Decizia nr. 392 din 3 noiembrie 2025

Pe rol se află soluţionarea cauzei având ca obiect sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov – Secţia penală, în Dosarul nr. 4.722/62/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Dacă în ipoteza efectuării, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv, în a căror componenţă intră, în diferite proporţii, substanţe a căror circulaţie este reglementată atât de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât şi de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, se va reţine un concurs între cele două infracţiuni sau, conferind eficienţă sintagmei „dacă fapta nu reprezintă o infracţiune mai gravă”, din conţinutul constitutiv al art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, va opera absorbţia legală a acesteia în conţinutul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, prin prisma cuantumului mai ridicat al pedepsei prevăzute pentru aceasta din urmă?

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost legal constituit, conform dispoziţiilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi ale art. 34 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare. 3. Şedinţa a fost prezidată de preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Eleni Cristina Marcu.

La şedinţa de judecată a participat doamna Elena Mihaela Mustaţă, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna Nicoleta Ecaterina Eucarie, procuror în cadrul Secţiei judiciare.

Judecător-raportor a fost desemnată, conform art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, doamna Luminiţa Criştiu-Ninu, judecător în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că au fost transmise la dosar punctele de vedere ale instanţelor de judecată asupra chestiunii de drept supuse dezlegării şi practica judiciară relevantă, precum şi punctele de vedere întocmite de facultăţile de drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara şi al Academiei de Studii Economice Bucureşti.

De asemenea, a arătat că la data de 21 octombrie 2025 a fost depus la dosar raportul întocmit de judecătorul-raportor, care, la aceeaşi dată, a fost comunicat părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.

Reprezentantul Ministerului Public a susţinut că prezenta sesizare este inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală.

Astfel, a arătat că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a sesizării privind existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei în care a fost invocată.

A susţinut că problema de drept în discuţie a fost generată de situaţia întâlnită în practică, în care două substanţe a căror circulaţie este reglementată atât de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 194/2011), cât şi de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 143/2000), sunt combinate într-un amestec în care, deşi fiecare dintre acestea îşi păstrează identitatea chimică, separarea lor este imposibilă sau extrem de dificil de realizat, chiar în condiţii de laborator.

A învederat că legiuitorul a urmărit, prin reglementarea prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, să creeze şi o infracţiune cu caracter general în materia substanţelor care pot produce efecte psihoactive, prin care să fie acoperite toate situaţiile în care sunt folosite componente care nu se regăsesc în tabelele nr. I-III din Legea nr. 143/2000 şi care, în mod evident, nu pot fi încadrate în infracţiunile de trafic de droguri de risc şi trafic de droguri de mare risc, caracterul general şi, pe cale de consecinţă, subsidiar rezultând din însăşi menţiunea finală „dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă” din cuprinsul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011.

A subliniat că aceste aspecte au fost analizate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cuprinsul Deciziei nr. 38 din 17 iunie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, reţinându-se că infracţiunea prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 şi cea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000 ocrotesc aceeaşi valoare socială şi au, în principiu, un conţinut legal substanţial asemănător, chiar dacă nu identic.

A mai arătat că obiectul juridic al celor două infracţiuni este reprezentat de relaţiile sociale care se nasc şi se desfăşoară în legătură cu protejarea sănătăţii populaţiei, prin combaterea efectelor negative pe care le are consumul de substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, respectiv de droguri, iar elementul lor material cunoaşte unele variante alternative identice şi cerinţe ataşate acestuia asemănătoare.

De asemenea, a menţionat că, prin Decizia nr. 3 din 28 februarie 2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, instanţa supremă a stabilit că săvârşirea, în aceeaşi împrejurare, a unei singure acţiuni dintre cele enumerate la alin. (1) al art. 2 din Legea nr. 143/2000, care are ca obiect atât droguri de risc, cât şi droguri de mare risc, reprezintă o infracţiune simplă, ca formă a unităţii naturale de infracţiune, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, întrucât natura diferită a substanţelor stupefiante nu modifică unitatea infracţiunii de trafic de droguri, iar cele două alineate sunt variante normative ale aceleiaşi infracţiuni.

În subsidiar, în ipoteza în care se va aprecia ca fiind admisibilă prezenta sesizare, a susţinut că infracţiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi, respectiv, de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 reprezintă variante normative ale aceleiaşi infracţiuni, în condiţiile în care cea din urmă constituie forma de bază, iar celelalte variante agravate, astfel încât, în ipoteza efectuării, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv, în a căror componenţă intră, în diferite proporţii, substanţe care fac obiectul ambelor legi, nu se va putea reţine un concurs între cele două infracţiuni, ci se va reţine doar infracţiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000, prin absorbţia naturală a infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Eleni Cristina Marcu, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare privind sesizarea formulată.

Prin Încheierea din data de 8 aprilie 2025, pronunţată în Dosarul nr. 4.722/62/2024, Curtea de Apel Braşov – Secţia penală, în temeiul art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Dacă în ipoteza efectuării, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv, în a căror componenţă intră, în diferite proporţii, substanţe a căror circulaţie este reglementată atât de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât şi de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, se va reţine un concurs între cele două infracţiuni sau, conferind eficienţă sintagmei „dacă fapta nu reprezintă o infracţiune mai gravă”, din conţinutul constitutiv al art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, va opera absorbţia legală a acesteia în conţinutul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, prin prisma cuantumului mai ridicat al pedepsei prevăzute pentru aceasta din urmă? II. Expunerea succintă a cauzei

Curtea de Apel Braşov – Secţia penală este învestită, în ultimul grad de jurisdicţie, cu soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Braşov şi de inculpatul G.M.A. împotriva Sentinţei penale nr. 23/S din data de 5.02.2025, pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosarul nr. 4.722/62/2024, prin care s-au dispus achitarea inculpatului, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal (2 acte materiale) şi art. 13 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000, respectiv condamnarea acestuia, în baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal (2 acte materiale) şi art. 19 2 lit. a) din Legea nr. 194/2011, la pedeapsa principală de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare fără drept de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive în formă continuată.

În cauză s-a reţinut că, prin Rechizitoriul nr. 290/36/P/2024 din data de 15.10.2024 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Braşov, inculpatul G.M.A. a fost trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal (2 acte materiale) şi art. 13 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000, şi de efectuare fără drept de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive în formă continuată, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal (2 acte materiale) şi art. 19 2 lit. a) din Legea nr. 194/2011, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) şi (2) din Codul penal, constând în faptul că, în acelaşi loc şi în aceeaşi împrejurare, respectiv la data de 25.08.2024, în jurul orei 12:00, în timp ce se afla în zona imobilului cu nr. 28 de pe str. T.V. din municipiul B., a deţinut, fără drept, în vederea vânzării, şi a oferit, cu titlu gratuit, cantitatea de 23,48 grame de fragmente vegetale pe care s-au pus în evidenţă substanţele MDMB-4en-PINACA şi ADB-BUTINACA, droguri de mare risc, şi cantitatea de 0,72 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidenţă substanţa ADB-BUTINACA, drog de mare risc, precum şi ADB-4en-PINACA, produs cu efect psihoactiv care se regăseşte în European Database on New Drugs a E.M.C.D.D.A. în clasa canabinoizi sintetici, fiind notificat ca „substanţă psihoactivă nouă” sistemului european de alertă timpurie, în anul 2021. De asemenea, a oferit, cu titlu gratuit, minorului T.R.M. cantitatea de 0,10 grame fragmente vegetale pe care s-au pus în evidenţă substanţele MDMB-4en-PINACA şi ADB-BUTINACA, droguri de mare risc, şi substanţa ADB-4en-PINACA, produs cu efect psihoactiv care se regăseşte în European Database on New Drugs a E.M.C.D.D.A. în clasa canabinoizi sintetici, fiind notificat ca „substanţă psihoactivă nouă” sistemului european de alertă timpurie, în anul 2021.

MDMB-4en-PINACA şi ADB-BUTINACA fac parte din tabelul-anexă nr. I la Legea nr. 143/2000. Compusul ADB-4en-PINACA se regăseşte în European Database on New Drugs a E.M.C.D.D.A. în clasa canabinoizi sintetici, fiind notificat ca „substanţă psihoactivă nouă” sistemului european de alertă timpurie, în anul 2021.

Prima instanţă, Tribunalul Braşov, a reţinut că, în speţă, nu se poate deduce concluzia, dincolo de orice îndoială, că inculpatul a cunoscut că fragmentele vegetale despre care ştia că sunt etnobotanice („botană”) conţineau substanţele MDMB-4en-PINACA şi ADB-BUTINACA, droguri de mare risc, obiectul erorii purtând exact asupra elementului constitutiv al infracţiunii prevăzute de legea specială. În concret, s-a reţinut că inculpatul s-a aflat în eroare asupra existenţei drogului de mare risc în fragmentele vegetale pe care le-a deţinut în vederea comercializării.

Astfel, starea de fapt ce formează obiectul acuzaţiei imputate inculpatului, în sarcina căruia s-au reţinut, prin rechizitoriu, în concurs, infracţiunea de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, şi infracţiunea de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, îşi are izvorul într-o singură acţiune, şi anume deţinerea în vederea comercializării, respectiv oferirea cu titlu gratuit a unei cantităţi de fragmente vegetale, care, în compoziţie, conţine substanţe supuse atât regimului Legii nr. 143/2000, cât şi al Legii nr. 194/2011. III. Opinia completului care a dispus sesizarea şi punctele de vedere exprimate de părţi şi de reprezentantul Ministerului Public III.1. Cu privire la admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Completul de judecată care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reprezentantul Ministerului Public şi apelantul inculpat, prin apărător, au opinat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală. III.2. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării

Completul de judecată care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile a opinat în sensul absorbţiei legale a infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 în infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. În acest sens, a avut în vedere: a) dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 3 din 28.02.2017, prin care s-a statuat că atunci când este vorba despre o acţiune unică, chiar dacă ar viza mai multe categorii de substanţe dintre cele înscrise în tabelele-anexă nr. I-IV la Legea nr. 143/2000, nu sunt îndeplinite condiţiile concursului real sau formal de infracţiuni şi, prin urmare, săvârşirea, în aceeaşi împrejurare, a unei singure acţiuni dintre cele enumerate de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care are ca obiect atât droguri de risc, cât şi droguri de mare risc, reprezintă o infracţiune simplă, ca formă a unităţii naturale de infracţiune, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, întrucât natura diferită a substanţelor stupefiante nu modifică unitatea infracţiunii de trafic de droguri; instanţa de trimitere a reţinut că ipoteza din cauza de faţă este totuşi diferită, întrucât substanţele deţinute se circumscriu atât Legii nr. 143/2000 (MDMA, amfetamină), cât şi Legii nr. 194/2011 (MDDM, 1-PEA); b) dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 38 din data de 17.06.2024, în care s-a reţinut că infracţiunile prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011 şi art. 2 din Legea nr. 143/2000 ocrotesc aceeaşi valoare socială şi au, în principiu, un conţinut legal substanţial asemănător, chiar dacă nu identic; c) opinia exprimată în cadrul demersurilor de unificare a practicii judiciare 1 , potrivit căreia nici în cazul în care, în aceeaşi împrejurare, o persoană comercializează atât droguri de risc/de mare risc, cât şi substanţe susceptibile să aibă efecte psihoactive nu se poate aprecia că norma juridică încălcată este unică; condiţiile de tipicitate ale celor două fapte sunt diferite, ca de altfel şi tratamentul sancţionator, iar normele de tehnică legislativă nu oferă niciun argument pentru a considera că infracţiunea prevăzută de art. 16 din Legea nr. 194/2011 îşi întregeşte conţinutul prin trimitere la infracţiunea de trafic de droguri prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000. 1 Cu trimitere la întâlnirea preşedinţilor secţiilor penale ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel cu procurorii-şefi ai secţiei urmărire penală de la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, structurilor specializate Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi ai parchetelor de pe lângă curţile de apel, Bucureşti, 18 mai 2018.

Instanţa de trimitere a reţinut că atunci când suntem în prezenţa unei unităţi de infracţiuni şi a unei pluralităţi de texte legale aplicabile, concursul ideal se apropie ca structură de concursul de norme penale (de calificări), elementul de diferenţiere fiind dat de aptitudinea unuia dintre textele de lege aplicabile de a acoperi întreaga semnificaţie antijuridică a faptului comis.

Având în vedere că, în prezenta cauză, substanţele regăsite în cantităţile obiect al deţinerii în vederea comercializării, respectiv al cumpărării autorizate se circumscriu atât Legii nr. 143/2000 (MDMA, amfetamină), cât şi Legii nr. 194/2011 (MDDM, 1-PEA), faţă de conţinutul art. 16 alin. (1) din acest ultim act normativ, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 58/2024 pentru completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, pentru modificarea Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, precum şi pentru completarea art. 91 alin. (3) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, dar şi prin raportare la limitele de pedeapsă, de la 3 la 10 ani în cazul infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, respectiv de la 5 la 15 ani în cazul celei prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 – cea din urmă infracţiune fiind, aşadar, mai gravă -, a apreciat că intenţia legiuitorului a fost de a consacra absorbţia legală a celei dintâi infracţiuni în cea de-a doua.

S-a opinat că această concluzie, a absorbţiei legale, prin prisma limitelor de pedeapsă, derivă inclusiv dintr-o abordare pragmatică a analizei ponderii substanţelor conţinute în fragmentele vegetale comercializate, criteriul masei de substanţă dominantă cantitativ, ca alternativă a deciziei de subsumare a conduitei interzise uneia sau alteia dintre reglementări, neavând acoperire juridică.

Reprezentantul Ministerului Public a opinat că se impune pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept în discuţie, existenţa ambelor substanţe în materialul vândut de inculpat generând incertitudine în practica instanţelor. A arătat că, în speţă, prima instanţă a optat pentru soluţia de achitare sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de droguri, care este infracţiunea mai gravă, fiind necesară clarificarea raportului dintre cele două infracţiuni prevăzute de cele două legi speciale, respectiv dacă se impune aplicarea principiului lex gravio sau lex specialis în prezenta cauză.

Apelantul inculpat G.M.A., prin apărător, a apreciat că elucidarea acestei chestiuni nu ar avea influenţă asupra soluţiei pe care instanţa urmează să o pronunţe, având în vedere că la baza achitării sale în fond, pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000, a stat faptul că era în eroare cu referire la conţinutul substanţei pe care a comercializat-o. IV. Examenul jurisprudenţei în materie IV.1. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

Având în vedere prevederile inserate la pct. 2 lit. b) şi c) din anexa la Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2 din data de 29 ianuarie 2025, s-au solicitat punctul de vedere al instanţelor de judecată asupra chestiunii de drept supuse dezlegării şi comunicarea practicii judiciare relevante.

În urma consultării materialelor transmise de către instanţele de judecată s-a constatat că punctele de vedere nu sunt unitare, fiind identificate trei orientări.

Într-o primă orientare, majoritară, se consideră că, în ipoteza efectuării, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv, în a căror componenţă intră, în diferite proporţii, substanţe a căror circulaţie este reglementată atât de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât şi de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, va opera absorbţia legală a celei dintâi infracţiuni în conţinutul celei de-a doua.

În argumentarea opiniei exprimate s-a arătat, în esenţă, că cele două infracţiuni incriminează operaţiuni ilicite cu substanţe aflate sub control naţional şi se diferenţiază prin natura substanţelor ce constituie obiectul lor material, la nivelul elementului material ce constituie latura obiectivă, precum şi în ceea ce priveşte regimul sancţionator, fiind incriminate prin acte normative diferite.

Având în vedere însă că au un obiect juridic special comun, conţinut constitutiv cvasiidentic şi incriminează generic operaţiuni ilicite privind substanţe psihoactive similare din punctul de vedere al riscurilor şi efectelor, ceea ce relevă o omogenitate atât din punct de vedere material, cât şi din punct de vedere juridic, s-a apreciat că cele două infracţiuni nu pot fi reţinute în concurs, voinţa legiuitorului fiind ca în situaţia în care fapta se încadrează într-o infracţiune mai gravă – în cazul de faţă, Legea nr. 143/2000 – să nu se mai aplice Legea nr. 194/2011, urmând a opera absorbţia legală, în sensul de a se reţine doar infracţiunea prevăzută de Legea nr. 143/2000.

S-a subliniat că, pornind de la expunerea de motive ce a stat la baza adoptării fiecărui act normativ, se constată că cele două infracţiuni ocrotesc aceeaşi valoare socială. În ceea ce priveşte conţinutul constitutiv se poate afirma că este aproape identic, legiuitorul folosind aceeaşi tehnică de reglementare a elementului material: cultivare, producere, fabricare, experimentare, extragere, preparare, transformare, oferire, punere în vânzare, vânzare, distribuire, livrare cu orice titlu, trimitere, transport, procurare, cumpărare, deţinere ori alte operaţiuni şi optând inclusiv pentru utilizarea unor termeni cu caracter general.

Coroborat cu aceste aspecte, precum şi faţă de limitele speciale ale pedepselor stabilite de legiuitor pentru fiecare dintre cele două infracţiuni, în mod determinant însă apare drept relevantă formularea cuprinsă în dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, ulterior modificărilor aduse prin Legea nr. 58/2024, potrivit căreia fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează fără drept operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.

Din această perspectivă se apreciază că această din urmă sintagmă, în condiţiile în care ambele incriminări acoperă semnificaţia antijuridică a faptei săvârşite, relevă intenţia legiuitorului de a se aplica regula absorbţiei juridice.

În cea de-a doua orientare se consideră că soluţia pentru problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări este constatarea existenţei unui concurs de norme penale ce se soluţionează conform principiului subsidiarităţii, cu consecinţa reţinerii normei de incriminare principale – art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, în defavoarea normei de incriminare secundare – art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011.

În argumentare s-a arătat că atunci când făptuitorul comercializează atât droguri de risc/de mare risc, cât şi substanţe susceptibile să aibă efecte psihoactive, în aceeaşi împrejurare, nu este incident un concurs propriu-zis de infracţiuni sau o unitate legală de infracţiune – infracţiune complexă, ci un concurs de norme penale, care poate fi soluţionat apelând la principiul subsidiarităţii – lex primaria derogat legi subsidiariae.

Potrivit acestei opinii, clauza explicită de subsidiaritate din cuprinsul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 este un mecanism de tehnică legislativă şi o modalitate de soluţionare a conflictului de norme penale concurente. S-a subliniat că această clauză nu este o condiţie negativă de tipicitate a infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive care să determine excluderea reciprocă a celor două infracţiuni, ci un element normativ de interpretare, prin intermediul căruia se garantează corectitudinea şi echitatea încadrării juridice, proporţionalitatea pedepsei şi protecţia persoanei faţă de riscul de a fi pedepsită de două ori pentru aceeaşi conduită infracţională.

Prin urmare, clauza de subsidiaritate nu conduce la o absorbţie legală a infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive în infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, ci semnalizează faptul că art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 ar trebui să fie considerat norma principală.

În cea de-a treia orientare se consideră că, în ipoteza supusă analizei, trebuie să fie reţinut concursul de infracţiuni dintre infracţiunea de efectuare, fără drept, de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, şi cea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

În argumentare s-a arătat, în esenţă, că nu există vreo justificare pentru care să se poată concluziona în sensul absorbţiei infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 în infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cât timp cea dintâi infracţiune nu reprezintă o variantă atenuată a celei de-a doua, niciuna dintre dispoziţiile legale neavând caracter special faţă de cealaltă.

Deopotrivă, s-a susţinut că argumentul stabilirii de către legiuitor a unor limite de pedeapsă mai scăzute în cazul infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 nu poate conduce, în mod automat, la concluzia absorbţiei legale a acestei infracţiuni în infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, întrucât, dacă s-ar accepta această teză, ar trebui să se ajungă la aceeaşi concluzie şi în situaţia în care în componenţa substanţelor cu efect psihoactiv ar intra şi substanţe din categoria drogurilor de risc. Or, acest argument nu ar mai fi valid, nefiind îndeplinită condiţia limitelor superioare ale pedepsei pentru infracţiunea absorbantă. IV.2. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie IV.2.1.

Cu referire la problema de drept ce face obiectul sesizării au fost identificate următoarele decizii obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare: – Decizia nr. 3 din 28 februarie 2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 13 aprilie 2017, prin care, în interpretarea dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 143/2000, s-a stabilit că săvârşirea, în aceeaşi împrejurare, a unei singure acţiuni dintre cele enumerate în alin. (1) al acestui articol, care are ca obiect atât droguri de risc, cât şi droguri de mare risc, reprezintă o infracţiune simplă, ca formă a unităţii naturale de infracţiune, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ; – Decizia nr. 38 din 17 iunie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 951 din 23 septembrie 2024, prin care s-a stabilit că, atunci când o persoană comite la diferite intervale de timp, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, acţiuni care corespund, în concret, atât elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât şi elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000 şi care au ca obiect acelaşi tip de substanţă interzisă aflată, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2023 pentru completarea tabelelor-anexă nr. I şi II la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, sub incidenţa Legii nr. 194/2011, iar ulterior intrării în vigoare a actului normativ menţionat, sub incidenţa Legii nr. 143/2000, activitatea sa constituie o unitate legală sub forma infracţiunii continuate, căreia i se aplică legea penală în vigoare la momentul comiterii ultimei acţiuni. IV.2.2.

În ceea ce priveşte deciziile de speţă, în urma examenului de jurisprudenţă efectuat la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost identificată o hotărâre în care a fost analizată problema de drept supusă dezlegării, respectiv Decizia penală nr. 2.465 din 5 septembrie 2014, pronunţată de Secţia penală a instanţei supreme. IV.3. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale

În urma examenului de jurisprudenţă la nivelul Curţii Constituţionale a României nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept supusă analizei. IV.4. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului

În urma examenului de jurisprudenţă la nivelul Curţii Europene a Drepturilor Omului nu au fost identificate hotărâri care să prezinte relevanţă pentru problema de drept analizată. IV.5. Jurisprudenţa relevantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

În urma examenului de jurisprudenţă la nivelul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept supusă analizei. V. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării

S-a apreciat că prezenta sesizare este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiţii prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, lipsind condiţia ca de lămurirea chestiunii de drept să depindă soluţionarea pe fond a cauzei în care a fost invocată.

S-a susţinut că problema de drept supusă interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este clară şi nu necesită o analiză pe fond care să facă necesară intervenţia instanţei supreme prin mecanismul pronunţării unei hotărâri prealabile, opinându-se că infracţiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 reprezintă variante normative ale aceleiaşi infracţiuni, în condiţiile în care cea din urmă constituie forma de bază, iar celelalte, variante agravate, astfel încât, în ipoteza efectuării, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv, în a căror componenţă intră, în diferite proporţii, substanţe care fac obiectul ambelor legi, nu se va putea reţine un concurs între cele două infracţiuni. VI. Opinia specialiştilor consultaţi

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală şi prin raportare la prevederile inserate la pct. 2 lit. b) şi c) din anexa la Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2 din data de 29 ianuarie 2025, a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării.

Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara a considerat că sesizarea este admisibilă, iar pe fondul chestiunii de drept a opinat că, în ipoteza efectuării, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv, în a căror componenţă intră, în diferite proporţii, substanţe a căror circulaţie este reglementată atât de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât şi de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, se va reţine o singură infracţiune prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

S-a arătat că rezolvarea problemei de drept pendinte presupune o distincţie între concursul de infracţiuni şi unitatea naturală de infracţiune, fiind vorba despre traficarea, în aceeaşi împrejurare, a unei unice substanţe ce are în componenţă, deopotrivă, droguri şi substanţe psihoactive.

Cele două norme de incriminare au fost elaborate pentru a acoperi o sferă cât mai extinsă de activităţi ce au ca obiect substanţe interzise, iar din această perspectivă nu se poate identifica o diferenţă esenţială sub aspect normativ. S-a arătat că ne aflăm în situaţia unei omogenităţi juridice create prin voinţa legiuitorului, generată de unitatea de obiect juridic. Omogenitatea juridică este derivată din omogenitatea factuală, fiind vorba de o singură acţiune şi de o singură substanţă, în care se pun în evidenţă diverşi compuşi, şi numai printr-o interpretare excesiv de formalistă şi restrictivă in malam partem a conceptului de omogenitate juridică s-ar putea afirma că acţiunea unică de efectuare a operaţiunii incriminate privind o substanţă care conţine compuşi regăsiţi în ambele acte normative ar constitui elementele a două infracţiuni distincte.

Prin urmare, s-a opinat că o operaţiune definită în verbum regens al ambelor incriminări în ce priveşte o substanţă în care se regăsesc caracteristici enumerate în ambele acte normative nu poate constitui temei pentru reţinerea unui concurs de infracţiuni, dat fiind obiectul lor juridic unic şi spiritul legii comun.

Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti a opinat, de asemenea, în sensul că, în ipoteza efectuării, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv, în a căror componenţă intră, în diferite proporţii, substanţe a căror circulaţie este reglementată atât de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât şi de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, se va reţine numai comiterea acestei din urmă infracţiuni.

S-a arătat că obiectul juridic al infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000 protejează aceleaşi relaţii sociale ca cel vizat de norma de la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, relaţia dintre cele două infracţiuni fiind de la general la special, norma generală fiind cea din Legea nr. 194/2011.

În acelaşi timp, s-a avut în vedere şi faptul că statutul substanţelor psihoactive a cunoscut şi poate cunoaşte o evoluţie. De altfel, chiar Decizia nr. 38 din 17 iunie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a avut la bază faptul că, printr-o modificare legislativă, substanţa 3-CMC, considerată până la acea dată substanţă psihoactivă supusă regimului juridic prevăzut de Legea nr. 194/2011, a fost inclusă în categoria drogurilor de mare risc, în sensul art. 1 lit. c) din Legea nr. 143/2000, astfel că efectuarea uneia dintre operaţiunile incriminate la art. 2, ce au ca obiect o astfel de substanţă, constituie, începând cu data de 7 aprilie 2023, infracţiune de trafic de droguri de mare risc. În acelaşi sens, aşa cum se arată la art. 1 lit. a) din Legea nr. 143/2000, tabelele pot fi modificate prin înscrierea unei noi plante sau substanţe, prin radierea acestora sau transferul dintr-un tabel în altul, cu parcurgerea procedurilor prevăzute de lege.

Astfel, s-a opinat că nu se poate imagina, în contextul practic descris de instanţa de trimitere, posibilitatea reţinerii unui concurs ideal de infracţiuni, încadrarea juridică judicioasă a faptelor urmând a fi realizată prin raportare la infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000. VII. Dispoziţii legale incidente Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ” Art. 1. – Prezenta lege stabileşte cadrul legal aplicabil preparatelor, substanţelor, plantelor, ciupercilor sau combinaţiilor acestora, denumite în continuare produse, susceptibile să aibă efecte psihoactive, asemănătoare celor determinate de substanţele sau preparatele stupefiante ori psihotrope, plantele sau substanţele aflate sub control naţional, altele decât cele care au regimul juridic stabilit prin acte normative în vigoare, şi instituie măsuri de prevenire, control şi combatere a consumului în vederea protejării sănătăţii populaţiei de acţiunile negative ale acestora. Art. 2. – În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: (…) e) efecte psihoactive – unul dintre următoarele efecte pe care le poate avea un produs, atunci când este consumat de către o persoană: stimularea sau inhibarea sistemului nervos central al persoanei, având ca rezultat modificări ale funcţiilor şi proceselor psihice şi ale comportamentului ori crearea unei stări de dependenţă, fizică sau psihică; (…) Art. 16 alin. (1) – Fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează fără drept operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.” Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ” Art. 1. – În prezenta lege termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles: a) substanţe aflate sub control naţional – drogurile, precursorii înscrişi în tabelele-anexă nr. I-IV, care fac parte integrantă din prezenta lege; tabelele pot fi modificate prin înscrierea unei noi plante sau substanţe, prin radierea unei plante sau substanţe ori prin transferarea acestora dintr-un tabel în altul, la un interval de maximum 6 luni de la înaintarea propunerii de modificare de către ministrul sănătăţii sau ministrul afacerilor interne; ministrul înaintează propunerea de modificare a tabelelor de îndată ce primeşte comunicarea organismelor internaţionale abilitate, respectiv de îndată ce primeşte documentaţiile tehnice emise de organele competente în materie pe care se fundamentează măsura; b) droguri – plantele şi substanţele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conţin asemenea plante şi substanţe, înscrise în tabelele nr. I-III; c) droguri de mare risc – drogurile înscrise în tabelele nr. I şi II; d) droguri de risc – drogurile înscrise în tabelul nr. III; (…) e) precursori – substanţele utilizate frecvent în fabricarea drogurilor, înscrise în tabelul nr. IV; (…) Art. 2 alin. (1) – Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi. (2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.” Codul penal ” Art. 35 alin. (2) – Infracţiunea este complexă când în conţinutul său intră, ca element constitutiv sau ca element circumstanţial agravant, o acţiune sau o inacţiune care constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală. Art. 38. – (1) Există concurs real de infracţiuni când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, prin acţiuni sau inacţiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. Există concurs real de infracţiuni şi atunci când una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea altei infracţiuni. (2) Există concurs formal de infracţiuni când o acţiune sau o inacţiune săvârşită de o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conţinutul mai multor infracţiuni.” VIII. Opinia judecătorului-raportor

Soluţia propusă de judecătorul-raportor a fost aceea de admitere a sesizării formulate de Curtea de Apel Braşov – Secţia penală, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept invocate, urmând a se stabili că, în ipoteza efectuării, fără drept, de operaţiuni cu produse psihoactive în a căror componenţă intră, în diferite proporţii, substanţe a căror circulaţie este reglementată atât de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât şi de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, se va reţine numai infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, prin absorbţia naturală a infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie A. Cu privire la admisibilitatea sesizării

În conformitate cu dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Raportând condiţiile legale de admisibilitate la sesizarea ce face obiectul prezentei cauze, se constată că acestea sunt îndeplinite.

Astfel, este îndeplinită prima condiţie referitoare la existenţa unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanţă, Curtea de Apel Braşov – Secţia penală fiind învestită, în Dosarul nr. 4.722/62/2024, cu soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Braşov şi de inculpatul G.M.A. împotriva Sentinţei penale nr. 23/S din data de 5.02.2025, pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul cu acelaşi număr.

De asemenea, este îndeplinită şi condiţia ca soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării.

În acest sens se reţine că, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală 2 , s-a evidenţiat necesitatea ca dezlegarea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării să fie determinantă pentru rezolvarea acţiunii penale sau a acţiunii civile în procesul penal, ceea ce presupune ca respectiva chestiune de drept să vizeze, ca regulă, o problemă de drept material de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi doar ca excepţie o problemă de drept procesual, aceasta din urmă în măsura în care soluţia dată respectivei probleme de drept s-ar repercuta semnificativ asupra rezolvării fondului cauzei. 2 Decizia nr. 11 din 12 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 907 din 29 octombrie 2018.

Între problema de drept a cărei lămurire se solicită – indiferent dacă ea vizează o normă de drept material sau o dispoziţie de drept procesual – şi soluţia ce urmează a fi dată de către instanţa de trimitere trebuie să existe o relaţie de dependenţă, în sensul în care decizia instanţei supreme să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal 3 . 3 Decizia nr. 11 din 2 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 7 iulie 2014; Decizia nr. 19 din 15 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 23 octombrie 2014.

Or, prin sesizarea de faţă se solicită lămurirea unei chestiuni de drept ce vizează aspecte de drept material, de natură să genereze o problemă veritabilă, legată de posibilitatea de a reţine, în concurs, infracţiunea prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 şi cea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 sau, dimpotrivă, de a opera absorbţia legală a celei dintâi infracţiuni în conţinutul celei de-a doua, de lămurirea acestei chestiuni depinzând soluţia ce va fi pronunţată în cauză.

De asemenea, este îndeplinită şi cea de-a treia condiţie enunţată, întrucât chestiunea de drept ce face obiectul sesizării nu a primit o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă anterioară sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs. Chiar dacă instanţa supremă s-a pronunţat anterior cu privire la o problemă de drept similară, rezolvarea acesteia nu acoperă şi situaţia juridică din prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 3 din data de 28 februarie 2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 13.04.2017, s-a stabilit că săvârşirea, în aceeaşi împrejurare, a unei singure acţiuni dintre cele enumerate în alineatul (1) al acestui articol, care are ca obiect atât droguri de risc, cât şi droguri de mare risc, reprezintă o infracţiune simplă, ca formă a unităţii naturale de infracţiune, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ. În cauza de faţă, acţiunea unică ce se impune a fi calificată juridic vizează nu două categorii de droguri, ci droguri şi substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive, a căror circulaţie este reglementată prin două acte normative diferite. B. Cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită

Prin sesizarea formulată de instanţa de trimitere s-a solicitat instanţei supreme să dezlege problema de drept a calificării juridice a activităţii infracţionale a făptuitorului care, în aceeaşi împrejurare de timp şi de loc şi prin aceeaşi acţiune, efectuează atât operaţiuni specifice infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cât şi operaţiuni specifice infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, adică operaţiuni ilicite având ca obiect, deopotrivă, droguri de mare risc şi substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Mai exact, instanţa de trimitere solicită clarificarea faptului dacă, în aceste coordonate factuale, se va reţine în sarcina autorului activităţii infracţionale o singură infracţiune, respectiv trafic de droguri, prin absorbţia legală a infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 în infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, prin prisma cuantumului mai ridicat al pedepsei prevăzute pentru aceasta din urmă, sau un concurs de infracţiuni – trafic de droguri şi efectuarea de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Se reţine în acest sens că, în raport cu coordonatele factuale şi juridice existente, în care sunt efectuate, fără drept, în aceeaşi împrejurare, operaţiuni cu produse psihoactive, în a căror componenţă intră, în diferite proporţii, substanţe a căror circulaţie este reglementată atât de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât şi de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, activitatea infracţională în ansamblu reprezintă o infracţiune simplă, ca formă a unităţii naturale, elementele obiective ale infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 fiind absorbite natural, prin firea lucrurilor, în conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Argumentele care pledează în favoarea unităţii naturale de infracţiune sunt unicitatea acţiunii şi a procesului execuţional de realizare a hotărârii infracţionale, identitatea spaţiotemporală, identitatea subiectului activ, omogenitatea obiectului juridic şi existenţa aceleiaşi stări de pericol pentru valorile protejate de normele penale. Prin chiar ipoteza întrebării rezultă că operaţiunile cu droguri şi substanţe psihoactive sunt realizate prin aceeaşi acţiune, de acelaşi subiect activ, în acelaşi timp şi în acelaşi loc, şi nu se justifică a fi făcute consideraţii suplimentare sub aceste aspecte, urmând ca analiza să poarte asupra omoge