ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1931/2022

Ședința publică din data de 30 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 01.10.2019, sub nr. unic de dosar x/2019, reclamantul A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, a formulat plângere împotriva Deciziei nr. 804/05.09.2019 emise de pârât, solicitând ca prin hotărârea pe care o va pronunța instanța să dispună admiterea contestației și anularea sancțiunii, iar în subsidiar reducerea amenzii, cuantumul de 200.000 RON maxim pe care îl poată dispune CNA, fiind grav disproporționat față de gravitatea faptei.

Prin sentința civilă nr. 468/2020 din 24 iunie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, ca fiind neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 468/2020 din 24 iunie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea contestației împotriva Deciziei CNA nr. 804/05.09.2019.

În susținerea cererii de recurs recurenta a menționat că în cauză nu se poate reține încălcarea art. 128 din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual și nu este incident nici art. 120 din același act normativ, întrucât povestea despre vindecarea cancerului aparține unui simplu telespectator, fără ca moderatorul să confirme aceste aspecte, programul respectiv nefiind generat de televiziune.

S-a arătat că sancțiunea a fost aplicată de CNA fără respectarea critertiilor de individualizare a sancțiunii prevăzute de lege și că instanța de fond a reținut că s-ar fi încălcat și art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului, deși acest articol nu a fost menționat ca temei de drept al sancțiunii aplicate de CNA, în opinia recurentei-reclamantei, inserarea acestuia în considerentele instanței de fond echivalând cu o completare a actului sancționator, efectuată de instanță.

Consideră recurenta că instanța de fond trebuia să analizeze criteriile de individualizare stabilite de art. 144 alin. (3) din Decizia nr. 220/2001 și să descrie în redactarea sancțiunii modul cum aceasta a fost stabilită/individualizată, apreciind că textul de lege impune acest lucru, contrar susținerior instanței cum că menționarea și analiza acestor criterii ar fi de un formalism excesiv.

A mai arătat că în fața CNA societatea nu a fost citată prin administrator judiciar astfel cum prevăd dispozițiile Legii nr. 85/2014 și nu a avut posibilitatea de a se apăra, iar prima instanță nu a analizat susținerile sale referitoare la încălcarea dreptului la apărare, instanța constatând doar că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 2/2001.

În fine, a subliniat recurenta că se află în reorganzare iar sancțiunea aplicată poate produce prejudicii societății și mai ales salariaților, obligația de plată a sumei de 200.000 RON punând în pericol posibilitatea de a achita sumele datorate creditorilor conform planului de reorganizare, aspect care va duce la falimentul societății.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 16 septembrie 2021, intimatul-pârât Consiliul Național al Audiovizualului a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând în esență, că cererea de recurs nu conține critici efective referitoare la sentința atacată sau argumente legale de natură să demonstreze încălcarea și greșita aplicare a normelor de drept material incidente în speță, ci o reluare a aspectelor învederate insanței de fond.

În ceea ce privește motivul de recurs referitor la greșita interpretare a instanței cu privire la nerespectarea criteriilor legale de individualizare a sancțiunii aplicate, a arătat intimatul că instanța de fond a avut în vedere atât atât proporționalitatea sancțiunii precum și faptul că în actul contestat a fost argumentată modalitatea de aplicare a criteriilor privind individualizarea sancțiunii conform dispozițiilor art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 26 octombrie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 30 martie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare.

Prin Decizia nr. 804/2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a fost sancționată cu amendă în cuantum de 200.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, și ale articolelor 73, 120 alin. (1) și 128 lit. c), d) și f) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările ulterioare (Codul audiovizualului).

S-a reținut că în emisiunile monitorizate, "Fabrica de sănătate", "Oameni de 5 stele", precum și în spoturi de publicitate și teleshopping difuzate din perioadele 10-12.06.2019 și 20-21.06.2019, au fost difuzate cu încălcarea prevederilor referitoare la informarea corectă sub aspectul prezentării unor cazuri medicale, tratate sau vindecate cu ajutorul unei metode neconvenționale, prin punerea mâinilor pe diferite zone ale corpului pacientului ori prin tăierea sub limbă, promovate de B., acesta având calitatea și de moderator al emisiunilor, atribuind acestor metode neconvenționale capacitatea de a vindeca boli grave, în susținerea cărora nu au fost prezentate documente medicale atestate de instituții abilitate.

În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, a formulat plângere împotriva deciziei nr. 804/2019 emise de pârât, solicitând anularea sancțiunii aplicate, iar în subsidiar reducerea amenzii.

Prin sentința recurată s-a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., aceasta înțelegând să exercite calea de atac a recursului din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând, în esență, că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 120 și art. 128 din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual și că sancțiunea a fost aplicată fără respectarea criteriilor de individualizare a sancțiunii prevăzute de lege.

Din Decizia nr. 804/2019 emisă de Consiliul Național al Audiovizualului rezultă că activitatea postului de televiziune A. a fost monitorizată în intervalele de timp 10.06.2019 - 12.06.2019 și 20.06.2019 - 21.06.2019, rezultând mai multe încălcări ale Legii nr. 504/2002, pentru care radiodifuzorul S.C. A. S.R.L. a fost amendat cu suma de 200.000 RON.

Având în vedere modalitatea în care s-au desfășurat emisiunile analizate s-a constat încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului, în virtutea cărora radiodifuzorului îi revine obligația de a asigura informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor și să favorizeze libera formare a opiniilor.

Totodată, membrii Consiliului au constatat că dreptul publicului la informare corectă a fost grav prejudiciat și prin considerarea faptului că nu a fost prezentată nicio dovadă concretă ce ar fi fost în măsură să ateste diagnosticul bolilor și a vindecărilor prezentate, prin așa zisele metode promovate în cadrul emisiunilor analizate ca având "efecte terapeutice", fiind reținută încălcarea prevederilor art. 73 din Codul audiovizualului.

În ceea ce privește difuzarea publicității și a emisiunilor de teleshopping monitorizate s-a constata că radiodifuzorul a încălcat și dispozițiile art. 120 alin. (1) și art. 128 lit. c), d) și f) din Codul audiovizualului, întrucât au fost atribuite proprietăți de tratare și vindecare produselor promovate de moderatorul acelorași emisiuni și au fost făcute referiri terapeutice cu privire la unele boli grave a căror menționare este interzisă în publicitate.

Sub un prim aspect constată instanța de control judiciar că susținerile recurentei referitoare la neincidența în cauză a dispozițiilor art. 120 și art. 128 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, precum și cele ce vizează încălcarea O.U.G. nr. 2/200 și nerespectarea dreptului la apărare, au fost analizate de către instanța de fond, acestea reprezentând de fapt o reluare a susținerilor din cadrul plângerii formulate în fața primei instanțe, iar nu veritabile critici de nelegalitate a deciziei recurate.

În mod corect a constatat prima instanță nesocotirea acestor prevederi legale, având în vedere că în cauză nu poate fi reținută nici baza factuală a metodelor neconvenționale promovate în cadrul emisiunilor în discuție, nici o modalitatea echilibrată de prezentare a informațiilor destinate publicului, ci, dimpotrivă, o prejudiciere gravă a dreptului publicului de a fi corect informat în materie de sănătate publică.

Cât privește critica ce vizează individualizarea sancțiunii prevăzute de Legea audiovizualului, la speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că aceasta este însă întemeiată.

Dispozițiile art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, stabilesc că individualizarea sancțiunii în cazul săvârșirii uneia dintre contravențiile prevăzute în prezenta lege se face ținându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum și de sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an.

Totodată, art. 144 alin. (3) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual prevede că în individualizarea sancțiunii, Consiliul va ține cont, după caz, de următoarele aspecte:

a) gravitatea faptei și efectele acesteia;

b) sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an, și modul în care furnizorul de servicii s-a raportat la acestea;

c) ziua din săptămână și intervalul de difuzare a emisiunii în cauză;

d) durata emisiunii;

e) audiența înregistrată.

"Individualizarea sancțiunii" (operațiune unică la care face referire art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului) este justificată, în mod obiectiv, de drepturile fundamentale ocrotite de dispozițiile legale reținute a fi încălcate, de gravitatea și efectele nerespectării prevederilor legale ce asigură dreptul publicului la informarea corecta precum și la sancționarea anterioară a radiodifuzorului pentru fapte similare, circumstanțe care demonstrează gravitatea și efectele programelor asupra telespectatorilor.

Luând în considerare toate circumstanțele ce conturează individualizarea sancțiunii, conform art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, instanța de control judiciar reține că deși faptele comise de reclamantă au un caracter grav, nu se justifică aplicarea amenzii în cuantumul maxim prevăzut de lege, aceasta fiind o sancțiune mult prea drastică.

Este adevărat că recurenta-reclamantă a mai fost sancționată pentru nerespectarea dispozițiilor privind regulile de difuzare a publicității în cadrul emisiunilor prezentate, respectiv prin Decizia nr. 345/09.04.2019, prin care i s-a aplicat amenda de 40.000 RON, însă această împrejurare nu poate imprima un caracter repetitiv faptelor sale, care să atragă sancțiunea maximă prevăzută de lege.

Totodată, din faptul că aceasta a fost sancționată în urmă cu mai bine de un an și trei luni cu o amendă de 65.000 RON (Decizia nr. 284/03.05.2018), nu rezultă o perseverență a acesteia în comiterea în mod continuat a faptelor contravenționale, contrar opiniei primei instanțe.

În consecință, amenda maximă aplicată prin actul administrativ contestat este nelegal sub aspectul individualizării sancțiunii, iar respectarea principiului proporționalității, ca expresie a individualizării sancțiunilor administrative, impune reducerea amenzii aplicate reclamantei de CNA, de la 200.000 RON, la 90.000 RON.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul, să caseze în parte sentința recurată și rejudecând cauza, să admită în parte acțiunea formulată de reclamantă și să dispună reducerea amenzii aplicate de la suma de 200.000 RON, la suma de 90.000 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator judiciar C. împotriva sentinței nr. 468 din 24 iunie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată și rejudecând:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar C. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului.

Dispune reducerea amenzii aplicate de la suma de 200.000 RON, la suma de 90.000 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 martie 2022.