Decizia nr. 392/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept — chestiunea de drept: următoarei chestiuni de drept: Dacă în ipoteza efectuării, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv, în a căror componență intră, în diferite proporții, substanțe a căror circulație…

Pe rol se află soluționarea cauzei având ca obiect sesizarea formulată de Curtea de Apel Brașov - Secția penală, în Dosarul nr. 4.722/62/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Dacă în ipoteza efectuării, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv, în a căror componență intră, în diferite proporții, substanțe a căror circulație este reglementată atât de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât și de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, se va reține un concurs între cele două infracțiuni sau, conferind eficiență sintagmei "dacă fapta nu reprezintă o infracțiune mai gravă", din conținutul constitutiv al art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, va opera absorbția legală a acesteia în conținutul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, prin prisma cuantumului mai ridicat al pedepsei prevăzute pentru aceasta din urmă?

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost legal constituit, conform dispozițiilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală și ale art. 34 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare.

Ședința a fost prezidată de președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, doamna judecător Eleni Cristina Marcu.

La ședința de judecată a participat doamna Elena Mihaela Mustață, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de doamna Nicoleta Ecaterina Eucarie, procuror în cadrul Secției judiciare.

Judecător-raportor a fost desemnată, conform art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, doamna Luminița Criștiu-Ninu, judecător în cadrul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că au fost transmise la dosar punctele de vedere ale instanțelor de judecată asupra chestiunii de drept supuse dezlegării și practica judiciară relevantă, precum și punctele de vedere întocmite de facultățile de drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara și al Academiei de Studii Economice București.

De asemenea, a arătat că la data de 21 octombrie 2025 a fost depus la dosar raportul întocmit de judecătorul-raportor, care, la aceeași dată, a fost comunicat părților, potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.

Reprezentantul Ministerului Public a susținut că prezenta sesizare este inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală.

Astfel, a arătat că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a sesizării privind existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei în care a fost invocată.

A susținut că problema de drept în discuție a fost generată de situația întâlnită în practică, în care două substanțe a căror circulație este reglementată atât de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 194/2011), cât și de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 143/2000), sunt combinate într-un amestec în care, deși fiecare dintre acestea își păstrează identitatea chimică, separarea lor este imposibilă sau extrem de dificil de realizat, chiar în condiții de laborator.

A învederat că legiuitorul a urmărit, prin reglementarea prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, să creeze și o infracțiune cu caracter general în materia substanțelor care pot produce efecte psihoactive, prin care să fie acoperite toate situațiile în care sunt folosite componente care nu se regăsesc în tabelele nr. I-III din Legea nr. 143/2000 și care, în mod evident, nu pot fi încadrate în infracțiunile de trafic de droguri de risc și trafic de droguri de mare risc, caracterul general și, pe cale de consecință, subsidiar rezultând din însăși mențiunea finală "dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă" din cuprinsul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011.

A subliniat că aceste aspecte au fost analizate de Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul Deciziei nr. 38 din 17 iunie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, reținându-se că infracțiunea prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 și cea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000 ocrotesc aceeași valoare socială și au, în principiu, un conținut legal substanțial asemănător, chiar dacă nu identic.

A mai arătat că obiectul juridic al celor două infracțiuni este reprezentat de relațiile sociale care se nasc și se desfășoară în legătură cu protejarea sănătății populației, prin combaterea efectelor negative pe care le are consumul de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, respectiv de droguri, iar elementul lor material cunoaște unele variante alternative identice și cerințe atașate acestuia asemănătoare.

De asemenea, a menționat că, prin Decizia nr. 3 din 28 februarie 2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, instanța supremă a stabilit că săvârșirea, în aceeași împrejurare, a unei singure acțiuni dintre cele enumerate la alin. (1) al art. 2 din Legea nr. 143/2000, care are ca obiect atât droguri de risc, cât și droguri de mare risc, reprezintă o infracțiune simplă, ca formă a unității naturale de infracțiune, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din același act normativ, întrucât natura diferită a substanțelor stupefiante nu modifică unitatea infracțiunii de trafic de droguri, iar cele două alineate sunt variante normative ale aceleiași infracțiuni.

În subsidiar, în ipoteza în care se va aprecia ca fiind admisibilă prezenta sesizare, a susținut că infracțiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și, respectiv, de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 reprezintă variante normative ale aceleiași infracțiuni, în condițiile în care cea din urmă constituie forma de bază, iar celelalte variante agravate, astfel încât, în ipoteza efectuării, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv, în a căror componență intră, în diferite proporții, substanțe care fac obiectul ambelor legi, nu se va putea reține un concurs între cele două infracțiuni, ci se va reține doar infracțiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000, prin absorbția naturală a infracțiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Eleni Cristina Marcu, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, reținându-se dosarul în pronunțare privind sesizarea formulată. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea din data de 8 aprilie 2025, pronunțată în Dosarul nr. 4.722/62/2024, Curtea de Apel Brașov - Secția penală, în temeiul art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Dacă în ipoteza efectuării, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv, în a căror componență intră, în diferite proporții, substanțe a căror circulație este reglementată atât de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât și de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, se va reține un concurs între cele două infracțiuni sau, conferind eficiență sintagmei "dacă fapta nu reprezintă o infracțiune mai gravă", din conținutul constitutiv al art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, va opera absorbția legală a acesteia în conținutul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, prin prisma cuantumului mai ridicat al pedepsei prevăzute pentru aceasta din urmă? II. Expunerea succintă a cauzei

Curtea de Apel Brașov - Secția penală este învestită, în ultimul grad de jurisdicție, cu soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Brașov și de inculpatul G.M.A. împotriva Sentinței penale nr. 23/S din data de 5.02.2025, pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosarul nr. 4.722/62/2024, prin care s-au dispus achitarea inculpatului, în baza art. 396 alin. (1) și (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal (2 acte materiale) și art. 13 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000, respectiv condamnarea acestuia, în baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal (2 acte materiale) și art. 19 2 lit. a) din Legea nr. 194/2011, la pedeapsa principală de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare fără drept de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive în formă continuată.

În cauză s-a reținut că, prin Rechizitoriul nr. 290/36/P/2024 din data de 15.10.2024 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Brașov, inculpatul G.M.A. a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal (2 acte materiale) și art. 13 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000, și de efectuare fără drept de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive în formă continuată, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal (2 acte materiale) și art. 19 2 lit. a) din Legea nr. 194/2011, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) și (2) din Codul penal, constând în faptul că, în același loc și în aceeași împrejurare, respectiv la data de 25.08.2024, în jurul orei 12:00, în timp ce se afla în zona imobilului cu nr. 28 de pe str. T.V. din municipiul B., a deținut, fără drept, în vederea vânzării, și a oferit, cu titlu gratuit, cantitatea de 23,48 grame de fragmente vegetale pe care s-au pus în evidență substanțele MDMB-4en-PINACA și ADB-BUTINACA, droguri de mare risc, și cantitatea de 0,72 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidență substanța ADB-BUTINACA, drog de mare risc, precum și ADB-4en-PINACA, produs cu efect psihoactiv care se regăsește în European Database on New Drugs a E.M.C.D.D.A. în clasa canabinoizi sintetici, fiind notificat ca "substanță psihoactivă nouă" sistemului european de alertă timpurie, în anul 2021. De asemenea, a oferit, cu titlu gratuit, minorului T.R.M. cantitatea de 0,10 grame fragmente vegetale pe care s-au pus în evidență substanțele MDMB-4en-PINACA și ADB-BUTINACA, droguri de mare risc, și substanța ADB-4en-PINACA, produs cu efect psihoactiv care se regăsește în European Database on New Drugs a E.M.C.D.D.A. în clasa canabinoizi sintetici, fiind notificat ca "substanță psihoactivă nouă" sistemului european de alertă timpurie, în anul 2021.

MDMB-4en-PINACA și ADB-BUTINACA fac parte din tabelul-anexă nr. I la Legea nr. 143/2000. Compusul ADB-4en-PINACA se regăsește în European Database on New Drugs a E.M.C.D.D.A. în clasa canabinoizi sintetici, fiind notificat ca "substanță psihoactivă nouă" sistemului european de alertă timpurie, în anul 2021.

Prima instanță, Tribunalul Brașov, a reținut că, în speță, nu se poate deduce concluzia, dincolo de orice îndoială, că inculpatul a cunoscut că fragmentele vegetale despre care știa că sunt etnobotanice ("botană") conțineau substanțele MDMB-4en-PINACA și ADB-BUTINACA, droguri de mare risc, obiectul erorii purtând exact asupra elementului constitutiv al infracțiunii prevăzute de legea specială. În concret, s-a reținut că inculpatul s-a aflat în eroare asupra existenței drogului de mare risc în fragmentele vegetale pe care le-a deținut în vederea comercializării.

Astfel, starea de fapt ce formează obiectul acuzației imputate inculpatului, în sarcina căruia s-au reținut, prin rechizitoriu, în concurs, infracțiunea de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, și infracțiunea de efectuare de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, își are izvorul într-o singură acțiune, și anume deținerea în vederea comercializării, respectiv oferirea cu titlu gratuit a unei cantități de fragmente vegetale, care, în compoziție, conține substanțe supuse atât regimului Legii nr. 143/2000, cât și al Legii nr. 194/2011. III. Opinia completului care a dispus sesizarea și punctele de vedere exprimate de părți și de reprezentantul Ministerului Public III.1. Cu privire la admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție

Completul de judecată care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, reprezentantul Ministerului Public și apelantul inculpat, prin apărător, au opinat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală. III.2. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării

Completul de judecată care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pronunțarea unei hotărâri prealabile a opinat în sensul absorbției legale a infracțiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 în infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. În acest sens, a avut în vedere: a) dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 3 din 28.02.2017, prin care s-a statuat că atunci când este vorba despre o acțiune unică, chiar dacă ar viza mai multe categorii de substanțe dintre cele înscrise în tabelele-anexă nr. I-IV la Legea nr. 143/2000, nu sunt îndeplinite condițiile concursului real sau formal de infracțiuni și, prin urmare, săvârșirea, în aceeași împrejurare, a unei singure acțiuni dintre cele enumerate de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care are ca obiect atât droguri de risc, cât și droguri de mare risc, reprezintă o infracțiune simplă, ca formă a unității naturale de infracțiune, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din același act normativ, întrucât natura diferită a substanțelor stupefiante nu modifică unitatea infracțiunii de trafic de droguri; instanța de trimitere a reținut că ipoteza din cauza de față este totuși diferită, întrucât substanțele deținute se circumscriu atât Legii nr. 143/2000 (MDMA, amfetamină), cât și Legii nr. 194/2011 (MDDM, 1-PEA); b) dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 38 din data de 17.06.2024, în care s-a reținut că infracțiunile prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011 și art. 2 din Legea nr. 143/2000 ocrotesc aceeași valoare socială și au, în principiu, un conținut legal substanțial asemănător, chiar dacă nu identic; c) opinia exprimată în cadrul demersurilor de unificare a practicii judiciare 1 , potrivit căreia nici în cazul în care, în aceeași împrejurare, o persoană comercializează atât droguri de risc/de mare risc, cât și substanțe susceptibile să aibă efecte psihoactive nu se poate aprecia că norma juridică încălcată este unică; condițiile de tipicitate ale celor două fapte sunt diferite, ca de altfel și tratamentul sancționator, iar normele de tehnică legislativă nu oferă niciun argument pentru a considera că infracțiunea prevăzută de art. 16 din Legea nr. 194/2011 își întregește conținutul prin trimitere la infracțiunea de trafic de droguri prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000. 1 Cu trimitere la întâlnirea președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel cu procurorii-șefi ai secției urmărire penală de la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, structurilor specializate Direcția Națională Anticorupție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și ai parchetelor de pe lângă curțile de apel, București, 18 mai 2018.

Instanța de trimitere a reținut că atunci când suntem în prezența unei unități de infracțiuni și a unei pluralități de texte legale aplicabile, concursul ideal se apropie ca structură de concursul de norme penale (de calificări), elementul de diferențiere fiind dat de aptitudinea unuia dintre textele de lege aplicabile de a acoperi întreaga semnificație antijuridică a faptului comis.

Având în vedere că, în prezenta cauză, substanțele regăsite în cantitățile obiect al deținerii în vederea comercializării, respectiv al cumpărării autorizate se circumscriu atât Legii nr. 143/2000 (MDMA, amfetamină), cât și Legii nr. 194/2011 (MDDM, 1-PEA), față de conținutul art. 16 alin. (1) din acest ultim act normativ, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 58/2024 pentru completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, pentru modificarea Legii nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, precum și pentru completarea art. 91 alin. (3) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, dar și prin raportare la limitele de pedeapsă, de la 3 la 10 ani în cazul infracțiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, respectiv de la 5 la 15 ani în cazul celei prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 - cea din urmă infracțiune fiind, așadar, mai gravă -, a apreciat că intenția legiuitorului a fost de a consacra absorbția legală a celei dintâi infracțiuni în cea de-a doua.

S-a opinat că această concluzie, a absorbției legale, prin prisma limitelor de pedeapsă, derivă inclusiv dintr-o abordare pragmatică a analizei ponderii substanțelor conținute în fragmentele vegetale comercializate, criteriul masei de substanță dominantă cantitativ, ca alternativă a deciziei de subsumare a conduitei interzise uneia sau alteia dintre reglementări, neavând acoperire juridică.

Reprezentantul Ministerului Public a opinat că se impune pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept în discuție, existența ambelor substanțe în materialul vândut de inculpat generând incertitudine în practica instanțelor. A arătat că, în speță, prima instanță a optat pentru soluția de achitare sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de droguri, care este infracțiunea mai gravă, fiind necesară clarificarea raportului dintre cele două infracțiuni prevăzute de cele două legi speciale, respectiv dacă se impune aplicarea principiului lex gravio sau lex specialis în prezenta cauză.

Apelantul inculpat G.M.A., prin apărător, a apreciat că elucidarea acestei chestiuni nu ar avea influență asupra soluției pe care instanța urmează să o pronunțe, având în vedere că la baza achitării sale în fond, pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000, a stat faptul că era în eroare cu referire la conținutul substanței pe care a comercializat-o. IV. Examenul jurisprudenței în materie IV.1. Jurisprudența instanțelor naționale

Având în vedere prevederile inserate la pct. 2 lit. b) și c) din anexa la Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2 din data de 29 ianuarie 2025, s-au solicitat punctul de vedere al instanțelor de judecată asupra chestiunii de drept supuse dezlegării și comunicarea practicii judiciare relevante.

În urma consultării materialelor transmise de către instanțele de judecată s-a constatat că punctele de vedere nu sunt unitare, fiind identificate trei orientări.

Într-o primă orientare, majoritară, se consideră că, în ipoteza efectuării, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv, în a căror componență intră, în diferite proporții, substanțe a căror circulație este reglementată atât de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât și de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, va opera absorbția legală a celei dintâi infracțiuni în conținutul celei de-a doua.

În argumentarea opiniei exprimate s-a arătat, în esență, că cele două infracțiuni incriminează operațiuni ilicite cu substanțe aflate sub control național și se diferențiază prin natura substanțelor ce constituie obiectul lor material, la nivelul elementului material ce constituie latura obiectivă, precum și în ceea ce privește regimul sancționator, fiind incriminate prin acte normative diferite.

Având în vedere însă că au un obiect juridic special comun, conținut constitutiv cvasiidentic și incriminează generic operațiuni ilicite privind substanțe psihoactive similare din punctul de vedere al riscurilor și efectelor, ceea ce relevă o omogenitate atât din punct de vedere material, cât și din punct de vedere juridic, s-a apreciat că cele două infracțiuni nu pot fi reținute în concurs, voința legiuitorului fiind ca în situația în care fapta se încadrează într-o infracțiune mai gravă - în cazul de față, Legea nr. 143/2000 - să nu se mai aplice Legea nr. 194/2011, urmând a opera absorbția legală, în sensul de a se reține doar infracțiunea prevăzută de Legea nr. 143/2000.

S-a subliniat că, pornind de la expunerea de motive ce a stat la baza adoptării fiecărui act normativ, se constată că cele două infracțiuni ocrotesc aceeași valoare socială. În ceea ce privește conținutul constitutiv se poate afirma că este aproape identic, legiuitorul folosind aceeași tehnică de reglementare a elementului material: cultivare, producere, fabricare, experimentare, extragere, preparare, transformare, oferire, punere în vânzare, vânzare, distribuire, livrare cu orice titlu, trimitere, transport, procurare, cumpărare, deținere ori alte operațiuni și optând inclusiv pentru utilizarea unor termeni cu caracter general.

Coroborat cu aceste aspecte, precum și față de limitele speciale ale pedepselor stabilite de legiuitor pentru fiecare dintre cele două infracțiuni, în mod determinant însă apare drept relevantă formularea cuprinsă în dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, ulterior modificărilor aduse prin Legea nr. 58/2024, potrivit căreia fapta persoanei care, fără a deține autorizație eliberată în condițiile prezentei legi, efectuează fără drept operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.

Din această perspectivă se apreciază că această din urmă sintagmă, în condițiile în care ambele incriminări acoperă semnificația antijuridică a faptei săvârșite, relevă intenția legiuitorului de a se aplica regula absorbției juridice.

În cea de-a doua orientare se consideră că soluția pentru problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări este constatarea existenței unui concurs de norme penale ce se soluționează conform principiului subsidiarității, cu consecința reținerii normei de incriminare principale - art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, în defavoarea normei de incriminare secundare - art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011.

În argumentare s-a arătat că atunci când făptuitorul comercializează atât droguri de risc/de mare risc, cât și substanțe susceptibile să aibă efecte psihoactive, în aceeași împrejurare, nu este incident un concurs propriu-zis de infracțiuni sau o unitate legală de infracțiune - infracțiune complexă, ci un concurs de norme penale, care poate fi soluționat apelând la principiul subsidiarității - lex primaria derogat legi subsidiariae.

Potrivit acestei opinii, clauza explicită de subsidiaritate din cuprinsul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 este un mecanism de tehnică legislativă și o modalitate de soluționare a conflictului de norme penale concurente. S-a subliniat că această clauză nu este o condiție negativă de tipicitate a infracțiunii de efectuare de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive care să determine excluderea reciprocă a celor două infracțiuni, ci un element normativ de interpretare, prin intermediul căruia se garantează corectitudinea și echitatea încadrării juridice, proporționalitatea pedepsei și protecția persoanei față de riscul de a fi pedepsită de două ori pentru aceeași conduită infracțională.

Prin urmare, clauza de subsidiaritate nu conduce la o absorbție legală a infracțiunii de efectuare de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive în infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, ci semnalizează faptul că art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 ar trebui să fie considerat norma principală.

În cea de-a treia orientare se consideră că, în ipoteza supusă analizei, trebuie să fie reținut concursul de infracțiuni dintre infracțiunea de efectuare, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, și cea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

În argumentare s-a arătat, în esență, că nu există vreo justificare pentru care să se poată concluziona în sensul absorbției infracțiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 în infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cât timp cea dintâi infracțiune nu reprezintă o variantă atenuată a celei de-a doua, niciuna dintre dispozițiile legale neavând caracter special față de cealaltă.

Deopotrivă, s-a susținut că argumentul stabilirii de către legiuitor a unor limite de pedeapsă mai scăzute în cazul infracțiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 nu poate conduce, în mod automat, la concluzia absorbției legale a acestei infracțiuni în infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, întrucât, dacă s-ar accepta această teză, ar trebui să se ajungă la aceeași concluzie și în situația în care în componența substanțelor cu efect psihoactiv ar intra și substanțe din categoria drogurilor de risc. Or, acest argument nu ar mai fi valid, nefiind îndeplinită condiția limitelor superioare ale pedepsei pentru infracțiunea absorbantă. IV.2. Jurisprudența relevantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție IV.2.1.

Cu referire la problema de drept ce face obiectul sesizării au fost identificate următoarele decizii obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare: - Decizia nr. 3 din 28 februarie 2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 13 aprilie 2017, prin care, în interpretarea dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 143/2000, s-a stabilit că săvârșirea, în aceeași împrejurare, a unei singure acțiuni dintre cele enumerate în alin. (1) al acestui articol, care are ca obiect atât droguri de risc, cât și droguri de mare risc, reprezintă o infracțiune simplă, ca formă a unității naturale de infracțiune, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din același act normativ; - Decizia nr. 38 din 17 iunie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 951 din 23 septembrie 2024, prin care s-a stabilit că, atunci când o persoană comite la diferite intervale de timp, în baza unei rezoluții infracționale unice, acțiuni care corespund, în concret, atât elementului material al infracțiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât și elementului material al infracțiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000 și care au ca obiect același tip de substanță interzisă aflată, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2023 pentru completarea tabelelor-anexă nr. I și II la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, sub incidența Legii nr. 194/2011, iar ulterior intrării în vigoare a actului normativ menționat, sub incidența Legii nr. 143/2000, activitatea sa constituie o unitate legală sub forma infracțiunii continuate, căreia i se aplică legea penală în vigoare la momentul comiterii ultimei acțiuni. IV.2.2.

În ceea ce privește deciziile de speță, în urma examenului de jurisprudență efectuat la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost identificată o hotărâre în care a fost analizată problema de drept supusă dezlegării, respectiv Decizia penală nr. 2.465 din 5 septembrie 2014, pronunțată de Secția penală a instanței supreme. IV.3. Jurisprudența relevantă a Curții Constituționale

În urma examenului de jurisprudență la nivelul Curții Constituționale a României nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept supusă analizei. IV.4. Jurisprudența relevantă a Curții Europene a Drepturilor Omului

În urma examenului de jurisprudență la nivelul Curții Europene a Drepturilor Omului nu au fost identificate hotărâri care să prezinte relevanță pentru problema de drept analizată. IV.5. Jurisprudența relevantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene

În urma examenului de jurisprudență la nivelul Curții de Justiție a Uniunii Europene nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept supusă analizei. V. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării

S-a apreciat că prezenta sesizare este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiții prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, lipsind condiția ca de lămurirea chestiunii de drept să depindă soluționarea pe fond a cauzei în care a fost invocată.

S-a susținut că problema de drept supusă interpretării Înaltei Curți de Casație și Justiție este clară și nu necesită o analiză pe fond care să facă necesară intervenția instanței supreme prin mecanismul pronunțării unei hotărâri prealabile, opinându-se că infracțiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 reprezintă variante normative ale aceleiași infracțiuni, în condițiile în care cea din urmă constituie forma de bază, iar celelalte, variante agravate, astfel încât, în ipoteza efectuării, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv, în a căror componență intră, în diferite proporții, substanțe care fac obiectul ambelor legi, nu se va putea reține un concurs între cele două infracțiuni. VI. Opinia specialiștilor consultați

În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală și prin raportare la prevederile inserate la pct. 2 lit. b) și c) din anexa la Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2 din data de 29 ianuarie 2025, a fost solicitată specialiștilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării.

Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara a considerat că sesizarea este admisibilă, iar pe fondul chestiunii de drept a opinat că, în ipoteza efectuării, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv, în a căror componență intră, în diferite proporții, substanțe a căror circulație este reglementată atât de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât și de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, se va reține o singură infracțiune prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

S-a arătat că rezolvarea problemei de drept pendinte presupune o distincție între concursul de infracțiuni și unitatea naturală de infracțiune, fiind vorba despre traficarea, în aceeași împrejurare, a unei unice substanțe ce are în componență, deopotrivă, droguri și substanțe psihoactive.

Cele două norme de incriminare au fost elaborate pentru a acoperi o sferă cât mai extinsă de activități ce au ca obiect substanțe interzise, iar din această perspectivă nu se poate identifica o diferență esențială sub aspect normativ. S-a arătat că ne aflăm în situația unei omogenități juridice create prin voința legiuitorului, generată de unitatea de obiect juridic. Omogenitatea juridică este derivată din omogenitatea factuală, fiind vorba de o singură acțiune și de o singură substanță, în care se pun în evidență diverși compuși, și numai printr-o interpretare excesiv de formalistă și restrictivă in malam partem a conceptului de omogenitate juridică s-ar putea afirma că acțiunea unică de efectuare a operațiunii incriminate privind o substanță care conține compuși regăsiți în ambele acte normative ar constitui elementele a două infracțiuni distincte.

Prin urmare, s-a opinat că o operațiune definită în verbum regens al ambelor incriminări în ce privește o substanță în care se regăsesc caracteristici enumerate în ambele acte normative nu poate constitui temei pentru reținerea unui concurs de infracțiuni, dat fiind obiectul lor juridic unic și spiritul legii comun.

Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Studii Economice București a opinat, de asemenea, în sensul că, în ipoteza efectuării, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv, în a căror componență intră, în diferite proporții, substanțe a căror circulație este reglementată atât de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât și de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, se va reține numai comiterea acestei din urmă infracțiuni.

S-a arătat că obiectul juridic al infracțiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000 protejează aceleași relații sociale ca cel vizat de norma de la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, relația dintre cele două infracțiuni fiind de la general la special, norma generală fiind cea din Legea nr. 194/2011.

În același timp, s-a avut în vedere și faptul că statutul substanțelor psihoactive a cunoscut și poate cunoaște o evoluție. De altfel, chiar Decizia nr. 38 din 17 iunie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție a avut la bază faptul că, printr-o modificare legislativă, substanța 3-CMC, considerată până la acea dată substanță psihoactivă supusă regimului juridic prevăzut de Legea nr. 194/2011, a fost inclusă în categoria drogurilor de mare risc, în sensul art. 1 lit. c) din Legea nr. 143/2000, astfel că efectuarea uneia dintre operațiunile incriminate la art. 2, ce au ca obiect o astfel de substanță, constituie, începând cu data de 7 aprilie 2023, infracțiune de trafic de droguri de mare risc. În același sens, așa cum se arată la art. 1 lit. a) din Legea nr. 143/2000, tabelele pot fi modificate prin înscrierea unei noi plante sau substanțe, prin radierea acestora sau transferul dintr-un tabel în altul, cu parcurgerea procedurilor prevăzute de lege.

Astfel, s-a opinat că nu se poate imagina, în contextul practic descris de instanța de trimitere, posibilitatea reținerii unui concurs ideal de infracțiuni, încadrarea juridică judicioasă a faptelor urmând a fi realizată prin raportare la infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. VII. Dispoziții legale incidente Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, cu modificările și completările ulterioare " Art. 1. - Prezenta lege stabilește cadrul legal aplicabil preparatelor, substanțelor, plantelor, ciupercilor sau combinațiilor acestora, denumite în continuare produse, susceptibile să aibă efecte psihoactive, asemănătoare celor determinate de substanțele sau preparatele stupefiante ori psihotrope, plantele sau substanțele aflate sub control național, altele decât cele care au regimul juridic stabilit prin acte normative în vigoare, și instituie măsuri de prevenire, control și combatere a consumului în vederea protejării sănătății populației de acțiunile negative ale acestora. Art. 2. - În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: (...) e) efecte psihoactive - unul dintre următoarele efecte pe care le poate avea un produs, atunci când este consumat de către o persoană: stimularea sau inhibarea sistemului nervos central al persoanei, având ca rezultat modificări ale funcțiilor și proceselor psihice și ale comportamentului ori crearea unei stări de dependență, fizică sau psihică; (...) Art. 16 alin. (1) - Fapta persoanei care, fără a deține autorizație eliberată în condițiile prezentei legi, efectuează fără drept operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă." Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările și completările ulterioare " Art. 1. - În prezenta lege termenii și expresiile de mai jos au următorul înțeles: a) substanțe aflate sub control național - drogurile, precursorii înscriși în tabelele-anexă nr. I-IV, care fac parte integrantă din prezenta lege; tabelele pot fi modificate prin înscrierea unei noi plante sau substanțe, prin radierea unei plante sau substanțe ori prin transferarea acestora dintr-un tabel în altul, la un interval de maximum 6 luni de la înaintarea propunerii de modificare de către ministrul sănătății sau ministrul afacerilor interne; ministrul înaintează propunerea de modificare a tabelelor de îndată ce primește comunicarea organismelor internaționale abilitate, respectiv de îndată ce primește documentațiile tehnice emise de organele competente în materie pe care se fundamentează măsura; b) droguri - plantele și substanțele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conțin asemenea plante și substanțe, înscrise în tabelele nr. I-III; c) droguri de mare risc - drogurile înscrise în tabelele nr. I și II; d) droguri de risc - drogurile înscrise în tabelul nr. III; (...) e) precursori - substanțele utilizate frecvent în fabricarea drogurilor, înscrise în tabelul nr. IV; (...) Art. 2 alin. (1) - Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi. (2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi." Codul penal " Art. 35 alin. (2) - Infracțiunea este complexă când în conținutul său intră, ca element constitutiv sau ca element circumstanțial agravant, o acțiune sau o inacțiune care constituie prin ea însăși o faptă prevăzută de legea penală. Art. 38. - (1) Există concurs real de infracțiuni când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană, prin acțiuni sau inacțiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. Există concurs real de infracțiuni și atunci când una dintre infracțiuni a fost comisă pentru săvârșirea sau ascunderea altei infracțiuni. (2) Există concurs formal de infracțiuni când o acțiune sau o inacțiune săvârșită de o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conținutul mai multor infracțiuni." VIII. Opinia judecătorului-raportor

Soluția propusă de judecătorul-raportor a fost aceea de admitere a sesizării formulate de Curtea de Apel Brașov - Secția penală, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept invocate, urmând a se stabili că, în ipoteza efectuării, fără drept, de operațiuni cu produse psihoactive în a căror componență intră, în diferite proporții, substanțe a căror circulație este reglementată atât de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât și de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, se va reține numai infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, prin absorbția naturală a infracțiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011. IX. Înalta Curte de Casație și Justiție A. Cu privire la admisibilitatea sesizării

În conformitate cu dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală, "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Raportând condițiile legale de admisibilitate la sesizarea ce face obiectul prezentei cauze, se constată că acestea sunt îndeplinite.

Astfel, este îndeplinită prima condiție referitoare la existența unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanță, Curtea de Apel Brașov - Secția penală fiind învestită, în Dosarul nr. 4.722/62/2024, cu soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Brașov și de inculpatul G.M.A. împotriva Sentinței penale nr. 23/S din data de 5.02.2025, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul cu același număr.

De asemenea, este îndeplinită și condiția ca soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării.

În acest sens se reține că, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală 2 , s-a evidențiat necesitatea ca dezlegarea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării să fie determinantă pentru rezolvarea acțiunii penale sau a acțiunii civile în procesul penal, ceea ce presupune ca respectiva chestiune de drept să vizeze, ca regulă, o problemă de drept material de care depinde soluționarea pe fond a cauzei și doar ca excepție o problemă de drept procesual, aceasta din urmă în măsura în care soluția dată respectivei probleme de drept s-ar repercuta semnificativ asupra rezolvării fondului cauzei. 2 Decizia nr. 11 din 12 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 907 din 29 octombrie 2018.

Între problema de drept a cărei lămurire se solicită - indiferent dacă ea vizează o normă de drept material sau o dispoziție de drept procesual - și soluția ce urmează a fi dată de către instanța de trimitere trebuie să existe o relație de dependență, în sensul în care decizia instanței supreme să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal 3 . 3 Decizia nr. 11 din 2 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 7 iulie 2014; Decizia nr. 19 din 15 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 23 octombrie 2014.

Or, prin sesizarea de față se solicită lămurirea unei chestiuni de drept ce vizează aspecte de drept material, de natură să genereze o problemă veritabilă, legată de posibilitatea de a reține, în concurs, infracțiunea prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 și cea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 sau, dimpotrivă, de a opera absorbția legală a celei dintâi infracțiuni în conținutul celei de-a doua, de lămurirea acestei chestiuni depinzând soluția ce va fi pronunțată în cauză.

De asemenea, este îndeplinită și cea de-a treia condiție enunțată, întrucât chestiunea de drept ce face obiectul sesizării nu a primit o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă anterioară sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui asemenea recurs. Chiar dacă instanța supremă s-a pronunțat anterior cu privire la o problemă de drept similară, rezolvarea acesteia nu acoperă și situația juridică din prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 3 din data de 28 februarie 2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 13.04.2017, s-a stabilit că săvârșirea, în aceeași împrejurare, a unei singure acțiuni dintre cele enumerate în alineatul (1) al acestui articol, care are ca obiect atât droguri de risc, cât și droguri de mare risc, reprezintă o infracțiune simplă, ca formă a unității naturale de infracțiune, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din același act normativ. În cauza de față, acțiunea unică ce se impune a fi calificată juridic vizează nu două categorii de droguri, ci droguri și substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive, a căror circulație este reglementată prin două acte normative diferite. B. Cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită

Prin sesizarea formulată de instanța de trimitere s-a solicitat instanței supreme să dezlege problema de drept a calificării juridice a activității infracționale a făptuitorului care, în aceeași împrejurare de timp și de loc și prin aceeași acțiune, efectuează atât operațiuni specifice infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cât și operațiuni specifice infracțiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, adică operațiuni ilicite având ca obiect, deopotrivă, droguri de mare risc și substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Mai exact, instanța de trimitere solicită clarificarea faptului dacă, în aceste coordonate factuale, se va reține în sarcina autorului activității infracționale o singură infracțiune, respectiv trafic de droguri, prin absorbția legală a infracțiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 în infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, prin prisma cuantumului mai ridicat al pedepsei prevăzute pentru aceasta din urmă, sau un concurs de infracțiuni - trafic de droguri și efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Se reține în acest sens că, în raport cu coordonatele factuale și juridice existente, în care sunt efectuate, fără drept, în aceeași împrejurare, operațiuni cu produse psihoactive, în a căror componență intră, în diferite proporții, substanțe a căror circulație este reglementată atât de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât și de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, activitatea infracțională în ansamblu reprezintă o infracțiune simplă, ca formă a unității naturale, elementele obiective ale infracțiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 fiind absorbite natural, prin firea lucrurilor, în conținutul infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Argumentele care pledează în favoarea unității naturale de infracțiune sunt unicitatea acțiunii și a procesului execuțional de realizare a hotărârii infracționale, identitatea spațiotemporală, identitatea subiectului activ, omogenitatea obiectului juridic și existența aceleiași stări de pericol pentru valorile protejate de normele penale. Prin chiar ipoteza întrebării rezultă că operațiunile cu droguri și substanțe psihoactive sunt realizate prin aceeași acțiune, de același subiect activ, în același timp și în același loc, și nu se justifică a fi făcute considerații suplimentare sub aceste aspecte, urmând ca analiza să poarte asupra omogenității obiectului juridic și a urmării socialmente periculoase.

Se constată că cele două infracțiuni au un obiect juridic comun, un conținut constitutiv cvasiidentic și incriminează generic operațiuni ilicite privind substanțe psihoactive, ceea ce relevă o omogenitate materială și juridică. 75