ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2941/2023

Ședința publică din data de 30 mai 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 12.11.2021, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2021 reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, a solicitat, în principal, anularea deciziei nr. 358/21.10.2021 emise de pârât, iar în subsidiar, reaprecierea sancțiunii la minimul legal posibil și înlocuirea acesteia cu avertismentul - prevăzut la art. 90 alin. (3) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului (somația publică). Ulterior, printr-o cerere separată, reclamanta a solicitat și suspendarea executării deciziei CNA nr. 358/21.10.2021 până la soluționarea definitivă a cauzei.

Prin sentința civilă nr. 907 din data de 16 mai 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare a a executării deciziei CNA nr. 358/21.10.2021, ca rămasă fără obiect și a dispus restituirea către reclamant a cauțiunii în cuantum de 2500 RON, consemnată în dosarul nr. x/2021, iar pe fondul cauzei, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile menționate anterior, a declarat recurs reclamanta A. S.A., solicitând casarea sentinței recurate și rejudecarea fondului, cu consecința admiterii plângerii și anulării actului administrativ atacat, respectiv a Deciziei CNA nr. 354/21.10.2021, iar în subsidiar, reaprecierea sancțiunii și înlocuirea acesteia cu avertismentul prevăzut la art. 90 alin. (3) - somația publică, sau, după aprecierea instanței, reducerea sancțiunii la minimul special prevăzut de art. 90 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Printr-un prim set de critici, recurenta-reclamantă a susținut că sentința recurată este pronunțată în baza unor considerente contradictorii și/sau străine de obiectul concret al judecății, dar și cu interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor legale incidente, în special, art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 și art. 64 din Decizia C.N.A. nr. 220/2011-Codul audiovizualului.

În opinia sa, considerentele sentinței atacate sunt contradictorii și străine de obiectul pricinii, respectiv de argumentele din cuprinsul Deciziei CNA.

Susține că a fost sancționată pentru furnizarea de date și informații nereale, deci false, iar nu pentru modalitatea de prezentare a acestor informații, cum eronat susține sentința apelată în mod repetat, la pag. 12-14. Or, în Decizia de sancționare s-a apreciat că: "în esență, membrii C.N.A. au reținut că în cadrul a acestor ediții au fost prezentate informații nereale în legătură cu impunerea obligativității vaccinării împotriva coronavirusuluî COVID-19, și cu necesitatea de a protesta împotriva acestei presupuse obligativități, acestea nefiind verificate și prezentate în mod imparțial, cu bună-credință, fapt ce nu a asigurat o distincție clară între fapte și opinii, nu a favorizat libera formare a opiniilor, așa cum dispun articolele invocate, care reglementează dreptul publicului la informare corectă."

Sentința recurată ignoră argumentele invocate de către reclamantă cu privire la tema și titlul emisiunii analizate ("Starea de libertate"), precum și faptul că în emisiune au fost exprimate în principal, judecăți de valoare, opinii ale invitaților, între care erau și medici, despre fapte și întâmplări notorii pentru public. Argumentul instanței de fond, că deși medici, acele persoane nu aveau calitatea de "vaccinologi", deci nu ar fi avut dreptul să emită păreri cu privire la vaccinurile anticovid, este vădit neîntemeiat pentru orice cititor de bună-credință.

Deși telespectatorii și-ar fi putut forma o opinie mult mai corectă și mai apropiată de adevărul incontestabil al ineficienței vaccinurilor în stoparea pandemiei și în considerarea ca abuzivă și inutilă social a vaccinării obligatorii, instanța de fond a apreciat în sens contrar, aspect care dovedește lipsa de temei și o ingerință extremă în libertatea de exprimare, care susține tendințele din ce în ce mai vizibile ale CNA de impunere a unei cenzuri de tip nou, similară celei din perioada 1947-1989.

Sentința atacată insistă asupra neprezentării în emisiunea incriminată a unei pluralități de opinii, dar nu explică nicăieri clar și pertinent și nici legea nu definește această sintagmă inventată de C.N.A., a pluralității de opinii și nici în ce prevedere legală ar fi consacrată aceasta. Din considerentele sentinței se deduce de fapt că pluralitatea de idei ar însemna exprimarea neapărat a unor păreri contrare, așa cum motivează intimata CNA în alte decizii. Explicația sentinței la pag. 12 este că: "în această ordine de idei, revenea reclamantei obligația de a se asigura de îndeplinirea întocmai a acestor cerințe legale, astfel încât demersul său jurnalistic să asigure publicului dreptul de a cunoaște obiectiv și corect întreaga dimensiune a dezbaterilor televizate, iar nu doar o singură viziune". Această frază este vădit lipsită de sens ori de înțeles, iar nu o explicație bazată pe raționament logic si argumentată juridic cu privire la respingerea plângerii. Dimpotrivă, din această explicație și din celelalte considerente rezultă că instanța de fond a ignorat cu desăvârșire argumentele și concluziile reclamantei, inclusiv pe cele cu privire la așa-zisul pluralism de opinii.

Considerentele sentinței recurate preiau fără un raționament juridic adecvat susținerea insinuantă a intimatei C.N.A., în motivarea sancțiunilor aplicate, (mitul/marota/narativul C.N.A. privind aplicarea sancțiunilor întemeiate pe disp. art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 și art. 64 din Decizia C.N.A. nr. 220/2011 - Codul audiovizualului), că dacă în emisiunile incriminate nu sunt exprimate opinii contrare, dacă nu sunt prezenți invitați cu păreri distincte, contrare, atunci este încălcat dreptul publicului la informare obiectivă, informațiile nu sunt prezentate imparțial și este afectat un așa-zis principiu al pluralismului de opinii/idei.

Prin cel de-al doilea set de critici, recurenta-reclamantă invocă interpretarea și aplicarea eronată a prevederilor legale incidente, făcând referire în mod expres la dispozițiile art. 64 din Decizia CNA nr. 220/2011.

Argumentele reținute de instanța de fond și de către partea adversă privind invitarea în platou a unor persoane cu păreri contrare, ca premisă a "pluralismului de opinii" și a posibilității sau libertății telespectatorului de a-și forma propria părere, sunt, în opinia recurentei-reclamante, un sofism, un raționament eronat pe fond. În realitate, prin această abordare se încurajează emisiunile în care personaje mai mult sau mai puțin cunoscute, se înfruntă cu opinii contrare, la ore de maximă audiență.

Scopul primordial al mass-mediei este aflarea adevărului, comunicarea acestuia către public, iar adevărul este unul singur, indiferent câți invitați și câte opinii contrare ar fi într-o emisiune. Chiar și în cazul în care anumite date sau informații nu sunt în totalitate reale, dar sunt prezentate cu bună credință, din dorința de a feri publicul de anumite consecințe ale unor efecte/proceduri/măsuri ale autorităților publice etc, consecințe care nu sunt prezentate de alte canale media, tot nu se poate susține că radiodifuzorul respectiv promovează o informare lipsită de obiectivitate și că trebuie aspru sancționat. Cât timp opiniile exprimate tind la descoperirea măcar în parte a Adevărului, drepturile publicului nu sunt lezate, căci valoarea supremă în orice comunicare este Adevărul, iar nu pluralismul/diversitatea de opinii.

Cu titlu exemplificativ, arată că majoritatea canalelor media din România, începând cu data de 24 februarie 2022, referitor la războiul din Ucraina, acuză zilnic Rusia pentru agresiune nejustificată, pentru crime de război, genocid etc, în ciuda faptului că nu există vreo decizie a unui tribunal internațional care să fi stabilit neechivoc aceste "fapte". Astfel, în emisiunile tuturor televiziunilor "mainstream" toți invitații sunt de acord cu afirmațiile menționate mai sus. Se pune așadar întrebarea: trebuie sancționate de C.N.A. în fiecare zi aceste televiziuni, pentru promovarea unei singure opinii în sensul că are loc o agresiune statală, crime de război, iar mai nou genocid în Ucraina, nevalidate oficial, indiferent câți invitați sunt în emisiune sau, de vreme ce acesta pare a fi la acest moment Adevărul, în baza libertății de exprimare, aceste canale media nu trebuie deloc sancționate, pentru că faptele și opiniile prezentate tind la stabilirea Adevărului, chiar dacă nu există opinii contrare în emisiuni și decizii oficiale opozabile în acest sens?

"Pluralismul de idei" nu este similar cu "informarea obiectivă" sau cu "informarea cu bună credință" ori cu "informarea imparțială". Dimpotrivă, uneori pluralismul clamat de C.N.A. poate determina mai degrabă dezinformarea cu bună știința a publicului. Dacă în cazul pandemiei de Covid 19 unele canale media și-au permis să difuzeze informații sau opinii despre efectele adverse ale vaccinurilor, despre inoportunitatea, neconstituționalitatea vaccinării obligatorii, despre ineficiența - acum dovedită dincolo de orice dubiu rezonabil - a vaccinurilor în stoparea pandemiei, despre caracterul experimental al acestor vaccinuri (din moment ce se așteaptă date suplimentare cu privire la eficacitatea și efectele lor adverse, până în 2023, anul analizării aprobării definitive de punere pe piață) și acestea ar fi trebuit sancționate pentru că tind la stabilirea adevărului?

A mai susținut recurenta-reclamantă că, nici CNA, nici instanța de fond nu motivează în mod concret în ce fel este afectat publicul în cazul neseparării faptelor de opinii, mai ales când discuțiile vizează fapte petrecute anterior și cunoscute în mod notoriu de public, așa cum au fost cele legate de pandemia de Covid-19 și vaccinurile promovate până la exasperarea publicului pe majoritatea canalelor media, drept singurul mijloc prin care se poate stopa pandemia, singurul mijloc de evitare a îmbolnăvirii, singurul mijloc de "imunizare" etc, în ciuda răspândirii și mai mari a numărului de infectări în țările intens vaccinate.

Pe de altă parte, este evident că un telespectator care vrea să afle Adevărul nu îsi va forma o opinie solidă urmărind doar o singură sursă media. Principiul verificării informației din mai multe surse nu mai este doar un principiu deontologic al jurnalistului, ci a devenit o necesitate absolută a oricărui telespectator/auditor/cititor care dorește aflarea Adevărului. Insistența C.N.A. și a sentinței atacate că în lipsa unor păreri contrare la/în aceeași emisiune, nu se poate vorbi despre informare obiectivă, este lipsită de temei logic și psihologic și juridic.

În emisiunea incriminată s-a făcut trimitere - cu privire la producere vaccinurilor și punerea lor pe piața înainte de a fi autorizate corect, definitiv, final - chiar la recomandările, prospectele și site-urile producătorilor.

Curtea de apel a ignorat și dovezile depuse de reclamantă, respectiv prospectele publicate pe site-ul F.D.A. (Agenția Americană pentru Medicamente), al E.M.A. (European Medicines Agency) și ale producătorilor, din care rezultă în afara oricărui dubiu rezonabil că vaccinurile anticovid au fost aprobate condiționat, de urgență, înainte de a fi parcurse toate etapele reglementate de autorizare, ele aflându-se implicit în faza de continuare a studiilor clinice, deci într-o fază experimentală. Informarea corectă a publicului cu privire la acest aspect, nu înseamnă, contrar considerentelor lipsite de orice temei ale sentinței apelate, că s-a încălcat dreptul publicului la informare obiectivă și la pluralitatea de idei.

În concluzie, arată că, prin dezbaterile din emisiunea incriminată nu s-a intenționat nici un moment împiedicarea liberei formări a opiniilor și a informării lipsite de obiectivitate, ci, din contră, în contextul în care cvasi-totalitatea surselor media au susținut vaccinarea, chiar obligatorie, ca singura metodă de a scăpa de pandemie și ca vaccinurile sunt sigure și eficiente, a comunicat publicului existența unor opinii contrare argumentate.

Intimatul-pârât Consiliul Național al Audiovizualului a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția Înaltei Curți asupra cererii de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de criticile invocate prin cererea de recurs și apărările formulate prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed:

Reclamanta A. S.A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, anularea Deciziei de sancționare nr. 358/21.10.2021 emise de Consiliul Național al Audiovizualului, precum și suspendarea acestei decizii până la soluționarea definitivă a cauzei, iar în subsidiar, reaprecierea sancțiunii la minimul legal posibil și înlocuirea acesteia cu avertismentul (somație publică).

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății ca neîntemeiată, reținând, în esență, că au fost încălcate dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului și art. 64 alin. (1) lit. a) și b) din Decizia CNA nr. 220/2011, întrucât informațiile puse la dispoziția publicului de către radiodifuzor, pe de o parte, nu au fost de natură să asigure publicului posibilitatea de a-și forma în mod liber propria opinie, iar pe de altă parte, nu au fost prezentate în mod imparțial și cu buna-credință prin asigurarea unei distincții clare între fapte și opinii.

În privința sancțiunii amenzii aplicate, prima instanță a reținut că, în raport de prevederile art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, amenda în cuantum de 40.000 RON stabilită prin actul contestat este legal individualizată, apreciind ca fiind neîntemeiată cererea reclamantei de înlocuire a amenzii cu somație publică prin raportare la împrejurarea că aceasta a repetat abaterile de la Codul audiovizualului.

Recurenta-reclamantă a criticat soluția instanței de fond, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, prin recursul de față au fost formulate critici doar cu privire la soluția pronunțată asupra capătului de cerere vizând anularea deciziei de sancționare, nu și cu privire la suspendarea executării acestei decizii, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Înalta Curte va răspunde punctual criticilor de nelegalite, în limitele învestirii.

II.1. Criticile formulate de recurenta - reclamantă subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, potrivit cărora sentința atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive străine de natura cauzei, sunt nefondate.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părților de a fi în mod real ascultate, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt. Obligația de motivare impune o apreciere întotdeauna atașată de natura cauzei, de circumstanțele acesteia, stilul judiciar și tipologia actului de justiție.

Deși prin motivele de recurs, reclamanta a formulat critici cu privire la faptul că hotărârea cuprinde motive străine, menționând că argumentele instanței de fond s-au întemeiat pe modul de prezentare a informațiilor și nu pe verificitatea acestora, cum a apreciat intimata-pârâtă în actul administrativ atacat, Înalta Curte observă că raționamentul primei instanțe vizează elementele concrete ale cauzei deduse judecății, în raport de obiectul punctual al litigiului pendinte, neputându-se reține un caracter străin al considerentelor expuse față de natura cauzei.

Astfel, în mod corect a reținut instanța de fond că, prin decizia contestată, s-a invocat nerespectarea de către reclamantă a dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 504/2002 și art. 64 alin. (1) lit. a) și b) din Decizia CNA nr. 220/2011, care se referă pe de o parte la asigurarea unei informări obiective a publicului, prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor, cu consecința favorizării liberei formări a opiniilor, iar pe de altă parte, la prezentarea în mod imparțial și cu bună –credință a oricărui eveniment, prin asigurarea unei distincții clare între fapte și opinii, fiind sancționată pentru modalitatea defectuoasă în care a prezentat subiectele respective.

Sentința recurată cuprinde argumente care demonstrează că instanța a analizat în mod corespunzător întreaga situație de fapt și susținerile părților, prin raportare la dispozițiile incidente în cauză și la probatoriul administrat, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri, cu expunerea silogismelor logico-juridice ce au stat la baza soluției pronunțate, rațiunile avute în vedere fiind clare și lipsite de contradictorialitate.

Trebuie subliniat că, astfel cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, că instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică. Prin urmare, nu pot fi reținute nici susținerile recurentei-reclamante potrivit cărora instanța de fond a omis să se pronunțe asupra unor argumente invocate de către aceasta.

Împrejurarea că recurenta- reclamantă nu este de acord cu soluția pronunțată prin hotărârea recurată nu este de natură să conducă la concluzia încălcării disp. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Drept urmare, Înalta Curte reține că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu este incident în cauză.

II.2. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte reține că, prin decizia nr. 358/21.10.2021 contestată, CNA a sancționat postul de televiziune B. cu amendă în valoare de 40.000 RON, reținând că, în cadrul emisiunii "Starea de libertate" din data de 22 iulie 2021, radiodifuzorul nu a asigurat informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor, în mod imparțial, cu bună-credință, prin asigurarea unei distincții clare între fapte și opinii și nu a favorizat libera formare a opiniilor, încălcând dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului și ale art. 64 alin. (1) lit. a) și b) din Decizia CNA nr. 220/2011. Potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, toți furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor și să favorizeze libera formare a opiniilor.

De asemenea, dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. a) și b) din Codul audivizualului (Decizia CNA nr. 220/2011) prevăd că, în virtutea dreptului fundamental la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea unei distincții clare între fapte și opinii; b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment, să fie corectă, verificată, prezentată în mod imparțial și cu bună-credință.

Înalta Curte observă că, prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a reiterat susținerile potrivit cărora informațiile erau de notorietate și de interes general, însă acest aspect nu a fost negat de instanța de fond, care a reținut că obiectul controlului judiciar nu îl constituie natura informațiilor aduse la cunoștința publică, ci modalitatea în care acestea au fost prezentate.

Prin raportare la conținutul explicit al dispozițiilor normative anterior enunțate și la maniera concretă de derulare a emisiunii care a atras sancționarea radiodifuzorului, astfel cum a fost prezentată pe larg în conținutul deciziei CNA, Înalta Curte constată că instanța de fond a stabilit corect că înregistrările difuzate nu au fost transmise în mod neutru, ci părtinitor, având în vedere în special poziția moderatorilor emisiunilor, care nu au asigurat o dezbatere corectă, cu argumente pro și contra, aptă să aducă în fața publicului principalele puncte de vedere aflate în opoziție.

Înalta Curte apreciază ca fiind nefondate susținerile recurentei-reclamante potrivit cărora în cadrul emisiunii s-ar fi exprimat judecăți de valoare, opinii ale invitaților despre fapte și întâmplări notorii pentru public. În realitate, reclamanta nu a abordat într-un mod echilibrat și obiectiv informațiile privind măsurile luate de către autorități în contextul pandemic și posibilele efecte ale vaccinurilor, ci și-a prezentat poziția și comentariile în mod subiectiv și partizan, fără ca acestea să fie susținute de documente oficiale sau de expertize științifice. Afirmațiile nu au fost făcute cu titlu de simple opinii ale invitaților, ci aveau un caracter cert, putând conduce la inducerea în rândul spectatorilor a ideii unor eventuale conspirații ale autorităților pe marginea acestor vaccinuri, atât împotriva populației, cât și a economiei naționale, respectiv că aceste vaccinuri sunt experimentale și că sunt testate pe populație.

Trebuie subliniat că dispozițiile citate mai sus nu interzic inițierea și dzvoltarea unor dezbateri pe teme de interes public general cum sunt pandemia Covid-19 și vaccinarea, dar impun obligația ca demersul jurnalistic să se caracterizeze prin obiectivitate și echilibru, prin difuzarea unei pluralități de opinii.

În speța de față, reclamanta nu a fost sancționată pentru natura subiectului dezbătut, ci pentru modalitatea defectuoasă în care a fost prezentat, prin neprezentarea unei opinii contrare, a unor documente oficiale sau a opiniei unui specialist din domeniu, încălcând astfel obligațiile de informare corectă, verificată și prezentată în mod imparțial și cu bună-credință, în acord cu cerințele legale.

Necesitatea prezentării pluralității de opinii se impune pentru ca opiniile telespectatorilor cu privire la subiectele dezbătute în cadrul emisiunii să nu fie direcționate într-un sens anume, unic și unilateral, privându-i astfel de posibilitatea de a cunoaște opinii variate în legătură cu subiectele abordate și de a-și forma propria convingere.

Or, în cauza de față, moderatorul și invitații au susținut, în esență, aceleași puncte de vedere, fără să fie prezentat și punctul de vedere aflat în opoziție. Notorietatea informațiilor dezbătute și faptul că pe alte canale de televiziune erau susținute opinii contrare nu o exonerau pe recurentă-reclamantă de obligația de informare corectă a publicului, în acord cu întreaga realitate și nu doar cu o parte a acesteia, în funcție de interesele persoanei care o prezintă. Numai prin prezentarea completă, iar nu selectivă a informațiilor, publicul poate fi în măsură să înțeleagă corect și complet situația prezentată și să își formeze un punct de vedere propriu cu privire la subiectul prezentat.

Cât privește critica referitoare la încălcarea dreptului la libera exprimare, Înalta Curte constată că instanța de fond a aplicat corect legea, stabilind că dreptul garantat atât de Constituție cât și de Convenția EDO nu este unul absolut, ci este un drept condițional, ceea ce înseamnă că libertatea presei nu este nelimitată, iar ingerința statului, sub forma impunerii unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni, este permisă.

În concret, obligațiile pe care Legea nr. 504/2002 și Decizia CNA nr. 220/2011 le impun radiodifuzorilor urmăresc un scop legitim și sunt necesare într-o societate democratică, astfel că imperativul interesului general, clamat de recurentă nu este de natură a justifica orice tip de atitudine din partea jurnaliștilor.

Sancțiunea aplicată de către Consiliu nu echivalează cu o cenzurare a libertății de exprimare, nefiind încălcate dispozițiile art. 30 alin. (1) si (2) din Constituția României, deoarece, în speță, nu se află în discuție limitarea dreptului la exprimare, prin componentele sale, dreptul la opinie și dreptul de a comunica informații, ci prejudicierea dreptului publicului de a primi informații corecte si obiective.

Potrivit jurisprudenței constante a C.E.D.O., libertatea de exprimare, garantată de art. 10 paragraful (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice și una din cerințele prioritare ale progresului societății. Conform art. 10 paragraful (2) din Convenție, exercitarea libertăților cuprinse în dreptul la libertatea de exprimare comportă îndatoriri și responsabilități și poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, de asemenea, cu valoare de principiu, că oricine, inclusiv un jurnalist, care exercită libertatea sa de exprimare, își asumă "îndatoriri și responsabilități" a căror întindere depinde de situația concretă în discuție. Prin urmare, Curtea a decis că numai prin respectarea "îndatoririlor și responsabilităților" ce-i revin, presa își îndeplinește funcția sa esențială într-o societate democratică, fără a depăși anumite limite, având misiunea de a comunica numai informații de interes public, în sensul dat acestei noțiuni în jurisprudența Curții (Hotărârea Tammer c. Estoniei, 6 februarie 2001).

Este adevărat că libertatea de exprimare a jurnaliștilor presupune o posibilă doză de exagerare sau chiar de provocare privitoare la judecățile de valoare pe care le formulează, însă în cauză, raportat la încălcările concrete imputate radiodifuzorului, Înalta Curte apreciază că modalitatea de a transmite informațiile intră în categoria faptelor, iar nu a judecăților de valoare. În acest context, reiterează că sancțiunea nu a fost aplicată pentru informațiile oferite de prezentator/realizator, ci pentru faptul că, deși în emisiunea în cauză, au fost dezbătute teme și subiecte de interes public, recurenta-reclamantă nu a asigurat respectarea prevederilor legale, care obligă ca în astfel de programe furnizorii de servicii media audiovizuale să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor și să favorizeze libera formare a opiniilor, iar moderatorii programelor să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmațiile făcute, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea.

Prezentarea unor astfel de subiecte, precum cele referitoare la pandemia Covid 19 și vaccinuri, cu implicații și consecințe în plan medical și social, trebuie făcută cu maximă responsabilitate, să fie bazată pe adevăr și să fie asigurată prin mijloace adecvate de verificare, prin imparțialitate în prezentare. Or, în speța de față, telespectatorilor le-a fost indusă opinia promovată, fără prezentarea unor argumente contrare.

Înalta Curte constată că nu pot fi primite nici criticile recurentei-reclamante în sensul că instanța nu a analizat probatoriul administrat în cauză, făcând referire în mod expres la prospectul vaccinului anticovid, la studii de specialitate și la opiniile unor specialiști.

Aceste critici nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Ceea ce recurenta-reclamantă solicită instanței de control judiciar este să reaprecieze valoarea probatorie a dovezilor administrate, contrar dispozițiilor art. 483 și art. 488 C. proc. civ., care permit casarea hotărârilor de fond doar pentru motive de nelegalitate, iar nu pentru motive de netemeinicie.

Modalitatea în care instanța analizează probatoriul face parte din stabilirea situației de fapt, iar motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă strict la pronunțarea unei hotărâri cu eludarea normelor de drept material, ceea ce nu este cazul de față, recursul nefiind o cale de atac devolutivă.

Analiza modului de apreciere a probelor administrate în cauză ar putea fi supusă atenției instanței de control judiciar doar din perspectiva modului de aplicare sau interpretare în cauză a normelor de drept material incidente. Însă argumentația recurentei-reclamante nu cuprinde nicio astfel de trimitere la texte de drept substanțial, susținându-se doar că prima instanță a ignorat probele aflate la dosar, nefăcând nicio referire în cuprinsul considerentelor cu privire la acestea. Aceste critici pot face doar obiectul unei căi de atac devolutive, dar nu constituie aspecte de nelegalitate verificabile în calea de atac extraordinară a recursului.

În ceea ce privește capătul subsidiar, prin care reclamanta a solicitat înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii cu somație publică, Înalta Curte observă că prin motivele de recurs nu s-au adus critici punctuale în legătură cu soluția și considerentele pronunțate de prima instanță asupra acestuia, astfel că nu va forma obiectul analizei instanței de recurs.

În concluzie, Înalta Curte constată că aspectele invocate de recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză.

Pentru considerentele expuse anterior, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Societatea A. S.A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Societatea A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 907 din data de 16 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 30 mai 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.