ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 808/2021

Ședința publică din data de 11 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 21.05.2018, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul CONSILIUL NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea Deciziei nr. 276/26.04.2018 si exonerarea de la plata amenzii in cuantum de 35.000 RON.

Prin sentința civilă nr. 786 din 4 martie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C A. S.A, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile recurate a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate si, rejudecand in fond litigiul, sa se admită contestația formulata impotriva Deciziei nr. 276/26.04.2018, dispunând anularea mai sus-amintitei decizii si exonerarea recurentei de la plata amenzii in cuantum de 35.000 RON.

Recursul este intemeiat pe dispozițiile art. 488, alin. (1)pct. 8 C. proc. civ., arătând recurenta că sentința este data cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 91 din Legea nr. 504/2002 si ale art. 73 din Decizia CNA nr. 220/2011.

Recurenta a prezentat situația de fapt și considerentele reținute de prima instanță în respingerea acțiunii după care a arătat că este neîntemeiata stabilirea de către instanța de fond a faptului ca dispozițiile art. 91 alin. (1) si (2) din Legea nr. 504/2002 privind necesitatea emiterii unei somații de intrare in legalitate nu erau aplicabile in speța de fata, intrucat anterior recurenta fusese somata si chiar amendata pentru incalcarea unor obligații prevăzute de alte articole distincte din cadrul Titlului V al Deciziei CNA nr. 220/2011.

Prin aceasta interpretare data dispozițiilor legale prevăzute de art. 91 si aplicabilității acestora, instanța de fond a dat prevalenta dreptului paratei de a sancționa direct cu amenda o presupusa fapta contravenționala in defavoarea dreptului fundamental al presei la libera exprimare, in virtutea si folosul căruia a fost chiar reglementata obligația, in sarcina intimatului, de a emite in prealabil o somație de intrare in legalitate atunci când exista o prima incalcare a unei norme din materia audiovizuala.

Așadar, instanța de fond a adoptat in mod neintemeiat punctul de vedere al intimatului considerând ca incalcarea oricărei dispoziții legale din cadrul unui titlu al Deciziei CNA nr. 220/2011, care reunește o intreaga categorie de obligații distincte, chiar daca norma incalcata prevede o obligație singulara clar definita, echivalează cu incalcarea tuturor obligațiilor reunite in cadrul acelui titlul.

Astfel, deși Titlul vechiul conține 16 articole ce prevăd si reglementează obligații referitoare la cazuri diverse si distincte, privind, printre altele, transmisiuni muzicale, sportive, si emisiuni de știri sau dezbateri pe si cu teme diferite, atât intimatul, cat si instanța de fond au considerat in mod eronat ca orice incalcare prealabila a unei obligații reglementate de unul dintre aceste articole impune sancționarea radiodifuzorilor cu amenda in cazul unei incalcari ulterioare a oricărei alte norme cuprinse in cadrul aceluiași titlu, in decursul unei perioade de un an.

Or in mod evident un astfel de mod de interpretare generala a legii, in favoarea adoptării unor sancțiuni cat mai dure si în defavoarea unui drept fundamental, incalca principiul strictei interpretări a legii, care prevede clar obligația intimatului de a emite o somație de intrare în legalitate cu excepția cazurilor in care sunt incalcate din nou aceleași prevederi.

În consecința, intrucat recurenta s-ar fi aflat la prima incalcare a prevederilor art. 73, care prevăd o obligație distincta de celelalte reglementate si reunite in cadrul Titlului V al Deciziei nr. 220/2011, decizia de sancționare a fost emisa cu incalcarea legii, intrucat intimatul CNA i-a aplicat o amendă contravențională, deși era obligat sa emită o somatic, potrivit prevederilor stricte si clare ale art. 9l din Legea nr. 504/2002.

A mai arătat recurenta că modul de interpretare al informațiilor dezbătute in cadrul emisiunii, in sensul incalcării prevederilor art. 73 din Decizia nr. 220/2011, este unul eronat, intrucat niciuna dintre afirmațiile reținute in cadrul deciziei de sancționare nu se circumscrie ipotezei reglementate de norma legala anterior indicata în acest sens. Astfel, deși in cadrul emisiunii "B.", s-a discutat despre anumite simptome si stări de convalescenta, in situatiile invocate in cadrul deciziei de sancționare s-a făcut vorbire in mod generic despre probleme de sănătate, fara a se menționa că o anume patologie a fost vindecata prin metode tradiționale sau neconventionale, aspect care reiese dintr-o simpla analiza a replicilor redate in cadrul deciziei contestate.

Or in situația in care in cadrul emisiunii nu se face referire la "cazuri de vindecare a unor boli grave", nefiind enunțata nicio boala concretă despre care sa se fi susținut ca invitatul a vindecat-o, vorbindu-se numai despre anumite stări si condiții pe care acesta le-ar fi tratat, inclusiv de la distanta. Arată recurenta ca nu era nevoie de prezentarea unei certificări din partea Colegiului Medicilor din România privind diagnosticul pacienților si tratamentul aplicat.

În mod evident textul art. 73 are in vedere cazul in care in cadrul emisiunii sunt enunțate situații de vindecare a unor boli clar si expres definite, aceasta fiind o condiție prealabila si sine qua non de stabilire a caracterului lor grav, expres prevăzut de lege, insa nicăieri in cadrul pasajelor din cadrul emisiunii, analizate de către intimat, nu sunt indicate in mod expres anumite boli care sa fi fost vindecate de către invitatul C..

Așadar, in măsura in care nicio boala nu este indicata ca fiind vindecata in mod cert si direct de către invitat, este imposibil de indeplinit condiția dovedirii existentei unui diagnostic, fapt care duce la ideea ca, stabilirea săvârșirii contravenției este absurda.

In aceeași situație ne aflam si in ceea ce privește Îndeplinirea celei de a doua condiții prevăzute de norma legala, respectiv aceea de "promovare a unor cazuri de vindecare", intrucat in cadrul deciziei de sancționare folosirea verbului "a vindeca" nu este corelata prezentării unui caz concret referitor la un anumit pacient care sa fi suferit de o afecțiune medicala certa. In acest sens, recurenta a redat toate cele patru situații in care se face referire la "vindecare" in citatele din cadrul deciziei:- "Orice boală se poate vindeca cu ajutorul medicinii moderne, dar și cu ajutorul medicinii tradiționale;" - "îmi spuneați înainte de emisiune că orice om se poate vindeca ..."; -"Orice boală poate fi rezolvată, dar nu orice om se poate vindeca..."; - "Astfel, zonele cu probleme se regenerează, iar bolile se vindecă mai ușor, dar musai și cu tratamente medicamentoase".

În consecința, recurenta a solicitat a se constata ca, in urma analizei deciziei de sancționare, în cadrul niciunuia dintre citatele cuprinse in cadrul acesteia, nu exista vreo referire/afirmare/sustinere a faptului ca invitatul ar fi vindecat vreo boala. Singurele susțineri sunt acelea de tratare a unor persoane, notiune care insa este in mod clar distincta de cea de vindecare.

Or, in temeiul principiului exceptio est strictissimae interpretationis, intre termenii tratare si vindecare nu se poate face echivalare din punctul de vedere al sensului, tratarea neîmplicand înlăturarea bolii, ci doar supunerea la un tratament singular care impreuna cu altele ar fi putut duce la o eventuala ameliorare a stării de sănătate.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare solicitând, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând motivele de recurs raportat la sentința atacată și la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În fapt, din probatoriul administrat în cauză, s-a constatat că la data de 28.10.2017, pe postul de televiziune A., a fost difuzată emisiunea "B.", realizată și prezentată de d-na. D., în care, astfel cum a arătat chiar realizatoarea în partea introductivă, s-a discutat despre medicina tradițională, aceasta informând că "orice boală se poate vindeca cu ajutorul medicinii moderne, dar și cu ajutorul medicinii tradiționale" (min. 30.49 de pe CD-ul atașat).

În prezentarea invitatului, astfel cum a rezultat din materialul înaintat instanței, prezentatoarea a susținut că acesta "a tratat prin mai multe metode de medicină tradițională mai multe vedete de la noi și sportivi și cântăreți, o să vă spun doar câteva cazuri: cazul sportivului E., al cântărețului F. și foarte mulți sportivi de la cluburile G. și H., unde dumnealui a lucrat".

Încă din partea introductivă, prezentatoarea emisiunii a invocat atât cazul sportivului E., cât și cazul cântărețului F., asupra acestor aspecte neexistând dubii ori neclarități, formula nefiind utilizată cu titlu de "opinie a jurnalistului" ci cu ocazia prezentării unei "stări de fapt" (min. 31.09 de pe CD).

Începând cu min. 32.45 din înregistrare, discuția dintre prezentator și invitat se îndreaptă către cauzele "tuturor bolilor din lume", iar cu această ocazie invitatul a declarat faptul că "sistemul emoțional este cauza afecțiunilor în general (…) în general șocurile emoționale sunt cele care produc afecțiunile. Există un studiu modern, făcut de doctori de medicină modernă, prin care s-a descoperit că într-adevăr aceste emoții și sentimente reprezintă cauzele bolilor. În momentul în care noi eliminăm acea stare sufletească, fiind cea care ne macină, noi putem să eradicăm frecvențele afecțiunii (…)."

Prima instanță a constatat, cu privire la aceste afirmații, că ele reclamă "stări de fapt" iar nu "judecăți de valoare", făcându-se inclusiv referire la existența unui studiu, neidentificat în concret, care ar susține situația da fapt prezentată.

Începând cu min. 41.45 al CD-ului martor atașat de pârât, invitatul a identificat pacienții pe care i-a tratat, prin menționarea ansamblului artistic în care aceștia activează, după care a indicat, cu nume și prenume, mai muți sportivi despre care a susținut că au fost tratați de invitat.

La min. 44.05 al înregistrării începe relatarea modului în care a fost tratat de la distanță sportivul E., nu înainte de fi explicat în ce constă acest tratament de la distanță, ocazie cu care a fost expusă situația medicală a sportivului - "comă", "avea un blocaj energetic făcut de cineva", precum și faptul că acest blocaj energetic putea "să-i aducă moartea".

Ulterior, la min. 02.25 de pe CD-ul nr. 2, prezentatoarea emisiunii a solicitat invitatului emisiunii "să vorbiți de F.. Și la F., iată, a fost o situație medicală extraordinară, combinată probabil cu aceste situații de blocaj (…)." Invitatul emisiunii a prezentat apoi faptul că i-a făcut tratament lui F., activitatea cerebrală fiind de nivelul 2, și că, după tratament,activitatea cerebrală a devenit intensă. Ulterior, acesta a declarat că "la spitalul Floreasca eu am mai făcut tratament, am mai scos din comă niște persoane. Dar, aici fiind un caz mediatizat, medicii nu au fost de acord să intru să fac direct acolo, dar nu conta că eu făceam de acasă tratamentul.(…) A durat trei săptămâni până când și-a revenit și ați văzut că, atunci când și-a revenit, activitatea cerebrală era dintr-odată 13."

De la min. 8.52, invitatul emisiunii a prezentat un alt caz concret, al d-lui I., spunând că "avea glicemia 400 și de 4 ori pe zi făcea insulina". Arată în final că după 10 minute de la începerea tratamentului dl. I. i-a zis"Doamne, ce bine văd, ce minte clară am (…) în câteva zile, făcând zilnic tratament, îi scăzuse insulina foarte mult (…)", "Îi scăzuse foarte mult glicemia. Încă mai lua insulină dar nu mai făcea de 4 ori pe zi insulină".

În finalul emisiunii, invitatul C. a povestit despre un caz al unei doamne, amintind faptul că aceasta suferea de ciroză, concluzionând că experiențele prin care a trecut alături de soțul acestei doamne l-au marcat atât de tare încât "a spus că-și dă demisia și a venit și a lucrat cu mine la firmă".

Prin decizia nr. 276/26.04.2018, pârâtul Consiliul Național al audiovizualului, analizând conținutul emisiunii "B.", a concluzionat că reclamanta a încălcat dispozițiile art. 73 din Decizia CNA nr. 220/2011, în sensul că a difuzat o producție în care au fost promovate cazuri de vindecare a unor boli grave, cu ajutorul tratamentelor convenționale sau neconvenționale, în condițiile în care diagnosticul și actele medicale nu au fost certificate de Colegiul Medicilor din România ori de instituții similare din străinătate.

Înalta Curte constată că instanța de fond a dat o corectă interpretare dispozițiilor legale.

Dispozițiile art. 91 din Legea nr. 504/2002, prevăd că:

"(1) Constituie contravenție nerespectarea de către furnizorii sau distribuitorii de servicii a dispozițiilor prezentei legi prevăzute la art. 22 alin. (1), art. 24 alin. (1) și (2), art. 26

1

alin. (1), art. 31 alin. (1), (3), (4) și (5), art. 39

1

și art. 48, precum și ale deciziilor având caracter normativ emise de Consiliu.

(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) Consiliul va emite o somație conținând condiții și termene precise de intrare în legalitate.

(3) În cazul în care furnizorul sau distribuitorul de servicii nu intră în legalitate în termenul și în condițiile stabilite prin somație ori încalcă din nou aceste prevederi, se aplică o amendă contravențională de la 5.000 RON la 100.000 RON".

Este nefondată critica recurentei potrivit căreia "este neîntemeiată stabilirea de către instanța de fond a faptului că dispozițiile art. 91 alin. (1) și (2) din Legea nr. 504/2002 privind necesitatea emiterii unei somații de intrare în legalitate nu erau aplicabile în speța de față, întrucât anterior fusese somată și chiar amendată pentru încălcarea unor obligații prevăzute de alte articole distincte din cadrul Titlului V al deciziei CNA nr. 220/2011" .

În susținerea acestei critici, recurenta-reclamantă nu aduce argumente concrete de nelegalitate, ci se sprijină pe aprecierea personală conform căreia instanța de fond a dat prevalentă dreptului pârâtei de a sancționa direct cu amendă fapta contravențională în defavoarea dreptului fundamental al presei la liberă exprimare, apreciind recurenta că instanța de fond a adoptat în mod neîntemeiat punctul de vedere al intimatului.

Împrejurarea că prima instanță a respins acțiunea reclamantei, apreciind întemeiate apărările pârâtei emitent al deciziei contestate, nu conduce la concluzia pronunțării unei hotărârii nelegale.

Instanța de fond a reținut în mod corect că recurenta-reclamantă nu se afla la prima încălcare a prevederilor Deciziei nr. 220/2011 privind codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare, a celor privind informarea corectă a publicului, sau ale Legii audiovizualului, astfel încât să invoce ca motiv de nelegalitate a deciziei contestate neaplicarea unei somații publice, sancțiune nepecuniară.

Legiuitorul nu a avut în vedere necesitatea emiterii unei somații pentru fiecare încălcare a dispozițiilor din Codul de reglementare a audiovizualului, fiind suficientă emiterea unei somații privind încălcarea Deciziei nr. 220/2011, pentru ca, pentru viitoarele încălcări ale Codului de reglementare, să se poată aplica direct amenda.

În acest sens, raționamentul expus de recurenta - reclamantă, în sensul că pentru fiecare faptă ar trebui emisă măi întâi o somație, reflectă interpretarea eronată a prevederilor art. 91 alin. (1) și (2) din Legea nr. 504/2002, făcându-se complet abstracție de conținutul alin. (3) al aceluiași articol, care prevede următoarele:

"În cazul în care furnizorul sau distribuitorul de servicii nu intră în legalitate în termenul și în condițiile stabilite prin somație ori încalcă din nou aceste prevederi, se aplică o amendă contravențională de la 5.000 RON la 100.000 RON".

Scopul urmărit de legiuitor este protecția și respectarea anumitor valori în domeniul audiovizual, în raport cu o anumită tematică expres reglementată, astfel încât interpretarea tezei a II-a din art. 91 alin. (3) al Legii nr. 504/2002, în sensul că încălcarea repetată ar trebui să se refere la fiecare articol și alineat din deciziile de reglementare, ar fi excesivă și disproporționată față de interesul public pe care C.N.A. este chemat să îl ocrotească.

În concluzie, aplicarea art. 91 alin. (2) din Legea audiovizualului se referă la protecția în raport de conținutul programelor audiovizuale, iar dacă în cauză se face dovada că radiodifuzorul a mai fost sancționat anterior pentru nerespectarea prevederilor privind o anumită tematică (referitoare la informarea corectă, protecția copilului, publicitate, demnitate umană etc.), este realizată cerința prevăzută textul normativ.

O altă interpretare ar nega scopul somației, care are tocmai rolul de a atenționa pe radiodifuzor cu privire la încălcarea legii și să-l convingă să aibă o conduită potrivită cu exigentele legii.

Este nefondată critica recurentei privind faptul că instanța de fond ar fi interpretat în mod eronat informațiile dezbătute în cadrul emisiunii, în sensul încălcării prevederilor art. 73 din Decizia nr. 220/2011, întrucât niciuna dintre afirmațiile reținute în cadrul deciziei de sancționare nu se circumscrie ipotezei reglementate de norma legală.

Potrivit dispozițiilor art. 73 din Codul de reglementare a conținutului audiovizualului:

"Este interzisă difuzarea de producții audiovizuale în care sunt promovate cazuri de vindecare a unor boli grave cu ajutorul tratamentelor convenționale sau neconvenționale, dacă diagnosticul și actele medicale care îl atestă nu au fost certificate de Colegiul Medicilor din România ori de instituții similare din străinătate".

Motivarea recurentei-reclamante în susținerea acestui argument se fundamentează pe aprecieri generale în realizarea unei distincții între noțiunile de "tratare" și "vindecare", raportate de recurentă la fragmentele redate din raportul de monitorizare în conținutul actului ce a făcut obiectul controlului de legalitate al instanței de fond, fără referire concretă la sentința și considerentele prin care aceasta a statuat cu privire la existența faptei contravenționale și corecta constatare a încălcării dispozițiilor art. 73 din Decizia 220/2011.

Art. 73 din Codul de reglementare a conținutului audiovizualului interzice difuzarea de producții audiovizuale în care sunt promovate cazuri de vindecare a unor boli grave cu ajutorul tratamentelor convenționale sau neconvenționale, dacă diagnosticul și actele medicale care îl atestă nu au fost certificate de Colegiul Medicilor din România ori de instituții similare din străinătate.

Contrar susținerilor recurentei-reclamant, în cadrul emisiunii "B.", prezentată anterior, au fost prezentate cazuri de vindecare a unor boli grave, cu ajutorul tratamentelor neconvenționale, făcându-se trimitere expresă la cazul unui anume sportiv care a fost în comă și care și-a revenit datorită tratamentului prin concentrare, cu puterea gândului, aplicat de la distanță de dl. C., la cazul unui anume artist care, de asemenea, a fost în comă, cu activitate cerebrală redusă, și căruia, în urma tratamentului de la distanță de dl. C., i s-a intensificat activitatea cerebrală, și la cazul unui anume politician, care avea diabet, iar ca urmare a tratamentului efectuat de către dl C., s-a redus numărul de tratamente cu insulină pe parcursul unei zile.

În mod corect prima instanță a reținut că aceste afecțiuni medicale menționate anterior sunt grave și intră în noțiunea de "boli grave", avută în vedere de textul de lege, iar vindecarea lor cu ajutorul terapiilor neconvenționale a fost evocată chiar de invitat.

De asemenea, prima instanță a dat o interpretare corectă noțiunilor de "tratare, vindecare", reținând corect că diferența de termeni între "tratare" și "vindecare", la care face referire reclamanta, nu prezintă relevanță în speța de față, câtă vreme, în cazul artistului identificat, spre exemplu, prezentat ca pacient în comă care și-a revenit în urma tratamentelor neconvenționale, rezultatul tratamentului este asimilat noțiunii de "vindecare".

Nu este de ignorat nici faptul că invitatul emisiunii a declarat că "am mai scos din comă câteva persoane", ceea ce, de asemenea, se subsumează noțiunii generale de "vindecare".

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că este nefondată critica recurentei potrivit căreia în cadrul emisiunii nu se face referire la "cazuri de vindecare a unor boli grave", nefiind enunțată nicio boala concretă despre care sa se fi susținut ca invitatul a vindecat-o, vorbindu-se numai despre anumite stări si condiții pe care acesta le-ar fi tratat, inclusiv de la distanta, dispozițiile legale fiind corect aplicate de instanța de fond.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivele de recurs fiind nefondate.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 786 din 4 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 11 februarie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.