Decizia nr. 35/2026 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 587/62/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 152/1/2026, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Raluca Emilia Leote, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă în Dosarul nr. 3.752/109/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătoriiraportori, care a fost comunicat părților, acestea din urmă neformulând un punct de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 13 ianuarie 2026, pronunțată în Dosarul nr. 3.752/109/2024, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: În interpretarea dispozițiilor art. 3 1 alin. (1) lit. f) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, indemnizația lunară brută de 500 lei se acordă proporțional cu timpul efectiv lucrat de tehnicienii de radiologie și imagistică licențiați, asistenții medicali de laborator clinic licențiați, asistenții medicali licențiați în balneofiziokinetoterapie și recuperare, asistenții medicali dentari licențiați, asistenții medicali de profilaxie dentară licențiați, asistenții medicali licențiați în nutriție și dietetică, asistenții medicali, moașe, surori medicale, indiferent de nivelul studiilor, precum și cei asimilați acestora? II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, modificată prin Ordonanța Guvernului nr. 42/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și pentru modificarea și completarea altor acte normative (Legea-cadru nr. 153/2017) Anexa nr. II - Familia ocupațională de funcții bugetare sănătate și asistență socială - capitolul II - Reglementări specifice personalului din sănătate, din unitățile de asistență medico-socială și din unitățile de asistență socială/servicii sociale " Art. 3 1 . - (1) Începând cu luna august 2023, personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar salarizat potrivit prezentei anexe beneficiază de o singură indemnizație lunară stabilită în cuantum brut după cum urmează: (...) f) 500 de lei pentru tehnicienii de radiologie și imagistică licențiați, asistenții medicali de laborator clinic licențiați, asistenții medicali licențiați în balneofiziokinetoterapie și recuperare, asistenții medicali dentari licențiați, asistenții medicali de profilaxie dentară licențiați, asistenții medicali licențiați în nutriție și dietetică, asistenții medicali, moașe, surori medicale, indiferent de nivelul studiilor, precum și cei asimilați acestora; (...)"

Art. 3 1 din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 a fost introdus prin art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2023 pentru stabilirea unor măsuri la nivelul structurii organizatorice aferente unităților sanitare, precum și stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul sanitar public și pentru completarea unor acte normative în domeniul sănătății și în domeniul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 30 iunie 2023, alin. (1) al acestui articol având următorul conținut: " (1) Începând cu data de 1 august 2023, personalul de specialitate medico-sanitar care efectuează gărzi în baza unui contract individual de muncă cu timp parțial pentru activitatea prestată în linia de gardă și personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar-sanitar care asigură asistența medicală beneficiază și de o indemnizație lunară stabilită în cuantum brut după cum urmează: a) 500 lei pentru medicii specialiști și primari care efectuează lunar o gardă în afara normei legale de bază; b) 1.000 lei pentru medicii specialiști și primari care efectuează lunar cel puțin 2 gărzi în afara normei legale de bază; c) 500 lei pentru biologii, chimiștii și biochimiștii care efectuează lunar cel puțin 2 gărzi; d) 500 lei pentru asistenții medicali, tehnicienii de radiologie și imagistică licențiați, asistenții medicali de laborator clinic licențiați, licențiați în balneofiziokinetoterapie și recuperare, asistenții medicali dentari licențiați, asistenții medicali de profilaxie dentară licențiați, asistenții medicali licențiați în nutriție și dietetică, moașe, surori medicale, indiferent de nivelul studiilor; e) 100 lei pentru fiecare zi lucrată în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, nu se lucrează, dar nu mai mult de 300 lei lunar pentru toate categoriile de personal, cu excepția celor prevăzute la lit. a-c)." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la 21 iunie 2024 în Dosarul nr. 3.752/109/2024, reclamantul Sindicatul Sanitas Argeș, în numele și pentru membrii de sindicat, în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Municipal Curtea de Argeș, a solicitat obligarea pârâtului la plata indemnizației în cuantum brut de 500 lei lunar, integral, inclusiv în perioada lunară în care reclamanții, membri de sindicat, s-au aflat parțial în concediu de odihnă, conform art. 3 1 alin. (1) lit. f) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu 1.08.2023, sume actualizate cu dobânda legală și indicele de inflație.

Prin Sentința civilă nr. 3.703 din 26 noiembrie 2024, Tribunalul Argeș a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, reținând, în esență, din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 3 1 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, că sumele stabilite cu titlu de indemnizație lunară se acordă raportat la timpul efectiv lucrat, aspect ce rezultă din condiționarea fie a numărului de gărzi efectuate [lit. a), b), c), d), e)], fie a numărului de zile lucrate [lit. g)], neputând fi primite susținerile reclamantului potrivit cărora indemnizația trebuie acordată integral, inclusiv în perioada în care reclamanții membri de sindicat s-au aflat parțial în concediu de odihnă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul Sindicatul Sanitas Argeș, susținând, în esență, că legiuitorul nu a stabilit acordarea acestui drept proporțional cu timpul efectiv lucrat, ci doar acordarea unei sume în cuantum fix de 500 lei, asupra căreia se rețin contribuțiile sociale și impozitul, reglementate prin Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. De asemenea, a susținut că dreptul bănesc intitulat "indemnizație lunară în cuantum brut de 500 lei" este stabilit în cuantum fix, fără să fie raportat în mod procentual la salariul de bază, astfel cum reiese din dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 63/2023 pentru stabilirea unor măsuri la nivelul structurii organizatorice aferente unităților sanitare, precum și stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul sanitar public și pentru completarea unor acte normative în domeniul sănătății și în domeniul fiscal (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2023) și ale art. II din Ordonanța Guvernului nr. 42/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și pentru modificarea și completarea altor acte normative (Ordonanța Guvernului nr. 42/2023).

Prin Încheierea din 13 ianuarie 2026, instanța de apel a dispus, din oficiu, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea dezlegării chestiunii de drept expuse la pct. 7 din prezenta decizie. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părțile au arătat că nu se opun sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la dezlegarea chestiunii de drept expuse la pct. 7 din prezenta decizie. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanța de trimitere a prezentat contextul reglementării indemnizației lunare în favoarea categoriilor profesionale menționate în cuprinsul art. 3 1 alin. (1) lit. f) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, constând în modificarea adusă acestui text normativ prin Ordonanța Guvernului nr. 42/2023.

În opinia instanței de trimitere, plata indemnizației lunare prevăzute de art. 3 1 alin. (1) lit. f) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 se face proporțional cu activitatea efectiv prestată, întrucât: a) indemnizația lunară brută este un drept salarial, făcând parte din salariu, în sensul art. 160 alin. (1) din Codul muncii, iar un astfel de drept se cuvine pentru munca prestată, acordându-se proporțional cu activitatea efectiv desfășurată într-o lună; b) scopul declarat al legiuitorului pentru introducerea în legea-cadru a menționatului text normativ a fost acela al stimulării pecuniare a personalului din sistemul sanitar, care prestează efectiv activitate, în acest domeniu înregistrându-se un deficit major de personal, precum și o discontinuitate a serviciilor medicale, tot mai puțin atractive; c) interpretarea normei legale în analiză în sensul că plata indemnizației se face proporțional cu timpul de lucru este în măsură să asigure respectarea principiului nediscriminării între diferite categorii de personal medical, nefiind justificată diferența de tratament între medici, biologi, chimiști, biochimiști, care beneficiază de indemnizație doar dacă efectuează un anumit număr de gărzi lunar, și personalul enumerat la litera f), pentru care nu s-ar impune nicio condiție, din perspectiva activității prestate efectiv în luna respectivă; d) principiul acordării drepturilor salariale proporțional cu perioada efectiv lucrată este o expresie a principiului egalității, reglementat de art. 16 din Constituția României, ce impune cu necesitate păstrarea egalității juridice reale. De altfel, în jurisprudența Curții Constituționale, în deplin acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a stabilit că acest principiu nu este sinonim cu uniformitatea și că pentru situații diferite poate exista un tratament juridic deosebit, recunoscându-se dreptul la diferență (Decizia nr. 70 din 15 decembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 27 decembrie 1993; Decizia nr. 139 din 19 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 20 ianuarie 1997); e) cu valoarea unui argument complementar, subsumat aceluiași considerent ce susține realizarea unei plăți a indemnizației proporțional activității efectiv prestate, a reținut că aplicații particulare ale principiului pro rata temporis pot fi identificate în materia contractului individual de muncă cu timp parțial, dar și în materia concediului de odihnă [în acest sens, a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 760 din 17 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 3 februarie 2015; Hotărârea din 8 noiembrie 2012 a Curții de Justiție a Uniunii Europene, pronunțată în Cauza C 229/11, conform căreia art. 31 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și art. 7 alin. (1) din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003, privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, trebuie interpretate în sensul că nu se opun unor dispoziții sau practici naționale în temeiul cărora dreptul la concediu anual plătit al unui lucrător căruia îi este redus timpul de lucru este calculat potrivit regulii pro rata temporis].

În concluzie, a reținut că argumentul conform căruia sintagma "care asigură asistență medicală" a fost înlăturată prin modificarea adusă textului de lege sau acela referitor la absența unei condiții legale exprese referitoare la activitatea efectiv prestată nu este în măsură să susțină interpretarea conform căreia acordarea indemnizației lunare personalului menționat la lit. f) se face în cuantum fix, fără nicio legătură cu activitatea efectiv prestată, inclusiv în perioada concediului de odihnă. VII. Jurisprudența instanțelor naționale

Față de conținutul întrebării adresate instanței supreme și circumstanțele particulare ale acestei cauze s-a considerat că nu este necesară consultarea instanțelor cu privire la chestiunea sesizată. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Nu au fost identificate decizii relevante pronunțate de Curtea Constituțională în cadrul exercitării controlului de constituționalitate. IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În urma verificării jurisprudenței formațiunilor de unificare a practicii judiciare din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost identificată următoarea decizie care prezintă relevanță cu privire la soluționarea prezentei sesizări: Decizia nr. 330 din 29 septembrie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 3 decembrie 2025, prin care s-au admis sesizările conexate formulate de Tribunalul Neamț - Secția I civilă și de contencios administrativ în Dosarul nr. 1.233/103/2024, de Tribunalul Vâlcea - Secția I civilă în Dosarul nr. 2.215/90/2024 și de Tribunalul Botoșani - Secția I civilă în Dosarul nr. 1.483/40/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, și s-a stabilit că: "De indemnizația prevăzută de dispozițiile art. 3 1 alin. (1) lit. f) și g) din cap. II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază numai personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar, salarizat potrivit pct. 2 din aceeași anexă, nu și personalul din unitățile de asistență socială/servicii sociale, salarizat potrivit pct. 3 din aceeași anexă." Prin aceeași decizie au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările formulate de Tribunalul Neamț - Secția I civilă și de contencios administrativ în Dosarul nr. 1.233/103/2024 și de Tribunalul Brașov - Secția I civilă în Dosarul nr. 587/62/2024*, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: " Dacă acordarea indemnizației de 500 lei, prevăzută la art. 3 1 alin. (1) lit. f) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în cazul asistenților medicali comunitari, angajați în aparatul de specialitate al primarului unității administrativ-teritoriale, este condiționată de depunerea unei declarații pe propria răspundere potrivit art. 3 alin. (3) și (4) din Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 3.301/791/2023 privind stabilirea condițiilor pentru punerea în aplicare a dispozițiilor art. 3 1 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare. Dacă, în cadrul familiei ocupaționale sănătate și asistență socială, asistenții medicali din dispensarele medicale școlare sunt îndreptățiți să beneficieze de indemnizația lunară prevăzută de art. 3 1 alin. (1) lit. f) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificată prin Ordonanța Guvernului nr. 42/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și pentru modificarea și completarea altor acte normative." X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Prealabil se impune a se verifica dacă, în raport cu întrebarea formulată de către titularul sesizării, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de lege pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Temeiul prezentei sesizări îl constituie dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024).

Reglementând domeniul de aplicare a evocatului act normativ, în cuprinsul art. 1, legiuitorul delegat menționează că această ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.

Cu referire la condițiile de admisibilitate a sesizării, art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 prevede următoarele: "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Rezultă că dispozițiile acestei ordonanțe de urgență, reglementând o procedură specială de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, se aplică cu prioritate în raport cu cele ale art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, în virtutea principiului specialia generalibus derogant, urmând a fi completate cu prevederile dreptului comun în materie. În acest sens sunt și prevederile art. 4 din ordonanța de urgență, prin care se statuează expres: "Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie."

Astfel fiind, se poate reține că admisibilitatea unei sesizări formulate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, presupune îndeplinirea concomitentă a următoarelor condiții: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată, de natura celor menționate limitativ în cuprinsul art. 1 al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să fi fost legal învestit cu soluționarea cauzei, în primă instanță sau în calea de atac; c) existența unei chestiuni de drept veritabile, de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În privința prezentei sesizări se constată că sunt în mod indiscutabil îndeplinite primele două condiții legale, cele referitoare la obiectul cauzei și la stadiul procedurii, întrucât pretențiile concrete deduse judecății, astfel cum au fost acestea reținute în cuprinsul încheierii de sesizare, se circumscriu unor drepturi de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, iar cauza care a ocazionat sesizarea instanței supreme este pendinte pe rolul Curții de Apel Pitești - Secția I civilă, care judecă în ultimul grad de jurisdicție, potrivit art. 96 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă coroborat cu dispozițiile Legii-cadru nr. 153/2017.

Este, de asemenea, îndeplinită și ultima condiție legală, întrucât din verificările efectuate rezultă că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra problemei supuse dezlegării și aceasta nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

În ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept veritabile, susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite, care să reclame o rezolvare de principiu, se constată că aceasta nu este îndeplinită în ipoteza prezentei sesizări, pentru următoarele considerente:

Se reamintește că, în preambulul ordonanței de urgență, legiuitorul delegat menționează că la adoptarea acesteia a ținut seama de "configurația actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și a urmărit o accentuare a rolului și funcțiilor acestui mecanism, în cazul proceselor vizate de ordonanță, pentru ca încă dintr-o etapă incipientă să se asigure clarificarea unor chestiuni dificile de drept".

Mai mult decât atât, în măsura în care prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu s-a derogat de la art. 519 și următoarele din Codul de procedură civilă, acestea rămân aplicabile, ca drept comun în materia sesizării pentru dezlegarea în prealabil a unei chestiuni de drept, astfel cum a fost subliniat anterior (art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024). Or, normele de drept comun în materie impun, în termeni expliciți, condiția existenței unei chestiuni de drept (art. 519 din Codul de procedură civilă).

În aceste circumstanțe legislative, înțelesul noțiunii "chestiune de drept" rămâne acela stabilit printr-o bogată jurisprudență obligatorie a instanței supreme, fiind, în esență, circumscris existenței unei dificultăți insurmontabile de interpretare a unor texte normative imperfecte, lacunare ori contradictorii, a unor norme care pot astfel primi înțelesuri și aplicări deopotrivă divergente în situații cvasiidentice, susceptibile de a genera, în final, o jurisprudență neunitară. În esență, este vorba despre o dificultate veritabilă de înțelegere a normei legale incidente, în măsură să reclame intervenția instanței supreme, cu rol preventiv.

Într-o primă concluzie se poate reține că, independent de temeiul sesizării (o normă specială sau normele de drept comun în materie), nu orice chestiune de drept ar putea fi supusă unei interpretări de principiu din partea instanței supreme prin acest mecanism de unificare jurisprudențială, ci numai aceea care pune în discuție problema precarității textelor de lege incidente în cauză, a caracterului lor dual și/sau complex.

Lămurirea modului de interpretare și de aplicare a unor asemenea texte normative, în cadrul mecanismului hotărârii prealabile, are scopul de a facilita judecătorului de caz eliminarea unor ambiguități sau necorelări legislative, însă rămâne atributul exclusiv al acestuia de a soluționa, direct și efectiv, cauza pendinte, în considerarea rolului său jurisdicțional. Operațiunile de identificare, de interpretare și de aplicare a textelor de lege circumstanțelor particulare ale fiecărei cauze, de realizare a raționamentului judiciar rămân atributul exclusiv al instanței învestite cu soluționarea litigiului, ele neputând fi delegate instanței supreme; orice altă abordare are semnificația unei nesocotiri a sensului și a rațiunii mecanismului hotărârii prealabile.

Totodată, pentru a se putea considera că suntem în prezența unei veritabile chestiuni de drept, caracterul complex și/sau precar al reglementării legale, de natură a conduce la interpretări diferite, precum și dificultatea completului în a-și însuși o anumită interpretare trebuie să rezulte din încheierea de sesizare, completul de judecată învestit cu soluționarea pricinii fiind ținut, în primul rând, să stabilească dacă este o problemă de interpretare a unui text normativ, care să prezinte dificultate și care implică riscul unor dezlegări diferite.

În cazul prezentei sesizări, instanța de trimitere solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție să dea o rezolvare de principiu chestiunii referitoare la plata indemnizației lunare brute de 500 lei, recunoscută în favoarea persoanelor menționate în cuprinsul art. 3 1 alin. (1) lit. f) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 (tehnicienii de radiologie și imagistică licențiați, asistenții medicali de laborator clinic licențiați, asistenții medicali licențiați în balneofiziokinetoterapie și recuperare, asistenții medicali dentari licențiați, asistenții medicali de profilaxie dentară licențiați, asistenții medicali licențiați în nutriție și dietetică, asistenții medicali, moașe, surori medicale, indiferent de nivelul studiilor, precum și cei asimilați acestora), respectiv dacă aceasta se face proporțional cu timpul efectiv lucrat sau, dimpotrivă, se acordă în fiecare lună integral, indiferent de timpul lucrat efectiv. Se arată că, drept urmare a modificării aduse formei de bază a textului normativ în analiză, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 42/2023, a fost înlăturată sintagma "care asigură asistență medicală". Astfel fiind, în absența unei dispoziții exprese a legii care să condiționeze acordarea unei indemnizații lunare de prestarea efectivă a activității, în cazul personalului medical menționat la lit. f), apare posibilă o divergență de opinii, considerându-se că și în perioada în care personalul nu a desfășurat o activitate efectivă, fiind în concediu de odihnă, are dreptul la plata acestei indemnizații.

Or, încheierea de sesizare pune în evidență, cu suficientă claritate, că instanța de trimitere nu a întâmpinat nicio dificultate de interpretare a normei legale care reglementează dreptul la indemnizația în litigiu. Dimpotrivă, sunt identificate și apoi interpretate textele de lege incidente, în circumstanțele particulare ale litigiului dedus judecății, fiind pusă în evidență reflecția judecătorului cu privire la variantele posibile de interpretare a legii și argumentele de natură să le susțină. Metodele de interpretare a legii și silogismul judiciar evidențiat cu suficientă claritate în cuprinsul încheierii de sesizare (a se vedea supra, pct. VI) au permis formularea unui punct de vedere ferm și convingător argumentat cu privire la problema de drept vizată, relaționată cu raportul juridic dedus judecății, cerința pertinenței, a utilității pe care rezolvarea de principiu o are în cadrul soluționării litigiului fiind îndeplinită. În considerarea unor multiple argumente, se concluzionează de către instanța de trimitere că acordarea indemnizației lunare prevăzute de art. 3 1 alin. (1) lit. f) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 se face proporțional cu activitatea efectiv prestată.

În contextul în care, din cuprinsul încheierii de sesizare nu rezultă obstacolele întâmpinate de judecător în îndeplinirea obligației de a interpreta și aplica norma legală în litigiul cu soluționarea căruia a fost învestit, se impune concluzia că problema de drept supusă interpretării nu ridică o reală dificultate, neexistând riscul apariției unei practici neunitare, de natură să justifice intervenția instanței supreme.

De altfel, instanța de trimitere relevă că jurisprudența Curții de Apel Pitești este, în acest moment, unitară în ceea ce privește interpretarea dispozițiilor art. 3 1 alin. (1) lit. f) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, în sensul că indemnizația de 500 lei brut se acordă proporțional cu timpul efectiv lucrat, iar opinia completului care a formulat sesizarea nu este contrară acestei interpretări, reținută din cele două hotărâri judecătorești identificate.

Deopotrivă, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție a oferit el însuși repere de interpretare a dispozițiilor art. 3 1 alin. (1) lit. f) și g) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, reținând, prin Decizia nr. 330 din 29 septembrie 2025, următoarele: "200. Nu în ultimul rând, orice modificare parțială a unei dispoziții legale trebuie interpretată și aplicată integrat, prin raportare la scopul și sensul reglementării în ansamblul său. 201. O asemenea modificare nu poate fi desprinsă nici de contextul normativ general și analizată izolat, ci trebuie corelată cu celelalte dispoziții ale actului normativ, cu principiile care îl guvernează și cu rațiunea pentru care a fost adoptat. 202. Așadar, interpretarea sistematică și teleologică impune ca voința legiuitorului să fie dedusă nu doar din textul modificat, ci și din arhitectura normativă în care acesta se integrează, pentru a evita soluții contrare unității și coerenței reglementării. 203. În lipsa unei asemenea abordări există riscul deturnării sensului legii și al aplicării sale în mod neuniform sau contrar finalității urmărite de legiuitor."

În realitate, sesizarea deduce spre dezbatere chiar fondul raportului juridic supus dezlegării jurisdicționale a instanței de trimitere, urmărindu-se, în realitate, o confirmare a soluției care se prefigurează în cauză.

Totodată, instanța de trimitere a considerat a fi obligatorie sesizarea instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, în cazul proceselor menționate în cuprinsul art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. Or, o astfel de interpretare nu poate fi primită întrucât, pe de o parte, omite statuările din preambulul acestui act normativ (evocate anterior), iar, pe de altă parte, nu ține seama de acele dispoziții ale art. 2 alin. (1) care obligă instanța de trimitere, în mod prioritar, să verifice și să constate existența unei chestiuni de drept de care depinde soluționarea cauzei în fond. În consecință, instanțele specializate în soluționarea litigiilor menționate în cuprinsul art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 au obligația de a declanșa mecanismul hotărârii prealabile prin sesizarea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție pe temeiul acestei ordonanțe de urgență numai în acele situații în care constată că există o chestiune de drept, în accepțiunea care a fost dată acestei noțiuni prin jurisprudența dezvoltată în aplicarea art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă și care nu a primit o rezolvare de principiu din partea instanței supreme.

Față de acestea, revine instanței de trimitere atribuția jurisdicțională de a verifica și a respecta jurisprudența cu caracter obligatoriu a Înaltei Curți de Casație și Justiție și de a extrage elementele de interpretare care prezintă relevanță în soluționarea litigiului dedus judecății.

În considerarea argumentelor expuse, constatând că nu este îndeplinită cerința de admisibilitate vizând existența unei veritabile probleme de drept, având un grad ridicat de dificultate, care să justifice pronunțarea unei hotărâri prealabile în condițiile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă,