ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 47/2026

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost constituit conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Ana Hermina Iancu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Ileana Peligrad, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 25.823/3/2025, privind lămurirea următoarei chestiuni de drept: " Dacă prevederile Hotărârii Guvernului nr. 735/1990 sunt aplicabile personalului contractual angajat în cadrul unor instituții publice care au ca obiect de activitate prestarea unor servicii de salubrizare a localităților, aflate în subordinea consiliilor locale, și dacă personalul din aceste instituții poate beneficia de spor de muncă în condiții degradante civic, spor care nu este prevăzut de Legea-cadru 153/2017".

După prezentarea referatului de către magistratul-asistent, președintele completului, doamna judecător Ana Hermina Iancu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunțare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 28 ianuarie 2026, în Dosarul nr. 25.823/3/2025, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Sesizarea a fost înregistrată la 11 februarie 2026, cu nr. 276/1/2026. II. Normele legale incidente

Hotărârea Guvernului nr. 735/1990 privind aprobarea unor măsuri de atragere, menținere și stabilizare a personalului din activitatea de salubritate și canalizare, denumită în continuare Hotărârea Guvernului nr. 735/1990 " Articol unic. - Prevederile Hotărârii Guvernului nr. 496/8.05.1990 emisă pentru municipiul București se extind și la celelalte județe, inclusiv cu completările din anexă." " ANEXĂ Măsuri de atragere, menținere și stabilizare a personalului din activitățile de salubritate și canalizare 1. Pentru munca depusă în activitățile de salubritate și canalizare ale localităților se acordă «spor pentru muncă în condiții degradante civic» calculat la salariul tarifar, astfel: a) 50% pentru muncitorii de la colectarea, transportul, neutralizarea gunoiului și cel de la vidanjarea, întreținerea și repararea sistemelor de canalizare, inclusiv șoferii și mecanicii de utilaje care participă efectiv la operațiunile din aceste activități; b) 25% pentru activitatea de reparații și întreținere recipienți, utilaje de salubritate și autospeciale de canalizare și muncitori care execută lucrări de dezinsecție, dezinfecție și deratizare; c) 15% pentru personalul operativ și tehnic productiv care lucrează direct cu personalul prevăzut la lit. a) și b). 2. Sporurile pentru condiții de muncă deosebite - nocive sau periculoase - și cele pentru condiții grele de muncă cuvenite potrivit legii se pot acorda concomitent, în cazul că aceste condiții există la același loc de muncă. 3. Stabilirea concretă a locurilor de muncă și a meseriilor care beneficiază de aceste măsuri se face de către primăriile județene și a municipiului București, la propunerea consiliilor de administrație ale întreprinderilor de profil. 4. Personalul navetist prevăzut la pct. 1 poate beneficia de transport gratuit la și de la locul de muncă. 5. Influențele financiare rezultate din aplicarea acestor măsuri vor fi înregistrate la cheltuielile generale ale întreprinderilor în cauză." III. Expunerea succintă a procesului

Prin acțiunea introductivă înregistrată pe rolul Tribunalului București cu nr. 25.823/3/2025, la 29 iulie 2025, reclamantul, persoană fizică, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Salubritate Sector X obligarea acesteia la emiterea dispoziției de acordare a sporului pentru muncă în condiții degradante civic în cuantum de 50% din salariul de bază, prevăzut de pct. 1 lit. a) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 735/1990, și plata retroactivă a acestui spor, sumă actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală.

În motivare a arătat că, la 13 mai 2022, reclamantul, în calitate de salariat, a încheiat cu pârâta contractul individual de muncă nr. (...), fiind încadrat pe durată nedeterminată în funcția de șofer autocamioane și mașini de mare tonaj II.

Potrivit fișei de post, reclamantul avea obligația de a "conduce numai autovehiculele pe care le are în primire pe bază de semnătură și pentru care are permis valabil de conducere, pentru categoria din care acestea fac parte", precum și de a efectua "cursele în baza documentelor emise (foi de parcurs) cu aprobările necesare și ulterior le prezintă pentru prelucrare în fișa activității zilnice".

Autospeciala pe care reclamantul o conduce este destinată exclusiv colectării deșeurilor municipale amestecate, fiind, în fapt, o mașină de gunoi echipată pentru gestionarea acestor tipuri de deșeuri, așa cum rezultă din probele atașate cererii de chemare în judecată.

Totodată, reclamantul era obligat să desfășoare activități zilnice în condiții ce implicau manipularea deșeurilor municipale amestecate, expunându-se astfel unor factori de mediu nefavorabili și degradanți din punct de vedere civic, or, angajatorul nu a prevăzut și nu a acordat niciun spor salarial aferent muncii în condiții grele, așa cum este prevăzut de legislația specifică în materie de protecție a salariaților care își desfășoară activitatea în condiții necorespunzătoare.

Această omisiune contravine normelor legale referitoare la drepturile salariaților de a fi compensați pentru activitatea desfășurată în condiții neconforme cu standardele normale de muncă.

Așadar, postul ocupat de reclamant se încadrează la pct. 1 lit. a) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 735/1990 în vederea stabilirii și acordării sporului pentru muncă în condiții degradante civic, deoarece actul normativ nu face distincție între entitățile din subordinea administrației locale de la vremea emiterii actului normativ și instituțiile publice care au preluat aceste servicii și se aplică tuturor întreprinderilor de profil, ce au obligația de a acorda angajaților drepturile conținute de dispoziții legale.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, invocând și excepțiile necompetenței materiale a instanței față de art. 37 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, a inadmisibilității acțiunii în raport cu neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de același articol și a lipsei de interes, arătând că, începând cu 2018, o serie de acte normative fiscale au suspendat sau limitat acordarea de sporuri și prime în instituțiile publice [Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare - art. 34 alin. (2), Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare - art. I pct. 12, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare - art. I alin. (5), Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare - art. I alin. (5), Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare - art. II și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 156/2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare - art. II alin. (1)].

Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că reclamantul, prin semnarea contractului de muncă, și-a exprimat acordul cu privire la conținutul și clauzele acestuia, or, în cuprinsul acestuia, nu se prevede acordarea niciunui spor.

În cadrul soluționării acțiunii s-au dispus sesizarea instanței supreme și suspendarea judecății cauzei. IV. Motivele reținute de titularul sesizării, care susțin admisibilitatea procedurii

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 permite sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu dezlegarea unei chestiuni de drept chiar și de prima instanță învestită cu soluționarea tipului de cauze prevăzute de art. 1 alin. (1) din ordonanță.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, dacă, în cursul judecății proceselor privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita instanței supreme să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Potrivit art. 1 alin. (1) din aceeași ordonanță, dispozițiile ei se aplică proceselor privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.

Reclamantul, în calitate de personal contractual angajat în cadrul unor instituții publice care au ca obiect de activitate prestarea unor servicii de salubrizare a localităților, intră în categoria personalului plătit din fonduri publice, deoarece este salarizat, potrivit dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017, de la bugetul de stat.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, sesizarea instanței supreme este permisă în cazul în care asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei Înalta Curte de Casație și Justiție nu a mai statuat prin decizie de dezlegare a unei chestiuni de drept sau decizie de recurs în interesul legii.

Verificând portalul instanței supreme, se constată că, până la acest moment, nu au fost formulate sesizări și nici nu s-au pronunțat decizii de către instanța supremă cu privire la această chestiune de drept. V. Punctul de vedere al completului de judecată

Potrivit pct. 1 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 735/1990, în vigoare și în prezent, sporul pentru muncă în condiții degradante civic este aplicabil acelor persoane care desfășoară activitățile menționate în domeniul salubrității și canalizării, fără a aduce atingere altor dispoziții legale adoptate în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice.

Hotărârea Guvernului nr. 735/1990 a fost adoptată în 1990, sub imperiul sistemului de salarizare ajustat imediat după Revoluția din 1989, prin Decretul-lege nr. 35/1990 pentru modificarea unor reglementări privind salarizarea, adoptat de Consiliul Frontului Salvării Naționale, și prin Decretul-lege nr. 68/1990 pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului.

Aceste acte normative au stabilit norme generale de salarizare, sporuri, grupe de muncă și au permis forme de salarizare specifice în anumite ramuri. Potrivit Decretului-lege nr. 68/1990 (art. 1 alin. 2), "în funcție de natura activității, în unele ramuri sau întreprinderi se pot aplica forme de salarizare specifice".

Sporul de 50% pentru activități degradante civic, stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 735/1990, a fost un astfel de spor, ce își avea temeiul în legislația primară de la acea epocă, reprezentând un element al sistemului de salarizare de atunci. Actul normativ a fost emis într-un context juridic, economic și istoric considerabil diferit față de cel actual, făcând parte din categoria reglementărilor "de urgență" postdecembristă, menite să asigure continuitatea sistemului administrativ.

Ulterior, pe măsura evoluției economico-sociale, s-au transformat și sistemele de salarizare, succedându-se mai multe acte normative. După data adoptării Hotărârii Guvernului nr. 735/1990 și până în prezent au fost adoptate mai multe legi-cadru de salarizare și numeroase ordonanțe de urgență, hotărâri de guvern și norme metodologice.

Acestei succesiuni de acte normative i s-au adăugat și cel puțin două reforme în domeniul fiscal-bugetar - reforma fiscală din 2005, cu introducerea cotei unice de impozitare și modificări în modul de calcul al contribuțiilor sociale, și reforma fiscal-bugetară din 2018, prin care a avut loc transferul contribuțiilor sociale de la angajator la angajat (C.A.S. și C.A.S.S.), a modificat baza de calcul al salariilor brute și a impus un nou mod de calcul salarial în sectorul public, cu aplicarea etapizată a Legii-cadru nr. 153/2017, ambele având efecte semnificative asupra sistemului de salarizare în domeniul public.

Așadar, punctul de vedere al instanței este în sensul că sporul pentru condiții degradante nu este prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, dar este cuprins în Hotărârea Guvernului nr. 735/1990, care nu a fost abrogată, iar validarea ca temei juridic pentru pretențiile reclamantului a Hotărârii Guvernului nr. 735/1990, în pofida unei lungi succesiuni de legi și ordonanțe - deci acte normative cu forță juridică superioară - care au abrogat și înlocuit de mai multe ori sistemul de salarizare anterior, încalcă ierarhia actelor normative și ignoră normele de tehnică legislativă care prevăd că dispozițiile cuprinse într-un act normativ (în speță, secundar) nu pot supraviețui unei noi reglementări de nivel superior (în speță de nivel primar - legi, ordonanțe) dacă sunt contrare acesteia și, drept consecință, trebuie considerate implicit abrogate. VI. Punctul de vedere al părților

Reclamantul nu a formulat un punct de vedere cu privire la dezlegarea problemei de drept.

Pârâtul a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Față de conținutul întrebării adresate instanței supreme nu a fost necesară consultarea instanțelor naționale cu privire la practica judiciară relevantă. VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă. IX. Înalta Curte de Casație și Justiție

Temeiul sesizării este reprezentat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă și de contencios administrativ, ce vizează raporturile de serviciu ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată de dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, "prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal", iar, conform alin. (3) al aceluiași articol, "(...) prezenta ordonanță de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2), de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze".

Conform art. 2 alin. (1) din același act normativ, "dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiții de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; c) existența unei chestiuni de drept susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, de lămurirea căreia depinde soluționarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Verificând îndeplinirea acestor condiții, se constată că obiectul dedus judecății se încadrează în categoria specifică indicată la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, fiind vorba despre o cerere de chemare în judecată care privește stabilirea și plata unor drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, reclamantul fiind personal contractual angajat în cadrul unei instituții publice și salarizat de la bugetul de stat.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în curs de soluționare, în primă instanță, pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

În ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept, în lipsa unei definiții legale a noțiunii, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă s-a statuat în mod constant că pentru a se putea discuta de existența unei chestiuni de drept este necesar ca problema de drept antamată "să necesite cu pregnanță a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății" (a se vedea, exemplificativ, Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, și Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

Noul act normativ reprezentat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 a preluat sintagma utilizată în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la existența "unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective", aceasta regăsindu-se în cuprinsul art. 2 alin. (1) din ordonanța de urgență menționată.

În consecință, jurisprudența consolidată în legătură cu această condiție de admisibilitate rămâne de actualitate și sub imperiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, prin care s-a urmărit asigurarea unei practici judiciare unitare, care să elimine diferențierile în materia stabilirii/plății drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice.

În aceste condiții, se cuvine subliniat că nu orice chestiune de drept poate fi supusă dezlegării prin acest mecanism de unificare jurisprudențială, ci numai aceea care ridică problema precarității textelor de lege și a caracterului lor dual și complex.

În caz contrar, rolul instanței supreme ar deveni unul de soluționare directă a cauzei aflate pe rol și ar neutraliza rolul constituțional al instanței legal învestite de a judeca în mod direct și efectiv procesul.

Pentru a se verifica îndeplinirea acestei condiții este necesar ca sesizarea să respecte exigențele impuse de art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care prevede că încheierea de sesizare va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării, punctul de vedere al completului de judecată și al părților.

Autorul sesizării este ținut să stabilească dacă există o problemă de interpretare a textului legal, care implică riscul unor dezlegări diferite în practica judiciară, prezentând diferitele variante de interpretare posibile și argumentele de natură să le susțină.

Aplicând aceste considerente în cadrul prezentei sesizări, se constată lipsa oricăror argumente care să susțină concluzia în sensul că problema de drept ridicată în cauză prezintă un grad suficient de dificultate, de natură a justifica declanșarea acestui mecanism procedural de unificare a practicii judiciare. Deși, formal, instanța de trimitere indică existența unei chestiuni de drept, în concret, aceasta nu arată niciun motiv pentru care s-ar justifica intervenția instanței supreme pentru oferirea unei dezlegări de principiu, în drept, lipsind cu desăvârșire orice analiză cu privire la dificultatea interpretării prevederilor legale incidente.

În plus, instanța de trimitere nu a arătat argumentele pentru care consideră că problema de drept sesizată este susceptibilă de a da naștere unor interpretări diferite. În contextul în care din cuprinsul încheierii de sesizare nu rezultă care ar fi dilema instanței de trimitere cu privire la obstacolele întâmpinate în îndeplinirea obligației de a aplica norma legală în litigiul cu care este învestită, se impune concluzia că problema de drept supusă interpretării nu ridică o reală dificultate, neexistând riscul apariției unei practici neunitare, de natură să justifice intervenția instanței supreme.

În realitate, autorul sesizării nu se confruntă cu o dificultate reală în interpretarea normelor de drept incidente, ci urmărește mai degrabă ca instanța supremă să verifice circumstanțele factuale și să aplice legea în scopul soluționării cauzei, cu toate că acest atribut intră și este necesar să rămână în sfera de competență a instanțelor judecătorești (a se vedea, exemplificativ, și Decizia nr. 31 din 24 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 693 din 28 iulie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept).

Absența indicării elementelor de ambiguitate sau neclaritate a textelor relevă o solicitare de soluționare, în concret, a raportului dedus judecății, cu atât mai mult cu cât revine instanței de trimitere obligația identificării în concret a chestiunii de drept care necesită interpretare, exprimarea punctului său de vedere contribuind astfel la a se stabili dacă problema de drept, a cărei dezlegare o solicită instanței supreme, este una reală, având vocație de a convinge și din această perspectivă că sunt întrunite condițiile de admisibilitate a sesizării.

Toate aceste neregularități ale actului de sesizare conduc la concluzia că se impune respingerea sesizării ca inadmisibilă.