ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3000/2023

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 14.10.2021, cu numărul x/2021 reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, anularea Deciziei CNA nr. 436 din 23 noiembrie 2021 privind sancționarea cu somație a A. S.A.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 811 din 18 aprilie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 811 din data de 18.04.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate, iar în rejudecare admiterea cererii de chemare în judecată, cu consecința anulării Deciziei CNA nr. 436 din 23 noiembrie 2021 privind sancționarea cu somație a A. S.A.. În susținerea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a susținut în esență, în primul rând, că motivarea sentinței se bazează pe o situație de fapt nereală, vădit contrară susținerilor reclamantei, este insuficientă și contradictorie, ceea ce echivalează cu o nemotivare. În al doilea rând, recurenta invocă aplicarea greșită a normelor de drept material, arătând că conduita reclamantei, care, la momentul emiterii deciziei de sancționare, avea canalul B. poziționat în categoria tematică informativă, în al doilea pachet cu această categorie tematică, este pe deplin legală prin raportare la faptul că obligativitatea grupării tematice a canalelor în pachete unice de programe a fost prevăzută 6 luni mai târziu, prin Legea nr. 190/2022, prin care a fost introdus alin. (7) în art. 82 din Legea nr. 504/2002. Susține recurenta în continuare că Decizia CNA nr. 436/23.11.2021 sancționează un operator economic pentru simpla interpretare a unei dispoziții legale permisive, care sunt neclare, generale și ambigue și este nelegală prin raportare la împrejurarea că aceasta nu sancționează o conduită culpabilă, nefăcând disticție în ceea ce privește încadrarea posturilor în diverse catgorii tematice astfel încât să rezulte o conduită culpabilă și neprevăzând o sancțiune pentru o asemenea faptă. Anexat cererii recurenta a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Consiliul Național al Audiovizualului a formulat întâmpinare față de cererea de recurs, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată și menținerea soluției instanței de fond ca legală și temeinică. Recurenta-reclamanta A. S.A. a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea argumentelor invocate de intimat și admiterea cererii de recurs, astfel cum a fost formulată.

Procedura de soluționare a recursului În cauză, prin rezoluția din data de 18.10.2022 s-a fixat termen de judecată la data de 17.05.2023. În ședința publică din data de 17.05.2023 a fost încuviințată proba cu înscrisuri.

Soluția instanței de recurs Examinând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă și a apărărilor formulate prin întâmpinare și răspunsul la întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. 6.1 Situația de fapt La data de 4 octombrie 2021, C. S.R.L. a sesizat Consiliul Național al Audiovizualului cu o cerere prin care a solicitat constatarea și sancționarea A. pentru nerespectarea art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia nr. 72/2012 a Consiliului Național al Audiovizualului, întrucât canalul B., inclus în lista must carry, nu ar fi grupat împreună cu celelalte canale informative de știri, solicitând includerea canalului B. în această categorie și invocând faptul că actuala poziționare a canalului în grila A. îi "creează grave prejudicii care constau într-o scădere a cotelor de reach și audiență", ceea ce are "un efect obiectiv tradus în pierderi financiare semnificative ". Prin Decizia CNA nr. 436/23.11.2021, reclamanta a fost sancționată cu somație publică de intrare în legalitate, în sensul includerii canalului B. în categoria canalelor "cu formatul de principiu tematic informativ" până la data de 7 decembrie 2021, ora 24:00, pentru încălcarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012 privind condițiile de eliberare și modificare a avizului de retransmisie, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora, alocarea în frecvență a serviciilor de programe se face cu respectarea următoarelor cerințe:a) serviciile de programe de televiziune se grupează în funcție de categoria lor tematică;. La data de 14.10.2021, reclamanta A. S.A. s-a adresat instanței de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, secția a IX-a, solicitând, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI, efectuarea unui control de legalitate asupra actului administrativ vătămător cu consecința anulării Deciziei CNA nr. 436 din 23 noiembrie 2021 privind sancționarea sa cu somație publică, iar prin sentința ce face obiectul recursului de față, cererea a fost respinsă ca neînteneiată fiind înlăturate punctual criticile invocate și confirmată legalitatea deciziei de sancționare. 6.2. Analiza motivelor de casare Printr-un prim motiv de casare a sentinței civile nr. 811 din data de 18.04.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, recurenta a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., susținând în esență, că motivarea sentinței se bazează pe o situație de fapt nereală, vădit contrară susținerilor reclamantei, este insuficientă și contradictorie, ceea ce echivalează cu o nemotivare. Procedând la analiza considerentelor sentinței recurate prin prisma criticii potrivit căreia motivarea sentinței se bazează pe o situație de fapt nereală, vădit contrară susținerilor reclamantei, instanța de control judiciar constată în primul rând că această critică nu vizează de fapt situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanță, respectiv aceea că prin Decizia CNA nr. 436/23.11.2021, reclamanta a fost sancționată cu somație publică de intrare în legalitate până la data de 7 decembrie 2021, ora 24:00, pentru încălcarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 72/2012 privind condițiile de eliberare și modificare a avizului de retransmisie, cu modificările și completările ulterioare, pentru motivul că, în mai multe rețele de comunicații electronice aparținând acesteia, potrivit Notei nr. x/16.11.2021 a Direcției Control, Serviciul Inspecție, întocmită în baza rapoartelor de control, serviciul de programe B. - cu formatul de principiu tematic informativ nu are alocată o frecvență care să îl poziționeze alăturat, grupat cu celelalte servicii de televiziune de aceeași categorie tematică, respectiv știri/informative. Critica recurentei privește faptul că susținerile sale nu au fost avute în vedere și că aceasta nu a achiesat la niciun punct din Decizia CNA, însă aceste critici nu se referă la greșita stabilire a situației de fapt sau aprecierea eronată că această stare de fapt nu a fost contestată ci la raționamentul instanței la modalitatea cum au fost înlăturate aceste susțineri, respectiv modul cum au fost aplicate și interpretate normele de drept substanțial, astfel încât nu privesc acest motiv de casare. Înalta Curte constată că situația de fapt reținută de instanță, de altfel foarte sumară, privește în mod obiectiv fapta reținută care a condus la sancțiunea aplicată, modalitatea formală de constatare și temeiul de drept reținut de către autoritate ca fiind incident, fără să facă o analiză a motivelor de nelegalitate cu efect vătămător pentru reclamantă. Tot din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a susținut că motivarea sentinței este insuficientă și contradictorie, ceea ce echivalează cu o nemotivare, însă în cuprinsul declarației de recurs, atunci când argumentează critica privind motivarea insuficientă a sentinței, recurenta, punctual, reclamă o dezvoltare mai amplă a constatărilor și aprecierilor instanței pentru fiecare motiv de nelegalitate în parte, o explicitare mai amănunțită a analizei instanței. Înalta Curte constată, din analiza considerentelor sentinței recurate, că instanța de fond a analizat concret fiecare critică în parte, verificând susținerile reclamantei și urmare a expunerii unui raționament judiciar a apreciat netemeinicia acestora. Argumentarea instanței trebuie să fie de natură să expliciteze raționamentul judiciar reținut ca fiind valabil, iar acest argument să fie clar și să justifice soluția preferată de judecător, însă dezvoltarea in extenso sau pe scurt este apanajul acestuia și nu poate fi cenzurată de instanța de control judiciar, chiar dacă recurenta a simțit nevoia unei explicitări mai ample a soluției instanței pentru fiecare critică. Mai mult, instanța de recurs reamintește, în concordanță cu jurisprudența constantă, că instanța nu are obligația să analizeze exhaustiv toate susținerile părții ci să expună raționamnetul judiciar în mod clar, concis și complet și să înlăture explicit doar susținerile contrare soluției care nu rezultă în mod implicit și logic din raționamntul apreciat ca fiind valabil. În contextul în care instanța, procedând la efectuarea controlului de legalitate a deciziei de sancționare contestate a confirmat legalitatea acestuia, în mod implicit a confirmat îndeplinirea elementelor constituitive ale faptei cu caracter contravențional reținute și legalitatea sancțiunii aplicate, prin urmare nu era necesar să mai expună elementele obiective și subiective ale conduitei reclamantei, cum susține recurenta: "caracterul ilicit al conduitei reclamantei". Răspunzând criticilor reclamantei în mod punctual, instanța de fond a oferit practic argumentele juridice care întregesc condițiile răspunderii contravenționale și astfel nu se poate susține că hotărârea ar fi insuficient motivată din punct de vedere ale caracterului ilicit al faptei sau formei de vinovăție a reclamantei necesară pentru a fi antrenată răspunderea contravențională. Împrejurarea că multe argumente se regăsesc în întâmpinarea intimatei este rezultatul firesc al faptului că instanța a apreciat legalitatea deciziei de sancționare astfel încât, confirmarea legalității actului administrativ are ca efect natural și achiesarea explicită sau implicită la argumentele juridice expuse prin actele de procedură adresate instanței. Instanța a analizat în mod complet și coerent criticile reclamantei privind nelegalitatea Deciziei CNA nr. 72/2012, din perspectiva previzibilității și clarității, nemotivarea actului administrativ și lipsa de probe concludente care să susțină legalitatea și temeinicia actului administrativ. De asemenea, a argumentat în aceeași manieră și criticile legate de încălcarea art. 15 alin. (4) din Legea nr. 504/2002 respectiv a dispozițiilor privind regimul sancționator prevăzute de art. 91 alin. (2) din același act normativ, raționamnetul curgând firesc și justificând soluția pronunțată, neputând fi indicate elemente de contradictorialitate. Printr-ul al doilea motiv de casare, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a susținut legalitatea conduitei acesteia, care, la momentul emiterii deciziei de sancționare, avea canalul B. poziționat în categoria tematică informativă, obligativitatea grupării tematice a canalelor în pachete unice de programe a fiind prevăzută 6 luni mai târziu, prin Legea nr. 190/2022, prin care a fost introdus alin. (7) în art. 82 din Legea nr. 504/2002. În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reține că nu se poate susține că reclamanta, în calitatea de operator economic în domeniul audiovizual nu cunoștea modalitatea de grupare a grilelor de program pe categorii tematice și că nu ar fi existat o dispoziție care să reglementeze modul de constituire a grilei, întrucât la data emiterii deciziei de sancționare se afla în vigoare art. 1 pct. 7 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 care definea serviciul tematic de televiziune sau de radiodifuziune ca fiind serviciul care difuzează programe audiovizuale dedicate preponderent unui anumit domeniu și care se adresează unui segment al publicului. În aplicarea acestei dispoziții legale autoritatea de reglementare a emis un act administrativ infralegal, cu caracter normativ, Decizia CNA nr. 72/2012, care la art. 4 alin. (2) lit. a) prevedea că "serviciile de programe de televiziune se grupează în funcție de categoria lor tematică". Dincolo de împrejurarea că reclamanta nu a contestat acest act administrativ normativ, cum a reținut instanța de fond, nu se pot reține critici de previzibilitate și predictibilitate, respectiv dubii de interpretare și aplicare pornite dintr-o eventualitate ambiguitate a textului, întrucât, având în vedere modul de organizare și funcționare a spectrului audiovizual cu atât mai mult a modului de alcătuire a grilei de programe, precum și modul de interpretare, reglementare și aplicare de către autoritatea de reglementare CNA a noțiunii de "categoria tematică", recurenta-reclamantă cunoștea și ar fi trebuit să cunoască, fără vreun dubiu, că posturile cu tematică informativă trebuiesc grupate pe grila de programe a fiecărui operator în pachet unic. Prin urmare, nu se poate susține că recurenta a fost sancționată pentru o faptă care nu era prevăzută în mod clar ca fiind o încălcare a reglementărilor în domeniul audiovizual și nu ar fi fost prevăzută de aceste reglementări, fiind evident că reclamanta le-a cunoscut, iar împrejurarea că ulterior prin Legea nr. 190/2022, a fost introdus alin. (7) în art. 82 din Legea nr. 504/2002, prin care a consacrat legislativ într-un mod explicit o cerință ce a existat anterior, nu înseamnă că reclamanta ar trebui exonerată de răspundere. Împrejurarea că anterior intrării în vigoare a Legii nr. 190/2022 nu era interzisă expres o asemenea grupare a grilelor de program, astfel cum a făcut recurenta, nu înseamnă că era și permisă, întrucât chiar dacă art. 1 pct. 7 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 avea un conținut general, legislația secundară, respectiv art. 4 alin. (2) lit. a) Decizia CNA nr. 72/2012, care la art. 4 alin. (2) lit. a) prevedea că "serviciile de programe de televiziune se grupează în funcție de categoria lor tematică", iar modul de interpretare și aplicare a acestei dispoziții de către autoritatea de reglementare și control nu lăsa loc de dubiu. Acest aspect rezultă din exemplele date de intimată prin întâmpinarea depusă la instanța de fond, cu privire la modul de grupare a altor radiodifuzori care activează în acest domeniu cu aceeași tematică, cum a făcut trimitere și prima instanță. Susține recurenta în continuare că Decizia CNA nr. 436/23.11.2021 este nelegală prin raportare la împrejurarea că aceasta nu sancționează o conduită culpabilă, nefăcând disticție în ceea ce privește încadrarea posturilor în diverse catgorii tematice astfel încât să rezulte o conduită culpabilă și neprevăzând o sancțiune pentru o asemenea faptă. În condițiile în care, în calitate de operator care gestionează o grilă de programe, cunoștea și ar fi trebuit în mod rezonabil să cunoască reglementarea CNA în baza căreia funcționează precum și modul de interpretare și aplicare de către autoritatea de reglementare a acestor reglementări, nu se poate susține că alocarea serviciului de programe B., cu formatul de principiu tematic informativ, a unei alte frecvențe decât una care să îl poziționeze alăturat, grupat cu celelalte servicii de televiziune de aceeași categorie tematică, respectiv știri/informative, așa cum impun dispozițiile art. 4 alin. (2) lit. a) din Decizia nr. 72/2012, cu consecințe vătămătoare pentru acest post de televizune, nu este o conduită culpabilă și că o asemenea nu conduită nu ar fi sancționabilă, potrivit reglementărilor în vigoare așa cum s-a arătat.

Temeiul de drept al soluției pronunțate în recurs Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinței nr. 811 din 18 aprilie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.