ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2288/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 05.10.2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul National al Audiovizualului, anularea Deciziei CNA nr. 519 din 8 septembrie 2020 și anularea sancțiunii dispuse, respectiv a Somației publice de intrare în legalitate aplicată societății în temeiul dispozițiilor art. 91 alin. (1) și (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 1077 din data de 6 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul National al Audiovizualului, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 1077 din data de 6 iulie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurenta-reclamantă A. S.R.L., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, în sensul admiterii acțiunii și anulării Deciziei CNA nr. 519 din 08.08.2020. În motivarea recursului arată că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. Față de aspectele reținute de instanța de fond, arată că libertatea presei este esențială într-o societate democratică, iar presa are obligația să relateze ceea ce este de actualitate, să fie obiectivă și să prezinte aceste date prin cercetarea surselor și verificarea informațiilor la un nivel cât mai exigent. Chiar din titlurile afișate în legătură cu această știre, conform raportului de monitorizare al autorității și preluat și de instanța de fond, se observă că postul de televiziune B. doar a redat informațiile și comunicatele autorităților dintr-o perioadă excepțională din punct de vedere al sănătății publice: "COVID-19/România a trecut de 60 000 de cazuri, Regizorul C. șochează la TIFF. Nu a vrut să poarte mască. Încă 1350 de cazuri 43 de morți. Medicii condamnă gestul lui C. de a nu purta mască la C., mesaj șocant: "Să stai cu mască 200 de minute e inuman"/Medicii condamnă atitudinea regizorului, D.: E trist și dureros îndemnul lui C.." Arată că în contextul infecției cu Coronavirus (COVID-19), începând cu data de 8 august 2020, ora 00:00, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență - CJSU Cluj a instituit obligativitatea purtării măștii de protecție pe întreg teritoriul județului Cluj, iar "vocile publice" aveau obligația morală de a susține măsurile luate de autorități pentru depășirea situației. Mai arată că în Cauza Dalban c. României, asa cum a arătat și instanța de fond, CEDO a stabilit că pentru a aprecia dacă a existat o încălcare a libertății de exprimare, trebuie să se tină cont inclusiv de rolul esențial jucat de presă într-o societate democratică, respectiv dacă presa nu trebuie să depășească anumite limite, îndeosebi în ceea ce privește reputația și drepturile celorlalți, precum și necesitatea de a împiedica divulgarea unor informații confidențiale, sarcina sa este totuși comunicarea, cu respectarea datoriilor și responsabilităților proprii, a informațiilor și ideilor referitoare la orice problemă de interes general., iar libertatea în domeniul presei scrise include și recurgerea la o anume doză de exagerare, chiar de provocare, întrucât marja de apreciere a autorităților naționale se circumscrie interesului unei societăți democratice de a permite presei să își joace rolul indispensabil de "câine de pază" și să își exercite aptitudinea de a da informații cu privire la problemele de interes general. Susține că inclusiv medicii de specialitate au dezaprobat mesajul regizorului C.. În ceea ce privește starea de fapt, arată că înainte de proiecția filmului, regizorul C. a făcut anumite comentarii legate de obligativitatea purtării măștii la rularea filmului său, de 200 minute, susținând că filmul a rulat în Franța, în săli de cinema, fără distanțare socială și fără mască. În acest context, prezentatorul emisiunii de știri l-a contactat telefonic pe domnul E. și i-a solicitat părerea în legătură cu aceste comentarii, iar acesta a susținut că declarația domnului C. era mult mai amplă decât cea redată, în partea ce nu a fost prezentată inițial fiind făcută o comparație cu perioada dictaturii comuniste și arătându-se că în prezent puterea instalată tratează oamenii ca pe niște vite. Având în vedere întregul discurs, și nu doar fragmentul redat de postul B., domnul E. a avut o intervenție pe postul de televiziune, în care acesta a opinat în sensul că domnul C. a făcut o măgărie agitatorică menită să-i promoveze filmul, în caz contrar apreciind că acesta ar fi de-a dreptul idiot; că nu se poate face comparație între dictatura lui F. și regulile de purtare a măștii și de distanțare fizică cerute de Guvern pe baza indicațiilor autorităților medicale; că domnul C. a îndemnat practic la revoluție, în contextul în care numărul de morți și de infectați pe zi crește înspăimântător în România, iar pentru ceea ce a făcut acesta este nesimțit; că medicii stau cu masca pe figură în spitalele COVID zilnic, iar alți oameni la serviciu; că domnul C. știa foarte clar când a venit la TIFF care sunt condițiile, iar dacă nu dorea să le accepte, putea să nu aducă filmul la festival. Recurenta-reclamantă susține că, privind intervenția domnului E. ca o reacție la discursul susținut de domnul C. la TIFF, este evidentă indignarea și chiar revolta jurnalistului, deoarece în timpul unei pandemii, în stare de urgență, când numărul morților se situează zilnic la nivelul sutelor de cazuri, o personalitate publică, un formator de opinie aflat pe o scenă în fața unui public numeros, nu face altceva decât să îndemne la nerespectarea măsurilor profilactice, promovând astfel răspândirea acestei pandemii, creșterea numărului celor infectați și implicit a numărului de decese. Arată că jurnalistul a încercat să găsească o motivație pentru pledoaria domnului C., singura explicație logică fiind cea de promovare a filmului difuzat la TIFF, iar în cazul în care regizorul nu a vizat promovarea filmului, ci a făcut afirmațiile respective dintr-o convingere personală, doar în această situație, domnul E. a folosit apelativele sancționate de către CNA - idiot și nesimțit. Mai arată că, întrucât ambele pledoarii s-au produs în spații publice, nu se poate spune că reacția jurnalistului a fost disproporționată în raport cu discursul criticat, din contră, consideră că, fiind vorba de o judecată de valoare, reacția a fost pe măsură. În continuarea emisiunii de știri, moderatorul B. a dorit să afle părerea domnului E. în legătură cu persoanele din public care au aprobat discursul regizorului C., ocazie cu care jurnalistul s-a referit la aceștia cu termenul de "hominizi", precum și la adresa persoanelor care se înghesuie pe litoral, fără să țină seama de reguli, care se tratează cu bere și cu grătar și cărora nu le pasă cum mor oamenii cu zecile în fiecare zi, fiind adepții teoriei că de fapt virusul nu există și că este o manipulare din partea autorităților. De asemenea, i-a numit "cretini și ticăloși. Susține că limbajul folosit de domnul E. nu a fost injurios și nici nu a îndemnat la violență, sens în care invocă, în susținerea atitudinii jurnalistului, intervenția doamnei D., medic la spitalul de boli infecțioase Brașov, care a avut o intervenție televizată după încheierea convorbirii telefonice cu domnul E.. Consideră că postul de televiziune B. nu a încălcat prevederile art. 40 alin. (5) din Codul audiovizualului și, mai mult, aplicarea unei sancțiuni de către CNA pentru folosirea unor expresii în cadrul unei judecăți de valoare reprezintă o ingerință în libertatea de exprimare, ingerință care nu îndeplinește cerințele dezvoltate în jurisprudența europeană pentru a fi permisă, nefiind necesară într-o societate democratică.

Apărările formulate în recurs Intimatul-pârât Consiliul Național al Audiovizualului a depus întâmpinare, prin care invocă excepția nulității cererii de recurs. Pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că instanța de fond a procedat la o analiză proprie cu privire la situația dedusă judecății, raportându-se la cadrul legal, rolul presei și libertatea de exprimare, constatând în mod legal netemeinicia cererii de chemare în judecată.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 27 octombrie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 3 mai 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. În cauză, reclamanta A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, anularea Deciziei CNA nr. 519 din 8 septembrie 2020 și a sancțiunii dispuse, respectiv a Somației publice de intrare în legalitate aplicată societății în temeiul dispozițiilor art. 91 alin. (1) și (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002. Prima instanță a respins cererea de chemare în judecată, iar împotriva sentinței de fond a formulat recurs recurenta-reclamantă A. S.R.L., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Cu titlu preliminar, se constată că asupra excepției nulității recursului, invocată de către intimatul-pârât prin întâmpinare, instanța de recurs s-a pronunțat în ședința publică din 3 mai 2023, în sensul respingerii acesteia. Prin decizia atacată s-a reținut încălcarea de către recurenta-reclamantă a prevederilor art. 40 alin. (5) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, potrivit cărora: "(5) Moderatorii, prezentatorii și realizatorii programelor au obligația să nu folosească și să nu permită invitaților să folosească un limbaj injurios sau să instige la violență". Prima instanță a constatat caracterul neîntemeiat al cererii de chemare în judecată și a dispus respingerea acțiunii, reținând, în esență, că a fost încălcat art. 40 alin. (5) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual. Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a reținut că în speță este vorba de o încălcare a prevederilor Codului audiovizualului. Astfel, în concordanță cu reglementările de mai sus, legiuitorul a instituit în cuprinsul Legii audiovizualului nr. 504/2002, la art. 3, principii cu caracter general, ce se impun a fi respectate de către radiodifuzori, care prevăd că prin difuzarea și retransmisia serviciilor de programe se realizează și se asigură pluralismul politic și social, diversitatea culturală, lingvistică și religioasă, informarea, educarea și divertismentul publicului, cu respectarea libertăților și a drepturilor fundamentale ale omului, precum și obligația furnizorilor de servicii media audiovizuale să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor si evenimentelor și să favorizeze libera formare a opiniilor. În scopul protejării dreptului publicului la o informare corectă, Codul audiovizualului a delimitat cadrul în care poate să acționeze libertatea de exprimare a ideilor și libertatea de comunicare a informațiilor, pentru ca acestea să nu dobândească un caracter vătămător pentru interesele legale ale cetățenilor. În același timp, dispozițiile Codului audiovizualului, aplicate de Consiliu în speță - art. 40 alin. (5), impun moderatorilor, prezentatorilor și realizatorilor programelor obligația să nu folosească și să nu permită invitaților să folosească un limbaj injurios sau să instige la violență. În speță, sancțiunea a fost aplicată pentru limbajul jignitor folosit de domnul E. în cadrul unei intervenții telefonice într-o emisiune de știti, la adresa domnului C. și a persoanelor care aveau o opinie diferită de a sa, folosind cuvinte ca: ticăloși, cretin, idiot, nesimțit. Din această perspectivă, prima instanță a reținut în mod corect că reclamanta și-a încălcat obligația de a nu permite invitaților să folosească un limbaj injurios, neatrăgându-i în niciun fel atenția jurnalistului E. atunci când a folosit un limbaj jignitor la adresa regizorului C.. Înalta Curte constată că nu pot fi reținute susținerile recurentei-reclamante în sensul că era justificată indignarea și chiar revolta jurnalistului; că jurnalistul a încercat să găsească o motivație pentru pledoaria domnului C., aceea de promovare a filmului difuzat la TIFF, și că doar în ipoteza în care regizorul ar fi făcut afirmațiile respective dintr-o convingere personală, domnul E. a folosit apelativele sancționate de către CNA; că întrucât ambele pledoarii s-au produs în spații publice, nu se poate spune că reacția jurnalistului a fost disproporționată; că limbajul folosit de domnul E. nu a fost injurios și nici nu a îndemnat la violență. Libertatea de exprimare, ca principiu fundamental al statului de drept, presupune respectarea normelor de drept interne și internaționale care garantează tuturor persoanelor dreptul de a se manifesta potrivit propriilor opțiuni. Cu toate acestea, alături de dreptul la exprimare și libertatea de exprimare, este necesară respectarea principiilor bunei-credințe și a imparțialității în ceea ce privește informarea publicului. Din această perspectivă, art. 30 alin. (6) din Constituția României statuează că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine. În privința libertății de exprimare, atât Curtea Constituțională a României, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului au statuat că între exercițiul dreptului la liberă exprimare, pe de o parte, și protecția intereselor sociale și ale drepturilor individuale ce aparțin altor persoane, pe de altă parte, trebuie să existe un echilibru, în caz contrar, abuzul în exercitarea libertății de exprimare implică necesitatea răspunderii juridice. Folosirea unui limbaj injurios și insultător, respectiv folosirea termenilor menționați mai sus la adresa regizorului C. și a persoanelor care au o altă opinie, nu reprezintă o judecată de valoare și nu poate avea nicio justificare în economia discursului sau a contextului social, caracterizat prin pandemia de Covid-19, depășind limitele exercițiului firesc al dreptului de liberă exprimare. Referitor la jurisprudența CEDO, Înalta Curte reține că, potrivit acesteia, libertatea de exprimare, garantată de art. 10 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice și una din cerințele prioritare ale progresului societății. Conform art. 10 paragraful (2) din Convenție, exercitarea libertăților cuprinse în dreptul la libertatea de exprimare comportă îndatoriri și responsabilități și poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică. CEDO a statuat, de asemenea, cu valoare de principiu, că oricine, inclusiv un jurnalist, care exercită libertatea sa de exprimare, își asumă "îndatoriri și responsabilități" a căror întindere depinde de situația concretă în discuție. Prin urmare, Curtea a decis că numai prin respectarea "îndatoririlor și responsabilităților" ce-i revin, presa își îndeplinește funcția sa esențială într-o societate democratică, fără a depăși anumite limite, având misiunea de a comunica numai informații de interes public, în sensul dat acestei noțiuni în jurisprudența Curții (Hotărârea Tammer c. Estoniei, 6 februarie 2001). Contrar susținerilor recurentei-reclamante, exprimarea de către jurnalist a propriei opinii referitoare la subiectele discutate nu se poate face în orice condiții și în orice mod. Calitatea de formator de opinie a realizatorului emisiunii presupune o respectare riguroasă a principiilor de etică și deontologie profesională și trebuie să fie în concordanță cu obligațiile expres prevăzute de legislația audiovizuală la art. 40 alin. (5) din Codul audiovizualului, cum corect s-a reținut în considerentele sentinței recurate. Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 1077 din data de 6 iulie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.