ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4408/2024

Ședința publică din data de 10 octombrie 2024

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată, la data de 12.12.2022, pe rolul Curții de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, suspendarea, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și anularea Deciziei CNA nr. 596/10.11.2022 prin care a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 10.000 RON, pentru încălcarea art. 40 alin. (1), art. 64 alin. (1) lit. b) și art. 65 lit. c) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu consecința anulării sancțiunii amenzii.

În subsidiar, a solicitat înlocuirea amenzii cu somație publică sau reducerea cuantumului amenzii la minimul special prevăzut de lege.

Prin sentința civilă nr. 232 din 14 noiembrie 2023, Curtea a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și reținerea cauzei spre rejudecare cu consecința, în principal, a anulării Deciziei CNA nr. 596/10.11.2022 prin care a fost amendată cu 10.000 RON, iar, în subsidiar, a înlocuirii amenzii cu somație publică ori reducerea cuantumului amenzii la minimul special prevăzut de lege, cu cheltuieli de judecată.

După ce a prezentat situația de fapt, a susținut recurenta-reclamantă că instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 40 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011, pentru că încălcarea acestor dispoziții nu trebuie presupusă, ci dovedită. Însuși CNA a constatat că atât moderatorul emisiunii, cât și ceilalți invitați au solicitat ferm și neîncetat invitatului emisiunii B. să arate dovezi, însă nici CNA și nici instanța de fond nu au ținut cont de faptul că emisiunea "Punctul culminant" este o emisiune de dezbateri, scopul ediției din data de 04.10.2022 fiind acela de a extrage informații chiar de la sursa scandalului izbucnit în spațiul public, fiind prima emisiune din cadrul C. în care a fost difuzat acest subiect, care s-a continuat inclusiv în zilele următoare, subiectul nefiind dezbătut în totalitate în cadrul emisiunii din 04.10.2022.

Pe de altă parte, instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 40 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011 și prin prisma reținerii eronate a aplicabilității acestor dispoziții pentru lipsa difuzării pe post a punctului de vedere al fiecăreia dintre persoanele al căror nume a fost amintit de invitat, precum și lipsa menționării pe post a unei imposibilități de contactare a acestor persoane.

Din cuprinsul deciziei contestate rezultă că a fost difuzată o înregistrare audio în care vorbește tânărul la care face referire invitatul B., iar ulterior difuzării interviului moderatorul emisiunii a cerut invitatului să comenteze afirmațiile tânărului, care a sugerat ideea că invitatul B. avea un plan prestabilit și a făcut fotografiile cu intenția de a le aduce la cunoștință publică.

A prezentat recurenta cele petrecute în cadrul emisiunii, apreciind că nici moderatorul emisiunii și nici ceilalți invitați din platou nu au dat crezare afirmațiilor invitatului B., astfel că nu poate fi primită aprecierea CNA din cuprinsul deciziei că prin dezbaterile care au avut loc în cadrul emisiunii s-a încercat discreditarea Bisericii Ortodoxe Române, pentru că singurele afirmații au fost ale invitatului, iar ceilalți invitați și moderatorul s-au arătat înverșunați față de afirmațiile acestuia.

De asemenea, reținerile CNA privind afirmațiile făcute la adresa jurnalistului D. de la editorialul "Să fie lumină" sunt eronate, pentru că în cadrul emisiunii nu s-au făcut astfel de afirmații, ci s-a vorbit despre faptul că invitatul B. l-ar fi sunat pe Înalt Preasfințitul Teodosie și s-ar fi dat drept jurnalist al editorialului "Să fie lumină", iar după ce s-a aflat această chestiune B. ar fi fost contactat de jurnalistul D. să îi ceară explicații. Ca atare, CNA a interpretat într-o manieră eronată discuțiile vizând membrii editorialului "Să fie lumină", în special ale jurnalistului D..

În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 64 alin. (1) lit. b) din Decizia nr. 220/2011, a apreciat recurenta că, de vreme ce afirmațiile incriminatoare au fost făcute de invitatul emisiunii, B., iar moderatorul emisiunii și ceilalți invitați au încercat să afle cât mai multe detalii despre subiectul care a luat amploare în mass-media și au fost circumspecți cu privire la afirmațiile acestuia, nu au dat crezare acestora, ci, dimpotrivă, l-au ironizat, în mod greșit a reținut instanța că nu ar fi dat dovadă de imparțialitate și bună-credință.

Formatul emisiunii este unul de dezbateri, caracterizate de spontaneitate și încărcătură emoțională, motiv pentru care persoanele care participă la dialog nu au posibilitatea de a reformula afirmațiile, de a le completa sau de a le retrage. Contrar celor reținute de instanța de fond, tonul emisiunii a fost unul neutru, imparțial, iar atât moderatorul cât și ceilalți invitați au fost de bună-credință și au apărat imaginea Bisericii Ortodoxe Române.

Referitor la încălcarea dispozițiilor art. 65 lit. c) din Decizia nr. 220/2011, invitatul emisiunii B. a lansat, într-adevăr, un atac la adresa deputatului E., cât și a Bisericii Ortodoxe Române, astfel că titlurile afișate pe ecran au fost într-o strânsă legătură cu subiectul dezbătut. Cât privește referirea la neomarxism, ține de tehnica jurnalistică ce este caracterizată prin senzațional și captarea atenției. Astfel, titlurile afișate pe ecran în cadrul emisiunii reflectând întocmai esența subiectului dezbătut, rezultă că sancțiunea aplicată este neîntemeiată, inclusiv în privința acestui temei de drept.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reține că prima instanță ar fi încălcat sau aplicat greșit normele de drept material.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a supus controlului de legalitate Decizia nr. 596/10.11.2022 a Consiliului Național al Audiovizualului prin care a fost sancționată cu amendă de 10.000 RON pentru încălcarea prevederilor articolelor art. 40 alin. (1), art. 64 alin. (1) lit. b) și art. 65 lit. c) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare.

În esență, în sarcina recurentei-reclamanta s-a reținut că, postul de televiziune C., ce-i aparține, a difuzat, în ziua de 4 octombrie 2022, emisiunea "Punctul culminant", în contextul căreia a fost dezbătut un subiect în care mai multe persoane au fost acuzate că au participat la orgii sexuale, fără a fi fost prezentate dovezi în susținerea acestora și nici punctul de vedere al persoanelor pentru a se putea apăra, neprecizându-se pe post că ar fi refuzat să-și exprime opinia, și pentru că informațiile difuzate cu privire la afirmațiile acuzatoare nu au fost prezentate în mod imparțial, cu bună-credință, fapt de natură a afecta dreptul publicului la informare corectă, iar titlurile afișate pe ecran nu au reflectat esența aspectelor prezentate în acel moment.

Instanța de fond a menținut decizia emisă de Consiliul Național al Audiovizualului, soluție împărătășită de instanța de control judiciar.

Prin recurs, recurenta-reclamantă a reluat argumentele prezentate în acțiune, susținând că instanța ar fi aplicat greșit normele de drept material, respectiv art. 40 alin. (1), art. 64 alin. (1) lit. b) și art. 65 lit. c) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual.

Pornind de la normele constituționale și cele ale Convenției Europene pentru Drepturile Omului, reține Înalta Curte că, potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (6) din Constituție, libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.

În același sens, art. 10 din CEDO menționează că exercitarea libertății de exprimare comportă îndatoriri și responsabilități și poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică pentru protecția reputației sau a drepturilor altora.

De altfel, în jurisprudența sa (exempli gratia, Decizia din 8 iulie 1986 pronunțată în Cauza Lingens contra Austriei), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a menționat că trebuie să se facă distincție între "faptele" imputate unei persoane și "judecățile de valoare".

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a evidențiat în mod constant obligația jurnaliștilor de a relata faptele în mod exact, cu bună-credință, cu respectarea eticii profesionale.

De asemenea, la art. 3 din Legea nr. 504/2002 audiovizualului s-a prevăzut în mod expres faptul că prin difuzarea și retransmisia serviciilor de programe se realizează și se asigură pluralismul politic și social, diversitatea culturală, lingvistică și religioasă, informarea, educarea și divertismentul publicului, cu respectarea libertăților și drepturilor fundamentale ale omului.

Faptele, având o existență obiectivă, sunt supuse probei veridicității. În situația în care nu se poate proba existența lor, subiectul activ este susceptibil de sancționare. Indubitabil, pentru judecățile de valoare, nu se poate discuta despre existența unui probatoriu. Instituirea unei astfel de obligații ar reprezenta încălcarea prevederilor art. 10 din CEDO.

Or, în cauză, se constată că informațiile aduse la cunoștința publicului pe postul de televiziune C., analizate prin decizia contestată, reprezintă declarații factuale, iar nu opinii, și că acestea nu au fost verificate în prealabil, ceea ce reprezintă încălcarea dreptului cetățeanului de a primi informații corecte.

Astfel, în mod indiscutabil, informațiile prezentate în cadrul emisiunii, inclusiv în titlurile derulate în cadrul acesteia, nu reflectau realitatea în mod obiectiv și nici opinia persoanelor vizate, ci vizau acuzații formulate de invitatul emisiunii la adresa unor instituții și persoane, fără a exista și fără a avea la bază dovezi.

Obligația de a solicita dovezi în dovedirea unor afirmații este prevăzută la art. 40 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, conform căruia,

"Art. 40. - (1) În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzații unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susținute cu dovezi, iar persoanele acuzate trebuie contactate și invitate să intervină pentru a-și exprima punctul de vedere. În situația în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt."

De asemenea, potrivit alin. (4) al aceluiași articol, omis de recurenta-reclamantă a fi avut în vedere,

"(2) Moderatorii programelor au obligația să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmațiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea.".

Prin urmare, conform dispozițiilor legale, moderatorul emisiunii avea obligația de a solicita ferm interlocutorilor probe referitoare la faptele respective și de a asculta punctul de vedere al persoanei vizate, obligația de a contacta și a invita persoanele respective să-și prezinte punctul de vedere sau de a preciza faptul că persoanele refuză să prezinte un punct de vedere.

În ceea ce privește dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. b) din Decizia nr. 220/2011, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte principiul informării corecte, verificate și prezentate în mod imparțial și cu bună-credință.

Astfel, moderatorul, indiferent de formatul emisiunii, avea obligația de a adopta o poziție neutră, lipsită de echivoc (fără a lăsa impresia că încurajează și că este de acord cu invitatul emisiunii) și de a cere, în mod legitim, persoanelor care afirmă fapte obiective, să dovedească adevărul acestora, pentru că, în absența oricăror dovezi, acestea nu se mai bucură de protecția art. 10 CEDO.

Or, contrar alegațiilor recurentei-reclamante, aspect bine reținut și de prima instanță, aceste obligații nu au fost respectate în ceea ce privește emisiunea ce face obiectul deciziei CNA, recurenta făcându-se vinovată de săvârșirea faptei contravenționale.

Nu în ultimul rând, titlurile afișate în cursul emisiunii au constituit, după cum chiar recurenta-reclamantă recunoaște, un atac la adresa unei persoane din cadrul unui partid și a unei instituții, scopul urmărit de postul de televiziune, de captare a atenției publicului telespectator, nejustificând modalitatea de formulare a acestora.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, conform art. 10 paragraful (2) din Convenție, a statuat că exercitarea libertăților cuprinse în dreptul la libertatea de exprimare comportă îndatoriri și responsabilități și poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică, iar dreptul la libera exprimare nu are un caracter nelimitat, ci este îngrădit de cerința respectării drepturilor celorlalți.

CEDO a mai statuat, de asemenea, cu valoare de principiu, că numai prin respectarea îndatoririlor și responsabilităților ce-i revin, presa își îndeplinește funcția sa esențială într-o societate democratică, fără a depăși anumite limite, având misiunea de a comunica numai informații de interes public, în sensul dat acestei noțiuni în jurisprudența Curții (Hotărârea din 6 februarie 2001, Cauza Tammer c. Estoniei).

Prin urmare, soluția pronunțată de prima instanță a fost dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, neputându-se constatat incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurentă.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 232 din 14 noiembrie 2023 a Curții de Apel Ploiești – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.