Decizia nr. 49 din 23 martie 2026

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost constituit conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Ana Hermina Iancu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Ileana Peligrad, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 3.516/30/2022, privind lămurirea următoarei chestiuni de drept: ” Dacă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 şi ale art. 2 din Legea nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, aşa cum au fost modificate prin art. 1 din Legea nr. 285/2024, coroborat cu art. III din Legea nr. 285/2024, debitele reprezentând sume încasate cu titlu de pensie în baza unor hotărâri judecătoreşti desfiinţate în căile de atac fac obiectul scutirii de plată”.

După prezentarea referatului de către magistratul-asistent, preşedintele completului, doamna judecător Ana Hermina Iancu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Timişoara – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin încheierea din 29 ianuarie 2026, în Dosarul nr. 3.516/30/2022, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la problema de drept anterior menţionată.

Sesizarea a fost înregistrată la 2 martie 2026, cu nr. 408/1/2026. II. Normele legale incidente

Legea nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, cu modificările şi completările ulterioare, denumită, în continuare, Legea nr. 125/2014 Art. 1. – Prin derogare de la prevederile Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina beneficiarilor sistemului public de pensii, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor, nu se recuperează. Art. 2. – Debitele care au drept cauză culpa debitorului, cum ar fi folosirea de către acesta a unor documente eliberate cu nerespectarea legii, declararea de către acesta a unor date neconforme realităţii, care au avut drept urmare stabilirea eronată a pensiei, nerespectarea obligaţiilor care revin, potrivit legii, pensionarilor, inclusiv cele referitoare la cumulul pensiei cu venituri salariale, asimilate salariilor sau, după caz, cu venituri din activităţi independente, nu fac obiectul scutirii de la plată, potrivit prevederilor prezentei legi.

Legea nr. 285/2024 pentru modificarea Legii nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii şi pentru stabilirea unor măsuri de protecţie socială, denumită, în continuare, Legea nr. 285/2024 Art. III. – Prevederile art. 1 din Legea nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, cu modificările aduse prin prezenta lege, se aplică în mod corespunzător şi debitelor constituite anterior datei de intrare în vigoare a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, în sarcina beneficiarilor sistemului public de pensii, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor, nerecuperate. III. Expunerea succintă a procesului

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, reclamanta, persoană fizică, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii T, anularea unor decizii privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale/alte drepturi prevăzute de legi speciale şi restituirea sumelor reţinute în baza acestora.

Prin Sentinţa civilă nr. 71 din 29 ianuarie 2025, Tribunalul Timiş a admis acţiunea, a dispus anularea deciziilor şi a obligat pârâta să restituie reclamantei sumele reţinute.

În motivare, în raport cu situaţia de fapt a reclamantei, anume iniţial beneficiar al pensiei de serviciu în temeiul Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, cu modificările şi completările ulterioare, apoi al pensiei în sistem public, obligată la restituirea unei sume încasate în mod necuvenit, s-a reţinut că, în litigiile anterioare existente între părţi, au fost analizate neretroactivitatea legii, drepturile câştigate, discriminarea, incidenţa amnistiei fiscale reglementate de Legea nr. 125/2014, astfel că, în cauză, poate fi reţinută puterea de lucru judecat a deciziei pronunţate de Curtea de Apel Timişoara nr. 384 din 27 martie 2024.

Însă, ulterior acestei decizii, a intervenit o situaţie juridică nouă, respectiv odată cu modificările aduse de Legea nr. 285/2024, limitarea temporală impusă de Legea nr. 125/2014 a fost înlăturată, amnistia fiscală urmând a interveni şi pentru debitele ulterioare intrării în vigoare a Legii nr. 125/2014, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie.

În aceste condiţii, reclamanta este scutită de restituirea debitului stabilit în sarcina sa prin cele două decizii contestate în prezenta cauză.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta Casa Judeţeană de Pensii T, iar în cadrul soluţionării căii de atac, s-au dispus sesizarea instanţei supreme şi suspendarea judecăţii cauzei. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării, care susţin admisibilitatea procedurii

Conform art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, actul normativ se aplică şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor de pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor de pensie şi/sau cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1), iar potrivit alin. (3), ordonanţa de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

Această condiţie a fost apreciată ca fiind îndeplinită în speţă, deoarece obiectul cauzei îl reprezintă anularea a două decizii de debit şi restituirea sumelor reţinute în baza lor, provenind din achitarea unei pensii de serviciu stabilite în baza unei hotărâri judecătoreşti care a fost desfiinţată în calea de atac.

Cauza este în calea de atac a apelului, astfel că este îndeplinită şi condiţia prevăzută la art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

De chestiunea de drept ridicată depinde soluţionarea pe fond a cauzei, deoarece prin Decizia nr. 40/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a analizat dacă art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014 (forma iniţială) are în vedere şi scutirea de la plată a unor debite reprezentând pensie, încasate în baza unor hotărâri judecătoreşti desfiinţate în căile de atac, însă analiza instanţei supreme a fost limitată temporal la perioada anterioară momentului de referinţă al legii – 1 octombrie 2014, instanţa supremă reţinând, în finalul considerentelor, că, după intrarea în vigoare a actului normativ în discuţie, încasarea de sume necuvenite este prohibită de lege şi atrage, în continuare, obligaţia de restituire.

La pronunţarea Deciziei nr. 40/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a raportat la expunerea de motive care a dus la adoptarea Legii nr. 125/2014, la alte acte de clemenţă adoptate de legiuitor în perioada respectivă, analiză care nu poate fi extinsă şi în prezent.

Din expunerea de motive a Legii nr. 285/2024 rezultă că în prezent nu mai există argumente legale care să determine exonerarea de la plată a unor debite din pensii, generându-se astfel o situaţie dezavantajoasă pentru pensionarii în sarcina cărora s-a instituit o obligaţie de restituire a unor sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, după data de 1 octombrie 2014, aferente perioadei ulterioare acestei date, debite care nu au drept cauză culpa debitorului.

S-a mai reţinut că, în cadrul acţiunii de stabilire/recalculare/evaluare a dosarelor de pensie, este posibilă producerea unor erori, atât cu privire la datele preluate în sistemul informatic, cât şi de prelucrare a datelor şi că măsura se impune pentru protejarea persoanelor pensionate, precum şi pentru preîntâmpinarea unui impact negativ asupra beneficiarilor în cazul emiterii unor decizii de recuperare a sumelor plătite necuvenit şi în raport cu aşteptările publicului de la noua lege a pensiilor (Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, cu modificările şi completările ulterioare – în continuare, Legea nr. 360/2023).

Art. III din Legea nr. 285/2024 prevede că dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 125/2014 se aplică în mod corespunzător şi debitelor constituite anterior datei de intrare în vigoare a Legii nr. 360/2023 în sarcina beneficiarilor sistemului public de pensii, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi îndemnizaţie pentru însoţitor, nerecuperate.

Debitul constituit în sarcina reclamantei este anterior intrării în vigoare a Legii nr. 360/2023, nu provine din erori în procesul de culegere sau prelucrare a datelor şi nu a fost recuperat. V. Punctul de vedere al completului de judecată

Instanţa de trimitere a apreciat că, raportat la expunerea de motive a Legii nr. 285/2024, amnistia fiscală nu este incidentă şi în ipoteza debitelor constituite în sarcina pensionarilor aflaţi în evidenţa sistemului public de pensii, reprezentând sume încasate cu titlu de pensie în baza unor hotărâri judecătoreşti executorii, desfiinţate în căile de atac.

Dispoziţiile art. 448 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă prevăd că hotărârile primei instanţe sunt executorii de drept când au ca obiect pensii acordate în cadrul asigurărilor sociale. În acelaşi sens, în alin. (2) se prevede că executarea hotărârilor prevăzute la alin. (1) are caracter provizoriu.

Art. 637 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că punerea în executare a unui hotărâri se face numai pe riscul creditorului, dacă hotărârea poate fi atacată cu apel sau cu recurs; dacă titlul este ulterior modificat sau desfiinţat, creditorul va fi ţinut, în condiţiile legii, să repună pe debitor în drepturile sale, în tot sau în parte, după caz. Acest text legal are în vedere hotărârile judecătoreşti care sunt executorii, dar nu sunt definitive, astfel cum sunt acestea prevăzute în art. 633 din Codul de procedură civilă.

Din interpretarea dispoziţiilor legale menţionate rezultă că riscul pe care şi-l asumă creditorul este acela de a fi obligat la întoarcerea totală sau parţială a executării, în cazul modificării ori desfiinţării hotărârilor judecătoreşti în calea de atac a apelului sau recursului, după caz.

Având în vedere expunerea de motive a Legii nr. 285/2024, s-a apreciat că legiuitorul nu a dorit să deroge de la dispoziţiile procedurale privind executarea hotărârilor cu caracter provizoriu, respectiv de la prevederile legale care reglementează efectele juridice ale întoarcerii executării. VI. Punctul de vedere al părţilor

Apelanta a arătat că izvorul debitului este reprezentat de anularea pensiei de serviciu şi reluarea plăţii pensiei pentru limita de vârstă ca urmare a hotărârii definitive a instanţei de recurs prin care s-a modificat în tot hotărârea instanţei de fond, precum şi de culpa reclamantei constând în nedepunerea cererii de acordare a pensiei de serviciu în baza Legii nr. 130/2015, astfel încât nu se justifică sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Intimata a considerat că, în raport cu Legea nr. 125/2014 şi cu modificările aduse acesteia prin Legea nr. 285/2024, Decizia nr. 40/2017 îşi menţine pe deplin aplicabilitatea în situaţia dedusă judecăţii; totodată, din interpretarea teleologică, rezultă că sfera de aplicare a amnistiei fiscale, astfel cum a fost şi modificată în anul 2024, include şi debitele provenite din desfiinţarea hotărârilor judecătoreşti în căile de atac.

Prin urmare, analiza incidenţei dispoziţiilor privind amnistia fiscală nu mai poate fi realizată prin raportare la limitarea temporală anterior consacrată în jurisprudenţă, ci exclusiv în funcţie de condiţiile stabilite de legea în vigoare, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 285/2024, care nu mai prevede nicio restricţie de natură temporală.

În acest context, nu există posibilitatea de a considera că modificările aduse prin Legea nr. 285/2024 ar fi de natură să înlăture incidenţa deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau să genereze dificultăţi de interpretare, câtă vreme cadrul normativ rămâne acelaşi, în acelaşi sens fiind şi jurisprudenţa Curţii de Apel Timişoara.

Drept urmare, s-a concluzionat că necesitatea intervenţiei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în această speţă apare ca nejustificată, interpretările necesare fiind deja stabilite în jurisprudenţa relevantă a instanţei supreme. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Faţă de conţinutul întrebării adresate instanţei supreme nu a fost necesară consultarea instanţelor naţionale cu privire la practica judiciară relevantă. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 40 din 29 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 14 iulie 2017, în Dosarul nr. 80/1/2017, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014, s-a stabilit că sumele reprezentând pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor, încasate în baza unor hotărâri judecătoreşti desfiinţate în căile de atac, nu se recuperează. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul sesizării este reprezentat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă şi de contencios administrativ, ce vizează raporturile de serviciu ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată de dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Conform art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, „dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiţii de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, de lămurirea căreia depinde soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Referitor la primele două condiţii legale, se reţine că acestea sunt îndeplinite, întrucât litigiul se circumscrie domeniului specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, iar Curtea de Apel este învestită cu apelul formulat de către pârâta Casa Judeţeană de Pensii T într-o cauză ce are ca obiect anularea unor decizii privind recuperarea unor sume încasate cu titlu de prestaţii de asigurări sociale.

Cauza se află în curs de soluţionare pe rolul Curţii de Apel Timişoara – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, care judecă în apel, conform art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept, în lipsa unei definiţii legale a noţiunii, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a statuat în mod constant că, pentru a se putea discuta de existenţa unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept antamată „să necesite cu pregnanţă a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii” (a se vedea, exemplificativ, Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

Noul act normativ reprezentat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 a preluat sintagma utilizată în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la existenţa „unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective”, aceasta regăsindu-se în cuprinsul art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă menţionată.

În consecinţă, jurisprudenţa consolidată în legătură cu această condiţie de admisibilitate rămâne de actualitate şi sub imperiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, prin care s-a urmărit asigurarea unei practici judiciare unitare, care să elimine diferenţierile în materia stabilirii/plăţii drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice.

În aceste condiţii, se cuvine subliniat că nu orice chestiune de drept poate fi supusă dezlegării prin acest mecanism de unificare jurisprudenţială, ci numai aceea care ridică problema precarităţii textelor de lege, a caracterului lor dual şi complex.

În caz contrar, rolul instanţei supreme ar deveni unul de soluţionare directă a cauzei aflate pe rol şi ar neutraliza rolul constituţional al instanţei legal învestite de a judeca în mod direct şi efectiv procesul.

Autorul sesizării este ţinut să stabilească dacă există o problemă de interpretare a textului legal, care implică riscul unor dezlegări diferite în practica judiciară, prezentând diferitele variante de interpretare posibile şi argumentele de natură să le susţină.

Aplicând aceste considerente în cadrul prezentei sesizări, se constată lipsa oricăror argumente care să susţină concluzia în sensul că problema de drept ridicată în cauză prezintă un grad suficient de dificultate, de natură a justifica declanşarea acestui mecanism procedural de unificare a practicii judiciare. Deşi, formal, instanţa de trimitere indică existenţa unei chestiuni de drept, în concret, aceasta nu arată niciun motiv pentru care s-ar justifica intervenţia instanţei supreme pentru oferirea unei dezlegări de principiu, în drept, lipsind cu desăvârşire orice analiză cu privire la dificultatea interpretării prevederilor legale incidente.

În plus, instanţa de trimitere nu a arătat argumentele pentru care consideră că problema de drept sesizată este susceptibilă a da naştere unor interpretări diferite. În contextul în care din cuprinsul încheierii de sesizare nu rezultă care ar fi dilema instanţei de trimitere cu privire la obstacolele întâmpinate în îndeplinirea obligaţiei de a aplica norma legală în litigiul cu care este învestită, se impune concluzia că problema de drept supusă interpretării nu ridică o reală dificultate, neexistând riscul apariţiei unei practici neunitare, de natură să justifice intervenţia instanţei supreme.

În realitate, autorul sesizării nu se confruntă cu o veritabilă problemă de drept, ci urmăreşte mai degrabă ca instanţa supremă să verifice circumstanţele factuale şi să aplice legea în scopul soluţionării cauzei, cu toate că acest atribut intră şi este necesar să rămână în sfera de competenţă a instanţelor judecătoreşti (a se vedea, exemplificativ, Decizia nr. 31 din 24 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 693 din 28 iulie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept).

Absenţa indicării elementelor de ambiguitate sau neclaritate a textelor relevă o solicitare de soluţionare, în concret, a raportului dedus judecăţii, cu atât mai mult cu cât instanţa de trimitere a interpretat fără nicio problemă textele de lege incidente plecând de la Decizia nr. 40/2017 a instanţei supreme.

Ca atare, sesizarea nu poate primi o dezlegare pe fond, câtă vreme se tinde la o „delegare” a funcţiei jurisdicţionale a instanţei de trimitere către instanţa supremă, îndrituită legal doar să dea dezlegări de principiu asupra unor veritabile chestiuni de drept, iar nu să confirme norma de drept incidentă raportului juridic litigios.

În egală măsură, evaluarea dificultăţii chestiunii de drept nu poate fi disociată de existenţa unor dezlegări anterioare date de instanţa supremă în mecanismele obligatorii de unificare a practicii judiciare în cazul unor chestiuni de drept asemănătoare, de natură a oferi instanţelor de trimitere suficiente repere interpretative pentru soluţionarea cauzelor cu care au fost învestite.

Faţă de Decizia nr. 40/2017 este facil a concluziona şi că există dezlegări anterioare date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin hotărâri obligatorii, care se constituie în suficiente repere de interpretare, utile instanţei de trimitere în soluţionarea cauzei deduse judecăţii.

Aşadar, această chestiune de drept nu este una veritabilă, ci reprezintă doar o întrebare formală, ce nu ridică nicio dificultate şi al cărei răspuns se impune cu evidenţă şi fără cel mai mic dubiu, astfel că mecanismul hotărârii prealabile, inclusiv cel reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, nu mai trebuie declanşat. Nu orice element de aplicare a dreptului devine o chestiune de drept care să atragă automat necesitatea unei confirmări din partea instanţei supreme pe calea acestei proceduri.

În condiţiile în care dezlegările anterioare obligatorii pe anumite probleme de drept facilitează interpretarea şi aplicarea şi a altor dispoziţii legale decât cele analizate în cadrul sesizării precedente, nu se mai impune o nouă sesizare, în caz contrar potenţându-se o diluare nepermisă atât a rolului instanţei de trimitere de a interpreta şi aplica legea care circumscrie situaţia factuală dedusă judecăţii, cât şi al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţia României, de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti.

Toate aceste neregularităţi ale actului de sesizare conduc la concluzia că se impune respingerea sesizării ca inadmisibilă.