ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1306/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20.10.2021 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, anularea deciziei nr. 279/21.09.2021 a CNA și exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 10.000 RON.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 578 din 18 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 578 din 18 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs recurenta-reclamantă A. S.A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, în sensul admiterii contestației, respectiv anulării Deciziei nr. 279/21.09.2021 și exonerarea sa de la plata amenzii în cuantum de 10.000 RON. În motivarea recursului arată că sentința a fost dată cu încălcarea art. 94, art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002 și a art. 144 alin. (3) din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual. Arată că prin Decizia nr. 279 din 21.09.2021, emisă de Consiliul Național al Audiovizualului, a fost sanctionată cu amendă în cuantum de 10.000 RON, reținându-se încălcarea, în cadrul edițiilor emisiunii Sinteza zilei din 12 mai și 1 - 2 iunie 2021, difuzate de postul A., a prevederilor ari. 40 alin. (2) și ale art. 64 alin. (1) lit. b) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual. Recurenta-reclamantă susține că individualizarea sancțiunii s-a realizat cu încălcarea regulilor de individualizare prevăzute de: • art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, ce prevede că în cazul săvârșirii uneia dintre contravențiile prevăzute în această lege, se ține seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum și de sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an. • art. 144 alin. (3) din Decizia CNA nr. 220/2011, ce prevede că, în individualizarea sancțiunii, Consiliul va ține cont, după caz, de următoarele aspecte: a) gravitatea faptei și efectele acesteia; b) sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an, și modul în care furnizorul de servicii s-a raportat la acestea; c) ziua din săptămână și intervalul de difuzare a emisiunii în cauză; d) durata emisiunii; e) audiența înregistrată. Critică cele reținute de către instanța de fond, în sensul că Legea audiovizualului nr. 504/2002 nu impune, ca o cerință de validitate a deciziei de aplicare a amenzii contravenționale, redarea analizei efectuate în aplicarea sancțiunii, cu referire la fiecare dintre criteriile de individualizare prevăzute de art. 90 alin. (4) din acest act normativ, precum și faptul că decizia nu a fost emisă cu încălcarea principiului legalității actelor administrative întrucât, deși s-au reținut în sarcina reclamantei săvârșirea a trei fapte, iar sancțiunea globală de 10.000 RON a fost aplicată fără a se preciza cuantumul amenzii aplicate pentru fiecare contravenție, motivul de nulitate nu poate fi primit, în condițiile în care contravențiilor prevăzute de Legea nr. 504/2002 nu li se aplică regimul juridic prevăzut de O.G. nr. 2/2001. Recurenta-reclamantă susține că decizia de sancționare trebuie să cuprindă o analiză efectivă a criteriilor de individualizare a sancțiunii contravenționale, sens în care invocă jurisprudența Curții de Apel București și a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pe de alta parte, susține că respectarea obligației de aplicare efectivă a criteriilor de individualizare a sancțiunii nu vizează doar cuantumul sancțiunii, ci și natura acesteia (în acest caz amenda, față de somație publică), devenind nefondat argumentul invocat de prima instanța privind aplicarea în speță a amenzii minime prevăzute de lege. De asemenea, susține că instanța de fond a reținut în mod greșit că, în cazul contravențiilor prevăzute de Legea nr. 504/2002 nu se aplică regimul juridic prevăzut de O.G. nr. 2/2001, instanța raportându-se la o formă anterioară a art. 94 din Lege audiovizualului, care prevedea: "Contravențiilor constatate de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare, cu excepția prevederilor art. 28 alin. (1) și ale art. 32". Aceasta formă a art. 94 a fost, însă, modificată la data de 31.05.2019 prin Legea nr. 109/2019. Consideră că în prezent Legea nr. 504/2002 nu reglementează un regim special și derogatoriu de la O.G. nr. 2/2001, motiv pentru care apreciază că devine aplicabil regimul de drept comun, în lipsa căruia sistemul de constatare și sancționare al contravențiilor reglementat de către Legea audiovizualului ar fi lacunar cu privire o instituții esențiale, cum este prescripția sancționării a contravenției.

Apărările formulate în recurs Intimatul-pârât Consiliul Național al Audiovizualului a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate, ca temeinică și legală. Precizează că cele trei ediții ale emisiunii Sinteza zilei au fost difuzate fără respectarea principiilor bunei credințe și a imparțialității ce trebuie să caracterizeze informarea publicului, în conformitate cu dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. b) din Codul audiovizualului, dar și fără respectarea principiului audiatur et altera pars, prevăzut de art. 40 alin. (2) din același cod. Susține că în speță s-a ținut cont de criteriile de individualizare a sancțiunii prevăzute la art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, respectiv în raport de gravitatea faptelor reținute în sarcina radiodifuzorului, precum și de sancțiunile aplicate anterior, pe parcursul ultimului an.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 24 august 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 8 martie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. În cauză, reclamanta A. S.A. a învestit instanța decontencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, anularea deciziei nr. 279/21.09.2021 a CNA și exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 10.000 RON, pentru încălcarea art. 40 alin. (2) și art. 64 alin. (1) din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, potrivit cărora: "Art. 40 (2) În cazul în care acuzațiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; respectarea acestui principiu presupune condiții nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiași program în cadrul căruia s-au făcut acuzațiile. În situația în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie precizat acest fapt. (...) Art. 64. (1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: (...) b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată și prezentată în mod imparțial și cu bună- credință." Prima instanță a constatat caracterul neîntemeiat al cererii și a dispus respingerea acțiunii, reținând, în esență, că pentru contravențiile prevăzute de Legea nr. 504/2002 nu se aplică regimul juridic prevăzut de O.G. nr. 2/2001. Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a reținut că în speță nu se aplică dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, care instituie obligația autorității de a individualiza sancțiunea aplicată pentru fiecare dintre contravențiile săvârșite. Față de dispozițiile cuprinse în Legea nr. 504/2002 și luând în considerare natura juridică a deciziei de sancționare emise de Consiliul Național al Audiovizualului și anume, act administrativ de autoritate, ale cărui condiții de formă și fond sunt prevăzute de legea specială, instanța de control judiciar constată, în acord cu cele reținute de către instanța de fond, că deciziei contestate nu îi sunt aplicabile prevederile O.G. nr. 2/2001. Astfel cum rezultă din jurisprudența constantă, consolidată a ÎCCJ-SCAF (e.g. deciziile nr. 4034/2014, 1989/2014, 3461/2015, 272/2016, 2594/2016, 5170/2020, 4710/2022, 2963/2022, 5437/2022), Legea nr. 504/2002 instituie un regim derogatoriu de la reglementarea cu caracter general prevăzută de O.G. nr. 2/2001 și se aplică prioritar, în conformitate cu principiul care generează concursul dintre legea specială și legea generală - specialia generalibus derogant. Natura specială, derogatorie, a prevederilor Legii audiovizualului nr. 504/2002, rezultă din modul de reglementare, sub aspectul competenței emiterii deciziilor, a domeniului în care acestea sunt emise, a conținutului și a posibilității de contestare la instanța de contencios administrativ. Astfel, în materie de sancțiuni contravenționale, CNA emite decizii adoptate în cvorum, urmând criteriile de individualizare a sancțiunii prevăzute în art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, potrivit cărora "Individualizarea sancțiunii în cazul săvârșirii uneia dintre contravențiile prevăzute de lege se face ținându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum și de sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an." De altfel, și prin inserarea distinctă a unor criterii de individualizare a sancțiunilor în materie contravențională, este evident că legiuitorul a avut în vedere faptul că pentru deciziile emise de Consiliul Național al Audiovizualului, se aplică dispozițiile art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, și nu cele ale O.G. nr. 2/2001. Prin urmare, decizia de sancționare emisă de CNA, în considerarea caracterului de act administrativ de autoritate, trebuie să respecte condițiile de formă și de fond prevăzute de Legea audiovizualului nr. 504/2002, și nu cerințele art. 10 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. În aceste condiții, Înalta Curte constată că nu sunt întemeiate criticile recurentei-reclamante cu privire la greșita argumentare a primei instanțe în sensul aplicabilității în cauză a prevederilor art. 10 din O.G. nr. 2/2001. Dincolo de acest aspect, Înalta Curte constată că prin decizia contestată în prezenta cauză, emitentul Consiliul Național al Audiovizualului a făcut aplicarea dispozițiilor art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, în raport de gravitatea faptelor reținute în sarcina radiodifuzorului, precum și de sancțiunile aplicate anterior, pe parcursul ultimului an, în număr de 9 somații publice pentru încălcarea prevederilor din domeniul audiovizual referitoare la respectarea demnității umane și la informarea corectă a publicului. În acest context, prima instanță în mod corect a reținut că, în raport de temele de interes public abordate, dar și de acuzațiile formulate la adresa unor persoane, radiodifuzorul avea obligația de a respecta principiul audiatur et altera pars, reglementat de art. 40 alin. (2) din Codul audiovizualului; respectarea acestui principiu presupune condiții nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiași program în cadrul căruia s-au făcut acuzațiile. Libertatea de exprimare, ca principiu fundamental al statului de drept, presupune respectarea normelor de drept interne și internaționale care garantează tuturor persoanelor dreptul de a se manifesta potrivit propriilor opțiuni. Cu toate acestea, alături de dreptul la exprimare și libertatea de exprimare, este necesară respectarea principiilor bunei-credințe și a imparțialității în ceea ce privește informarea publicului. Din această perspectivă, art. 30 alin. (6) din Constituția României statuează că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine. În privința libertății de exprimare, atât Curtea Constituțională a României, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului au statuat că între exercițiul dreptului la liberă exprimare, pe de o parte, și protecția intereselor sociale și ale drepturilor individuale ce aparțin altor persoane, pe de altă parte, trebuie să existe un echilibru, în caz contrar, abuzul în exercitarea libertății de exprimare implică necesitatea răspunderii juridice. Din perspectiva temeiniciei deciziei, Înalta Curte constată că prin motivele de recurs nu au fost formulate critici concrete referitoare la faptele reținute în sarcina moderatorului, cu atât mai mult cu cât aceeași atitudine a avut-o și în fața primei instanțe unde recurenta-reclamantă nu a contestat afirmațiile/întrebările redate în cuprinsul deciziei de sancționare. Opiniile exprimate în emisiune nu au fost critice, în limitele libertății de exprimare, ci s-au transformat într-un discurs acuzator, fără a fi prezentate și probe în susținerea acestora, publicul neputând aprecia cât de justificate sunt acuzațiile pentru ca, astfel, să își poată forma în mod liber opinia. Astfel, dispozițiile legale reținute în decizia de sancționare nu interzic inițierea și dezvoltarea unor dezbateri pe teme de interes public/general, dar impun obligația dezvoltării acestora printr-un demers jurnalistic efectuat cu bună-credință, care să se caracterizeze prin obiectivitate și echilibru. În această ordine de idei, revenea recurentei-reclamante obligația de a se asigura de îndeplinirea întocmai a acestor exigențe legale, astfel încât demersul său jurnalistic să asigure publicului dreptul de a cunoaște obiectiv și corect întreaga dimensiune a dezbaterilor televizate. Prin urmare, recurenta-reclamantă nu a fost sancționată pentru expunerea subiectelor respective, ci pentru modalitatea defectuoasă în care le-a prezentat, moderatorul emisiunii având obligația de a nu permite încălcarea normelor din Codul audiovizualului și de a asigura informarea imparțială a publicului cu privire la chestiuni de interes public. În privința individualizării sancțiunii, prima instanță a reținut în mod corect că CNA a ținut cont de toate criteriile prevăzute la art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului. Referitor la deciziile invocate de recurentă cu titlu de jurisprudență, acestea nu sunt de natură să conducă la o altă concluzie. Este de reținut că în sistemul de drept românesc jurisprudența nu constituie izvor de drept, efectele lor neputând fi extinse la alte cauze, întrucât acestea au fost pronunțate ca urmare a aplicării normelor de drept material situației de fapt din cauza respectivă, în alte situații fiind pronunțate decizii ce pot avea soluții contrare. Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinței nr. 578 din 18 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.