ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 10 decembrie 2025

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 167/06.12.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Tribunalul Sibiu, cu privire la inculpatul A., a hotărât astfel:

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 396 alin. (2) și alin. (10) C. proc. pen.. și art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată (68 de acte materiale).

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 4 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și reținerea art. 5 C. pen., art. 396 alin. (2) și alin. (10) C. proc. pen.. și art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive în formă continuată (2 de acte materiale).

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite cele două pedepse aplicate inculpatului, aplicându-se pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă (1/3 din 8 luni închisoare=2 luni și 20 zile), aplicând în final inculpatului A. o pedeapsă rezultantă de 4 ani 8 luni și 20 zile închisoare, ce urmează a fi executată în regim de detenție.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen., art. 67 C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 4 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., art. 65 C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata reținerii, a arestării preventive și a arestului la domiciliu începând cu data de 27.09.2023 până la zi.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în baza de date S.N.D.G.J., după rămânerea definitivă a sentinței.

În baza art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, a fost informat inculpatul cu privire la faptul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului său genetic.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen.. raportat la art. 241 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.. a fost menținută măsura arestului la domiciliu, dispusă față de inculpații B., C., D. și A. prin încheierea penală din data de 22.05.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024.8, definitivă prin decizia penală nr. 97/28.05.2024 a Curții de Apel Alba Iulia.

În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 112 alin. (1) lit. b), e) și f) C. pen., a fost dispusă luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale, după cum urmează:

Cu privire la inculpatul A.:

- 8,4 grame substanță care conține 2-MMC, 5,0 grame substanță care conține 2-MMC, 11,2 grame substanță care conține 2-MMC, 5,0 grame substanță care conține 2-MMC, păstrate la camera de corpuri delicte a IPJ Cluj - SCJSEO, conform Dovezii Seria/Nr. x din 12.12.2023;

- un telefon, cu cartela SIM, păstrate la camera de corpuri delicte a IPJ Alba, conform Dovezii seria x nr. x din 20.12.2023;

- 57.000 RON (1.900x30), obținuți de la D.;

- 1.000 RON, obținuți de la E.;

- 10.500 RON (30x10x35), obținuți de la F.;

- 4.000 euro, obținuți de la F.;

- 4.000 RON (20x2x100), obținuți de la G.;

- 1.000 RON (10x100), obținuți de la H.;

- 6.000 RON, obținuți de la investigatorul sub acoperire I..

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.., a fost menținută măsura asigurătorie a sechestrului dispusă în cursul urmăririi penale prin:

În baza art. 272 C. proc. pen.. raportat la art. 274 alin. (1) C. proc. pen.. a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 4132 RON, din care din care cheltuieli judiciare din cursul urmăririi penale în cuantum de 1.132 RON.

Împotriva sentinței penale nr. 167/06.12.2024, pronunțate de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2024, a declarat apel, printre alții, și inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 320 din data de 30 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2024, s-a decis, printre altele, admiterea apelului declarat de către inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 167/06.12.2024, pronunțate de Tribunalul Sibiu în dosar nr. x/2024.

A fost desființată sentința apelată doar sub aspectul încadrării juridice a faptelor săvârșite, confiscării speciale a celor 2 telefoane mobile cu cartelele SIM aferente, respectiv confiscării extinse și judecând cauza în aceste limite:

S-a constatat că prin încheierea din data de 31 martie 2025, Curtea de Apel a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de trafic de droguri de mare risc în formă continuată (68 de acte materiale) prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și infracțiunea de efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive în formă continuată (2 de acte materiale) prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., în infracțiunea de trafic de droguri de mare risc în formă continuată (68 de acte materiale) prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și infracțiunea de efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive în formă simplă prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011.

Au fost menținute pedepsele principale, complementare și accesorii stabilite și aplicate inculpatului apelant.

A fost desființată soluția de confiscare specială în baza art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen. de la inculpatul A. a următoarelor: un telefon 1, respectiv un telefon marca 2, cu cartela SIM, păstrate la camera de corpuri delicte a IPJ Alba, conform dovezii seria x nr. x din 20.12.2023.

S-a dispus restituirea către inculpatul A. a acestor bunuri.

A fost desființată soluția de confiscare specială în temeiul art. 112

1

alin. (1), (2) Cod de la inculpatul A. a sumelor de 85.720 RON și 3.310 euro.

A fost menținută în rest sentința penală apelată, în măsura în care nu contravine deciziei.

Au fost respinse, ca neîntemeiate, apelurile declarate către inculpații D., B., C. și J. împotriva sentinței penale nr. 167/06.12.2024, pronunțate de Tribunalul Sibiu în dosar nr. x/2024.

În baza art. 424 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., a fost dedusă din pedeapsa principală aplicată fiecărui inculpat durata reținerii, arestării preventive și arestului la domiciliu, în ceea ce îl privește pe inculpatul A., de la data de 27.09.2023 până la data de 30.04.2025, inclusiv.

Împotriva deciziei penale nr. 320 din data de 30 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2024, a formulat recurs în casație inculpatul A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., din prisma faptului că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Prin motivele formulate, recurentul inculpat A. a susținut, în esență, că a fost trimis în judecată și condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, constând în aceea că, în data de 26.09.2023, a deținut fără drept, în imobilul situat in mun. Sibiu, str. x, jud. Sibiu, 30,5 grame de substanță care conține 2-MMC (noi substanțe psihoactive) (un act material).

În argumentare, a susținut că acuzația vizează strict acțiunea inculpatului "de a deține" fără drept în imobilul situat în o mun. Sibiu, str. x, jud. Sibiu cantitatea de 27,6 grame substanță care conține 2-MMC (noi substanțe psihoactive)", nici în actul de inculpare și nici în rechizitoriu nereținându-se că inculpatul ar fi efectuat fără drept operațiuni cu substanța 2-MMC. Mai mult, nicio probă administrată în prezenta cauză nu relevă împrejurarea că inculpatul ar fi efectuat operațiuni cu substanța 2-MMC.

Astfel, raportat la starea de fapt reținută în sarcina inculpatului A. în actul de inculpare și în rechizitoriu, a solicitat să se constate că aceasta nu se circumscrie infracțiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, fapta nefiind prevăzută de legea penală, motiv pentru care sunt incidente disp. art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

În continuare, a susținut că a invocat atât în fața primei instanțe, cât și în fața instanței de apel incidența prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.. în raport de cele menționate anterior, instanța de fond și de apel respingând în mod nelegal și netemeinic această solicitare și constatând că, într-adevăr, procurorul, în secțiunea dedicată încadrării juridice, a reținut deținerea substanței 2-MMC, însă, în descrierea situației de fapt, procurorul a învederat că aceste substanțe nu erau destinate consumului propriu, raportat la cantitatea găsită în posesia inculpatului și la împrejurarea că, în luna august, inculpatul ar fi vândut droguri de mare risc combinate cu substanțe psihoactive, investigatorului sub acoperire.

În subsidiar, a apreciat că, raportat la infracțiunea de efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. și dintr-o altă perspectivă.

Astfel, a susținut că la data săvârșirii faptei, respectiv 26.09.2023, substanța 2-MMC făcea parte din categoria noilor substanțe psihoactive, ce intrau sub incidența Legii nr. 194/2011.

Ulterior, la data de 26.03.2024, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 265 din 26 martie 2025, Legea nr. 30 din 25 martie 2025 pentru completarea tabelelor-anexă nr. I-III la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, act normativ prin care substanța 2-MMC a fost inclusă în Tabelul-anexă nr. II la Legea nr. 143/2000, fiind calificată drept drog de mare risc.

Cu toate acestea, Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia penală nr. 320 din 30.04.2025, ce face obiectul prezentului recurs, a dispus condamnarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 ca urmare a deținerii în data de 26.09.2023 la locuința sa a substanței 2-MMC, fără să țină cont de modificarea legislativă operată prin Legea nr. 30/2025, ceea ce face incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Astfel, la momentul pronunțării Deciziei nr. 320/2025, legea mai favorabilă (obligatorie, potrivit art. 5 din C. pen.) inculpatului A. era Legea nr. 143/2000, întrucât actul material din 26.09.2023, privind deținerea substanței 2-MMC trebuia inclus în conținutul infracțiunii continuate de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Această eroare a Curții de Apel Alba Iulia a generat condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 8 luni de închisoare, cu toate că acestuia nu îi mai erau aplicabile dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011. În urma reținerii acestei infracțiuni concurente, inculpatului i s-a aplicat un spor obligatoriu de pedeapsă de 2 luni și 20 de zile, ceea ce nu era posibil dacă actul material cu privire la substanța 2-MMC (devenită prin Legea nr. 30/2025 drog de mare risc) ar fi fost inclus în conținutul infracțiunii continuate de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

În opinia apărării, faptul că instanța de apel a aplicat în continuare disp. art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, în pofida intrării în vigoare a Legii nr. 30/2025, reprezintă o eroare de drept care atrage incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În concluzie, a susținut că, în prezenta cauză, în mod cât se poate de evident, ca urmare a modificării legislative operate prin Legea nr. 30/2025, deținerea substanței 2-MMC (calificată de lege drept drog de mare risc la data pronunțării deciziei recurate) nu mai corespundea modelului abstract de incriminare prevăzut de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, ceea ce atrage incidența directă a cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Prin urmare, s-a susținut că această fapta trebuia inclusă în conținutul constitutiv al infracțiunii continuate de trafic de droguri de mare risc, întrucât, în caz contrar, raportat la modificarea legislativă survenită prin Legea nr. 30/2025, aceasta nu mai corespundea, la data pronunțării deciziei recurate, tiparului abstract prevăzut de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011.

Prin încheierea din data de 01 octombrie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen.., s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 320 din data de 30 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală în dosarul nr. x/2024, din prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. (doar cu privire la aspectele ce vizează faptul că la momentul pronunțării deciziei penale atacate, substanța 2-MMC nu mai intra sub incidența Legii nr. 194/2011, motiv pentru care acesta nu mai putea fi condamnat pentru săvârșirea infracțiunii incriminate de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011).

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 320 din data de 30 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen.., Înalta Curte apreciază că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.

Potrivit art. 447 C. proc. pen.., pe această cale instanța de casație examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și, respectiv, cea de apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se arată că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, vizând acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Jurisprudența Înaltei Curți a relevat în mod constant că dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. nu permit o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator, precum și stabilirea unei situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel.

Așadar, în temeiul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., Înalta Curte de Casație și Justiție poate analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reținute prin decizia recurată, corespund tiparului obiectiv de incriminare a faptelor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, fără posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a statua asupra situației de fapt reținute.

Evaluând, în acest context, cererea de recurs în casație formulată, Înalta Curte reține că starea de fapt valorificată prin decizia recurată, sub aspectul infracțiunii de efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 constă în aceea că inculpatul A., în data de 26.09.2023, a deținut fără drept în imobilul situat în mun. Sibiu, str. x, jud. Sibiu, 30,5 grame substanță care conține 2-MMC (infracțiune simplă, 1 act material).

Conform art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 (în forma reținută de instanța de apel) "Fapta persoanei care, fără a deține autorizație eliberată în condițiile prezentei legi, efectuează fără drept operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă."

În continuare, Înalta Curte reține că deși la data de 26.09.2023, reprezentând perioada infracțională reținută în cauză, substanța 2-MMC deținută de recurentul-inculpat A. făcea parte din categoria noilor substanțe psihoactive, ce intrau sub incidența Legii nr. 194/2011 ulterior, la data de 26.03.2025, conform dispozițiilor Legii nr. 30 din 25 martie 2025 (publicată în Monitorul Oficial nr. 265 din 26 martie 2025), substanța 2-MMC a fost inclusă în Tabelul-anexă nr. II la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, fiind calificată drept drog de mare risc.

Raportat la aspectele teoretice anterior menționate și la situația de fapt reținută cu autoritate de lucru judecat de către instanța de apel, Înalta Curte, constată că în urma modificării legislative, intervenite prin intrarea în vigoare a Legii nr. 30/2025 în cursul soluționării căii de atac a apelului, fapta inculpatului A. de a deține fără drept, 30,5 grame de substanță care conține 2-MMC, își păstrează caracterul infracțional, fiind incriminată în cuprinsul dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 (deținerea de droguri de mare risc, fără drept). De altfel, o astfel de situație a fost prevăzută și reglementată de legiutor prin introducerea în conținutul normei de incriminare, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, a sintagmei "dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă".

Așadar, contrar celor susținute de apărare nu se poate reține, din această perspectivă, incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin, 1 pct. 7 C. proc. pen.., în raport cu faptul că sintagma "nu este prevăzută de legea penală", regăsită în cuprinsul normei de procedură penală evocate, privește doar situațiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privința lor a operat dezincriminarea (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Cu alte cuvinte, doar neprevederea în legea penală se subsumează situațiilor în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii din punct de vedere obiectiv și doar aceasta a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Înalta Curte reține, însă, faptul că din conținutul hotărârii atacate rezultă că instanța de apel nu a dezbătut și nu a analizat, anterior pronunțării deciziei atacate, aplicabilitatea sau nu a dispozițiilor Legii nr. 30 din 25 martie 2025, intrată în vigoare la data de 26 martie 2025, așadar anterior pronunțării deciziei recurate (30 aprilie 2025), aspect ce constituite o eroare de drept conturată de neindentificarea unei succesiuni de legi penale privind incriminarea faptei prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 reținută în sarcina inculpatului A. astfel încât, din această perspectivă, recursul în casație apare ca fiind întemeiat.

În raport cu această omisiune a instanței de apel de evaluare a existenței, în speță, a succesiunii de legi penale, anterior indicate, Înalta Curte constată că este în imposibilitate de a stabili corespondența între situația de fapt reținută și o anumită încadrare juridică. Instituția schimbării încadrării juridice permite reținerea unui alt text de incriminare care să se suprapună peste situația de fapt reținută și nu modificarea situației de fapt pentru a corespunde unei alte norme. Câtă vreme instanța de apel nu a stabilit o încadrare juridică corespunzătoare situației de fapt reținute, instanța de casație nu poate verifica legalitatea hotărârii sub acest aspect.

Relevanță sub acest aspect prezintă și decizia nr. 392 din 3 noiembrie 2025 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a reținut următoarele:

Înalta Curte apreciază că această nelegalitate nu poate fi suplinită sub nicio formă în calea extraordinară a recursului în casație. A admite ipoteza contrară ar echivala cu privarea părților la accesul efectiv la o cale de atac, contrar exigențelor art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În considerarea acestor exigențe, Înalta Curte apreciază că unicul remediu pentru a asigura o judecată efectivă este trimiterea cauzei spre rejudecare, urmând ca evaluarea și modalitatea de apreciere asupra modificării legislative intervenite în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, să fie efectuată de o instanță ce se găsește într-o cale ordinară de atac, sens în care, în funcție și de jurisprudența constantă a instanței supreme care, atunci când constată necesitatea de apelare la astfel de operațiuni ce reclamă aprecieri din partea judecătorului, recurge la formula dispunerii rejudecării cauzei de către o astfel de instanță, va proceda în consecință și va trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel Alba Iulia.

De asemenea, soluția se impune relativ la cele ce preced, la care se adaugă garantarea respectării dreptului la două grade de jurisdicție în materie penală consacrat de art. 2, Protocol 7 CEDO, în caz contrar, Înalta Curte consideră că, în speță, privarea de un al doilea grad de jurisdicție ar aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 par. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, dreptul la un proces echitabil fiind în strânsă legătură cu dreptul la dublul grad de jurisdicție în materie penală. În același sens este și jurisprudența CEDO, cauza Grecu contra România din 30 noiembrie 2006, în care Curtea Europeană a constatat că recurentul a fost lipsit de dreptul de a i se examina cauza penală în două grade de jurisdicție, ceea ce a atras încălcarea art. 2 al Protocolului nr. 7 la Convenție.

Raportat la toate considerentele anterior expuse, la cazul de casare incident și la dispozițiile art. 449 alin. (4) din C. proc. pen., această etapă va fi limitată la motivele pentru care s-a dispus casarea și rejudecarea cauzei, respectiv evaluarea modificărilor legislative (Legea nr. 30 din 25 martie 2025), intervenite anterior pronunțării deciziei atacate, privind infracțiunea prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, pentru care s-a dispus condamnarea recurentului inculpat A. la o pedeapsă de 8 luni închisoare.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., va admite recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 320/2025 din data de 30 aprilie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția Penală, în dosarul nr. x/2024.

Va casa, în parte, hotărârea atacată, sub aspectul laturii penale și va trimite cauza la Curtea de Apel Alba Iulia, spre rejudecarea apelului, doar în ceea ce îl privește pe inculpatul A..

Va dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 222/2024 din 30.04.2025 emis în baza sentinței penale nr. 167/2024 din 06.12.2024 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2024, definitivă prin decizia penală sus-menționată și punerea de îndată în libertate a inculpatului A., dacă nu este arestat sau reținut în altă cauză.

În baza art. 448 alin. (4) din C. proc. pen. va dispune luarea măsurii arestului la domiciliu față de inculpatul A. pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 10.12.2025 până la data de 09.01.2026, inclusiv.

Conform art. 221 alin. (1) din C. proc. pen., va obliga inculpatul A. să nu părăsească imobilul în care locuiește, respectiv, imobilul situat în mun. Sibiu, str. x, jud. Sibiu, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza și de a se supune restricțiilor impuse de către acesta.

Conform art. 221 alin. (2) din C. proc. pen., pe durata măsurii arestului la domiciliu, inculpatul va avea următoarele obligații:

a) să se prezinte în fața organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să nu se apropie și să nu comunice, pe nicio cale, în mod direct sau indirect, cu celelalte părți din dosar, cu martori sau experți;

Conform art. 221 alin. (3) din C. proc. pen., pe durata măsurii arestului la domiciliu, inculpatul A. va purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere și va comunica periodic informații relevante despre mijloacele lui de existență.

În baza art. 221 alin. (4) din C. proc. pen., va atrage atenția inculpatului A., că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care le revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

Va menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate care nu contravin prezentei.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 320/2025 din data de 30 aprilie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția Penală, în dosarul nr. x/2024.

Casează, în parte, hotărârea atacată, sub aspectul laturii penale și trimite cauza la Curtea de Apel Alba Iulia, spre rejudecarea apelului, doar în ceea ce îl privește pe inculpatul A..

Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 222/2024 din 30.04.2025 emis în baza sentinței penale nr. 167/2024 din 06.12.2024 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2024, definitivă prin decizia penală sus-menționată și punerea de îndată în libertate a inculpatului A., dacă nu este arestat sau reținut în altă cauză.

În baza art. 448 alin. (4) din C. proc. pen. dispune luarea măsurii arestului la domiciliu față de inculpatul A. pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 10.12.2025 până la data de 09.01.2026, inclusiv.

Conform art. 221 alin. (1) din C. proc. pen., obligă inculpatul A. să nu părăsească imobilul în care locuiește, respectiv, imobilul situat în mun. Sibiu, str. x, jud. Sibiu, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza și de a se supune restricțiilor impuse de către acesta.

Conform art. 221 alin. (2) din C. proc. pen., pe durata măsurii arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligații:

a) să se prezinte în fața organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să nu se apropie și să nu comunice, pe nicio cale, în mod direct sau indirect, cu celelalte părți din dosar, cu martori sau experți;

Conform art. 221 alin. (3) din C. proc. pen., pe durata măsurii arestului la domiciliu, inculpatul A. va purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere și va comunica periodic informații relevante despre mijloacele lui de existență.

În baza art. 221 alin. (4) din C. proc. pen., atrage atenția inculpatului A., că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care le revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate care nu contravin prezentei.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 decembrie 2025.