ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 583/2025

Ședința publică din data de 5 martie 2025

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, în data de 26.02.2016, sub nr. x/2016, reclamantul Orașul Ocnele Mari, prin primar, a chemat în judecată pe pârâtele Societatea Națională a Sării S.A. București și Sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea, solicitând obligarea pârâtelor să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 53.202,43 mp, astfel cum rezultă din schițele topografice depuse la dosar, situat în orașul Ocnele Mari, ce reprezintă în fapt străzi și alte bunuri ce aparțin domeniului public al orașului Ocnele Mari, conform prevederii exprese a Legii nr. 213/1998, actualizată, pct. III din Anexa privind bunurile proprietate publică, astfel: (1) strada x în suprafață de 4.557,24 mp, înregistrată în CF nr. x, nr. cadastral x; (2) strada x, în suprafață de 3.152,94 mp, înregistrată în CF nr. x, nr. cadastral x; (3) strada x, în suprafață de 21.526,91 mp, înregistrată în CF nr. x, nr. cadastral x; (4) strada x, în suprafață de 17.968,01 mp, înregistrată în CF nr. x, nr. cadastral x; (5) strada x, în suprafață de 2.990,75 mp, înregistrată în CF nr. x, nr. cadastral x; (6) strada x, în suprafață de 3.006,58 mp, înregistrată în CF nr. x, nr. cadastral x.

Totodată, a mai solicitat și să se dispună dezmembrarea acestor imobile din totalul patrimoniului pârâtelor, înregistrat în Cartea Funciară a orașului Ocnele Mari.

Prin cererea formulată la data de 15.11.2016, reclamantul a precizat că înțelege să revendice suprafața totală de 50.617,77 mp, identificată de către expertul tehnic desemnat în cauză, în loc de 53.202,43 mp (cât era menționată în cererea inițială), reprezentând terenuri aferente următoarelor străzi: strada x - 4.557,24 mp; strada x - 3.635,554 mp; strada x - 21.414,22 mp; strada x - 13.423,52 mp; strada x -1.669,74 mp; strada x - 2.997,24 mp; strada x -2.920,26 mp.

Prin încheierea din ședință din 14 martie 2017, instanța a reținut că cererea menționată anterior este o cerere de precizare în sensul art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., pentru considerentele expuse în cuprinsul încheierii.

Pârâtele au invocat excepția inadmisibilității capătului II al acțiunii, în ședința publică din 23 mai 2017, susținând că dezmembrarea imobilelor revendicate din cartea funciară este în competența registratorului de carte funciară.

Prin sentința nr. 737 din 30 mai 2017, Tribunalul Vâlcea, secția civilă a respins excepția inadmisibilității capătului II din cererea principală; a admis, în parte, acțiunea, astfel cum a fost precizată, și a obligat pârâtele să respecte dreptul de proprietate al reclamantului cu privire la bunurile-imobile (suprafețe de teren) aferente celor 7 străzi, identificate potrivit raportului de expertiză de la dosar. A fost respins capătul II al cererii de chemare în judecată, iar pârâtele au fost obligate, în solidar, la plata sumei de 3.700 RON, cheltuieli de judecată către reclamant.

Prin decizia nr. 3175 din 3 iulie 2019, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis apelul declarat de pârâtele Societatea Națională a Sării S.A. și Sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea împotriva sentinței nr. 737 din 30 mai 2017, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, și a schimbat sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea precizată, ca neîntemeiată.

Prin aceeași decizie, intimatul-reclamant a fost obligat la plata către apelantele-pârâte a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.597 RON.

Prin decizia nr. 2011 din 13 octombrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de reclamantul Orașul Ocnele Mari, prin primar, a casat decizia recurată și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță de apel.

Prin încheierea din 20 februarie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a respins, ca neîntemeiate, obiecțiunile formulate de către pârâtele-apelante împotriva raportului de expertiză efectuat în cauză (inclusiv în ceea ce privește anexele la acesta).

Prin decizia nr. 1724/2023 din 21 martie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtele Societatea Națională a Sării S.A. București și Sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea împotriva sentinței.

Împotriva acestei decizii și încheierii de ședință din 20 februarie 2023 au declarat recurs pârâtele Societatea Națională a Sării S.A. București și Sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea.

Prin cererea de recurs îndreptată împotriva deciziei nr. 1724/2023 din 21 martie 2023 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, recurentele-pârâte au solicitat casarea hotărârii atacate, cu consecința admiterii apelului formulat și respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Recurentele au invocat incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., susținând, în esență, pe de o parte, existența unor motive contradictorii, iar, pe de altă parte, că au fost încălcate și aplicate greșit dispozițiile art. 563 și urm. din C. civ., ale Legii nr. 213/1998, reglementările legale privind cartea funciară, precum și celelalte prevederi legale incidente în cauză.

Sub un prim aspect, s-a arătat că instanța de recurs, prin decizia de casare pronunțată în primul ciclu procesual, a dat îndrumarea de a fi analizate susținerile reclamantului potrivit cărora a dobândit un drept de proprietate asupra terenurilor ce fac obiectul litigiului, în baza OMTT nr. 870/1963, emis în baza Decretului nr. 409/1955 privind reglementarea transmiterii bunurilor proprietatea statului, prin care s-a dispus transmiterea în administrarea fondului fostului Sfat Popular Ocnele Mari a unei suprafețe de 113.700 mp.

Pentru a verifica aceste aspecte, instanța de apel, în rejudecare, a dispus efectuarea unei expertize în specialitatea topografie, cadastru, geodezie, în urma căreia a rezultat că Decretul nr. 409/1955 și OMTT nr. 870/1963 "nu au legătură cu litigiul actual", astfel încât terenurile ce fac obiectul cauzei nu se regăsesc în suprafața de 113.700 mp.

A precizat că indisolubil legat de lămurirea acestui aspect este și verificarea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în dosarele nr. x/2001 și nr. y/2001, invocate de intimatul-reclamant în apărările sale, prin care au fost anulate parțial două certificate de atestare a dreptului de proprietate emise pârâtelor, altele decât cele care fac obiectul cauzei pendinte.

Astfel, prin decizia civilă nr. 3303/05.11.2002, pronunțată în dosarul nr. x/2001, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul declarat de Primarul Orașului Ocnele Mari, deoarece acesta "a făcut dovada că terenul se afla în administrarea primăriei (fostul Sfat Popular al orașului Ocnele Mari) încă din anul 1963, fiind transmis acesteia prin OMTT nr. 870/1963".

Prin sentința pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2001 a fost admisă în parte acțiunea formulată de Primarul Orașului Ocnele Mari, ca urmare a faptului că acesta a primit terenul în litigiu "din proprietatea statului și administrarea fostului Minister al Transporturilor și Telecomunicațiilor, în administrare, potrivit Ordinului nr. 870 din decembrie 1963 emis în baza Decretului nr. 409/1955."

Prin acțiunea ce face obiectul cauzei pendinte nu s-a solicitat anularea totală/parțială a Certificatelor de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x și seria x nr. x, emise de Ministerul Industriei și Comerțului (în prezent Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri) în favoarea recurentelor, pe motiv de nelegalitate, așa cum s-a solicitat în dosarul nr. x/2001 și dosarul nr. x/2001.

Prin urmare, cele două certificate de atestare a dreptului de proprietate beneficiază de prezumția de legalitate.

Deși instanța de recurs a acordat importanță susținerilor prin care reclamantul argumenta dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului revendicat, în baza OMTT nr. 870/1963, emis în baza Decretului nr. 409/1955 privind reglementarea transmiterii bunurilor proprietatea statului, prin care s-a dispus transmiterea în administrarea fostului Sfat Popular Ocnele Mari a unei suprafețe de 113.700 mp, instanța de apel a înțeles să ignore rezultatul expertizei, respectiv că s-a dovedit că reclamantul nu a dobândit un drept de proprietate asupra terenurilor ce fac obiectul litigiului, în acest mod.

În consecință, recurentele au susținut că instanța de apel a aplicat în mod greșit normele privind autoritatea de lucru judecat, atunci când a reținut efectul pozitiv al hotărârilor civile invocate, care au avut la bază alte acte normative decât cele din prezenta cauză.

Sub un alt aspect, recurentele au arătat că instanța de apel nu a lămurit aspectele din cuprinsul deciziei de casare, prin care s-a reținut că instanța de apel nu a analizat un element esențial al cauzei, referitor la susținerile reclamantului potrivit cu care la momentul efectuării documentației cadastrale pentru deschiderea cărții funciare și înscrierea suprafețelor respective de teren, a fost refuzată înscrierea, ca urmare a constatării suprapunerii cu proprietatea publică a statului, însă terenurile dobândite în baza celor două certificate de atestare a dreptului de proprietate sunt înscrise în diferite cărți funciare în favoarea Societății Naționale a Sării S.A. București - Sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea, unde nu figurează suprapuneri cu domeniul public.

În continuare, recurentele au evocat situația de fapt, sens în care au arătat că, în anul 2019, pe numele intimatului-reclamant s-a deschis cartea funciară nr. x, înscrierea dreptului de proprietate asupra acestui teren în cartea funciară fiind posibilă numai pentru că nu era înscris un alt drept de proprietate asupra acestuia.

Astfel, au considerat că au relevanță susținerile recurentelor potrivit cărora terenurile dobândite în baza celor două certificate de atestare a dreptului de proprietate sunt înscrise în diferite cărți funciare în favoarea Societății Naționale a Sării S.A. București - Sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea, unde nu figurează suprapuneri cu domeniul public, respectiv CF nr. x; CF nr. x; CF nr. x; CF nr. x și CF nr. x, iar, în cazul constatării unei suprapuneri, Oficiul de Cadastru ar fi respins cererea de înscriere în cartea funciară.

S-a mai arătat că instanța de apel trebuia să analizeze și întinderea dreptului de proprietate invocat de intimatul-reclamant asupra terenurilor revendicate, respectiv dacă suprafața revendicată de 50.717,77 mp se regăsește în titlul de proprietate invocat de intimatul-reclamant, ca suprafață și delimitare.

În acest sens, a arătat că raportul de expertiză a identificat imobilele din "str. x, str. x, str. x și str. x", însă, cu toate acestea, intimatul-reclamant a revendicat și terenuri identificate sub numele de str. x, str. x și str. x.

Instanța de apel a aratat că "expertul a concluzionat că toate terenurile revendicate de reclamant sub denumirea de străzi au fost afectate de măsura exproprierii, iar această măsură s-a dispus asupra patrimoniului persoanelor fizice, dar și asupra Consiliului Local Popular Ocnele Mari", dar a înlăturat aceste afirmații, reținând că "pentru exploatarea minieră au fost expropriate suprafețe de teren numai de la persoanele fizice".

Mergând pe această logică înseamnă că, dacă nu toate, măcar o parte din terenurile revendicate au făcut obiectul decretelor de expropriere, ce au stat la baza emiterii celor două certificate de atestare a dreptului de proprietate și care ulterior au fost înscrise în cărțile funciare deschise pe numele recurentelor.

Instanța a folosit probele administrate în faza de rejudecare apel în mod discreționar, pronunțând o soluție ce cuprinde motive contradictorii.

În verificarea regimului juridic al terenului revendicat, instanța a reținut că în evidențele Orașului Ocnele Mari sunt menționate denumirile străzilor care fac obiectul acțiunii în revendicare încă înainte de anul 1989, făcând trimitere la situația nominală a denumirii străzilor și a numerotării clădirilor situate pe acestea întocmită de Consiliul Popular al Orașului Ocnele Mari, în baza Ordinului nr. 152/1976, emis de Consiliul Popular al județului Vâlcea-Comitetul Executiv.

Însă, la o analiză a acestei situații (ce se află la dosarul de apel din rejudecare) se poate observa că în aceasta nu figurează terenurile revendicate sub numele de str. x.

Au mai arătat recurentele și că instanța de recurs a considerat că, în susținerea afirmațiilor reclamantului, trebuie avute în vedere susținerile cu privire la existența unor acorduri/memorii justificative cu privire la transmiterea unui drept de folosință temporară, cu titlu de închiriere sau de administrare asupra unor suprafețe de teren, încheiate între Consiliul Popular și Întreprinderea Minieră Râmnicu Vâlcea, în contextul aplicării Decretului de expropriere nr. 106/1973, expropriere dispusă "în scopul construirii unor drumuri de acces și a platformelor de sonde, în câmpul nr. 3 de sonde Ocnele Mari".

În rejudecare, instanța de apel nu a lămurit aspectele privind eventualele transmiteri de terenuri cu titlu temporar din administrarea Consiliului Popular în cea a Întreprinderii Miniere Râmnicu Vâlcea.

În data de 14.08.2023, intimatul-reclamant Orașul Ocnele Mari, prin Primar, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A arătat că, în mod corect, instanța de apel a respins apelul formulat de către pârâte, reținând că, în justificarea dreptului de proprietate, intimatul-reclamant a invocat apartenența imobilului la domeniul public al unitatii administrativ-teritoriale, acesta fiind inclus în categoria "străzi", în baza HCL nr. 30/1999, modificată ulterior, apartenența suprafețelor de teren la domeniul public fiind atestată prin H.G. nr. 1362/2001.

Verificând regimul juridic al terenului în suprafață totală de 50.617,77 mp, așa cum a fost precizată de către intimatul-reclamant, și în raport cu destinația acestuia, s-a reținut că în evidențele Orașului Ocnele Mari sunt menționate denumirile străzilor ce fac obiectul acțiunii în revendicare încă înainte de anul 1999. Situația nominală a denumirii străzilor din anul 1976 corespunde cu situația rezultând din recensământul populației și al locuințelor din anul 1992, dar și cu evidența extraselor din registrele agricole ale Orașului Ocnele Mari privind înregistrarea proprietății persoanelor care locuiesc pe aceste străzi.

Terenurile revendicate de către reclamant sub denumirea de "străzi" se regăsesc și în planurile de situație pe care reprezentanții Societății Naționale a Sării S.A. - Sucursala Exploatare Minieră Râmnicu Vâlcea le-au pus la dispoziția expertului, în vederea identificării acestora, din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultând că în vecinătatea străzilor sunt amplasate sonde, precum și alte instalații, însă drumurile nu sunt folosite pentru transport rutier și pietonal la obiectivele SNS, partea de acces în incintă fiind identificată separat în Anexele 1 și 2 la raport.

Toate străzile revendicate de UAT Orașul Ocnele Mari au fost inventariate prin HCL nr. 8/2004 ca făcând parte din domeniul public, regimul lor juridic fiind atestat prin H.G. nr. 1362/2001, iar potrivit art. 1 din Legea nr. 213/1998 dreptul de proprietate publică aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale, asupra bunurilor care sunt de uz sau de interes public. De altfel, destinația străzilor revendicate de intimatul-reclamant nu a fost contestată nici de către pârâtele-apelante, toate fiind afectate de măsura exproprierii, respectiv str. x, str. x, str. x și str. x, reținându-se că pentru exploatarea minieră au fost expropriate suprafețe de teren numai de la persoane fizice, destinația străzilor ca una de interes public fiind păstrată și după anul 1989.

Titlul de proprietate al reclamantului, față de regimul juridic al imobilului revendicat, îl constituie legea, iar nu actele administrative, precum hotărârile consiliului local și hotărârea Guvernului, care au evidențiat, respectiv au atestat apartenența suprafeței de teren la domeniul public, fiind aplicabile principiile constituționale prevăzute de art. 135 din Constituție.

În raport cu dezlegările în drept intrate în puterea lucrului judecat, în mod judicios, s-a reținut că, în această cauză, certificatele de atestare a dreptului de proprietate cu care pârâtele au înțeles să dovedească un drept preferabil intimatului-reclamant au fost emise cu încălcarea dispozițiilor art. 3 din H.G. nr. 834/1991, în sensul că terenurile ce fac parte din domeniul public, respectiv cele cărora le sunt aplicabile prevederile H.G. nr. 746/1991, nu puteau fi trecute în proprietatea societăților comerciale ce au avut capital de stat la data înființării acestora, astfel că, în condițiile art. 563 și urm. din C. civ., Orașul Ocnele Mari a înlăturat prezumția dreptului de proprietate ce decurgea din faptul posesiei, în favoarea pârâtelor, prin dovedirea unui titlu de proprietate preferabil.

În continuare, intimatul-reclamant a expus istoricul situației terenurilor revendicate, prin prisma decretului nr. 409/1955 și al decretelor de expropriere nr. 202/1968, 509/1969, 216/1971, 270/1971, 106/1973, pentru ca ulterior să concluzioneze în sensul că locuitorii expropriați nu dețineau proprietatea drumurilor comunale, iar drumul public de acces nu a făcut niciun moment obiectul exproprierii în baza acestor decrete.

În niciunul din cele cinci decrete nu se dispune exproprierea unei suprafețe de teren din proprietatea orașului Ocnele Mari, așadar suprafața totală expropriată prin cele cinci decrete este de 162.787,5 mp și s-a făcut doar de la persoanele fizice, locuitorii identificați în tabelele anexate decretelor.

În ceea ce privește ultimul decret (nr. 106/1973), ce a avut ca scop exproprierea pentru construirea unor drumuri de acces și a platformelor de sonde în câmpul nr. 3 de sonde Ocnele Mari, indică existența documentației suplimentare, constând în Memoriul justificativ și Acordul din partea Consiliului Popular al Orașului Ocnele Mari.

În acest sens, a arătat că, în ceea ce privește construirea unor drumuri de acces și a platformelor de sonde în câmpul nr. 3 de sonde Ocnele Mari, au fost, pe de o parte, expropriate terenuri de la locuitori, în suprafață totală de 14.267 mp, iar, pentru restul suprafețelor, Orașul Ocnele Mari fie a transmis temporar sau definitiv dreptul de administrare, fie le-a închiriat către Întreprinderea Minieră Râmnicu Vâlcea, dezmembrăminte ale dreptului de proprietate care nu pot, în niciun caz, să fie confundate cu dreptul de proprietate în sine.

Mai mult, chiar din Memoriul justificativ emis de recurentele-pârâte și din Acordul menționat, rezultă, cu evidență, că acele suprafețe se aflau în proprietatea orașului Ocnele Mari.

Or, conform H.G. nr. 834/1991, pentru ca bunurile deținute de recurentele-pârâte să fi putut trece în proprietatea societății cu capital de stat, trebuia ca acestea să se fi aflat în patrimoniul societății, fiind excluse expres cazurile în care bunurile sunt deținute cu alt titlu, precum în speță.

Pe de altă parte, suprafața cuprinsă în certificatele de atestare a dreptului de proprietate emise în baza acestor decrete este mai mare decât cea din decretele de expropriere.

Așadar, în măsura în care nu există alte documente care să ateste dreptul de proprietate al Întreprinderii Miniere Râmnicu Vâlcea, nu se poate concluzia decât că acestea au fost emise cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor legale, aducând în mod vădit atingere proprietății publice.

În data de 01.09.2023, în termen legal, recurentele-pârâte au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat înlăturarea apărărilor formulate de către intimatul-reclamant.

În data de 4 martie 2025, recurentele au depus la dosar note de ședință.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 30 octombrie 2024, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat împotriva deciziei nr. 1724/21.03.2023 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea acestuia la data de 5 martie 2025. Totodată, completul de filtru a anulat recursul declarat împotriva încheierii din 20 februarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă în dosarul nr. x/2016.

S-a reținut că vor fi avute în vedere și puse în discuția contradictorie a părților criticile deduse judecății prin motivele de recurs, astfel: (i) criticile privind greșita reținere a puterii de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în dosarele nr. x/2001 și nr. y/2001 sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. doar în măsura în care sunt susținute de argumente care să permită o atare încadrare, fără a fi antamate aspecte de temeinicie (referitoare la situații de fapt ori la interpretarea probatoriului administrat în cauză), precum cele referitoare la raportul de expertiză administrat în cauză; (ii) criticile privind nerespectarea dezlegărilor în drept date prin decizia de casare sunt, la rândul lor, subsumabile dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în măsura în care nu fac trimitere la cadrul factual și la probele administrate în etapele procesuale anterioare - aspecte ce nu pot fi analizate de către instanța de recurs (învestită exclusiv cu controlul de legalitate al hotărârii recurate). De asemenea, s-a reținut că restul criticilor formulate de recurente nu privesc legalitatea hotărârii atacate și nu pot fi supuse controlului în prezenta cale de atac.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin raportare la lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

O primă critică de nelegalitate ce va fi analizată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează nerespectarea de către instanța de apel a dezlegărilor date prin decizia de casare, respectiv că nu a analizat și nu a lămurit aspecte cu privire la întinderea dreptului de proprietate al reclamantului și modul de dobândire de către acesta a dreptului de proprietate asupra terenurilor ce fac obiectul litigiului, în baza OMTT nr. 870/1963 emis în temeiul Decretului nr. 49/1955 privind reglementrarea transmiterii bunurilor proprietatea statului, dar și că nu a analizat și lămurit aspectele privind eventuale transmiteri de terenuri cu titlu temporar din administrarea Consiliului Popular în cea a Întreprinderii Miniere Râmnicu Vâlcea.

Critica este nefondată.

Prin decizia de casare nr. 2011/13.10.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, urmare a admiterii recursului declarat de reclamantul Orașul Ocnele Mari și a trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de apel, s-a reținut că reclamantul a invocat ca titlu de proprietate Hotărârea de Guvern nr. 1362/2001, anexa 9, prin care a fost atestată apartenența la domeniul public al orașului Ocnele Mari a terenurilor revendicate, incluse în categoria străzi, în baza Hotărârii Consiliului Local al Orașului Ocnele Mari nr. 30/03.09.1999 modificată prin HCL nr. 27/12.06.2000, precum și HCL nr. 8/2004, iar pârâtele au exhibat cu acest titlu două certificate de atestare a dreptului de proprietate, și anume: certificatul seria x nr. x, eliberat la data de 14.10.1998, pentru suprafața totală de 88.861,68 m.p., precum și certificatul seria x nr. x, eliberat la data de 14.10.1998, pentru o suprafață totală de 67.900,19 m.p., ambele înscrise în cartea funciară.

Fiind vorba despre o acțiune în revendicare, s-a reținut că înainte de analiza existenței și întinderii drepturilor pârâtei decurgând din cele două certificate de atestare a dreptului de proprietate, era necesar a se verifica dreptul de proprietate al reclamantului și, pentru că ambele părți au opus titluri de proprietate, trebuiau verificate titlurile autorilor părților, considerând a fi relevantă, în acest context, susținerea reclamantului care a indicat că prin Decretul nr. 409/1955 privind reglementarea transmiterii bunurilor proprietatea statului s-a dispus transmiterea în administrarea fostului Sfat Popular Ocnele Mari a unei suprafețe de 113.700 mp, teren cu construcțiile aferente, iar, ulterior, în baza Decretului nr. 409/1955 s-a emis Ordinul Ministrului Transporturilor și Telecomunicațiilor, OMTT nr. 870 din 31.10.1963, pretinzând că încă de la acel moment terenurile revendicate în cauză reprezentau drumuri comunale, proprietate publică, aflate în administrarea Consiliului Popular al Orașului Ocnele Mari.

Astfel, în rejudecare, instanța de apel, cu respectarea dispozițiilor art. 501 C. proc. civ., contrar criticilor recurentelor-pârâte, a respectat această dezlegare a instanței de casare și a stabilit ca obiectiv pentru expertiza efectuată în cauză identificarea dacă terenul face parte din acela atribuit Consiliului Popular Ocnele Mari prin Ordinul Ministrului Transporturilor OMTT nr. 870/31.10.1963. Răspunsul expertului a fost în sensul că imobilul nu face parte din suprafața totală de 113.700 mp și, pentru că nu a fost argumentat, instanța de apel a precizat că va aprecia regimul juridic al imobilului revendicat în raport de situația de fapt, iar, în urma analizei, a conchis că titlul de proprietate al reclamantului îl reprezintă legea și nu actele administrative precum hotărârile consiliului local și hotărârea Guvernului care au evidențiat, respectiv au atestat apartenența suprafeței de teren la domeniul public, căruia îi sunt aplicabile principiile constituționale prevăzute la art. 135 din Constituția României.

Critica recurentelor în sensul ignorării de către instanța de apel a rezultatului expertizei prin care susțin aceștia că s-a dovedit că reclamantul nu a dobândit un drept de proprietate asupra terenurilor ce fac obiectul litigiului, nu poate fi primită întrucât, așa cum s-a arătat anterior, instanța de apel a explicat de ce nu ține cont de răspunsul dat de expert, astfel că această critică nu este aptă a declanșa un control de legalitate, afirmațiile invocate vizând strict devoluțiunea cauzei, improprie judecății din recurs. Aceasta întrucât, instanța de recurs nu are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua, în acest scop, probatoriul, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii, prin raportare la cadrul factual care a fost constatat deja, deoarece modul în care instanțele de fond au interpretat probele administrate și au stabilit, pe baza acestora, o anumită situație de fapt, nu constituie motiv de recurs în reglementarea art. 488 C. proc. civ.

Nefondată este și critica privind neanalizarea de către instanța de apel a întinderii dreptului de proprietate al reclamantului asupra terenurilor revendicate în raport de expertiza efectuată în cauză care a identificat doar str. x, str. x, Str. x și Str. x.

În acest sens, se observă că instanța de apel a nominalizat străzile identificate de expertul care a reținut că toate terenurile revendicate de reclamant sub denumirea de străzi au fost afectate de măsura exproprierii, dispusă atât asupra patrimoniului persoanelor fizice, cât și asupra patrimoniului Consiliului Local Popular Ocnele Mari, concluzie ce judicios s-a constat că este în contradicție cu decizia de casare care a stabilit cu autoritate de lucru judecat că exproprierea a operat exclusiv de la persoane fizice și nu a vizat suprafețe de teren de la unitatea administrativ-teritorială Ocnele Mari.

Așadar, instanța de apel a analizat întinderea dreptului de proprietate al reclamantului, arătând că expertiza efectuată în cauză contravine deciziei de casare și întrucât expertul nu a menționat existența vreunui act nou privind exproprierea și de la unitatea administrativ-teritorială, a înlăturat această constatare, reținând că pentru exploatarea minieră au fost expropriate suprafețe de teren numai de la persoane fizice, iar regimul juridic al terenurilor folosite cu destinație de străzi de către reclamant nu a fost afectat de aceste măsuri cu caracter administrativ.

Nici critica prin care se susține că nu s-au analizat în rejudecare eventualele transmiteri de terenuri cu titlu temporar, din administrarea Consiliului Popular în cea a Întreprinderii miniere, nu este fondată și nu contravine deciziei de casare.

Aceasta întrucât, instanța de apel a reținut că pârâtele au invocat în apărare, pe lângă cele două certificate de atestare a dreptului de proprietate, și mai multe decrete de expropriere, printre care și decretul (la care a făcut referire decizia de casare) nr. 106/1973, toate fiind emise de Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România, prin care au fost trecute în proprietatea statului și date în administrarea Întreprinderii Miniere Râmnicu Vâlcea mai multe suprafețe de teren cu scopul dezvoltării exploatării sării, inclusiv a construirii unor drumuri de acces și a platformelor de sonde, însă a apreciat că se impune verificarea prealabilă a regimului juridic al terenului ce se revendică, ce se impune potrivit art. 1 din H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat, fiind excluse de la atestarea drepturilor de proprietate în favoarea acestor societăți terenurile care fac parte din domeniul public.

Pentru că s-a verificat în prealabil, așa cum a menționat instanța de casare, regimul juridic al terenulului ce face obiectul revendicării și s-a stabilit că exproprierea a operat exclusiv de la persoanele fizice, iar terenurile cu destinația de străzi aparținând reclamantului nu au fost afectate de această măsură, nu aveau cum să mai fie analizate eventualele transmiteri de terenuri cu titlu temporar din administrarea Consiliului Popular în cea a Întreprinderii miniere.

În ceea ce privește critica privind neanalizarea de către instanța de apel a existenței unor eventuale suprapuneri ale terenurilor pârâtelor cu proprietatea publică a statului, se constată că reprezintă o critică ce privește situația de fapt a litigiului și nu poate fi analizată în recurs. Recurentele au susținut că terenurile dobândite în baza celor două certificate de atestare a dreptului de proprietate au fost înscrise în cărți funciare diferite, unde nu există suprapuneri cu domeniul public, însă se observă că acestea urmăresc să se dea o altă valență susținerii conform căreia nu ar fi putut să își întabuleze dreptul de proprietate dacă ar fi existat suprapuneri cu domeniul public.

Cu privire la cele două două certificate de atestare a dreptului de proprietate, recurentele au criticat reținerea de către instanța de apel a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat al hotărârilor pronunțate în dosarele nr. x/2001 și nr. y/2001, care au avut la bază alte acte decât cele din prezenta cauză.

Critica este nefondată, deoarece inclusiv prin decizia de casare s-a reținut că e lipsit de relevanță aspectul că în cauzele precedente evaluarea instanțelor anterioare a privit alte două certificate de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei Societatea Națională a Sării - Sucursala E. M. Râmnicu Vâlcea, decât cele exhibate în pricina de față, în condițiile în care nu s-a invocat efectul negativ al autorității de lucru judecat.

Prin decizia nr. 3303/05.11.2002, pronunțată în dosarul nr. x/2001, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ a anulat certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/14.10.1998, emis de Ministerul Industriei și Comerțului, iar prin sentința civilă nr. 185/05.12.2001 a Curții de Apel Pitești, pronunțată în dosarul nr. x/2001, irevocabilă prin decizia nr. 3165/12.10.2002, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, a fost anulat certificatul, emis de aceeași autoritate publică. Prin cele două hotărâri judecătorești s-a stabilit că certificatele contestate au fost emise cu încălcarea dispozițiilor prevăzute de art. 3 din H.G. nr. 746/1991, în sensul că terenurile care fac parte din domeniul public, respectiv terenurile cărora le sunt aplicabile prevederile H.G. nr. 746/1991, nu puteau fi trecute în proprietatea societăților comerciale care au avut capital de stat la data înființării acestora, ca urmare a reglementării de excepție.

În acest context, instanța de apel, cu privire la efectul pozitiv al hotărârilor judecătorești evocate, a reținut că prin decizia de casare instanța supremă a recunoscut aplicarea acestui efect în măsura în care reclamantul va demonstra apartenența terenului revendicat la domeniul public al unității administrativ-teritoriale, aspect care a fost dovedit și lămurit, astfel că judicios s-a apreciat că în privința certificatelor de atestare din prezenta cauză (nr. 4396 și nr. 4397) urmează a fi valorificată dezlegarea jurisdicțională anterioară, care a tranșat definitiv asupra chestiunii litigioase a regimului juridic al terenului proprietate publică a orașului Ocnele Mari, cu toate consecințele juridice ce decurg de aici.

Prin urmare, contrar celor susținute de către recurentele-reclamante, se reține că instanța de apel a respectat dispozițiile art. 501 alin. (1) din C. proc. civ., dezlegările instanței de casare fiind armonios integrate în raționamentul instanței de rejudecare.

Împrejurarea că instanța de apel, în urma unui raționament logico-juridic amplu prezentat, a ajuns la concluzia că reclamantul a înlăturat, prin dovedirea unui titlu de proprietate preferabil, prezumția de proprietate ce decurgea din faptul posesiei în favoarea pârâtei, nu înseamnă că au fost încălcate prevederile art. 501 alin. (1) din C. proc. civ., recurentele fiind în eroare atunci când susțin că, în rejudecare, trebuia admis apelul, prin raportare la cele reținute în decizia de casare.

În consecință, Înalta Curte constată că instanța de apel a respectat prevederile art. 501 alin. (1) din C. proc. civ. și a dat corect eficiență autorității de lucru judecat (efectul pozitiv) a celor două hotărâri judecătorești prin care au fost anulate alte două certificate de atestare a dreptului de proprietate, distincte de cele din prezenta cauză, fiind nefondate motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 7 din C. proc. civ.

În continuare, se observă că, așa cum s-a reținut prin încheierea de admitere în principiu, criticile privind existența unor motive contradictorii nu pot fi subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., fiind invocate formal, în contextul în care recurentele au omis să indice, în concret, considerentele pretins a fi opuse, regăsite în decizia atacată, arătându-se doar că "instanța a folosit probele administrate în faza de rejudecare în apel în mod discreționar, pronunțând o soluție ce cuprinde motive contradictorii";

În mod similar, inclusiv criticile privitoare la încălcarea și aplicarea greșită, de către instanța de apel, a "dispozițiilor art. 563 și urm. C. civ., ale Legii nr. 213/1998 și a reglementărilor privind cartea funciară" nu sunt încadrabile în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din moment ce, pentru reținerea acestui motiv de casare, era necesară, pe lângă indicarea propriu-zisă a normelor de drept material pretins încălcate, inclusiv dezvoltarea unor critici de nelegalitate, prin care să se argumenteze, în mod efectiv, maniera în care instanța de apel a nesocotit respectivele dispoziții legale, exigență neîndeplinită de către recurente.

Pentru aceste considerente, constatând caracterul nefondat al criticilor formulate, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtele Societatea Națională a Sării S.A. București și Sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea împotriva deciziei nr. 1724 din data de 21 martie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtele Societatea Națională a Sării S.A. București și Sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea împotriva deciziei nr. 1724 din data de 21 martie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 martie 2025.