ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1352/2024

Ședința publică din data de 7 martie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul acțiunii deduse judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 20.05.2022, cu nr. x/2022 reclamanta A. S.A a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului anularea Deciziei nr. 238/28.04.2022, exonerarea sa de la plata amenzii in cuantum de 10.000 RON, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu somația publică.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1808 din 21 octombrie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulata de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței nr. 1808 din 21 octombrie 2022 a declarat recurs reclamanta A. S.A., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea contestației formulate împotriva Deciziei nr. 238 din 28.04.2022, dispunând anularea acesteia și exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 10.000 RON sau, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu somație publică.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susținând că sentința a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 1 alin. (1) pct. 15 și pct. 16 din Legea nr. 504/2002, precum și a prevederilor art. 29 alin. (1) lit. a) și alin. (5) din Legea nr. 504/2002, prin raportare inclusiv la prevederile articolelor 30 și 31 din Constituția României referitoare la protejarea dreptului la liberă exprimare și a dreptului la informație a publicului.

În esență, a arătat că presupusa abatere contravențională a fost motivată de către intimatul CNA prin încadrarea incorectă a unor informații în sfera "publicității mascate", deși în cadrul deciziei de sancționare a fost reținut aspectul că niciun însemn comercial și nicio imagine a vreunei mărci ori produs nu au fost înfățișate publicului.

Adoptând punctul de vedere al intimatului, instanța de fond a considerat că menționarea numelui societății comerciale B. și al produsului C. reprezintă o faptă contravențională de natura celor interzise de prevederile art. 29 alin. (1) lit. a) și alin. (5) din Legea audiovizualului, înlăturând în mod eronat, ca nerelevante, argumentele reclamantei din cadrul contestației și reținând, fără temei, ideea că prezentarea unor informații despre investițiile realizate în vederea fabricării de dispozitive și produse pe bază de tutun încălzit de către o companie privată, în contextul unor exporturi considerabile la nivel de țară, reprezintă o faptă de publicitate mascată.

Așadar, deși în cadrul ediției emisiunii Jurnal, difuzată în data de 04.11.2021, reclamanta a difuzat o știre din domeniul economic, privind creșterea exportului României la produse de tutun încălzit, în comparație cu anii anteriori, prezentând ca o confirmare a acestui fapt datele statistice invocate de directorul unei companii din domeniu, atât intimatul, cât și prima instanță, au considerat, într-un mod eminamente subiectiv, că menționarea a două nume și a unor cifre statistice reprezintă o faptă sancționabilă, fără să aducă vreun argument de natură logico-juridică.

A mai arătat că nu a primit în schimbul acestei știri nicio plată ori contraprestație, iar difuzarea știrii nu s-a făcut în scop de autopromovare, reclamanta nefiind producător sau distribuitor de țigări, aspecte care nici nu au fost, de altfel, menționate, nici măcar implicit, în cadrul deciziei de sancționare, ceea ce conduce la concluzia că segmentul supus analizei nu poate fi încadrat în categoria comunicărilor comerciale audiovizuale. Similar, știrea nu poate fi încadrată nici în categoria comunicării audiovizuale cu conținut comercial mascat, întrucât nu se circumscrie definiției date de art. 1 alin. (1) pct. 16 din Legea nr. 504/2002.

Astfel, pentru a fi considerat "drept comunicare audiovizuală cu conținut comercial mascat", un program audiovizual trebuie să îndeplinească două condiții cumulative: (i) trebuie să fie destinat de către furnizorul de servicii media audiovizualei unor scopuri publicitare nedeclarate și (ii) trebuie să poată induce în eroare publicul cu privire la natura sa.

Or, niciuna dintre aceste două condiții nu sunt întrunite în ceea ce privește știrea difuzată, al cărei scop a fost acela de informare a publicului cu privire la o chestiune de natură economică - creșterea exportului României la produse de tutun încălzit, în comparație cu anii anteriori, cu depășirea valorii de 650 de milioane de euro (informație mai mult decât reală și relevantă, care prezintă un evident interes public).

Simpla concluzie a intimatei, preluată de către instanța de fond în considerentele sentinței, privind menționarea numelui unei companii și al unui produs al acesteia nu poate fi primită drept o dovadă a naturii ilicite programului informatic - prin absurd, acest raționament conduce la concluzia că orice știre în care sunt menționate bunurile, serviciile, numele, marca ori activitatea unui producător de bunuri sau furnizor de servicii, persoana fizică sau juridică (ipoteza reglementată de art. 1 alin. (1) atât la pcț. 15 cât și la pct. 16 din Lege) reprezintă o faptă de publicitate mascată, astfel că știrile ar trebui să conțină doar referiri generice și seci la materii prime ori produse nedeterminate în individualitatea lor și, bineînțeles, la cifre și numere.

Cât privește posibilitatea inducerii în eroare a publicului, această condiție nici măcar nu a fost analizată în cadrul deciziei de sancționare, fiind încă un aspect care lipsește actul administrativ de un element esențial al său, motivarea, prima instanță încercând să suplinească această scăpare oferind o interpretare proprie și subiectivă reportajului.

Or, este de domeniul evidenței că o știre care făcea referiri la investiții în mijloacele de producție (fabrici și utilaje) și la sume rezultate, la nivel național, în urma exporturilor nu are aptitudinea de a induce publicul în eroare, întrucât nu conține absolut niciun element de natură a încuraja publicul sau de a-i modifica deciziile sau comportamentul.

Inducerea în eroare ar presupune ca, în condițiile în care publicul a primit informația de natură economică din cadrul știrii difuzate, să fi fost, în mod subversiv și inconștient, indus în eroare, aspect care nu doar că este nedovedit, ci este și complet neavenit, instituind, o prezumție conform căreia publicul ar acționa fără discernământ fiind indus în eroare cu fiecare ocazie a prezentării unui nume de companie ori de produs, indiferent de contextul acestei prezentări.

A mai considerat recurenta-reclamantă că, prin raportare la modul în care știrea a fost redactată și difuzată și la contextul eminamente economico-informativ în care numele companiei și al mărcii au fost enunțate, efectele faptei sunt minore, însăși decizia CNA nemenționând un efect semnificativ al faptei, iar, având în vedere faptul că reclamanta nu a mai fost sancționată anterior pentru încălcarea prevederilor art. 29 alin. (1) lit. a) și alin. (5) din Legea nr. 504/2002, sunt întrunite condițiile pentru dispunerea măsurii aplicării somației publice și nu a sancțiunii amenzii.

În concluzie, recurenta-reclamantă a solicitat instanței să constate că și-a exercitat dreptul la liberă exprimare și și-a îndeplinit obligația de informare a publicului, cu bună-credință, fără să încalce obligațiile instituite de art. 29 alin. (1) lit. a) și alin. (5) din Legea nr. 504/2002, instanța de fond realizând o greșită aplicare a normelor incidente în prezenta cauză.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Consiliul Național al Audiovizualului nu a formulat întâmpinare.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 07 martie 2024, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ Decizia nr. 238/28.04.2022 emisă de Consiliul Național al Audiovizualului, prin care a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 10.000 RON, pentru încălcarea prevederilor art. 29 alin. (1) lit. a) și alin. (5) din Legea nr. 504/2022 a audiovizualului.

Soluționând cauza, prima instanță a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând, în esență, că reclamanta a promovat în scop publicitar, în cadrul emisiunii "Jurnal", marca unui producător de produse din tutun, fapt ce constituie publicitate mascată interzisă de legea audiovizualului.

Sentința primei instanțe a fost criticată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocând o interpretare și o aplicare greșită a normelor legale incidente în cauză.

Este necesar a se sublinia faptul că libertatea de exprimare, garantată atât de Constituția României, cât și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu este un drept absolut, comportă îndatoriri și responsabilități și poate fi supusă anumitor limitări. Astfel potrivit art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, "1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societățile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. 2. Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești".

Sub un prim aspect, recurenta-reclamată a susținut că a difuzat o știre din domeniul economic, privind creșterea exportului României la produse de tutun încălzit, în comparație cu anii anteriori, și nu o comunicare comercială, cu atât mai puțin o comunicare cu conținut comercial mascat, cum în mod eronat s-a reținut în decizia de sancționare.

În deplin acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că dispozițiile legale de la pct. 15 și 16 ale art. 1 alin. (1) din Legea nr. 504/2002 fac o distincție clară între comunicarea comercială audiovizuală și comunicarea audiovizuală cu conținut comercial mascat, fără a se putea reține că prima dintre aceste activități ar putea include-o pe cea de-a doua. Totodată, același act normativ interzice în mod expres, prin reglementările de la art. 29 alin. (1) lit. a) și alin. (5), atât comunicările comerciale cu conținut mascat, precum și orice formă de comunicare comercială audiovizuală pentru țigări și alte produse pe bază de tutun.

Legea nr. 504/2002 definește comunicarea audiovizuală cu conținut comercial mascat ca fiind "reprezentarea prin cuvinte sau imagini a bunurilor, serviciilor, numelui, mărcii ori activităților unui producător de bunuri sau furnizor de servicii în cadrul programelor, în cazul în care o astfel de reprezentare este destinată de către furnizorul de servicii media audiovizuale unor scopuri publicitare nedeclarate și poate induce în eroare publicul cu privire la natura sa. (...)"

În speță, contrar susținerilor recurentei-reclamante, nu se poate reține că informațiile redate în cadrul emisiunii "Jurnal" ar reprezenta o știre cu caracter economic, de interes public, prezentată într-un mod obiectiv.

Astfel cum reiese din materialul probator administrat în cauză, în conținutul știrii difuzate a fost menționat producătorul de produse din tutun, respectiv compania B., și denumirea produsului - C., fiind prezentat și comentariul Voce-off al Directorului D. al acestei companii prin care a fost promovată activitatea producătorului de tutun.

Scopul publicitar nedeclarat al acestei comunicări audiovizuale despre compania B. reiese, cu evidență, cum în mod corect a reținut și instanța de fond, din comentariul Voce-off, care a avut următorul conținut:

"recent, B., unul dintre cei mai mari jucători din industria tutunului a anunțat investiții de peste 100 milioane de dolari în fabrica din Otopeni, investiții ce se vor derula în următorii 2 ani. Până în prezent, 500 de milioane de dolari au fost investiți în transformarea fabricii din Otopeni într-o unitate de producție a consumabilelor pentru C., sistemul electronic de încălzire a tutunului dezvoltat de companie."

Prin urmare, nu se poate reține că scopul comunicării audiovizuale a fost acela de informare a publicului cu privire la o chestiune de natură economică ori că știrea respectivă este una de interes public, câtă vreme analistul economic menționează cu titlu general trei mari producători de tutun, fără a arăta denumirea acestora, însă recurenta-reclamantă face trimitere în mod expres doar la compania B., prezentându-i obiectul de activitate, poziția ocupată în industria tutunului, investițiile companiei, perioada în care acestea se vor derula și specificul unei anumite unități de producție indicate în mod punctual.

Astfel cum corect a observat instanța de fond, conform art. 1 alin. (1) pct. 16 din Legea nr. 504/2002, modul de comunicare a denumirii companiei și a obiectului de activitate putea induce în eroare publicul, care nu avea reprezentarea clară că informațiile redate ar fi reprezentat o știre cu caracter economic sau de fapt, difuzarea acestora având de fapt un scop publicitar nedeclarat.

Sub un al doilea aspect, recurenta-reclamantă a susținut că segmentul supus analizei nu poate fi încadrat în categoria comunicărilor comerciale audiovizuale, deoarece nu a primit nicio plată ori contraprestație în schimbul difuzării acestei știri.

Fără a mai relua distincția între comunicarea comercială audiovizuală și comunicarea audiovizuală cu conținut comercial mascat (menționată, de altfel, și în raționamentul primei instanțe), Înalta Curte constată că în sarcina recurentei-reclamante s-a reținut în mod corect fapta contravențională constând în comunicare audiovizuală cu conținut comercial mascat. Potrivit dispozițiilor art. 90 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 504/2002, această faptă constituie contravenție în orice situație, nu doar atunci când se obține o contraprestație financiară.

Obținerea unei contraprestații financiare prezintă relevanță pentru stabilirea formei de vinovăție cu care a fost săvârșită fapta, așa cum reiese din prevederile art. 1 pct. 16 din Legea nr. 504/2002, teza finală:

"(...) Astfel de reprezentări sunt considerate intenționate mai ales atunci când se fac în schimbul unei plăți sau al unei retribuții similare unei plăți". Însă, prin decizia de sancționare nu s-a reținut în sarcina recurentei-reclamante săvârșirea faptei contravenționale cu intenție, pentru a fi incidente dispozițiile legale menționate.

Nu sunt fondate nici argumentele recurentei-reclamante referitoare la cererea subsidiară de înlocuire a sancțiunii amenzii cu somație publică, de vreme ce, în raport de aspectele reținute de instanța de fond, numărul mare de elemente ale comunicării audiovizuale cu conținut comercial mascat, referitoare la denumirea companiei, obiectul de activitate, poziția ocupată în industria tutunului, investițiile companiei, perioada în care acestea se vor derula, specificul unei anumite unități de producție, caracterul informativ al emisiunii în care a fost difuzată, conținutul comercial mascat fiind destinat unui public larg, nu se poate reține că efectele faptei contravenționale săvârșite de către reclamantă ar fi fost minore.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, criticile de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă nefiind în măsură să atragă casarea sentinței recurate.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1808 din 21 octombrie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 7 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.