Decizia nr. 28 din 9 februarie 2026

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost constituit conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Ana Hermina Iancu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistratasistent Ileana Peligrad, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 3.869/117/2024, în vederea dezlegării următoarei probleme de drept: ” Modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 1.489 alin. (2) teza a doua din Codul civil raportat la art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, respectiv dacă dispoziţiile legale menţionate permit creditorului să obţină în instanţă, de la data cererii de chemare în judecată, dobânda legală calculată asupra daunelor moratorii convenţionale, atunci când creanţa neachitată la termen şi care a dat naştere daunelor moratorii are un alt izvor decât contractul de împrumut”.

După prezentarea referatului de către magistratul-asistent, preşedintele completului, doamna judecător Ana Hermina Iancu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 12 noiembrie 2024, în Dosarul nr. 3.869/117/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Sesizarea a fost înregistrată la 19 decembrie 2024, cu nr. 3.010/1/2024. II. Normele legale incidente

Codul civil Art. 1.489 alin. (2) – ” Dobânzile scadente produc ele însele dobânzi numai atunci când legea sau contractul, în limitele permise de lege, o prevede ori, în lipsă, atunci când sunt cerute în instanţă. În acest din urmă caz, dobânzile curg numai de la data cererii de chemare în judecată.”

Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 ” Art. 1. – (1) Părţile sunt libere să stabilească, în convenţii, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât şi pentru întârzierea la plata unei obligaţii băneşti. (2) Dobânda datorată de debitorul obligaţiei de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenţei obligaţiei, este denumită dobândă remuneratorie. (3) Dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare. (4) Dacă nu se precizează altfel, termenul dobândă din prezenta ordonanţă priveşte atât dobânda remuneratorie, cât şi dobânda penalizatoare. (…) Art. 8. – (1) Dobânda se va calcula numai asupra cuantumului sumei împrumutate. (2) Cu toate acestea, dobânzile se pot capitaliza şi pot produce dobânzi în temeiul unei convenţii speciale încheiate în acest sens, după scadenţa lor, dar numai pentru dobânzi datorate pe cel puţin un an (text în vigoare numai până la data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 – Codul civil – 1 octombrie 2011). (3) Cu toate acestea, dobânzile remuneratorii se pot capitaliza şi pot produce dobânzi (text în vigoare de la data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 – Codul civil, adică de la data de 1 octombrie 2011). (4) Dispoziţiile alin. (1)-(3) nu se aplică contractului de cont curent nici atunci când prin lege s-ar dispune altfel.” III. Expunerea succintă a procesului

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanta persoană juridică, în contradictoriu cu pârâta U.A.T. Municipiul […], a solicitat emiterea ordonanţei de plată şi obligarea debitoarei la plata sumei de 104.402,80 lei reprezentând daune moratorii în cuantumul convenţional convenit de 0,1%/zi de întârziere, calculate de la scadenţa obligaţiei de plată a preţului până la 8 mai 2024 – data înregistrării cererii şi la plata în continuare a daunelor moratorii convenţionale în cuantum de 0,1%/zi de întârziere aplicate la restul neachitat din creanţă, până la plata efectivă, precum şi la dobânda legală penalizatoare aplicată la dobânda moratorie acumulată, în temeiul art. 1.489 alin. (2) din Codul civil, de la data înregistrării prezentei cereri şi până la plata integrală.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părţi s-a încheiat un contract având ca obiect delegarea gestiunii serviciului de salubrizare, în executarea căruia şi corelativ serviciului prestat a întocmit periodic şi a comunicat facturile cuprinzând sumele de plată datorate.

Prin clauza prevăzută la art. 4.5 din contract părţile au stabilit cuantumul convenţional al daunelor moratorii datorate în cazul neachitării la scadenţă a facturilor, daune datorate de către debitor conform art. 1.535 din Codul civil pentru întârzierea la plată; a susţinut că, în cazul obligaţiei de plată a unei sume de bani, debitorul datorează dobândă şi pentru dobânzile scadente, care este datorată de la data chemării în judecată potrivit art. 1.489 alin. (2) din Codul civil.

În executarea contractului a fost emisă o factură privind costul serviciului prestat, cu termen scadent la 2 februarie 2023, iar de la această dată debitorul datorează daune pentru plata cu întârziere a sumelor datorate, în cuantum de 0,1%/zi de întârziere conform convenţiei.

Debitoarea a achitat doar parţial şi cu întârziere sumele datorate şi evidenţiate în factura menţionată prin mai multe plăţi. De asemenea, reclamanta a susţinut că debitorul datorează în continuare daune moratorii de 0,1%/zi de întârziere, până la plata integrală a sumelor datorate, respectiv până la plata restului neachitat.

Prin întâmpinarea formulată, U.A.T. Municipiul […] a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, cu motivarea că suma pretinsă nu este certă, întrucât nu a fost acceptată la plată.

Tribunalul Cluj, prin Sentinţa civilă nr. 1.913/2024, a admis cererea emiţând ordonanţa de plată şi ordonând debitorului să plătească creditoarei, în 10 zile de la comunicarea ordonanţei, suma de 102.858,79 lei reprezentând daune moratorii în cuantumul convenţional convenit de 0,1%/zi de întârziere, calculate de la scadenţa obligaţiei de plată a preţului înscris în factura emisă şi până la 8 mai 2024 (data înregistrării cererii de chemare în judecată), precum şi să plătească în continuare daune moratorii convenţionale de 0,1%/zi de întârziere aplicate la restul de creanţă neachitat înscris în factură până la plata efectivă. Prin aceeaşi ordonanţă de plată, prima instanţă a ordonat debitoarei să plătească creditoarei şi dobânda legală penalizatoare aplicată la dobânda convenţională penalizatoare acumulată până la data înregistrării cererii de chemare în judecată (în cuantum de 102.858,79 lei), începând cu data înregistrării cererii de chemare în judecată şi până la plata integrală, fixând acelaşi termen de plată de 10 zile de la comunicarea ordonanţei.

Prin cererea în anulare formulată la 23 iulie 2024 debitoarea U.A.T. […] a solicitat anularea Sentinţei civile nr. 1.913/2024, întrucât dobânzile penalizatoare nu pot produce dobânzi, ci doar cele remuneratorii.

Cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 1.489 alin. (2) din Codul civil a învederat că, deşi se menţionează că dobânzile scadente produc ele însele dobânzi, prin efectul dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, se exclude aplicarea acestei dispoziţii şi dobânzilor legale penalizatoare, adică a celor care compun parte din pretenţia solicitată prin acţiune.

S-au mai invocat şi Decizia nr. 87/2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, paragraful 74, precum şi practică judiciară de la Tribunalul Cluj.

Prin întâmpinarea formulată la cererea în anulare, creditoarea persoană juridică a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de emitere a ordonanţei de plată; astfel, în acord cu instanţa de fond, art. 8 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 este aplicabil strict contractului de împrumut. Aceasta rezultă prin raportare la dispoziţiile alin. (1) din art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, care stabilesc sfera de aplicare a alin. (2) şi (3) – dobânda se va calcula asupra cuantumului sumei împrumutate. Acest text legal reglementează interdicţia anatocismului doar pentru situaţia obligaţiilor de restituire a sumelor de bani împrumutate, iar nu a oricărei obligaţii de a da o sumă de bani. De altfel, Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 face distincţie între împrumutul unei sume de bani şi alte obligaţii băneşti, prin art. 1 alin. (1).

În opinia creditoarei, împrejurarea că dobânda penalizatoare scadentă produce ea însăşi dobânzi, atunci când acest lucru este solicitat prin cererea de chemare în judecată, rezultă şi din corelarea prevederilor art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 cu prevederile art. 1.489 alin. (2) din Codul civil. Astfel, art. 1.489 alin. (2) din Codul civil stabileşte că dobânzile scadente produc ele însele dobânzi în trei cazuri: când prevede astfel legea; când s-a stabilit, în limite legale, astfel prin contract şi în cazul acţiunilor în instanţă pentru plata dobânzilor scadente. Pe de altă parte, alin. (2) şi (3) ale art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 au ca ipoteză specifică o „convenţie specială încheiată în acest sens”.

În concluzie, incidenţa art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 în chestiunea dobânzii aplicate dobânzilor scadente este limitată doar la unul dintre cazurile prevăzute de alin. (2) al art. 1.489 din Codul civil.

În acelaşi sens, un al treilea argument porneşte de la a compara prevederile art. 8 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 cu prevederile art. 1.489 alin. (2) din Codul civil din perspectiva drepturilor prevăzute – prin ipoteză în situaţia existenţei unui contract care prevede anatocismul şi a unei sume împrumutate. Comparând cele două prevederi legale, se observă că art. 8 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 este mai restrictiv, limitând dreptul la dobândă aplicată dobânzilor scadente numai pentru cazul în care scadenţa capitalului este mai mare de un an.

În cadrul soluţionării cererii în anulare s-au dispus sesizarea instanţei supreme şi suspendarea judecăţii cauzei. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea sesizării

Redând conţinutul art. 519 din Codul de procedură civilă, instanţa de trimitere a apreciat că toate condiţiile de admisibilitate presupuse de mecanismul întrebării prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, astfel cum acestea sunt reglementate de cadrul normativ incident şi din jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sunt îndeplinite. Astfel: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată – condiţie îndeplinită în cauză, Dosarul nr. 3.869/117/2024 având ca obiect cerere în anulare, aflându-se în faza de judecată pe rolul Tribunalului Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale; b) completul care uzează de mecanismul instituit de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă să judece cauza în ultimă instanţă – condiţie îndeplinită, cererea în anulare reprezentând singura cale de atac împotriva ordonanţei de plată, hotărârea pronunţată în soluţionarea cererii în anulare fiind definitivă potrivit art. 1.024 alin. (7) şi (8) din Codul de procedură civilă; c) existenţa unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu – condiţie îndeplinită atâta vreme cât este vorba de interpretarea dispoziţiilor art. 1.489 alin. (2) din Codul civil, corelate cu prevederile art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, urmând ca instanţa să expună îndeplinirea acestei condiţii cu ocazia expunerii punctului de vedere al completului de judecată; d) soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere – obiectul cauzei este reprezentat de solicitarea creditoarei de a fi obligată debitoarea la plata în favoarea sa a daunelor moratorii convenţionale, precum şi a dobânzii legale penalizatoare, calculată asupra daunelor moratorii convenţionale, în temeiul art. 1.489 alin. (2) din Codul civil; prin urmare, cel puţin o parte din pretenţiile creditoarei sunt fundamentate pe chestiunea de drept a cărei lămurire urmează a se solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; e) noutatea chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită – condiţie îndeplinită întrucât pe rolul Tribunalului Cluj şi al Curţii de Apel Cluj există litigii având obiect similar, în care instanţele de fond au pronunţat soluţii divergente cu privire la cererea de acordare a dobânzii legale penalizatoare calculate asupra daunelor moratorii convenţionale. S-a mai susţinut că au mai fost identificate două hotărâri definitive – Decizia civilă nr. 253/2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a V-a civilă în Dosarul nr. 4.346/3/2022 şi Decizia civilă nr. 7/2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a X-a de contencios administrativ şi fiscal şi pentru achiziţii publice în Dosarul nr. 25.721/3/2023. A mai subliniat că practica judiciară identificată nu este suficientă pentru formularea unui recurs în interesul legii, chestiunea de drept fiind una nouă, având în vedere că hotărârile judecătoreşti identificate sunt pronunţate în anul 2024; f) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare – în urma verificărilor nu a fost identificată nicio altă decizie prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să fi statuat cu privire la chestiunea de drept incidentă în cauză. V. Punctul de vedere al completului de judecată

Punctul de vedere al unuia dintre membrii completului de judecată este în sensul posibilităţii acordării dobânzii legale calculate asupra dobânzii moratorii convenţionale acumulate şi care decurge din alte tipuri de contracte decât contractele de împrumut, potrivit art. 1.489 alin. (2) din Codul civil coroborat cu art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011.

În acest sens s-a subliniat că din interpretarea art. 1.489 alin. (2) din Codul civil se desprinde concluzia că anatocismul poate interveni numai atunci când legea sau contractul îl reglementează, iar în lipsa unei astfel de reglementări capitalizarea dobânzii poate fi admisă numai în instanţă, situaţie în care dobânda curge de la data introducerii cererii de chemare în judecată, iar creditoarea din prezentul litigiu pretinde capitalizarea dobânzii penalizatoare contractuale până la data cererii de chemare în judecată, în contextul în care este cert că prin contractul încheiat între părţi nu este prevăzută o astfel de posibilitate.

S-a mai susţinut că legea specială nu reglementează anatocismul în materia dobânzii penalizatoare care decurge din alte tipuri de contracte decât contractul de împrumut, iar din dispoziţia art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 reiese că acest articol se referă exclusiv la contractul de împrumut, concluzie întărită de faptul că dobânda remuneratorie este specifică împrumutului şi, mai mult, alin. (4) face trimitere la contractul de cont curent, care este o specie a împrumutului; art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 reglementează numai anatocismul dobânzii remuneratorii, nu şi pe acela al dobânzii penalizatoare.

În concluzie, din moment ce legea nu cuprinde dispoziţii privind anatocismul dobânzii penalizatoare în raporturi care nu decurg din contracte de împrumut, partea are posibilitatea să pretindă în instanţă capitalizarea dobânzii penalizatoare de la momentul înregistrării cererii, în temeiul art. 1.489 alin. (2) ultima teză din Codul civil.

Opinia celui de-al doilea membru al completului de judecată este în sensul că dobânzile penalizatoare nu pot produce dobânzi, ci, în condiţiile art. 8 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, doar cele remuneratorii.

Subliniind că, potrivit Codului civil, se admite, în principiu, anatocismul privind trei modalităţi de implementare: pe cale legală, prin clauze contractuale exprese sau printr-o hotărâre judecătorească, s-a susţinut că, în aplicarea art. 1.489 alin. (2) din Codul civil, este necesară observarea art. 8 al Ordonanţei Guvernului nr. 13/2011, care, în privinţa anatocismului, face distincţie între dobânda remuneratorie şi cea penalizatoare; din textele de lege incidente rezultă că dobânzile penalizatoare nu pot produce dobânzi, ci, în condiţiile art. 8 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, doar cele remuneratorii, apreciere expusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 87/2017, chiar dacă prin respectiva decizie sesizarea a fost respinsă ca inadmisibilă – paragrafele 73 şi 74 din decizie.

Referitor la susţinerea privind incidenţa art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 doar asupra contractului de împrumut se reţine că din cuprinsul articolului nu se poate desprinde o atare concluzie, sens în care a invocat jurisprudenţa altor instanţe (Decizia nr. 253/15.02.2024 a Curţii de Apel Bucureşti, Decizia nr. 43/2024 a Curţii de Apel Cluj) prin care s-a statuat că nu pot fi reţinute considerente conform cărora dispoziţiile art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 s-ar aplica doar contractului de împrumut, astfel că dispoziţiile art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 se aplică şi pentru întârzierea la plată a unei obligaţii băneşti, cum este cazul de faţă. VI. Punctul de vedere al părţilor

Părţile au exprimat puncte de vedere divergente cu privire la chestiunea supusă analizei, acestea fiind cuprinse în poziţiile procesuale exprimate prin actele de procedură depuse la dosarul cauzei şi fiind redate sintetic în actul de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Opinii teoretice au fost transmise de colectivele de judecători care funcţionează în cadrul curţilor de apel Cluj, Iaşi, Ploieşti, Galaţi, Constanţa şi Bucureşti.

În afara celor două hotărâri judecătoreşti indicate în cuprinsul sesizării, provenind de la Curtea de Apel Bucureşti, au mai fost comunicate, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, câteva hotărâri judecătoreşti (date în primă instanţă sau în căile de atac) pronunţate de către Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Cluj şi instanţele arondate acestora.

Din evaluarea opiniilor teoretice ale colectivelor de judecători şi a celor câteva hotărâri judecătoreşti pronunţate la nivel naţional rezultă că problema de drept analizată este de natură a genera interpretări diferite.

Astfel, o primă interpretare ar conduce spre concluzia că dobânzile penalizatoare nu pot produce dobânzi, ci, în condiţiile art. 8 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, doar cele remuneratorii sunt susceptibile de capitalizare. Dobânda legală nu ar putea să fie cumulată cu acele penalităţi care au un caracter de daune moratorii, menite a sancţiona executarea cu întârziere deoarece un asemenea cumul ar echivala cu aplicarea a două sancţiuni de acelaşi fel pentru aceeaşi faptă, respectiv cu o dublă reparaţie a uneia şi aceleiaşi încălcări a contractului. În acest sens, dispoziţiile art. 1.489 alin. (2) din Codul civil teza a II-a raportat la art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 nu ar permite creditorului să obţină în instanţă, de la data cererii de chemare în judecată, dobânda legală calculată asupra daunelor moratorii convenţionale atunci când creanţa neachitată la termen şi care a dat naştere daunelor moratorii are un alt izvor decât contractul de împrumut (o astfel de interpretare decurge din opiniile teoretice comunicate de Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Teleorman, Tribunalul Cluj (minoritar), Curtea de Apel Cluj, Judecătoria Constanţa, Curtea de Apel Iaşi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Iaşi, Judecătoria Iaşi, Judecătoria Răducăneni şi Judecătoria Paşcani.

O altă interpretare propusă dispoziţiilor art. 1.489 alin. (2) teza a II-a din Codul civil, raportat la art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, ar fi că aceste prevederi generale ale Codului civil permit creditorului să obţină în instanţă, de la data cererii de chemare în judecată, dobânda legală penalizatoare calculată asupra daunelor moratorii convenţionale, atunci când creanţa neachitată la termen şi care a dat naştere daunelor moratorii are un alt izvor decât contractul de împrumut, iar un argument important ar fi acela că art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 vizează numai contractul de împrumut, astfel că prevederile art. 8 alin. (3), corelate cu art. 1 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, ar interzice anatocismul dobânzii penalizatoare numai în materia contractului de împrumut. În acest sens s-a apreciat că, prin raportare la art. 10 din Codul civil, dispoziţiile art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 derogă de la legea generală, în privinţa anatocismului, numai în ceea ce priveşte contractul de împrumut. Prin urmare, în cazul obligaţiilor băneşti rezultând din alte contracte decât cel de împrumut nu există o dispoziţie legală care să interzică aplicarea dobânzii penalizatoare la dobânda penalizatoare, fiind incidente dispoziţiile art. 1.489 alin. (2) din Codul civil, conform cărora creditorul are dreptul să pretindă dobândă penalizatoare la dobânzile penalizatoare scadente până la data cererii de chemare în judecată, care se vor calcula însă în acord cu teza finală a acestui articol, numai de la data cererii de chemare în judecată (o astfel de interpretare este propusă de colectivele de judecători de la Judecătoria Buftea, Judecătoria Cornetu, Tribunalul Cluj, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Iaşi – Secţia civilă, Tribunalul Vaslui, Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Buzău).

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în această problemă de drept. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 87/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 18 ianuarie 2018, a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată cu privire la următoarea chestiune de drept: „din coroborarea dispoziţiilor art. 1.489 alin. (2) din Codul civil, art. 8 alin. (3) şi art. 18 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că pot fi acordate de instanţă doar dobânzi la dobânzile remuneratorii prevăzute într-un contract sau, dimpotrivă, că pot fi acordate şi dobânzi la dobânzile penalizatoare prevăzute de lege (dobânda legală) ?”.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, formulat prin Decizia nr. 2/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi 1088 din Codul civil din 1864, respectiv ale art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, a stabilit că pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 55/2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 25 martie 2025, a respins ca inadmisibile sesizările privind dezlegarea următoarei probleme de drept: „posibilitatea acordării dobânzii legale penalizatoare şi actualizării cu rata inflaţiei a indemnizaţiilor pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în ipoteza în care plata indemnizaţiilor restante s-a făcut ca urmare a declarării neconstituţionale a actului normativ de abrogare a plăţii acestora”. IX. Opinia specialiştilor

Prin opinia înaintată, Institutul Naţional al Magistraturii a apreciat că dispoziţiile art. 1.489 alin. (2) teza a II-a din Codul civil permit creditorului să obţină în instanţă, de la data cererii de chemare în judecată, dobânda legală calculată asupra daunelor moratorii convenţionale, chiar şi atunci când creanţa neachitată la termen şi care a dat naştere daunelor moratorii are un alt izvor decât contractul de împrumut.

În susţinere s-a arătat că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 13/2011 nu au natura unor norme derogatorii, ci acestea întregesc art. 1.489 din Codul civil, formând împreună dreptul comun în privinţa dobânzilor. Regimul juridic al dobânzii legale penalizatoare se completează şi cu alte dispoziţii din Codul civil, legiuitorul făcând trimitere în mod expres, chiar în cadrul Ordonanţei Guvernului nr. 13/2011 (art. 10), la art. 1.535 şi art. 1.538-1.543 din Legea nr. 287/2009 (ceea ce conduce la existenţa unui tratament unitar al daunelor-interese moratorii, indiferent de izvorul legal sau convenţional al acestora).

În ceea ce priveşte normele prevăzute de art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 s-a apreciat că, în forma lor iniţială, unele dintre acestea aveau caracter de normă generală – alin. (2), în prezent nemaifiind aplicabil, iar celelalte au caracter de normă specială – alin. (1), alin. (3) şi alin. (4), rămânând pertinentă prezenţa acestora în dreptul pozitiv.

Nu s-a intenţionat ca art. 8, în ansamblu său, să fie aplicabil numai în materia contractului de împrumut, ci legiuitorul a dorit ca în acest articol să reunească mai multe reguli specifice; unele dintre acestea au fost menite să aibă o existenţă limitată în timp, pentru perioada dintre data abrogării Ordonanţei Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti (care avea o reglementare similară în cadrul art. 8) şi data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009; celelalte norme au constituit dispoziţii cu caracter special, fie în funcţie de categoria dobânzii (în cazul dobânzii remuneratorii), fie în considerarea naturii contractului care generează obligaţia având ca obiect plata unei sume de bani: contractul de împrumut, respectiv contractul de cont curent, acesta din urmă nefiind o specie a contractului de împrumut.

Aşadar, completând prevederile Codului civil cu celelalte norme ale Ordonanţei Guvernului nr. 13/2011, în special cu art. 1 alin. (4), cu art. 8 alin. (3) şi cu art. 18 alin. (3) şi (4) din acest act normativ, s-a conchis că art. 1.489 alin. (2), inclusiv teza a doua, din Codul civil se referă (şi) la dobânda penalizatoare, în absenţa unei distincţii exprese.

Din interpretarea acestor dispoziţii şi măsuri legislative, autorii opiniei au extras concluzia că art. 1.489 alin. (2) din Codul civil a „luat locul” art. 8 alin. (2) în ansamblul prevederilor care constituie dreptul comun în materia dobânzii penalizatoare.

Totodată, în considerarea datelor speţei care a generat adresarea întrebării vizând dezlegarea problemei de drept, autorii opiniei au subliniat că existenţa unei plăţi parţiale aduce în discuţie şi chestiunea imputaţiei plăţii, care produce efecte juridice determinante pentru aplicarea art. 1.489 alin. (2) din Codul civil.

Astfel, potrivit art. 1.509 alin. (2) din Codul civil, privind imputaţia legală, în toate cazurile, plata se va imputa mai întâi asupra cheltuielilor de judecată şi executare, apoi asupra ratelor, dobânzilor şi penalităţilor, în ordinea cronologică a scadenţei acestora, şi, în final, asupra capitalului, dacă părţile nu convin altfel.

Prin urmare, s-a susţinut că, dacă plata parţială epuizează cuantumul daunelor-interese moratorii scadente (a penalităţilor de întârziere convenite de părţi), nu mai există fundamentul faptic al aplicării anatocismului, dat fiind că penalităţile de întârziere au fost achitate integral. Aplicarea art. 1.489 alin. (2) teza a II-a din Codul civil se va putea repune în discuţie ulterior, pentru noi dobânzi scadente, aferente părţii din debitul principal rămase neachitate şi dacă se formulează o nouă cerere de judecată.

Dacă plata parţială este într-un cuantum mai mic decât cel al daunelor-interese moratorii scadente, dispoziţiile art. 1.489 alin. (2) din Codul civil se vor aplica numai în ceea ce priveşte creanţa ce are ca obiect diferenţa rămasă neachitată.

Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara a apreciat, prin opinia înaintată, că doar dobânzile remuneratorii pot produce dobânzi.

În susţinere s-a arătat că, dat fiind raportul dintre legea generală [în speţă, Codul civil, art. 1.489 alin. (2)] şi cea specială (Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, art. 8), cea din urmă se aplică prioritar, în măsura în care derogă de la cea dintâi, însă din lecturarea integrată a textelor legale evocate rezultă că art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 nu reglementează, în acest sens, o derogare de la art. 1.489 alin. (2) din Codul civil.

Având în vedere că legiuitorul nu distinge în art. 1.489 din Codul civil care este natura contractului din care derivă neexecutarea unei obligaţii de a da o sumă de bani, reiese că dobânzile remuneratorii se pot capitaliza nu doar în cazul contractului de împrumut, ci şi în cazul altor tipuri de contracte. În acest sens, într-adevăr, art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 face referire la „suma împrumutată”, însă, potrivit art. 2.167 din Codul civil, care reglementează domeniul de aplicare al prevederilor legale referitoare la împrumutul cu dobândă, dispoziţiile referitoare la împrumutul cu dobândă sunt aplicabile, în mod corespunzător, ori de câte ori, în temeiul unui contract, se naşte şi o obligaţie de plată, cu termen, a unei sume de bani ori a altor bunuri de gen, în măsura în care nu există reguli particulare privind validitatea şi executarea acelei obligaţii.

Pe de altă parte, dobânda penalizatoare nu se poate capitaliza pentru a produce ea însăşi dobândă, deoarece natura juridică a daunelor-interese moratorii este tocmai aceea de a acoperi prejudiciul adus creditorului prin neexecutarea obligaţiei de plată la scadenţă. Dispoziţiile supuse analizei trebuie coroborate şi cu cele cuprinse în art. 1.535 din Codul civil care conturează specificul daunelor moratorii, spre deosebire de dobânda remuneratorie, ce are natura unor fructe civile. Altfel spus, se impune a se face distincţia, pe care însuşi legiuitorul o face între dobânda remuneratorie şi cea moratorie (penalizatoare), în sensul că dobânda remuneratorie ţine practic de derularea raportului contractual, fiind o creanţă ce se cuvine creditorului tocmai în baza existenţei respectivului raport, pe durata contractuală. Ca atare, dobânda remuneratorie reprezintă un preţ al capitalului împrumutat, ceea ce implicit atrage posibilitatea capitalizării, deoarece se adaugă înseşi creanţei principale.

În schimb, dobânda moratorie presupune per se depăşirea scadenţei, ceea ce plasează întreaga discuţie în sfera răspunderii civile contractuale, iar nicidecum în cea a derulării raportului contractual. Drept urmare, dobânda moratorie nu reprezintă un fruct civil la care să fie îndreptăţit creditorul şi care să se adauge creanţei principale ca urmare a executării contractului în condiţiile convenite de părţi, ci, dimpotrivă, constituie o reparare a prejudiciului suferit de creditorul ce nu şi-a realizat dreptul la scadenţă.

Aceeaşi concluzie se impune şi prin prisma interpretării sistemice a art. 1.489 din Codul civil; plasarea acestuia în capitolul „Plata”, secţiunea „Condiţiile plăţii”, indică faptul că reglementarea priveşte un incident al executării obligaţiei în vederea stingerii ei prin executare voluntară, iar nu o amplificare a răspunderii civile pentru neexecutare. Astfel, este drept că în cuprinsul art. 1.489 alin. (2) din Codul civil nu se face nicio deosebire între tipurile de dobânzi şi că, în temeiul principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, s-ar putea argumenta că anatocismul este permis atât în privinţa dobânzilor remuneratorii, cât şi a celor penalizatoare, însă topografia textului analizat nu permite această concluzie.

A recunoaşte dobândă legală asupra daunelor moratorii deja calculate până la data introducerii acţiunii ar însemna să se segmenteze arbitrar remediul prevăzut pentru întârziere în tranşe „scadente”, ceea ce conduce, în esenţă, la compunerea remediului şi la transformarea sa într-un mecanism de acumulare, incompatibil cu funcţia sa reparatorie.

Totodată, ipoteza art. 1.489 alin. (2) teza finală – „în lipsă, atunci când sunt cerute în instanţă” – confirmă că legiuitorul tratează dobânda la dobândă ca un efect excepţional, care nu se produce automat, ci numai în condiţii strict determinate. În logica textului, cererea în instanţă operează ca un declanşator punctual al anatocismului, evitând producerea automată a dobânzii la dobândă, nu ca un mecanism de eludare a limitelor materiale stabilite de lege pentru anumite categorii de dobânzi.

Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Babeş Bolyai din Cluj-Napoca, prin opinia înaintată, a considerat că, din coroborarea art. 1.489 alin. (2) teza a doua din Codul civil, art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 şi a art. 2.167 din Codul civil, un creditor poate să obţină în instanţă, de la data cererii de chemare în judecată, dobânda legală calculată asupra daunelor moratorii convenţionale, atunci când creanţa neachitată la termen şi care a dat naştere daunelor moratorii are un alt izvor decât contractul de împrumut, dacă izvorul este un alt contract, ce dă naştere unei obligaţii de plată, cu termen, a unei sume de bani ori a altor bunuri de gen, în măsura în care nu există reguli particulare pentru validitatea şi executarea acelei obligaţii.

În susţinere s-a arătat că este valid anatocismul dacă îndeplineşte următoarele condiţii: a) este prevăzut expres în lege; b) în limitele prevăzute de lege, o prevede contractul; c) în lipsă, atunci când sunt cerute în instanţă.

Dacă, în primele două ipoteze, cuvântul sau noţiunea de „lege” este exhibată explicit de către legiuitor, pentru cea de a treia ipoteză, instanţa poate suplini tocmai lipsa convenţiei speciale de anatocism. Neîndeplinirea obligaţiei la scadenţă generează un raport juridic nou – un raport juridic de răspundere civilă (contractuală sau delictuală, după caz, în funcţie de valenţa obligaţiei neîndeplinite). Dobânda penalizatoare este o tehnică de reparare a prejudiciului suportat de către creditor. Or, în materie de răspundere, funcţionează principiul reparaţiei integrale a prejudiciului. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că dispoziţiile art. 1.489 alin. (2) teza a doua din Codul civil, corelat cu art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, nu permit creditorului să obţină în instanţă, de la data cererii de chemare în judecată, dobânda legală calculată asupra daunelor moratorii convenţionale acumulate de la data scadenţei obligaţiei şi până la data cererii de chemare în judecată, atunci când creanţa neachitată la termen şi care a dat naştere daunelor moratorii are un alt izvor decât contractul de împrumut. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Cu privire la admisibilitatea sesizării

Conform art. 519 din Codul de procedură civilă, „dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Din examinarea acestor prevederi legale, astfel cum au fost interpretate şi aplicate în jurisprudenţa obligatorie anterioară de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rezultă necesitatea întrunirii cumulative a următoarelor condiţii de admisibilitate: – existenţa unei cauze aflate în curs de judecată în ultimă instanţă – condiţie care este îndeplinită, deoarece litigiul în care s-a formulat sesizarea se derulează în Dosarul nr. 3.869/117/2024 aflat pe rolul Tribunalului Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, iar instanţa care a formulat sesizarea a fost învestită cu o cale de atac specifică procedurii speciale a ordonanţei de plată, mai precis cu o cerere în anularea ordonanţei de plată emise de prima instanţă, hotărârea ce urmează a fi pronunţată asupra cererii de anulare fiind definitivă, în acord cu dispoziţiile art. 1.024 alin. (7) şi (8) din Codul de procedură civilă; – existenţa unei chestiuni de drept dificile, reale şi veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu – condiţie care este, de asemenea, îndeplinită. Reamintim că atât doctrina juridică de specialitate, cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin jurisprudenţa sa obligatorie, au arătat că, pentru a fi în prezenţa unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile de a genera în viitor interpretări diferite ale unui text de lege, se cere ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară, necorelată cu alte dispoziţii legale. Aşadar, pentru a fi considerată reală, chestiunea de drept trebuie să privească fie posibilitatea interpretării diferite sau contradictorii a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete ori, după caz, incerte, fie incidenţa unor principii generale, al căror conţinut sau sferă de aplicare sunt discutabile ori pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare. Simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru iniţierea mecanismului de unificare jurisprudenţială reprezentat de pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În cazul prezentei sesizări, fiind vorba despre interpretarea şi determinarea sferei de aplicare a dispoziţiilor art. 1.489 alin. (2) din Codul civil, în corelare cu prevederile art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, se pune în discuţie dacă, în raport cu dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 (care se referă expres la calculul dobânzii numai asupra sumei împrumutate, stabilind, totodată, expres că doar dobânzile remuneratorii se pot capitaliza şi pot produce dobânzi), prevederile cu caracter general ale art. 1.489 alin. (2) din Codul civil (care nu disting cu suficientă claritate şi în afara oricărui dubiu între dobânda remuneratorie şi cea penalizatoare) permit capitalizarea şi a dobânzii penalizatoare, în cazul altor contracte civile decât cel de împrumut, pentru dobânda scursă până la data cererii de chemare în judecată, atunci când o astfel de dobândă penalizatoare este solicitată de către creditor în instanţă.

Caracterul real şi dificil al chestiunii de drept supuse dezlegării decurge, pe de o parte, din terminologia diferită utilizată de legiuitor în cuprinsul celor două acte normative succesive, întrucât Codul civil nu mai foloseşte sintagmele „dobândă remuneratorie” şi „dobândă penalizatoare”, care sunt însă enunţate şi explicate în cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 13/2011. De asemenea, caracterul real şi dificil al chestiunii supuse analizei rezultă din opiniile divergente, dar argumentate, exprimate atât de membrii completului care a formulat sesizarea, cât şi de colectivele de judecători din cadrul instanţelor judecătoreşti, inclusiv din soluţiile divergente pronunţate deja de unele instanţe naţionale din care rezultă că această chestiune de drept a fost interpretată diferit, aşa cum rezultă din cele expuse deja supra.

Toate aceste aspecte permit concluzia conform căreia chestiunea de drept supusă dezlegării şi care necesită cu pregnanţă să fie lămurită prezintă un grad de dificultate suficient de mare, apt să justifice nevoia de interpretare realizată prin mijlocirea instanţei supreme, într-un dublu scop: acela al unei rezolvări de principiu şi acela al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii, înlăturat fiind riscul unei viitoare jurisprudenţe neunitare la nivel naţional prin activarea mecanismului reglementat de art. 519 din Codul de procedură civilă; – soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere. Este îndeplinită şi această condiţie, deoarece, prin ordonanţa de plată emisă în primă instanţă, Tribunalul Cluj a ordonat debitoarei să plătească creditoarei daunele moratorii convenţionale acumulate de la data scadenţei obligaţiei principale (preţul serviciului prestat şi facturat) şi până la data cererii de chemare în judecată, daune moratorii determinate conform clauzei penale inserate în contract, dar, totodată, a ordonat debitoarei să plătească creditoarei, în temeiul art. 1.489 alin. (2) din Codul civil, dobânda legală penalizatoare calculată asupra daunelor moratorii convenţionale acumulate până la data sesizării instanţei, socotite de la data cererii de chemare în judecată şi până la plata integrală a penalităţii astfel capitalizate. Or, prin cererea în anulare a ordonanţei de plată promovate de către debitoare este criticată soluţia primei instanţe tocmai din această perspectivă, susţinându-se că Tribunalul Cluj a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1.489 alin. (2) din Codul civil procedând la capitalizarea dobânzii penalizatoare convenţionale acumulate până la data sesizării instanţei, deşi numai dobânda remuneratorie se poate capitaliza; – noutatea chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită se apreciază a fi o condiţie care, de asemenea, este îndeplinită în contextul în care, aşa cum rezultă din sesizarea trimisă de instanţa de trimitere, deşi dispoziţiile art. 1.489 alin. (2) din Codul civil sunt active în fondul normativ autohton încă de la data de 1 octombrie 2011 (data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 – Codul civil), chestiunea de drept în discuţie – posibilitatea ca o dobândă legală sau convenţională penalizatoare să producă ea însăşi dobândă în temeiul art. 1.489 alin. (2) din Codul civil – a fost dedusă analizei instanţelor naţionale cu preponderenţă în ultimii ani, ceea ce prefigurează riscul dezvoltării unei jurisprudenţe neunitare în viitor.

În jurisprudenţa anterioară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a subliniat cu consecvenţă că, pentru ca o problemă de drept să fie nouă, ea trebuie să derive dintr-o dispoziţie legală intrată recent în vigoare sau dintr-o dispoziţie legală mai veche, a cărei aplicare frecventă să devină actuală recent ori la un moment dat, determinat de anumite realităţi sociale sau economice, iar problema de drept să nu fi primit deja o anumită interpretare, concretizată în jurisprudenţă bogată, astfel încât să fie, de fapt, susceptibilă a fi tranşată în cadrul unui recurs în interesul legii (paragraful 37, Decizia nr. 87/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept).

Aşadar, pentru a se putea considera că este îndeplinită condiţia noutăţii, în scopul declanşării mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile, pentru a dovedi necesitatea unificării practicii, determinată prin actualitatea problemei de drept care necesită interpretare, este necesar a se constata complexitatea, dualitatea sau precaritatea textului de lege, fie prin raportare la nişte tendinţe jurisprudenţiale, fie prin dezvoltarea unor puncte de vedere argumentate care să reclame necesitatea intervenţiei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (paragraful 46, Decizia nr. 87/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept).

În acest context, este de observat că, deşi dispoziţiile legale a căror interpretare se solicită sunt în vigoare încă din anul 2011, un număr considerabil de instanţe naţionale nu au fost încă sesizate cu litigii care să implice analiza, interpretarea şi aplicarea lor la situaţii de fapt concrete.

Numărul redus de soluţii identificate în practica judiciară pune în lumină caracterul de noutate al chestiunii de drept supuse analizei, iar numărul considerabil de opinii teoretice ce sprijină ambele variante posibile de interpretare a textelor de lege examinate pun în relief aceeaşi concluzie, de noutate a chestiunii de drept şi impun concluzia că intervenţia instanţei supreme, prin mecanismul de prevenire a dezvoltării în viitor a unei jurisprudenţe neunitare, este necesară. – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. Şi această condiţie este îndeplinită, deoarece, deşi a mai existat în trecut o sesizare având un obiect similar şi urmărind, în linii mari, lămurirea aceleiaşi chestiuni de drept, prin Decizia nr. 87/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată cu privire la următoarea chestiune de drept: „din coroborarea dispoziţiilor art. 1.489 alin. (2) din Codul civil, art. 8 alin. (3) şi art. 18 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare, rezultă că pot fi acordate de instanţă doar dobânzi la dobânzile remuneratorii prevăzute într-un contract sau, dimpotrivă, că pot fi acordate şi dobânzi la dobânzile penalizatoare prevăzute de lege (dobânda legală)?”.

În motivarea acestei decizii s-a reţinut, în esenţă, că niciuna dintre condiţiile de admisibilitate instituite de art. 519 din Codul de procedură civilă nu a fost îndeplinită, în principal pentru argumente ce privesc caracterul eliptic al actului de se