ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 49/2026

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost constituit conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Ana Hermina Iancu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Ileana Peligrad, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 3.516/30/2022, privind lămurirea următoarei chestiuni de drept: " Dacă, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 și ale art. 2 din Legea nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, așa cum au fost modificate prin art. 1 din Legea nr. 285/2024, coroborat cu art. III din Legea nr. 285/2024, debitele reprezentând sume încasate cu titlu de pensie în baza unor hotărâri judecătorești desființate în căile de atac fac obiectul scutirii de plată".

După prezentarea referatului de către magistratul-asistent, președintele completului, doamna judecător Ana Hermina Iancu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunțare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale a dispus, prin încheierea din 29 ianuarie 2026, în Dosarul nr. 3.516/30/2022, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la problema de drept anterior menționată.

Sesizarea a fost înregistrată la 2 martie 2026, cu nr. 408/1/2026. II. Normele legale incidente

Legea nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, cu modificările și completările ulterioare, denumită, în continuare, Legea nr. 125/2014 Art. 1. - Prin derogare de la prevederile Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina beneficiarilor sistemului public de pensii, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizație socială pentru pensionari și indemnizație pentru însoțitor, nu se recuperează. Art. 2. - Debitele care au drept cauză culpa debitorului, cum ar fi folosirea de către acesta a unor documente eliberate cu nerespectarea legii, declararea de către acesta a unor date neconforme realității, care au avut drept urmare stabilirea eronată a pensiei, nerespectarea obligațiilor care revin, potrivit legii, pensionarilor, inclusiv cele referitoare la cumulul pensiei cu venituri salariale, asimilate salariilor sau, după caz, cu venituri din activități independente, nu fac obiectul scutirii de la plată, potrivit prevederilor prezentei legi.

Legea nr. 285/2024 pentru modificarea Legii nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii și pentru stabilirea unor măsuri de protecție socială, denumită, în continuare, Legea nr. 285/2024 Art. III. - Prevederile art. 1 din Legea nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, cu modificările aduse prin prezenta lege, se aplică în mod corespunzător și debitelor constituite anterior datei de intrare în vigoare a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, în sarcina beneficiarilor sistemului public de pensii, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizație socială pentru pensionari și indemnizație pentru însoțitor, nerecuperate. III. Expunerea succintă a procesului

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, reclamanta, persoană fizică, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii T, anularea unor decizii privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale/alte drepturi prevăzute de legi speciale și restituirea sumelor reținute în baza acestora.

Prin Sentința civilă nr. 71 din 29 ianuarie 2025, Tribunalul Timiș a admis acțiunea, a dispus anularea deciziilor și a obligat pârâta să restituie reclamantei sumele reținute.

În motivare, în raport cu situația de fapt a reclamantei, anume inițial beneficiar al pensiei de serviciu în temeiul Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, cu modificările și completările ulterioare, apoi al pensiei în sistem public, obligată la restituirea unei sume încasate în mod necuvenit, s-a reținut că, în litigiile anterioare existente între părți, au fost analizate neretroactivitatea legii, drepturile câștigate, discriminarea, incidența amnistiei fiscale reglementate de Legea nr. 125/2014, astfel că, în cauză, poate fi reținută puterea de lucru judecat a deciziei pronunțate de Curtea de Apel Timișoara nr. 384 din 27 martie 2024.

Însă, ulterior acestei decizii, a intervenit o situație juridică nouă, respectiv odată cu modificările aduse de Legea nr. 285/2024, limitarea temporală impusă de Legea nr. 125/2014 a fost înlăturată, amnistia fiscală urmând a interveni și pentru debitele ulterioare intrării în vigoare a Legii nr. 125/2014, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie.

În aceste condiții, reclamanta este scutită de restituirea debitului stabilit în sarcina sa prin cele două decizii contestate în prezenta cauză.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta Casa Județeană de Pensii T, iar în cadrul soluționării căii de atac, s-au dispus sesizarea instanței supreme și suspendarea judecății cauzei. IV. Motivele reținute de titularul sesizării, care susțin admisibilitatea procedurii

Conform art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, actul normativ se aplică și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor de pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor de pensie și/sau cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1), iar potrivit alin. (3), ordonanța de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2), de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.

Această condiție a fost apreciată ca fiind îndeplinită în speță, deoarece obiectul cauzei îl reprezintă anularea a două decizii de debit și restituirea sumelor reținute în baza lor, provenind din achitarea unei pensii de serviciu stabilite în baza unei hotărâri judecătorești care a fost desființată în calea de atac.

Cauza este în calea de atac a apelului, astfel că este îndeplinită și condiția prevăzută la art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

De chestiunea de drept ridicată depinde soluționarea pe fond a cauzei, deoarece prin Decizia nr. 40/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a analizat dacă art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014 (forma inițială) are în vedere și scutirea de la plată a unor debite reprezentând pensie, încasate în baza unor hotărâri judecătorești desființate în căile de atac, însă analiza instanței supreme a fost limitată temporal la perioada anterioară momentului de referință al legii - 1 octombrie 2014, instanța supremă reținând, în finalul considerentelor, că, după intrarea în vigoare a actului normativ în discuție, încasarea de sume necuvenite este prohibită de lege și atrage, în continuare, obligația de restituire.

La pronunțarea Deciziei nr. 40/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a raportat la expunerea de motive care a dus la adoptarea Legii nr. 125/2014, la alte acte de clemență adoptate de legiuitor în perioada respectivă, analiză care nu poate fi extinsă și în prezent.

Din expunerea de motive a Legii nr. 285/2024 rezultă că în prezent nu mai există argumente legale care să determine exonerarea de la plată a unor debite din pensii, generându-se astfel o situație dezavantajoasă pentru pensionarii în sarcina cărora s-a instituit o obligație de restituire a unor sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, după data de 1 octombrie 2014, aferente perioadei ulterioare acestei date, debite care nu au drept cauză culpa debitorului.

S-a mai reținut că, în cadrul acțiunii de stabilire/recalculare/evaluare a dosarelor de pensie, este posibilă producerea unor erori, atât cu privire la datele preluate în sistemul informatic, cât și de prelucrare a datelor și că măsura se impune pentru protejarea persoanelor pensionate, precum și pentru preîntâmpinarea unui impact negativ asupra beneficiarilor în cazul emiterii unor decizii de recuperare a sumelor plătite necuvenit și în raport cu așteptările publicului de la noua lege a pensiilor (Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, cu modificările și completările ulterioare - în continuare, Legea nr. 360/2023).

Art. III din Legea nr. 285/2024 prevede că dispozițiile art. 1 din Legea nr. 125/2014 se aplică în mod corespunzător și debitelor constituite anterior datei de intrare în vigoare a Legii nr. 360/2023 în sarcina beneficiarilor sistemului public de pensii, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizație socială pentru pensionari și îndemnizație pentru însoțitor, nerecuperate.

Debitul constituit în sarcina reclamantei este anterior intrării în vigoare a Legii nr. 360/2023, nu provine din erori în procesul de culegere sau prelucrare a datelor și nu a fost recuperat. V. Punctul de vedere al completului de judecată

Instanța de trimitere a apreciat că, raportat la expunerea de motive a Legii nr. 285/2024, amnistia fiscală nu este incidentă și în ipoteza debitelor constituite în sarcina pensionarilor aflați în evidența sistemului public de pensii, reprezentând sume încasate cu titlu de pensie în baza unor hotărâri judecătorești executorii, desființate în căile de atac.

Dispozițiile art. 448 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă prevăd că hotărârile primei instanțe sunt executorii de drept când au ca obiect pensii acordate în cadrul asigurărilor sociale. În același sens, în alin. (2) se prevede că executarea hotărârilor prevăzute la alin. (1) are caracter provizoriu.

Art. 637 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că punerea în executare a unui hotărâri se face numai pe riscul creditorului, dacă hotărârea poate fi atacată cu apel sau cu recurs; dacă titlul este ulterior modificat sau desființat, creditorul va fi ținut, în condițiile legii, să repună pe debitor în drepturile sale, în tot sau în parte, după caz. Acest text legal are în vedere hotărârile judecătorești care sunt executorii, dar nu sunt definitive, astfel cum sunt acestea prevăzute în art. 633 din Codul de procedură civilă.

Din interpretarea dispozițiilor legale menționate rezultă că riscul pe care și-l asumă creditorul este acela de a fi obligat la întoarcerea totală sau parțială a executării, în cazul modificării ori desființării hotărârilor judecătorești în calea de atac a apelului sau recursului, după caz.

Având în vedere expunerea de motive a Legii nr. 285/2024, s-a apreciat că legiuitorul nu a dorit să deroge de la dispozițiile procedurale privind executarea hotărârilor cu caracter provizoriu, respectiv de la prevederile legale care reglementează efectele juridice ale întoarcerii executării. VI. Punctul de vedere al părților

Apelanta a arătat că izvorul debitului este reprezentat de anularea pensiei de serviciu și reluarea plății pensiei pentru limita de vârstă ca urmare a hotărârii definitive a instanței de recurs prin care s-a modificat în tot hotărârea instanței de fond, precum și de culpa reclamantei constând în nedepunerea cererii de acordare a pensiei de serviciu în baza Legii nr. 130/2015, astfel încât nu se justifică sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Intimata a considerat că, în raport cu Legea nr. 125/2014 și cu modificările aduse acesteia prin Legea nr. 285/2024, Decizia nr. 40/2017 își menține pe deplin aplicabilitatea în situația dedusă judecății; totodată, din interpretarea teleologică, rezultă că sfera de aplicare a amnistiei fiscale, astfel cum a fost și modificată în anul 2024, include și debitele provenite din desființarea hotărârilor judecătorești în căile de atac.

Prin urmare, analiza incidenței dispozițiilor privind amnistia fiscală nu mai poate fi realizată prin raportare la limitarea temporală anterior consacrată în jurisprudență, ci exclusiv în funcție de condițiile stabilite de legea în vigoare, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 285/2024, care nu mai prevede nicio restricție de natură temporală.

În acest context, nu există posibilitatea de a considera că modificările aduse prin Legea nr. 285/2024 ar fi de natură să înlăture incidența deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție sau să genereze dificultăți de interpretare, câtă vreme cadrul normativ rămâne același, în același sens fiind și jurisprudența Curții de Apel Timișoara.

Drept urmare, s-a concluzionat că necesitatea intervenției Înaltei Curți de Casație și Justiție în această speță apare ca nejustificată, interpretările necesare fiind deja stabilite în jurisprudența relevantă a instanței supreme. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Față de conținutul întrebării adresate instanței supreme nu a fost necesară consultarea instanțelor naționale cu privire la practica judiciară relevantă. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Prin Decizia nr. 40 din 29 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 14 iulie 2017, în Dosarul nr. 80/1/2017, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014, s-a stabilit că sumele reprezentând pensie, indemnizație socială pentru pensionari și indemnizație pentru însoțitor, încasate în baza unor hotărâri judecătorești desființate în căile de atac, nu se recuperează. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă. X. Înalta Curte de Casație și Justiție

Temeiul sesizării este reprezentat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă și de contencios administrativ, ce vizează raporturile de serviciu ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată de dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Conform art. 2 alin. (1) din același act normativ, "dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiții de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; c) existența unei chestiuni de drept susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, de lămurirea căreia depinde soluționarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Referitor la primele două condiții legale, se reține că acestea sunt îndeplinite, întrucât litigiul se circumscrie domeniului specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, iar Curtea de Apel este învestită cu apelul formulat de către pârâta Casa Județeană de Pensii T într-o cauză ce are ca obiect anularea unor decizii privind recuperarea unor sume încasate cu titlu de prestații de asigurări sociale.

Cauza se află în curs de soluționare pe rolul Curții de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale, care judecă în apel, conform art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă.

În ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept, în lipsa unei definiții legale a noțiunii, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a statuat în mod constant că, pentru a se putea discuta de existența unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept antamată "să necesite cu pregnanță a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății" (a se vedea, exemplificativ, Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

Noul act normativ reprezentat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 a preluat sintagma utilizată în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la existența "unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective", aceasta regăsindu-se în cuprinsul art. 2 alin. (1) din ordonanța de urgență menționată.

În consecință, jurisprudența consolidată în legătură cu această condiție de admisibilitate rămâne de actualitate și sub imperiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, prin care s-a urmărit asigurarea unei practici judiciare unitare, care să elimine diferențierile în materia stabilirii/plății drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice.

În aceste condiții, se cuvine subliniat că nu orice chestiune de drept poate fi supusă dezlegării prin acest mecanism de unificare jurisprudențială, ci numai aceea care ridică problema precarității textelor de lege, a caracterului lor dual și complex.

În caz contrar, rolul instanței supreme ar deveni unul de soluționare directă a cauzei aflate pe rol și ar neutraliza rolul constituțional al instanței legal învestite de a judeca în mod direct și efectiv procesul.

Autorul sesizării este ținut să stabilească dacă există o problemă de interpretare a textului legal, care implică riscul unor dezlegări diferite în practica judiciară, prezentând diferitele variante de interpretare posibile și argumentele de natură să le susțină.

Aplicând aceste considerente în cadrul prezentei sesizări, se constată lipsa oricăror argumente care să susțină concluzia în sensul că problema de drept ridicată în cauză prezintă un grad suficient de dificultate, de natură a justifica declanșarea acestui mecanism procedural de unificare a practicii judiciare. Deși, formal, instanța de trimitere indică existența unei chestiuni de drept, în concret, aceasta nu arată niciun motiv pentru care s-ar justifica intervenția instanței supreme pentru oferirea unei dezlegări de principiu, în drept, lipsind cu desăvârșire orice analiză cu privire la dificultatea interpretării prevederilor legale incidente.

În plus, instanța de trimitere nu a arătat argumentele pentru care consideră că problema de drept sesizată este susceptibilă a da naștere unor interpretări diferite. În contextul în care din cuprinsul încheierii de sesizare nu rezultă care ar fi dilema instanței de trimitere cu privire la obstacolele întâmpinate în îndeplinirea obligației de a aplica norma legală în litigiul cu care este învestită, se impune concluzia că problema de drept supusă interpretării nu ridică o reală dificultate, neexistând riscul apariției unei practici neunitare, de natură să justifice intervenția instanței supreme.

În realitate, autorul sesizării nu se confruntă cu o veritabilă problemă de drept, ci urmărește mai degrabă ca instanța supremă să verifice circumstanțele factuale și să aplice legea în scopul soluționării cauzei, cu toate că acest atribut intră și este necesar să rămână în sfera de competență a instanțelor judecătorești (a se vedea, exemplificativ, Decizia nr. 31 din 24 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 693 din 28 iulie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept).

Absența indicării elementelor de ambiguitate sau neclaritate a textelor relevă o solicitare de soluționare, în concret, a raportului dedus judecății, cu atât mai mult cu cât instanța de trimitere a interpretat fără nicio problemă textele de lege incidente plecând de la Decizia nr. 40/2017 a instanței supreme.

Ca atare, sesizarea nu poate primi o dezlegare pe fond, câtă vreme se tinde la o "delegare" a funcției jurisdicționale a instanței de trimitere către instanța supremă, îndrituită legal doar să dea dezlegări de principiu asupra unor veritabile chestiuni de drept, iar nu să confirme norma de drept incidentă raportului juridic litigios.

În egală măsură, evaluarea dificultății chestiunii de drept nu poate fi disociată de existența unor dezlegări anterioare date de instanța supremă în mecanismele obligatorii de unificare a practicii judiciare în cazul unor chestiuni de drept asemănătoare, de natură a oferi instanțelor de trimitere suficiente repere interpretative pentru soluționarea cauzelor cu care au fost învestite.

Față de Decizia nr. 40/2017 este facil a concluziona și că există dezlegări anterioare date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin hotărâri obligatorii, care se constituie în suficiente repere de interpretare, utile instanței de trimitere în soluționarea cauzei deduse judecății.

Așadar, această chestiune de drept nu este una veritabilă, ci reprezintă doar o întrebare formală, ce nu ridică nicio dificultate și al cărei răspuns se impune cu evidență și fără cel mai mic dubiu, astfel că mecanismul hotărârii prealabile, inclusiv cel reglementat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, nu mai trebuie declanșat. Nu orice element de aplicare a dreptului devine o chestiune de drept care să atragă automat necesitatea unei confirmări din partea instanței supreme pe calea acestei proceduri.

În condițiile în care dezlegările anterioare obligatorii pe anumite probleme de drept facilitează interpretarea și aplicarea și a altor dispoziții legale decât cele analizate în cadrul sesizării precedente, nu se mai impune o nouă sesizare, în caz contrar potențându-se o diluare nepermisă atât a rolului instanței de trimitere de a interpreta și aplica legea care circumscrie situația factuală dedusă judecății, cât și al Înaltei Curți de Casație și Justiție, consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituția României, de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești.

Toate aceste neregularități ale actului de sesizare conduc la concluzia că se impune respingerea sesizării ca inadmisibilă.