Decizia nr. 33 din 23 februarie 2026

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 45/1/2026, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Raluca Emilia Leote, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 2.083/40/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, intimatul depunând un punct de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 16 decembrie 2025, pronunţată în Dosarul nr. 2.083/40/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, în interpretarea coroborată a art. 21 alin. (6) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului şi art. 1 alin. (4) din anexa nr. 6 la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne, vechimea în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite, raportate la cerinţele postului, în vederea acordării gradelor personale la reîncadrare în condiţiile art. 9 alin. (21) din Legea nr. 360/2002, se recunoaşte: (i) numai când fişa postului, atât pentru postul deţinut actualmente, cât şi pentru postul deţinut anterior, prevede expres o „specializare” sau (ii) se poate recunoaşte şi atunci când, prin ansamblul verificărilor şi documentelor ce caracterizează exercitarea funcţiei (atribuţiile efective din fişa postului, anunţul de concurs, acte administrative de stabilire a atribuţiilor efective etc.), rezultă în mod obiectiv corespondenţa dintre studiile absolvite şi atribuţiile funcţiei, chiar dacă fişa postului nu menţionează expres o „specializare”? II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului (Legea nr. 360/2002) ” Art. 9. – (…) (2 1 ) În raport cu nevoile operative ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne, pentru ocuparea funcţiilor de execuţie vacante pot fi reîncadrate ca poliţişti persoane cărora le-au încetat raporturile de serviciu în condiţiile art. 69 alin. (1) lit. b), d) f) şi j), care au studii corespunzătoare cerinţelor postului şi îndeplinesc condiţiile legale, potrivit categoriei din care au făcut parte.” ” Art. 21. – (…) (6) Persoanei reîncadrate ca poliţist potrivit art. 9 alin. (2 1 ) i se acordă gradul profesional în funcţie de pregătirea sa şi de vechimea în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite, raportate la cerinţele postului.”

Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne (Ordinul nr. 140/2016) Anexa nr. 6 – Acordarea gradelor profesionale. Avansarea în gradul profesional următor, precum şi încadrarea în funcţii – secţiunea 1 – Acordarea gradelor profesionale ” Art. 1. – (…) (4) Personalului reîncadrat ca poliţist în funcţii cu specializări prevăzute în fişa postului pentru studiile absolvite şi care a lucrat efectiv înainte de încadrare în asemenea specializări i se acordă grade profesionale în raport cu vechimea în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite, dar nu inferioare gradelor profesionale echivalente gradelor militare deţinute în rezervă, după cum urmează: a) pentru acordarea gradelor profesionale personalului reîncadrat ca ofiţer de poliţie: (i) la un stagiu de până la 5 ani – subinspector de poliţie; (ii) la un stagiu între 5 şi 7 ani – inspector de poliţie; (iii) la un stagiu între 8 şi 10 ani – inspector principal de poliţie; (iv) la un stagiu între 11 şi 14 ani – subcomisar de poliţie; (v) la un stagiu între 15 şi 18 ani – comisar de poliţie; (vi) la un stagiu de 19 ani şi peste – comisar-şef de poliţie; (…)” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani – Secţia de contencios administrativ şi fiscal la 21 octombrie 2024 cu nr. 2.083/40/2024, reclamantul M.M., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa, în baza dispoziţiilor din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 544/2004), a solicitat instanţei anularea în parte a dispoziţiei şefului inspectoratului judeţean de poliţie prin care a fost reîncadrat ca ofiţer IV, funcţie prevăzută cu gradul profesional de subinspector de poliţie, solicitând valorificarea unei vechimi suplimentare de 15 ani, 8 luni şi 25 de zile în specialitatea studiilor economice absolvite, vechime realizată pe postul de economist în cadrul unui spital judeţean, în temeiul căreia solicită încadrarea într-un alt grad profesional superior, corespunzător vechimii în specialitate dobândite, respectiv de comisar de poliţie, cu recalcularea şi plata drepturilor salariale cuvenite.

Prin Sentinţa nr. 121 din 14 martie 2025, Tribunalul Botoşani – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea ca nefondată.

Prima instanţă a reţinut că nici prin fişa postului în care reclamantul a fost reîncadrat, în temeiul art. 9 alin. (2 1 ) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, nu au fost prevăzute ca specializare studiile economice şi nici exercitarea atribuţiilor de serviciu circumscrise domeniului de ordine şi siguranţă publică din cadrul secţiei de poliţie unde urmează să îşi desfăşoare activitatea nu implică o astfel de specializare, nefiind incidente dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 498/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind echivalarea stagiului efectuat în funcţii militare şi funcţii specifice poliţiei, în cadrul structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu stagiul în funcţii civile (Hotărârea Guvernului nr. 498/2004). Mai mult, condiţiile privitoare la studiile necesare în vederea reîncadrării – studii superioare de lungă durată, cu diplomă de licenţă sau echivalent, sau studii universitare de licenţă, ciclul I de studii universitare în sistem Bologna – au fost menţionate printre condiţiile de participare, în anunţul de concurs, fără a se putea confunda cu condiţiile cumulative ale stabilirii vechimii în specialitate în baza căreia se stabileşte gradul profesional.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul M.M., motivat de faptul că prima instanţă ar fi interpretat în mod greşit art. 21 alin. (6) din Legea nr. 360/2002 şi art. 1 alin. (4) din anexa nr. 6 la Ordinul nr. 140/2016, care prevăd acordarea gradului profesional în funcţie de vechimea în specialitatea studiilor absolvite raportată la cerinţele postului. Astfel, a arătat că fişa sa de post include atribuţii care presupun competenţe economice (gestionare pontaje, constatări fapte de natură economico-financiară), iar instanţa de fond nu a analizat în mod complet caracterul atribuţiilor din fişa postului, omiţând că acestea presupun valorificarea competenţelor economice dobândite anterior de recurentul-reclamant, în calitate de economist.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal cu nr. 2.083/40/2024. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile au solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu dezlegarea problemei de drept expuse la paragraful 7 din prezenta decizie, în cazul în care condiţiile de admisibilitate a sesizării sunt îndeplinite. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de trimitere a reţinut că este supusă analizei în calea de atac situaţia de fapt dedusă judecăţii, pentru a se determina durata vechimii în specialitate, din perspectiva funcţiei de poliţist exercitate anterior, cumulată cu exercitarea ulterioară a funcţiei de economist la o altă instituţie.

Precizează instanţa de trimitere faptul că noţiunea de „vechime în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite, raportate la cerinţele postului”, cuprinsă în art. 21 alin. (6) din Legea nr. 360/2002, noţiune definitorie în raport cu care urmează a se statua asupra gradului profesional la reîncadrarea în structurile Ministerului Afacerilor Interne (M.A.I.) a foştilor poliţişti, se interpretează în coroborare cu alte dispoziţii legale invocate în cauză: art. 9 alin. (2 1 ) din Legea nr. 360/2002, art. 1 alin. (4) lit. a) din anexa nr. 6 la Ordinul nr. 140/2016, art. 3 lit. l) (literă abrogată din 2020) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici şi art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 498/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind echivalarea stagiului efectuat în funcţii militare şi funcţii specifice poliţiei, în cadrul structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu stagiul în funcţii civile.

Instanţa de trimitere reţine astfel că, în vreme ce în dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 360/2002 este vorba despre acordarea gradelor profesionale în funcţie de vechimea în specialitatea corespunzătoare studiilor, prin raportare la cerinţele postului, fără a detalia, dispoziţiile art. 1 alin. (4) din anexa nr. 6 la Ordinul nr. 140/2016 cu privire la acordarea aceloraşi grade au în vedere chestiuni punctuale relative la postul actual şi cel anterior deţinut, precum acelea ca reîncadrarea să fie într-o funcţie cu specializarea prevăzută în fişa postului – pentru postul actual, precum şi ca persoana în cauză să fi lucrat şi anterior în astfel de specializări – pentru postul anterior.

Având în vedere economia conţinutului dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 360/2002 şi exprimarea echivocă a dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din anexa nr. 6 la Ordinul nr. 140/2016, apreciază instanţa de trimitere că se pune problema modului în care se determină exercitarea actuală, dar şi anterioară a unei astfel de specializări, respectiv dacă acestea privesc strict specializări numite ca atare potrivit fişei de post, atât pentru funcţia actuală, cât şi pentru cea anterioară, sau determinarea specializării se face în concret, în raport de atribuţiile efective, astfel cum rezultă acestea din ansamblul documentelor care caracterizează exercitarea funcţiei. Notează instanţa de trimitere faptul că, deşi dispoziţia art. 3 lit. l) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008, care conţinea o definire a noţiunii „vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice” ce ar fi putut servi în operaţiunea de interpretare necesară în cauză (conferind un sens larg acesteia), este abrogată din 2020, totuşi o atare abrogare poate avea relevanţă proprie.

În ceea ce priveşte întrebarea adresată instanţei supreme, curtea de apel opinează în sensul că interpretarea coroborată a art. 21 alin. (6) din Legea nr. 360/2002 şi art. 1 alin. (4) din anexa nr. 6 la Ordinul nr. 140/2016 conduce către concluzia că prevederea din anexa la ordin are caracter aplicativ şi conturează o ipoteză expresă în care efectul legal (valorificarea vechimii în specialitate) ar fi dat când fişa postului prevede expres „specializare”.

Opinează că art. 21 alin. (6) reprezintă norma-cadru care leagă acordarea gradului profesional de pregătire şi de „vechimea în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite, raportate la cerinţele postului”, astfel că vechimea în specialitate ar putea fi recunoscută şi în ipoteza în care fişa postului nu conţine cuvântul „specializare”, dar în care, după o analiză probatorie a documentelor relevante (fişa postului în forma sa integrală, anunţul de concurs, acte administrative care au detaliat atribuţiile, hotărâri interne, corespondenţă oficială), rezultă obiectiv că cerinţele funcţiei corespundeau specialităţii studiilor absolvite.

În ceea ce priveşte dispoziţia din Ordinul nr. 140/2016 apreciază că se poate interpreta în sensul în care exclude analiza probatorie privind cerinţele reale ale postului, punând în prim plan formalitatea conţinutului actului de numire. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

În raport cu întrebarea cu care a fost sesizată instanţa supremă în prezentul dosar nu a fost necesară consultarea jurisprudenţei instanţelor naţionale. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Nu au fost identificate decizii relevante pronunţate de Curtea Constituţională în cadrul exercitării controlului de constituţionalitate. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În mecanismele de unificare a practicii judiciare nu a fost identificată jurisprudenţă relevantă. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Admisibilitatea sesizării va fi circumscrisă atât condiţiilor speciale instituite prin art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cât şi celor ce decurg din cuprinsul art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, a căror incidenţă este atrasă ca efect al normei de trimitere din art. 4 al ordonanţei de urgenţă la prevederile Codului de procedură civilă, cu ale cărei dispoziţii arată că se completează.

În lumina acestor dispoziţii legale, condiţiile de admisibilitate a unei sesizări formulate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 sunt circumscrise următoarelor elemente: – existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă ori în calea de atac, dintre cele la care se referă art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; – sesizarea să privească o chestiune de drept; – soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Evaluarea elementelor prezentei sesizări relevă întrunirea doar în parte a condiţiilor de admisibilitate mai sus enunţate.

Astfel, sesizarea a fost formulată de curtea de apel într-un litigiu având ca obiect anularea în parte a dispoziţiei şefului inspectoratului judeţean de poliţie prin care recurentul-reclamant a fost reîncadrat ca ofiţer prin concurs, în temeiul art. 9 alin. (2 1 ) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, cu gradul profesional de subinspector de poliţie, solicitându-se acordarea unui grad profesional superior de comisar de poliţie, prin valorificarea vechimii de 15 ani, 8 luni şi 25 de zile în specialitatea studiilor economice absolvite, realizată pe postul de economist în cadrul unui spital judeţean, cu plata drepturilor salariale cuvenite. Astfel, obiectul dedus judecăţii include şi plata drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se judecă în ultimă instanţă, fiind în calea de atac a recursului, pe rolul unui complet specializat în contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel Suceava.

Cât priveşte cea de-a doua condiţie de admisibilitate, respectiv ca sesizarea să privească o „chestiune de drept”, aceasta nu este îndeplinită.

În legătură cu acest din urmă aspect se observă că art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 are un conţinut aproape identic cu cel al art. 519 din Codul de procedură civilă, distincţia raportându-se la două condiţii specifice acestuia din urmă, referitoare la noutatea chestiunii de drept şi la titularul sesizării.

Prin urmare, văzând şi norma de trimitere la prevederile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, din cuprinsul art. 4 al ordonanţei de urgenţă se constată că, şi în cazul mecanismului instituit în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, este pe deplin operantă noţiunea autonomă de „chestiune de drept”, prevăzută de Codul de procedură civilă şi a cărei semnificaţie a fost conturată în jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la procedura prevăzută de dispoziţiile art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă.

Astfel, chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să fie veritabilă, în sensul ca întrebarea adresată instanţei supreme să vizeze o problemă de drept reală, care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidenţa unor principii generale ale dreptului al căror conţinut sau a căror sferă de acţiune este discutabilă.

Mai mult decât atât, expunerea de motive din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 evocă nevoia clarificării, încă dintr-o fază incipientă (cea a judecării cauzelor în fond), a unor „chestiuni dificile de drept”, ceea ce consolidează concluzia necesităţii existenţei unei chestiuni de drept veritabile, a cărei lămurire reclamă intervenţia instanţei supreme, în scopul rezolvării de principiu a acesteia şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor deduse judecăţii.

Sesizarea trebuie să vizeze exclusiv probleme de interpretare a legii şi nu elemente particulare ale cauzei deduse judecăţii, iar, pentru a constitui o problemă de drept, premisa de la care se porneşte în întrebarea ce formează obiectul sesizării trebuie să îşi găsească izvorul în dispoziţiile legale şi nu într-o stare de fapt, aplicarea legii la situaţia de fapt, astfel cum aceasta a fost stabilită prin probatoriul administrat, fiind atributul exclusiv al instanţei învestite cu soluţionarea cauzei.

Totodată, rolul completului care dispune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este acela de a releva norma şi felul în care, din cauza complexităţii sau, dimpotrivă, a precarităţii reglementării, aceasta poate primi interpretări diferite şi ar putea avea ca rezultat o jurisprudenţă neunitară.

Prin raportare la aceste exigenţe, în urma evaluării elementelor sesizării formulate, se constată că problema ce se solicită a fi lămurită nu este susceptibilă de a primi o rezolvare de principiu printr-o hotărâre pronunţată în condiţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, atât timp cât nu vizează interpretarea in abstracto a dispoziţiilor legale invocate, ci doar aplicarea acestora la cazul concret dedus judecăţii, în funcţie de particularităţile speţei rezultate din analiza materialului probator administrat, cu scopul de a se identifica soluţia ce trebuie adoptată în dosarul aflat pe rolul Curţii de Apel Suceava.

Prin întrebarea formulată, instanţa de sesizare face trimitere la interpretarea dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, text de lege care prevede că „Persoanei reîncadrate ca poliţist potrivit art. 9 alin. (2 1 ) i se acordă gradul profesional în funcţie de pregătirea sa şi de vechimea în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite, raportate la cerinţele postului”.

Norma legală menţionată anterior reglementează modul de acordare a gradelor profesionale prin procedura de reîncadrare prevăzută de art. 9 din acelaşi act normativ, procedură valorificată în cauză de recurentul-reclamant. Art. 9 alin. (2 1 ) prevede că „În raport cu nevoile operative ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne, pentru ocuparea funcţiilor de execuţie vacante pot fi reîncadrate ca poliţişti persoane cărora le-au încetat raporturile de serviciu în condiţiile art. 69 alin. (1) lit. b), d) f) şi j), care au studii corespunzătoare cerinţelor postului şi îndeplinesc condiţiile legale, potrivit categoriei din care au făcut parte”.

Legiuitorul a stabilit, prin urmare, că acordarea gradului profesional se face în funcţie de vechimea în specialitate, care se referă la experienţa profesională dobândită şi care se stabileşte prin corelare atât cu nivelul studiilor, cât şi cu atribuţiile impuse de fişa postului, respectiv de natura activităţilor desfăşurate.

Prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată, constatând că nu era întrunită condiţia de vechime în specialitate superioară, corespunzătoare gradului profesional de comisar de poliţie, neputând fi valorificată de către reclamant şi vechimea în specialitatea studiilor economice absolvite, realizată anterior pe postul de economist în cadrul altei instituţii, cu motivarea că prin fişa postului în care reclamantul a fost reîncadrat nu au fost prevăzute, ca specializare, studiile economice şi nici exercitarea atribuţiilor de serviciu circumscrise domeniului de ordine şi siguranţă publică din cadrul secţiei de poliţie unde urma să îşi desfăşoare activitatea nu implică o astfel de specializare.

Instanţa de trimitere a decelat corect dispoziţiile legale incidente în cauză şi a identificat elementele necesare care să ducă la soluţionarea pe fond a chestiunii de drept. Dificultatea instanţei de trimitere nu este pusă în legătură cu interpretarea dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 360/2002 la care face referire întrebarea formulată, ci cu aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din anexa nr. 6 la Ordinul nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne, care prevede că: „Personalului reîncadrat ca poliţist în funcţii cu specializări prevăzute în fişa postului pentru studiile absolvite şi care a lucrat efectiv înainte de încadrare în asemenea specializări i se acordă grade profesionale în raport cu vechimea în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite, dar nu inferioare gradelor profesionale echivalente gradelor militare deţinute în rezervă, după cum urmează: a) pentru acordarea gradelor profesionale personalului reîncadrat ca ofiţer de poliţie: (i) la un stagiu de până la 5 ani – subinspector de poliţie; (…) (v) la un stagiu între 15 şi 18 ani – comisar de poliţie”.

În cauză, instanţa de trimitere solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să stabilească dacă vechimea în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite, raportate la cerinţele postului, în vederea acordării gradelor profesionale, se recunoaşte numai când fişa postului, atât pentru postul deţinut actualmente, cât şi pentru postul deţinut anterior, prevede expres o „specializare” sau se poate recunoaşte şi atunci când, prin ansamblul verificărilor şi documentelor ce caracterizează exercitarea funcţiei (atribuţiile efective din fişa postului, anunţul de concurs, acte administrative de stabilire a atribuţiilor efective etc.), rezultă în mod obiectiv corespondenţa dintre studiile absolvite şi atribuţiile funcţiei, chiar dacă fişa postului nu menţionează expres o „specializare”.

Prezentarea variantelor de interpretare în legătură cu prerogativa verificării de către instanţă a corespondenţei dintre studiile absolvite şi atributele funcţiei exercitate, în vederea verificării vechimii în specialitate, nu are semnificaţia unei dificultăţi a chestiunii de drept, în absenţa indicării elementelor de ambiguitate sau neclaritate ale textelor legale, fiind pusă în legătură, astfel cum a fost formulată, cu conţinutul fişei postului, care poate sau nu poate să prevadă o anumită specializare, deci cu o chestiune de fapt.

De altfel, în cuprinsul art. 4 din Ordinul nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne, este definit înţelesul termenilor şi expresiilor privind postul (de muncă), funcţia, funcţia de specialitate, specialitatea studiilor absolvite şi vechimea în specialitatea structurii.

Sesizarea nu aduce în discuţie, prin juxtapunerea textului din cuprinsul legii cu cel din conţinutul ordinului menţionat anterior, nici problema de drept legată de regulile de soluţionare a unui potenţial conflict între acte cu valoare normativă diferită. Dimpotrivă, instanţa de trimitere arată că dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului constituie o normă legală-cadru, în timp ce dispoziţiile din Ordinul nr. 140/2016 stabilesc coordonatele aplicării dispoziţiilor din această lege.

Aşadar, este evident că în cauză nu se pune problema existenţei unei dificultăţi a instanţei de trimitere de interpretare a dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 360/2002 şi ale art. 1 alin. (4) din anexa nr. 6 la Ordinul nr. 140/2016, ci de aplicare a acestora circumstanţelor cauzei. Instanţa supremă nu poate fi învestită, în cadrul prezentei proceduri, cu interpretarea şi aplicarea legii la circumstanţele concrete ale cauzei cu a cărei soluţionare a fost învestită instanţa de trimitere, atribut care este şi trebuie să rămână în competenţa acesteia.

În considerarea argumentelor expuse, constatând că nu este îndeplinită cerinţa de admisibilitate vizând existenţa unei veritabile probleme de drept, având un grad ridicat de dificultate care să justifice pronunţarea unei hotărâri prealabile în condiţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, prin care Înalta Curte să dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă,