ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3752/2023

Ședința publică din data de 12 septembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2021 la data de 23.11.2021, pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, contestatoarea A. S.R.L., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Național al Audiovizualului, a formulat contestație împotriva Deciziei C.N.A. nr. 387 din 27.10.2021, privind amendarea sa cu suma de 20.000 RON, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună, cu titlul prealabil, suspendarea executării deciziei anterior menționată, până la soluționarea prezentei cauze, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, iar pe fondul cauzei, în principal anularea deciziei ca neîntemeiată, cu consecința anulării sancțiunii amenzii în cuantum de 20.000 RON, aplicată pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 și ale art. 40 afin. (1), (2) și (4) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare, iar, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu somație publică sau reducerea cuantumului amenzii la minimul special prevăzut de lege, în cazul în care se apreciază că nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii cu somație publică.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 24 din 10.02.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021 Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare, formulată de contestatoarea A. S.R.L. în contradictoriu cu intimatul Consiliul Național al Audiovizualului, ca neîntemeiată.

Totodată, a admis, în parte cererea principală formulată de formulată de contestatoarea A. S.R.L. în contradictoriu cu intimatul Consiliul Național al Audiovizualului, reducând cuantumul amenzii aplicate la minimul special prevăzut de lege, respectiv suma de 10.000 RON.

Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul - intimat Consiliul Național al Audiovizualului a exercitat calea de atac a recursului, și, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, și, rejudecând cauza în temeiul dispozițiilor art. 496-498 din C. proc. civ., să se modifice în tot sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii intimatei-reclamante și să se constate că Decizia nr. 387/27.10.2022 emisă de C.N.A. este temeinică și legală, cu consecința menținerii amenzii aplicate la cuantumul de 20.000 RON.

În dezvoltarea motivelor de recurs a susținut în esență recurentul că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu completările și modificările ulterioare, în condițiile în care, deși reține că emitentul actului contestat a stabilit răspunderea contravențională a reclamantei în mod corect, " totuși apreciază că se impune reducerea cuantumului sancțiunii amenzii de 20 000 RON la minimul special de 10.000 RON, întrucât nu a fost respectat principiul gradualității aplicării sancțiunii, respectiv prevederile art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, ce statuează că individualizarea sancțiunii în cazul săvârșirii uneia dintre contravențiile prevăzute în prezenta lege se face ținându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum și de sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an" - fără să mai menționeze ulterior în cadrul considerentului în ce fel "principiul gradualității", care nu este prevăzut de norma citată de instanța însăși, nu a fost respectat de autoritatea emitentă a actului sancționator.

Astfel, deși respinge, ca neîntemeiată, cererea reclamantei de înlocuire a sancțiunii amenzii cu somația, constatând că "faptele reținute în sarcina societății reclamante nu sunt minore", fila x paragraf 1, sau constată că, în mod corect intimata a stabilit răspunderea contravențională a societății reclamante...(... fila x paragraf 4, instanța de fond introduce în analiza speței "principiul gradualității aplicării sancțiunii", principiu care nu este prevăzut de cadrul legal aplicabil actului ce a făcut obiectul judecății, în condițiile în care dispoziția legală anterior citată oferă autorității de control și sancționare, așa cum rezultă fără echivoc, "criteriile" în funcție de care individualizează sancțiunea, nicidecum "gradualitatea" sancțiunilor.

Invocând considerentele reținute de altă instanță într-o speță similară între aceleași părți, speță ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2021, soluționată prin Hotărârea nr. 13/25.01.2022, arată recurentul că reclamanta nu se afla la prima încălcare a legii, astfel încât "principiul aplicării graduale a sancțiunilor" să poată fi invocat ca temei pentru reducerea cuantumului amenzii. De altfel, sancțiunile aplicate anterior actului contestat fuseseră menționate chiar de reclamantă în susținerea condiției pagubei iminente, la capătul de cerere privind suspendarea actului.

"Principiul gradualității aplicării răspunderii contravenționale" a fost invocat de reclamantă în susținerea înlocuirii amenzii cu somația publică, pag. 11, punctul 64 din acțiunea introductivă, fără o motivare concretă a cererii, sens în care reia o parte din susținerile expuse în cadrul întâmpinării depuse la momentul judecării pe fond a litigiului.

Mai susține recurentul că greșita interpretare a normei legale de către instanța de fond este demonstrată și de considerentele CEDO pe care aceasta le are în vedere în motivarea reducerii amenzii, întrucât aceste considerente, cu referire la limitele libertății de exprimare fac referire la criteriile privind "gravitatea și efectele faptei" nicidecum la o "gradualitate" prevăzută sau "impusă" de lege, și nu pot justifica ignorarea celui de al treilea criteriu de individualizare a sancțiunii pe care autoritatea trebuie să îl aibă în vedere la aplicarea acesteia.

Consideră că, contextul dat de "o dezbatere de ordin național pe un subiect de interes general și extrem de sensibil", conform instanței de fond, în cadrul căreia au fost încălcate prevederile legale audiovizuale, nu poate justifica reducerea amenzii, conform "principiului gradualității", acest aspect fiind avut în vedere de emitentul actului în aprecierea gravității și efectelor faptei contravenționale în analiza conținutului unui program difuzat către public.

Așa cum rezultă din norma legală, individualizarea sancțiunii are în vedere gravitatea și efectele faptei contravenționale, iar în speță s-a constatat nerespectarea prevederilor legale ale art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului, cu modificările și completările ulterioare și 40 alin. (1), (2) și (4) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare (Codul audiovizualului), pe parcursul a două emisiuni, în condițiile în care serviciul de programe cu denumirea "B." înregistrează în mod constant audiențe mari, respectiv este urmărit de un număr foarte mare de telespectatori la nivel național.

De asemenea, susține că sancțiunile anterioare, invocate chiar de către reclamantă în cererea introductivă, demonstrau că aceasta nu se află la prima încălcare a prevederilor legale, ci că persistă într-o conduită contrară obligațiilor impuse de legislația audiovizuala, în calitatea sa de radiodifuzor al unui serviciu de programe. - fila x acțiunea introductivă pct. 22.

Legea audiovizualului nu urmărește să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, C.N.A. fiind garantul interesului public în domenii comunicării audiovizuale, iar prin sancționarea ca și contravenții a încălcării dispozițiile audiovizuale, pentru fapte ca cele reținute în sarcina intimatei -reclamante, legiuitorul a apreciat că amenda contravențională constituie o formă de răspundere suficientă car să protejeze astfel de valori.

Or, în acest context, încălcarea dispozițiilor legale privind informarea corectă și obiectivă a publicului și nerespectarea principiului audiatur et altera pars, apare de gravitate și efecte ce nu pot fi minimizate prin invocarea "libertății de exprimare", așa cum a susținut și în fața instanței de fond.

Față de toate aceste aspecte, solicită a se constata că instanța de fond a făcut o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor legale aplicabil speței, ignorând cadrul legal în care autoritatea emitentă a actului administrativ sancționator ce a făcut obiectul controlului de legalitate, Consiliul Național al Audiovizualului, își desfășoară activitatea de supraveghere și control al respectării obligațiilor radiodifuzorilor, respectiv Legea audiovizualului.

În concluzie, solicită a se constata că admiterea în parte a cererii introductive și reducerea cuantumului amenzii la suma de 10.000 RON prin hotărârea atacată se bazează pe considerente care nu asigură o motivare concretă, efectivă și legală a soluției pronunțate, aceasta fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente în cauză.

Solicită astfel admiterea recursului, și rejudecându-se cauza în fond să se modifice în tot sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii și să se constate că Decizia nr. 387/27.10.2022 emisă de CNA este temeinică ș legală, cu consecința menținerii amenzii aplicate la cuantumul de 20.000 RON,

Apărările formulate în cauză

Intimata - contestatoare A. S.R.L., în termenul legal a formulat întâmpinare împotriva recursului promovat de recurentul - intimat Consiliul Național al Audiovizualului și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului, ca fiind neîntemeiat, cu consecința menținerii hotărârii recurate, ca fiind legală și temeinică.

Răspunsul la întâmpinare

Recurentul Consiliul Național al Audiovizualului nu a combătut apărările intimatei - contestatoare A. S.R.L. din cadrul întâmpinării printr-un Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispozițiile art. 471 alin. (4) incidente și în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data 05.07.2022 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 12.09.2023, în ședință publică, cu citarea părților, când, luând act de concluziile orale formulate de reprezentantul recurentului -pârât pe fondul recursului, Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând dosarul spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile formulate, de apărările contestatoarei A. S.R.L. și de normele legale incidente în litigiul dedus prezentei judecăți, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul - intimat Consiliul Național al Audiovizualului, este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru considerentele în continuare arătate:

În prealabil, înainte de a trece la analizarea criticilor formulate de recurentul Consiliul Național al Audiovizualului pe fondul recursului, reține următoarea situație de fapt:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2021 la data de 23.11.2021, pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, contestatoarea A. S.R.L., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Național al Audiovizualului, a formulat contestație împotriva Deciziei C.N.A. nr. 387 din 27.10.2021, privind amendarea sa cu suma de 20.000 RON, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună, cu titlul prealabil, suspendarea executării deciziei anterior menționată, până la soluționarea prezentei cauze, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, iar pe fondul cauzei, în principal anularea deciziei ca neîntemeiată, cu consecința anulării sancțiunii amenzii în cuantum de 20.000 RON, aplicată pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 și ale art. 40 afin. (1), (2) și (4) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu somație publică sau reducerea cuantumului amenzii la minimul special prevăzut de lege, în cazul în care se apreciază că nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii cu somație publică.

Prin Decizia nr. 387/2021, contestatoarea A. S.R.L. a fost sancționată cu amendă în cuantum de 20.000 RON, întrucât, în urma analizării raportului de monitorizare și a vizionării înregistrărilor, CNA a constatat că, la difuzarea emisiunilor "C." din 23.08.2021 și "D." din 24.08.2021, radiodifuzorul a încălcat prevederile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului, cu modificările și completările ulterioare și 40 alin. (1), (2) și (4) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, s-a reținut în sarcina reclamantei faptul că, în emisiunile "C." din 23.08.2021 și "D." din 24.08.2021, în contextul dezbaterilor despre posibila adoptare a unor noi măsuri pentru limitarea răspândirii COVID 19, nu a asigurat o informare obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor și favorizarea liberă a opiniilor, fapt ce contravine prevederilor art. 3 din Legea audiovizualului.

De asemenea, sancțiunea a fost aplicată și pentru că, în aceste emisiuni au fost aduse acuzații conducătorului Departamentului pentru Situații de Urgență, fără a fi prezentat punctul de vedere al persoane acuzate, nefiind respectat principiul audiatur et altera pars, și fără ca moderatorul să solicite interlocutorilor să probeze afirmațiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea, încălcându-se astfel prevederile art. 40 din Codul audiovizualului.

Prima instanță a constatat caracterul parțial întemeiat al cererii și a redus cuantumul amenzii aplicate la minimul special prevăzut de lege, respectiv la suma de 10.000 RON, întrucât nu a fost respectat principiul gradualității aplicării sancțiunii, respectiv prevederile art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002.

Înalta Curte apreciază că soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, raportat la actele ce compun dosarul.

Trecând astfel la analizarea criticilor formulate de recurentul Consiliul Național al Audiovizualului, din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de control judiciar constată că aceste motiv de nelegalitate nu poate fi reținut, în contextul în care instanța de fond a făcut o justă interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente în cauză, raportat la obiectul cauzei cu care a fost învestită, considerentele primei instanțe fiind însușite de instanța de control judiciar.

Astfel, analizând recursul ce vizează exclusiv soluția de reducere a sancțiunii aplicate de la 20.000 RON, amendă aplicată prin decizia atacată, la minimul special prevăzut de lege, respectiv la suma de 10.000 RON, Înalta Curte constată că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Judecătorul fondului a reținut în mod judicios faptul că, în condițiile în care afirmațiile au fost pronunțate în cadrul unei dezbateri în direct, ceea ce nu i-a dat reclamantei posibilitatea de a le reformula, de a le completa sau de a le retrage, respectiv că moderatoarea E. a solicitat prezentarea de dovezi în sprijinul acestora și, de asemenea, că moderatorii nu au insistat asupra afirmațiilor invitaților din platou, astfel încât nu s-au produs efecte grave ca urmare a opiniilor exprimate, autoritatea pârâtă nu a respectat criteriile de individualizare prevăzute de art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002 potrivit cărora "individualizarea sancțiunii în cazul săvârșirii uneia dintre contravențiile prevăzute în prezenta lege se face ținându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum și de sancțiunile primite anterior pe o perioadă de cel mult un an".

Aceste dispoziții se coroborează cu art. 144 alin. (3) din Codul audiovizualului, ce prevede că "(3) În individualizarea sancțiunii Consiliul va ține cont, după caz, de următoarele aspecte: a) gravitatea faptei și efectele acesteia; b) sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an, și modul în care furnizorul de servicii s-a raportat la acestea; c) ziua din săptămână și intervalul de difuzare a emisiunii în cauză; d) durata emisiunii; e) audiența înregistrată".

Din cele două texte normative mai sus enunțate rezultă că, în activitatea sa, în scopul individualizării sancțiunii aplicate unei fapte contravenționale, C.N.A. ține cont de o serie de criterii stabilite legal, respectiv, gravitatea faptei, efectele sale și sancțiunile primite anterior pe o perioadă de cel mult un an, urmând ca detalierea aspectelor privind gravitatea și efectele faptei să se realizeze prin referire la momentul când se produce încălcarea legii, durata emisiunii și impactul concret asupra telespectatorilor prin prisma audienței înregistrate.

Așadar, gravitatea faptei și efectele acesteia nu pot fi stabilite fără a se ține cont de împrejurările de fapt ce constituie contextul general în care a fost săvârșita contravenția.

Această analiză amănunțită presupune că atunci când există elemente de fapt relevante sub aspectul stabilirii gravității faptei contravenționale sau a bunei credințe a moderatorului și a celorlalți participanți la emisiune, acestea nu pot fi omise din cuprinsul deciziei de sancționare, în caz contrar aceasta devenind susceptibilă de anulare din această perspectivă.

În speță, instanța de fond a putut observa că, în activitatea de individualizare în concret a sancțiunii aplicate prin Decizia atacată, C.N.A. a ignorat cu desăvârșire un eveniment de notorietate națională, reflectat pe larg în mass-media, de natură să reprezinte o bază factuală consistentă pentru dezbaterile care au avut loc în emisiunile în litigiu și să justifice în parte și până la un anumit nivel unele dintre afirmațiile luate în considerare pentru aplicarea sancțiunii contravenționale.

În speță, judecătorul fondului a reținut în mod corect că emisiunile ce au fost supuse controlului C.N.A.. respectiv "C." difuzată în data de 23.08.2021 si "D." difuzată în data de 24.08.2021, au vizat chestiuni de interes general, referitoare la noile măsuri/restricții impuse de autorități pe fondul creșterii numărului de infectări cu virusul SARS-CoV 2, respectiv că afirmațiile au fost pronunțate în cadrul unei dezbateri în direct, ceea ce nu i-a dat reclamantului posibilitatea de a le reformula, de a le completa sau de a le retrage, respectiv faptul că moderatoarea E. a solicitat invitatului său prezentarea de dovezi în spirjinul afirmațiilor, precum si faptul că moderatorii nu au insistat asupra afirmațiilor invitaților din platou.

Înalta Curte reiterează faptul că libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, iar protecția care trebuie acordată presei este de o importanță deosebită.

Acest drept se referă, în special, la libertatea de exprimare a opiniilor și a dezbaterilor politice, CEDO acordându-le "o importanță deosebită".

În fiecare cauză, atunci când stabilește dacă au fost respectate drepturile prevăzute la art. 10, Curtea Europeană a Drepturilor Omului ia în considerare cauza în ansamblu, inclusiv însăși natura discuțiilor în cauză și contextul general în care au fost formulate și/sau difuzate.

Chiar dacă presa nu trebuie să depășească limitele stabilite prin chiar conținutul art. 10, paragraful 2, dispunând că exercitarea acestei libertăți presupune "obligații și responsabilități", totuși, sarcina ei este să comunice informații și idei de interes public.

Corelativ acestei obligații, publicul are dreptul de a le primi, altfel, presa nu ar putea să joace rolul său vital de "câine de pază public" (Observer and Guardian v. the United Kingdom, hotărâre din 26 noiembrie 1991, pp. 29-30).

În acest sens, și măsurile luate sau sancțiunile impuse de autoritățile naționale nu trebuie să fie de natură a descuraja participarea presei la dezbateri asupra chestiunilor de interes public legitim (Lingens v. Austria, hotărâre din 8 iulie 1986, Bladet Tromso and Stensaas v. Norway [GC], nr. 21980/93, par. 64, ECHR 1999-III, Thorgeir Thorgeirson v. Iceland, hotărâre din 25 iunie 1992, par. 68).

Dreptul la libertatea de exprimare este aplicabil nu numai "informației" sau "ideilor", care sunt primite favorabil sau sunt privite ca inofensive, sau ca o chestiune de indiferență, dar și celor care ofensează, șochează sau deranjează Statul sau orice parte a comunității. În plus, libertatea jurnalistică acoperă, de asemenea, posibile recurgeri la un anumit grad de exagerare sau chiar provocare (De Haes and Gijsels v. Belgium, hotărâre din 24 februarie 1997, par. 47).

Cu privire specială la televiziune, e important de amintit faptul că mass-media audiovizuală, are un rol deosebit de important în acest sens. Datorită puterii ei de a transmite mesaje prin sunet și imagini, astfel de suporturi au un efect mai imediat și mai puternic decât presa scrisă (Jersild c. Danemarca, 23 septembrie 1994, par. 31, seria x nr. x; Pedersen și Baadsgaard v. Danemarca [G.C. ], nr. 49017/99, par. 79). Funcția televiziunii ca sursă familiară de divertisment în intimitatea locuinței ascultătorului sau a privitorului consolidează în continuare impactul acestora (cf. Murphy c. Irlanda, nr. 44179/98, par. 74). Mai mult, în special în regiunile îndepărtate, televiziunea poate fi mai ușor accesibilă decât alte medii.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că, în domeniul audiovizualului, principiile de mai sus impun statului obligația de a se asigura, în primul rând, că publicul are acces prin televiziune și radio la informații imparțiale și precise și la o serie de opinii și comentarii, reflectând, printre altele, diversitatea perspectivelor politice din țară și, în al doilea rând, faptul că jurnaliștii și alți profesioniști care lucrează în mass-media audiovizuală nu sunt împiedicați să furnizeze aceste informații și comentarii. Alegerea mijloacelor prin care se pot realiza aceste obiective trebuie să varieze în funcție de condițiile locale și, prin urmare, se încadrează în marja de apreciere a statului. (Manole ș.a c Rep. Moldova, par 100)

Considerentele instanței de fond exprimă o corectă aplicare a tuturor acestor principii cu luarea în considerare a specificului cauzei.

Astfel, nu se poate face abstracție de formatul și tema emisiunilor care vizau chestiuni de interes general, referitoare la noile măsuri/restricții impuse de autorități pe fondul creșterii numărului de infectări cu virusul SARS COV 2.

Având în vedere toate aceste circumstanțe, luând în considerare faptul că afirmațiile au fost pronunțate în cadrul unei dezbateri în direct, ceea ce nu i-a dat reclamantei posibilitatea de a le reformula, de a le completa sau de a le retrage, respectiv că moderatoarea E. a solicitat prezentarea de dovezi în sprijinul afirmațiilor și că moderatorii nu au insistat asupra afirmațiilor invitaților din platou astfel încât nu s-au produs efecte grave ca urmare a opiniilor exprimate, Înalta Curte consideră că menținerea amenzii în cuantum de 20.000 RON este disproporționată prin raportare la scopul concret urmărit de legiuitor prin instituirea obligațiilor legale prin art. 3 alin. (2) din Lege, fiind de natură a conduce la o încălcare a art. 10 din Convenție.

Faptul că nu se poate vorbi despre o informare corectă a publicului decât dacă această informare este adevărată și exactă nu contrazice soluția de reducerere a cuantumului amenzii aplicate intimatei la minimul special prevăzut de lege, respectiv la suma de 10.000 RON.

Înalta Curte reține că instanța a făcut o analiză a criteriilor art. 10 din C.E.D.O., cu aplicarea jurisprudenței europene în materia libertății de exprimare a jurnaliștilor.

În privința art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului, text potrivit căruia: "Toți furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor și să favorizeze libera formare a opiniilor", Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o interpretare și aplicare corectă a acestui text de lege, în lumina jurisprudenței relevante a Curții Europene a Drepturilor Omului în materia libertății de exprimare, având în vedere și faptul că recurentului îi revine obligația de a-și îndeplini competențele legale în acest domeniu, în deplină concordanță cu standardele Consiliului Europei în materia libertății de exprimare (Recomandarea Rec(2000)23 a Comitetului de Miniștri "Independența și funcțiile autorităților de reglementare pentru sectorul audiovizual", precum și scopul emisiunii în cauză care viza obținerea opiniei invitaților respectivelor emisiuni pe marginea unei chestiuni de interes general referitoare la noile măsuri/restricții ce puteau fi luate de autorități pe fondul creșterii numărului de infectări cu visurul SARS COV 2.

Astfel, subiectul emisiunii a fost unul amplu, fiind prezentate mai multe informații, păreri și opinii existente deja în spațiul public, prin urmare a fost îndeplinită cerința legii de a favoriza libera formare a opiniilor telespectatorilor.

Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte împărtășește în totalitate considerentele instanței de fond, ce a reținut în mod corect că nu a fost respectat principiul gradualității aplicării sancțiunii, respectiv prevederile art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002.

Înalta Curte recunoaște pe deplin rolul Consiliului Național al Audiovizualului în domeniul audiovizualului, consacrat de art. 10 și 17 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 pentru respectarea exprimării pluraliste de idei și de opinii în cadrul conținutului serviciilor de programe, asigurarea informării corecte a opiniei publice și asigurarea echidistanței și pluralismul opiniilor, însă apreciază că măsurile adoptate în îndeplinirea acestui rol trebuie să fie proporționale, necesare într-o societate democratică și să nu echivaleze cu o ingerință disproporționată în libertatea de exprimare a presei.

Obligația de a transmite informații obiective prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor și de a favoriza libera formare a opiniilor nu poate fi interpretată în sensul de a impune intimatului - reclamant o sarcină disproporționată, care, fiind excesiv de dificil de adus la îndeplinire să echivaleze cu o ingerință care nu este necesară într-o societate democratică, de natură a descuraja comunicarea opiniilor unui politician/analist politic asupra chestiunilor de interes public.

Conform celor statuate de CEDO (ex. hotărârea din 25 mai 1999 Bladet Tromso și Stensaas împotriva Norvegia), adevărul obiectiv al afirmațiilor nu trebuie să fie singurul criteriu luat în considerare de instanțe în situația în care analizează o acuzație de atingere a reputației sau demnității, elementul determinant trebuind să fie buna credință a autorului afirmațiilor. în consecință, atunci când persoana acuzată de săvârșirea unui delict de presă nu poate dovedi integral exactitatea afirmațiilor făcute, este necesară analiza atitudinii subiective a acesteia în raport atât cu adevărul afirmațiilor sale, cât și cu scopul demersului jurnalistic, verificându-se dacă s-a urmărit informarea opiniei publice asupra unor chestiuni de interes public, îndeplinindu-și astfel datoria de a răspândi informații și idei asupra unor subiecte de interes general, chiar dacă aceasta implică uneori în mod inerent afectarea reputației persoanei vizate, sau a avut numai intenția de a afecta în mod gratuit reputația acesteia.

Așadar, fiind vorba despre un subiect de interes public de foarte mare însemnătate, instanța de fond a reținut în mod legal incidența atât a dispozițiilor interne privind libertatea de exprimare, cât și a celor similare din CEDO, inclusiv a jurisprudenței relevante a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO).

Deși nu poate fi negat faptul că în respectivele emisiuni au fost aduse acuzații unei persoane fără a fi prezentat punctul de vedere al persoanei acuzate, nefiind respectat principiul audiatur et altera pars, Înalta Curte constată că aplicarea unei sancțiuni în cuantum de 20.000 de RON ar fi excesivă prin raportare la gravitatea faptei comise de către contestatoare și ar fi de natură să cauzeze o încălcare a libertății de exprimare garantate prin jurisprudența CEDO, astfel cum s-a arătat mai sus.

Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte constată că reducerea amenzii dispuse de către intimatul CNA și aplicarea unei sancțiuni în cuantum de 10.000 RON, orientată spre minimul special prevăzut de lege, este de natură să întrunească exigențele prevăzute la art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului. Drept urmare, Înalta Curte constată că, în procesul de verificare și evaluare a sancțiunii aplicate de recurent, respectiv a gradului de severitate al acesteia, prima instanță a procedat în mod corect aplicând principiile trasate de CEDO în jurisprudența sa, iar interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002 s-a realizat în armonie cu principiile trasate de Curte.

Astfel, ținând seama de principiul principiul gradualității aplicării sancțiunii, respectiv prevederile art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, raportat la împrejurările faptei și anume că afirmațiile au fost pronunțate în cadrul unei dezbateri în direct, ceea ce nu i-a dat reclamantului posibilitatea de a le reformula, de a le completa sau de a le retrage și că moderatoarea E. a solicitat prezentarea de dovezi în sprijinul afirmațiilor și nu a insistat asupra afirmațiilor invitaților din platou, Înalta Curte apreciază că soluția instanței de fond, de reducere a cuantumului amenzii aplicate la minimul special prevăzut de lege, respectiv la suma de 10.000 RON este legală, criticile recurentului neputând fi reținute.

În concluzie, instanța de control judiciar constată că hotărârea recurată este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., soluția pronunțată fiind dată cu legala interpretare și aplicare a normelor de drept material, nefiind susceptibilă de reformare.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, ca nefondat, cu consecința menținerii, ca legală, a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului împotriva sentinței nr. 24 din data de 10 februarie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 12 septembrie 2023.