ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 33/2026

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 45/1/2026, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Raluca Emilia Leote, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 2.083/40/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, intimatul depunând un punct de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 16 decembrie 2025, pronunțată în Dosarul nr. 2.083/40/2024, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, în interpretarea coroborată a art. 21 alin. (6) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului și art. 1 alin. (4) din anexa nr. 6 la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile de poliție ale Ministerului Afacerilor Interne, vechimea în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite, raportate la cerințele postului, în vederea acordării gradelor personale la reîncadrare în condițiile art. 9 alin. (21) din Legea nr. 360/2002, se recunoaște: (i) numai când fișa postului, atât pentru postul deținut actualmente, cât și pentru postul deținut anterior, prevede expres o "specializare" sau (ii) se poate recunoaște și atunci când, prin ansamblul verificărilor și documentelor ce caracterizează exercitarea funcției (atribuțiile efective din fișa postului, anunțul de concurs, acte administrative de stabilire a atribuțiilor efective etc.), rezultă în mod obiectiv corespondența dintre studiile absolvite și atribuțiile funcției, chiar dacă fișa postului nu menționează expres o "specializare"? II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului (Legea nr. 360/2002) " Art. 9. - (...) (2 1 ) În raport cu nevoile operative ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne, pentru ocuparea funcțiilor de execuție vacante pot fi reîncadrate ca polițiști persoane cărora le-au încetat raporturile de serviciu în condițiile art. 69 alin. (1) lit. b), d) f) și j), care au studii corespunzătoare cerințelor postului și îndeplinesc condițiile legale, potrivit categoriei din care au făcut parte." " Art. 21. - (...) (6) Persoanei reîncadrate ca polițist potrivit art. 9 alin. (2 1 ) i se acordă gradul profesional în funcție de pregătirea sa și de vechimea în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite, raportate la cerințele postului."

Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile de poliție ale Ministerului Afacerilor Interne (Ordinul nr. 140/2016) Anexa nr. 6 - Acordarea gradelor profesionale. Avansarea în gradul profesional următor, precum și încadrarea în funcții - secțiunea 1 - Acordarea gradelor profesionale " Art. 1. - (...) (4) Personalului reîncadrat ca polițist în funcții cu specializări prevăzute în fișa postului pentru studiile absolvite și care a lucrat efectiv înainte de încadrare în asemenea specializări i se acordă grade profesionale în raport cu vechimea în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite, dar nu inferioare gradelor profesionale echivalente gradelor militare deținute în rezervă, după cum urmează: a) pentru acordarea gradelor profesionale personalului reîncadrat ca ofițer de poliție: (i) la un stagiu de până la 5 ani - subinspector de poliție; (ii) la un stagiu între 5 și 7 ani - inspector de poliție; (iii) la un stagiu între 8 și 10 ani - inspector principal de poliție; (iv) la un stagiu între 11 și 14 ani - subcomisar de poliție; (v) la un stagiu între 15 și 18 ani - comisar de poliție; (vi) la un stagiu de 19 ani și peste - comisar-șef de poliție; (...)" III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani - Secția de contencios administrativ și fiscal la 21 octombrie 2024 cu nr. 2.083/40/2024, reclamantul M.M., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, în baza dispozițiilor din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 544/2004), a solicitat instanței anularea în parte a dispoziției șefului inspectoratului județean de poliție prin care a fost reîncadrat ca ofițer IV, funcție prevăzută cu gradul profesional de subinspector de poliție, solicitând valorificarea unei vechimi suplimentare de 15 ani, 8 luni și 25 de zile în specialitatea studiilor economice absolvite, vechime realizată pe postul de economist în cadrul unui spital județean, în temeiul căreia solicită încadrarea într-un alt grad profesional superior, corespunzător vechimii în specialitate dobândite, respectiv de comisar de poliție, cu recalcularea și plata drepturilor salariale cuvenite.

Prin Sentința nr. 121 din 14 martie 2025, Tribunalul Botoșani - Secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca nefondată.

Prima instanță a reținut că nici prin fișa postului în care reclamantul a fost reîncadrat, în temeiul art. 9 alin. (2 1 ) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, nu au fost prevăzute ca specializare studiile economice și nici exercitarea atribuțiilor de serviciu circumscrise domeniului de ordine și siguranță publică din cadrul secției de poliție unde urmează să își desfășoare activitatea nu implică o astfel de specializare, nefiind incidente dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 498/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind echivalarea stagiului efectuat în funcții militare și funcții specifice poliției, în cadrul structurilor Ministerului Administrației și Internelor, cu stagiul în funcții civile (Hotărârea Guvernului nr. 498/2004). Mai mult, condițiile privitoare la studiile necesare în vederea reîncadrării - studii superioare de lungă durată, cu diplomă de licență sau echivalent, sau studii universitare de licență, ciclul I de studii universitare în sistem Bologna - au fost menționate printre condițiile de participare, în anunțul de concurs, fără a se putea confunda cu condițiile cumulative ale stabilirii vechimii în specialitate în baza căreia se stabilește gradul profesional.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul M.M., motivat de faptul că prima instanță ar fi interpretat în mod greșit art. 21 alin. (6) din Legea nr. 360/2002 și art. 1 alin. (4) din anexa nr. 6 la Ordinul nr. 140/2016, care prevăd acordarea gradului profesional în funcție de vechimea în specialitatea studiilor absolvite raportată la cerințele postului. Astfel, a arătat că fișa sa de post include atribuții care presupun competențe economice (gestionare pontaje, constatări fapte de natură economico-financiară), iar instanța de fond nu a analizat în mod complet caracterul atribuțiilor din fișa postului, omițând că acestea presupun valorificarea competențelor economice dobândite anterior de recurentul-reclamant, în calitate de economist.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal cu nr. 2.083/40/2024. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părțile au solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu dezlegarea problemei de drept expuse la paragraful 7 din prezenta decizie, în cazul în care condițiile de admisibilitate a sesizării sunt îndeplinite. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanța de trimitere a reținut că este supusă analizei în calea de atac situația de fapt dedusă judecății, pentru a se determina durata vechimii în specialitate, din perspectiva funcției de polițist exercitate anterior, cumulată cu exercitarea ulterioară a funcției de economist la o altă instituție.

Precizează instanța de trimitere faptul că noțiunea de "vechime în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite, raportate la cerințele postului", cuprinsă în art. 21 alin. (6) din Legea nr. 360/2002, noțiune definitorie în raport cu care urmează a se statua asupra gradului profesional la reîncadrarea în structurile Ministerului Afacerilor Interne (M.A.I.) a foștilor polițiști, se interpretează în coroborare cu alte dispoziții legale invocate în cauză: art. 9 alin. (2 1 ) din Legea nr. 360/2002, art. 1 alin. (4) lit. a) din anexa nr. 6 la Ordinul nr. 140/2016, art. 3 lit. l) (literă abrogată din 2020) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici și art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 498/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind echivalarea stagiului efectuat în funcții militare și funcții specifice poliției, în cadrul structurilor Ministerului Administrației și Internelor, cu stagiul în funcții civile.

Instanța de trimitere reține astfel că, în vreme ce în dispozițiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 360/2002 este vorba despre acordarea gradelor profesionale în funcție de vechimea în specialitatea corespunzătoare studiilor, prin raportare la cerințele postului, fără a detalia, dispozițiile art. 1 alin. (4) din anexa nr. 6 la Ordinul nr. 140/2016 cu privire la acordarea acelorași grade au în vedere chestiuni punctuale relative la postul actual și cel anterior deținut, precum acelea ca reîncadrarea să fie într-o funcție cu specializarea prevăzută în fișa postului - pentru postul actual, precum și ca persoana în cauză să fi lucrat și anterior în astfel de specializări - pentru postul anterior.

Având în vedere economia conținutului dispozițiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 360/2002 și exprimarea echivocă a dispozițiilor art. 1 alin. (4) din anexa nr. 6 la Ordinul nr. 140/2016, apreciază instanța de trimitere că se pune problema modului în care se determină exercitarea actuală, dar și anterioară a unei astfel de specializări, respectiv dacă acestea privesc strict specializări numite ca atare potrivit fișei de post, atât pentru funcția actuală, cât și pentru cea anterioară, sau determinarea specializării se face în concret, în raport de atribuțiile efective, astfel cum rezultă acestea din ansamblul documentelor care caracterizează exercitarea funcției. Notează instanța de trimitere faptul că, deși dispoziția art. 3 lit. l) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008, care conținea o definire a noțiunii "vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice" ce ar fi putut servi în operațiunea de interpretare necesară în cauză (conferind un sens larg acesteia), este abrogată din 2020, totuși o atare abrogare poate avea relevanță proprie.

În ceea ce privește întrebarea adresată instanței supreme, curtea de apel opinează în sensul că interpretarea coroborată a art. 21 alin. (6) din Legea nr. 360/2002 și art. 1 alin. (4) din anexa nr. 6 la Ordinul nr. 140/2016 conduce către concluzia că prevederea din anexa la ordin are caracter aplicativ și conturează o ipoteză expresă în care efectul legal (valorificarea vechimii în specialitate) ar fi dat când fișa postului prevede expres "specializare".

Opinează că art. 21 alin. (6) reprezintă norma-cadru care leagă acordarea gradului profesional de pregătire și de "vechimea în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite, raportate la cerințele postului", astfel că vechimea în specialitate ar putea fi recunoscută și în ipoteza în care fișa postului nu conține cuvântul "specializare", dar în care, după o analiză probatorie a documentelor relevante (fișa postului în forma sa integrală, anunțul de concurs, acte administrative care au detaliat atribuțiile, hotărâri interne, corespondență oficială), rezultă obiectiv că cerințele funcției corespundeau specialității studiilor absolvite.

În ceea ce privește dispoziția din Ordinul nr. 140/2016 apreciază că se poate interpreta în sensul în care exclude analiza probatorie privind cerințele reale ale postului, punând în prim plan formalitatea conținutului actului de numire. VII. Jurisprudența instanțelor naționale

În raport cu întrebarea cu care a fost sesizată instanța supremă în prezentul dosar nu a fost necesară consultarea jurisprudenței instanțelor naționale. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Nu au fost identificate decizii relevante pronunțate de Curtea Constituțională în cadrul exercitării controlului de constituționalitate. IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În mecanismele de unificare a practicii judiciare nu a fost identificată jurisprudență relevantă. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Admisibilitatea sesizării va fi circumscrisă atât condițiilor speciale instituite prin art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cât și celor ce decurg din cuprinsul art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, a căror incidență este atrasă ca efect al normei de trimitere din art. 4 al ordonanței de urgență la prevederile Codului de procedură civilă, cu ale cărei dispoziții arată că se completează.

În lumina acestor dispoziții legale, condițiile de admisibilitate a unei sesizări formulate în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 sunt circumscrise următoarelor elemente: - existența unei cauze în curs de judecată, în primă instanță ori în calea de atac, dintre cele la care se referă art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; - sesizarea să privească o chestiune de drept; - soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; - chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Evaluarea elementelor prezentei sesizări relevă întrunirea doar în parte a condițiilor de admisibilitate mai sus enunțate.

Astfel, sesizarea a fost formulată de curtea de apel într-un litigiu având ca obiect anularea în parte a dispoziției șefului inspectoratului județean de poliție prin care recurentul-reclamant a fost reîncadrat ca ofițer prin concurs, în temeiul art. 9 alin. (2 1 ) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, cu gradul profesional de subinspector de poliție, solicitându-se acordarea unui grad profesional superior de comisar de poliție, prin valorificarea vechimii de 15 ani, 8 luni și 25 de zile în specialitatea studiilor economice absolvite, realizată pe postul de economist în cadrul unui spital județean, cu plata drepturilor salariale cuvenite. Astfel, obiectul dedus judecății include și plata drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se judecă în ultimă instanță, fiind în calea de atac a recursului, pe rolul unui complet specializat în contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel Suceava.

Cât privește cea de-a doua condiție de admisibilitate, respectiv ca sesizarea să privească o "chestiune de drept", aceasta nu este îndeplinită.

În legătură cu acest din urmă aspect se observă că art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 are un conținut aproape identic cu cel al art. 519 din Codul de procedură civilă, distincția raportându-se la două condiții specifice acestuia din urmă, referitoare la noutatea chestiunii de drept și la titularul sesizării.

Prin urmare, văzând și norma de trimitere la prevederile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, din cuprinsul art. 4 al ordonanței de urgență se constată că, și în cazul mecanismului instituit în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, este pe deplin operantă noțiunea autonomă de "chestiune de drept", prevăzută de Codul de procedură civilă și a cărei semnificație a fost conturată în jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la procedura prevăzută de dispozițiile art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă.

Astfel, chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să fie veritabilă, în sensul ca întrebarea adresată instanței supreme să vizeze o problemă de drept reală, care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidența unor principii generale ale dreptului al căror conținut sau a căror sferă de acțiune este discutabilă.

Mai mult decât atât, expunerea de motive din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 evocă nevoia clarificării, încă dintr-o fază incipientă (cea a judecării cauzelor în fond), a unor "chestiuni dificile de drept", ceea ce consolidează concluzia necesității existenței unei chestiuni de drept veritabile, a cărei lămurire reclamă intervenția instanței supreme, în scopul rezolvării de principiu a acesteia și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor deduse judecății.

Sesizarea trebuie să vizeze exclusiv probleme de interpretare a legii și nu elemente particulare ale cauzei deduse judecății, iar, pentru a constitui o problemă de drept, premisa de la care se pornește în întrebarea ce formează obiectul sesizării trebuie să își găsească izvorul în dispozițiile legale și nu într-o stare de fapt, aplicarea legii la situația de fapt, astfel cum aceasta a fost stabilită prin probatoriul administrat, fiind atributul exclusiv al instanței învestite cu soluționarea cauzei.

Totodată, rolul completului care dispune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție este acela de a releva norma și felul în care, din cauza complexității sau, dimpotrivă, a precarității reglementării, aceasta poate primi interpretări diferite și ar putea avea ca rezultat o jurisprudență neunitară.

Prin raportare la aceste exigențe, în urma evaluării elementelor sesizării formulate, se constată că problema ce se solicită a fi lămurită nu este susceptibilă de a primi o rezolvare de principiu printr-o hotărâre pronunțată în condițiile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, atât timp cât nu vizează interpretarea in abstracto a dispozițiilor legale invocate, ci doar aplicarea acestora la cazul concret dedus judecății, în funcție de particularitățile speței rezultate din analiza materialului probator administrat, cu scopul de a se identifica soluția ce trebuie adoptată în dosarul aflat pe rolul Curții de Apel Suceava.

Prin întrebarea formulată, instanța de sesizare face trimitere la interpretarea dispozițiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, text de lege care prevede că "Persoanei reîncadrate ca polițist potrivit art. 9 alin. (2 1 ) i se acordă gradul profesional în funcție de pregătirea sa și de vechimea în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite, raportate la cerințele postului".

Norma legală menționată anterior reglementează modul de acordare a gradelor profesionale prin procedura de reîncadrare prevăzută de art. 9 din același act normativ, procedură valorificată în cauză de recurentul-reclamant. Art. 9 alin. (2 1 ) prevede că "În raport cu nevoile operative ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne, pentru ocuparea funcțiilor de execuție vacante pot fi reîncadrate ca polițiști persoane cărora le-au încetat raporturile de serviciu în condițiile art. 69 alin. (1) lit. b), d) f) și j), care au studii corespunzătoare cerințelor postului și îndeplinesc condițiile legale, potrivit categoriei din care au făcut parte".

Legiuitorul a stabilit, prin urmare, că acordarea gradului profesional se face în funcție de vechimea în specialitate, care se referă la experiența profesională dobândită și care se stabilește prin corelare atât cu nivelul studiilor, cât și cu atribuțiile impuse de fișa postului, respectiv de natura activităților desfășurate.

Prima instanță a respins cererea de chemare în judecată, constatând că nu era întrunită condiția de vechime în specialitate superioară, corespunzătoare gradului profesional de comisar de poliție, neputând fi valorificată de către reclamant și vechimea în specialitatea studiilor economice absolvite, realizată anterior pe postul de economist în cadrul altei instituții, cu motivarea că prin fișa postului în care reclamantul a fost reîncadrat nu au fost prevăzute, ca specializare, studiile economice și nici exercitarea atribuțiilor de serviciu circumscrise domeniului de ordine și siguranță publică din cadrul secției de poliție unde urma să își desfășoare activitatea nu implică o astfel de specializare.

Instanța de trimitere a decelat corect dispozițiile legale incidente în cauză și a identificat elementele necesare care să ducă la soluționarea pe fond a chestiunii de drept. Dificultatea instanței de trimitere nu este pusă în legătură cu interpretarea dispozițiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 360/2002 la care face referire întrebarea formulată, ci cu aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (4) din anexa nr. 6 la Ordinul nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile de poliție ale Ministerului Afacerilor Interne, care prevede că: "Personalului reîncadrat ca polițist în funcții cu specializări prevăzute în fișa postului pentru studiile absolvite și care a lucrat efectiv înainte de încadrare în asemenea specializări i se acordă grade profesionale în raport cu vechimea în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite, dar nu inferioare gradelor profesionale echivalente gradelor militare deținute în rezervă, după cum urmează: a) pentru acordarea gradelor profesionale personalului reîncadrat ca ofițer de poliție: (i) la un stagiu de până la 5 ani - subinspector de poliție; (...) (v) la un stagiu între 15 și 18 ani - comisar de poliție".

În cauză, instanța de trimitere solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție să stabilească dacă vechimea în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite, raportate la cerințele postului, în vederea acordării gradelor profesionale, se recunoaște numai când fișa postului, atât pentru postul deținut actualmente, cât și pentru postul deținut anterior, prevede expres o "specializare" sau se poate recunoaște și atunci când, prin ansamblul verificărilor și documentelor ce caracterizează exercitarea funcției (atribuțiile efective din fișa postului, anunțul de concurs, acte administrative de stabilire a atribuțiilor efective etc.), rezultă în mod obiectiv corespondența dintre studiile absolvite și atribuțiile funcției, chiar dacă fișa postului nu menționează expres o "specializare".

Prezentarea variantelor de interpretare în legătură cu prerogativa verificării de către instanță a corespondenței dintre studiile absolvite și atributele funcției exercitate, în vederea verificării vechimii în specialitate, nu are semnificația unei dificultăți a chestiunii de drept, în absența indicării elementelor de ambiguitate sau neclaritate ale textelor legale, fiind pusă în legătură, astfel cum a fost formulată, cu conținutul fișei postului, care poate sau nu poate să prevadă o anumită specializare, deci cu o chestiune de fapt.

De altfel, în cuprinsul art. 4 din Ordinul nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile de poliție ale Ministerului Afacerilor Interne, este definit înțelesul termenilor și expresiilor privind postul (de muncă), funcția, funcția de specialitate, specialitatea studiilor absolvite și vechimea în specialitatea structurii.

Sesizarea nu aduce în discuție, prin juxtapunerea textului din cuprinsul legii cu cel din conținutul ordinului menționat anterior, nici problema de drept legată de regulile de soluționare a unui potențial conflict între acte cu valoare normativă diferită. Dimpotrivă, instanța de trimitere arată că dispozițiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului constituie o normă legală-cadru, în timp ce dispozițiile din Ordinul nr. 140/2016 stabilesc coordonatele aplicării dispozițiilor din această lege.

Așadar, este evident că în cauză nu se pune problema existenței unei dificultăți a instanței de trimitere de interpretare a dispozițiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 360/2002 și ale art. 1 alin. (4) din anexa nr. 6 la Ordinul nr. 140/2016, ci de aplicare a acestora circumstanțelor cauzei. Instanța supremă nu poate fi învestită, în cadrul prezentei proceduri, cu interpretarea și aplicarea legii la circumstanțele concrete ale cauzei cu a cărei soluționare a fost învestită instanța de trimitere, atribut care este și trebuie să rămână în competența acesteia.

În considerarea argumentelor expuse, constatând că nu este îndeplinită cerința de admisibilitate vizând existența unei veritabile probleme de drept, având un grad ridicat de dificultate care să justifice pronunțarea unei hotărâri prealabile în condițiile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, prin care Înalta Curte să dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă,