ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 558/2023

Ședința publică din data de 3 februarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național Al Audiovizualului "CNA", a solicitat anularea Deciziei nr. 35 emisă de Consiliul National al Audiovizualului în data de 26.01.2021 și comunicată reclamantei la data de 01.02.2021, prin care reclamanta a fost sancționată cu somație publică de intrare în legalitate pentru pretinsa încălcare a prevederilor art. 64 alin. (1) lit. b) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1213 din 10 septembrie 2021, a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului "CNA", ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că în cuprinsul deciziei de sancționare "sunt indicate cu claritate faptele reținute în sarcina reclamantului precum și argumentele care au fundamentat concluzia că acestea constituie o încălcare a art. 64 alin. (1) lit. b) [...]. Astfel, în cuprinsul deciziei se arată, printre altele, că informația difuzată nu a fost verificată și prezentată în mod imparțial și cu bună credință, iar moderatorii nu au intervenit pentru a face precizările necesare. De asemenea, s-a arătat că nu au fost prezentate și rezultatele cercetărilor oficiale referitoare la apariția virusului SARS - COV 2 făcute publice de Organizația Mondială a Sănătății care ar fi permis telespectatorilor să își poată forma o părere în cunoștință de cauză".

Recurenta consideră că instanța de fond a omis să aibă în vedere susținerile legate de faptul că afirmația domnului B. reprezintă o părere personală prezentată în direct. Însuși Consiliul, în argumentarea deciziei de sancționare folosește sintagme de genul: "a fost difuzat un comentariu al prezentatorului rubricii meteo, dl B.", "membrii Consiliului au constatat că respectivul comentariu al prezentatorului rubricii Meteo...".

Așadar, însuși Consiliul recunoaște prin decizia de sancționare, că reclamanta a prezentat un comentariu, acesta fiind definit conform dicționarului explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) din 2009 ca fiind o apreciere, comentare (în spirit critic) a unei probleme, a unui eveniment etc. Mai mult, așa cum este precizat și în decizia de sancționare, comentariul a fost exprimat de către prezentatorul meteo, în direct, acesta opinând cu privire la știrea difuzată anterior intervenției sale și care a avut ca subiect carantina care se impunea în diverse state din Europa în perioada sărbătorilor, printre altele menționându-se că afacerile mici, micii producători, teatrele, cinematografele, sălile de sport erau închise în diverse țări în contextul creșterii numărului de infectări cu COVID -19.

Totodată, recurenta mai arată că instanța de fond preia în mod eronat și argumentul pârâtei, care susține că moderatorii nu au intervenit pentru a face precizările necesare.

Emisiunea A. nu este o emisiune de dezbatere, iar cele două persoane prezente în studioul știrilor alături de B., respectiv C. și D., au calitatea de prezentatori, nu de moderatori. De asemenea, și B., așa cum este nominalizat și în decizia de sancționare este prezentatorul rubricii Meteo în cadrul emisiunii menționate, A..

Prin urmare, instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că "în aceste condiții reclamantul avea obligația de a acționa în conformitate cu prevederile art. 64 alin. (2) din Codul de reglementare [...], care stabilesc în cazul în care informațiile prezentate se dovedesc a fi eronate în mod semnificativ, furnizorul de servicii media audiovizuale trebuie să aducă rectificările necesare în cel mai scurt timp și în condiții similare de difuzare".

Prin comentariul prezentatorului meteo nu s-a urmărit prezentarea vreunei informații cu privire la vreun subiect, fapt sau eveniment, ci, în direct, imediat după ce a fost prezentată o știre despre carantină care se impunea în contextul creșterii numărului de cazuri de infectare în diverse state din Europa în perioada sărbătorilor, știre în care s-a menționat, printre altele și că afacerile mici, micii producători, teatrele, cinematografele, sălile de sport erau închise în diverse țări.

De altfel, așa cum chiar dl. B. a reiterat, comentariile sale au avut caracterul unor opinii, a unor credințe și, în niciun caz, nu și-a propus să le prezinte ca pe niște informații, fapte, ce ar fi trebuit sau ar fi putut să fie interpretate de către publicul telespectator cu titlul de adevăr.

Domnul B. a precizat în repetate rânduri "Eu așa cred" și "Nu știu. Așa zic. Eu așa cred", "Mă rog, sunt multe discuții pe marginea...", "Pe marginea și pe lângă acest virus care ne-a nenorocit, eu sper...". Spre deosebire de interpretarea eronată dată de Consiliu afirmațiilor domnului B. și susținută și de către instanța de fond, intenția acestuia nu a fost de a prejudicia, de a defăima sau de a acuza pe cineva, ci pur și simplu și-a asumat libertatea de a avea o opinie personală despre știrea difuzată anterior rubricii meteo prezentată. De altfel, din cuprinsul comentariilor rezultă dincolo de orice dubiu faptul că acesta nici nu face referire la vreo entitate în concret, pentru a se putea reține că ar fi existat intenția de a formula o acuzație.

Referitor la susținerile instanței de fond că "alegând să nu aplice o sancțiune de natură pecuniară ci adresarea unei somații publice obligația pârâtei de a motiva actul administrativ sub acest aspect era una considerabil diminuată".

Instanța de fond, prin teza referitoare la "întinderea obligației de motivare a actului administrativ", face o apreciere total contrară legii. Motivarea deciziei de sancționare atât în fapt, cât și în drept, este o chestiune ce ține de legalitatea unei astfel de decizii. O decizie nemotivată, indiferent de întinderea sau cuantumul sancțiunii aplicate, este o decizie nulă, potrivit legii. Cuantumul sau întinderea sancțiunii aplicate ține de individualizarea pedepsei și se aplică direct proporțional cu încălcarea constatată. Din contră, motivarea este de esența deciziei de sancționare, tocmai pentru a indica motivele pentru care se aplică o sancțiune, dar și motivele pentru care a fost aplicată respectiva sancțiune. În concret, art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului nr. 504 din 11 iulie 2002 face referire doar la individualizarea sancțiunii nu și la întinderea obligației de motivare a deciziei de sancționare în funcție de cantitatea sau felul sancțiunii aplicate. Ca urmare, recurenta consideră că instanța de fond a judecat cauza cu o vădită încălcare a legii.

Cu privire la susținerea instanței de fond că "nu pot fundamenta soluția de admitere a acțiunii nici susținerile reclamantului conform cărora afirmațiile prezentatorului au reprezentat o opinie personală exprimată în virtutea exercitării dreptului la liberă exprimare. Chiar dacă aceste afirmații au reprezentat opinii personale ale prezentatorului, reclamantul avea obligația de a interveni și a acționa în condițiile art. 64 alin. (2) [...] Obligația de a interveni și de a lămuri faptul că anumite informații constituie opinii personale ale celor care le emit precum și de a prezenta rezultatele cercetărilor oficiale care să permită telespectatorilor să-și poată forma o părere [...]"

Recurenta arată că dl. B. exprima în mod direct și fără echivoc în timpul intervenției analizată și sancționată că: "Eu așa cred" și "Nu știu. Așa zic. Eu așa cred". Aceste apecte au fost învederate atât cu ocazia analizării raportului de monitorizare în cadrul ședinței publice a C.N.A, cât și prin cererea de chemare în judecată depusă împotriva deciziei de sancționare prin care s-a subliniat cu privire la comentariul făcut de prezentatorul meteo, arătându-se că acesta reprezintă o opinie personală.

În opinia recurentei, acuzațiile sunt lipsite de susținere întrucât pentru a sancționa o faptă analizată și stabili presupusul caracter contravențional al acesteia, trebuie demonstrat și că fapta este săvârșită cu vinovăție. Or, încă din comentariul prezentatorului meteo, rezultă în mod clar și fără echivoc că dumnealui și-a prezentat o opinie personală într-un context creat de știrea care a precedat prezentarea rubricii Meteo. Intenția nu a fost aceea de a-și impune punctul de vedere, astfel cum reiese și din cuvintele și expresiile folosite, nici de a prejudicia, de a defăima sau de a acuza pe cineva, ci pur și simplu acesta și-a asumat libertatea de a avea o opinie personală.

În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Intimatul Consiliul Național al Audiovizualului a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Decizia nr. 35/26.01.2021 s-a dispus sancționarea recurentei cu somație publică de intrare de îndată în legalitate pentru încălcarea prevederilor art. 64 lit. b) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual.

S-a reținut că, în cadrul emisiunii informative "A." din data de 16.12.2020, a fost difuzat un comentariu al prezentatorului meteo B. care a afirmat că pandemia COVID 19 ar fi fost pornită de marile companii, informație incorectă, neverificată în mod imparțial și cu bună credință iar moderatorii emisiunii nu au intervenit pentru a face precizările necesare.

Instanța de fond a respins acțiunea, ca neîntemeiată, soluție împărtășită și de instanța de control judiciar.

În ceea ce privește critica privind nemotivarea în fapt și în drept a deciziei contestate, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, în mod corect, instanța de fond reținând că decizia nu poate fi lovită de viciul nemotivării.

Instanța de control judiciar reține că un act administrativ este motivat atunci când el enunță motivele de fapt și de drept pentru care autorul său îl consideră justificat.

Motivarea reprezintă o condiție generală, aplicabilă oricărui act administrativ.

Altfel spus, motivarea este o condiție de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri în concreto, după natura acestuia și contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar și neechivoc a raționamentului instituției emitente a actului.

Așadar, motivarea este o formalitate substanțială a cărei absență sau insuficiență antrenează invaliditatea actului.

Motivarea urmărește o dublă finalitate, și anume: îndeplinește o funcție de transparență a procedurilor administrative în profitul cetățenilor care vor putea astfel să verifice dacă actul este sau nu întemeiat și permite autorității judiciare să exercite controlul de legalitate asupra acestuia.

De asemenea, motivarea trebuie să indice în mod expres baza juridică a actului adoptat.

Înalta Curte precizează că obligația motivării actului administrativ reprezintă o cerință de legalitate a acestuia unanim acceptată atât pe plan intern, cât și la nivelul dreptului unional.

Motivarea actului administrativ constituie o garanție împotriva arbitrariului și se impune cu deosebire în cazul actelor prin care se modifică ori se suprimă drepturi sau situații juridice individuale și subiective.

Motivarea unei decizii administrative nu poate fi limitată la considerente legate de competența emitentului ori la temeiul de drept al acesteia, ci trebuie să conțină și elementele de fapt care să permită, pe de o parte, destinatarilor să cunoască și să evalueze temeiurile deciziei, iar pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate.

Sub aspectul motivării actului administrativ, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis și trebuie să prezinte într-o manieră clară algoritmul urmat de instituția care a adoptat măsura atacată, astfel încât să li se permită persoanelor vizate motivarea măsurilor și de asemenea, să permită instanțelor efectuarea revizuirii actului, insuficiența motivării sau nemotivarea atrăgând nulitatea.

În acest sens, este cauza C 509/1993 prin care instanța de contencios unional a reținut că o detaliere a motivelor este necesară și atunci când instituția emitentă dispune de o largă putere de apreciere, întrucât motivarea conferă actului transparență, putându-se verifica în acest fel dacă actul este corect fundamentat.

Este adevărat că o motivare insuficientă sau greșită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actului administrativ, iar aceasta atrage nulitatea sau nevalabilitatea lui.

Într-o atare situație, actul administrativ este lipsit de previzibilitate și coerență, iar vătămarea există.

Astfel cum a reținut și instanța de fond, Înalta Curte constată că în cuprinsul deciziei sunt indicate cu claritate faptele reținute în sarcina reclamantului precum și argumentele are au fundamentat concluzia că acestea constituie o încălcare a prevederilor art. 64 alin. (1) lit. b) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual.

În ceea ce privește afirmația făcută, respectiv faptul că pandemia Covid 19 ar fi fost pornită de marile companii, informație care nu a fost verificată și prezentată în mod imparțial și cu bună-credință și nici moderatorii emisiunii nu au intervenit pentru a face precizările care se impuneau, Înalta Curte constată că temeinic și legal s-a reținut că recurenta avea obligația de a face cunoscut publicului, prin prezentatorii emisiunii informative că există și o serie de rezultate făcute publice de Organizația Mondială a Sănătății referitoare la cercetări oficiale în privința apariției virusului SARS-COV 2 care nu confirmă o astfel de teorie, la acel moment.

Invocarea de către recurentă a unui raport al OMS publicat în data de 12 august 2021 nu poate fi primită, în condițiile în care emisiunea supusă analizei Consiliului a fost difuzată în data de 16.12.2020, deci cu mai mult de 6 luni înainte de publicarea respectivului raport.

Nu poate fi primită nici susținerea conform căreia prezentatorul rubricii ar fi exprimat o opinie personală. Autoritatea a sancționat faptul că acestei opinii exprimate public, prin intermediul postului de televiziune A., nu i-a fost opusă, de către radiodifuzor și opinia Organizației Mondiale a Sănătății referitoare la cercetări oficiale în privința apariției virusului SARS-COV 2, care nu confirma o astfel de teorie, la acel moment.

Pe cale de consecință, niciunul dintre argumentele invocate de recurentă în susținerea acestei idei, exprimată pe întreg parcursul recursului, folosind termeni precum opinie, comentariu, părere personală nu se susține.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, instanța de fond a concluzionat că prevederile art. 64 alin. (1) lit. a) nu au fost respectate.

Temeiul juridic al aplicării sancțiunii l-au constituit prevederi ce se circumscriu capitolului din Codul audiovizualului referitoare la asigurarea informării corecte a publicului, iar nu capitolului ce reglementează respectarea demnității umane ori a dreptului la imagine a persoanei.

În aceeași idee, legiuitorul a instituit în cuprinsul Legii audiovizualului, la art. 3, principii cu caracter general, care prevăd că prin difuzarea și retransmisia serviciilor de programe se realizează și se asigură pluralismul politic și social, diversitatea culturală, lingvistică și religioasă, informarea, educarea și divertismentul publicului, cu respectarea libertăților și a drepturilor fundamentale ale omului, precum și obligația furnizorilor de servicii media audiovizuale să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor si evenimentelor și să favorizeze libera formare a opiniilor.

De asemenea, Legea audiovizualului definește la art. 1 furnizorul de servicii media ca fiind persoana fizică sau juridică având responsabilitate editorială pentru alegerea conținutului audiovizual al serviciului media audiovizual și care stabilește modul de organizare a acestuia.

Având această calitate, radiodifuzorul răspunde pentru conținutul programelor difuzate, în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. (3) din Legea audiovizualului, conform cărora răspunderea pentru conținutul serviciilor de programe difuzate, inclusiv al comunicărilor comerciale audiovizuale, revine, în condițiile legii, furnizorului de servicii media audiovizuale.

CEDO a statuat, de asemenea, cu valoare de principiu, că oricine, inclusiv un jurnalist, care exercită libertatea sa de exprimare, își asumă "îndatoriri și responsabilități a căror întindere depinde de situația concretă în discuție.

Așadar, Curtea a decis că numai prin respectarea "îndatoririlor și responsabilităților" ce-i revin, presa își îndeplinește funcția sa esențială într-o societate democratică, fără a depăși anumite limite, având misiunea de a comunica numai informații de interes public, în sensul dat acestei noțiuni în jurisprudența Curții (Hotărârea Tammer c. Estoniei, 06 februarie 2001).

În contextul dat, nu a existat o imixtiune în exercitarea dreptului la liberă exprimare a recurentei, întrucât prin analizarea conținutului emisiunii difuzate a fost constatată fapta ce a constituit abatere de la legislația audiovizuală, faptă reținută în sarcina acesteia și sancționată conform normelor legale în vigoare cu o somație publică.

Înalta Curte constată că instanța de fond temeinic și legal a constatat că nu pot fundamenta soluția de admitere a acțiunii nici susținerile conform cărora afirmațiile prezentatorului au reprezentat o opinie personală exprimată în virtutea exercitării dreptului la liberă exprimare.

Obligația de a asigura informarea imparțială și cu bună credință a publicului este una cu caracter general și vizează întreaga activitate a radiodifuzorilor. Obligația de a interveni și de a lămuri faptul că anumite informații constituie opinii personale ale celor care le emit precum și de a prezenta rezultatele cercetărilor oficiale care să permită telespectatorilor să-și poată forma o părere în cunoștință de cauză există în toate situațiile însă aceasta operează cu o mai mare intensitate în cazul în care astfel de susțineri aparțin unui prepus sau unei persoane percepută de public ca fiind un reprezentant al radiodifuzorului.

De asemenea, Înalta Curte reține că instanța de fond în mod corect a apreciat că nu pot fi primite nici susținerile reclamantului privind caracterul echivoc al susținerilor exprimate de prezentator în condițiile în care, dincolo de afirmațiile din finalul intervenției: "Nu știu. Eu așa zic. Eu așa cred" conținutul mesajului transmis este unul echivoc, autorul acestuia susținând: "Pentru că de acolo a pornit, frate, toată treaba. De la marile companii. De acolo s-a .. stârnit această furtună nenorocită. Eu așa cred, pentru că acesta nu e un virus care a apărut din neant, a apărut spontaneu. Acesta a fost creat. Clar."

În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Față de soluția pronunțată, Înalta Curte va respinge cererea recurentei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1213 din 10 septembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea formulată de recurenta-reclamantă, privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 februarie 2023.