ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3561/2023

Ședința publică din data de 28 iunie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 noiembrie 2021, pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului ("CNA", "Consiliul"), a solicitat:

(i) suspendarea executării deciziei CNA nr. 386 din 27.10.2021, până la soluționarea definitivă a cauzei, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea 554/2004;

(ii) pe fond: în principal anularea deciziei atacate, cu consecința anulării sancțiunii amenzii în cuantum de 25.000 RON, aplicată pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, ale art. 40 alin. (5) și ale art. 64 alin. (1) lit. b) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare; în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu somație publică sau reducerea cuantumului amenzii la minimul special prevăzut de lege, în cazul în care se va aprecia că nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii cu somație publică.

Prin sentința civilă nr. 12 din 25 ianuarie 2022, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului.

Împotriva sentinței civile nr. 12 din 25 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

În dezvoltarea motivului de casare indicat drept temei de drept al recursului declarat în cauză, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a susținut că au fost interpretate și aplicate greșit, de către prima instanță, prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, precum și cele ale art. 40 alin. (5) și ale art. 64 alin. (1) lit. b) din Decizia nr. 220/2011.

Analizând aceste norme de drept, susține recurenta-reclamantă că nu este obligat radiodifuzorul sau moderatorul să probeze în direct faptul că persoana acuzată este contactată să prezinte un punct de vedere, în mod uzual contactarea telefonică a invitaților sau a persoanelor cărora li se solicită un punct de vedere se realizează de către personalul din redacție, iar în momentul în care s-a stabilit legătura telefonică, persoana respectivă intră în direct, în caz contrar moderatorul este anunțat că nu s-a putut contacta telefonic persoana invitată în emisiune.

Consideră recurenta-reclamantă că instanța de fond a exclus în mod nejustificat din procesul de cântărire a legalității actului sancționator din perspectiva încălcării art. 3 din Legea nr. 504/2002 împrejurările factuale care atestau că s-a încercat în repetate rânduri, în mai multe emisiuni, contactarea doamnei B. în vederea obținerii unui punct de vedere, iar în prezența unui refuz din partea acesteia, nu poate fi vorba despre o încălcare a normei anterior menționate.

Se mai arată în recurs că subiectele dezbătute priveau chestiuni de interes general, precum cele ce țin de viața politică și de sănătatea publică, necesitând un nivel înalt de protecție a dreptului la libertatea de expresie, iar în lumina jurisprudenței CEDO, atenționarea publicului cu privire la o eventuală tentativă de fraudă electorală reprezintă un subiect de interes deosebit, cu o miză semnificativă și cu repercusiuni pe termen lung, mai ales din cauza problemelor recurente de acest gen, întâlnite pe scena politică românească, odată cu organizarea unor alegeri.

În referire la această temă prezentată de postul TV, a arătat recurenta-reclamantă că a asigurat o informare obiectivă a publicului, întrucât acesta a avut posibilitatea să analizeze în mod individual imaginile difuzate, care nu aparțineau postului de televiziune România TVA, și să tragă propria concluzie referitor la prezența sau nu a doamnei B. în încăperea în care se aflau sacii cu buletinele de vot, a mai menționat că s-a încercat contactarea acestei persoane în mai multe rânduri, fără succes, iar față de imaginile surprinse de camerele de supraveghere video din încăperea aflată în incinta Biroului Electoral al Sectorului 1, unde se găseau sacii cu buletinele de vot, moderatoarea emisiunii C. din 06.08.2021 a încercat să obțină un punct de vedere din partea Jandarmeriei Române, precum și din partea domnului D., făcând afirmația pe post în acest sens.

În esență, afirmă recurenta-reclamantă că toate informațiile pe post în legătură cu frauda electorală, precum și în legătură cu audierea doamnei B. au fost prezentate sub umbrela incertitudinii, iar în lipsa obținerii în direct a unui punct de vedere al persoanei aflate în vizorul demersului jurnalistic, au fost preluate declarații ale acesteia în cadrul emisiunilor analizate de CNA, evidențiate în raportul de monitorizare. În esență, susține recurenta A. că trebuie avută în vedere împrejurarea că dezbaterile și informațiile prezentate pe post au avut legătură cu modul în care s-a derulat campania electorală din 27 septembrie 2020 și cu suspiciunile ce au planat în spațiul public vizavi de nelegalitatea acesteia, astfel că intensitatea expresiilor utilizate în titlurile și burtierele afișate trebuie să fie mai ușor tolerată decât în alte circumstanțe, de vreme ce discuțiile în legătură cu modul de desfășurare a campaniilor electorale presupun existența unor interese concurente și a unui grad de provocare prin natura sa.

În ceea ce privește opiniile exprimate de invitați în cadrul emisiunilor difuzate în perioada monitorizată, acestea reprezintă, în opinia recurentei, reflecții proprii ale acestora și puncte de vedere personale referitoare la evenimentele dezbătute, intrând sub protecția prevederilor art. 30 alin. (1) din Constituția României, astfel că, în concluzie, consideră recurenta A. că în mod eronat a validat prima instanță actul administrativ atacat sub aspectul încălcării dreptului la informare a publicului, apreciind că portul TV pe care îl deține a prezentat toate evenimentele relatate într-o manieră obiectivă și echidistantă.

În privința încălcării art. 40 alin. (5) din Decizia CNA nr. 220/2011, a prezentat recurenta-reclamantă considerații asupra noțiunii de libertate de opinie, prin raportare la criteriul subiectivității și la criteriul parțialității, afirmând că în raport de primul criteriu, opinia este definită ca fiind intim legată de personalitatea celui care o exprimă și se bazează pe experiența acestuia, astfel că opinia nu enunță un tip de cunoaștere, ci este substanțial atinsă de subiectivism, iar potrivit celui de-al doilea criteriu, opinia se formează dintr-o nevoie de explicație, originea ei rezidând în confruntarea persoanei cu un subiect sau o dezbatere asupra cărora trebuie să se pronunțe, fiind, astfel, o apreciere proprie, o judecată de valoare, nemaiputând fi vorba, în acest context, de imparțialitate.

Arată recurenta-reclamantă că nu trebuie să se confunde opinia cu informația, iar opinia nu produce efecte în afara libertății de opinie, element integrant al libertății de exprimare, ce este fundamentală într-o societate democratică, ce prin definiție implică pluralitatea de idei, lucru care nu poate avea loc decât în condițiile în care opiniile pot fi exprimate, exteriorizate, aduse la cunoștința publicului în mod liber, necenzurat, fără teama de sancțiune.

În privința încălcării art. 64 alin. (1) lit. b) din Decizia CNA nr. 220/2011, se critică faptul că instanța de fond a înlăturat toate argumentele reclamantei ca neîntemeiate, deși postul de televiziune a asigurat imparțialitatea și echilibrul și a favorizat libera formare a opiniilor prezentând principalele punct de vedere afișate în opoziție în perioada în care problemele/subiectele s-au aflat în dezbatere publică.

Se reclamă nesocotirea jurisprudenței CEDO care a statuat că atunci când este vorba despre afirmațiile critice pe care presa le face cu privire la oamenii politici, fie că aceștia ocupă funcții publice sau nu, controlul european este total, iar protecția Convenției este maximă, și, totodată, potrivit celor statuate în hotărârea Lingers contra Austriei din 08.07.1986, paragraful 42 alin. (2), "limitele criticii admisibile sunt mai largi în privința unui om politic, vizat în această calitate, decât a unui individ obișnuit; spre deosebire de acesta din urmă, omul politic se expune în mod inevitabil și conștient unui control strict al faptelor și afirmațiilor sale atât din partea ziariștilor, cât și a masei cetățenilor. El trebuie, prin urmare, să dea dovadă de o mai mare toleranță".

În privința pretinsei încălcări a libertății de exprimare, garantată de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a susținut recurenta-reclamantă că, prin decizia de sancționare validată de prima instanță, intimata CNA limitează efectiv libertatea de exprimare și libertatea de a critica activitatea politicienilor aflați în funcții de demnitate publică (precum cea de primar), situație de fapt ce reprezintă un abuz de drept pe care instanța trebuia să-l cenzureze.

A enumerat recurenta A., în susținere acestui argument, o serie de documente europene, precum actul final de la Helsinki din 1975, Declarația Comitetului de Miniștri a Consiliului Europeni din 29 aprilie 1982 și Recomandarea Comitetului de Miniștri a Consiliului Europei din 23 februarie 1984, în referire la elementele care alcătuiesc libertatea de exprimare și modul în care aceasta se manifestă, iar din jurisprudența CEDO au fost menționate hotărârile pronunțate în cauza Handyside vs. Regatul Unit din 1976 și cauza Sunday Times vs. Marea Britanie din 26 aprilie 1979, subliniind, în acest context, că eventualele afirmații făcute de prezentatorii, moderatorii și invitații emisiunilor ce au făcut obiectul deciziei de sancționare constituie judecăți de valoare emise în exercitarea dreptului lor la liberă exprimare, iar critica este izvorul libertății, este punctul de pornire a alegerii, a formării opiniei.

A mai susținut recurenta-reclamantă că prevederile constituționale și cele cuprinse în actele internaționale indicate nu fac diferența între expunerea de date sau știri ori interpretarea acestora, iar după cum s-a observat atât în doctrina juridică, cât și în jurisprudență, o pondere foarte mare în procesul de apărare a libertății de exprimare a presei este acordată expunerii în presă a opiniilor politice sau știrilor și informațiilor privitoare la persoanele având funcții politice, întrucât astfel de informații sunt considerate ca fiind de interes public, iar limitarea libertății de expresie cu privire la opinii politice ar însemna cenzurarea presei și încălcarea uneia dintre cele mai importante garanții ale statului de drept.

Articolul 10 din Convenția EDO permite și publicarea unor texte care pot aduce atingere demnității unei persoane, dacă subiectul este de interes public și a fost tratat cu bună-credință (CEDO, secția I; hotărârea Verlagsgruppe News Gmbh contra Austria, 14 decembrie 2006, 76918/01).

În privința capetelor de cerere subsidiare, prin care A. S.R.L. a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu somație, respectiv reducerea cuantumului amenzii la minimul special prevăzut de lege, a criticat recurenta soluția primei instanțe, susținând că, având în vedere factorii identificați de art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, "gravitatea faptei", "efectele acesteia" precum și "sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an", raportat la considerațiile anterioare, condițiile de fapt și împrejurările în care a fost săvârșită fapta, recurenta nedorind eludarea dispozițiilor legale, modul și circumstanțele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă, precum și în temeiul principiului gradualității aplicării răspunderii contravenționale, apreciază Societatea recurentă că se impune cel puțin reducerea cuantumului amenzii, de la suma de 25.000 RON la minimul special prevăzut de lege. O astfel de soluție o apreciază recurenta-reclamantă a fi justificată chiar în raport de motivarea sentinței recurate, referitoare la examinarea legalității actului administrativ contestat exclusiv din perspectiva subiectului vizând acuzațiile de fraudare a alegerilor și furtul de voturi.

Intimatul-pârât Consiliul Național al Audiovizualului a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A susținut intimatul-pârât că recurenta-reclamantă nu a făcut altceva decât să reia aceleași argumente din acțiunea introductivă, fără să motiveze în concret care sunt pretinsele considerente de netemeinicie și nelegalitate pe care instanța de fond le-a reținut în sentința recurată, exemplificând în acest sens prin trimiteri punctuale la pasaje din declarația de recurs aflată la dosar.

A mai arătat intimatul CNA că în faza procesuală a judecării fondului recurenta-reclamantă nu a contestat rapoartele de monitorizare care au stat la baza aplicării sancțiunii și, pe cale de consecință, acestea probează faptele constatate de membrii Consiliului și sancționate prin decizia contestată, cât și temeinicia și legalitatea aspectelor apreciate de judecătorul fondului prin sentința recurată.

Cu privire la critica recurentei-reclamante referitoare la interpretarea și aplicarea greșită de către instanța de fond a normelor juridice incidente ce au constituit temei juridic al aplicării sancțiunii prin decizia contestată, susține intimatul CNA că nicăieri în cuprinsul sentinței recurate nu s-a că interpretat că prevederile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului ar încălca dispozițiile stabilite la art. 40 alin. (1) și (2) din Codul audiovizualului care, de altfel, nici nu au fost reținute în actul contestat.

Înțelege intimatul-pârât să exemplifice acest argument cu pasaje din sentința recurată, concluzionând că nu au fost convingătoare demersurile realizate de recurenta-reclamantă pentru contactarea persoanei vizate, fapt ce a fost constatat și de către judecătorul fondului, iar pe de altă parte, împrejurarea că "în mod cert consilierul său de imagine a avut cunoștință despre subiectele ce urmau să fie prezentate întrucât au fost anunțate pe ecran din timpul zilei" nu constituie un element care să suplinească obligația recurentei-reclamante de a contacta persoanele în legătură cu care au fost formulate acuzațiile pentru ca informațiile aduse la cunoștința publicului să fie corecte, obiective și prezentate cu bună știință, și pentru a permite publicului să realizeze o evaluare proprie a acuzațiile formulate după ascultarea punctelor de vedere ale persoanelor acuzate.

Susține astfel CNA că recurenta-reclamantă nu a avut o atitudine activă pentru a obține punctul de vedere al persoanelor acuzate de un anumit comportament ilicit, deși, în calitate de radiodifuzor, răspunde pentru conținutul programelor difuzate, potrivit prevederilor art. 3 alin. (3) din Legea audiovizualului, o astfel de răspundere fiind una exclusiv în sarcina sa, în privința conținutului emisiunilor difuzate, fără să distingă după cum acestea sunt înregistrare sau se transmit în timp real, concomitent cu desfășurarea lor.

În viziunea CNA, acceptarea unor motive precum cele invocate indirect de către recurenta-reclamantă, în sensul că nu este responsabilă pentru opiniile exprimate de invitați (ignorând neîndeplinirea obligațiilor de către moderatorii săi) nu o exonerează de conținutul programului difuzat și pus la dispoziția publicului.

În ceea ce privește dreptul la liberă exprimare, se afirmă prin întâmpinare că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor referitoare la dreptul la opinie și la liberă exprimare a persoanei, la situația de fapt reținută prin actul contestat, iar cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 40 alin. (5) din Decizia CNA nr. 220/2011, se arată că nu a fost criticată sentința recurată, ci doar s-au reluat argumente din acțiunea introductivă.

În referire la temeiul de drept regăsit în art. 64 alin. (1) lit. b) din Decizia CNA nr. 220/2011, față de care a afirmat recurenta A. S.R.L. că instanța de fond a interpretat în mod eronat aceste dispoziții, prin nesocotirea jurisprudenței CEDO în materie, se afirmă prin întâmpinare că nu există în considerentele hotărârii recurate o astfel de apreciere, fiind interpretate în mod corect prevederile privind protejarea drepturilor și intereselor persoanei, invocate de recurenta-reclamantă în cererea sa de chemare în judecată.

În ceea ce privește solicitarea recurentei-reclamante de reducere a cuantumului amenzii de la suma de 25.000 RON la minimul special prevăzut de lege, arată intimatul-pârât că o astfel de solicitare a fost adresată și judecătorului fondului, care a apreciat că este neîntemeiată solicitarea respectivă, dat fiind faptul că A. S.R.L. a fost sancționată cu 12 somații publice și 13 amenzi pentru "neinformarea corectă a publicului".

Pentru toate aceste argumente, s-a solicitat menținerea sentinței recurate astfel cum a fost pronunțată în prima instanță.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

II.1 Argumente de fapt și de drept relevante

Criticile recurentei-reclamante au fost subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind structurate argumente specifice pentru fiecare dintre temeiurile de drept reținute în decizia de sancționare emisă de CNA, atacată în prezenta cauză.

Prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 impun obligația de informare obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor, astfel încât să favorizeze libera formare a opiniilor.

În strânsă corelare cu aceste obligații ale furnizorului de servicii media audiovizuale sunt și cele prevăzute de art. 40 alin. (1) și (2) din Decizia nr. 220/2011, pentru ca informațiile transmise să fie cât mai obiective, iar cel acuzat de anumite fapte sau comportamente ilegale sau imorale să aibă posibilitatea de a se apăra.

În recursul declarat împotriva sentinței primei instanțe, critică recurenta-reclamantă faptul că s-a reținut această încălcare a normelor de drept anterior menționate, susținând, în esență, pe de o parte, că prevederea din codul audiovizualului care reglementează principiul audiatur et altera pars nu obligă radiodifuzorul sau moderatorul să probeze în direct faptul că persoana acuzată este contactată să prezinte un punct de vedere, iar pe de altă parte, că împrejurările factuale au arătat că s-a încercat contactarea în repetate rânduri, în mai multe emisiuni, a doamnei B., în vederea obținerii unui punct de vedere, fără a se obține acest lucru.

Fără a nega argumentele recurentei-reclamante, referitoare la faptul că subiectele dezbătute în perioada monitorizată au privit chestiuni de interes general, ce necesită un grad ridicat de protecție a dreptului la libertatea de expresie, iar aceste chestiuni pot forma obiectul unor discuții televizate, chiar dacă fac obiectul unor anchete în derulare, fiind datoria presei să urmărească îndeaproape stadiul cercetărilor privind alegerile locale și să informeze publicul, Înalta Curte reține că A. S.R.L. a fost corect sancționată pentru încălcarea obligației sale de a informa în mod obiectiv publicul, nefiind suficiente, în scopul asigurării acestui caracter obiectiv al informărilor transmise de postul TV, simplele încercări de a contacta persoana vizată, pentru a prezenta un punct de vedere pe calea unei intervenții telefonice, care nu au avut un caracter repetat, de natură a releva intenția reala a radiodifuzorului de a prezenta punctul de vedere al subiectului emisiunilor analizate de CNA.

Criticând hotărârea primei instanțe, care a menținut decizia de sancționare a CNA, recurenta-reclamantă afirmă că a încercat atât contactarea persoanei acuzate de fapte ilegale, cât și a celorlalte persoane fizice sau juridice în referire la care s-au formulat acuzații în diferite emisiuni din perioada monitorizată, afirmații ce nu au fost însă dovedite nicicum, iar un alt palier al criticilor din recurs privește caracterul informațiilor transmise în cadrul acestor emisiuni, invocând A. S.R.L. ca fiind prezentate astfel de informații sub umbrela incertitudinii, fapt contrazis vehement prin anumite relatări referitoare la săvârșirea certă a unor infracțiuni electorale de către doamna B., deși la acel moment era în curs de cercetare o sesizare penală, fără a exista vreo hotărâre judecătorească de condamnare pentru astfel de fapte.

Exemplele reluate de recurenta-reclamantă sunt fragmentate, fără a releva pe deplin esența mesajului transmis către public, în condițiile în care actul sancționator al CNA relevă existența unor afirmații certe de incriminare a persoanei publice luate în discuție pentru fapte penale care, la acel moment, nu fuseseră confirmate, neexistând, așadar, o prezentare obiectivă, imparțială și de bună credință a unor informații de către postul tv în discuție.

Cât privește faptul că au fost redate în cadrul unor emisiuni declarații postate pe E. ale persoanei vizate de ancheta penală, acestea nu sunt suficiente pentru formarea opiniei libere a publicului care, fiind lipsit de posibilitatea comparării punctelor de vedere exprimate în derularea aceluiași program media, și-a putut însuși doar o perspectivă trunchiată asupra aspectelor relatate în condiții de parțialitate și lipsă de obiectivitate.

Totodată, se reține că nici celelalte persoane/instituții vizate de informațiile prezentate în spațiul public nu au fost contactate, procesul informativ realizându-se exclusiv prin prisma informațiilor prezentate de prezentatorii/moderatorii emisiunilor cuprinse în raportul de monitorizare și invitații acelor emisiuni, fără a exista contraponderea punctelor de vedere ale respectivelor persoane fizice/instituții publice la care s-au făcut referire, necesară pentru conturarea caracterului obiectiv al mesajului transmis publicului larg.

Cât timp înregistrările avute în vedere de intimatul-pârât CNA au cuprins acuzații referitoare la fapte și comportamente ilegale/imorale, prevederile art. 40 alin. (1) din Codul audiovizualului impuneau în sarcina radiodifuzorului obligații concrete, și anume, susținerea cu dovezi și respectarea principiului audiatur et altera pars.

În concluzie, nu s-a realizat echilibrul care să permită în mod real publicului să-și formeze propria opinie cu privire la subiectele dezbătute, recurenta-reclamantă susținând fără temei că au fost respectate dispozițiile legale privind informarea obiectivă și corectă a publicului.

În privința încălcării dispozițiilor art. 40 alin. (5) din Decizia CNA nr. 220/2011, se critică reținerile primei instanțe, potrivit cărora "...în mod cert prezentatorii și invitații emisiunilor monitorizate au folosit expresii jignitoare la adresa doamnei B., fără a fi identificată reacția prezentatorilor, raportat la respectivele manifestări". În amplele argumente aduse în calea recursului pentru a combate incidența prevederilor susmenționate, recurenta-reclamantă și-a axat aserțiunile sale pe ideea că în cadrul acestor emisiuni au fost exprimate doar opinii, ce nu trebuie confundate de noțiunea de informație, opinii care intră în conținutul libertății de exprimare, urmând, așadar, să se manifeste fără îngrădire și fără teama de sancțiuni.

Ceea ce a sancționat CNA și a menținut instanța de fond, din perspectiva temeiului de drept reprezentat de art. 40 alin. (5) din Decizia CNA nr. 220/2011, a fost folosirea unor expresii jignitoare la adresa doamnei B., de către prezentatorii/moderatorii unor emisiuni din calupul monitorizat ori de către invitații din platou, fără a exista o reacție a moderatorilor în scopul aducerii discuțiilor la un nivel de demnitate a limbajului, iar aceste aspecte, după cum a reținut corect și judecătorul fondului, exced libertății de exprimare care intră sub protecția art. 10 din Convenția EDO, altfel spus, nu este permis ca orice opinie, care are în conținutul său un limbaj licențios, să fie acceptată fără niciun fel de consecințe, justul echilibru între exprimarea opiniei și atingerile aduse unei persoane prin folosirea unui limbaj inadecvat impunând sancționarea acestor derapaje, chiar dace acestea sunt manifestate sub umbrela protejării libertății de exprimare.

Potrivit unei jurisprudențe constante a CEDO, libertatea de exprimare, garantată de art. 10 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice și una din cerințele prioritare ale progresului societății. Conform art. 10 paragraful (2) din Convenție, exercitarea dreptului la libertatea de exprimare comportă îndatoriri și responsabilități și poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică (...). Așadar, dreptul la libera exprimare nu are un caracter nelimitat, ci este îngrădit de cerința respectării drepturilor celorlalți subiecți de drept.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, cu valoare de principiu, că oricine, inclusiv un jurnalist, care exercită libertatea sa de exprimare, își asumă "îndatoriri și responsabilități" a căror întindere depinde de situația concretă în discuție. (Hotărârea Tammer c. Estoniei, 6 februarie 2001).

Este evident că într-o societate democratică apare ca o necesitate de prim rang ocrotirea și încurajarea libertății de exprimare de care se bucură presa, însă jurnaliștii trebuie, în exercitarea cu bună credință a profesiunii lor, și în deplin acord cu cele stipulate în art. 10, să respecte și celelalte valori protejate de Convenție, precum și îndatoririle și responsabilitățile ce le revin, la care s-a făcut referire în considerentele anterior menționate. Prin urmare, dreptul la opinie de care se prevalează recurenta-reclamantă nu poate fi absolutizat prin invocarea libertății presei, prezentatorii/moderatorii emisiunilor TV având obligația legală de a aborda subiectele discutate în limitele unui limbaj civilizat, fără folosirea unor expresii jignitoare sau a unui limbaj virulent, de natură a leza reputația ori demnitatea persoanei în discuție.

În consecință, criticile referitoare la încălcarea dreptului la opinie și la liberă exprimare sunt nefondate, întrucât Înalta Curte constată că instanța de fond a aplicat corect legea, stabilind că dreptul garantat atât de Constituție cât și de Convenția EDO nu este unul absolut, ci comportă unele limitări referitoare, între altele, la neprejudicierea demnității, onoarei și dreptului la propria imagine al altor persoane.

În speță, date fiind obligațiile pe care Legea nr. 504/2002 și Decizia CNA nr. 220/2011 le impun radiodifuzorilor, limitările decurg din aplicarea dispozițiilor legale amintite, care urmăresc un scop legitim și sunt necesare într-o societate democratică, imperativul interesului general, clamat de recurentă, nefiind de natură a justifica orice tip de atitudine a jurnalistului.

În referire la reținerea, de către prima instanță, a legalității sancționării recurentei-reclamante pentru încălcarea prevederilor art. 64 alin. (1) lit. b) din Decizia CNA nr. 220/2011, se critică în recurs această soluție evocându-se, în esență, faptul că persoana sancționată și-a respectat obligația legală de asigurare a imparțialității și a echilibrului, favorizând libera formare a opiniilor în privința subiectelor supuse dezbaterilor, prin aceea că a difuzat punctele de vedere ale doamnei B., exprimate public, fie prin intermediul E., fie direct presei, iar dat fiind refuzul acestei persoane de a oferi orice explicații, postul de televiziune nu le putea solicita invitaților să nu vorbească despre subiectele prezentate care o vizau.

Nici aceste critici nu sunt de natură să conducă la reformarea soluției primei instanțe, dat fiind faptul că, așa cum s-a arătat și în considerentele precedente, nu este suficientă redarea unui punct de vedere postat pe E., de către persoana care a fost acuzată de fapte ilegale, un astfel de mod de a proceda nefiind apt să permită publicului să-și formeze o opinie corectă față de acuzațiile aduse respectivei persoane, iar libertatea de exprimare, chiar sub protecția oferită de jurisprudența CEDO și de art. 10 din Convenție, nu poate avea un caracter absolut, fiind necesară manifestarea sa în limitele unei protecții adecvate a drepturilor și libertăților persoanelor publice față de care se transmit anumite informații, la nevoie impunându-se cenzurarea unor acuzații lipsite de veridicitate, care lezează atribute ale persoanei precum onoarea, demnitatea, respectul celui vizat de emisiunile în discuție.

Prin urmare, faptele reținute în sarcina recurentei-reclamante constituie încălcări ale normelor legale indicate ca temei de drept în actul sancționator emis de CNA și menținut ca legal întocmit de către prima instanță, iar sancțiunea aplicabilă este una corect stabilită pentru aceste fapte.

Cât privește solicitarea A. S.R.L. de diminuare a cuantumului amenzii contravenționale spre minimul prevăzut de lege, reține Înalta Curte că o astfel de cerință nu poate fi luată în considerare, în raport de numeroasele antecedente ale recurentei-reclamante în privința nerespectării normelor legale și de conduită etică în domeniul audiovizualului, fapt ce reflectă o rezistență a sa în a nu corija modalitatea în care înțelege să transmită informații către publicul larg, fiind corectă individualizarea realizată de intimatul-pârât CNA prin decizia contestată în cauză.

II.2 Temeiul de drept al soluției pronunțate

Pentru considerentele anterior arătate, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 12 din 25 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, menținând hotărârea atacată astfel cum a fost pronunțată, fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 12 din 25 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 28 iunie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.