ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 06 martie 2025
Asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, constată:
Prin sentința penală nr. 124 din 06 iunie 2024, pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul nr. x/2022, în baza art. 233 din C. pen., cu aplic. art. 77 lit. d) din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În baza art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară aferentă pedepsei principale, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani, cu mențiunea că pedeapsa complementară se va executa de la executării sau considerării ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, ce se va executa de la data punerii în executare a prezentei hotărâri.
S-a dispus ca pedeapsa să fie executată în condițiile art. 60 C. pen.
În baza art. 25 C. proc. pen. raportat la art. 397 C. proc. pen. s-a luat act că persoana vătămată B. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Prin decizia penală nr. 1163/A din 12 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A., împotriva sentinței penale nr. 124 din data de 06.06.2024, pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul nr. x/2022.
Împotriva deciziei penale nr. 1163/A din 12 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022, inculpatul A. a formulat cerere de recurs în casație.
Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casație, Înalta Curte reține următoarele:
Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Conform dispozițiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen., în situația în care, cu ocazia examinării admisibilității în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispozițiile art. 434 C. proc. pen. (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) și (6) C. proc. pen. (privind persoanele îndreptățite a promova recursul în casație), art. 437 (referitor la conținutul cererii) și art. 438 C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casație), instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.
În acest sens, Înalta Curte constată că cererea de recurs a inculpatului A. este formulată în termenul prevăzut de dispozițiile art. 435 C. proc. pen., împotriva unei hotărâri care poate fi atacată cu recurs în casație conform art. 434 C. proc. pen.
În cauză au fost respectate dispozițiile art. 436 alin. (1) C. proc. pen., nu sunt incidente prevederile alin. (6) al aceluiași articol, iar condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen. sunt îndeplinite.
Cu privire la condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. se constată că, în cuprinsul cererii sunt indicate cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. pen.
Cererea de recurs în casație nu este motivată.
S-a solicitat admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și, în principal achitarea inculpatului, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, precum și suspendarea executării hotărârii atacate.
Având în vedere că cererea de recurs în casație nu este motivată, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., potrivit căreia, cererea de recurs în casație trebuie să cuprindă indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază și motivarea acestora.
Deși se arată în conținutul declarației de recurs în casație (formulată la 18.12.2024), că cererea va fi motivată după redacatarea și comunicarea hotărârii instanței de apel, se constată, pe de o parte, că hotărârea atacată a fost redactată odată cu pronunțarea la data de 12.12.2024, și pe de altă parte că, deși comunicarea a avut loc la data de 19.12.2024, nu a fost depusă la dosar nicio motivare a cazurilor invocate, nici în termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen., în care putea fi completată declarația de recurs, nici ulterior datei de 20.01.2025 (data împlinirii termenului de recurs în casație).
Astfel, Înalta Curte învederează că nu este suficient să fie indicate formal cazurile de casare, fiind necesar ca cererea de recurs să fie motivată corespunzător cazurilor invocate, în condițiile în care motivarea cererii reprezintă o condiție de admisibilitate a recursului în casație.
În consecință, nefiind îndeplinite cumulativ cerințele legale referitoare la admisibilitatea în principiu, în temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1163/A din 12 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
În temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1163/A din 12 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 martie 2025.