ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 867/A din data de 22 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în Dosar nr. x/2016,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 1610 din 21 noiembrie 2018, pronunțată de Judecătoria Pitești în Dosarul nr. x/2016 s-au hotărât următoarele:

În baza art. 67 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, și dreptul de a comunica cu persoanele vătămate C. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, și dreptul de a comunica cu persoanele vătămate C. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate

S-a constatat că fapta de șantaj săvârșită în perioada 2010 - 2011 este concurentă cu fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, termenul de încercare fiind 4 ani, prin Sentința penală nr. 1202 din 18 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, rămasă definitivă la data de 3 ianuarie 2013.

În baza art. 97 C. pen., s-a anulat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de 2 ani stabilită prin Sentința penală nr. 1202 din 18 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, rămasă definitivă la data de 3 ianuarie 2013.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit cele două pedepse aplicate, la care s-a adăugat o treime din cealaltă pedeapsă, rezultând pedeapsa rezultantă de 2 ani și 8 luni închisoare.

În baza art. 67 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, și dreptul de a comunica cu persoanele vătămate C., D., E., F., G., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, și dreptul de a comunica cu persoanele vătămate C., D., E., F., G., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate

De asemenea, s-a constatat că infracțiunea șantaj în formă continuată prevăzută de art. 207 alin. (1), (2), (3) C. pen. (comisă în perioada februarie - aprilie 2015, persoane vătămate fiind C., D., E., F., G.) se află în stare de recidivă postcondamnatorie față de pedeapsa de 2 ani stabilită prin Sentința penală nr. 1202 din 18 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, rămasă definitivă la data de 3 ianuarie 2013.

În baza art. 96 alin. (5) raportat la art. 43 alin. (1) C. pen., s-a adăugat la pedeapsa de 4 ani închisoare pedeapsa stabilită prin prezenta în cuantum de 2 ani și 8 luni închisoare, în final inculpatul executând pedeapsa totală de 6 ani și 8 luni închisoare în regim de detenție conform art. 60 C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a comunica cu persoanele vătămate C., D., E., F., G., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, și dreptul de a comunica cu persoanele vătămate C., D., E., F., G., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata măsurilor preventive dispuse în cauză, respectiv durata reținerii și arestului din 30 septembrie 2012 - 2 noiembrie 2012, reținerea de la data de 26 ianuarie 2016 la data de 27 ianuarie 2016 și durata arestării preventive de la data de 27 ianuarie 2016 la 16 octombrie 2016.

În baza art. 397 C. proc. pen., coroborat cu art. 1349 și urm. C. civ., art. 19 C. proc. pen. și art. 1349, 1391 C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul la plata următoarelor sume de bani: 10.000 RON reprezentând daune morale pentru partea civilă E.; 50.000 RON reprezentând daune morale pentru partea civilă C.; 50.000 RON reprezentând daune morale pentru partea civilă D..

S-a luat act că persoana vătămată F. nu s-a constituit parte civilă în cursul procesului penal.

S-a luat act cu privire la împrejurarea că prin încheierea 11 mai 2016 s-a dispus respingerea cererii de repunere în termenul de constituire parte civilă a persoanei vătămate G., și, prin urmare, s-a respins cererea acesteia de acordare a daunelor morale.

În baza art. 274 alin. (1), art. 275 alin. (3) C. pen. raportat la art. 398 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 2.000 RON reprezentând cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale.

În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 193 alin. (1) C. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Onorariul parțial al apărătorului din oficiu pentru inculpat în cuantum de 100 RON, a rămas în sarcina statului și s-a dispus a fi achitat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în drept următoarele:

Fapta inculpatului A. care, în perioada 2010 - 2011, a constrâns persoana vătămată C. să-i remită foloase patrimoniale, respectiv materiale de construcție, un porc și trei miei, prin amenințarea cu publicarea unor articole de presă compromițătoare la adresa acesteia, în scopul de a dobândi în mod injust foloase patrimoniale, întrunește cerințele de tipicitate ale infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1), (2) și (3) C. pen.

Fapta inculpatului A. care, în cursul anului 2015 (lunile februarie- aprilie), a constrâns persoana vătămată C. să-i cedeze sau să închidă publicația "H.", prin amenințarea cu publicarea unor articole de presă compromițătoare la adresa acesteia, în scopul de a dobândi în mod injust foloase patrimoniale și nepatrimoniale, constând în eliminarea unei publicații concurente de pe piață și în recrutarea echipei de jurnaliști, întrunește cerințele de tipicitate ale infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (1) C. pen.

Faptele inculpatului A. care, în cursul anului 2015 (lunile februarie - aprilie), a constrâns persoanele vătămate D., E., F. și G., să încheie contracte de abonament sau de publicitate cu publicația "I.", prin amenințarea cu publicarea unor articole de presă compromițătoare la adresa acestora, în scopul de a dobândi în mod injust foloase patrimoniale, constând în sume de bani, întrunesc cerințele de tipicitate ale infracțiunii de șantaj, faptă prevăzută de art. 207 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (1) C. pen. (4 infracțiuni).

Fapta aceluiași inculpat care, la data de 25 martie 2015, a deposedat prin acte de amenințare și violență pe persoana vătămată B. de un laptop, în contul unei presupuse datorii, întrunește cerințele de tipicitate ale infracțiunii de tâlhărie, faptă prevăzută de art. 233 C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (1) C. pen.

II. Prin Decizia penală nr. 867/A din data de 22 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești și de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 1610 din 21 noiembrie 2018 pronunțată de Judecătoria Pitești în Dosarul nr. x/2016.

A fost desființată, în parte, sentința și, în rejudecare:

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 207 alin. (1), (2) și (3) C. pen. (persoană vătămată G.).

În baza art. 207 alin. (1), (2) și (3) cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 2 ani și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen. (fapta din data de februarie - aprilie 2015, persoană vătămată C.).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen.

În baza art. 207 alin. (1), (2) și (3) cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 2 ani și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen. (persoană vătămată D.).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen.

În baza art. 207 alin. (1), (2) și (3) cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 2 ani și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen. (persoană vătămată E.).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen.

În baza art. 207 alin. (1), (2) și (3) cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 2 ani și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen. (persoană vătămată F.).

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute 4 ani închisoare.

În baza art. 43 alin. (2) C. pen., a fost adăugată la pedeapsa de 4 ani închisoare pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani și 8 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) din C. pen., pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen.

Conform art. 66 alin. (5) C. pen., a fost interzisă exercitarea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. n) C. pen., constând în interzicerea dreptului de a comunica cu persoanele vătămate C., D., E. și F.

Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței apelate.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat, în apel, au rămas în sarcina acestuia.

Conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 217 RON s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

III. Împotriva Deciziei penale nr. 867/A din data de 22 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în Dosar nr. x/2016, a declarat recurs în casație inculpatul A..

În motivarea scrisă a cererii sale, inculpatul A., prin apărător, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., susținând că i s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, faptele reținute în sarcina sa fiind încadrate în 4 infracțiuni de șantaj distincte, în locul unei singure infracțiuni de șantaj în formă continuată.

Recurentul a mai susținut că pedepsele aplicate de instanță se situează peste limitele prevăzute de lege, iar prin schimbarea de încadrare juridică, în sensul înlăturării art. 35 C. pen., i s-a creat o situație nefavorabilă.

A solicitat să se aibă în vedere dispozițiile Deciziei nr. 368/2017 a Curții Constituționale și, implicit, să se facă aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen., apreciind că, prin raportare la decizia Curții Constituționale anterior menționate, legea penală mai favorabilă este noul C. pen.

Referitor la incidența art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, s-a apreciat că în speță este incidentă legea anterioară datei de 1 februarie 2014, nu datorită limitelor de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, ci datorită modului de calcul al pedepselor în situația concursului de infracțiuni, fiind evident că, în situația aplicării art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. anterior, pedeapsa rezultantă reprezintă pedeapsa cea mai severă aplicată inculpatului, la care se poate adăuga un spor, justificat de împrejurările concrete în care s-au consumat faptele și de datele personale ale acestuia, spre deosebire de reglementarea actuală din art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În notele de ședință formulate de recurentul A., prin apărător, depuse la dosar după admiterea în principiu a cererii de recurs în casație, se arată că prin Decizia penală nr. 867/A din 22 octombrie 2019 a Curții de Apel Pitești a fost încălcat principiul ne bis in idem, prevăzut de art. 6 C. proc. pen., dar și de art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenția europeană a drepturilor omului. Se arată că instanța, raportându-se la Sentința penală nr. 1202 din 18 decembrie 2012 a Judecătoriei Sectorului 1 București, în Dosarul penal nr. x/2012, rămasă definitivă la 3 ianuarie 2013, a anulat suspendarea sub supraveghere a pedepsei dispusă prin această din urmă hotărâre, fără a lua în considerare faptul că aceasta fusese deja revocată prin Sentința penală nr. 1075 din 13 noiembrie 2018 a Judecătoriei Buzău, contopind pedepsele și aplicând pedeapsa rezultantă de 6 ani și 8 luni închisoare. Se mai arată că, instanța a stabilit că fapta de șantaj comisă în perioada 2010 - 2011 se afla în concurs cu fapta pentru care a fost condamnat prin sentința sus-menționată și a anulat suspendarea executării sub supraveghere dispusă prin Sentința penală nr. 1202 din 18 decembrie 2012 a Judecătoriei Sectorului 1 București, deși aceasta fusese anterior revocată prin Sentința penală nr. 1075 din 13 noiembrie 2018, pronunțată de Judecătoria Buzău în Dosarul penal nr. x/2016

La dosar au fost depuse copii certificate ale hotărârilor la care a făcut referire recurentul. Totodată, acesta a menționat și faptul că prin Sentința penală nr. 944 din 12 august 2020 a judecătoriei Pitești, pronunțată în Dosarul penal nr. x/2020, având ca obiect contestație la executare formulată în temeiul art. 598 C. proc. pen., a fost admisă contestația la executare și s-au dedus din pedeapsa de 6 ani și 8 luni închisoare, stabilită prin Decizia penală nr. 867/A din 22 octombrie 2019 a Curții de Apel Pitești, perioadele în care recurentul a fost arestat preventiv: 30 septembrie 2012 - 2 noiembrie 2012, 26 ianuarie 2016, 27 octombrie 2016 - 27 septembrie 2016.

În susținerea recursului în casație, în cadrul dezbaterilor, recurentul A., prin apărător, a arătat că nu a fost respectat principiul ne bis in idem la pronunțarea deciziei recurate, instanța neavând cunoștință că mai există două procese pe rol.

IV. Examinând recursul în casație, se constată că acesta nu este fondat.

Analiza pe care o poate face Înalta Curte de Casație și Justiție în calea extraordinară de atac a recursului în casație este limitată exclusiv în drept. Așadar, statuările în fapt ale instanței care a pronunțat hotărârea definitivă, verificarea suportului probator al acestora, modalitatea de motivare a deciziei nu pot face obiectul cenzurii.

Cazul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. nu permite cenzurarea instituțiilor penale sau procesual penale reținute prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai verificarea faptului că pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenței acestor instituții, precum cauze de reducere a pedepsei, concursul de infracțiuni, aplicarea legii penale mai favorabile, încadrarea juridică, etc.

Examinând recursul în casație, din perspectiva motivului de recurs în casație privind aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., se constată că nu este întemeiat.

În cauză, inculpatul A. a fost condamnat la cinci pedepse principale de câte 2 ani închisoare și la cinci pedepse complementare constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) din C. pen. pe o durată de 5 ani (o pedeapsă complementară), respectiv câte 3 ani (patru pedepse complementare), pentru fiecare cinci infracțiuni de șantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1), (2) și (3) C. pen. O infracțiune de șantaj a fost săvârșită în perioada 2010 - 2011, în dauna persoanei vătămate C., iar celelalte patru infracțiuni de șantaj au fost săvârșite în perioada februarie - aprilie 2015, în dauna persoanelor vătămate C., D., E. și F.

Referitor la antecedența infracțională a inculpatului A., judecătoria și curtea de apel au avut în vedere Sentința penală nr. 1202 din 18 decembrie 2012 a Judecătoriei Sectorului 1 București, în Dosarul penal nr. x/2012, rămasă definitivă la 3 ianuarie 2013, prin care acesta a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru infracțiunea de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. din 1968, pedeapsă care a fost suspendată condiționat, conform art. 81 C. pen. din 1969.

Prin Încheierea din data de 24 septembrie 2019, instanța de apel a stabilit încadrarea juridică faptelor, constatând că faptele au fost săvârșite în concurs de infracțiuni, întrucât pluralitatea de persoane vătămate determină o pluralitate de infracțiuni, reținând tot atâtea infracțiuni câte persoane au fost vătămate.

Instanța de apel a menținut dispoziția primei instanțe privind anularea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1202 din 18 decembrie 2012 a Judecătoriei Sectorului 1 București, în Dosarul penal nr. x/2012, rămasă definitivă la 3 ianuarie 2013 și a dispus contopirea acesteia cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului în prezenta cauză pentru infracțiunea de șantaj, comisă în perioada 2010 - 2011, în dauna persoanei vătămate C., conform regulilor de la concursul de infracțiuni, prevăzute de art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., aplicând inculpatului pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare.

Totodată, constatând că inculpatul A. a săvârșit în concurs real infracțiunile de șantaj din perioada februarie- aprilie 2015, în dauna persoanelor vătămate vătămate C., D., E. și F. în stare de recidivă postcondamnatorie față de pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1202 din 18 decembrie 2012 a Judecătoriei Sectorului 1 București, în Dosarul penal nr. x/2012, rămasă definitivă la 3 ianuarie 2013, instanța de apel a stabilit pedepse de câte 2 ani închisoare pentru infracțiunile de șantaj. Potrivit regulilor de la concursul de infracțiuni, prevăzute de art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., curtea de apel a contopit pedepsele stabilite și a aplicat pedeapsa de 4 ani închisoare, iar apoi, aplicând regulile privind pedeapsa în caz de recidivă, prevăzute de art. 43 alin. (2) C. pen., a adăugat pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare la pedeapsa anterioară de 2 ani și 8 luni închisoare, aplicând inculpatului pedeapsa rezultantă finală de 6 ani și 8 luni închisoare.

Verificând conformitatea deciziei atacate cu regulile de drept aplicabile, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârea este supusă casării dacă s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, Înalta Curte constată că pedepsele stabilite inculpatului A. pentru faptele deduse judecății în prezenta cauză au fost stabilite cu respectarea dispozițiilor legale, iar procedeul de contopire al acestora a fost realizat, de asemenea, cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile.

Pedepsele principale de câte 2 ani închisoare, stabilite pentru infracțiunile de șantaj, prevăzute de art. 207 alin. (1) - (3) C. pen. se înscriu în limitele legale ale acestei infracțiuni, respectiv între 2 și 7 ani închisoare.

Procedeul de contopire al pedepselor a fost realizat cu respectarea dispozițiilor legale referitoare la pedeapsa principală în cazul concursului de infracțiuni și al recidivei, precum și cu respectarea deciziei nr. 42 din 13 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, astfel încât pedeapsa principală rezultantă s-a aplicat în limitele prevăzute de lege.

Înalta Curte constată că este nefondată critica recurentului referitoare la aplicarea unei pedepse în alte limite pentru patru infracțiuni de șantaj, în locul unei singure infracțiuni de șantaj, întrucât aceasta vizează practic schimbarea încadrării juridice dată faptelor ce fac obiectul judecății. Instanța de recurs în casație nu este abilitată de lege să dispună schimbarea încadrării juridice dată faptelor, sub aspectul unității sau pluralității de infracțiuni (infracțiune continuată sau concurs de infracțiuni), în condițiile în care stabilirea existenței unei rezoluții infracționale unice se realizează în urma aprecierii probelor de către instanța de fond și de apel, în cadrul procesului de deliberare și al soluționării acțiunii penale dedusă judecății. Recursul în casație este o cale extraordinară de atac în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazului de casare în raport de care cererea de recurs în casație a fost declarată admisibilă. În cauză, instanța de apel a apreciat, pe baza evaluării materialului probator administrat în cauză, că inculpatul A. nu a acționat în baza unei rezoluții infracționale unice, reținând că faptele au fost comise în forma concursului real de infracțiuni, iar acest aspect nu poate fi analizat în calea extraordinară a recursului în casație care verifică doar aspectele de nelegalitate invocate de părți sau de procuror și care se circumscriu strict cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

De asemenea, este nefondată critica recurentului referitoare la aplicarea unei pedepse nelegale, urmare a nerespectării art. 5 C. pen., privind principiul legii penale mai favorabile. Este adevărat că una dintre infracțiunile din prezenta cauză a fost săvârșită sub imperiul vechiul C. pen., iar patru dintre infracțiuni sub imperiul actualului C. pen., însă potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă.

Înalta Curte constată că este neîntemeiată și critica recurentului referitoare la încălcarea principiului ne bis in idem de către instanța de apel, care nu a ținut cont de faptul că a anulat suspendarea executării sub supraveghere dispusă prin Sentința penală nr. 1202 din 18 decembrie 2012 a Judecătoriei Sectorului 1 București, deși aceasta fusese anterior revocată prin Sentința penală nr. 1075 din 13 noiembrie 2018, pronunțată de Judecătoria Buzău în Dosarul penal nr. x/2012

În primul rând, Înalta Curte constată că această critică excede criticilor formulate în susținerea cazului de casare invocat, respectiv cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., fiind invocată după admiterea în principiu a recursului în casație, prin încheierea din data de 24 iunie 2020.

În al doilea rând, Înalta Curte constată că această critică este nefondată pentru simplul fapt că principiul ne bis in idem nu este aplicabil în speță, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 6 C. proc. pen., care reglementează acest principiu. Sentința penală nr. 1075 din 13 noiembrie 2018 pronunțată de Judecătoria Buzău în Dosarul penal nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 229 din 6 martie 2020 a Curții de Apel Ploiești vizează alte infracțiuni de șantaj comise de inculpatul A., astfel că nu este vorba despre pronunțarea unei alte hotărâri definitive față de același inculpat pentru aceiași faptă.

Este adevărat că în cuprinsul Sentinței penale nr. 1075 din 13 noiembrie 2018 a Judecătoriei Buzău, referitor la antecedența infracțională a inculpatului, a fost avută în vedere Sentința penală nr. 1202 din 18 decembrie 2012 a Judecătoriei Sectorului 1 București, definitivă prin neapelare la data de 3 ianuarie 2013 și au fost aplicate dispozițiile legale privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, fiind apoi aplicată pedeapsa potrivit dispozițiilor legale privind recidiva postcondamnatorie, însă acest aspect nu se circumscrie principiului ne bis in idem, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 6 C. proc. pen.

În al treilea rând, Înalta Curte constată că, invocând încălcarea principiului ne bis in idem de către instanța de apel, cu referire la Sentința penală nr. 1075 din 13 noiembrie 2018 pronunțată de Judecătoria Buzău în dosarul penal nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 229 din 6 martie 2020 a Curții de Apel Ploiești, recurentul A. tinde de fapt la includerea în procedeul de contopire al pedepselor avute în vedere în fond și în apel, în prezenta cauză, și a pedepselor aplicate prin sentința sus-menționată. Înalta Curte constată, pe de o parte, că acest aspect a fost invocat pentru prima dată în cadrul judecării recursului în casație, după admiterea în principiu a cererii de recurs în casație, iar, pe de altă parte, că operațiunea de contopire nu putea fi efectuată pentru prima dată în apel, întrucât s-ar fi încălcat principiul dublului grad de jurisdicție. Mai mult, Înalta Curte constată că ar fi fost imposibilă dispunerea contopirii pedepselor din prezenta cauză cu cele aplicate prin Sentința penală nr. 1075 din 13 noiembrie 2018 a Judecătoriei Buzău, în condițiile în care aceasta a rămas definitivă ulterior pronunțării Deciziei penale nr. 867 din 22 octombrie 2019 a Curții de Apel Pitești, respectiv la data de 6 martie 2020, data pronunțării Deciziei penale nr. 229/2020 a Curții de Apel Ploiești.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că pedepsele stabilite inculpatului A. au fost stabilite în limitele prevăzute de lege, iar pedeapsa rezultantă, aplicată conform regulilor de la concursul de infracțiuni, cât și al celor de la recidiva postcondamnatorie, respectă exigențele prevăzute de dispozițiile legale aplicabile.

Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu este incident cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârea atacată fiind legală din perspectiva pedepselor stabilite și a procedeului de contopire al pedepselor aplicate pentru infracțiunile care au făcut obiectul acestei cauze cu pedeapsa aplicată prin Sentința penală nr. 1202 din 18 decembrie 2012 a Judecătoriei Sectorului 1 București, definitivă prin neapelare la data de 3 ianuarie 2013, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 867/A din data de 22 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 867/A din data de 22 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 septembrie 2020.

Procesat de GGC - LM