ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 21/2026

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost constituit conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Ana Hermina Iancu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Ileana Peligrad, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 31.609/3/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: " Interpretarea dispozițiilor art. 67 alin. (1) din Legea nr. 567/2004, raportate la prevederile art. 56 alin. (4) lit. a), art. 76 alin. (4) lit. f), art. 142 lit. e) și art. 157 alin. (2) din Codul fiscal, în sensul de a se stabili dacă sumele acordate cu titlu de decontare a contravalorii asistenței medicale, medicamentelor și protezelor în temeiul art. 67 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 sunt scutite de plata impozitului, a contribuțiilor de asigurări sociale și asigurări sociale de sănătate în baza prevederilor art. 56 alin. (4) lit. a), art. 76 alin. (4) lit. f), art. 142 lit. e) și art. 157 alin. (2) din Codul fiscal."

După prezentarea referatului de către magistratul-asistent, președintele completului, doamna judecător Ana Hermina Iancu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunțare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul sesizării

Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 13 mai 2025, pronunțată în Dosarul nr. 31.609/3/2023, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale ("Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024"), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menționată.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 31 iulie 2025 cu nr. 1.636/1/2025. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, cu modificările și completările ulterioare ("Legea nr. 567/2004") " Art. 67. - (1) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, în activitate sau pensionari, precum și soțul/soția și copiii aflați în întreținerea acestuia beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției la asigurările sociale de sănătate. (...)"

Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare ("Legea nr. 227/2015" sau "Codul fiscal") " Art. 76. - Definirea veniturilor din salarii și asimilate salariilor (...) (4) Următoarele venituri nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe venit: (...) f) contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de protecție și de lucru, a alimentației de protecție, a medicamentelor și materialelor igienico-sanitare, a altor drepturi privind sănătatea și securitatea în muncă, precum și a uniformelor obligatorii și a drepturilor de echipament, ce se acordă potrivit legislației în vigoare; (...)" " Art. 142. - Venituri din salarii și venituri asimilate salariilor care nu se cuprind în baza lunară de calcul al contribuțiilor de asigurări sociale Nu se cuprind în baza lunară de calcul al contribuțiilor de asigurări sociale următoarele: (...) e) contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de protecție și de lucru, a alimentației de protecție, a medicamentelor și materialelor igienico-sanitare, a altor drepturi privind sănătatea și securitatea în muncă, precum și a uniformelor obligatorii și a drepturilor de echipament, ce se acordă potrivit legislației în vigoare; (...)" " Art. 157. - Baza de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor (...) (2) Nu se cuprind în baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate sumele prevăzute la art. 76 alin. (4) lit. d), art. 141 lit. d) și art. 142, cu excepția sumelor reprezentând valoarea nominală a biletelor de valoare sub forma tichetelor de masă și a voucherelor de vacanță, acordate potrivit legii."

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare ("Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006") " Art. 25. - (1) Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți, în activitate sau pensionari, beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției pentru asigurările sociale de sănătate. (2) Condițiile de acordare gratuită a asistenței medicale, medicamentelor și protezelor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Aceste drepturi nu au caracter salarial și nu se impozitează."

Hotărârea Guvernului nr. 762/2010 privind condițiile de acordare, în mod gratuit, a asistenței medicale, medicamentelor și protezelor pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 12 august 2010, cu modificările și completările ulterioare ("Hotărârea Guvernului nr. 762/2010") " Art. 1. - (1) Prezenta hotărâre reglementează condițiile de acordare gratuită a asistenței medicale, medicamentelor și protezelor pentru: a) judecători, procurori, personalul asimilat acestora potrivit art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, în activitate sau pensionari, precum și soțul sau soția și copiii aflați în întreținerea acestora; b) personalul auxiliar de specialitate și personalul conex din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor, în activitate sau pensionari, precum și soțul sau soția și copiii aflați în întreținerea acestora; (...)" III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la 23.10.2023 cu nr. 31.609/3/2023, reclamantele AB și CD au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ("MP - PÎCCJ"), obligarea acestuia la restituirea sumelor reținute în perioada 2020-2023 cu titlu de impozit și contribuții datorate bugetului asigurărilor sociale asupra contravalorii serviciilor medicale decontate în baza dispozițiilor art. 67 din Legea nr. 567/2004 și ale Hotărârii Guvernului nr. 762/2010 și plata pentru viitor în integralitate a contravalorii medicamentelor și serviciilor decontate în baza acelorași dispoziții legale, precum și actualizarea sumelor solicitate cu indicele de inflație.

În motivarea cererii, reclamantele au arătat că au solicitat decontarea serviciilor stomatologice efectuate, în baza dispozițiilor art. 67 din Legea nr. 567/2004 și ale Hotărârii Guvernului nr. 762/2010, iar sumele decontate au fost impozitate, cu toate că, în opinia reclamantelor, beneficiul gratuit al asistenței medicale prevăzut de dispozițiile legale anterior menționate implică neimpozitarea acestora, aspect dedus și din prevederile art. 76 alin. (4) lit. f), art. 142 lit. e) și ale art. 157 alin. (2) din Codul fiscal.

Prin Sentința civilă nr. 590 din 9 februarie 2024, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis în parte cererea de chemare în judecată și a obligat pârâtul să restituie reclamantelor sumele reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale și asigurări sociale de sănătate și cu titlu de impozit din sumele încasate cu titlu de "decontări sociale", sume ce vor fi actualizate cu rata inflației, respingând capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului pentru viitor la a nu face, ca prematur formulat.

Împotriva Sentinței civile nr. 590 din 9 februarie 2024 a Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a formulat apel pârâtul MP - PÎCCJ, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru conflicte de muncă și asigurări sociale la 11.04.2024, prin care a solicitat schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulate ca neîntemeiată, arătând că facilitatea prevăzută de art. 25 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, respectiv neimpozitarea anumitor drepturi ale magistraților, nu poate fi extinsă, prin analogie, la alte categorii profesionale, Legea nr. 567/2004 necuprinzând nicio dispoziție în sensul neimpozitării sumelor acordate cu titlu de decontări personalului auxiliar de specialitate, iar din prevederile Codului fiscal invocate nu rezultă o astfel de concluzie.

Curtea de apel judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea acesteia

Prin Încheierea de ședință din 13 mai 2025, instanța de trimitere a reținut că sesizarea este admisibilă, fiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 și de art. 519 din Codul de procedură civilă, respectiv: a) litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată și vizează conținutul unor drepturi de natură salarială; b) cauza care face obiectul judecății se află în competența legală a unui complet de judecată al curții de apel învestit să soluționeze pricina în calea de atac a apelului; c) existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, curtea reținând că modul de interpretare a dispozițiilor legale menționate din perspectiva caracterului impozabil sau neimpozabil al sumelor reprezentând decontare a serviciilor medicale constituie însăși problema speței, intimata-reclamantă solicitând obligarea MP - PÎCCJ la restituirea sumelor reținute cu titlu de impozit și contribuții datorate bugetului asigurărilor sociale asupra contravalorii serviciilor medicale decontate în baza dispozițiilor art. 67 din Legea nr. 567/2004 și ale Hotărârii Guvernului nr. 762/2010; d) chestiunea de drept identificată prezintă caracter de dificultate, iar asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat prin niciunul dintre modurile prevăzute de lege, nefăcând nici obiectul unui recurs în interesul legii.

În ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni dificile de drept, instanța de trimitere a arătat că prevederile art. 67 din Legea nr. 567/2004 și ale Hotărârii Guvernului nr. 762/2010 reglementează posibilitatea decontării serviciilor medicale, fără a se preciza dacă aceste sume constituie sau nu constituie venituri impozabile în sensul Codului fiscal, aspect ce poate fi de natură a determina existența unei practici neunitare a instanțelor judecătorești asupra chestiunii de drept supuse interpretării.

Totodată, s-a reținut că, la nivelul Curții de Apel București, nu s-a constatat existența unei jurisprudențe cristalizate, fiind identificată numai o singură decizie prin care s-a făcut aplicarea acestor dispoziții legale (Decizia civilă nr. 1.318 din 28 februarie 2023 a Secției a VII-a pentru conflicte de muncă și asigurări sociale - Dosarul nr. 1.755/3/2022). V. Punctele de vedere ale părților

Punctul de vedere al intimatelor, exprimat în conformitate cu prevederile art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, a fost în sensul că nu este îndeplinită condiția noutății chestiunii de drept și a nepronunțării Înaltei Curți de Casație și Justiție în cadrul mecanismelor de unificare a practicii judiciare, raportat la Decizia Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 62 din 26 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 11 martie 2021 ("Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 62/2020").

Apelantul nu și-a exprimat punctul de vedere cu privire la chestiunea de drept în discuție. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea

Potrivit punctului de vedere exprimat de instanța de trimitere, dreptul prevăzut de art. 67 din Legea nr. 567/2004 în favoarea personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești de a beneficia gratuit de asistență medicală nu este impozabil, însă nu raportat la prevederile art. 56 alin. (4) lit. a), art. 76 alin. (4) lit. f), art. 142 lit. e) și art. 157 alin. (2) din Codul fiscal, invocate de către reclamante în acest sens, care vizează contravaloarea medicamentelor, iar nu a asistenței medicale, ci raportat la însuși conținutul art. 67 din Legea nr. 567/2004, care face referire la caracterul gratuit al asistenței medicale. Noțiunea de gratuitate presupune, în opinia titularului sesizării, decontarea integrală a sumelor achitate cu titlu de asistență medicală, o interpretare contrară presupunând diminuarea sumelor decontate cu contravaloarea impozitului și a contribuțiilor de asigurări sociale, ceea ce ar face ca gratuitatea să fie doar parțială. Or, intenția legiuitorului exprimată prin textul de lege solicitat a fi interpretat a fost aceea de a acorda titularilor beneficiul deplin al dreptului de a beneficia gratuit de serviciile de asistență medicală.

Pe de altă parte, argumentul MP - PÎCCJ este deopotrivă valid în sensul că, atunci când legiuitorul a intenționat să scutească de plata impozitelor și a contribuțiilor un drept cu un conținut similar prevăzut în favoarea magistraților, a făcut-o explicit prin prevederile art. 25 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, absența unei astfel de norme în statutul personalului auxiliar de specialitate determinând concluzia apelantului că intenția legiuitorului a fost de a nu scuti sumele decontate de plata impozitelor. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Curțile de apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și Ploiești - Secția I civilă și Tribunalul Bihor - Secția I civilă au comunicat hotărâri judecătorești relevante cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, iar curțile de apel Iași și Suceava și tribunalele București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, Călărași, Ilfov, Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, Iași și Vaslui au comunicat punctele de vedere teoretice ale judecătorilor asupra aceleiași chestiuni, din care a rezultat o singură opinie, similară cu aceea exprimată de instanța de trimitere, în sensul că sumele acordate cu titlu de decontare a contravalorii asistenței medicale, medicamentelor și protezelor în temeiul art. 67 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 sunt scutite de la plata impozitului, a contribuțiilor de asigurări sociale și de asigurări sociale de sănătate în baza prevederilor art. 76 alin. (4) lit. f), art. 142 lit. e) și ale art. 157 alin. (2) din Legea nr. 227/2015.

S-a argumentat că, deși dispozițiile art. 67 din Legea nr. 567/2004 nu cuprind o normă similară celei înscrise în reglementarea paralelă în privința magistraților, la art. 25 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, în sensul că aceste drepturi nu au caracter salarial și nu se impozitează, absența acestor dispoziții nu este de natură să conducă, pe calea interpretării per a contrario, la concluzia certă în sensul că drepturile în discuție ar fi supuse impozitării.

Aspectul determinant care trebuie avut în vedere din perspectiva normei incidente în cazul acestora este caracterul gratuit instituit de lege, caracter care apare în mod vădit alterat în condițiile aplicării de impozite și contribuții asupra drepturilor cuvenite în baza art. 67 din Legea nr. 567/2004, ducând la golirea de conținut, cel puțin în parte, a normei în discuție.

Este vădit improbabil ca omisiunea legiuitorului de a insera în cuprinsul dispozițiilor art. 67 din Legea nr. 567/2004 o prevedere similară celei de la art. 25 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 să fi fost rezultatul intenției de a aborda diferit cele două categorii profesionale destinatare ale beneficiilor astfel instituite prin cele două acte normative, în sensul de a scuti de la impozitare numai drepturile cuvenite magistraților. Din contră, unitatea de reglementare se poate deduce inclusiv din împrejurarea că ambele acte normative menționate sunt supuse acelorași norme de aplicare, instituite prin Hotărârea Guvernului nr. 762/2010.

Chiar dacă asistența medicală, medicamentele și protezele nu se regăsesc enumerate explicit și exhaustiv în sfera veniturilor neimpozabile, în înțelesul impozitului pe venit, conform art. 76 alin. (4) din Codul fiscal, natura acestor drepturi este similară celor avute în vedere prin dispoziția menționată.

S-a mai argumentat că dreptul reglementat de dispozițiile art. 67 din Legea nr. 567/2004 este un drept social cu caracter reparatoriu sau compensatoriu, acordat în considerarea naturii specifice și solicitante a activității desfășurate. De altfel, conform principiilor fiscale, sunt supuse impozitării doar veniturile care au caracter de remunerație sau care generează un spor patrimonial efectiv. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

În exercitarea controlului de constituționalitate a dispozițiilor legale supuse interpretării nu au fost identificate decizii care să prezinte relevanță directă cu privire la soluționarea prezentei sesizări. IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În mecanismele de unificare a practicii judiciare a fost identificată următoarea decizie relevantă cu privire la problema de drept ce formează obiectul prezentei sesizări: - Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 62 din 26 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 11 martie 2021, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secția I civilă în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: " Art. 55 alin. (4) lit. e) și art. 296 15 lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, respectiv art. 76 alin. (4) lit. f) și art. 142 lit. e) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, trebuie interpretate în sensul că sintagma «contravaloarea medicamentelor» cuprinde și ipoteza decontării contribuției personale, respectiv a coplății pentru achiziționarea de medicamente aprobată de ordonatorul de credite pentru personalul auxiliar de specialitate și personalul conex din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor, în activitate sau pensionari, în temeiul art. 67 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, cu modificările și completările ulterioare, și în condițiile Hotărârii Guvernului nr. 762/2010 privind condițiile de acordare, în mod gratuit, a asistenței medicale, medicamentelor și protezelor pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, cu modificările și completările ulterioare." X. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție Asupra admisibilității sesizării

Întrebarea prealabilă este adresată în cadrul mecanismului de unificare jurisprudențială reglementat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, al cărei domeniu specific, conturat prin dispozițiile art. 1, este reprezentat de procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și de procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.

Instanța de trimitere solicită răspuns la întrebarea dacă sumele acordate cu titlu de decontare a contravalorii asistenței medicale, medicamentelor și protezelor în temeiul art. 67 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 sunt scutite de plata impozitului, a contribuțiilor de asigurări sociale și asigurări sociale de sănătate, în baza prevederilor din Codul fiscal [respectiv art. 76 alin. (4) lit. f), art. 142 lit. e) și art. 157 alin. (2), cu precizarea că este eronată referirea și la art. 56 alin. (4) lit. a), ce nu poate fi identificat în conținutul legii].

Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiții de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată; b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; c) existența unei chestiuni de drept, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu; d) soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; e) chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înțelegerea corectă a relației, de tipul lege specială - lege generală, dintre cele două mecanisme a priori de unificare a practicii judiciare, reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 și de art. 519 din Codul de procedură civilă, trebuie să țină seama de regulile de interpretare a normelor juridice care impun ca normele speciale să se completeze cu normele generale în măsura în care nu reglementează în mod derogatoriu.

Astfel fiind, procedura hotărârii prealabile din reglementarea normei speciale - cu referire la condițiile de admisibilitate și la regulile de judecată a sesizării -, pe de o parte, derogă sub unele aspecte de la dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă care constituie dreptul comun în materie, iar, pe de altă parte, se completează cu acesta, potrivit normei de trimitere din art. 4 al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Apartenente primei categorii sunt acele dispoziții derogatorii de la configurația-cadru în materia mecanismului hotărârii prealabile, prin care s-a statuat în sensul extinderii sferei titularului sesizării, al suprimării condiției noutății chestiunii de drept, al instituirii obligativității sesizării (condiționat însă de prealabila verificare și constatare a îndeplinirii condițiilor de admisibilitate), al introducerii obligativității suspendării cauzelor similare, precum și al scurtării termenelor procedurale.

Din cea de-a doua categorie de aspecte sunt de evidențiat, inter alia, cerințele de ordin procedural referitoare la cuprinsul încheierii de sesizare, statuate în reglementarea generală, și anume expunerea motivelor care susțin admisibilitatea sesizării instanței supreme și a punctului de vedere al completului de judecată și al părților.

De altfel, o atare obligație a titularului sesizării rezultă și din art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, care impune completului de judecată să verifice și să constate îndeplinirea condițiilor de admisibilitate și să dispună sesizarea instanței supreme doar dacă rezultatul este unul afirmativ, fiind necesare o analiză argumentată cu privire la toate condițiile de admisibilitate incidente, precum și exprimarea opiniei preliminare a completului de judecată asupra chestiunii de drept care formează obiectul întrebării prealabile.

Revenind, prin prisma acestor repere de analiză esențiale, la evaluarea elementelor sesizării pendinte, pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a tuturor condițiilor care permit declanșarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, se constată că procesul în care s-a formulat sesizarea are ca obiect cererea reclamantelor, personal auxiliar de specialitate în cadrul parchetului, privind restituirea sumelor reținute în perioada 2020-2023 cu titlu de impozit și contribuții de asigurări sociale și asigurări sociale de sănătate asupra contravalorii serviciilor medicale decontate în baza dispozițiilor art. 67 din Legea nr. 567/2004 și ale Hotărârii Guvernului nr. 762/2010, pretențiile deduse spre judecată instanței de trimitere fiind circumscrise domeniului specific de reglementare al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în calea de atac a apelului.

În ceea ce privește însă condiția ca prin sesizare să fie dedusă spre interpretare o chestiune de drept, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, aptă să preîntâmpine jurisprudența neunitară, se constată o serie de neregularități, care fac demersul inadmisibil.

Prima observație care se impune a fi făcută este aceea că, în absența unei definiții legale specifice, noțiunea de "chestiune de drept" la care se referă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu poate primi un alt înțeles decât cel comun din dreptul procesual civil român, în acord cu prevederile art. 48 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Mai mult decât atât, însuși preambulul actului normativ ce constituie temeiul prezentei sesizări demonstrează faptul că, și după intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, rămân de actualitate trăsăturile definitorii ale condiției de admisibilitate în analiză, consacrate consecvent în doctrina de specialitate și în jurisprudența instanței supreme dezvoltată pe marginea mecanismului hotărârii prealabile din reglementarea Codului de procedură civilă.

Aceasta întrucât, în preambulul ordonanței de urgență, legiuitorul delegat a reafirmat rolul constituțional al Înaltei Curți de Casație și Justiție, consacrat prin art. 126 alin. (3) din Constituția României, republicată, de asigurare a interpretării și aplicării unitare a legii de către toate instanțele judecătorești; în egală măsură, autorul reglementării a subliniat nevoia de clarificare a unor "chestiuni dificile de drept" și a manifestat, deopotrivă, preocuparea pentru neafectarea semnificativă a volumului de activitate al instanței supreme, toate aceste argumente sprijinind stabilirea sensului corect al normei adoptate.

Or, așa cum s-a arătat și în doctrină, pentru a fi justificată intervenția instanței supreme în scopul preîntâmpinării unei jurisprudențe neunitare, este necesar ca respectiva chestiune de drept să releve aspecte dificile și controversate de interpretare, date de neclaritatea normei, de caracterul incomplet al acesteia, susceptibil de mai multe sensuri ori accepțiuni deopotrivă de justificate față de imprecizia redactării textului legal.

De asemenea, jurisprudența consolidată în legătură cu această condiție de admisibilitate a statuat că în sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu procedura pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 24/2015, Decizia nr. 39/2019, Decizia nr. 40/2021, Decizia nr. 45/2023).

Ca atare, chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege fie din cauză că acesta este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare sau că și-ar putea extinde efectele după data abrogării lui (prin ultraactivitate), fie că ar intra în coliziune cu principii fundamentale ale dreptului.

Definitorie, așadar, pentru această procedură este dezlegarea de principiu pe care o poate da instanța supremă în legătură cu sensul normei de drept, cu cea mai adecvată interpretare a lui, atunci când este susceptibil de mai multe înțelesuri, astfel încât ulterior, printr-o aplicare corespunzătoare din partea instanțelor, jurisprudența să capete coerență și unitate.

Caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum și dificultatea completului în a-și însuși o anumită interpretare trebuie să fie evidențiate în încheierea de sesizare, a cărei motivare se impune a fi aptă să releve reflecția asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumentele aferente, și de o manieră în care să se întrevadă explicit pragul de dificultate al întrebării și în ce măsură acesta depășește obligația ordinară a instanței de a interpreta și aplica legea în cadrul soluționării unui litigiu, întrucât simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru declanșarea mecanismului hotărârii prealabile (în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 88/2017, Decizia nr. 2/2018, Decizia nr. 32/2020, Decizia nr. 45/2021).

Drept urmare, punctul de vedere exprimat de instanța de trimitere necesită să aibă o anumită complexitate, să fie conceput astfel încât să demonstreze o reală dificultate în a discerne care posibilă interpretare a normei de drept este cea mai adecvată.

Aceasta întrucât interpretarea și aplicarea legii, în circumstanțele specifice fiecărei cauze, sunt competențe care aparțin instanței de judecată învestite și reprezintă o obligație ridicată la rang de principiu fundamental, ce își găsește consacrarea în prevederile art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă (în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 6/2020, Decizia nr. 1/2021, Decizia nr. 24/2022).

În sesizarea dedusă examinării de față, obiectul întrebării prealabile îl constituie natura juridică a dreptului la acordarea, în mod gratuit, de asistență medicală, medicamente și proteze, reglementat de art. 67 din Legea nr. 567/2004.

În concret, instanța de trimitere solicită răspuns la întrebarea dacă personalul auxiliar de specialitate, destinatar al normei juridice precitate, are vocație la beneficiul gratuității în sensul decontării integrale a contravalorii serviciilor medicale, fără reținerea impozitului și a contribuțiilor de asigurări sociale și asigurări sociale de sănătate, raportat la prevederile art. 76 alin. (4) lit. f), art. 142 lit. e) și ale art. 157 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Or, pe de o parte, facilitatea în dezbatere a făcut în precedent obiect de interogație în cadrul mecanismului de unificare reprezentat de hotărârea prealabilă, iar, prin Decizia nr. 62 din 26 octombrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată, reținând că problema de drept invocată nu prezintă un grad de dificultate ridicat de natură să justifice o dezlegare de principiu, relevante în acest sens fiind considerentele de la paragrafele 51-53, care sprijină și explicitează soluția inadmisibilității sesizării, având atașat efectul autorității de lucru interpretat: " Problema de drept cu care se confruntă instanța de trimitere este aceea de a se stabili dacă decontarea contribuției personale la achiziționarea de medicamente de către personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, reglementată de art. 67 din Legea nr. 567/2004, are sau nu are natură salarială și, în funcție de această calificare, dacă este sau nu supusă impozitării, prin raportare la art. 55 alin. (4) lit. e) și art. 296 15 lit. e) din Codul fiscal din 2003, respectiv art. 76 alin. (4) lit. f) și art. 142 lit. e) din Codul fiscal. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reține că în încheierea de sesizare nu se regăsește niciun raționament juridic care să conducă la concluzia că este vorba de identificarea unor texte de lege lacunare ori controversate și care să necesite o rezolvare de principiu, în scopul împiedicării apariției unei jurisprudențe neunitare în privința aspectelor vizate în cuprinsul întrebării, obiect al sesizării. Dispozițiile legale a căror interpretare se solicită nu sunt lacunare, incomplete sau contradictorii și nu prezintă un grad ridicat de dificultate, astfel încât instanța de trimitere trebuie doar să procedeze la o interpretare sistematică și logico-juridică a textelor legale incidente în cauză. (...)"

Pe de altă parte, analiza de conținut a întrebării prealabile relevă faptul că instanța de trimitere nu are nicio dificultate în a determina sensul normelor de drept în discuție, expunând un punct de vedere clar și argumentat cu privire la modul de interpretare a acestora, fără a prezenta elemente care să conducă la concluzia că textele de lege vizate ar fi neclare ori susceptibile de interpretări contradictorii.

Formularea în acești termeni a punctului de vedere exprimat nu demonstrează dificultăți real întâmpinate în a discerne care este varianta de interpretare juridică adecvată, astfel că încheierea de sesizare nu cuprinde o justificare îndestulător de convingătoare asupra modului în care chestiunea de drept care face obiectul întrebării prealabile ar putea, în realitate, să susțină potențialul textelor de lege de a genera practică neunitară și, pe cale de consecință, să necesite o dezlegare de principiu.

Instanța de trimitere s-a plasat, de fapt, în sfera propriei nevoi de confirmare a uneia dintre cele două variante de interpretare antinomice de care se prevalează fiecare parte litigantă (salariatul și instituția angajatoare), de vreme ce atât opinia titularului sesizării, cât și abordarea unanimă evidențiată de punctele de vedere teoretice exprimate în procedura de consultate a instanțelor și de jurisprudența transmisă de instanțele naționale (expusă la capitolul VII din prezenta decizie) demonstrează că întrebarea prealabilă vizează un cadru normativ care nu este, în mod real, susceptibil de mai multe înțelesuri deopotrivă de justificate.

De altfel, este de observat și faptul că președintele completului de judecată titular al sesizării a făcut parte din compunerea instanței care a pronunțat anterior hotărârea judecătorească definitivă indicată în actul de sesizare drept soluție jurisprudențială la nivelul respectivei curți de apel, astfel că o atare împrejurare nu poate avea decât semnificația unui aparent dubiu de interpretare, de vreme ce contextul normativ și jurisprudențial a rămas neschimbat.

Reiterând, în procedura pronunțării hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție nu se substituie atributului fundamental al instanțelor, de stabilire a normei incidente și de interpretare și aplicare a legii; judecătorul cauzei, în virtutea plenitudinii funcției sale jurisdicționale, este cel chemat să rezolve și posibile dificultăți de interpretare ori de corelare a unor norme juridice, fie ele neclare ori incomplete, folosind metodele de interpretare a legii, în acord cu principiile de drept, cu statuările doctrinare și cele jurisprudențiale în materie, atât timp cât interpretarea legii substanțiale și a celei de procedură reprezintă o etapă distinctă și absolut necesară în procesul de aplicare a dreptului la o situație de fapt concretă.

Concluziv, sesizarea vizând pronunțarea unei hotărâri prealabile nu îndeplinește condiția de admisibilitate referitoare la existența unei chestiuni de drept pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, în înțelesul dat acesteia conform jurisprudenței consolidate a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept; problema de drept supusă interpretării nu ridică o veritabilă dificultate, dispozițiile legale neavând caracter neclar, incomplet sau echivoc.

Nefiind îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, prezenta sesizare nu poate primi o dezlegare pe fond.