ÎCCJ, Secția penală, decizia din 18.11.2025 — recurs în casație împotriva sentinței nr. 443/2024 a Tribunalului Argeș

Deliberând asupra recursurilor în casație formulate de recurenții inculpați A. și B. împotriva deciziei penale nr. 536/A din 06 mai 2025 pronunțate de Curtea de Apel Pitești - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 443 din 13 decembrie 2024, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr. x/2023, s-au hotărât, printre altele, următoarele: În baza art. 396 alin. (1), (2) și (10) C. proc. pen. a fost condamnată inculpata, B., la pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea în stare de recidivă postexecutorie a infracțiunii de efectuare fără drept de operațiuni comerciale cu substanțe de a avea efecte psihoactive în formă continuată (4 acte materiale din 19.10.2023, 25.10.2023, 30.10.2023, 03.11.2023), prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (forma în vigoare la data epuizării faptei), cu aplicarea disp.

art. 35 alin. (1) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. În baza. 67 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatei, B., ca pedeapsă complementară, pe lângă pedeapsa principală stabilită, exercitarea drepturilor prevăzute de art. art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv, dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani, care se va executa conform art. 68 alin. (1), lit. c) C. pen., după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatei ca pedeapsă accesorie, pe lângă pedeapsa principală stabilită, interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. S-a constatat că infracțiunea din prezenta cauză se află în stare de pluralitate intermediară față de pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată prin S.P. nr. 100/17.05.022 a Judecătoriei Câmpulung, def.

prin D.P. nr. 858/2022 a Curții de Apel Pitești, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere. În baza art. 96 alin. (4) C. pen. s-a revocat suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin S.P. nr. 100/17.05.2022 a Judecătoriei Câmpulung și s-a dispus executarea acesteia. În baza art. 96 alin. (5) C. pen. rap. la art. 44 alin. (2) C. pen. și art. 38 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a contopit pedeapsa principală, aplicată inculpatei, B., prin prezenta sentință, în pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 2 luni închisoare, sporită cu 4 luni închisoare, reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă aplicată, dispunându-se ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare, în conformitate cu dispozițiile art. 60 C. pen.

În baza art. 45 alin. (3) și alin. (5) C. pen., s-au contopit pedepsele complementare și accesorii aplicate prin prezenta cu cele aplicate prin S.P. nr. 100/17.05.022 a Judecătoriei Câmpulung, def. prin D.P. nr. 858/2022 a Curții de Apel Pitești dispunându-se ca inculpata să execute pe lângă pedeapsa rezultantă, de 3 ani și 6 luni închisoare: - pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv: dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce se va executa în conformitate cu disp.

art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei, sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate. - pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante. În baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul, A., la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea în stare de recidivă postexecutorie a infracțiunii de efectuare fără drept de operațiuni comerciale cu substanțe de a avea efecte psihoactive, în formă continuată (3 acte materiale din 19.10.2023, 25.10.2023, 03.11.2023), faptă prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (forma în vigoare la data comiterii faptei), cu aplicarea disp.

art. 35 alin. (1) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. Pedeapsa s-a dispus a se executa în stare de detenție, în conformitate cu dispozițiile art. 60 C. pen. În baza. 67 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, A., ca pedeapsă complementară, pe lângă pedeapsa principală stabilită, exercitarea drepturilor prevăzute de art. art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani, care se va executa conform art. 68 alin. (1), lit. c) C. pen., după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului ca pedeapsă accesorie, pe lângă pedeapsa principală stabilită, interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel, printre alții, și inculpații A. și B.. Prin decizia nr. 536/A din 06 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel Pitești- secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., a fost admis apelul formulat de apelantul-inculpat A., a fost desființată în parte sentința penală și rejudecând, s-a redus la 3 ani închisoare, pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea de efectuare fără drept de operațiuni comerciale cu substanțe de a avea efecte psihoactive, în formă continuată (3 acte materiale din 19.10.2023, 25.10.2023, 03.11.2023), faptă prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (forma în vigoare la data comiterii faptei), cu aplicarea disp. art. 35 alin. (1) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., cu aplic. art. 19 din Legea nr. 682/2002, modificată. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței, care nu contravin prezentei decizii.

Totodată, au fost respinse celelalte apeluri formulate în cauză. Curtea de Apel Pitești a reținut că inculpata B., în baza aceleiași rezoluții infracționale, a vândut la data de 19.10.2023, 0,22 grame C. conform RCTS 693079/23.10.2023 către A., la data de 25.10.2023 a vândut către A. 0,65 grame C., conform RCTS 693182/26.10.2023, a vândut la data de 30.10.2023, către colaboratorul D. 0,52 grame C., conform RCTS preliminar 693317/31.10.2023, iar la data de 03.11.2023, a deținut în vederea vânzării, la adresa din Câmpulung, un cântar electronic pe care s-a pus în evidență C., 0,24 grame C. și o țigaretă pe care s-a pus în evidență C., conform RCTS 693317/08.12.2023, iar inculpatul E., în baza aceleiași rezoluții infracționale, a intermediat vânzarea, la data de 19.10.2023, a 0,22 grame C. conform RCTS 693079/23.10.2023 de către B. către A., la data de 30.10.2023, a vândut, către colaboratorul D. 0,52 grame C., conform RCTS 693317/31.10.2023.

Cu privire la inculpatul A., s-a reținut că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a vândut la data de 19.10.2023 către colaboratorul D. 0,22 grame C. conform RCTS 693079/23.10.2023, la data de 25.10.2023 a vândut către colaboratorul D. 0,65 grame C., conform RCTS preliminar 693182/26.10.2023, iar la data de 03.11.2023 a deținut la domiciliul său, în vederea vânzării 0,18 grame C., conform RCTS 693317/08.12.2023. Hotărârea din apel a fost comunicată inculpatului A. la data de 13.05.2025, la domiciliu (unde a semnat de primire mama sa), iar inculpatei B. la data de 20.06.2025, la Penitenciarul Târgșorul Nou . Data până la care inculpatul A. avea posibilitatea să declare recurs în casație este 16 iunie 2025, inclusiv, iar pentru inculpata B. este 21 iulie 2025, inclusiv.

Împotriva deciziei instanței de apel, inculpatul A. a declarat recurs în casație la data de 27.05.2025, prin apărător ales, avocat F., cu împuternicire avocațială depusă la dosarul instanței, iar inculpata B. la data de 01.07.2025. În esență, prin motivele de recurs în casație, invocând cazul de casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., s-a arătat de recurentul inculpat A. faptul că a fost condamnați pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală, întrucât substanța C. nu face parte din legislația națională specifică, aceasta nefiind introdusă până la data de 03.11.2023 în Anexa 1 și 2 din Legea nr. 143/2000. Recurenta inculpată B. nu a precizat un caz de recurs în casație dintre cele prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc.

pen., însă a argumentat faptul că a fost condamnată pentru o faptă neprevăzută de legea penală întrucât substanța C. nu face parte din legislația națională specifică, aceasta nefiind introdusă până la data de 03.11.2023 în Anexa 1 și 2 din Legea nr. 143/2000. Cererea de recurs în casație a fost comunicată tuturor participanților, iar până la expirarea termenul de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., nu au fost depuse concluzii scrise. Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 29.08.2025, la înaintarea dosarului în calea de atac, procedura de comunicare a recursurilor în casație era îndeplinită. La data 02.10.2025 a fost întocmit raportul de magistratul-asistent.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererilor de recurs în casație formulate de inculpați, prin încheierea din data de 07.10.2025, Înalta Curte a admis în principiu cererile de recurs în casație formulate și a dispus judecarea lor, în compunere de 3 judecători, pentru termenul de judecată din data 18 noiembrie 2025. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursurile în casație declarate inculpații B. și A. sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție verifică, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc.

pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei. Se constată, așadar, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante. Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc.

pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" și care se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

Dată fiind natura juridică a recursului în casație, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel. Pentru a verifica dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte de Casație și Justiție are în vedere situația de fapt deja stabilită de instanța de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv.

Astfel, în ceea ce privește starea de fapt valorificată prin decizia recurată, se observă că aceasta a constat în aceea că inculpata B., în baza aceleiași rezoluții infracționale, a vândut la data de 19.10.2023, 0,22 grame C., conform RCTS 693079/23.10.2023, către A., la data de 25.10.2023 a vândut către A. 0,65 grame C., conform RCTS 693182/26.10.2023, a vândut la data de 30.10.2023, către colaboratorul D. 0,52 grame C., conform RCTS preliminar 693317/31.10.2023, iar la data de 03.11.2023, a deținut în vederea vânzării, la adresa din Câmpulung, un cântar electronic pe care s-a pus în evidență C., 0,24 grame C. și o țigaretă pe care s-a pus în evidență C., conform RCTS 693317/08.12.2023.

Cu privire la inculpatul A., s-a reținut că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a vândut la data de 19.10.2023 către colaboratorul D. 0,22 grame C., conform RCTS 693079/23.10.2023, la data de 25.10.2023 a vândut către colaboratorul D. 0,65 grame C., conform RCTS preliminar 693182/26.10.2023, iar la data de 03.11.2023 a deținut la domiciliul său, în vederea vânzării 0,18 grame C., conform RCTS 693317/08.12.2023. Critica celor doi recurenți inculpați se referă la faptul că substanța C. nu face parte din legislația națională specifică, aceasta nefiind introdusă până la data de 03.11.2023 în Anexa 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, motiv pentru care faptele pentru care s-a dispus condamnarea lor nu sunt prevăzute de legea penală.

Instanța supremă reține că este adevărat că, potrivit concluziilor rapoartelor de constatare tehnico-științifică nr. x din data de 23.10.2023, nr. 693182 din data de 26.10.2023, nr. 693317 din data de 31.10.2023 și nr. 693317/08.12.2023 întocmite de Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul I.G.P.R.-D. C. civ..O., s-a notat că probele înaintate spre analiză (care îi privesc pe cei doi recurenți inculpați), conțin diferite cantități de C., substanță ce se regăsește în European Database on New Drugs a E.M.C.D.D.A., în clasa de cannabinoizi sintetici, fiind notificată ca substanță psihoactivă nouă.

Cu toate acestea, Înalta Curte notează că potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, constituie infracțiune "fapta persoanei care, fără a deține autorizație eliberată în condițiile prezentei legi, efectuează fără drept operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive (...), dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă". Astfel, dispozițiile art. 2 lit. e) din Legea nr. 194/2011 definesc efectul psihoactiv al unei substanțe ca fiind unul dintre următoarele efecte pe care le poate avea un produs, atunci când este consumat de către o persoană: stimularea sau inhibarea sistemului nervos central al persoanei, având ca rezultat modificări ale funcțiilor și proceselor psihice și ale comportamentului ori crearea unei stări de dependență, fizică sau psihică.

De asemenea, dispozițiile art. 3 alin. (3) și (4) din același act normativ prevăd că "se consideră că un produs este susceptibil de a avea efecte psihoactive dacă se poate aprecia în mod rezonabil că ar produce asemenea efecte, dacă nu este folosit, sau nu putea fi folosit în scopul pentru care a fost produs.

La aprecierea caracterului rezonabil se pot lua în considerare, fără a se limita la acestea, următoarele criterii: a) lipsa ori insuficiența elementelor pentru determinarea regimului juridic al produsului; b) caracteristicile produsului, în principal compoziția, sau lipsa indicării acestora; c) consumul, ca destinație previzibilă a produsului; d) prezentarea produsului, etichetarea sa, orice avertizări sau instrucțiuni pentru utilizarea lui, precum și orice altă indicație ori informație referitoare la acestea sau chiar lipsa lor". Pe de o parte, s-a stabilit cu caracter definitiv faptul că substanțele cu privire la care inculpații au desfășurat operațiunile au efecte psihoactive, efecte cunoscute de aceștia, instanța de apel reținând că "instanța de fond a reținut că inculpații au desfășurat activitățile cu aceste produse în mod clandestin, aceștia luându-și măsuri pentru a nu fi descoperiți de organele de cercetare penală, vorbind codat la telefon și prin mesaje, ceea ce a putut determina instanța de fond să concluzioneze că aceștia cunoșteau foarte bine care este efectul substanțelor pe care le comercializau.

Caracteristicile produselor, modalitatea în care acestea erau ambalate, coroborat cu împrejurarea că inculpatul A., nu se află la prima abatere de acest gen, fiind condamnat anterior pentru același tip de infracțiuni, dar și faptul că acesta însuși este consumator de astfel de substanțe, sunt de natură a determina instanța să rețină că inculpații aveau cunoștință despre efectele pe care le are asupra organismului uman consumul unor astfel de substanțe." Așadar, pentru întrunirea elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea celor doi recurenți inculpați, nu este necesar ca substanța C. să se fi regăsit, la momentul săvârșirii faptelor, în Anexa 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, fiind suficient, așa cum s-a arătat, ca această substanță să aibă efecte psihoactive.

Pe de altă parte, caracterul penal al faptei rezultă din raportul de constatare tehnico-științifică întocmit în timpul urmăririi penale, prin care s-a stabilit că substanța C. conține substanțele indazole și carboxamide, substanțe ce se regăsesc în tabelul I anexă la Legea nr. 339/2005. În sprijinul celor de mai sus este Decizia nr. 392/2025 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-au statut următoarele: Totodată, Legea nr. 194/2011 normează într-un domeniu asemănător legislației în materia combaterii traficului de droguri, și anume prevenirea și combaterea consumului unor substanțe interzise, în vederea protejării sănătății populației de acțiunile negative ale acestora.

Astfel, rațiunea acestei din urmă legi a fost crearea unui cadru normativ care să sancționeze operațiunile cu orice substanțe periculoase, neinserate în tabelele-anexă la Legea nr. 143/2000. Din acest punct de vedere prezintă relevanță expunerea de motive a Legii nr. 194/2011, în care se arată că "devine evident faptul că simpla elaborare a unor liste cu aceste noi substanțe psihoactive (care devin cu ușurință desuete din cauza rapidității cu care se pot crea noi substanțe) nu este suficientă pentru contracararea acestui fenomen.

Sunt necesare eforturi conjugate ale tuturor instituțiilor statului și ale autorităților publice locale care să abordeze diferitele fațete ale acestei probleme extrem de complicate". De asemenea, Legea nr. 194/2011 a fost necesară "ca urmare a unui fenomen care se amplifică exponențial legat de dezvoltarea comercializării unor produse denumite generic «plante etnobotanice» și care, sub aspectul denumirii comerciale manipulatoare, induc o percepție pozitivă din partea societății și ascund, în realitate, substanțe echivalente sau similare drogurilor de risc și de mare risc (...) Cu toate că listele au fost actualizate în cursul anului 2010 de două ori, apariția de noi substanțe pe piață a făcut ca măsurile întreprinse de către autorități să fie eficiente doar parțial.

Comercianții specializați continuau să își desfășoare activitatea cu astfel de substanțe, oferind spre vânzare, în permanență, produse noi, potențial extrem de periculoase pentru sănătatea persoanelor". De asemenea, noțiunea de "substanțe psihoactive" a fost clarificată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 48/2021, sub aspectul întinderii și limitelor acesteia, ca urmare a interpretării coroborate a legislației naționale și având în vedere deciziile Curții Constituționale, jurisprudența în materie, precum și convențiile internaționale la care România este parte, stabilind că sintagma "substanțe psihoactive" din cuprinsul normei de incriminare a art. 336 alin. (2) din C. pen.

include, pe lângă categoria de substanțe la care face referire Legea nr. 194/2011, și substanțele prevăzute în conținutul Legii nr. 143/2000 și al Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 339/2005).

Sfera de cuprindere a substanțelor psihoactive a fost stabilită prin chiar definiția dată noțiunii de "substanțe psihoactive" de art. 241 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., în care s-a arătat că substanțele psihoactive sunt cele prevăzute în anexele la Legea nr. 339/2005, care cuprind, în primul rând, substanțele denumite în mod tradițional droguri (adică substanțe stupefiante sau psihotrope) prevăzute în convențiile internaționale la care România este parte și care se regăsesc și în Legea nr. 143/2000 (art. 1), iar, în al doilea rând, plantele și substanțele aflate sub control național - termen desemnând plantele și substanțele cu proprietăți psihoactive, introduse în anexele legii [art. 2 lit. d) 1 ) și art. 8 din Legea nr. 339/2005], în această a doua categorie intrând și substanțele la care se referă Legea nr. 194/2011, condiționat de stabilirea caracterului lor de substitut, conform procedurii stabilite de Ministerul Sănătății (potrivit art. 9 din Legea nr. 194/2011, Ministerul Sănătății face demersurile necesare ca substanța respectivă să fie trecută în anexele la Legea nr. 339/2005 și Legea nr. 143/2000).

Practic, prin utilizarea sintagmei, legiuitorul a dorit ca în categoria de "substanțe psihoactive" să poată fi inclusă orice substanță care produce "stimularea sau inhibarea sistemului nervos central al persoanei, având ca rezultat modificări ale funcțiilor și proceselor psihice și ale comportamentului ori crearea unei stări de dependență, fizică sau psihică". Așadar, instanța supremă constată că prin "substanțe psihoactive" se înțelege totalitatea substanțelor care pot produce efecte psihoactive, adică modificări ale funcțiilor și proceselor psihice și comportamentale ori crearea unei stări de dependență fizică sau psihică, iar termenul "substanțe psihoactive" desemnează o sferă largă de substanțe susceptibile să producă astfel de consecințe, în această categorie fiind incluse atât substanțele stupefiante și psihotrope, astfel cum sunt expres definite de art. 2 lit. c), d) din Legea nr. 339/2005, cât și celelalte substanțe cu efecte psihoactive, indiferent dacă ele fac parte din categoria celor aflate sub control național, în sensul art. 2 lit. d) 1 ) din Legea nr. 339/2005, sau a celor supuse cadrului legal prevăzut de Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare.

Prin urmare, analizând faptele pentru care s-a dispus condamnarea inculpaților, Înalta Curte constată că acestea întrunesc elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, susținerile recurenților inculpați în sens contrar nefiind fondate. Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații B. și A. împotriva deciziei penale nr. 536/A din data de 06 mai 2025, pronunțate de Curtea de Apel Pitești - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023. În baza art. 275 alin. (2) și (4) C. proc. pen., va obliga recurenții-inculpați la plata sumei de câte 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu recurenta-inculpată B. în cuantum de 753 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații B. și A. împotriva deciziei penale nr. 536/A din data de 06 mai 2025, pronunțate de Curtea de Apel Pitești - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023. Obligă recurenții-inculpați la plata sumei de câte 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta-inculpată B. în cuantum de 753 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2025.