ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 512/2021

Ședința publică din data de 2 februarie 2021

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ.:

"Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 08.06.2017, reclamanta S.C. A., a solicitat exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 10.000 RON, amendă stabilită prin Decizia nr. 247/16.05.2017 și acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 676 pronunțată în data de 16 februarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de către reclamanta S.C. A. S.A, în contradictoriu cu pârâta Consiliul Național al Audiovizualului, având ca obiect anulare act administrativ dec. nr. 247/16.05.2017, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta S.C. A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, cu consecința admiterii acțiunii și anulării Deciziei CNA nr. 247/16.05.20217 și exonerarea sa de la plata amenzii acordate, în cuantum de 10.000 RON.

În cuprinsul recursului apreciază că instanța de fond nu a aplicat prioritar jurisprudența europeană încălcând art. 6 și 10 din CEDO, respectiv prezumția de nevinovăție și dreptul la liberă exprimare.

Arată că instanța europeană a acordat o proteție deosebită libertății presei de a se exprima liber.

Susține că drepturile sale au fost încălcate flagrant prin decizia nr. 247, întrucât societății reclamante i se impută faptul că a încălcat obligația de a informa publicul prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor și nu a favorizat libera formare a opiniilor.

Recurenta menționeză că în realitate a depus toate diligențele în vederea informării corecte și complete a publicului, difuzând imagini video cu poziția unor reprezentanți ai comunității maghiare. Mai mult, jurnaliștii vor fi protejați de articolul 10 chiar dacă nu pot face proba verității. Așadar, în cazul dedus judecății, din moment ce jurnalistul are dreptul de a-și expune, cu bună-credință, propriile convingeri, inclusive opiniile de natură patriotică și critică la adresa unor lideri ai comunității maghiare. Atât moderatorul, cât și invitații au precizat în repetate rânduri faptul că nu critică întreaga comunitate maghiară și nici măcar întreaga conducere a B..

Precizează că Decizia nr. 247/2017 reprezintă doar o amendă exorbitantă acordată societății recurente pentru simplu fapt că a criticat cu patriotism, activitatea unor lideri ai comunității maghiare, cu arătarea unor imagini video în care aceștia își susțineau opinia. De asemenea, dl. C. a depus toate diligențele în vederea informării corecte și complete a publicului cu privire la punctul de vedere al invitaților și al său personal, comportament specific unor jurnaliști, conform deciziei Dalban c.României. Mai menționează că probelemele dezbătute în cadrul emisiunii aveau un puternic impact emotional, fiind aspect care țin de patriotismul moderatorului și al invitaților, context în care o cenzură a acestora nu ar fi reprezentat altceva decât o ingerență în dreptul la liberă exprimare.

Apreciază că decizia ignoră toate diligențele depuse de recurentă în vederea unei informări corecte și complete a publicului, anumite informații fiind prezentate cu puțină exagerare, fapt permis în materia libertății presei.

Recurenta - reclamantă menționează că nu a încălcat prevederile Codului audiovizualului, prin respectivele cuvinte nu s-a adus o jignire, ci o critică punctuală a unor lideri naționali, ca căror poziție a fost indicate in cuprinsul materialelor video prezentate în emisiune.

În final, arată faptul că amendarea sa reprezintă, astfel cum se poate observa cu ușurință, o sancțiune CNA pentru că jurnaliștii și-au exprimat opinia.

Pe cale de consecință, se află în fața unei sentințe date cu încălcarea vădită a dispozițiilor legale.

În subsidiar solicită a se face aplicarea art. 90 din Legea nr. 504/2002, în sensul reindividualizării amenzii, în sensul sancționării cu trasmiterea unei somații de intrare în legalitate.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a solicitat în principal a se constata că recursul este nul, potrivit art. 486 alin. (3) C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea căii de atac ca nefondată și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 7 ianuarie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 11 mai 2021, în ședință publică, cu citarea părților. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 2 februarie 2021, prin încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Reclamanta S.C. A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, anularea Deciziei nr. 247/16.05.2018, prin care a fost amendată cu suma de 10.000 RON, și exonerarea sa de la plata amenzii.

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății ca neîntemeiată reținând, în esență, că au fost încălcate dispozițiile art. 40 alin. (1), (2) și (3) și art. 66 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizualului, cu modificările și completările ulterioare precum și art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului. Cu privire la legalitatea deciziei, a reținut că, în raport de prevederile art. 91 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, amenda în cuantum de 10.000 RON stabilită prin actul contestat este legal aplicată.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte observă că prin motivele de recurs nu sunt aduse critici efective hotărârii primei instanțe, fiind reiterate considerațiunile reclamantei vizând nelegalitatea Deciziei CNA nr. 247/16.05.2018, în manieră evident similară cu aspectele înfățișate deja prin cererea de chemare în judecată.

În speță, Înalta Curte constată că sancțiunea a fost aplicată în urma analizării rapoartelor de monitorizare întocmite de Direcția de Monitorizare și a vizualizării imaginilor de către membrii C.N.A. pentru încălcarea normelor prevăzute de legile audiovizualului de către moderatorul D. în cadrul emisiunii"E.", din data de 18 decembrie 2016 și de către jurnalistul F. în cadrul emisiunii "G.", din data de 27 decembrie 2016.

În acest sens, s-a avut în vedere faptul că, în cadrul emisiunilor, a fost prejudiciată imaginea unor persoane, la adresa cărora au fost formulate acuzații de natură penală și morală, fără a fi puse la dispoziția publicului dovezi care să ateste realitatea faptelor imputate și fără să fi fost însoțite de un punct de vedere al persoanei vizate, așa cum obligă dispozițiile art. 40 alin. (1) din Codul audiovizualului.

De asemenea, în raport de dispozițiile Codului audiovizualului, moderatorul nu a respectat obligația să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmațiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea și nici obligația să nu folosească și să nu permită invitaților să folosească un limbaj injurios.

Înalta Curte apreciază neîntemeiate criticile recurentei-reclamante prin care se afirmă că decizia de contestare și de sancționare cu amendă nu poate face dovada prin ea însăși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției și nici solicitarea de a înlătura motivația succintă redată de membrii CNA în decizia de sancționare, față de lipsa unor dovezi cu privire la lezarea drepturilor unor persoane despre care s-a discutat în emisiuni. Față de aceste aspecte, Înalta Curte reține că, în cauză, au fost respectate dispozițiile art. 13 din Legea nr. 554/2004, în sensul că a fost depusă de către autoritatea publică emitentă, documentația care a stat la baza actului contestat, respectiv rapoartele de monitorizare a emisiunilor "E." din data de 18 decembrie 2016 și " G." din data de 27 decembrie 2016 .

Având în vedere că recurenta-reclamantă nu a contestat rapoartele de monitorizare, nici la instanța de fond și nici prin cererea de recurs, iar instanța de fond, în virtutea dispozițiilor art. 255 și art. 258 C. proc. civ., a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, Înalta Curte apreciază că cele două rapoarte de monitorizare probează temeinicia constatărilor reținute ca încălcări în sarcina recurentei-reclamante.

Înalta Curte nu poate primi nici criticile recurentei-reclamante privind încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului întrucât sancțiunea aplicată în cauză nu a făcut obiectul unui proces, fiind dispusă printr-o procedură administrativă reglementată de Legea audiovizualului. Nu se poate susține existența unei obligații a pârâtului de a respecta prezumția de nevinovăție, având în vedere că garanțiile oferite de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului vizează dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, în cadrul unui proces în fața instanței de judecată. În acest sens, în mod corect a reținut instanța de fond jurisprudența Curții Europene care a evidențiat faptul că "problema stabilirii vinovăției în materia contravențiilor nu are în vedere faza extrajudiciară a sancțiunii administrative, ci faza judecătorească a acesteia".

Situația în care este tratat un subiect de actualitate, de mare interes pentru societate, necesită o diligență sporită a radiodifuzorului pentru ca formarea de către publicul - țintă a unei opinii, în mod liber, să se bazeze pe o informare obiectivă, prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că, în cazul de față, comentariile făcute de moderatori pe marginea subiectelor dezbătute, coroborat și cu lipsa oricărei intervenții, în sensul solicitării indicării de probe în susținerea acuzațiilor formulate de invitați la adresa unor persoane, nu asigură corecta informare a publicului.

Recurenta-reclamantă nu poate demonstra respectarea prevederilor legale, respectiv art. 40 alin. (1), (2) și (3) din Decizia nr. 220/2011.

Înalta Curte constată că în cadrul celor două emisiuni din 18.12.2016 și 27.12.2016, a fost prejudiciată imaginea unor persoane, la adresa cărora au fost formulate acuzații de natură morală și penală, fără să fi fost însoțite de un punct de vedere al persoanelor vizate, așa cum obligă prevederile legale mai sus menționate. În această privință, nu pot fi reținute apărările recurentei-reclamante în sensul că au acționat sub impulsul momentului și era doar "o critică punctuală a unor lideri naționali, ca căror poziție a fost indicate in cuprinsul materialelor video prezentate în emisiune", neputându-se considera că nu a fost respectată imparțialitatea relatărilor, câtă vreme dreptul la imagine este un drept individual, iar acuzațiile aduse au vizat, în concret, anumite persoane.

Pentru a răspunde criticilor privitoare la încălcarea dreptului la liberă exprimare, Înalta Curte, fără a afecta importanța libertății presei într-o societate democratică, consideră necesar a sublinia faptul că libertatea de exprimare, garantată atât de Constituția României cât și de CEDO, este un drept condițional, și nu un drept absolut, ceea ce înseamnă că libertatea presei nu este nelimitată iar ingerința statului, sub forma impunerii unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni, este permisă.

Cu alte cuvinte libertatea de exprimare comportă îndatoriri și responsabilități de care presa nu este exonerată, și care iau o formă particulară atunci când drepturile altora sunt afectate, fiind eronată susținerea recurentei-reclamante în sensul că libertatea de exprimare este supremă în meseria de jurnalist.

Sancțiunea aplicată de către Consiliu nu echivalează cu o cenzurare a libertății de exprimare, nefiind încălcate dispozițiile art. 30 alin. (1) si (2) din Constituția României, deoarece, în speță, nu se află în discuție limitarea dreptului la exprimare, prin componentele sale, dreptul la opinie și dreptul de a comunica informații, ci prejudicierea dreptului persoanei la imagine și demnitate și a dreptului publicului de a primi informații corecte si obiective.

De asemenea, cu referire la încălcarea prevederilor art. 66 alin. (1) din Codul audiovizualului, Înalta Curte constată că, potrivit rapoartelor de monitorizare care au stat la baza deciziei contestate, corect s-a reținut că modul de desfășurare și conținutul celor două emisiunii în cauză nu au respectat prevederile din domeniul audiovizualului, în sensul că radiodifuzorul nu a asigurat o separare clară a opiniilor de fapte, comentariile și intervențiile moderatorului nefiind conforme cu exigențele de asigurare a imparțialității.

În ceea ce privește capătul subsidiar prin care recurenta-reclamantă a solicitat înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii cu somație publică, Înalta Curte observă că, desi prin cererea de recurs s-a formulat o solicitare sub acest aspect, prin acțiunea introductivă (chemarea în judecată) nu s-a solicitat aceasta, iar formularea unor cereri noi în recurs este interzisă expres de dispozițiile art. 478 C. proc. civ., aplicabile și în recurs conform art. 494 din același cod.

Prin urmare, instanța de recurs constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A.- societate aflată în insolvență prin administrator special H. și administrator judiciar I. împotriva sentinței civile nr. 676 din data de 16 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 februarie 2021.