ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1318/2024

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 22.10.2021, reclamanta Societatea A a solicitat anularea Deciziei nr. (...)/(...) emise de pârâtul pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, prin care a fost sancționată cu amendă în cuantum de 5.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 66 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizualului, precum și anularea Deciziei nr. (...)/(...), prin care a fost respinsă contestația administrativă formulată împotriva deciziei de sancționare .

Prin Sentința civilă nr. 982 din 25 mai 2022, Curtea de apel a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta Societatea A a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 10 alin. (2) și art. 20 din Legea nr. 554/2004, solicitând casarea hotărârii recurate și, în rejudecarea litigiului, anularea Deciziei nr. (...)/(...) emise de CNA și, implicit, a actului subsecvent, Decizia nr. (...)/(...) emisă de CNA, sau, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a somației publice prevăzute la art. 91 alin. (2) din Legea nr. 504/2002.

În motivarea cererii de recurs, recurenta- reclamantă a inclus o expunere sintetică a istoricului litigiului și a situației factuale supuse analizei Consiliului național al Audiovizialului, după care a susținut, în esență, că sentința a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 66 și 144 alin. (4) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizualului, precum și ale art. 90 alin. (4) și 91 alin. (3) din Legea audiovizualui nr. 504/2002.

De asemenea, în recurs s-a arătat că nici instanța de fond, nici autoritatea emitentă a deciziei contestate nu și-au motivat soluțiile cu privire la fapta care a condus la aplicarea sancțiunii contravenționale prin referiri concrete la conținutul emisiunii în raport cu ipoteza normei incriminatoare, fiind făcute doar reproșuri cu caracter general, iar pentru suspendarea executării amenzii aplicate erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 .

Intimatul-pârât Consiliul Național al Audiovizualului a depus întâmpinare, prin care a solicitat a se constata nulitatea recursului, apreciind că recurenta-reclamantă nu a invocat niciun motiv de casare prevăzut de Codul de procedură civilă, ci a reluat în totalitate cererea introductivă de instanță. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinare, societatea recurentă a combătut excepția nulității recursului, susținând că în memoriul de recurs a dezvoltat pe larg critici care se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Așa cum rezultă din practicaua prezentei decizii, excepția nulității recursului a fost respinsă în ședința publică de la 7 martie 2024.

Examinând hotărârea atacată în raport cu actele și lucrările dosarului și cu motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Recurenta-reclamantă a supus controlului instanței de contencios administrativ, pe calea prevăzută de art. 93 alin. (3) din legea nr. 504/2002, Decizia nr. (...)/(...), emisă de Consiliul Național al Audiovizualului, prin care Societatea A a fost sancționată cu amenda în cuantum de 5.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 66 din Decizia nr. 220 din 2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizualului.

Soluția de respingere a acțiunii, pronunțată de judecătorul fondului, este împărtășită și de instanța de control judiciar, nefiind identificate motive pentru casarea sentinței în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte constată că niciuna dintre ipotezele indicate nu este întrunită în speță.

Contrar susținerilor recurentei- reclamante, în sensul că sentința nu ar fi motivată corespunzător cu privire la fapta care a condus la aplicarea sancțiunii contravenționale, instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate în cererea de chemare în judecată, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri, a cercetat și descris în mod amănunțit situația de fapt pe baza probelor administrate, iar raționamentul juridiciar care a fundamentat soluția adoptată este prezentat în mod coerent și convingător, fiind respectate cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ.

Faptul că recurenta nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe nu poate conduce la incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., urmând ca aspectele privind conținutului constitutiv al contravenției reținute să fie analizate în contextual celui de-al doilea motiv de recurs formulat.

În temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, în sensul că instanța fie a denaturat sensul textelor de lege aplicabile speței, în litera sau în spiritul lor, fie le-a aplicat greșit în cadrul raportului juridic dedus judecății.

Cu titlu de premisă în analiza criticilor formulate în recurs, Înalta Curte reamintește că dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. definesc recursul ca pe o cale de atac nedevolutivă, limitată la verificarea conformității sentinței atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel că în acest stadiu procesual pot fi examinate doar aspecte de legalitate, privind modul în care normele de drept au fost interpretate și aplicate situației de fapt stabilite de prima instanță pe baza probelor administrate.

În speță, problemele litigioase supuse analizei instanței de control judiciar vizează modul în care prima instanță a interpretat și aplicat normele de drept material referitoare la antrenarea răspunderii contravenționale a recurentei- reclamante, sub aspectul faptei reținute în conținutul constitutiv al contravenției, dar și sub aspectul individualizării sancțiunii.

În sarcina recurentei- reclamante a fost reținută săvârșirea unei contravenții prevăzute de art. 91 alin. (1) teza finală din Legea nr. 504/2002, constând în nerespectarea art. 66 din Codul de reglementare a conținutului audiovizual aprobat prin decizia CNA nr. 220/2011, text normativ potrivit căruia: ”În programele de știri și dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie asigurate imparțialitatea și echilibrul și să fie favorizată libera formare a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziție, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică.”

În esență, atât în decizia administrativă contestată, cât și în motivarea sentinței recurate, s-a reținut că fapta contravențională a vizat maniera lipsită de echilibru și de imparțialitate în care, în edițiile din 5 si 6 mai 2021 ale emisiunii "X", a fost prezentat un subiect de interes public difuzat drept cazul "Y", situație de natură să afecteze cu evidență echilibrul informării publicului și, implicit, formarea liberei opinii a acestuia cu privire la subiect.

Instanța de fond a interpretat corect dispozițiile art. 66 din Codul audiovizualului, ca instituind o obligație de mijloace care are drept scop favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziție, printr-o informare a publicului care trebuie să respecte principiile imparțialității și echilibrului, cerințe care trebuie respectate cu ocazia fiecărui program sau fiecărei ediții ale unei emisiuni. În speță, punctele de vedere indicate de recurenta- reclamantă ca fiind în opoziție s-au limitat scurte informări cu privire la derularea unor verificări privind respectarea dispozițiilor legale efectuate de autoritățile centrale competente, exprimând o poziție de rezervă în așteptarea rezultatelor controalelor dispuse, poziție care nu avea amploarea și intensitatea de natură să asigure un echilibru rezonabil cu punctele de vedere propagate majoritar în cadrul emisiunilor, pentru favorizarea liberei formări a opiniilor.

Cât privește aplicarea și individualizarea sancțiunii, recurenta- reclamantă a invocat, pe de o parte, aplicarea greșită a dispozițiilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, care permit instituirea amenzii numai dacă furnizorul sau distribuitorul de servicii nu intră în legalitate în termenul și în condițiile stabilite prin somația emisă în temeiul alin. (2) al aceluiași articol ori încalcă din nou prevederile alin. (1)

Această critică nu este însă întemeiată, pentru că, deși nu s-a indicat expres în decizia de sancționare, la dosarul cauzei a fost depus un tabel cuprinzând situația sancțiunilor aplicate Societății Române de Televiziune în anul 2021, din care reiese că, anterior sancțiunii cu amendă aplicată prin decizia contestată în prezenta cauză, societatea recurentă a fost vizată de alte două decizii prin care s-au emis somații pentru încălcări ale dispozițiilor art. 91 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, cu referire la nerespectarea unor prevederi din Codul privind conținutul audiovizual (deciziile nr. 38/26.01.2021 și nr.101/20.05.2021) .

Prin urmare, instanța de fond a reținut în mod just că sancțiunea cu amendă a fost aplicată cu respectarea dispozițiilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 504/2002.

Pe de altă parte, în recurs s-a invocat nerespectarea criteriilor de individualizare prevăzute de art. 90 alin. (4) din aceeași lege (”gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum și de sancțiunile primite anterior, pe o perioada de cel mult un an”) și se art. 144 alin. (3) din Codul audiovizualului, dar și sub acest aspect concluziile primei instanțe sunt corecte, în speță fiind aplicată amenda minimă prevăzută de art. 91 alin. (3) din Legea nr. 504/2002.

Sentința judecătorească depusă la dosar de către recurenta-reclamantă cu titlu de practică judiciară nu prezintă relevanță în analiza recursului, pentru că nu are caracter definitiv și a fost pronunțată prin raportare la o bază factuală diferită, rezultată din rapoartele de monitorizare analizate în cauza respectivă (dosarul nr.x/2/2021), singurul element comun cu litigiul de față fiind acela al părților.

În fine, în ceea ce privește argumentele referioare la respingerea cererii de suspendare a executării amenzii contestate, Înalta Curte constată că recurenta- reclamantă a susținut că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 sub aspectul cazului bine justificat și al pagubei iminente, dar nu a formulat critici concrete care să pună în discuție legalitatea sentinței atacate, ci s-a limitat la a invoca limitările de ordin bugetar care o pun în dificultate cu plata amenzii.

Or, instanța de fond a reținut corect că suspendarea executării este o măsură de excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire i-ar produce reclamantei un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării ulterioare a actului, condiție care nu este îndeplinită în prezenta cauză, având în vedere cuantumul amenzii și faptul că aceasta se face venit la bugetul de stat.

Prin urmare, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul formulat de reclamanta A împotriva Sentinței nr. 982 din 25 mai 2022 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 7 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.