ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1724/2023

Ședința publică din data de 28 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Circumstanțele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, sub nr. x/2021 la data de 03.08.2021, reclamantul A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției prin domnul Ministru B., Ministrul Justiției B. și Administrația Națională a Penitenciarelor, comunicarea documentelor Comisiei constituite în condițiile Legii 169/2017 din ANP - Penitenciarul Arad, în termen de 24 ore de la pronunțarea hotărârii, obligarea pârâților în solidar la plata unor daune de 5.000 RON.

În motivare, reclamantul a arătat în esență, că s-a adresat pârâtului Ministerul Justiției cu o cerere, în condițiile Legii 544/2001, solicitând să i se comunice documentele Comisiei alcătuite în baza Legii 169/2017, însă răspunsul primit este incomplet.

În drept a invocat prevederile Legii 554/2004, Legii 544/2001, Legea 169/2017.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 562 din 27 octombrie 2021, Curtea de Apel Timișoara – secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile netimbrării, inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor, respingând deopotrivă și acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției prin domnul Ministru B., Ministrul Justiției - B. și Administrația Națională a Penitenciarelor.

Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A. și, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4,5,6,7, art. 425, art. 497, 501 din C. proc. civ., dar și dispozițiile Legii nr. 544/2001, Legii nr. 554/2004, art. 3,6,8,13,14,44 CEDO, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, în subsidiar, reținerea spre rejudecare și admiterea acțiunii și obligarea pârâților la comunicarea documentelor solicitate și la plata, în solidar, a despăgubirilor morale, astfel cum au fost formulate inițial.

În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul susține în esență că instanța nu și-a exercitat rolul activ, în condițiile în care niciodată nu i-a fost comunicată Adresa nr. x/20.05.2021, partea aflând de existența acesteia din întâmpinarea formulată de autoritate la momentul judecării pe fond a dosarului.

Totuși, sentința este greșită, netemeinică pentru că pârâții nu i-au dat nici un răspuns iar instanța a ignorat acest fapt.

Apărările intimatei-pârâte

Intimata-pârâtă Administrația Națională a Penitenciarelor a formulat întâmpinare împotriva recursului promovat de reclamant, în cadrul căreia a invocat pe cale de excepție, nulitatea recursului, pe considerentul că cererea de recurs nu conține motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază recursul și nici probele invocate în susținerea acestuia, raportat la dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pe fondul recursului se solicită respingerea acestuia, ca neîntemeiat, cu consecința menținerii, ca legală și temeinică, a hotărârii instanței de fond .

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 01.02.2022, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 28 martie 2023, în ședință publică, cu citarea părților. La acest termen de judecată, având în vedere dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., raportat la conținutul cererii de recurs, din oficiu invocă excepția nulității și, luând act de solicitarea recurentului și a intimatei Administrația Națională a Penitenciarelor, de judecare a cauzei în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. civ. declarat dezbaterile închise și a reținut cauza spre soluționare, urmând ca, în temeiul art. 248 C. proc. civ. să analizeze mai întâi excepția nulității recursului, invocată din oficiu și, în subsidiar, eventual, fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecății.

Soluția Înaltei Curți asupra recursului

Analizând, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., mai întâi excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, raportat la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., reținând următoarele:

Argumente de fapt și de drept

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara – secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2021 la data de 03.08.2021, reclamantul A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției prin domnul Ministru B., Ministrul Justiției B. și Administrația Națională a Penitenciarelor, comunicarea documentelor Comisiei constituite în condițiile Legii 169/2017 din ANP - Penitenciarul Arad, în termen de 24 ore de la pronunțarea hotărârii, obligarea pârâților în solidar la plata unor daune de 5.000 RON.

Instanța de fond – în speță Curtea de Apel Timișoara– secția de contencios administrativ și fiscal, prin hotărârea ce face obiectul controlului judiciar de față, a reținut în esență că reclamantul este nemulțumit în realitate de soluția adoptată de instituția pârâtă ANP - prin intermediul adresei nr. x/20.05.2021, arătând – chiar și în cadrul dezbaterii pe fond a cauzei -, că din această cauză nu se poate elibera condiționat din unitatea de detenție.

În ceea ce privește realitatea, respectiv corectitudinea datelor cuprinse în adresa nr. x/20.05.2021, a reținut instanța că reclamantul nu a făcut dovada prin nici un mijloc de probă admis de lege, a caracterului neîntemeiat, astfel cum se susține, deși, sarcina probei îi revine acestuia, potrivit art. 249 C. proc. civ..

Astfel, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii Curții de Apel Timișoara a declarat recurs reclamantul și, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6, 7 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, în subsidiar, reținerea spre rejudecare și admiterea acțiunii și obligarea pârâților la comunicarea documentelor solicitate și la plata, în solidar, a despăgubirilor morale, astfel cum au fost formulate inițial.

Analizând mai întâi excepția nulității recursului, invocată din oficiu, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.,

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că: "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat: "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Reține astfel Înalta Curte că recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Analizând cererea de recurs din perspectiva dispozițiilor mai sus menționate, se constată că, deși recurentul, în cadrul cererii de recurs, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4,5,6 și 7 C. proc. civ., în motivarea cererii de recurs nu a adus critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute în textele de lege anterior menționate.

Astfel, se constată că recurentul nu formulează critici la adresa hotărârii de fond, acesta reluând o parte din susținerile din cadrul acțiunii.

Astfel, Înalta Curte reține că prezenta cerere de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât, chiar dacă recurentul a invocat formal motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4,5,6 și 7 C. proc. civ., aspectele dezvoltate în cuprinsul cererii nu permit încadrarea acestora în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul exprimându-și doar nemultumirea cu privire la soluția dată de prima instanță, astfel că motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4,5,6 și 7 C. proc. civ. au fost invocate doar formal, fără a se indica în concret, raportat la textele invocate, care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanței de fond fiind astfel imposibil de realizat.

Or, exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie și prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere la legiferare și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de Codul anterior în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

În speța de față, însă, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a formulat nicio critică posibil a fi circumscrisă unuia din motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aptă să conducă la casarea hotărârii recurate.

Lecturând cererea de recurs, Înalta Curte nu a putut identifica în cadrul acesteia critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța de fond, prin raportare la motivele de recurs invocate.

Obligația de motivare presupune indicarea în concret a criticilor ce vizează modul în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, regulile de procedură încălcate, eventualele motive contradictorii sau străine de natura cauza cauzei identificate în conținutul hotărârii, ori modul în care instanța a încălcat autoritatea de lucru judecat.

Trebuie precizat că nu reprezintă o nemotivare a hotărârii împrejurarea că recurentul nu este de acord cu soluția la care a ajuns instanța de fond.

În acest sens, Înalta Curte constată că, potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.: "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile recurentului nu reprezintă veritabile critici împotriva sentinței recurate și, ca atare, nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.. Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea.

Această soluție nu aduce atingere Constituției României, care prevede exercitarea căilor de atac în condițiile prevăzute de lege, și nici Convenției Europene a Drepturilor Omului, care prevede dreptul la un singur grad de jurisdicție în materie civilă (art. 6 par. 1 CEDO și care are prioritate de aplicare față de dreptul generic la un remediu efectiv prev. de art. 13 din Convenție), referirea la "recurs" neputând fi în niciun caz înțeleasă ca referindu-se la calea de atac de reformare a recursului din dreptul intern, înțelesul corect al acestei noțiuni fiind acela de "remediu".

Este evident că motivele de nelegalitate trebuie să îmbrace forma unor critici concrete aduse hotărârii atacate și nu unei alte hotărâri, în sensul de a se preciza care sunt lipsurile acesteia sub aspectul motivării (nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei), care sunt regulile de procedură încălcate de către instanță, a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, ori, modul în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești sau a încălcat autoritatea de lucru judecat, nicidecum nu pot fi formulate sub forma reluării unor susțineri anterioare, din care instanța de recurs să poată deduce anumite aspecte neprecizate expres de recurent.

Conform art. 488 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru ipotezele prevăzute la pct. 1-8.

Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., motivele de recurs desemnează ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate iar textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității hotărârii recurate, prin indicarea regulilor de procedură pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță, prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste norme de procedură, a modului în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești ori a încălcat autoritatea de lucru judecat, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Reținând astfel că, prin cererea de recurs nu a fost formulată nicio critică posibil a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute strict și limitativ la dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și, admițând excepția nulității recursului, invocată din oficiu, va constata nul recursul formulat de reclamantul A..

Soluția instanței de recurs. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse și constatând că recurentul – reclamant nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și, cum în cauză nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și, pe cale de consecință, admițând excepția nulității recursului, invocată din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul formulat de reclamantul A., făcând aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 562 din 27 octombrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 28 martie 2023.