere daunelor moratorii are un alt izvor decât contractul de împrumut".

După prezentarea referatului de către magistratul-asistent, președintele completului, doamna judecător Ana Hermina Iancu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunțare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 12 noiembrie 2024, în Dosarul nr. 3.869/117/2024, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Sesizarea a fost înregistrată la 19 decembrie 2024, cu nr. 3.010/1/2024. II. Normele legale incidente

Codul civil Art. 1.489 alin. (2) - " Dobânzile scadente produc ele însele dobânzi numai atunci când legea sau contractul, în limitele permise de lege, o prevede ori, în lipsă, atunci când sunt cerute în instanță. În acest din urmă caz, dobânzile curg numai de la data cererii de chemare în judecată."

Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 " Art. 1. - (1) Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești. (2) Dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie. (3) Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare. (4) Dacă nu se precizează altfel, termenul dobândă din prezenta ordonanță privește atât dobânda remuneratorie, cât și dobânda penalizatoare. (...) Art. 8. - (1) Dobânda se va calcula numai asupra cuantumului sumei împrumutate. (2) Cu toate acestea, dobânzile se pot capitaliza și pot produce dobânzi în temeiul unei convenții speciale încheiate în acest sens, după scadența lor, dar numai pentru dobânzi datorate pe cel puțin un an (text în vigoare numai până la data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 - Codul civil - 1 octombrie 2011). (3) Cu toate acestea, dobânzile remuneratorii se pot capitaliza și pot produce dobânzi (text în vigoare de la data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 - Codul civil, adică de la data de 1 octombrie 2011). (4) Dispozițiile alin. (1)-(3) nu se aplică contractului de cont curent nici atunci când prin lege s-ar dispune altfel." III. Expunerea succintă a procesului

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanta persoană juridică, în contradictoriu cu pârâta U.A.T. Municipiul [...], a solicitat emiterea ordonanței de plată și obligarea debitoarei la plata sumei de 104.402,80 lei reprezentând daune moratorii în cuantumul convențional convenit de 0,1%/zi de întârziere, calculate de la scadența obligației de plată a prețului până la 8 mai 2024 - data înregistrării cererii și la plata în continuare a daunelor moratorii convenționale în cuantum de 0,1%/zi de întârziere aplicate la restul neachitat din creanță, până la plata efectivă, precum și la dobânda legală penalizatoare aplicată la dobânda moratorie acumulată, în temeiul art. 1.489 alin. (2) din Codul civil, de la data înregistrării prezentei cereri și până la plata integrală.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat un contract având ca obiect delegarea gestiunii serviciului de salubrizare, în executarea căruia și corelativ serviciului prestat a întocmit periodic și a comunicat facturile cuprinzând sumele de plată datorate.

Prin clauza prevăzută la art. 4.5 din contract părțile au stabilit cuantumul convențional al daunelor moratorii datorate în cazul neachitării la scadență a facturilor, daune datorate de către debitor conform art. 1.535 din Codul civil pentru întârzierea la plată; a susținut că, în cazul obligației de plată a unei sume de bani, debitorul datorează dobândă și pentru dobânzile scadente, care este datorată de la data chemării în judecată potrivit art. 1.489 alin. (2) din Codul civil.

În executarea contractului a fost emisă o factură privind costul serviciului prestat, cu termen scadent la 2 februarie 2023, iar de la această dată debitorul datorează daune pentru plata cu întârziere a sumelor datorate, în cuantum de 0,1%/zi de întârziere conform convenției.

Debitoarea a achitat doar parțial și cu întârziere sumele datorate și evidențiate în factura menționată prin mai multe plăți. De asemenea, reclamanta a susținut că debitorul datorează în continuare daune moratorii de 0,1%/zi de întârziere, până la plata integrală a sumelor datorate, respectiv până la plata restului neachitat.

Prin întâmpinarea formulată, U.A.T. Municipiul [...] a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, cu motivarea că suma pretinsă nu este certă, întrucât nu a fost acceptată la plată.

Tribunalul Cluj, prin Sentința civilă nr. 1.913/2024, a admis cererea emițând ordonanța de plată și ordonând debitorului să plătească creditoarei, în 10 zile de la comunicarea ordonanței, suma de 102.858,79 lei reprezentând daune moratorii în cuantumul convențional convenit de 0,1%/zi de întârziere, calculate de la scadența obligației de plată a prețului înscris în factura emisă și până la 8 mai 2024 (data înregistrării cererii de chemare în judecată), precum și să plătească în continuare daune moratorii convenționale de 0,1%/zi de întârziere aplicate la restul de creanță neachitat înscris în factură până la plata efectivă. Prin aceeași ordonanță de plată, prima instanță a ordonat debitoarei să plătească creditoarei și dobânda legală penalizatoare aplicată la dobânda convențională penalizatoare acumulată până la data înregistrării cererii de chemare în judecată (în cuantum de 102.858,79 lei), începând cu data înregistrării cererii de chemare în judecată și până la plata integrală, fixând același termen de plată de 10 zile de la comunicarea ordonanței.

Prin cererea în anulare formulată la 23 iulie 2024 debitoarea U.A.T. [...] a solicitat anularea Sentinței civile nr. 1.913/2024, întrucât dobânzile penalizatoare nu pot produce dobânzi, ci doar cele remuneratorii.

Cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor art. 1.489 alin. (2) din Codul civil a învederat că, deși se menționează că dobânzile scadente produc ele însele dobânzi, prin efectul dispozițiilor art. 1 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011, se exclude aplicarea acestei dispoziții și dobânzilor legale penalizatoare, adică a celor care compun parte din pretenția solicitată prin acțiune.

S-au mai invocat și Decizia nr. 87/2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, paragraful 74, precum și practică judiciară de la Tribunalul Cluj.

Prin întâmpinarea formulată la cererea în anulare, creditoarea persoană juridică a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de emitere a ordonanței de plată; astfel, în acord cu instanța de fond, art. 8 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 este aplicabil strict contractului de împrumut. Aceasta rezultă prin raportare la dispozițiile alin. (1) din art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011, care stabilesc sfera de aplicare a alin. (2) și (3) - dobânda se va calcula asupra cuantumului sumei împrumutate. Acest text legal reglementează interdicția anatocismului doar pentru situația obligațiilor de restituire a sumelor de bani împrumutate, iar nu a oricărei obligații de a da o sumă de bani. De altfel, Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 face distincție între împrumutul unei sume de bani și alte obligații bănești, prin art. 1 alin. (1).

În opinia creditoarei, împrejurarea că dobânda penalizatoare scadentă produce ea însăși dobânzi, atunci când acest lucru este solicitat prin cererea de chemare în judecată, rezultă și din corelarea prevederilor art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 cu prevederile art. 1.489 alin. (2) din Codul civil. Astfel, art. 1.489 alin. (2) din Codul civil stabilește că dobânzile scadente produc ele însele dobânzi în trei cazuri: când prevede astfel legea; când s-a stabilit, în limite legale, astfel prin contract și în cazul acțiunilor în instanță pentru plata dobânzilor scadente. Pe de altă parte, alin. (2) și (3) ale art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 au ca ipoteză specifică o "convenție specială încheiată în acest sens".

În concluzie, incidența art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 în chestiunea dobânzii aplicate dobânzilor scadente este limitată doar la unul dintre cazurile prevăzute de alin. (2) al art. 1.489 din Codul civil.

În același sens, un al treilea argument pornește de la a compara prevederile art. 8 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 cu prevederile art. 1.489 alin. (2) din Codul civil din perspectiva drepturilor prevăzute - prin ipoteză în situația existenței unui contract care prevede anatocismul și a unei sume împrumutate. Comparând cele două prevederi legale, se observă că art. 8 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 este mai restrictiv, limitând dreptul la dobândă aplicată dobânzilor scadente numai pentru cazul în care scadența capitalului este mai mare de un an.

În cadrul soluționării cererii în anulare s-au dispus sesizarea instanței supreme și suspendarea judecății cauzei. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea sesizării

Redând conținutul art. 519 din Codul de procedură civilă, instanța de trimitere a apreciat că toate condițiile de admisibilitate presupuse de mecanismul întrebării prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, astfel cum acestea sunt reglementate de cadrul normativ incident și din jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, sunt îndeplinite. Astfel: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată - condiție îndeplinită în cauză, Dosarul nr. 3.869/117/2024 având ca obiect cerere în anulare, aflându-se în faza de judecată pe rolul Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale; b) completul care uzează de mecanismul instituit de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă să judece cauza în ultimă instanță - condiție îndeplinită, cererea în anulare reprezentând singura cale de atac împotriva ordonanței de plată, hotărârea pronunțată în soluționarea cererii în anulare fiind definitivă potrivit art. 1.024 alin. (7) și (8) din Codul de procedură civilă; c) existența unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu - condiție îndeplinită atâta vreme cât este vorba de interpretarea dispozițiilor art. 1.489 alin. (2) din Codul civil, corelate cu prevederile art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011, urmând ca instanța să expună îndeplinirea acestei condiții cu ocazia expunerii punctului de vedere al completului de judecată; d) soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere - obiectul cauzei este reprezentat de solicitarea creditoarei de a fi obligată debitoarea la plata în favoarea sa a daunelor moratorii convenționale, precum și a dobânzii legale penalizatoare, calculată asupra daunelor moratorii convenționale, în temeiul art. 1.489 alin. (2) din Codul civil; prin urmare, cel puțin o parte din pretențiile creditoarei sunt fundamentate pe chestiunea de drept a cărei lămurire urmează a se solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție; e) noutatea chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită - condiție îndeplinită întrucât pe rolul Tribunalului Cluj și al Curții de Apel Cluj există litigii având obiect similar, în care instanțele de fond au pronunțat soluții divergente cu privire la cererea de acordare a dobânzii legale penalizatoare calculate asupra daunelor moratorii convenționale. S-a mai susținut că au mai fost identificate două hotărâri definitive - Decizia civilă nr. 253/2024 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a V-a civilă în Dosarul nr. 4.346/3/2022 și Decizia civilă nr. 7/2024 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a X-a de contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice în Dosarul nr. 25.721/3/2023. A mai subliniat că practica judiciară identificată nu este suficientă pentru formularea unui recurs în interesul legii, chestiunea de drept fiind una nouă, având în vedere că hotărârile judecătorești identificate sunt pronunțate în anul 2024; f) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare - în urma verificărilor nu a fost identificată nicio altă decizie prin care Înalta Curte de Casație și Justiție să fi statuat cu privire la chestiunea de drept incidentă în cauză. V. Punctul de vedere al completului de judecată

Punctul de vedere al unuia dintre membrii completului de judecată este în sensul posibilității acordării dobânzii legale calculate asupra dobânzii moratorii convenționale acumulate și care decurge din alte tipuri de contracte decât contractele de împrumut, potrivit art. 1.489 alin. (2) din Codul civil coroborat cu art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011.

În acest sens s-a subliniat că din interpretarea art. 1.489 alin. (2) din Codul civil se desprinde concluzia că anatocismul poate interveni numai atunci când legea sau contractul îl reglementează, iar în lipsa unei astfel de reglementări capitalizarea dobânzii poate fi admisă numai în instanță, situație în care dobânda curge de la data introducerii cererii de chemare în judecată, iar creditoarea din prezentul litigiu pretinde capitalizarea dobânzii penalizatoare contractuale până la data cererii de chemare în judecată, în contextul în care este cert că prin contractul încheiat între părți nu este prevăzută o astfel de posibilitate.

S-a mai susținut că legea specială nu reglementează anatocismul în materia dobânzii penalizatoare care decurge din alte tipuri de contracte decât contractul de împrumut, iar din dispoziția art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 reiese că acest articol se referă exclusiv la contractul de împrumut, concluzie întărită de faptul că dobânda remuneratorie este specifică împrumutului și, mai mult, alin. (4) face trimitere la contractul de cont curent, care este o specie a împrumutului; art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 reglementează numai anatocismul dobânzii remuneratorii, nu și pe acela al dobânzii penalizatoare.

În concluzie, din moment ce legea nu cuprinde dispoziții privind anatocismul dobânzii penalizatoare în raporturi care nu decurg din contracte de împrumut, partea are posibilitatea să pretindă în instanță capitalizarea dobânzii penalizatoare de la momentul înregistrării cererii, în temeiul art. 1.489 alin. (2) ultima teză din Codul civil.

Opinia celui de-al doilea membru al completului de judecată este în sensul că dobânzile penalizatoare nu pot produce dobânzi, ci, în condițiile art. 8 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011, doar cele remuneratorii.

Subliniind că, potrivit Codului civil, se admite, în principiu, anatocismul privind trei modalități de implementare: pe cale legală, prin clauze contractuale exprese sau printr-o hotărâre judecătorească, s-a susținut că, în aplicarea art. 1.489 alin. (2) din Codul civil, este necesară observarea art. 8 al Ordonanței Guvernului nr. 13/2011, care, în privința anatocismului, face distincție între dobânda remuneratorie și cea penalizatoare; din textele de lege incidente rezultă că dobânzile penalizatoare nu pot produce dobânzi, ci, în condițiile art. 8 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011, doar cele remuneratorii, apreciere expusă de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 87/2017, chiar dacă prin respectiva decizie sesizarea a fost respinsă ca inadmisibilă - paragrafele 73 și 74 din decizie.

Referitor la susținerea privind incidența art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 doar asupra contractului de împrumut se reține că din cuprinsul articolului nu se poate desprinde o atare concluzie, sens în care a invocat jurisprudența altor instanțe (Decizia nr. 253/15.02.2024 a Curții de Apel București, Decizia nr. 43/2024 a Curții de Apel Cluj) prin care s-a statuat că nu pot fi reținute considerente conform cărora dispozițiile art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 s-ar aplica doar contractului de împrumut, astfel că dispozițiile art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 se aplică și pentru întârzierea la plată a unei obligații bănești, cum este cazul de față. VI. Punctul de vedere al părților

Părțile au exprimat puncte de vedere divergente cu privire la chestiunea supusă analizei, acestea fiind cuprinse în pozițiile procesuale exprimate prin actele de procedură depuse la dosarul cauzei și fiind redate sintetic în actul de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Opinii teoretice au fost transmise de colectivele de judecători care funcționează în cadrul curților de apel Cluj, Iași, Ploiești, Galați, Constanța și București.

În afara celor două hotărâri judecătorești indicate în cuprinsul sesizării, provenind de la Curtea de Apel București, au mai fost comunicate, la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, câteva hotărâri judecătorești (date în primă instanță sau în căile de atac) pronunțate de către Curtea de Apel Ploiești, Curtea de Apel Constanța, Curtea de Apel Cluj și instanțele arondate acestora.

Din evaluarea opiniilor teoretice ale colectivelor de judecători și a celor câteva hotărâri judecătorești pronunțate la nivel național rezultă că problema de drept analizată este de natură a genera interpretări diferite.

Astfel, o primă interpretare ar conduce spre concluzia că dobânzile penalizatoare nu pot produce dobânzi, ci, în condițiile art. 8 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011, doar cele remuneratorii sunt susceptibile de capitalizare. Dobânda legală nu ar putea să fie cumulată cu acele penalități care au un caracter de daune moratorii, menite a sancționa executarea cu întârziere deoarece un asemenea cumul ar echivala cu aplicarea a două sancțiuni de același fel pentru aceeași faptă, respectiv cu o dublă reparație a uneia și aceleiași încălcări a contractului. În acest sens, dispozițiile art. 1.489 alin. (2) din Codul civil teza a II-a raportat la art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 nu ar permite creditorului să obțină în instanță, de la data cererii de chemare în judecată, dobânda legală calculată asupra daunelor moratorii convenționale atunci când creanța neachitată la termen și care a dat naștere daunelor moratorii are un alt izvor decât contractul de împrumut (o astfel de interpretare decurge din opiniile teoretice comunicate de Curtea de Apel Galați, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Ialomița, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Teleorman, Tribunalul Cluj (minoritar), Curtea de Apel Cluj, Judecătoria Constanța, Curtea de Apel Iași - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, Tribunalul Iași, Judecătoria Iași, Judecătoria Răducăneni și Judecătoria Pașcani.

O altă interpretare propusă dispozițiilor art. 1.489 alin. (2) teza a II-a din Codul civil, raportat la art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011, ar fi că aceste prevederi generale ale Codului civil permit creditorului să obțină în instanță, de la data cererii de chemare în judecată, dobânda legală penalizatoare calculată asupra daunelor moratorii convenționale, atunci când creanța neachitată la termen și care a dat naștere daunelor moratorii are un alt izvor decât contractul de împrumut, iar un argument important ar fi acela că art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 vizează numai contractul de împrumut, astfel că prevederile art. 8 alin. (3), corelate cu art. 1 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011, ar interzice anatocismul dobânzii penalizatoare numai în materia contractului de împrumut. În acest sens s-a apreciat că, prin raportare la art. 10 din Codul civil, dispozițiile art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 derogă de la legea generală, în privința anatocismului, numai în ceea ce privește contractul de împrumut. Prin urmare, în cazul obligațiilor bănești rezultând din alte contracte decât cel de împrumut nu există o dispoziție legală care să interzică aplicarea dobânzii penalizatoare la dobânda penalizatoare, fiind incidente dispozițiile art. 1.489 alin. (2) din Codul civil, conform cărora creditorul are dreptul să pretindă dobândă penalizatoare la dobânzile penalizatoare scadente până la data cererii de chemare în judecată, care se vor calcula însă în acord cu teza finală a acestui articol, numai de la data cererii de chemare în judecată (o astfel de interpretare este propusă de colectivele de judecători de la Judecătoria Buftea, Judecătoria Cornetu, Tribunalul Cluj, Curtea de Apel Constanța, Curtea de Apel Iași - Secția civilă, Tribunalul Vaslui, Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Buzău).

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în această problemă de drept. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 87/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 18 ianuarie 2018, a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată cu privire la următoarea chestiune de drept: "din coroborarea dispozițiilor art. 1.489 alin. (2) din Codul civil, art. 8 alin. (3) și art. 18 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că pot fi acordate de instanță doar dobânzi la dobânzile remuneratorii prevăzute într-un contract sau, dimpotrivă, că pot fi acordate și dobânzi la dobânzile penalizatoare prevăzute de lege (dobânda legală) ?".

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, formulat prin Decizia nr. 2/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv ale art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, a stabilit că pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 55/2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 25 martie 2025, a respins ca inadmisibile sesizările privind dezlegarea următoarei probleme de drept: "posibilitatea acordării dobânzii legale penalizatoare și actualizării cu rata inflației a indemnizațiilor pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în ipoteza în care plata indemnizațiilor restante s-a făcut ca urmare a declarării neconstituționale a actului normativ de abrogare a plății acestora". IX. Opinia specialiștilor

Prin opinia înaintată, Institutul Național al Magistraturii a apreciat că dispozițiile art. 1.489 alin. (2) teza a II-a din Codul civil permit creditorului să obțină în instanță, de la data cererii de chemare în judecată, dobânda legală calculată asupra daunelor moratorii convenționale, chiar și atunci când creanța neachitată la termen și care a dat naștere daunelor moratorii are un alt izvor decât contractul de împrumut.

În susținere s-a arătat că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 13/2011 nu au natura unor norme derogatorii, ci acestea întregesc art. 1.489 din Codul civil, formând împreună dreptul comun în privința dobânzilor. Regimul juridic al dobânzii legale penalizatoare se completează și cu alte dispoziții din Codul civil, legiuitorul făcând trimitere în mod expres, chiar în cadrul Ordonanței Guvernului nr. 13/2011 (art. 10), la art. 1.535 și art. 1.538-1.543 din Legea nr. 287/2009 (ceea ce conduce la existența unui tratament unitar al daunelor-interese moratorii, indiferent de izvorul legal sau convențional al acestora).

În ceea ce privește normele prevăzute de art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 s-a apreciat că, în forma lor inițială, unele dintre acestea aveau caracter de normă generală - alin. (2), în prezent nemaifiind aplicabil, iar celelalte au caracter de normă specială - alin. (1), alin. (3) și alin. (4), rămânând pertinentă prezența acestora în dreptul pozitiv.

Nu s-a intenționat ca art. 8, în ansamblu său, să fie aplicabil numai în materia contractului de împrumut, ci legiuitorul a dorit ca în acest articol să reunească mai multe reguli specifice; unele dintre acestea au fost menite să aibă o existență limitată în timp, pentru perioada dintre data abrogării Ordonanței Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești (care avea o reglementare similară în cadrul art. 8) și data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009; celelalte norme au constituit dispoziții cu caracter special, fie în funcție de categoria dobânzii (în cazul dobânzii remuneratorii), fie în considerarea naturii contractului care generează obligația având ca obiect plata unei sume de bani: contractul de împrumut, respectiv contractul de cont curent, acesta din urmă nefiind o specie a contractului de împrumut.

Așadar, completând prevederile Codului civil cu celelalte norme ale Ordonanței Guvernului nr. 13/2011, în special cu art. 1 alin. (4), cu art. 8 alin. (3) și cu art. 18 alin. (3) și (4) din acest act normativ, s-a conchis că art. 1.489 alin. (2), inclusiv teza a doua, din Codul civil se referă (și) la dobânda penalizatoare, în absența unei distincții exprese.

Din interpretarea acestor dispoziții și măsuri legislative, autorii opiniei au extras concluzia că art. 1.489 alin. (2) din Codul civil a "luat locul" art. 8 alin. (2) în ansamblul prevederilor care constituie dreptul comun în materia dobânzii penalizatoare.

Totodată, în considerarea datelor speței care a generat adresarea întrebării vizând dezlegarea problemei de drept, autorii opiniei au subliniat că existența unei plăți parțiale aduce în discuție și chestiunea imputației plății, care produce efecte juridice determinante pentru aplicarea art. 1.489 alin. (2) din Codul civil.

Astfel, potrivit art. 1.509 alin. (2) din Codul civil, privind imputația legală, în toate cazurile, plata se va imputa mai întâi asupra cheltuielilor de judecată și executare, apoi asupra ratelor, dobânzilor și penalităților, în ordinea cronologică a scadenței acestora, și, în final, asupra capitalului, dacă părțile nu convin altfel.

Prin urmare, s-a susținut că, dacă plata parțială epuizează cuantumul daunelor-interese moratorii scadente (a penalităților de întârziere convenite de părți), nu mai există fundamentul faptic al aplicării anatocismului, dat fiind că penalitățile de întârziere au fost achitate integral. Aplicarea art. 1.489 alin. (2) teza a II-a din Codul civil se va putea repune în discuție ulterior, pentru noi dobânzi scadente, aferente părții din debitul principal rămase neachitate și dacă se formulează o nouă cerere de judecată.

Dacă plata parțială este într-un cuantum mai mic decât cel al daunelor-interese moratorii scadente, dispozițiile art. 1.489 alin. (2) din Codul civil se vor aplica numai în ceea ce privește creanța ce are ca obiect diferența rămasă neachitată.

Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara a apreciat, prin opinia înaintată, că doar dobânzile remuneratorii pot produce dobânzi.

În susținere s-a arătat că, dat fiind raportul dintre legea generală [în speță, Codul civil, art. 1.489 alin. (2)] și cea specială (Ordonanța Guvernului nr. 13/2011, art. 8), cea din urmă se aplică prioritar, în măsura în care derogă de la cea dintâi, însă din lecturarea integrată a textelor legale evocate rezultă că art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 nu reglementează, în acest sens, o derogare de la art. 1.489 alin. (2) din Codul civil.

Având în vedere că legiuitorul nu distinge în art. 1.489 din Codul civil care este natura contractului din care derivă neexecutarea unei obligații de a da o sumă de bani, reiese că dobânzile remuneratorii se pot capitaliza nu doar în cazul contractului de împrumut, ci și în cazul altor tipuri de contracte. În acest sens, într-adevăr, art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 face referire la "suma împrumutată", însă, potrivit art. 2.167 din Codul civil, care reglementează domeniul de aplicare al prevederilor legale referitoare la împrumutul cu dobândă, dispozițiile referitoare la împrumutul cu dobândă sunt aplicabile, în mod corespunzător, ori de câte ori, în temeiul unui contract, se naște și o obligație de plată, cu termen, a unei sume de bani ori a altor bunuri de gen, în măsura în care nu există reguli particulare privind validitatea și executarea acelei obligații.

Pe de altă parte, dobânda penalizatoare nu se poate capitaliza pentru a produce ea însăși dobândă, deoarece natura juridică a daunelor-interese moratorii este tocmai aceea de a acoperi prejudiciul adus creditorului prin neexecutarea obligației de plată la scadență. Dispozițiile supuse analizei trebuie coroborate și cu cele cuprinse în art. 1.535 din Codul civil care conturează specificul daunelor moratorii, spre deosebire de dobânda remuneratorie, ce are natura unor fructe civile. Altfel spus, se impune a se face distincția, pe care însuși legiuitorul o face între dobânda remuneratorie și cea moratorie (penalizatoare), în sensul că dobânda remuneratorie ține practic de derularea raportului contractual, fiind o creanță ce se cuvine creditorului tocmai în baza existenței respectivului raport, pe durata contractuală. Ca atare, dobânda remuneratorie reprezintă un preț al capitalului împrumutat, ceea ce implicit atrage posibilitatea capitalizării, deoarece se adaugă înseși creanței principale.

În schimb, dobânda moratorie presupune per se depășirea scadenței, ceea ce plasează întreaga discuție în sfera răspunderii civile contractuale, iar nicidecum în cea a derulării raportului contractual. Drept urmare, dobânda moratorie nu reprezintă un fruct civil la care să fie îndreptățit creditorul și care să se adauge creanței principale ca urmare a executării contractului în condițiile convenite de părți, ci, dimpotrivă, constituie o reparare a prejudiciului suferit de creditorul ce nu și-a realizat dreptul la scadență.

Aceeași concluzie se impune și prin prisma interpretării sistemice a art. 1.489 din Codul civil; plasarea acestuia în capitolul "Plata", secțiunea "Condițiile plății", indică faptul că reglementarea privește un incident al executării obligației în vederea stingerii ei prin executare voluntară, iar nu o amplificare a răspunderii civile pentru neexecutare. Astfel, este drept că în cuprinsul art. 1.489 alin. (2) din Codul civil nu se face nicio deosebire între tipurile de dobânzi și că, în temeiul principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, s-ar putea argumenta că anatocismul este permis atât în privința dobânzilor remuneratorii, cât și a celor penalizatoare, însă topografia textului analizat nu permite această concluzie.

A recunoaște dobândă legală asupra daunelor moratorii deja calculate până la data introducerii acțiunii ar însemna să se segmenteze arbitrar remediul prevăzut pentru întârziere în tranșe "scadente", ceea ce conduce, în esență, la compunerea remediului și la transformarea sa într-un mecanism de acumulare, incompatibil cu funcția sa reparatorie.

Totodată, ipoteza art. 1.489 alin. (2) teza finală - "în lipsă, atunci când sunt cerute în instanță" - confirmă că legiuitorul tratează dobânda la dobândă ca un efect excepțional, care nu se produce automat, ci numai în condiții strict determinate. În logica textului, cererea în instanță operează ca un declanșator punctual al anatocismului, evitând producerea automată a dobânzii la dobândă, nu ca un mecanism de eludare a limitelor materiale stabilite de lege pentru anumite categorii de dobânzi.

Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca, prin opinia înaintată, a considerat că, din coroborarea art. 1.489 alin. (2) teza a doua din Codul civil, art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 și a art. 2.167 din Codul civil, un creditor poate să obțină în instanță, de la data cererii de chemare în judecată, dobânda legală calculată asupra daunelor moratorii convenționale, atunci când creanța neachitată la termen și care a dat naștere daunelor moratorii are un alt izvor decât contractul de împrumut, dacă izvorul este un alt contract, ce dă naștere unei obligații de plată, cu termen, a unei sume de bani ori a altor bunuri de gen, în măsura în care nu există reguli particulare pentru validitatea și executarea acelei obligații.

În susținere s-a arătat că este valid anatocismul dacă îndeplinește următoarele condiții: a) este prevăzut expres în lege; b) în limitele prevăzute de lege, o prevede contractul; c) în lipsă, atunci când sunt cerute în instanță.

Dacă, în primele două ipoteze, cuvântul sau noțiunea de "lege" este exhibată explicit de către legiuitor, pentru cea de a treia ipoteză, instanța poate suplini tocmai lipsa convenției speciale de anatocism. Neîndeplinirea obligației la scadență generează un raport juridic nou - un raport juridic de răspundere civilă (contractuală sau delictuală, după caz, în funcție de valența obligației neîndeplinite). Dobânda penalizatoare este o tehnică de reparare a prejudiciului suportat de către creditor. Or, în materie de răspundere, funcționează principiul reparației integrale a prejudiciului. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că dispozițiile art. 1.489 alin. (2) teza a doua din Codul civil, corelat cu art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011, nu permit creditorului să obțină în instanță, de la data cererii de chemare în judecată, dobânda legală calculată asupra daunelor moratorii convenționale acumulate de la data scadenței obligației și până la data cererii de chemare în judecată, atunci când creanța neachitată la termen și care a dat naștere daunelor moratorii are un alt izvor decât contractul de împrumut. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție Cu privire la admisibilitatea sesizării

Conform art. 519 din Codul de procedură civilă, "dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Din examinarea acestor prevederi legale, astfel cum au fost interpretate și aplicate în jurisprudența obligatorie anterioară de către Înalta Curte de Casație și Justiție, rezultă necesitatea întrunirii cumulative a următoarelor condiții de admisibilitate: - existența unei cauze aflate în curs de judecată în ultimă instanță - condiție care este îndeplinită, deoarece litigiul în care s-a formulat sesizarea se derulează în Dosarul nr. 3.869/117/2024 aflat pe rolul Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, iar instanța care a formulat sesizarea a fost învestită cu o cale de atac specifică procedurii speciale a ordonanței de plată, mai precis cu o cerere în anularea ordonanței de plată emise de prima instanță, hotărârea ce urmează a fi pronunțată asupra cererii de anulare fiind definitivă, în acord cu dispozițiile art. 1.024 alin. (7) și (8) din Codul de procedură civilă; - existența unei chestiuni de drept dificile, reale și veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu - condiție care este, de asemenea, îndeplinită. Reamintim că atât doctrina juridică de specialitate, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin jurisprudența sa obligatorie, au arătat că, pentru a fi în prezența unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile de a genera în viitor interpretări diferite ale unui text de lege, se cere ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară, necorelată cu alte dispoziții legale. Așadar, pentru a fi considerată reală, chestiunea de drept trebuie să privească fie posibilitatea interpretării diferite sau contradictorii a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete ori, după caz, incerte, fie incidența unor principii generale, al căror conținut sau sferă de aplicare sunt discutabile ori pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare. Simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru inițierea mecanismului de unificare jurisprudențială reprezentat de pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În cazul prezentei sesizări, fiind vorba despre interpretarea și determinarea sferei de aplicare a dispozițiilor art. 1.489 alin. (2) din Codul civil, în corelare cu prevederile art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011, se pune în discuție dacă, în raport cu dispozițiile art. 8 alin. (1) și (3) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 (care se referă expres la calculul dobânzii numai asupra sumei împrumutate, stabilind, totodată, expres că doar dobânzile remuneratorii se pot capitaliza și pot produce dobânzi), prevederile cu caracter general ale art. 1.489 alin. (2) din Codul civil (care nu disting cu suficientă claritate și în afara oricărui dubiu între dobânda remuneratorie și cea penalizatoare) permit capitalizarea și a dobânzii penalizatoare, în cazul altor contracte civile decât cel de împrumut, pentru dobânda scursă până la data cererii de chemare în judecată, atunci când o astfel de dobândă penalizatoare este solicitată de către creditor în instanță.

Caracterul real și dificil al chestiunii de drept supuse dezlegării decurge, pe de o parte, din terminologia diferită utilizată de legiuitor în cuprinsul celor două acte normative succesive, întrucât Codul civil nu mai folosește sintagmele "dobândă remuneratorie" și "dobândă penalizatoare", care sunt însă enunțate și explicate în cuprinsul Ordonanței Guvernului nr. 13/2011. De asemenea, caracterul real și dificil al chestiunii supuse analizei rezultă din opiniile divergente, dar argumentate, exprimate atât de membrii completului care a formulat sesizarea, cât și de colectivele de judecători din cadrul instanțelor judecătorești, inclusiv din soluțiile divergente pronunțate deja de unele instanțe naționale din care rezultă că această chestiune de drept a fost interpretată diferit, așa cum rezultă din cele expuse deja supra.

Toate aceste aspecte permit concluzia conform căreia chestiunea de drept supusă dezlegării și care necesită cu pregnanță să fie lămurită prezintă un grad de dificultate suficient de mare, apt să justifice nevoia de interpretare realizată prin mijlocirea instanței supreme, într-un dublu scop: acela al unei rezolvări de principiu și acela al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății, înlăturat fiind riscul unei viitoare jurisprudențe neunitare la nivel național prin activarea mecanismului reglementat de art. 519 din Codul de procedură civilă; - soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere. Este îndeplinită și această condiție, deoarece, prin ordonanța de plată emisă în primă instanță, Tribunalul Cluj a ordonat debitoarei să plătească creditoarei daunele moratorii convenționale acumulate de la data scadenței obligației principale (prețul serviciului prestat și facturat) și până la data cererii de chemare în judecată, daune moratorii determinate conform clauzei penale inserate în contract, dar, totodată, a ordonat debitoarei să plătească creditoarei, în temeiul art. 1.489 alin. (2) din Codul civil, dobânda legală penalizatoare calculată asupra daunelor moratorii convenționale acumulate până la data sesizării instanței, socotite de la data cererii de chemare în judecată și până la plata integrală a penalității astfel capitalizate. Or, prin cererea în anulare a ordonanței de plată promovate de către debitoare este criticată soluția primei instanțe tocmai din această perspectivă, susținându-se că Tribunalul Cluj a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1.489 alin. (2) din Codul civil procedând la capitalizarea dobânzii penalizatoare convenționale acumulate până la data sesizării instanței, deși numai dobânda remuneratorie se poate capitaliza; - noutatea chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită se apreciază a fi o condiție care, de asemenea, este îndeplinită în contextul în care, așa cum rezultă din sesizarea trimisă de instanța de trimitere, deși dispozițiile art. 1.489 alin. (2) din Codul civil sunt active în fondul normativ autohton încă de la data de 1 octombrie 2011 (data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 - Codul civil), chestiunea de drept în discuție - posibilitatea ca o dobândă legală sau convențională penalizatoare să producă ea însăși dobândă în temeiul art. 1.489 alin. (2) din Codul civil - a fost dedusă analizei instanțelor naționale cu preponderență în ultimii ani, ceea ce prefigurează riscul dezvoltării unei jurisprudențe neunitare în viitor.

În jurisprudența anterioară, Înalta Curte de Casație și Justiție a subliniat cu consecvență că, pentru ca o problemă de drept să fie nouă, ea trebuie să derive dintr-o dispoziție legală intrată recent în vigoare sau dintr-o dispoziție legală mai veche, a cărei aplicare frecventă să devină actuală recent ori la un moment dat, determinat de anumite realități sociale sau economice, iar problema de drept să nu fi primit deja o anumită interpretare, concretizată în jurisprudență bogată, astfel încât să fie, de fapt, susceptibilă a fi tranșată în cadrul unui recurs în interesul legii (paragraful 37, Decizia nr. 87/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept).

Așadar, pentru a se putea considera că este îndeplinită condiția noutății, în scopul declanșării mecanismului pronunțării unei hotărâri prealabile, pentru a dovedi necesitatea unificării practicii, determinată prin actualitatea problemei de drept care necesită interpretare, este necesar a se constata complexitatea, dualitatea sau precaritatea textului de lege, fie prin raportare la niște tendințe jurisprudențiale, fie prin dezvoltarea unor puncte de vedere argumentate care să reclame necesitatea intervenției Înaltei Curți de Casație și Justiție (paragraful 46, Decizia nr. 87/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept).

În acest context, este de observat că, deși dispozițiile legale a căror interpretare se solicită sunt în vigoare încă din anul 2011, un număr considerabil de instanțe naționale nu au fost încă sesizate cu litigii care să implice analiza, interpretarea și aplicarea lor la situații de fapt concrete.

Numărul redus de soluții identificate în practica judiciară pune în lumină caracterul de noutate al chestiunii de drept supuse analizei, iar numărul considerabil de opinii teoretice ce sprijină ambele variante posibile de interpretare a textelor de lege examinate pun în relief aceeași concluzie, de noutate a chestiunii de drept și impun concluzia că intervenția instanței supreme, prin mecanismul de prevenire a dezvoltării în viitor a unei jurisprudențe neunitare, este necesară. - chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. Și această condiție este îndeplinită, deoarece, deși a mai existat în trecut o sesizare având un obiect similar și urmărind, în linii mari, lămurirea aceleiași chestiuni de drept, prin Decizia nr. 87/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată cu privire la următoarea chestiune de drept: "din coroborarea dispozițiilor art. 1.489 alin. (2) din Codul civil, art. 8 alin. (3) și art. 18 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare, rezultă că pot fi acordate de instanță doar dobânzi la dobânzile remuneratorii prevăzute într-un contract sau, dimpotrivă, că pot fi acordate și dobânzi la dobânzile penalizatoare prevăzute de lege (dobânda legală)?".

În motivarea acestei decizii s-a reținut, în esență, că niciuna dintre condițiile de admisibilitate instituite de art. 519 din Codul de procedură civilă nu a fost îndeplinită, în principal pentru argumente ce privesc caracterul eliptic al actului de sesizare, precum și un nivel precar de argumentare al acestuia, aspecte care au împiedicat instanța supremă să stabilească în mod neechivoc dacă instanța de trimitere judecă în ultimă instanță, dacă chestiunea de drept poate fi considerată nouă sau dacă prezintă gradul de dificultate necesar pentru a impune interv