ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6/2024

Ședința publică din data de 9 ianuarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 06.04.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI, în temeiul art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului, a formulat contestație împotriva deciziei nr. 206/24.03.2022 adoptată de Consiliul Național al Audiovizualului, solicitând ca, prin sentința pe care o va pronunța, să dispună anularea deciziei emise de pârât și exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 5.000 RON, dispusă prin actul administrativ contestat.

Prin sentința civilă nr. 1881 din 28 octombrie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea în anularea Deciziei nr. 206/24.03.2022 adoptată de Consiliul Național al Audiovizualului formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că sentința recurată a fost dată cu încălcarea și greșita aplicare a prevederilor art. 18 din Decizia nr. 220/2011 - Codul audiovizualului, prin raportare la prevederile art. 30 al Constituției României referitoare la protejarea dreptului la liberă exprimare, dar și la prevederile art. 10 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

A arătat recurenta că în cadrul deciziei intimatului a fost argumentată, referitor la difuzarea emisiunilor și pretinsul lor caracter inadecvat, ideea conform căreia emisiunile "B." și "Mireasa" "au fost difuzate cu încălcarea dispozițiilor legale privind protecția minorilor în cadrul serviciilor de programe, limbajul trivial folosit fiind interzis în intervalul orar de difuzare a programului respectiv", contravenind dispozițiilor art. 18 alin. (1) lit. b) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul audiovizualului.

Membrii Consiliului au indicat în cadrul deciziei de sancționare faptul că nu ar fi asigurat protecția reală a publicului minor, iar pentru a susține această concluzie, au fost redate pasajele considerate relevante din emisiunile respective, fiind ulterior statuat ca temei al sancționării pretinsul efect negativ al difuzării emisiunilor asupra minorilor.

În realitate însă, după cum reiese din cadrul Procesului-verbal al ședinței din data de 24.03.2022, depus împreună cu întâmpinarea, membrii Consiliului intimat nu doar că nu au realizat o analiză a contextului replicilor identificate în cadrul emisiunilor pentru a putea stabili pretinsul efect negativ asupra dezvoltării minorilor, dar nici măcar nu au analizat și pus în discuție replicile din cadrul emisiunii "B." evidențiate în cadrul propriei decizii, concluzia încălcării art. 18 al Deciziei nr. 220/2011 fiind preluată direct din cadrul raportului de monitorizare act care, contrar concluziei instanței de fond, nu reprezintă o parte integrantă a deciziei de sancționare, respectiv un act care să completeze motivarea deciziei membrilor CNA.

Astfel, recurenta a solicitat ca în examinarea situației de fapt și a legalității deciziei contestate, să se aibă în vedere și să se aplice, prin raportare la contextul difuzării replicilor emisiunilor analizate de membrii Consiliului pârât, principiile ce reies din practica judiciară a CEDO și a Curții Supreme în materia libertății de exprimare a presei, mai exact faptul că presa are dreptul de a recurge la o doză de exagerare sau provocare, precum și că aceasta poate transmite informații care să deranjeze statul sau orice parte a comunității (cauza Cornelia Popa c. României, Dalban c. României precum și A/S Diena și Ozolins c. Letoniei, cauza Handsyde c. Royaume-Uni).

Așadar, deși limbajul evidențiat în cadrul deciziei contestate este unul exagerat, acesta este totodată un limbaj critic și inexplicit, care nu conduce în mod automat, fără realizarea unei analize textuale reale, la concluzia afectării intereselor minorilor, respectiv a dezvoltării lor emoționale.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii și anularea Deciziei nr. 206/24.03.2022 a Consiliului Național al Audiovizualului.

Intimatul-pârât Consiliul Național al Audiovizualului a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului; pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Excepția nulității recursului a fost respinsă de către instanță, astfel cum reiese din practicaua prezentei decizii.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, potrivit motivului de recurs invocat prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Instanța de control judiciar constată că în cauză nu sunt întrunite aceste cerințe în vederea casării hotărârii, deoarece prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport cu materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Prin decizia nr. 206/24.03.2022 emisă de Consiliul National al Audiovizualului, radiodifuzorul S.C. A. S.A. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 5.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 18 alin. (1) lit. b) din decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual potrivit cărora nu pot fi difuzate în intervalul orar 6:00 - 23,00 producții care prezintă scene de sex, limbaj sau comportament trivial, vulgar sau obscen.

În sarcina reclamantei s-a reținut faptul că, postul de televiziune A. 1 ce-i aparține, a difuzat, între orele 14:00-15:59, emisiunile "Mireasa" din 1 noiembrie 2021, cu semnul de avertizare "AP", și "B.", ediția din 09.11.2022, începând cu orele 08:00, fără semn de avertizare, cu încălcarea prevederilor invocate, întrucât, au conținut un limbaj trivial, neadecvat intervalelor orare de difuzare.

Potrivit definiției stabilite la art. 1 alin. (1) lit. c) din Codul audiovizualului, prin producție audiovizuală cu caracter trivial, vulgar sau obscen se înțelege ansamblu de imagini, sunete, cuvinte, gesturi sau comportamente imorale, indecente, licențioase, sexuale explicite ori sugerate, care prin semnificația lor aduc ofensă pudorii, precum și orice alte forme de manifestare indecentă.

Dispozițiile art. 18 alin. (1) lit. b) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual prevăd că "(1) Nu pot fi difuzate în intervalul orar 6:00-23:00 producții care prezintă: b) scene de sex, limbaj sau comportament trivial, vulgar sau obscen... ".

Astfel, în scopul asigurării protecției minorilor în cadrul serviciilor de programe, legiuitorul a prevăzut că, în intervalul orar 06:00 - 23,00, nu pot fi difuzate producții care conțin un limbaj licențios, trivial adică, imoral, impudic, indecent, libertin, necuviincios, potrivit DEX).

Totodată, potrivit art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 potrivit căruia "Difuzarea în serviciile de televiziune și de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiționat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situații normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective."

Așadar, în vederea protejării minorilor, legiuitorul a instituit anumite condiții pentru acele emisiuni ce ar putea afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, respectiv impunerea ca difuzarea unor astfel de emisiuni să se facă numai prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiționat, condiții prin care să se asigure faptul că minorii din zona de transmisie, în situații normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective.

Altfel spus, chiar dacă emisiunile sunt difuzate prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiționat, radiodifuzorul are obligația de a se asigura că minorii din zona de transmisie, în situații normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă, în calitate de furnizor de servicii media audiovizuale, are obligația să ia toate măsurile legale pentru a asigura desfășurarea emisiunilor pe care le difuzează într-un cadru legal reglementat de legislația audiovizuală, cu respectarea drepturilor minorilor.

Totodată, respectarea principiului superior al copilului prevăzut în legislația audiovizuală trebuie să primeze în orice program audiovizual.

A fost invocată în cererea de recurs jurisprudența C.E.D.O. în materia libertății de exprimare și s-a susținut că în cauză limbajul se încadrează în limitele libertății de exprimare, așa cum este reglementată de dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la liberă exprimare.

Înalta Curte reține că potrivit unei jurisprudențe constante a C.E.D.O., libertatea de exprimare, garantată de art. 10 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice și una din cerințele prioritare ale progresului societății. Conform art. 10 paragraful (2) din Convenție, exercitarea libertăților cuprinse în dreptul la libertatea de exprimare comportă îndatoriri și responsabilități și poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică. Așadar, dreptul la libera exprimare nu are un caracter nelimitat, ci este îngrădit de cerința respectării drepturilor celorlalți.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, de asemenea, cu valoare de principiu, că oricine, inclusiv un jurnalist, care exercită libertatea sa de exprimare, își asumă "îndatoriri și responsabilități" a căror întindere depinde de situația concretă în discuție. Prin urmare, Curtea a decis că numai prin respectarea "îndatoririlor și responsabilităților" ce-i revin, presa își îndeplinește funcția sa esențială într-o societate democratică, fără a depăși anumite limite, având misiunea de a comunica numai informații de interes public, în sensul dat acestei noțiuni în jurisprudența Curții (Hotărârea Tammer c. Estoniei, 6 februarie 2001).

Se susține în cererea de recurs că, potrivit jurisprudenței C.E.D.O., libertatea de exprimare conferită mass-media presupune existența unor limite mai largi în ceea ce privește întinderea acesteia, jurnaliștii bucurându-se, așadar, în exercițiul acestei libertăți, de o doză de exagerare ori chiar de provocare.

Cu privire la această susținere, Înalta Curte reiterează faptul că jurnaliștii trebuie, în exercitarea cu bună credință a profesiunii lor, și în deplin acord cu cele stipulate în art. 10, să respecte și celelalte valori protejate de Convenție, precum și îndatoririle și responsabilitățile ce le revin, la care s-a făcut referire în considerentele anterior menționate.

Înalta Curte are în vedere și Directiva 2010/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 10 martie 2010 (Directiva serviciilor mass-media audiovizuale) care la art. 27 prevede:

"(1) Statele membre trebuie să ia măsuri adecvate pentru a garanta că emisiunile de televiziune difuzate de către posturile de televiziune aflate sub jurisdicția lor nu cuprind programe cu potențialul de a afecta în mod grav dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, în special programe care cuprind pornografie sau violență nejustificată.

(2) Măsurile stabilite la alin. (1) se extind și asupra altor programe care prezintă probabilitatea de a afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, cu excepția cazurile în care prin programarea emisiunilor la anumite ore sau prin orice măsuri tehnice se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situații normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective".

De asemenea, se reține că instanța de fond a făcut o corectă aplicare și interpretare a prevederilor legale incidente raportate la dispozițiile art. 30 alin. (1) și (2) din Constituția România, apreciind în mod judicios că sancțiunea aplicată de către Consiliu nu echivalează cu o cenzurare a libertății de opinie, întrucât, în speță, nu se află în discuție limitarea dreptului la exprimare, prin una componentele sale (dreptul la opinie), ci folosirea de cuvinte indecente, sexuale explicite ori sugerate, care prin semnificația lor aduc ofensă pudorii, în cadrul unor producții audiovizuale ce nu pot fi difuzate în intervalul orar 6:00-23:00, contrar dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Decizia nr. 220 din 24 februarie 2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual.

În fine, în cauză, cu respectarea dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 554/2004, în autoritatea publică emitentă a depus documentația care a stat la baza actului contestat, respectiv rapoartele de monitorizare ale emisiunilor în discuție, Înalta Curte apreciind că acestea probează temeinicia constatărilor reținute ca încălcări în sarcina recurentei-reclamante.

Sub acest aspect, în mod corect judecătorul fondului a apreciat că radiodifuzorul a încălcat obligația privind respectarea deontologiei jurnalistice, fiind folosit în cadrul celor două emisiuni un limbaj trivial, imoral, indecent, cu replici sexuale explicite, care se încadrează în categoria limbajului trivial/obscen așa cum este definit la art. 1 alin. (1) lit. c) din Decizia nr. 220/2011, fiind încălcate prevederile art. 18 alin. (1) lit. b) din Codul Audiovizualului.

Prin urmare, Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1881 din 28 octombrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 9 ianuarie 2024.