ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 206/2024

Ședința publică din data de 31 ianuarie 2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/13.05.2021 pe rolul Tribunalul Vâlcea, reclamanta A. le-a chemat în judecată pe pârâtele B. S.R.L. Pitești și C. S.R.L. Pitești, solicitând:

- să se constate nulitatea absolută a actului de adjudecare nr. 77 din 04 februarie 2005 emis în cadrul dosarului de executare nr. 77/2004 al Biroul Executorului Judecătoresc D. și a procesului-verbal de licitație nr. x din data de 05.01.2005 emis în cadrul dosarului de executare nr. 77/2004 al Biroul Executorului Judecătoresc D.;

- obligarea pârâtei C. S.R.L. să îi lase în deplină proprietate și posesie imobilul în suprafața de 6.651 mp situat în Rm. Vâlcea, Str. x, identificat cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x a Municipiului Râmnicu Vâlcea, dezmembrat din suprafața totală de teren de 8900,59 mp pădure, situat în Rm. Vâlcea, Str. x, identificat cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x a Municipiului Râmnicu Vâlcea, pe care îl evaluează la suma de 500.000 RON;

- rectificarea cărții funciare, în sensul radierii din CF nr. x a Municipiului Râmnicu Vâlcea a dreptului de proprietate a C. asupra terenului în suprafața de 6.651 mp pădure, situat în Rm. Vâlcea, Str. x, identificat cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x a Municipiului Râmnicu Vâlcea și intabularea dreptului de proprietate asupra acestui imobil în favoarea reclamantei A..

Prin cererea modificatoare a cererii inițiale, reclamanta A., a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:

- ca o consecință a revocării donației ce a făcut obiectul contractului nr. x/2003, solicită și constatarea nulității absolute a actelor subsecvente, în speță, a actului de adjudecare nr. 77 din 04 februarie 2005 emis în cadrul dosarului de executare nr. 77/2004 a Biroul Executorului Judecătoresc D. și a procesului-verbal de licitație nr. x din data de 05.01.2005 emis în cadrul dosarului de executare nr. 77/2004 a Biroul Executorului Judecătoresc D.;

- ca o consecință a nulității absolute a actului de adjudecare nr. 77 din 04 februarie 2005 și a procesului-verbal de adjudecare nr. x/05.02.2005 emise în cadrul dosarului de executare nr. 77/2004 a de Biroul Executorului Judecătoresc D., să oblige pârâta C. să îi lase în deplină proprietate și posesie imobilul în suprafața de 6.651 mp situat în Rm. Vâlcea, Str. x, identificat cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x a Municipiului Râmnicu Vâlcea, dezmembrat din suprafața totala de teren de 8900,59 mp pădure, situat în Rm. Vâlcea, Str. x, identificat cu numărul cadastral x, înscris in cartea funciara nr. x a Municipiului Râmnicu Vâlcea;

- să dispună rectificarea cărții funciare, în sensul radierii din CF nr. x a Municipiului Râmnicu Vâlcea a dreptului de proprietate a C. asupra terenului în suprafața de 6.651 mp pădure, situat în Rm. Vâlcea, Str. x, identificat cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x a Municipiului Râmnicu Vâlcea și intabularea dreptului de proprietate asupra acestui imobil in favoarea reclamantei A..

Prin sentința civilă nr. 1302 din 07 iunie 2022, Tribunalul Vâlcea a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. S.R.L., precum și cererea pârâtei C. S.R.L. privind aplicarea amenzii judiciare. A fost admisă excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâte și, în consecință, a fost respinsă cererea reclamantei, astfel cum a fost modificată. Reclamanta a fost obligată la plata sumei de 3.000 RON, cheltuieli de judecată către pârâta C. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 2504/2023 din 26 aprilie 2023, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1302 din 07.06.2022 pronunțate de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă și a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.000 RON către intimata C. S.R.L.

Împotriva deciziei nr. 2504/2023 din 26 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a declarat recurs reclamanta A..

Prin cererea de recurs, reclamanta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate pentru motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În dezvoltarea criticilor de recurs întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta a susținut că, prin hotărârea dată de instanța de apel, i-a fost încălcat dreptul de acces efectiv la justiție protejat atât de legislația internă, art. 21 din Constituție, cât și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturile Omului, apreciind că în cauză trebuia dat eficiență priorității blocului de convenționalitate, în sensul neaplicării normei interne care reglementează funcția negativă a autorității de lucru judecat.

În acest sens, a învederat că, deși instanța a făcut o analiză a speței din perspectiva îndeplinirii condițiilor art. 431 alin. (1) C. proc. civ., în cazul concret dedus judecății, problematica supusă dezlegării reclama o altă abordare, din perspectiva convențională, pentru a se statua dacă o atare soluție ar fi contrară prevederilor art. 6 din Convențională Europeană.

După ce a făcut trimitere la jurisprudența curții de contencios european și după ce a prezentat situația de fapt, respectiv parcursul litigiilor dintre părți, recurenta a arătat că instanța de apel a reținut că dreptul de proprietate al pârâtei C. S.R.L. nu a fost niciodată desființat, respectiv nu a fost constatat nevalabil printr-o hotărâre judecătorească.

Totodată, a arătat că instanța de apel nu a avut în vedere că, după pronunțarea hotărârii prin care a fost revocată donația imobilului în litigiu, atâta timp cât OCPI Vâlcea a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei, acesta nu justifica niciun interes pentru a solicita anularea actului de adjudecare. Iar, la momentul la care reclamanta avea interes să justifice o astfel de acțiune de anulare a actului de adjudecare, instanța de judecată i-a respins cererea, prin admiterea excepției autorității de lucru judecat.

Făcând trimitere la cauza Lungogi împotriva României, apreciind că speța pendinte este similară, a arătat că în acea cauză supusă analizei curții de contencios european s-a statuat că, prin reținerea autorității de lucru judecat, instanța a încălcat posibilitatea reclamantei de a avea acces efectiv la o instanță.

Prin criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reclamanta a susținut că hotărârea pronunțată de instanța de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, precum și că aceasta conține motive contradictorii.

Recurenta a învederat că reținerea instanței de apel referitoare la faptul că înscrierea/neînscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară ar avea efecte asupra titlului de proprietate asupra terenului în litigiu este lipsită de sens, întrucât titlul acesteia de proprietate este o hotărâre judecătorească, iar înscrierea în cartea funciară, potrivit vechiul C. civ., nu avea efect constitutiv de drepturi.

Prin cea de a doua critică, recurenta a susținut că motivarea instanței de apel conține motive contradictorii. În acest sens, a arătat că deși instanța de apel a reținut că titlul de proprietate al reclamantei este constituit de sentința civilă nr. 3042/03.06.2005, pronunțată de Judecătoria Vâlcea, în dosarul nr. x/2004, ulterior a statuat că aceasta nu deține un titlu de proprietate valabil.

În ceea ce privește critica formulată în sensul nemotivării hotărârii, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel nu a motivat în niciun fel de ce în cauza pendinte nu trebuie dat eficiență priorității blocului de convenționalitate, în sensul inaplicabilității normei interne care reglementează funcția negativă a autorității de lucru judecat și al aplicării directe a normei convenționale.

Totodată, a arătat că instanța de apel nu s-a răspuns în niciun fel la apărarea formulată în sensul aplicării în prezentul litigiu a cauzei Caracas împotriva României.

Concluzionând, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimata C. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare, solicitând anularea recursului.

În susținerea excepției, intimata a arătat că primul motiv de recurs constă în reiterarea, pe calea recursului, a primului motiv de apel formulat în fața primei instanțe de control judiciar, fără a fi aduse critici efective raționamentului juridic exprimat de curtea de apel.

Cu referire la al doilea motiv de recurs, intimata a arătat că instanța de apel a arătat în mod clar motivele pentru care în cauză nu se aplică cele statuate de Curtea Europeană în cauza Lungoci contra României.

În subsidiar, intimata a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, având în vedere că, în mod corect, au reținut instanțele de fond autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în litigiile anterioare purtate între părți.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Recursul recurentei este întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., argumentându-se, în esență, că, pe de o parte, a fost încălcat dreptul recurentei-reclamante de acces efectiv la justiție, instanțele de fond dând eficiență efectului pozitiv al puterii de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în dosarele nr. x/2010 și nr. y/2011, fără a înlătura de la aplicare noma internă care reglementează autoritatea de lucru judecat și aplicarea prioritară a normelor convenționale.

În concret, în opinia recurentei-reclamante, în cauza pendinte, nu trebuia analizată întrunirea condițiilor pentru reținerea autorității de lucru judecat a hotărârilor mai sus menționate, însă trebuia aplicat, cu prioritate, dreptul convențional, respectiv statuările curții de contencios european expuse în cauza Lungoci contra României.

Pe de altă parte, recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea pronunțată de curtea de apel este insuficient motivată, iar motivarea existentă conține elemente contradictorii.

Criticile recurentei-reclamante subsumate motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ. sunt nefondate.

Fără a proceda la o evaluare a situației de fapt, aspect inadmisibil în calea extraordinară de atac a recursului, Înalta Curte constată că, prin cererea inițială, recurenta-reclamantă a solicitat să se constate nulitatea absolută a actului de adjudecare nr. 77 din 04 februarie 2005 emis în cadrul dosarului de executare nr. 77/2004 al Biroul Executorului Judecătoresc D. și a procesului-verbal de licitație nr. x din data de 05.01.2005 emis în cadrul dosarului de executare nr. 77/2004 al Biroul Executorului Judecătoresc D. și, ca o consecință, revendicarea imobilului în discuție și rectificarea cărții funciare.

Prima instanță a respins cererea reclamantei ca neîntemeiată, iar instanța de apel a confirmat această soluție, respingând apelul formulat în cauză. Ambele instanțe au constatat existența unei identități de părți, obiect și cauză, deoarece și în litigiile anterioare (dosarele nr. x/2010 și nr. y/2011), reclamanta s-a întemeiat pe aceeași sentință civilă nr. 3042/03.06.2005, prin care a fost revocată donația imobilului în litigiu către societatea B. S.R.L..

Astfel, din hotărârile pronunțate în dosarele anterior precizate, rezultă că între părți s-au derulat raporturi litigioase care au avut ca obiect anularea actului de adjudecare nr. 77/5.01.2005 față de care s-a constat prescris dreptul la acțiune, raportat la dispozițiile art. 520 C. proc. civ., fiind reținută autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 2986/15.03.2021.

În privința capătului de cerere privind revendicarea, s-a reținut autoritatea lucrului judecat raportat la decizia nr. 179/A/2014 pronunțată în dosarul nr. x/2011, având ca obiect revendicarea bunului adjudecat prin licitația publică, și la sentința civilă nr. 643/13.07.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020. În privința capătului 3 de cerere s-a reținut autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 643/13.07.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020.

Trebuie menționat că, prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă nu a susținut că nu ar exista autoritate de lucru judecat, ci a criticat soluția instanțelor de fond pentru neaplicarea cu prioritate a dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană care, în opinia acesteia, înfrânge dispozițiile interne ce reglementează autoritatea de lucru judecat.

Analizând critica subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., formulată pe două paliere, respectiv, pe de o parte fiind invocată o nemotivare a hotărârii, iar pe de altă parte, fiind invocată ipoteza motivelor contradictorii, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, având în vedere cele ce urmează.

În ceea ce privește nemotivarea hotărârii, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel nu a motivat motivul pentru care, în prezenta cauză, nu trebuie dat eficiență priorității blocului de convenționalitate respectiv neaplicarea în speță a celor statuate de Curtea Europeană în cauza Lungoci contra României.

Analizând această critică, se observă că instanța de apel și-a justificat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 C. proc. civ., decizia atacată conținând elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea fiind clară și concisă, cuprinzând argumentele care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate.

Sub acest aspect, lecturarea hotărârii atacate relevă, contrar celor afirmate de recurenta-reclamantă, că instanța de apel a expus motivele pentru care nu se aplică în cauză cele statuate de Curtea Europeană în cauza Lungoci contra României.

Astfel, instanța de apel a reținut că în cauza supusă controlului curții de contencios european, reclamanta deținea un titlu de proprietate legal valabil, o hotărâre judecătorească de constatare a acestui drept, pe care nu o deținuse și în litigiul inițial, în care i s-a respins acțiunea în revendicare, reținând apoi, raportat la situația concretă din litigiul pendinte, că reclamanta A. nu deține un asemenea titlu, astfel că nu există identitate între cele două spețe.

Totodată, a reținut că art. 6 din Convenția Europeană și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului garantează dreptul de acces la un tribunal, dar nu în condiții absolute și în orice moment, ci cu respectarea normelor impuse de stat, căruia i se conferă dreptul de a stabili unele proceduri și termene care trebuie respectate, astfel încât să se asigure securitatea juridică a actelor și a faptelor care țin de dreptul civil.

Împrejurarea că apelanta-reclamantă nu a respectat, în litigiile anterioare, unele dispoziții procedurale sau substanțiale, și astfel anumite cereri au fost respinse ca prescrise ori ca inadmisibile, nu o îndreptățește să aibă garantat oricând dreptul de acces la o instanță, astfel încât să se adreseze autorităților judecătorești în orice moment sau în orice mod, printr-un exercițiu abuziv al dreptului de acces la justiție.

Concluzionând, instanța de apel a arătat că principiile ce decurg din art. 6 din Convenția Europeană nu pot înfrânge existența autorității lucrului judecat constatat de instanța română, atât timp cât s-a argumentat de ce s-a ajuns la această soluție, iar apelanta nu a respectat termenele și procedurile stabilite de legea internă.

Faptul că recurenta-reclamantă nu este de acord cu soluția la care a ajuns instanța de apel nu se traduce într-o motivare necorespunzătoare a deciziei, la fel cum neînsușirea apărărilor expuse de către parte nu reprezintă o nemotivare a hotărârii, în sensul exigențelor art. 425 C. proc. civ.. Ceea ce este esențial este faptul că instanța de apel a prezentat, în mod clar și coerent, argumentele pentru care a pronunțat soluția de respingere a apelului și de păstrare a soluției de respingere a cererii de chemare în judecată, fiind astfel posibilă realizarea controlului judiciar.

Totodată, este de menționat că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă.

Mai mult, instanța de judecată nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin cererea de chemare în judecată, ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Însă, motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc referiri la cauza Caracas contra României, cauză similară și care statuează tot în sensul celor expuse în cauza Lungoci împotriva României, decizia nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat, neputându-se afirma că hotărârea este nemotivată sau că a fost produsă o vătămare părții.

În ceea ce privește critica potrivit căreia decizia atacată conține motive contradictorii, Înalta Curte constată și că acesta este nefondată, întrucât în cuprinsul hotărârii analizate nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond apel structurând într-o manieră clară argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii reclamantei.

Astfel, contrar celor susținute de recurenta-reclamantă, lecturarea hotărârii relevă că instanța de apel a reținut și expus coerent situația de fapt și istoricul litigiilor purtate între părți, arătând, în mod judicios, motivele pentru care există identitate de părți, obiect și cauză între litigiul pendinte și litigiile anterioare, respectiv dosarele nr. x/2010 și nr. y/2011

Făcând o astfel de analiză a cauzei pendinte, instanța de apel a reținut, nu cum în mod eronat susține recurenta-reclamantă, că aceasta avea un titlu de proprietate valabil, respectiv sentința civilă prin care a fost revocată donația către societatea B. S.R.L., ci că, în dosarul nr. x/2010, reclamanta s-a folosit, în susținerea cererii, de aceeași sentință civilă, existând astfel și identitate de cauză între aceste litigii.

Pentru aceste argumente, toate criticile recurentei-reclamante subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sunt nefondate și urmează a fi respinse ca atare.

Lipsită de fundament este și critica prin care se reclamă încălcarea dreptului recurentei-reclamante de acces la justiție protejat de art. 21 din Constituția României și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin nesocotirea prevederile art. 20 alin. (2) din Constituția României.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, subsumat dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că, în cauza pendinte, instanța de judecată trebuia să dea prioritate blocului de convenționalitate, în sensul neaplicării normei interne care reglementează efectul negativ al autorității de lucru judecat și al aplicării directe a normei convenționale.

În acest sens, a apreciat că speța pendinte este identică, în ceea ce privește situația de fapt și raționamentul juridic, cauzei Lungoci contra României în care Curtea Europeană a statuat că prin respingerea celei de a doua acțiuni în revendicare, pe motiv că există autoritate de lucru judecat, a fost încălcat dreptul de acces al reclamantei la justiție.

Însă, recurenta se dovedește a fi în eroare atunci când reclamă faptul că instanțele din România trebuiau să aplice cu prioritate reglementările internaționale, respectiv Convenția și jurisprudența CEDO, în sensul pretins.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Constituția României, "Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile".

Interpretarea texului de lege relevă că judecătorul național este obligat a face aplicarea prioritară, directă, a dreptului comunitar atunci când există neconcordanțe între tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și dreptul intern, textul legal anterior enunțat completând prevederile art. 3 C. proc. civ. privind consacrarea priorității normelor obligatorii ale dreptului Uniunii Europene.

Legiuitorul a avut în vedere doar posibilul conflict între normele consacrate de Cod și normele obligatorii ale dreptului Uniunii Europene, aspect ce nu se verifică în speță.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat, în mod constant, asupra principiului autorității de lucru judecat (res judicata) în contextul dreptului la un proces echitabil, garantat de articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, statuând că acest principiu implică faptul că, odată ce o hotărâre judecătorească devine definitivă, aceasta nu poate fi reexaminată de către aceeași instanță sau de o altă instanță, cu excepția cazurilor prevăzute de lege (cum ar fi revizuirea în urma descoperirii de noi dovezi).

CEDO a stabilit, prin jurisprudența sa, că respectarea acestui principiu este esențială pentru asigurarea securității juridice și a stabilității raporturilor juridice. Totodată, a subliniat că, în principiu, o hotărâre definitivă trebuie să rămână astfel, iar redeschiderea unui proces poate fi justificată doar în circumstanțe excepționale, cum ar fi atunci când există o eroare fundamentală în procesul judiciar sau noi dovezi esențiale care nu au fost disponibile anterior.

Cu toate acestea, CEDO recunoaște că autoritatea de lucru judecat nu este absolută. În anumite cazuri, cum ar fi cele privind încălcarea drepturilor fundamentale, redeschiderea procesului poate fi necesară pentru a corecta o nedreptate gravă.

Însă, în cauza pendinte, raportat la circumstanțele particulare ale speței, astfel cum în mod judicios a reținut instanța de apel, nu există identitate între situația juridică a reclamantei A. și cea a reclamantei din cauza Lungoci contra României.

În cauza mai sus menționată, curtea de contencios european a fost chemată să analizeze dacă respingerea celei de-a doua acțiuni în revendicare pe motivul existenței autorității de lucru judecat a constituit o încălcare a dreptului reclamantei de acces la justiție.

Ceea ce este diferit între cele două spețe este că reclamanta Lungoci s-a prevalat, în cel de-al doilea proces, de un titlu de proprietate reprezentat de o hotărâre judecătorească de constatare a dreptului de proprietate, titlu pe care nu îl deținuse în litigiu anterior și care nu fusese analizat în prima acțiune în revendicare formulată.

În cazul concret dedus judecății, recurenta-reclamantă s-a prevalat de aceeași sentință civilă nr. 2297/2003, pronunțată în dosarul nr. x/2003 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea și de același titlu de proprietate nr. x/2003 eliberat autorului defunct, ambele analizate și evaluate de instanțele de judecată în litigiul anterior soluționat definitiv.

Susținerea recurentei în sensul că, până la momentul revocării donației prin hotărâre definitivă și irevocabilă, nu justifica un interes pentru anularea actului de adjudecare nr. 77/04.02.2005 nu poate constitui un motiv pentru reanalizarea cauzei, aceasta fiind o apărare ce putea fi opusă numai în litigiul anterior, în care s-a reținut că dreptul la acțiune al reclamantei în constatarea nulității actului de adjudecare este prescris.

Drept urmare, în mod corect, a reținut instanța de apel că principiile prevăzute de articolul 6 din Convenția Europeană nu pot prevala asupra autorității de lucru judecat stabilite de instanțele române, atâta timp cât această soluție a fost fundamentată și motivată corespunzător, iar apelanta nu a respectat termenele și procedurile prevăzute de legislația internă.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, reținând că decizia recurată a fost pronunțată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, va respinge ca nefondat recursul declarat.

Față de soluția pronunțată, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea recurentei la plata sumei de 5.000 lei‚ cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L., reprezentând onorariu de avocat, acestea fiind dovedite cu chitanța nr. x din 22 decembrie 2023, aflată la fila x bis din dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 2504/2023 din 26 aprilie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Obligă recurenta-reclamantă la plata sumei de 5.000 lei‚ cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L..

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 31 ianuarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.