ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1405/2021

Ședința publică din data de 9 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 03.01.2018, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul National al Audiovizualului, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr. 654/21.11.2017 și exonerarea sa de la plata amenzii în cuantum de 30.000 RON.

Prin sentința civilă nr. 2218 din 10 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins ca neîntemeiată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru motive de nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate si, rejudecând cauza, admiterea contestației formulate împotriva Deciziei nr. 654/21.11.2017, cu consecința anulării deciziei si exonerării de la plata amenzii în cuantum de 30.000 RON.

Întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a arătat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, dată cu încălcarea dispozițiilor art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002 si ale art. 144 alin. (3) din Decizia CNA nr. 220/2011 (Codul audiovizual).

S-a arătat că instanța a motivat hotărârea prin constatarea de principiu potrivit căreia în stabilirea sancțiunii trebuie realizata o analiza globala si generica a criteriilor de individualizare indicate de legiuitor, fără a fi necesara o analiza individuala a fiecărui criteriu, modalitate care nu are corespondent în prevederile legale indicate.

A susținut recurenta că se impunea realizarea unei analize concrete individuale si exprese a elementelor de individualizare a sancțiunii în cadrul deciziei, astfel cum s-a reținut și prin considerentele deciziei nr. 2358/05.06.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin întâmpinare, intimatul -pârât Consiliul Național al Audiovizualului a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 90 lin. (4) din Legea nr. 504/2002.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

În ședința publică din data de 21.11.2017, membrii Consiliului Național al Audiovizualului au analizat raportul întocmit de Direcția Monitorizare în baza sesizării înregistrate sub nr. x/29.05.2017 cu privire la emisiunea "B.", difuzată de postul de televiziune A., în data de 24.05.2017.

În urma dezbaterilor, membrii Consiliului au adoptat decizia nr. 654/21.11.2017, prin care radiodifuzorul S.C. A. S.A. a fost sancționat cu amendă de 30.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 40 alin. (1), (3) și 4 din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare. Prin aceeași decizie s-a decis că, potrivit dispozițiilor art. 93

1

alin. (1) și (2) din Legea nr. 504/2002, radiodifuzorul S.C. A. S.A. are obligația de a transmite, în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor și vizual, de cel puțin 3 ori, în intervalul orar 18:00-22:00, din care o dată în principala emisiune de știri, următorul text:

"Consiliul Național al Audiovizualului a sancționat cu amendă de 30.000 RON postul A., deoarece în emisiunea B. din 24 mai 2017, au fost aduse acuzații nedovedite unei persoane publice și fără punctul de vedere al acesteia, fapt ce contravine prevederilor art. 40 din Codul audiovizualului."

Curtea de apel prin sentința atacată a reținut că la stabilirea sancțiunii amenzii în cuantum de 30.000 RON, membrii C.N.A au avut în vedere atât criteriile prevăzute de art. 90 alin. (4) Legea audiovizualului cât și pe cele menționate în art. 144 alin. (3) din Decizia CNA nr. 220/2011, în condițiile în care faptele (contravențiile) au fost prezentate în mod distinct, fiind evidențiate elementele de fapt care reprezintă încălcări ale dispozițiilor legale precum și efectele produse prin raportare la importanța dezbaterii pentru societate sau prin raportare la drepturile aflate în conflict.

Prin motivele de recurs circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta - reclamantă a arătat că sancțiunea stabilită în sarcina sa a fost dispusă fără a se realiza o individualizare în funcție de criteriile prevăzute de art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului și art. 144 alin. (3) din Decizia CNA nr. 220/2011, pentru fiecare faptă reținută.

Potrivit art. 90 alin. (4) din legea nr. 504/2002, individualizarea sancțiunii în cazul săvârșirii uneia dintre contravențiile prevăzute în prezenta lege se face ținându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum și de sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an. Textul legal se aplică și în cazul contravențiilor prevăzute de art. 91 din lege.

Instanța de fond a reținut, în mod corect, că Legea audiovizualului nr. 504/2002 nu impune, ca o cerință de validitate a deciziei de aplicare a amenzii contravenționale, redarea analizei efectuate în aplicarea sancțiunii, cu referire la fiecare dintre criteriile de individualizare prevăzute de dispozițiile art. 90 alin. (4) din acest act normativ, pentru fiecare aspect constatat.

Înalta Curte reține că dispozițiile art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002 enumeră criteriile de individualizare și nu se referă la conținutul deciziei de aplicare a sancțiunii, astfel încât absența referirii concrete la aceste criterii nu poate atrage nulitatea deciziei.

Înalta Curte mai reține că recurenta nu invocă greșita individualizare a sancțiunii aplicate, în raport de criteriile legale de individualizare.

Dispozițiile art. 10 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 2/2001 privind aplicarea sancțiunii amenzii pentru fiecare contravenție și cumulul amenzilor nu sunt aplicabile contravențiilor reglementate de Legea nr. 504/2002 care a instituit un regim distinct de constatare și sancționare a acestora.

Totodată, nici dispozițiile art. 144 din decizia nr. 220/2011 nu reglementează modul de individualizare a pedepselor invocat de recurenta - reclamantă, ci precizează doar circumstanțele care trebuie avute în vedere la aplicarea sancțiunii.

Curtea apreciază că măsura de sancționare a recurentei nu este abuzivă sau excesivă și este justificată în raport de scopul urmărit și de gravitatea faptelor, realizându-se prin sancțiunea aplicată un echivalent just între protecția libertății de exprimare consacrată de art. 10 din Convenție și pe de altă parte, dreptul la propria imagine și demnitate al persoanelor în cauză protejat de art. 8 din Convenție, ca element al vieții private.

Hotărârea invocată de recurentă atât în fața primei instanțe, cât și în recurs nu reprezintă decât o decizie de speță, care vizează strict individualizarea sancțiunii în respectiva cauză, neconstituind izvor de drept.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva sentinței civile din 2218 din 10 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 martie 2021.