ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 34/2026

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 132/1/2026, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Raluca Emilia Leote, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Ilfov - Secția civilă în Dosarul nr. 517/93/2020*.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, reclamanta formulând un punct de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Ilfov - Secția civilă a dispus, prin Încheierea din 22 octombrie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 517/93/2020*, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Modul de interpretare a art. 53 din Legea nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România, în sensul lămuririi conținutului noțiunii de "boală profesională" prevăzute de dispoziția legală menționată. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Legea nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România (Legea nr. 223/2007) " Art. 53. - În cazul pierderii capacității/aptitudinii medicale de zbor, necesară desfășurării activității aeronautice specifice categoriei, ca urmare a unui eveniment de aviație, unei boli profesionale sau unei afecțiuni medicale dobândite în urma exercitării funcției respective, personalul aeronautic civil navigant profesionist beneficiază: a) pe timpul recuperării capacității de zbor: 1. de asistență medicală, tratamente medicale și medicamentele necesare, în mod gratuit, prin grija angajatorului; 2. de toate drepturile salariale prevăzute pentru categoria respectivă de personal aeronautic civil navigant profesionist aflat în activitate, acordate de către angajator, până la stabilirea definitivă a situației sale medicale, fără a se putea depăși durata de 2 ani; b) în cazul pierderii definitive a capacității/aptitudinii medicale de zbor, de o compensație bănească acordată lunar până la pensionare, care să acopere diferența dintre media veniturilor realizate în ultimele 3 luni de activitate ca personal aeronautic civil navigant profesionist și venitul lunar obținut ca urmare a imposibilității continuării activității de zbor, aceasta fiind suportată de către angajator." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea de chemare în judecată introdusă pe rolul Tribunalului Ilfov în Dosarul nr. 517/93/2020*, astfel cum a fost modificată la 24 septembrie 2020, reclamanta M.S.I. a solicitat, în principal, să se constate, în contradictoriu cu pârâtele Compania Națională de Transporturi Aeriene Române Tarom - S.A. (TAROM - S.A.) și Direcția de Sănătate Publică Ilfov, ulterior încetării raporturilor de muncă, caracterul de "boală profesională" al afecțiunilor medicale dobândite de reclamantă pe parcursul derulării raporturilor de muncă cu pârâta TAROM - S.A., precum și obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești prevăzute de art. 53 lit. b) din Legea nr. 223/2007 pentru pierderea capacitații și aptitudinii medicale de zbor ca urmare a unei boli profesionale, începând cu data pierderii definitive a licenței de zbor, actualizate cu rata inflației și dobânda legală.

În motivare, reclamanta a arătat că a fost angajată a TAROM - S.A. din anul 1992, iar din anul 1994 a îndeplinit funcția de însoțitor de zbor în cadrul aceleiași companii. În luna ianuarie 2015, în urma controlului medical, a fost declarată "inapt zbor", ceea ce a atras pierderea licenței de zbor și, în consecință, imposibilitatea de a face parte în continuare din personalul aeronavigant pe postul de însoțitor de zbor, fiind înștiințată că a pierdut definitiv privilegiile conferite de atestatul de echipaj de cabină.

Angajatorul TAROM - S.A. a refuzat să plătească compensația prevăzută de art. 53 lit. b) din Legea nr. 223/2007, cu motivația că ar fi datorat compensația dacă afecțiunile medicale care au condus la inaptitudinea reclamantei ar fi fost boală profesională.

A mai menționat că între reclamantă și angajator a avut loc un litigiu (Dosarul nr. 1.796/93/2016) care a vizat obligarea TAROM - S.A. la plata compensației bănești datorate pentru pierderea capacității/aptitudinii medicale de zbor "ca urmare a unei afecțiuni medicale dobândite în urma exercitării funcției respective", litigiu care s-a soluționat în defavoarea reclamantei.

La termenul de judecată din 12 septembrie 2024, instanța a pus în discuția părților sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părțile nu au exprimat puncte de vedere cu privire la sesizarea instanței supreme, dar în ședința publică din 12 septembrie 2024 au precizat că lasă la latitudinea instanței sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu dezlegarea chestiunii de drept expuse la pct. 7 din prezenta decizie. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul care a formulat sesizarea nu a prezentat punctul său de vedere cu privire la dezlegarea chestiunii de drept expuse la pct. 7 din prezenta decizie. VII. Jurisprudența instanțelor naționale

În raport cu întrebarea cu care a fost sesizată instanța supremă în prezentul dosar nu a fost necesară consultarea jurisprudenței instanțelor naționale. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Nu au fost identificate decizii relevante pronunțate de Curtea Constituțională în cadrul exercitării controlului de constituționalitate. IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În mecanismele de unificare a practicii judiciare nu a fost identificată jurisprudență relevantă. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Admisibilitatea sesizării va fi circumscrisă atât condițiilor speciale instituite prin art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cât și celor ce decurg din cuprinsul art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, a căror incidență este atrasă ca efect al normei de trimitere din art. 4 al ordonanței de urgență la prevederile Codului de procedură civilă, cu ale cărei dispoziții arată că se completează.

În lumina acestor dispoziții legale, condițiile de admisibilitate a unei sesizări formulate în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 sunt circumscrise următoarelor elemente: - existența unei cauze în curs de judecată, în primă instanță ori în calea de atac, dintre cele la care se referă art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; - sesizarea să privească o chestiune de drept; - soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; - chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Se constată că, spre deosebire de condițiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile circumscrise dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura instituită de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiția noutății chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită, iar Înalta Curte de Casație și Justiție poate fi sesizată și de către completele de judecată învestite cu soluționarea cauzelor în primă instanță sau în calea de atac, fiind astfel eliminată condiția sesizării doar de către completele de judecată ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, ale curților de apel sau ale tribunalelor care sunt învestite cu soluționarea cauzelor în ultimă instanță.

Totodată, completul de judecată care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are obligația să se conformeze cerințelor instituite prin art. 520 din Codul de procedură civilă, respectiv: "Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării potrivit dispozițiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată și al părților."

Altfel spus, încheierea de sesizare trebuie să cuprindă motivele care susțin admisibilitatea sesizării, în raport cu prevederile art. 1 și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, alături de punctul de vedere al completului de judecată și al părților.

Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor subsumate prevederilor art. 1 alin. (1) și (3), respectiv art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență Guvernului nr. 62/2024, se constată că procesul în care a fost formulată prezenta sesizare are ca obiect obligarea Companiei Naționale de Transporturi Aeriene Române Tarom - S.A. la plata compensației prevăzute de art. 53 lit. b) din Legea nr. 223/2007 pentru pierderea capacitații și aptitudinii medicale de zbor ca urmare a unei boli profesionale, începând cu data pierderii definitive a licenței de zbor, actualizată cu rata inflației și dobânda legală.

Așa cum se menționează în cuprinsul încheierii de sesizare, reclamanta din cauză este fostă angajată a companiei TAROM - S.A., înființată prin Ordonanța Guvernului nr. 45/1997 privind înființarea Societății Comerciale "Compania națională de transporturi aeriene române - TAROM" - S.A. (Ordonanța nr. 45/1997) ca societate comercială pe acțiuni, cu capital majoritar de stat, ce are ca obiect principal de activitate executarea de transporturi aeriene interne și internaționale, de călători, de bagaje, de mărfuri și poștă, prin curse regulate și charter, precum și prestații legate de transportul aerian, respectiv comercializarea în regim duty-free, handling, catering, transport terestru în continuarea transportului aerian și alte activități stabilite prin statutul societății, și se organizează și funcționează în subordinea Ministerului Transporturilor.

Potrivit prevederilor Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 31/1990), ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011), ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2008 privind auditul statutar al situațiilor financiare anuale și al situațiilor financiare anuale consolidate și supravegherea în interes public a profesiei contabile, aprobată cu modificări prin Legea nr. 278/2008, cu modificările și completările ulterioare, și ale Statutului Companiei Naționale de Transporturi Aeriene Române - TAROM - S.A., adoptat prin Hotărârea adunării extraordinare a acționarilor nr. 5 din 4 aprilie 2025 (Statutul TAROM - S.A.), și înregistrat la Oficiul Național al Registrului Comerțului la 29 aprilie 2025, aceasta din urmă este o persoană juridică constituită sub forma societății pe acțiuni, ca întreprindere publică, în sensul art. 2 pct. 2 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011, societate la care statul român este acționar majoritar, interesele sale în adunarea generală a acționarilor fiind reprezentate prin Ministerul Transporturilor.

Art. 2 3 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 prevede că: "(1) Întreprinderile publice îndeplinesc activități economice și/sau obligații de serviciu public."

Potrivit art. 43 din Statutul TAROM - S.A., "Pentru îndeplinirea obiectului de activitate și în conformitate cu atribuțiile stabilite, Compania utilizează venituri, constituite conform legii, provenite din surse proprii, sume alocate de la bugetul de stat, credite bancare, credite externe contractate sau garantate de stat, acordate cu respectarea regulamentelor comunitare privind concurența, fonduri externe nerambursabile, acordate în condițiile legii, precum și forme legale de participare a capitalului privat și alte surse legal constituite".

De asemenea, conform prevederilor art. 39 alin. (4) din Statutul TAROM - S.A., "Drepturile de salarizare și celelalte drepturi de personal se stabilesc, în conformitate cu prevederile legale, prin contractul colectiv și individual de muncă sau de către consiliul de administrație pentru personalul numit de acesta".

Se observă așadar că, deși pretențiile deduse judecății se circumscriu unor drepturi salariale, litigiul dedus judecății nu se circumscrie obiectului specific prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, întrucât nu se verifică cerința stabilită de instanța de trimitere, respectiv împrejurarea ca drepturile ale căror stabilire și achitare reclamanta le solicită să se realizeze din fonduri publice.

Mai precis, rezultă, potrivit situației juridice relevate de actele normative menționate anterior, că drepturile de salarizare ale personalului din cadrul TAROM - S.A. sunt stabilite prin contractul colectiv și individual de muncă, cu respectarea cerințelor minimale ale legii, iar nu prin lege.

Astfel, deși pretențiile deduse judecății instanței de trimitere se circumscriu unor drepturi salariale, personalul TAROM - S.A. nu este plătit din fonduri publice, în baza Legiicadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legeacadru nr. 153/2017). Ca atare, litigiile privind salarizarea acestei categorii de personal nu intră în domeniul de aplicare a art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Astfel, anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, numerotate de la I la IX, indică personalul plătit din fonduri publice a cărui salarizare o reglementează în mod unitar; au fost create, astfel, în scop de sistematizare, o serie de familii ocupaționale de funcții bugetare ["Învățământ" (anexa nr. I), "Sănătate și asistență socială" (anexa nr. II), "Cultură" (anexa nr. III), "Diplomație" (anexa nr. IV), "Justiție" și Curtea Constituțională (anexa nr. V), "Apărare, ordine publică și securitate națională" (anexa nr. VI), "Administrație" (anexa nr. VIII) și funcțiile de demnitate publică (anexa nr. IX)]. Anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017 cuprinde reglementări specifice personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor și a celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum și din cele aflate sub controlul Parlamentului.

În dosarul aflat pe rolul instanței de sesizare, reclamanta a ocupat în perioada 1994-2015 postul de însoțitor de zbor în cadrul TAROM - S.A., această funcție neîncadrându-se în niciuna dintre familiile ocupaționale enumerate mai sus.

Față de toate aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, coroborat cu art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,