ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 24.09.2025

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE

24.09.2025

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 24 septembrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 753/A din 10 iunie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 66 din data de 7 martie 2025, pronunțată de Judecătoria Topoloveni, în dosarul nr. x/2023, s-au dispus următoarele:

În baza art. 298 din C. pen. și art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu.

În baza art. 67 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală sus-menționată, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri de condamnare.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a unei eventuale hotărâri privind executarea în regim de detenție a pedepsei aplicate prin prezenta și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

În baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare și s-a stabilit, conform dispozițiilor art. 92 din C. pen., un termen de supraveghere de 2 ani, ce se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Argeș, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Argeș sau organizate în colaborare cu instituțiile comunitare.

În baza art. 94 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute la art. 93 alin. (1) lit. c)- e) din C. pen. se comunică Serviciului de Probațiune Argeș.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a impus inculpatului să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei comunei Călinești, județul Argeș sau în cadrul Primăriei orașului Topoloveni, județul Argeș, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 96 din C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare sau al nerespectării cu rea-credință a măsurilor de supraveghere impuse ori obligației de a presta munca neremunerată în folosul comunității.

În baza art. 19 și art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 1357 din C. civ., s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Ocolul Silvic Topoloveni și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 55.373,04 RON, reprezentând daune materiale constând în contravaloarea prejudiciului produs.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 3000 RON din care suma de 2.000 RON reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în cauză în faza de urmărire penală.

În drept, prima instanță a reținut că fapta inculpatului A., constând în aceea că, în intervalul 15.04-20.08.2020, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în calitate de pădurar al Ocolului Silvic Topoloveni, titular al Cantonului nr. 4 Valea Popii, a încălcat din culpă, îndatoririle de serviciu prin îndeplinirea cu încălcarea prevederilor art. 10, art. 12 alin. (1), art. 13 alin. (1) și art. 51 alin. (21) din Legea nr. 46/2008 (Codul silvic), art. 35 și art. 36 din O.U.G. nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, astfel că acesta nu a apărat integritatea fondului forestier al cărui titular era, cauzând o pagubă statului în valoare totală de 55.373,04 RON, reprezentând tăierea fără drept și furtul a 1.787 arbori de către autori necunoscuți, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de neglijență în serviciu prevăzută de art. 298 din C. pen.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 753/A din 10 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A., împotriva sentinței penale nr. 66 din 07 martie 2025, pronunțată de Judecătoria Topoloveni în dosarul nr. x/2023, intimată fiind partea civilă Statul Român prin Direcția Silvică Argeș - Ocolul Silvic Topoloveni.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. a fost obligat apelantul-inculpat la 500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva deciziei penale nr. 753/A din 10 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a formulat cerere de recurs în casație inculpatul A., la data de 27 iunie 2025.

În motivarea cererii, recurentul a solicitat să se constate că fapta pentru care a fost condamnat prin decizia recurată nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii și nu poate constitui temei al răspunderii penale. În acest sens, a arătat că din ansamblu probator administrat în cauză nu rezultă, cu certitudine, forma de vinovăție cerută de lege și că, de altfel, nu există probe temeinice, directe sau indirecte, care să conducă la concluzia existenței faptei și la reținerea vinovăției. A susținut că simpla existență unor indicii ori aspecte care conturează fragmente ale situației de fapt nu este suficientă, prin ea însăși, pentru a răsturna prezumția de vinovăție consacrată de lege.

De asemenea, a arătat că natura și gravitatea rezultatului produs ori a consecințelor reținute de instanțe nu sunt apte să fundamenteze existența elementului material al infracțiunii pentru care a fost condamnat.

Recurentul a mai solicitat să se aibă în vedere conduita sa generală pe întreaga perioadă, precum și situația familială și socială. Totodată, a solicitat achitarea în baza dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., arătând că această ipoteză operează și atunci când conduita reținută nu corespunde elementului material descris în norma de incriminare.

Acesta a subliniat că prevederea faptei de către legea penală presupune, în principiu, identitatea dintre conduita propriu-zisă și toate condițiile cerute de norma de incriminare, iar lipsa în concret a oricărui element, fie obiectiv, fie subiectiv, echivalează cu inexistența faptei ca infracțiune sau neprevederea faptei de către legea penală.

Concluzionând, a solicitat admiterea recursului în casație în baza art. 438 pct. 7 din C. proc. pen.

La data de 14 iulie 2025, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat, în principal, respingerea, ca inadmisibil, a recursului în casație formulat de recurentul A., iar în subsidiar, în situația în care se va aprecia ca cererea este admisibilă în principiu, a solicitat respingerea recursului în casație ca fiind nefondat în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen.

Parchetul a arătat că, criticile formulate de recurent, care vizează reanalizarea situației lui juridice suprapuse, în concret, probatoriului administrat în cauză, nu se subsumează cazului de recurs în casație invocat, împrejurare care atrage nerespectarea condiției de admisibilitate prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

În ceea ce privește solicitarea subsidiară, de respingere ca nefondat a recursului în casație, parchetul a arătat, în esență, că atât instanța de fond, cât și cea de apel au făcut o corectă aplicare a legii suprapusă faptei inculpatului care a dus la încălcarea raportului de drept penal. Ambele instanțe au constatat că inculpatul a săvârșit fapta reținută în sarcina sa, în modalitatea arătată în rechizitoriu și cu forma de vinovăție cerută de lege. Astfel, s-a arătat că motivele invocate de recurent nu se încadrează în limitele stabilite de C. proc. pen. și se impune respingerea recursului în casație ca fiind nefondat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/2023, iar pentru termenul din 24 septembrie 2025 a fost depus raportul întocmit de magistratul-asistent desemnat care a arătat că motivele formulate nu se circumscriu cazului de recurs în casație invocat.

***

Verificând exclusiv condițiile de admisibilitate, în conformitate cu dispozițiile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 434-art. 438 din C. proc. pen., pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., cu titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este formulată în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434 din C. proc. pen. (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen. (privind persoanele îndreptățite a promova recursul în casație), art. 437 din C. proc. pen. (referitoare la conținutul cererii) și art. 438 din C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casație), instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, se constată că recurentul A. a formulat recurs în casație la data de 27 iunie 2025, prin poștă împotriva deciziei penale nr. 753/A din 10 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în termenul legal de 30 de zile, calculat de la comunicarea deciziei atacate din data de 18 iunie 2025 (la domiciliu procesual ales la cabinet avocat B., din mun. Pitești, str. x, jud. Argeș, dosar curte), conform art. 435 din C. proc. pen.

Decizia penală nr. 753/A din 10 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casație, conform art. 434 din C. proc. pen., fiind pronunțată de curtea de apel ca instanță de apel.

Referitor la cerințele prevăzute la art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., privind titularii cererii de recurs în casație, se reține că cererea a fost formulată de recurentul A., în calitate de inculpat.

Cu privire la condițiile prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen. sunt menționate: numele, prenumele și domiciliul recurentului A., hotărârea care se atacă (decizia nr. 753/A din 10 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie), iar cererea poartă semnătura avocatului care a redactat cererea de recurs în casație și care a atașat împuternicirea avocațială nr. 460433 .

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în cuprinsul cererii de recurs în casație a fost indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Referitor la această condiție de admisibilitate, se impune a se menționa că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Din această perspectivă se reține că, din modalitatea de reglementare a recursului în casație, care este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, așadar care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, rezultă că aspectele de fapt analizate de instanța de fond și/sau apel intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii Înaltei Curți învestită cu judecarea recursului în casație, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege și invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situația factuală și elementele care au circumstanțiat activitatea imputată, astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, așadar, ca scop sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală și nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate/achitate.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., se constată că acesta vizează exclusiv situațiile în care fapta concretă, pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare, nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare sau cele în care instanța a ignorat o normă de dezincriminare a faptei, în ansamblul său ori ca efect al modificării unor elemente constitutive, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între activitatea factuală și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

Pe de altă parte, din perspectiva cazului de casare invocat, nu pot fi analizate aspecte în legătură cu latura subiectivă a conținutului constitutiv al infracțiunii, cu încadrarea juridică reținută faptei stabilită cu titlu definitiv de instanța de apel, nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea de fapt reținută de instanța de apel.

Față de aceste aspecte teoretice, Înalta Curte constată că motivele invocate în cererea de recurs în casație nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.. În realitate, prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, recurentul A. contestă situația de fapt reținută de instanța de apel și solicită o reevaluare a materialului probator administrat în cauză. Or, o asemenea verificare excede limitele recursului în casație, cale extraordinară ce nu permite repunerea în discuție a evaluării probelor și nici modificarea situației de fapt, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept.

Se mai impune precizarea că recursul în casație nu se poate transforma într-o cale de atac prin care se examinează cauza sub toate aspectele. Acesta își menține caracteristica de exercitare numai în cazuri strict determinate, ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv a legalității hotărârii anterior pronunțate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. nu îndeplinește toate condițiile prevăzute în mod cumulativ de dispozițiile legale, motiv pentru care, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., va respinge ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 753/A din 10 iunie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 753/A din 10 iunie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Dată

Tip

Sursă

01/07/2020

Rechizitoriu

DNA Bacău

06/08/2020

Cerere

Inculpat - C.

15/11/2021

Cerere

06/05/2022