ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.02.2025

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 189/2025

HOTĂRÂRE
04.02.2025
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 189/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 4 februarie 2025

Deliberând, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, la 27 noiembrie 2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul INSTITUTUL NAȚIONAL DE CERCETARE ȘI DEZVOLATARE MEDICO - MILITARĂ CANATACUZINO, anularea deciziei de concediere nr. A8539/24.11.2023, ca nelegală, obligarea pârâtului la reintegrarea reclamantei în funcția și salariul deținute anterior concedierii, precum și la acordarea tuturor drepturilor care i se cuvin în temeiul contractului individual de muncă, prin repunerea părților în situația anterioară.

În drept, reclamanta a invocat art. 4 alin (1) și (2), art. 5, art. 8, art. 37, art. 59 lit. a), art. 76 lit. B), art. 80 alin (1) și (2) din Codul muncii, dispozițiile din C. civ., din Constituția României, din Convenția CEDO și din Legea nr. 514/2003.

Prin sentința civilă nr. 2127/2024 din 29 martie 2024, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a respins contestația formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei soluții, a declarat apel reclamanta A..

Prin decizia civilă nr. 4408/2024 din 23 octombrie 2024, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă, ca nefondat.

Prin cererea înregistrată la 31 octombrie 2024, reclamanta A. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 4408/2024 din 23 octombrie 2024, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire, revizuenta a relatat situația de fapt și contextul litigios dintre părți și a susținut, în esență, că decizia civilă nr. 4408/2024 din 23 octombrie 2024 încalcă autoritatea de lucru judecat, sub aspectul efectului pozitiv, a deciziei civile nr. 7042 din 14 decembrie 2022 pronunțate în dosarul nr. x/2021.

Prin întâmpinarea depusă la data de 20 ianuarie 2025, intimatul INSTITUTUL NAȚIONAL DE CERCETARE ȘI DEZVOLATARE MEDICO - MILITARĂ CANATACUZINO a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire, solicitând respingerea acesteia.

La 27 ianuarie 2025 și la 3 februarie 2025, revizuenta a depus la dosar concluzii scrise, la care a anexat înscrisuri.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 2 decembrie 2024, iar prin rezoluția din 3 decembrie 2024 a primit termen de judecată la 4 februarie 2025.

Examinând cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin raportare la dispozițiile art. 513 alin. (3) din același act normativ, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., temei de drept pe care revizuenta își întemeiază cererea, revizuirea unei hotărâri definitive, care evocă sau nu fondul, poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Astfel, invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie contradictorii; hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Prin urmare, hotărârile pretins contradictorii trebuie să fi fost pronunțate în procese sau dosare diferite, iar în al doilea proces, să nu fi fost invocată autoritatea de lucru judecat, sau chiar dacă a fost invocată, să nu fi primit dezlegare prin hotărârea atacată.

În ipoteza în care, însă, în litigiul în care a fost dată cea din urmă hotărâre, instanța s-a pronunțat asupra autorității de lucru judecat, acest aspect nu mai poate fi rejudecat de către instanța de revizuire. Această condiție se explică prin aceea că instanța de revizuire, învestită cu soluționarea unei cereri întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., trebuie, la rândul său, să respecte autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive a cărei anulare se solicită.

În aplicarea dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că în prezenta cerere de revizuire nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condițiile expres impuse de lege.

În speță, revizuenta invocă încălcarea de către instanța de apel în dosarul nr. x/2023 a autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 7042 din 14 decembrie 2022 pronunțate în dosarul nr. x/2021, având ca obiect anularea deciziei de sancționare nr. 4848/11.10.2021.

Contrar susținerilor revizuentei, din examinarea actelor dosarului, se constată că în cadrul ședinței de judecată din data de 25 septembrie 2024, chiar apelanta A. a invocat în fața instanței de apel excepția autorității de lucru judecat în raport cu sentința civilă nr. 1098 din 17 februarie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021, definitivă în 14 decembrie 2022.

Răspunzând acestei critici, instanța de apel a reținut că în cauză nu poate fi reținută autoritatea de lucru judecat rezultată din sentința civilă nr. 1098 din 17 februarie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021, definitivă prin decizia civilă nr. 7042 din 14 decembrie 2022 a Curții de Apel București, în contextul în care respectivul litigiu a avut ca obiect anularea deciziei de sancționare nr. 4848/11.10.2021, decizie distinctă de cea contestată în litigiul pendinte.

Verificând, în calitatea sa de instanță de retractare, numai condițiile de admisibilitate a revizuirii, respectiv dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat a primei hotărâri, Înalta Curte nu poate realiza un control judiciar asupra legalității și temeiniciei deciziei supuse revizuirii. În caz contrar, s-ar deschide o cale de reformare a hotărârii atacate, ceea ce este inadmisibil în raport cu caracterul definitiv al deciziei civile nr. 4408/2024 din 23 octombrie 2024, obiect al revizuirii.

Prin cererea de revizuire formulată, reclamanta urmărește rediscutarea modului în care curtea de apel a rezolvat chestiunea litigioasă a autorității de lucru judecat.

Prin intermediul căii extraordinare de atac a revizuirii, părțile nu își pot exprima nemulțumirea față de soluția dispusă în cauză, care, în considerarea principiului securității raporturilor juridice și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu poate fi remediată pe această cale.

De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat permanent că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res judicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

Ca atare, dezbaterile fiind limitate, în sensul art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., la admisibilitatea revizuirii și constatându-se că nu sunt întrunite condițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 4408/2024 din 23 octombrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 4408/2024 din 23 octombrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 februarie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-02-14
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 352/2024
Ședința publică din data de 14 februarie 2024 Deliberând asupra cererii de revizuire, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la 27.05.2020, co
ÎCCJ 2023-11-21
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2446/2023
Ședința publică din data de 21 noiembrie 2023 Deliberând asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de
ÎCCJ 2024-10-15
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1799/2024
A. a formulat apel, solcitând anularea în tot a hotărârii apelate și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces în suma de 5000 RON. Prin decizia nr. 292/2023 din 19.01.2023, pronunțată în dosarul nr. x/
ÎCCJ 2025-11-11
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1607/2025
din salariul reclamantei ca urmare a sancțiunii disciplinare aplicate prin decizia anulată în parte, fiind menținută în rest sentința civilă apelată. 3. Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat cerere de revizuire, cauza fiind înregi
ÎCCJ 2025-09-16
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1166/2025
în contradictoriu cu intimatele B. și C., ca inadmisibilă. 2. Împotriva acestei sentințe au formulat apel revizuentul A. și intimata B., solicitând schimbarea hotărârii pronunțate de prima instanță, în sensul admiterii în integralitate a ce
Sursă