ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 27 noiembrie 2024

Deliberând asupra recursului în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 516/A din data de 04 iunie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Pitești – secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 121 din 07.04.2023, pronunțată de Tribunalul Argeș, cu privire la inculpatul A., s-au hotărât următoarele:

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. și art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. , pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la acces ilegal la un sistem informatic, prev. și ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 360, alin. (1) și (2) C. pen. în data de 13.10.2016.

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 250 alin. (1) din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, prev. și ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 250 alin. (1) C. pen.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., art. 67 C. pen., s-a interzis inculpatului dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 1 an, această pedeapsă complementară urmând a se executa după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și art. 67 C. pen., s-au interzis inculpatului următoarele drepturi reprezentând pedeapsă accesorie: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicate pe o durată de 2 (doi) ani, reprezentând termen de supraveghere, calculat potrivit art. 92 alin. (1) C. pen.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 96 C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor privind revocarea suspendării.

În baza art. 92 alin. (2) raportat la art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Dâmbovița la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., a fost obligat inculpatul să urmeze un curs de calificare profesională.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să efectueze, în total, 60 de zile de muncă neremunerată în cadrul Primăriei com. Aninoasa sau in cadrul Consiliului Local al com. Aninoasa.

În baza art. 19, art. 397 C. proc. pen. rap la art. 1349, 1369, C. civ., s-a admis acțiunea părții civile S.C. B. S.A. și a fost obligat inculpatul A. la plata prejudiciului în sumă de 150 RON, în solidar cu inculpații C. și D..

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel, printre alții inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 516/A din 04.06.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, inculpatul A. și alții, împotriva sentinței penale nr. 121 din data de 07 aprilie 2023 pronunțate de Tribunalul Argeș – secția penală în dosarul nr. x/2019.

Având în vedere schimbarea de încadrare juridică dispusă prin încheierea din data de 15.04.2024, din infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 250 alin. (1) din C. pen., în infracțiunea de frauda informatică, prev. de art. 249 din C. pen., Curtea a desființat în parte sentința penală apelată și a dispus condamnarea, printre alții, a inculpatului A. la pedeapsa închisorii în cuantum de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 48 din C. pen. rap. la art. 249 din C. pen.

A menținut, în rest, dispozițiile sentinței apelate.

Împotriva deciziei penale nr. 516/A din 04.06.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2019 de către Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a formulat recurs în casație inculpatul A., la data de 08.07.2024, prin apărător ales, avocat E..

Prin cererea scrisă de recurs în casație, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul a susținut că nu s-a stabilit, dincolo de orice îndoială, modalitatea în care acesta ar fi săvârșit infracțiunile reținute în sarcina acestuia, mai ales că acestea pot fi săvârșite în mai multe modalități care nu au fost clar exprimate de acuzare, lipsind probatoriul care să conducă la identificarea unei fapte care să atragă o sancțiune penală, faptele nefiind prevăzute de legea penală.

Apreciind că situația de fapt nu a fost stabilită în concret, a susținut că plasarea inculpatului A. în activitatea infracțională este nereală, probatoriul administrat nesusținând acuzația.

De altfel, a precizat că nu se menționează achitarea vreunei sume de bani de către inculpatul A. pentru alimentarea cu carburant, similar celorlalte situații prezentate.

Totodată, a susținut că decizia penală atacată nu este conformă cu regulile de drept procesual penal, instanța de apel dispunând în mod nelegal o soluție de condamnare sub aspectul complicității la infracțiunea de fraudă informatică, faptă prevăzută de dispozițiile art. 48 C. pen. raportat la art. 249 C. pen. și a complicității privind accesul ilegal la un sistem informatic, faptă prevăzută de dispozițiile art. 48 C. pen. raportat la art. 360 alin. (1) și (3) C. pen., având în vedere Regulamentul BNR nr. 6/2006 în cuprinsul căruia se reține, cu privire la cardul de comerciant, că acesta nu este asimilat instrumentului de plată electronic/cardului bancar.

Deopotrivă, a susținut că, în același regulament se reține că acest card oferă deținătorului său doar posibilitatea de a primi un bun, produs sau serviciu comercial, limitat la o anumită cantitate sau valoare, iar achitarea contravalorii se realizează ulterior, în baza unui contract separat încheiat între o instituție bancară și comerciant.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate ale cererii de recurs în casație, prin încheierea din 30 octombrie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție – judecătorul de filtru, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 516/A din data de 04 iunie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Pitești – secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019, cu mențiunea că, în ceea ce privește cazul de casare invocat, acesta nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în niciun fel.

**********************************************************

Examinând recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 516/A din data de 04 iunie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Pitești – secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. și în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație poate fi exercitat exclusiv împotriva anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive de legalitate expres și limitativ prevăzute de legea procesual penală.

Dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casație nu are, așadar, ca finalitate nici remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și nici cenzurarea integrală a tuturor aspectelor de legalitate ale hotărârii definitive. Instanța de casație nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Cu alte cuvinte, recursul în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, așadar, ca scop exclusiv sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală și nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", care vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

În acest context argumentativ, prioritar, Înalta Curte constată că motivele formulate în cuprinsul cererii de recurs în casație referitoare la contestarea situației de fapt reținute cu titlu definitiv în cauză sau cele vizând contestarea probatoriului (s-a susținut, în esență, că lipsește probatoriul care să conducă la identificarea unei fapte care să atragă o sancțiune penală, faptele neîntrunind elementele constitutive ale vreunor infracțiuni), nu pot face obiectul verificărilor în calea de atac a recursului în casație, astfel cum s-a statuat și în cuprinsul încheierii de admitere în principiu, dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. excluzând în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt.

În ceea ce privește criticile referitoare la încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului, susținându-se că încadrarea juridică corectă ar fi cea prevăzută de dispozițiile art. 244 alin. (2) C. pen. care incriminează infracțiunea de înșelăciune (în forma complicității), Înalta Curte amintește că instanța de recurs în casație nu este abilitată de lege să dispună schimbarea încadrării juridice dată faptelor sesizate, evaluarea modalității de stabilire de către instanța de apel a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina recurentului inculpat antamând chestiuni ce nu se circumscriu nici măcar formal cazului de recurs în casație invocat, prin care pot fi cenzurate exclusiv erorile de drept substanțial. Aspectele referitoare la încadrarea juridică nu pot face obiectul verificărilor în calea de atac a recursului în casație, instanța de casație urmând să stabilească doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale unei fapte prevăzute de legea penală.

Jurisprudența instanței supreme a atestat constant excluderea operațiunii reevaluării caracterizării în drept și schimbării încadrării juridice în cadrul recursului în casație, reținându-se că încadrarea juridică a faptei este operațiunea de stabilire a corespondenței între fapta pretins comisă și modelul abstract rezultat din norma de incriminare incidentă, cu reținerea normelor generale aplicabile (privind participația și cauzele de atenuare sau agravare a răspunderii penale). Ca urmare, stabilirea încadrării juridice a faptei este o operațiune care intră în atributul exclusiv al instanței învestite cu judecarea cauzei, respectiv a acțiunii penale (în fond sau apel, ambele instanțe competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt și în drept), iar nu instanței de recurs, învestite cu calea extraordinară de atac a recursului în casație (ICCJ, secția Penală, Decizia nr. 116/RC din 30.04.2020).

În continuare, Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs în casație, inculpatul A. a invocat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susținând, în esență, că infracțiunile de complicitate la fraudă informatică, prevăzută de dispozițiile art. 48 C. pen. raportat la art. 249 C. pen. și complicitate la accesul ilegal la un sistem informatic, prevăzută de dispozițiile art. 48 C. pen. raportat la art. 360 alin. (1) și (3) C. pen. nu se circumscriu ilicitului penal, raportat la Regulamentul BNR nr. 6/2006 potrivit căruia cardul de comerciant nu este asimilat instrumentului de plată electronic/cardului bancar; acest card oferă deținătorului său doar posibilitatea de a primi un bun, produs sau serviciu comercial, limitat la o anumită cantitate sau valoare, iar achitarea contravalorii se realizează ulterior, în baza unui contract separat încheiat între o instituție bancară și comerciant.

Deși în cuprinsul motivelor de recurs în casație se formulează critici și cu privire la infracțiunea de acces ilegal la un sistem informatic, prevăzută de art. 360 alin. (1) și (2) C. pen. (pentru care s-a dispus o soluție de încetare a procesului penal), Înalta Curte, verificând motivele de apel, constată că acestea nu au vizat soluția de încetare a procesului penal dispusă de prima instanță în baza dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., motiv pentru care acestea nu pot fi invocate direct (omisso medio) în calea de atac a recursului în casație.

Examinând, din această perspectivă, actele dosarului, Înalta Curte constată că, în cauză, s-a dispus condamnarea inculpatului A., printre altele, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 249 C. pen., reținându-se că acesta, în data de 13.10.2016, la orele 00:07:00, s-a deplasat cu autoturismul personal marca x de culoare negru, cu număr de înmatriculare x, în stația peco F. din comuna Aninoasa, jud. Dâmbovița, unde, în urma unei înțelegeri cu inculpatul C., acesta din urmă i-a alimentat rezervorul autoturismului cu cantitatea de 48,93 litri de motorină, inculpatul A. plătindu-i inculpatului C. la finalul tranzacției o sumă mai mică decât prețul real al carburantului, în condițiile în care a cunoscut că plata combustibilului s-a efectuat, în aceleași împrejurări, cu un card de combustibil, la prețul real de la pompă.

Procedând, conform art. 447 C. proc. pen., la verificarea corespondenței dintre împrejurările faptice reținute și configurarea legală a infracțiunii de complicitate la fraudă informatică prevăzute de dispozițiile art. 48 C. pen. raportat la art. 249 C. pen., Înalta Curte constată, contrar susținerilor recurentului, că faptele care îi sunt imputate, așa cum au fost stabilite cu titlu definitiv de către instanța de apel, în urma analizării probatoriului administrat în cauză, întrunesc toate elementele de conținut prevăzute de norma de incriminare.

În acest sens, se constatată că, potrivit art. 249 alin. (1) C. pen., constituie infracțiunea de fraudă informatică introducerea, transmiterea, modificarea sau ștergerea de date informatice, restricționarea accesului la aceste date ori împiedicarea în orice mod a funcționării unui sistem informatic, în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, dacă s-a cauzat o pagubă unei persoane.

Sub aspectul laturii obiective, constituie obiect material al infracțiunii, datele informatice introduse, modificate sau șterse, respectiv forma prelucrabilă în cadrul unui sistem informatic în care sunt prezentate fapte, informații sau concepte (conform definiției din art. 181 alin. (2) C. pen.).

Constituie, de asemenea, obiect material al infracțiunii dispozitivul sau ansamblul de dispozitive, cu caracteristicile prevăzute la art. 181 alin. (1) C. pen. a cărui funcționare este împiedicată.

Situația premisă în cazul acestei infracțiuni constă în existența unor date informatice și a unui sistem informatic prin accesarea căruia să se poată obține un beneficiu material. Noțiunile de sistem informatic și respectiv date informatice sunt explicate în partea generală a C. pen.

Art. 181 alin. (1) C. pen. prevede că Prin sistem informatic se înțelege orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate sau aflate în relație funcțională, dintre care unul sau mai multe asigură prelucrarea automată a datelor, cu ajutorul unui program informatic.

Înalta Curte constată că, în speță, elementul material este întrunit și constă în actele de folosire a cardului de carburant de către inculpații C. și G. prin care s-au produs modificări ale datelor informatice existente în sistemul informatic gestionat de furnizorul de combustibil F., fiind obținut un beneficiu material pentru inculpatul D., mai exact combustibil, ulterior complicele A. dobândind combustibilul rezultat în urma săvârșirii infracțiunii de fraudă informatică.

Astfel, elementul material al infracțiunii de fraudă informatică s-a realizat prin acțiunea autorului de introducere de date informatice prin utilizarea cardului de comerciant în sistemul informatic al comerciantului, ceea ce i-a permis făptuitorului achiziționarea de combustibil.

În ceea ce privește susținerea potrivit căreia cardul de comerciant nu este asimilat instrumentului de plată electronic/cardului bancar, motiv pentru care instanța nu ar fi putut dispune condamnarea pentru infracțiunea prevăzută de art. 249 C. pen., respectiv pentru infracțiunea prevăzută de art. 360 alin. (1) și (3) C. pen. Înalta Curte reține că, tocmai în virtutea acestor considerații, instanța de apel, prin încheierea de ședință din data de 15.04.2024, a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos prev. de art. 250 alin. (1) din C. pen., în infracțiunea de frauda informatică prev. de art. 249 din C. pen.

Înalta Curte împărtășește opinia instanței de apel și, întrucât, în speță, cardul de comerciant nu este un instrument de plată electronică (astfel cum rezultă din dispozițiile art. 2 pct. 3 din Regulamentul B.N.R. nr. 6 din 11.10.2006, prin raportare la art. 1 pct. 12 din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic și art. 4 din Legea nr. 127/2011 privind activitatea de emitere monedă electronică), fapta, așa cum a fost reținută în sarcina inculpatului A. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fraudă informatică prevăzută de art. 249 C. pen. întrucât prin folosirea cardului de carburant de către inculpații C. și G. s-au produs modificări ale datelor informatice existente în sistemul informatic gestionat de furnizorul de combustibil F., fiind obținut un beneficiu material pentru inculpatul D., mai exact combustibil, ulterior complicele A. dobândind combustibilul rezultat în urma săvârșirii infracțiunii de fraudă informatică.

Infracțiunea de fraudă informatică are la bază o acțiune tehnică în contextul unei interacțiuni cu un sistem informatic (modificarea datelor informatice). Această conduită este cea care generează în mod direct prejudiciul patrimonial, astfel că în cazul infracțiunii de fraudă informatică, sistemul informatic este în mod direct cel fraudat. Ca urmare a acestei fraudări, sistemul informatic ajunge să consemneze date nereale care, transpuse în realitatea faptică, produc în mod direct un prejudiciu pentru o anumită persoană.

În cazul fraudei informatice, sistemul informatic sau datele informatice nu sunt folosite ca un instrument ori mijloc de inducere în eroare a unei persoane, ci devin chiar obiect (țintă) al conduitei infracționale. În cazul fraudei informatice lipsește o legătură subiectivă între făptuitor și persoana vătămată ori un reprezentant al acesteia. Făptuitor este cel care realizează actul de dispoziție prejudiciant, fără a exista un consimțământ (chiar unul viciat) din partea persoanei vătămate (cum este în cazul infracțiunii de înșelăciune) (a se vedea, Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra patrimoniului, contra autorității, de corupție, de serviciu, de fals, și contra ordinii și liniștii publice, Editura Universul Juridic, București, 2020, p. 137; G.Zlati în C. pen., Comentariul pe articole, ediția 3, Editura CH Beck, București 2020, p. 919- 920).

Așadar, prin raportare la elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 249 C. pen. și la caracterul autonom al acestei infracțiuni față de celelalte infracțiuni referitoare la efectuarea de tranzacții financiare sau a altor operațiuni comerciale prin intermediul sistemelor informatice, nu au relevanță criticile potrivit cărora cardul de comerciant nu este asimilat instrumentului de plată electronic/cardului bancar întrucât autonomia infracțiunii de fraudă informatică este dată, printre altele, și de obiectul juridic vizat, adică de valoarea socială ocrotită, care este alta decât în cazul infracțiunilor care presupun efectuarea de tranzacții financiare sau orice altfel de operațiuni comerciale, prin intermediul sistemelor informatice și care, într-adevăr, presupun instrumente de plată electronice (printre care nu se regăsește și cardul de comerciant).

În acest context, contrar susținerilor apărării, Înalta Curte apreciază că situația de fapt reținută în cauză și probele dosarului dovedesc că faptele inculpatului, astfel cum au fost descrise de către instanța de apel, se circumscriu elementelor ce caracterizează sub aspect obiectiv infracțiunile reținute în sarcina sa și, de asemenea, constată că, în cauză, condamnarea nu se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, astfel că, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile recurentului inculpat sunt neîntemeiate.

Pentru considerentele dezvoltate anterior, având în vedere că, în cauză, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 516/A din data de 04 iunie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Pitești – secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019.

Urmare a acestei soluții, având în vedere că se află în culpă procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în cuantum de 720 de RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 516/A din data de 04 iunie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Pitești – secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în cuantum de 720 de RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 noiembrie 2024.