ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2320/2022

Ședința publică din data de 14 aprilie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 22.03.2019 sub nr. x/2019 pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, anularea Deciziei CNA nr. 254 din 26 februarie 2019 și, pe cale de consecință, exonerarea Societății de la plata amenzii în cuantum de 5.000 RON, în temeiul dispozițiilor art. 93 din Legea audiovizualului nr. 504/2002.

Prin sentința civilă nr. 763 pronunțată în data de 8 noiembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului; a anulat decizia nr. 254/26.02.2019 emisă de Consiliul Național al Audiovizualului.

Împotriva sentinței civile nr. 763 pronunțată la 8 noiembrie 2019 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs A. S.A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

După prezentarea situației de fapt, recurenta-pârâtă a susținut următoarele:

- sentința atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, hotărârea pronunțată fiind lipsită de temei legal pentru considerentele pe care le vom dezvolta în continuare.

- instanța de fond reține imparțialitatea intimatei-reclamante cu privire la difuzarea în zilele de 28 și 29 ianuarie 2019 a unei știri referitoare la refuzul unui medic de la Spitalul Județean de Urgentă Târgu Jiu de a oferi asistentă medicală unei paciente grav bolnave, deși prin decizia contestată CNA nu a reținut faptul că informarea a fost făcută fără imparțialitate, ci fără bună credintă;

S-a constatat imparțialitatea intimatei reclamante având în vedere poziția managerului spitalului și a medicului B., fișa de observație a pacientei, precum și faptul că în știre nu au fost făcute referiri exprese la medicul C., fără a observa că de fapt toate aceste elemente converg spre aceeași idee de refuz de a oferi asistență medicală "pentru că e prost plătit", când în realitate medicul s-a referit la salarizarea personalului mediu sanitar care efectuează manevra, astfel cum a precizat în interviul difuzat în ziua de 10.02.2019, iar nu în 05.02.2019, cum în mod greșit s-a reținut.

O apreciere justă, nepărtinitoare asupra unui fapt sau eveniment nu se poate face prin prezentarea doar a opiniilor unor terțe persoane care sunt indirect implicate si fără ascultarea celui la adresa căruia sunt aduse acuzații de ordin moral.

Împrejuarea că, în cadrul știrii, nu a fost menționat numele medicului nu dovedește o bună credință și imparțialitatea în informarea cu privire la acest eveniment, ci putem spune că nu a fost afectată imaginea, demnitatea acestuia și, în consecință, nu ar fi fost aplicabile dispozițiile din Codul audiovizualului din Titlul III Protecția demnității umane și a dreptului la propria imagine.

- Plecând de la o eroare cu privire la data la care intimata reclamantă a difuzat interviul cu medicul C., 05.02.2019, în loc de 10.02.2019, după cum rezultă din raportul de monitorizare, instanța de fond consideră în mod eronat, în opinia sa, că "perioada de timp de o săptămână între data prezentării inițiale a știrii și data difuzării interviului, neputând fi apreciată ca fiind prea îndelungată, iar prezentarea punctului de vedere al medicului a asigurat pe deplin caracterul imparțial al informației prezentate". În această motivație instanța are în vedere o premisă greșită și anume, că telespectatorii care au urmărit știrea în zilele de 28 si 29 ianuarie 2019 sunt aceeași cu cei care au urmărit și interviul din data de 10 februarie 2019.

Or, cum acest fapt este aproape imposibil de dovedit de cotele de audiență, și va exista întotdeauna un număr reprezentativ de telespectatori care au văzut știrea din zilele de 28 si 29 ianuarie 2019, dar nu au mai văzut interviul din 10 februarie 2019, acestia vor rămâne cu informația că "medic cu peste 11 000 RON/lună se plânge de salariu" și că refuză să consulte o pacientă care se află în stare gravă.

Mergând pe motivația instanței de fond și ținând cont de reala dată a difuzării interviului putem afirma că intimata reclamantă nu a asigurat imparțialitatea în rezentarea informației din 28-29 ianuarie 2019 și 10 februarie 2019, întrucât a trecut o perioadă prea îndelungată, respectiv 12 zile, între difuzarea informației inițiale și transmiterea interviului cu doctorul C..

- Prin argumentația adusă, având în vedere niște aspecte subiective, ca de exemplu că perioada de timp nu este prea îndelungată, instanța de fond dă un nou sens principiului imparțialității, fără a ține cont de mijlocul folosit, televiziunea, prin care a fost transmise informațiile. Prin imparțialitate în audiovizual se înțelege ca în cadrul aceleiași știri/emisiuni să fie dat și punctul de vedere al persoanei la adresa căreia au fost făcute afirmațiile pentru ca publicul telespectator să-și poată forma liber propria opinie.

Cu privire la buna credință a intimatei reclamante, vă rugăm să observați că, de fapt, instanța de fond s-a pronunțat tangențial și doar în legătură cu presupusa imparțialitate, fără a analiza în mod independent, astfel cum a făcut-o Consiliul, în ce măsură intimata reclamantă a fost sau nu de bună credință în momentul difuzării știrii în zilele de 28 și 29 ianuarie 2019.

Nu este de neglijat și aspectul că interviul din data de 10.02.2019, intimata reclamantă l-a difuzat nu ca o manifestare a imparțialității și bunei credințe, ci în contextul survenirii decesului pacientei despre care se spusese că nu a beneficiat de asistentă medicală din partea unui medic.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 28 iulie 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 14 aprilie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând decizia recurată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, din perspectiva cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

Instanța de contencios administrativ a fost investită cu verificarea legalității Deciziei nr. 254/26.02.2019 prin care societatea reclamantă a fost sanctionată cu amendă în cuantum de 5.000 RON pentru încălcarea prevederilor prevederile art. 64 alin. (1) lit. b) din Decizia 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare (Codul audiovizualului).

Judecătorul fondului a admis acțiunea reținând, în esență că, pârâtul a emis decizia contestată la data de 26.02.2019, iar postul de televiziune a difuzat un interviu cu medicul C., astfel că la data aplicării sancțiunii, pârâtul nu putea face abstracție de faptul că postul de televiziune a difuzat punctul de vedere al medicului C..

Curtea a mai reținut că interviul a fost difuzat la o perioadă de timp rezonabilă, perioada de timp de o săptămână între data prezentării inițiale a știrii și data difuzării interviului, neputând fi apreciată ca fiind prea îndelungată, iar prezentarea punctului de vedere al medicului a asigurat pe deplin caracterul imparțial al informației prezentate. Totodată a constatat că difuzarea interviului cu medicul în cauză probează buna-credință în ceea ce privește difuzarea informației, buna –credință impunându-se a fi apreciată în raport de întreg ansamblul de informații prezentate de către postul DIGI 24 cu privire la cazul prezentat și nu doar în raport de informațiile inițiale.

Recursul pârâtului supune judecății critici referitoare la modalitatea în care judecătorul fondului a analizat decizia în integralitatea sa fără a ține cont de întreg materialul probator susținându-se, pe de o parte, o motivare contradictorie pe acest aspect și pe de altă parte, o aplicare greșită a normelor de drept material (neindicate în mod expres și neidentificate ca atare în cuprinsul memoriului de recurs) în ce privește existența impartialității și bunei-credinte reclamantei în emiterea unei știri.

Instituția recurentă a invocat motivul de recurs prevăzut a de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din perspectiva încălcării dispozițiilor art. 64 alin. (1) lit. b) din legea audiovizualului și Înalta Curte reține că acest motiv de recurs este fondat din perspectiva următoarelor considerente:

Instanța de recurs reține că potrivit art. 64 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 504/2002 "în virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: (...) b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată și prezentată în mod imparțial și cu bună-credință.

În fapt, pe parcursul a două zile, respectiv 28 și 29 ianuarie 2019, reclamantul - radiodifuzor a difuzat pe postul DIGI 24 o știre, în cadrul mai multor ediții informative, fără a oferi și un punct de vedere din partea medicului ce a fost subiect al acesteia, anume dr. C., cu privire la care au fost formulate acuzații (de exemplu:" A refuzat să consulte o pacientă pentru că e prost plătit. Chiar a scris asta în fisa de observație a pacientului. Doctorul câștigă 11.000 RON/lună și este anchetat acum de superiori, de Colegiul Medicilor, în timp ce bolnava, care avea nevoie de ajutorul lui, este în stare gravă."). La data de 19 februarie 2021, la momentul decesului pacientului postul DIGI 24 a prezentat și interviul luat medicului C..

Instanța de control judiciar reține că obligația de informare corectă a publicului presupune atât îndatorirea de a aduce la cunoștința acestuia informații reale, verificate, adevărate, cât și îndatorirea de a prezenta toate informațiile relevante cu privire la un anumit subiect determinat.

Cu alte cuvinte, informarea corectă trebuie să fie nu doar adevărată, ci și exactă, adică să reflecte întreaga realitate, iar nu doar o parte a acesteia, în funcție de interesele persoanei care o prezintă. Numai prin prezentarea completă, iar nu selectivă a informațiilor, publicul este în măsură să înțeleagă corect și complet situația prezentată și să își formeze un punct de vedere propriu cu privire la subiectul prezentat.

Obligația prezentării tuturor informațiilor relevante aferente unui subiect rezultă și din obligația prezentării tuturor punctelor de vedere aflate în divergență, precum și din necesitatea asigurării unei informări imparțiale, obiective.

Înalta Curte precizează că dezinformarea publicului se poate realiza atât prin prezentarea de informații nereale, cât și prin omisiune, mai precis, prin ascunderea unor informații relevante pentru un anumit subiect.

Instanța de fond a reținut în mod greșit că, "interviul cu medicul C. a fost difuzat la o perioadă de timp rezonabilă, perioada de timp de o săptămână între data prezentării inițiale a știrii și data difuzării interviului, neputând fi apreciată ca fiind prea îndelungată, iar prezentarea punctului de vedere al medicului a asigurat pe deplin caracterul imparțial al informației prezentate."

Este de notat că interviul cu medicul C. a fost, conform înscrisurilor de la dosar, difuzat în data de 05 februarie 2019 tangențial în cadrul unui colaj de știri și în data de 10 februarie 2019 la momentul decesului pacientului aspect ce rezultă și din înscrisurile depuse la dosar la fond și recurs.

Mai mult, din cuprinsul actelor depuse în recurs de către intimata-reclamantă în dovedirea faptului că a fost difuzat interviul și în data de 5 februarie 2019, pe printurile depuse la dosar, ce nu au fost certificate conforme cu originalul, ar părea că sunt lipite la un jurnal de știri din data de 6 februarie 2019.

Instanța de fond în mod eronat a reținut că interviul a fost difuzat la o perioadă de timp rezonabilă, perioada de timp de o săptămână între data prezentării inițiale a știrii și data difuzării interviului, întrucât în realitate interviul a fost difuzat cert în data de 10 februarie 2019 când a survenit și decesul pacientului, fiind prezentat mai întâi istoricul cazului și faptul că persoana a decedat și abia apoi interviul cu medicul C..

Din probatoriul administrat în cazul în speță, rezultă în mod indubitabil faptul că informațiile furnizate publicului telespectator nu au fost corecte, deoarece nu au solicitat la momentul difuzării reportajului, respectiv 28 și 29 ianuarie 2019, un punct de vedere și medicului acuzat că ar fi refuzat să consulte un pacient.

Înalta Curte constată că în mod greșit judecătorul fondului a admis acțiunea constatând că simpla difuzare a interviului cu medicul în cauză probează impartialitatea și buna-credință în ceea ce privește difuzarea informației, întrucât acest interviu a fost difuzat la aproape 10 zile de la momentul difuzării știrii.

Conform dispozițiilor legale incidente cauzei, furnizorul de servicii media audiovizuale trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars sau audi alteram partem, care presupune condiții nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiași program în cadrul căruia s-au făcut acuzațiile. În situația în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie precizat acest fapt.

Prevederile alin. (1) al articolului 40 din Codul audiovizualului, în virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzații unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susținute cu dovezi, iar persoanele acuzate trebuie contactate și invitate să intervină pentru a-și exprima punctul de vedere. În situația în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt.

Or, acest comportament i s-a imputat reclamantei prin decizia contestată, nerespectarea dreptului doctorului acuzat la prezentarea unui punct de vedere asupra situației, rolul de informator și formator de opinie al acesteia sau împrejurarea că pe numele acestei persoane ar exista chiar o anchetă internă în cadrul spitalului sub aspectul săvârșirii faptelor publicate în zilele respective.

Înalta Curte nu poate primi susținerea intimatei-reclamante conform căruia punctul de vedere al medicului C. ar fi fost difuzat la data de 5 februarie 2019, și ulterior la data de 10 februarie 2019, obligația respectivă trebuind a fi îndeplinită de fiecare dată când se constată situația premisă, respectiv enunțarea unor afirmații denigratoare la adresa vreunei persoane, comportament imputat în speță reclamantei.

Mai mult, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că medicul acuzat prin reportaj, văzând că nu este contactată a solicitat dreptul la replică ca urmare acuzațiilor aduse în cadrul programului știri de televiziune difuzat de D., reportaj rulat la momentul decesului bolnavului. Văzând acest fapt, medicul C. s-a adresat Consiliului Național al Audiovizualului.

Totodată, din chiar cererea de chemare în judecată rezultă că reclamanta a difuzat știrea bazându-se pe un interviu luat managerului spitalului (aflat în conflict cu medicul acuzat) și Ministerul Justiției, fără a solicita doamnei doctor C. un punct de vedere, context în care a încălcat prevederile art. 64 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 504/2002.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a aplicat greșit normele de drept material, fapt ce conduce la nelegalitatea sentinței recurate, deoarece nu a observat încălcarea obligației posturilor de a prezenta o informație cu imparțialitate și bună credință.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt întemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) din același act normativ, raportat și la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul formulat de pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, va casa sentința atacată și, rejudecând, va respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Consiliul Național al Audiovizualului împotriva sentinței civile nr. 763 din 8 noiembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința și rejudecând cauza, respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 14 aprilie 2022.