ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2680/2022

Ședința publică din data de 12 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23.10.2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat anularea Deciziei nr. 851/01.10.2019 a Consiliului Național al Audiovizualului și exonerarea de plata amenzii în cuantum de 30.000 RON, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu somație publică.

Prin sentința civilă nr. 237 din 3 aprilie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 237 din 3 aprilie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, anularea deciziei atacate și exonerarea sa de la plata amenzii în cuantum de 30.000 RON, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu somație publică.

În motivarea recursului arată că sentința atacată a fost pronunțată cu încălcarea art. 34 alin. (1), art. 40 alin. (2) și (4), art. 64 alin. (1) lit. b) și art. 66 din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul audiovizual, și a art. 30 din Constituția României, prin raportare la incidența principiilor ce reies din jurisprudența CEDO și a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia libertății de exprimare.

Arată că presupusa abatere contravențională a fost motivată de către intimatul-pârât CNA printr-o pretinsă prezentare incorectă, părtinitoare și cu rea-credința a unor informații, precum și prin presupusa nerespectare a principiului audiatur et altera pars, aspecte reținute ulterior de către instanța de fond, care a apreciat că emisiunea în cauză nu s-a limitat la a prezenta opinii sau judecăți de valoare, ce nu sunt supuse probei verității și nu implică necesitatea acordării unui drept la replică, ci s-au folosit afirmații factuale, cu nerespectarea dispozițiilor legale, iar argumentele invocate în apărare nu sunt de natură să demonstreze că reclamanta a asigurat o distincție clară între fapte și opinii, o informare corectă și obiectivă a publicului, de natură să favorizeze libera formare a opiniilor acestuia.

Precizează că nu a susținut că în cadrul emisiunii nu ar fi fost prezentate și informații factuale, care puteau avea un caracter provocator, exagerat și acuzator, ci a arătat că sancțiunea a fost dispusă în urma analizării unor opinii, a unor judecăți de valoare, respectiv a unor afirmații care nu pot fi supuse probei verității și care nu implică necesitatea acordării unui drept la replică.

Astfel, susține că au existat două categorii de informații prezentate și dezbătute în cadrul emisiunii: prima, cea a datelor factuale, reprezentată de afirmații referitoare la calitatea domnului B. de partener al lui C., care aveau la bază relatările unei surse jurnalistice de încredere, afirmații cu privire la care persoana acuzată și-a expus punctul de vedere în cadrul emisiunii negând orice acuzație, iar cea de-a doua, reprezentată de emiterea unor judecăți de valoare cu privire la acțiunile lui C. și a posibilelor legături ale acestuia cu diverse persoane influente care ar încerca să-și protejeze interesele.

Cu privire la aceste aspecte, consideră că instanța de fond a reținut în mod eronat că invocarea dreptului la opinie și la liberă exprimare nu poate demonstra respectarea dispozițiilor art. 40 alin. (2) din Codul audiovizualului și că nu poate reține faptul că reclamanta nu este responsabilă pentru opiniile exprimate de invitați.

Susține că în cadrul emisiunii, singurele informații factuale difuzate au fost acelea privind legătura lui C. cu B., un afacerist din orașul Caracal a cărui noră, de profesie avocat, a fost numită din oficiu apărătorul lui C.. Or, aceste informații au fost difuzate în mod complet și corect, fără să împiedice formarea unei opinii libere și proprii a publicului telespectator, nefiind încălcate normele legale invocate de către pârâtul CNA. În afara informațiilor factuale, în cadrul emisiunii au fost difuzate în mod exclusiv comentarii și opinii care au avut ca punct de pornire interviurile obținute pe teren de reporterii recurentei și legăturile dintre persoanele la care s-a făcut referire în cadrul discuțiilor din platou.

Consideră că este neîntemeiată constatarea unei pretinse incorectitudini ori rele-credințe a moderatorului și a invitaților referitoare la opiniile acestora, exprimate în condițiile existenței unei baze factuale suficiente.

De asemenea, precizează că prima instanță nu a arătat care ar fi fost acele afirmații factuale care ar fi reprezentat acuzații la adresa doamnei avocat D., în emisiune nefiind menționată nicio fapta imorală ori reprobabilă care să fi fost săvârșită de către aceasta, instanța reținând că în acest caz au fost negate dovezi oficiale, precum adresa emisă de Barou cu privire la desemnarea aleatorie, fără ca acuzațiile să fie susținute cu alte dovezi, iar pe de altă parte, că emisiunea respectivă a pus în mod direct în discuție dreptul la propria imagine a unor persoane, al căror nume a fost repetat insistent.

Totodată, susține că a fost greșită și maniera în care instanța de fond a tratat titlurile afișate în cadrul emisiunii, încadrându-le, la fel ca intimatul, în categoria informațiilor factuale, cu toate că aceste titluri nu reprezintă decât o sinteză a opiniilor exprimate în emisiune.

Contrar celor reținute de către prima instanță, în sensul că persoanelor vizate de afirmațiile făcute în cadrul emisiunii nu li s-a dat posibilitatea de către moderator să își exprime punctul de vedere, iar interlocutorilor nu li s-a solicitat ferm să probeze afirmațiile acuzatoare, recurenta-reclamantă susține că titlurile la care se referea instanța de fond nu pot fi analizate în mod individual ca afirmații ori informații de sine stătătoare, ci numai în contextul întregului material jurnalistic, obligație impusă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Cornelia Popa c. României, publicată în Monitorul Oficial nr. 13/2012. În această decizie s-a reținut că orice afirmație, înainte de a fi analizată din punct de vedere legal, trebuie repusă în contextul emiterii sale.

Precizează că titlurilor li se aplică aceleași criterii care guvernează libertatea de exprimare, inclusiv dreptul la exagerare și provocare, aspect reținut în practica ÎCCJ, invocând în acest sens, cu titlu de jurisprudență, decizia nr. 1790/23.09.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2013, decizia nr. 2358/2015, decizia nr. 2690/2010 și decizia nr. 5213/2013.

Susține că prin greșita interpretare și aplicare a legii, respectiv prin includerea opiniilor în categoria informațiilor și prin analizarea titlurilor în mod disociat de judecățile de valoare exprimate în cadrul emisiunii, prima instanță a ignorat principiile care guvernează libertatea de exprimare în presă, pronunțarea sentinței făcându-se cu ignorarea faptului că puteau fi exprimate opinii critice, fără natură contravențională, întrucât nu sunt supuse probei verității ori pentru că exista baza factuală necesară exprimării acestora.

În consecință, solicită să se constate faptul că instanța de fond a realizat o greșită aplicare atât a normelor incidente în prezenta cauză, cât și a principiilor jurisprudențiale consacrate la nivel european și național în materia libertății de exprimare, precum și faptul că recurenta-reclamantă și-a exercitat cu bună-credință dreptul la libera exprimare și obligația de informare a publicului, respectând limitele acestora.

Intimatul – pârât Consiliul Național al Audiovizualului a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, având în vedere că instanța de fond a respins în mod corect și legal acțiunea ca neîntemeiată, analizând cauza sub toate aspectele invocate de către recurenta-reclamantă.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta S.C. A. S.A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 851/01.10.2019 a Consiliului Național al Audiovizualului și exonerarea sa de la plata amenzii în cuantum de 30.000 RON, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu somație publică.

În esență, în sarcina recurentei-reclamante s-a reținut că în cadrul emisiunii Sinteza zilei din data de 14 august 2019, în intervalul 21:00-23:51, s-a încălcat dreptul la imagine al persoanei și principiul audiatur et altera pars, în condițiile în care, în emisiune, nu au fost prezentate punctele de vedere ale persoanelor la adresa cărora au fost formulate acuzații privind fapte de natură penală sau morală; modul de prezentare și conținutul emisiunii au fost de natură să prejudicieze dreptul publicului la o informare corectă, imparțială și cu bună-credință a informațiilor referitoare la un subiect, fapt sau eveniment, dar și pe cele privind asigurarea echilibrului punctelor de vedere și favorizarea liberei formări a opiniilor; radiodifuzorul a prezentat și dezbătut, cu participarea unor invitați în studio, o "anchetă/investigație" referitoare la domnul B., prezentat drept partener al "odiosului C.", client al unei rețele de prostituție, destructurată în 2012, și nora acestuia, doamna D., desemnată avocat din oficiu al lui C., în cadrul discuțiilor din emisiune inducându-se ideea existenței unor rețele infracționale din care aceștia fac parte; pe ecran au fost afișate titlurile: "Dezvăluire incredibilă în cazul Caracal, Cum îl protejează rețeaua pe C. în închisoare, I-am prins! Rețeaua în acțiune!, Imediat: Numele partenerului odiosului C., Numele partenerului lui C.: B., Nora lui B., avocata lui C., Nora lui Firică, de 10 zile avocata lui C., Imediat: Interviu exploziv cu fiica lui C.".

Prin Decizia atacată, emitentul Consiliul Național al Audiovizualului a apreciat că au fost încălcate prevederile art. 34 alin. (1), art. 40 alin. (1) și (4) și art. 64 din Codul audiovizualului.

Instanța de fond a menținut decizia emisă de Consiliul Național al Audiovizualului, soluție împărtășită de instanța de control judiciar.

Potrivit art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului, toți furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor și să furnizeze libera formare a opiniilor.

De asemenea, potrivit dispozițiilor Deciziei nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual invocate în decizia de sancționare:

Art. 34 alin. (1) – "Orice persoană are dreptul la propria imagine".

Art. 40 alin. (1) - (4) – "(1) În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzații unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susținute cu dovezi, iar persoanele acuzate trebuie contactate și invitate să intervină pentru a-și exprima punctul de vedere. În situația în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt. (2) În cazul în care acuzațiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; respectarea acestui principiu presupune condiții nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiași program în cadrul căruia s-au făcut acuzațiile. În situația în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie precizat acest fapt. (3) Moderatorii programelor au obligația să nu folosească și să nu permită invitaților să folosească un limbaj injurios sau să instige la violență. (4) Moderatorii programelor au obligația să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmațiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea."

Art. 64 alin. (1) lit. a) și b) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual obligă furnizorii de servicii media să asigure o distincție clară între fapte și opinii și să respecte principiul conform căruia informarea cu privire la un fapt sau un eveniment să fie corectă, verificată și prezentată în mod imparțial și cu bună-credință, iar potrivit art. 66 din același Cod: "(1) În programele de știri și dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea imparțialității, echilibrului și favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziție, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică."

În concordanță cu reglementările de mai sus, legiuitorul a instituit în cuprinsul Legii audiovizualului nr. 504/2002, la art. 3, principii cu caracter general, ce se impun a fi respectate de către radiodifuzori, care prevăd că prin difuzarea și retransmisia serviciilor de programe se realizează și se asigură pluralismul politic și social, diversitatea culturală, lingvistică și religioasă, informarea, educarea și divertismentul publicului, cu respectarea libertăților și a drepturilor fundamentale ale omului, precum și obligația furnizorilor de servicii media audiovizuale să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor si evenimentelor și să favorizeze libera formare a opiniilor.

În scopul protejării dreptului publicului la o informare corectă, Codul audiovizualului a delimitat cadrul în care poate să acționeze libertatea de exprimare a ideilor și libertatea de comunicare a informațiilor, pentru ca acestea să nu dobândească un caracter vătămător pentru interesele legale ale cetățenilor.

În același timp, dispozițiile Codului audiovizualului, aplicate de Consiliu în speță – art. 67, impun radiodifuzorului să asigure o distincție clară între fapte și opinii.

În speță, sancțiunea a fost aplicată pentru încălcarea de către radiodifuzor a dreptului la imagine al persoanei și a principiului audiatur et altera pars, în condițiile în care, în emisiune, nu au fost prezentate punctele de vedere ale persoanelor la adresa cărora au fost formulate acuzații; modul de prezentare și conținutul emisiunii Sinteza zilei din data de 14 august 2019 au fost de natură să prejudicieze dreptul publicului la o informare corectă, imparțială și cu bună-credință a informațiilor; nu a fost asigurat echilibrul punctelor de vedere și favorizarea liberei formări a opiniilor; radiodifuzorul a prezentat și dezbătut discuțiile din emisiune inducând ideea existenței unor rețele infracționale din care persoanele ce au făcut obiectul discuțiilor ar fi făcut parte, către aceeași idee conducând și titlurile afișate pe ecran.

Din această perspectivă, prima instanță a reținut în mod corect că din conținutul emisiunii rezultă nerespectarea principiului audiatur et altera pars și neprezentarea unui punct de vedere al unei persoane la adresa căreia au fost formulate critici ce au îmbrăcat, pe alocuri, forma unor acuzații factuale, iar apărările reclamantei nu dovedesc faptul că au fost respectate dispozițiile legale, în condițiile în care s-au exprimat afirmații evidențiate prin scris îngroșat, folosindu-se sintagme specifice certitudinii ("surse oficiale", "toată lumea știe", "clar, cu certitudine", "este o mare minciună", "mie îmi este foarte limpede", "să nu ne prostim", "adevărurile sunt", "precis", "sută la sută da", "nu există nici un fel de dubiu").

Tot în mod corect a reținut instanța de fond și că emisiunea în cauză a pus în mod direct în discuție dreptul la propria imagine a unor persoane, al căror nume a fost repetat insistent, situația personală a acestor persoane fiind introdusă în subiect în mod special.

În speță, Înalta Curte constată că nu pot fi reținute susținerile recurentei-reclamante în sensul că a asigurat o distincție clară între fapte și opinii, o informare corectă și obiectivă a publicului, de natură să favorizeze libera formare a opiniilor acestuia, câtă vreme din transcrierile respectivei emisiuni, astfel cum au fost redate în decizia emisă de Consiliul Național al Audiovizualului, reiese contrariul.

Or, prin argumentele prezentate în fața instanței de fond și în fața instanței de recurs, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada contrară celor reținute prin decizia atacată, ci a susținut că discuțiile purtate în respectiva emisiune nu au încălcat dreptul la imagine și dreptul la informare, fiind vorba de informații factuale pentru care nu era necesară proba verității ori prezentarea unui punct de vedere al persoanelor ce făceau obiectul discuțiilor.

De asemenea, Înalta Curte constată că titlurile afișate pe ecran, de genul: "Dezvăluire incredibilă în cazul Caracal, Cum îl protejează rețeaua pe C. în închisoare, I-am prins! Rețeaua în acțiune!, Imediat: Numele partenerului odiosului C., Numele partenerului lui C.: B., Nora lui B., avocata lui C., Nora lui Firică, de 10 zile avocata lui C., Imediat: Interviu exploziv cu fiica lui C.", au fost exprimate astfel încât să inducă telespectatorilor sentimente de aversiune, antipatie și dezaprobare față de persoanele respective, ceea ce contravine dispozițiilor art. 64 alin. (1) lit. a) și b) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual, ce obligă furnizorii de servicii media să asigure o distincție clară între fapte și opinii și să informeze în mod corect, imparțial și cu bună-credință auditorul. Astfel, titlurile afișate pe ecran pe parcursul discuțiilor din studio au fost de natură acuzatoare și nu reflectau în mod corect situația de fapt ce era adusă în atenția publicului.

Situația în care este tratat un subiect de actualitate, de mare interes pentru societate, necesită o diligență sporită a radiodifuzorului pentru ca formarea de către publicul – țintă a unei opinii, în mod liber, să se bazeze pe o informare obiectivă, prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor.

Înalta Curte constată că, potrivit raportului de monitorizare și a vizionării înregistrărilor care au stat la baza deciziei contestate, corect s-a reținut că modul de desfășurare și conținutul emisiunii în cauză nu au respectat prevederile din domeniul audiovizualului, în condițiile în care moderatorii programelor au obligația să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmațiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea.

Astfel, s-a constatat că informarea publicului cu privire la subiectul adus în atenția sa nu a fost una care să respecte principiile impuse de art. 64 din Codul audiovizualului, respectiv cele care impun ca informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată și prezentată în mod imparțial și cu bună credință.

De asemenea, examinând emisiunea în discuție, se constată că unele afirmații de natură acuzatoare nu au fost susținute cu niciun fel de dovezi, fiind de natură să prejudicieze dreptul la imagine al persoanei și să influențeze opinia publicului cu privire la aspectele prezentate, în condițiile în care nu a fost respectat principiul audiatur et altera pars, nefiind prezentat vreun punct de vedere al persoanelor la adresa cărora au fost formulate acuzații, contrar dispozițiilor art. 40 alin. (1) și (2) din Codul audiovizualului.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod corect că sancțiunea aplicată de către Consiliu nu echivalează cu o cenzurare a libertății de opinie, nefiind încălcate dispozițiile art. 30 alin. (1) si (2) din Constituția României, deoarece, în speță, nu este pusă în discuție limitarea dreptului la exprimare, prin componentele sale, dreptul la opinie și dreptul de a comunica informații, ci prejudicierea dreptului persoanei la imagine și demnitate și a dreptului publicului de a primi informații corecte si obiective.

În ceea ce privește capătul subsidiar, prin care reclamanta solicită înlocuirea sancțiunii, instanța constată că, la stabilirea sancțiunii, așa cum reiese din pag. 10 a deciziei atacate, pârâtul a avut în vedere dispozițiile art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, conform cărora individualizarea sancțiunii în cazul săvârșirii uneia dintre contravențiile prevăzute în prezenta lege se face ținându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum și de sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an.

Raportat la dispoziția legală menționată, amenda în cuantum de 30.000 de RON aplicată prin actul contestat se încadrează în limitele prevăzute de dispozițiile art. 90 alin. (2) din Legea audiovizualului, care prevăd că faptele se sancționează cu amendă de la 10.000 RON la 200.000 RON, fiind orientată către minimul intervalului, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientei.

În ceea ce privește deciziile invocate de către recurent cu titlu de jurisprudență, acestea nu sunt de natură să conducă la o altă concluzie. Este de reținut că în sistemul de drept românesc jurisprudența nu constituie izvor de drept, efectele lor neputând fi extinse la alte cauze, întrucât acestea au fost pronunțate ca urmare a aplicării normelor de drept material situației de fapt din cauzele respective, în alte situații fiind pronunțate decizii ce pot avea soluții contrare.

În ceea ce privește invocarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv a Hotărârii pronunțate în Cauza Cornelia Popa contra României, Înalta Curte constată că aceasta nu este aplicabilă în speță, întrucât în cauza respectivă, reclamanta Cornelia Popa, de profesie jurnalist, a fost obligată să plătească o amendă penală și o indemnizație cu titlu de daune morale pentru că a publicat un articol care critica activitatea profesională a unui judecător, iar prin hotărârea pronunțată la 31 martie 2011, CEDO a concluzionat că a avut loc o încălcare a articolului 10 din CEDO, privind libertatea de exprimare și a declarat cererea admisibilă în ceea ce privește capetele de cerere întemeiate pe art. 10 și art. 6 par. 1, doar cu privire la imposibilitatea reclamantei de a face proba verității și inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere.

Or, în cauză, nu s-a pus problema că recurenta-reclamantă ar fi fost împiedicată să facă proba verității, ci i s-a reproșat încălcarea anumitor articole din Codul audiovizualului prin modul de prezentare și de dezbatere în cadrul emisiunii Sinteza zilei din data de 14 august 2019.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de S.C. A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 237 din 3 aprilie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C. A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 237 din 3 aprilie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 12 mai 2022.