ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 71/2026

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost constituit conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Ana Hermina Iancu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Georgiana Toader, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Hunedoara - Secția I civilă în Dosarul nr. 1.882/97/2024.

După prezentarea referatului de către magistratul-asistent, președintele completului, doamna judecător Ana Hermina Iancu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunțare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Hunedoara - Secția I civilă a dispus, în Dosarul nr. 1.882/97/2024, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să dea o rezolvare de principiu asupra chestiunii de drept privind: Dacă, în aplicarea Deciziei nr. 61 din 17 octombrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, salarizarea personalului tehnic, economic și socioadministrativ din cadrul unităților sanitare publice pentru care s-a transferat managementul asistenței medicale către autoritățile administrației publice locale și către Primăria Municipiului București, conform Hotărârii Guvernului nr. 529 din 2 iunie 2010, se realizează în raport cu art. 1 sau art. 2 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

Sesizarea a fost înregistrată la 18 martie 2026 cu nr. 553/1/2026. II. Normele legale incidente

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) Anexa nr. VII - Reglementări specifice personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor și a celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum și din cele aflate sub controlul Parlamentului Capitolul I - Salarii de bază " Art. 1. - Salariile de bază ale personalului de execuție din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor și a celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum și din cele aflate sub controlul Parlamentului sunt diferențiate după nivelul studiilor. (...) Art. 2. - Salariile de bază ale personalului de execuție din instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea celorlalte organe de specialitate ale administrației publice locale, sunt diferențiate după nivelul studiilor. (...)"

Hotărârea Guvernului nr. 529/2010 pentru aprobarea menținerii managementului asistenței medicale la autoritățile administrației publice locale care au desfășurat faze-pilot, precum și a Listei unităților sanitare publice cu paturi pentru care se menține managementul asistenței medicale la autoritățile administrației publice locale și la Primăria Municipiului București și a Listei unităților sanitare publice cu paturi pentru care se transferă managementul asistenței medicale către autoritățile administrației publice locale și către Primăria Municipiului București (Hotărârea Guvernului nr. 529/2010). III. Expunerea succintă a procesului

În Cauza nr. 1.882/97/2024, înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, reclamantul ȘFC a chemat în judecată pârâtul Spitalul Orășenesc Hațeg, arătând, în esență, că este angajat al pârâtului conform Contractului de muncă nr. (...) din 11.11.2002, având funcția de consilier juridic, și că, prin Actul adițional nr. (...) din 29.09.2023 la contractul individual de muncă, salariul său a fost stabilit cu începere de la data de 1.10.2023, în conformitate cu prevederile art. 1 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017, încadrare efectuată pentru întreg personalul TESA al pârâtului, în urma unei înțelegeri amiabile concretizate prin Hotărârea de Comitet director nr. 5/2023, fiind emisă Decizia managerului nr. (...) din 29.09.2023.

A menționat că la data de 29.02.2024 a fost emisă o nouă decizie de manager prin care se revine la încadrarea pe dispozițiile art. 2 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017, încadrare mai mică decât cea prevăzută de art. 1, decizie pe care o apreciază ca fiind nelegală.

Pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, învederând că drepturile salariale achitate reclamantului au fost acordate în mod legal, respectiv conform dispozițiilor art. 2 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017, astfel cum s-a stabilit prin sentință civilă, și că la data emiterii Deciziei nr. (...) din 29 februarie 2024 de către managerul Spitalului Orășenesc Hațeg s-a abrogat tacit decizia anterioară a acestuia privind pe reclamant.

Reclamantul a precizat acțiunea, solicitând: (i) obligarea pârâtului la stabilirea salariului de bază, la plata acestuia și a sporurilor cuvenite, în conformitate cu art. 1 și art. 3 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu data de 1.11.2022, precum și la încheierea unui act adițional la contractul de muncă; (ii) obligarea pârâtului la plata diferențelor salariale rezultate din stabilirea salariului de bază conform art. 1 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu data de 1.11.2022, și până la încheierea unui act adițional prin care să se stabilească salariul de bază în aceste condiții; (iii) obligarea la plata acestor sume rezultate, actualizate cu rata indicelui de inflație și cu dobânda legală penalizatoare, calculate de la data scadenței fiecărei plăți și până la data achitării efective; (iv) anularea Deciziei nr. (...) din 29.02.2024 și a Actului adițional nr. (...) din 29.02.2024 emise de instituția pârâtă și revenirea la situația anterioară, respectiv reîncadrarea salariului pe art. 1 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017; (v) obligarea pârâtului să îi plătească diferențele salariale cuvenite, rezultate din restabilirea salariului de bază avut anterior deciziei atacate, începând cu februarie 2024 raportat la această decizie și până la data încheierii actului adițional prin care să se stabilească salariul de bază în aceste condiții, sume care să fie actualizate cu rata indicelui de inflație și cu dobânda penalizatoare, calculate de la data scadenței fiecărei obligații de plată și până la data achitării efective; (vi) obligarea pârâtului la încheierea unui act adițional la contractul individual de muncă, în sensul celor cerute mai sus; (vii) obligarea pârâtului la reîncadrarea, respectiv restabilirea și plata salariului cu includerea tuturor elementelor de salarizare în favoarea și pentru funcția sa, conform art. 1 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017, prin egalizarea la nivel maxim a salariului de bază, cu luarea în considerare a hotărârilor judecătorești definitive la nivelul aceleiași categorii profesionale. IV. Motivele reținute de titularul sesizării care susțin admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, în raport cu dispozițiile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctul de vedere al completului de judecată

Instanța de trimitere a arătat că, la nivelul Tribunalului Hunedoara, precum și al altor instanțe, drepturile salariale ale personalului tehnic, economic și socioadministrativ din cadrul unităților sanitare publice pentru care s-a transferat managementul asistenței medicale către autoritățile administrației publice locale au fost stabilite prin raportare fie la art. 1, fie la art. 2 din capitolul I din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017. De asemenea, a învederat că toate hotărârile judecătorești s-au raportat, fără deosebire, la faptul că problema dedusă judecății a fost tranșată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 61 din 17 octombrie 2022.

Prin urmare, în ceea ce privește modul de salarizare a personalului nonmedical, care se realizează potrivit anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017, având în vedere dispozițiile legale incidente, precum și Decizia nr. 61 din 17 octombrie 2022, instanța de trimitere a apreciat că este necesar să sesizeze instanța supremă pentru a stabili dacă salarizarea personalului tehnic, economic și socioadministrativ din cadrul unităților sanitare publice pentru care s-a transferat managementul asistenței medicale către autoritățile administrației publice locale se realizează potrivit art. 1 sau art. 2 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017. VI. Punctul de vedere al părților

Reclamantul a arătat că nu este de acord cu sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât drepturile salariale au fost în mod corect stabilite, fiind vorba de aceleași categorii profesionale din cadrul aceleiași familii ocupaționale. Arată că sunt aplicabile speței considerentele Deciziei nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dar și principiul nediscriminării și al egalității ce rezultă din considerentele acestei decizii. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Față de conținutul întrebării adresate instanței supreme nu a fost necesară consultarea instanțelor naționale cu privire la practica judiciară relevantă. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate mai multe decizii care prezintă relevanță cu privire la soluționarea sesizării:

Decizia nr. 32 din 30 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, cu privire la următoarea chestiune de drept: " Interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 2 alin. (1) lit. d) și art. 18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 162/2008, respectiv art. 190, art. 199 și art. 201 alin. (3) și alin. (9) din Legea nr. 95/2006, în sensul de a se stabili dacă, în înțelesul prevederilor menționate, spitalul județean de urgență în privința căruia a operat transferul ansamblului de atribuții și competențe exercitate de Ministerul Sănătății Publice către autoritățile administrației publice locale are calitatea de instituție sau serviciu public de interes județean din subordinea consiliului județean, în sensul art. 11 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. În ipoteza unui răspuns afirmativ la prima chestiune, să se stabilească dacă, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, nomenclatorul la care se referă această dispoziție legală este aplicabil și funcțiilor deținute de personalul tehnic, economic și socioadministrativ din cadrul unui asemenea spital."

Decizia nr. 61 din 17 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1172 din 7 decembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care a fost admisă sesizarea privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, s-a stabilit că: " În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) și ale art. 36 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, salarizarea personalului tehnic, economic și socioadministrativ din cadrul spitalelor publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătății, se realizează potrivit anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017."

Decizia nr. 79 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1328 din 31 decembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a stabilit că: " În aplicarea dispozițiilor art. 1 din anexa nr. VII a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, stabilirea nivelului de salarizare a personalului tehnic, economic și socioadministrativ din cadrul spitalelor publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătății, nu trebuie să se realizeze la nivelul maxim al anului 2022. În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) și ale art. 36 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, salarizarea personalului tehnic, economic și socioadministrativ din cadrul spitalelor publice finanțate integral din venituri proprii, dar care nu se află în subordinea Ministerului Sănătății, se realizează potrivit anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare." IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă. X. Înalta Curte de Casație și Justiție

În prealabil, se va examina dacă sesizarea este admisibilă din perspectiva mecanismului prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ special care se completează cu dispozițiile de drept comun prevăzute de art. 519 și următoarele din Codul de procedură civilă, așa cum trimite în mod expres art. 4 din ordonanța de urgență.

Din coroborarea dispozițiilor relevante cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 cu cele ale Codului de procedură civilă rezultă că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, pe temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții de admisibilitate: a) existența unei cauze dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura și obiectul procesului, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze; b) cauza să fie în curs de judecată, în primă instanță sau în calea de atac; c) existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Nu există nicio îndoială că primele două condiții de admisibilitate sunt îndeplinite în prezenta cauză.

Într-adevăr, prezenta sesizare vizează un litigiu care face parte din cele limitativ prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, întrucât pretențiile deduse judecății se circumscriu unor drepturi salariale ale personalului salarizat din fonduri publice, fiind pe rolul unui complet de judecată din cadrul Tribunalului Hunedoara, care judecă în primă instanță.

Referitor la cea de-a treia condiție de admisibilitate, trebuie analizat dacă cererea privește o chestiune dificilă de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei.

Astfel cum s-a conturat deja în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept dificile, susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite, această cerință se referă la caracterul real și serios al problemei de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție. În acest sens, s-a statuat în mod constant că, în declanșarea procedurii pronunțării unei hotărâri prealabile, trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, pentru înlăturarea oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (de exemplu, Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015).

Prin urmare, chestiunile dificile de drept, în sensul paragrafului 9 din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, sunt acelea care, prin natura, gradul lor de complexitate sau alte circumstanțe, prezintă un aspect dificil și neclar asupra căruia instanța de trimitere solicită clarificări.

În concret, instanța de trimitere solicită stabilirea, în lumina Deciziei nr. 61 din 17 octombrie 2022, a modului de salarizare a personalului tehnic, economic și socioadministrativ din cadrul unităților sanitare publice pentru care s-a transferat managementul asistenței medicale către autoritățile administrației publice locale și către Primăria Municipiului București, conform Hotărârii Guvernului nr. 529/2010, respectiv dacă acesta se realizează în raport cu art. 1 sau art. 2 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017.

Înalta Curte de Casație și Justiție reamintește că, în general, dacă norma juridică aplicabilă este suficient de clară și nu lasă loc unor interpretări contradictorii sau ambigue, sesizarea completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este inadmisibilă.

În plus, completul de dezlegare a chestiunilor de drept nu este chemat să stabilească faptele unui caz concret, ci să interpreteze o normă juridică în sens general. Dacă întrebarea adresată completului implică, în concret, analiza unor aspecte factuale specifice, aceasta este inadmisibilă.

Instanțele de drept comun au obligația de a analiza și soluționa litigiile deduse judecății în baza faptelor și normelor aplicabile. Această operațiune intră și rămâne în atribuția exclusivă a instanțelor de judecată, care nu pot delega funcția jurisdicțională de a soluționa litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile [art. 22 alin. (1) din Codul de procedură civilă] și nici pe aceea de a identifica și aplica statuările cu caracter de principiu care prezintă relevanță în soluționarea cauzei.

Aceste observații subliniază importanța delimitării clare între problemele de drept (care pot fi dezlegate pe calea acestui mecanism) și problemele de fapt (care sunt de competența instanței de trimitere).

În raport cu aceste considerații de ordin general, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că instanța de trimitere nu urmărește interpretarea unei chestiuni de drept, ci dorește lămuriri privind aplicarea unor norme clare la situația litigioasă în cauză, întrucât în această situație aplicarea legii depinde mai mult de circumstanțele cauzei, ceea ce sugerează o evaluare de fapt.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că din conținutul întrebării adresate instanței supreme reiese că se tinde la o "delegare" a funcției jurisdicționale a instanței de trimitere (aceea de a aplica dreptul faptelor deduse judecății) către instanța supremă, îndrituită legal să dea exclusiv dezlegări de principiu asupra unor veritabile chestiuni de drept, iar nu să confirme normele de drept incidente în vederea rezolvării raportului juridic litigios.

Astfel, instanța supremă nu poate fi învestită, în cadrul mecanismului hotărârii prealabile, cu interpretarea și aplicarea legii la circumstanțele particulare ale cauzelor deduse judecății, atribut care intră și trebuie să rămână în sfera de competență exclusivă a instanțelor de drept comun.

O interpretare contrară ar rezuma rolul instanțelor de drept comun la o simplă și mecanică activitate "de trimitere" și apoi de "preluare", în hotărârile acestora, a dezlegărilor date în mecanismul hotărârii prealabile.

Pe de altă parte, astfel cum rezultă din jurisprudența evidențiată la pct. VIII din prezenta decizie, se constată că instanța supremă a statuat anterior, în mecanismele de unificare a practicii judiciare, cu privire la salarizarea personalului tehnic, economic și socioadministrativ din cadrul spitalelor publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătății.

Chiar dacă nu au fost dezlegate chestiuni de drept identice celor ce fac obiectul sesizării de față, existența unor dezlegări anterioare are relevanță pentru condiția de admisibilitate a existenței unei chestiuni de drept (a cărei trăsătură definitorie este caracterul său veritabil, potrivit celor deja expuse).

Or, în cazul modului de încadrare/reîncadrare salarială a personalului tehnic, economic și socioadministrativ din cadrul unităților sanitare publice pentru care s-a transferat managementul asistenței medicale către autoritățile administrației publice locale, corelarea dezlegărilor anterioare date unor chestiuni de drept prin mecanismul hotărârii prealabile nu prezintă dificultate, presupunând un demers facil de identificare a deciziilor relevante și de aplicare corespunzătoare a acestora la circumstanțele particulare ale cauzei.

În mod particular, Decizia nr. 79 din 18 noiembrie 2024 este edificatoare în contextul sesizării de față. Prin această decizie, instanța supremă a statuat că salarizarea personalului tehnic, economic și socioadministrativ din cadrul spitalelor publice finanțate integral din venituri proprii, dar care nu se află în subordinea Ministerului Sănătății, se realizează potrivit anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017. Or, întrucât art. 1 din anexa nr. VII la legea anterior menționată acoperă instituțiile din subordinea sau coordonarea administrației publice centrale, iar art. 2 din aceeași anexă le acoperă pe cele din subordinea ori coordonarea organelor de specialitate ale administrației publice locale, delimitarea dintre cele două norme este înscrisă în chiar textul legii și nu reclamă o dezlegare interpretativă suplimentară din partea instanței supreme. Coroborând Decizia nr. 61 din 17 octombrie 2022 cu Decizia nr. 79 din 18 noiembrie 2024, instanța de trimitere dispune de reperele necesare pentru a stabili, în funcție de raportul juridic de subordonare concret al unității sanitare, care dintre cele două articole este incident în cauza dedusă judecății.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată, în plus, o contradicție internă în argumentarea instanței de trimitere. Prin încheierea de sesizare se afirmă că toate hotărârile judecătorești în materie s-au raportat "fără deosebire" la Decizia nr. 61 din 17 octombrie 2022 ca la o dezlegare de principiu deja pronunțată de instanța supremă. Or, dacă instanța de trimitere apreciază că problema juridică a fost deja tranșată prin Decizia nr. 61 din 17 octombrie 2022, atunci este de competența acestei instanțe să aplice criteriile generale stabilite prin deciziile anterioare la circumstanțele particulare ale cauzei - ceea ce reprezintă atributul jurisdicțional specific instanțelor de drept comun, care nu poate fi transferat instanței supreme prin mecanismul hotărârii prealabile.

Privirea de ansamblu asupra jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțate în unificarea practicii demonstrează că instanța de trimitere dispune de reperele necesare aplicării legii la situația de fapt, iar instanța supremă nu constată că ar exista vreun motiv pentru care ar trebui să fie lămurite în continuare dispozițiile legale.

Nu în ultimul rând, un argument suplimentar în susținerea caracterului inadmisibil al sesizării de față rezultă din împrejurarea, esențială pentru soluționarea litigiului dedus judecății, că drepturile salariale ale reclamatului au fost deja stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă - Sentința civilă nr. 1.362 din 25.10.2022 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 692/97/2022 -, prin care pârâtul Spitalul Orășenesc Hațeg a fost obligat să stabilească salariul de bază al reclamantului în conformitate cu dispozițiile capitolului I articolul 2 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017. În aceste condiții, problema juridică reală cu care se confruntă instanța de trimitere nu este una de interpretare, ci una de aplicare concretă a legii, constând în determinarea raportului de prioritate dintre autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești definitive, pe de o parte, și efectele unor hotărâri prealabile pronunțate de instanța supremă, pe de altă parte. Or, o atare chestiune nu poate fi rezolvată prin mecanismul hotărârii prealabile, sesizarea fiind, prin urmare, inadmisibilă și din această perspectivă, nefiind de natură a conduce la dezlegarea efectivă a cauzei.

Față de cele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că întrebarea adresată de către Tribunalul Hunedoara nu relevă o chestiune de drept veritabilă, concluzie dedusă atât din conținutul normativ clar al dispozițiilor vizate de sesizare, cât și din existența unor dezlegări anterioare date de instanța supremă prin hotărâri obligatorii în materia vizată de normele invocate de instanța de trimitere, ce pot oferi repere concrete de interpretare, utile în soluționarea cauzei deduse judecății, astfel încât sesizarea este inadmisibilă.

Așadar, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, prezenta sesizare nu poate primi o dezlegare pe fond, așa încât, în temeiul art. 520 alin. (11) raportat la art. 516 alin. (7) din Codul de procedură civilă,