ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2453/2025

Ședința publică din data de 9 mai 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informații:

La data de 13.06.2014 reclamantul A. și-a modificat cererea de chemare în judecată, în sensul reducerii pretențiilor solicitate prin capătul de cerere nr. x la suma de 1 leu.

La data de 17.09.2014 reclamantul și-a modificat din nou cererea de chemare în judecată, solicitând:

Pârâtul S.R.I. a formulat cerere de strămutare a dosarului, care a fost admisă prin încheierea nr. 3823/15.10.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecarea cauzei fiind strămutată de la Curtea de Apel Ploiești la Curtea de Apel Brașov, cu păstrarea actelor îndeplinite.

În consecință, prin încheierea din data de 22.10.2014 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a trimis cauza spre soluționare Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, unde a fost înregistrată la data de 18.12.2014.

Prin sentința nr. 51/F din 21 mai 2015, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată, precizată și modificată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informații.

Împotriva sentinței nr. 51/F din 21 mai 2015 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea acțiunii.

Cererea de recurs a fost admisă de Înalta Curte de Casație și Justiție dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare, dosarul fiind înregistrat pe rolul aceleiași instanțe sub nr. x/2014*.

Prin sentința civilă nr. 28 din 10 martie 2023, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea reclamantului A., astfel cum a fost modificată, formulată în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informații, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 28 din 10 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., în temeiul motivelor de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii date în al doilea ciclu procesual, iar pe fondul cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată.

În esență, în motivare, a susținut că depunerea in integralitate a documentației clasificate nu naste, a priori, atributul de a fi respinsa actiunea ci creează contextul ca reclamantul sa fie informat cu privire la natura acuzației ce i se aduce.

Ulterior, în urma administrării probatoriului se putea demonstra ca situația de fapt care constituie abatere disciplinara, din perspectiva paratului, nu comporta o asemenea catalogare, mai precis, se putea demonstra, ca pe fond, acțiunea este neîntemeiată si, implicit, actul administrativ contestat a fost emis cu încălcarea legii.

Prin măsura de atașare în integralitate a documentației clasificate nu a fost facuta decât sa respecte într-o forma aparenta limitele deciziei de casare, in realitate, dreptul la un proces echitabil al reclamantului a nu a fost respectat. Aceasta opinie trebuie privita si din perspectiva pronuntarii cauzei Corneschi vs Romania.

În mod eronat, instanța a pornit de la prezumtia absoluta ca ceea ce s-a reținut prin Raportul nr. x/04.02.2014 al DOSI, sub aspectul motivarii în fapt si în drept, corespunde fara putinta de tagada adevarului. O asemenea reținere nu este corectă deoarece necesitatea ca un act administrativ sa fie motivat in fapt si in drept, de o forma intriseca, iar nu prin completare cu argumente care provin din surse ce au stat la baza emiterii actului sau, mai grav, prin întâmpinări sau aparari formulate in cadrul unui dosar pendinte.

După declasificarea documentatiei au fost respinse toate probele care erau apte sa răstoarne prezumtia de legalitate a actului administrativ contestat, fiind pronunțată o hotarare nemotivata care nu prezinta o corelare intre probele existente in dosar si acuzațiile facute de parat, mergandu-se pe ideea ca "tot ceea ce afirma paratul este întemeiat".

A precizat că instanța de fond i-a permis accesul si studiul acestor înscrisuri clasificate prin intermediul apărătorului ales si, ulterior, s-a declasificat o parte din ele.

A criticat faptul că i s-au respins cererile de probatoriu, nefiidu - i acordată posibilitatea de a cotraargumenta ceea ce rapoartele declasificate afirmau. Rapoartele declasificate nefiind documente administrative in intelesul Legii nr. 554/2004 nu puteau fi contestate prin procedura exceptiei de nelegalitate dar puteau fi combătute sub aspectul valorii probatorii prin alte mijloace de proba.

Astfel, au fost încălcate limitele de casare si au fost nesocotite dispozitiile art. 315 alin. (1) si (3) C. proc. civ. în ceea ce privește necesitatea administrării unui probatoriu apt sa conducă la aflarea adevărului in cauza, prin nesocotirea art. 22 C. proc. civ., dar si in ceea ce priveste coroborarea prezumțiilor sesizate de către instanța de casare cu referire la obligativitatea de a se proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor si al dementelor probatorii ale părților.

Nesocotirea prevederilor art. 315 C. proc. civ. este sanctionata prin dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

In plus, o asemenea conduita procesuala a instanței de fond echivalează cu lipsa de rol activ deoarece nu a administrat si nu a permis recurentului sa administreze probele necesare pentru stabilirea adevărului în cauza si respectarea dreptului la apărare.

Cu referire la cel de-al doilea motiv de casare, a susținut că sentința de la fond este nemotivata sau cuprinde motive contradictorii. Or, potrivit art. 425 alin. (1) C. proc. civ., hotararea instanței trebuie sa cuprindă, printre altele, motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei si pe care se întemeiază solutia.

Doar legala motivarea a unei hotărâri se circumscrie noțiunii de proces echitabil in conditiile prevazute de art. 6 din Conventia a Drepturilor Omului.

Ceea ce interesează, atunci când se discuta legalitatea emiterii unui act administrativ este temeiul de drept menționat in acesta si in actele care au stat la baza emiterii lui, caci ceea ce se analizează este legalitatea respectivului act prin raportare la momentul emiterii acestuia si nu prin raportare la momentele ulterioare.

Referitor la cel de-al treilea motiv de casare invocat, a susținut că actul administrativ individual este o manifestare de voința care creează, modifica ori desființează drepturi si obligații in beneficiul ori sarcina uneia sau mal multor persoane, adresându-se unui anumit destinatar sau unei pluralități de destinatari, determinați sau determinabili prin conținutul actului.

Pe cale de consecința, principiul stabilității raporturilor juridice, care se deduce atât din prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție, cat si din preambulul Convenției, nu poate implica promovarea unui drept prin intermediul unei neegalității; obținerea sau apărarea unui drept ori protejarea unui interes, chiar legitim, nu se poate fonda pe un act a carul legalitate este îndoielnică.

Ca atare, analizând legalitatea si temeinicia actelor emise se poate observa ca acestea au fost emise de către parat fără respectarea dispozițiilor legale. Mai mult, marja de apreciere a instituției, nu respecta principiul proporționalității si nu a dat eficienta drepturilor si intereselor legitime ale reclamantului ignorând buna administrare a legii, în detrimentul echitații, justiției si legalității, principii ce trebuie sa stea la temelia tuturor raporturilor juridice dintr-un stat de drept.

In speța de fata, se poate constata ca actele atacate nu îndeplinesc condiția de legalitate externa a actului administrativ respectiv cerința motivării, paratul nu a precizat motivele pentru care se impune dubla sancționare. Mai mult, nu exista nicio alta justificare, cu excepția textului preluat din adresa nr. x/27.10.2021 emisa de S.R.I. ceea ce contravine principiului de baza al motivării actului administrativ, tipic sau asimilat.

De asemenea, paratul nu îsi poate insusi ideea ca un asemenea act administrativ poate fi motivat ulterior/nu ar trebui motivat tocmai prin prisma libertatii absolute de care dispune autoritatea.

În conformitate cu Rezolutia Comitetului de Ministri ai Consiliului Europei nr. (77) 31 cu privire la protectia individului in relatia cu actele autoritaților administrative, cand actul administrativ este de o asa natura incat afectează în mod negativ, drepturile, libertățile sau interesele, persoana vizata trebuie fie informata cu privire la motivele care au stat la baza actului. In aceeasi maniera trebuie motivat și justificat refuzul de a recunoaste un drept ori un interes legitim exhibat de particular.

De asemenea, orice decizie de natura a produce efecte privind drepturile si libertătile fundamentale trebuie motivata nu doar din perspectiva competentei de a emite acel act administrativ, ci si din perspectiva posibilității persoanei si a societății in ansamblul el de a aprecia asupra legalității si temeiniciei măsurii, respectiv asupra respectării granițelor dintre puterea discreționară (marja de apreciere) si arbitrariu.

A invocat, în fundamentarea susținerilor din recurs, jurisprudența CJUE în materie precum și pe cea a instanțelor naționale prin care s-a retinut ca motivarea unei decizii administrative nu poate fi limitata la considerente legate de competenta emitentului ori la temeiul de drept al acesteia, ci trebuie sa conțină si elementele de fapt care sa permita, pe de o parte, destinatarilor sa cunoasca si sa evalueze temeiurile deciziei, iar pe de alta parte, sa faca posibila exercitarea controlului de legalitate.

În acest sens, nemotivarea deciziei de eliberare din functia publica reprezintă o cauza de nulitate a acesteia, întrucat obligația motivarii actului administrativ reprezintă o cerinta de legalitate, acceptata alat pe plan intern, cat si la nivel comunitar, constituind o garanție împotriva arbitrariului.

A susținut că actele administrative contestate nu sunt motivate in fapt si drept. În plus, la dosarul cauzei nu exista un act prin care sa i se aplice sanctiunea disciplinara. Simpla comunicare, printr-o adresa emisa de o unitate din SRI a masurilor dispuse, fara ca acestea sa fie însușite si semnate de cate Directorul SRI, nu echivalează cu un ordin si nu poate înlocui act administrativ.

Adresa nr. x/03.03.2014 prin care i s-a comunicat aplicarea sancțiunii disciplinare nu este indicata motivarea in fapt a acesteia si nici temeiul legal. Trimiterea la pseudo motivul "lipsa de sinceritate a curajului răspunderii pentru faptele comise, superficialitate in îndeplinirea atribuțiilor funcționale si regulilor privind compartimentarea si conspirativitatea muncii" nu este in măsura sa justifice nemotivarea in fapt sau in drept a actului administrativ emis. In plus, sintagma mai sus este una vaga si mult prea generala.

I s-a încălcat dreptul la apărare pentru că nu i s-au adus la cunoștința faptele care i se imputa, că nu i s-au adus la cunoștință rezultatele celor 2 testari poligraf pe care le-a trecut cu brio; nu i s-a prezentat nicio proba care sa sutina acuzația; nu i s-a oferit posibilitatea de prezenta probe în procedura administrativa pentru a combate acuzația; nu s-au aplicat prevederile Legii nr. 80/1995 care stabileau obligativitatea înștiințării consiliului de onoare si consiliului de judecata, for militar care i-ar fi permis respectarea dreptului la aparare.

Cu privire la eliberarea din functie si punerea la dispozitie trebuie avut în vedere ca procedura administrativa a fost parcursa in mod eronat. Cu privire la mutarea in alta unitate s-au incalcat prevederile art. 84 din Legea nr. 80/1995.

Cu privire la retragerea autorizației de acces la informații clasficate a menționat că, in mod eronat, instanța de fond a reținut că aceasta nu ar reprezenta o operațiune administrativa. Or, trebuie facuta distincția intre neacordarea autorizației de acces si retragerea acesteia care întotdeauna trebuie sa fie motivata.

Pentru o singura presupusa abatere disciplinara i s-au aplicat mai multe sanctiuni chestiune care contravine oricarei norme de drept aplicabile în materie. Acest aspect se poate verifica inclusiv din maniera in care partea adversa înțelege sa-si formuleze apărările.

In ceea ce privește necesitatea motivarii in fapt, ipoteza de lucru este simpla întrucât partea adversa recunoaște prin apărările invocate ca o asemenea obligativitate nu a fost complinita. Obligatia de a motiva actul nu poate fi complinita printr-o apărare formulata in cuprinsul unei întâmpinări, acele pseudo motive din întâmpinare la care se face referire sunt generale si abstracte. Nu rezultă în ce ar consta categoria riscurilor generate de reclamant la adresa informațiilor clasificate, gestionate la nivelul instituției sau in ce se materializează riscurile si vulnerabilității de securitate în activitatea desfășurată, acestea nefăcând parte din categoria unor situații protejate sau reglementate de către dispozițiile legale aplicabile in materie.

Asadar, motivarea unui act administrativ are doua laturi esențiale, respectiv indicarea textelor legale apucabile situatiei date, precum si, indicarea împrejurărilor de fapt pe baza cărora s-a reținut aplicabilitatea acelor texte legale, in contextul in care motivarea constituie o garanție contra arbitrariului administrației publice si numai aceasta face posibila exercitarea efectiva a dreptului la apărare, in acord si cu jurisprudența aceleiași instanțe supreme.

A mai invocat prevederile art. 264 C. proc. civ., cu mențiunea că interpretarea acestui text de lege trebuie sa se facă prin raportare la existenta sau inexistenta unor alte mijloace de proba care confirma la acest moment respectivele acțiuni sau inactiuni incriminatorii.

A menționat că nu cunoștea conținutul datelor si informaților amintite de pârât si nici cine este autorul acestora, astfel că nu putea sa i impute ca nu a fost sincer cu ofițerii care l-au anchetat în timpul interviului de securitate. Pozitia sa fost una clara, insa consemnata in mod eronat in cuprinsul actului, astfel ca nu exista cadrul formal care ar fi impus efectuarea celui de-al doilea test poligraf.

Pentru toate aceste motive, a solicitat admiterea recursului.

Intimatul - pârât Serviciul Român de Informații a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate în cauza de față aceasta fiind dată cu aplicarea dispozițiilor legale incidente speței.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate și a apărărilor expuse, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Instanța de contencios administrativ a fost învestită de reclamantul A. cu o cerere de anulare a actului administrativ emis Serviciul Român de Informații prin care i s-a aplicat reclamantului sancțiunea disciplinară a "amânării în gradul următor pe timp de un an"; anulare a Ordinului Directorului S.R.I. prin care s-a dispus eliberarea reclamantului din funcția de "șef birou"; anulare a Ordinului Directorului S.R.I. prin care s-a dispus mutarea reclamantului într-o altă garnizoană decât cea de domiciliu și numit într-o funcție inferioară; obligare a pârâtului la repunerea reclamantului în funcția anterioară, de "șef birou"; obligare a pârâtului la plata de daune materiale constând în salariul nerealizat (diferența de venituri lunare dintre cele obținute în funcția de șef birou și cele acordate pentru funcția inferioară…pentru întreaga perioadă de timp cuprinsă între data eliberării din funcție și data repunerii efective în funcția avută anterior; obligare a pârâtului la plata către reclamant a daunelor morale în cuantum de 10.000 Euro/echivalent în RON la cursul B.N.R.

Prima instanță, învestită cu rejudecarea dosarului după casarea cu trimitere a cauzei(potrivit parcursului procesual descris la punctul 1 al prezentei decizii), a apreciat caracterul neîntemeiat al pretențiilor deduse judecății și a respins acțiunea, reținând în motivare că aspectele de nelegalitate expuse de reclamant nu se confirmă.

În temeiul motivelor de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., invocând o defectuoasă apreciere a probelor de prima instanță, nemotivarea sentinței de la fondul cauzei precum și o interpretare și aplicare greșită a legii de prima instanță, reclamantul a solicitat casarea sentinței civile nr. 28/10.03.2023.

Astfel, prin primul motiv de recurs se invocă incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. conform căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Subsumat acestui caz de casare, recurentul - reclamant a susținut că s-a realizat o defectuoasă administrare a probatoriului în cauză, care nu a fost aptă să conducă la aflarea adevărului și să determine instanța să pronunțe o soluție în consecință.

Înalta Curte constată că în practica judiciară s-au mai conturat și alte aplicații ale motivului de recurs prevăzut în art. 488 pct. 5 C. proc. civ. și anume: încălcarea dreptului la apărare (ex. instanța a soluționat fondul cauzei fără a da cuvântul părților și fără a le da posibilitatea să formuleze și să administreze probe în dovedirea pretențiilor); încălcarea principiului disponibilității(ex. instanța a lăsat necercetate criticile ce au făcut obiectul cererii deduse judecății și a îndrumat reclamanții să urmeze calea unei alte acțiuni, fără să analizeze temeinicia pretențiilor în cauza dedusă judecății, lăsând astfel nesoluționat fondul pricinii); încălcarea principiului contradictorialității (instanța nu poate pronunța hotărârea și să rețină aspecte pe care nu le-a pus, în prealabil, în discuția părților); încălcarea principiului oralității dezbaterilor; etc.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, de fapt, recurentul-reclamant nu formulează critici privitoare la nerespectarea regulilor de procedură sau la încălcarea unor principii de drept, ci critică modul de apreciere al probelor care au determinat respingerea cererii deduse judecății, or, acestea nu reprezintă critici de nelegalitate care să fundamenteze motivul de casare invocat ci sunt critici de netemeinicie ce nu pot fi supuse controlului judiciar în cadrul recursului.

Concret, Înalta Curte reține că este neîntemeiată critica reclamantului în sensul că prima instanță care a dispus atașarea la dosarul cauzei a documentației administrative în format clasificat a încălcat dreptul la apărare al acestuia, deoarece, față de faptul că reclamantului prin intermediul unui reprezentant legal, care deținea certificat Orniss, i s-a dat posibilitatea studierii înscrisurilor atașate cauzei în probațiune și formulării apărărilor pertinente în proces nu i-au fost încălcate drepturile procesuale de maniera arătată în recurs.

Mai mult, alegațiile recurentului sunt combătute chiar de propriile susțineri din recurs, în sensul că a avut acces la documentația clasificată prin intermediul apărătorului ales din proces, iar, ulterior, o parte din înscrisurile clasificate au fost declasificate, astfel că a putut să le studieze si să formuleze apărări împotriva acuzațiilor aduse. Or, aceasta denotă respectarea drepturilor sale procesuale.

Faptul că, din înscrisurile administrate în probatoriu, prima instanță a statuat că pârâtul este cel care are dreptate, nu echivalează cu împrejurarea că reclamantului nu i s-a acordat posibilitatea de a se apăra sau nu i s-au respectat drepturile procesuale.

În același timp, Înalta Curte reține că este neîntemeiată critica reclamantului în sensul că prima instanță a înlăturat greșit probele propuse de acesta, pe care le aprecia concludente și pertinente soluționării cauzei, deoarece conduceau la aflarea adevărului, întrucât, față de obiectul cererii de chemare în judecată și de restul probelor administrate în cauză, proba cu martori sau cu suplimentare de interogatoriu, așa cum au fost acestea solicitate de recurentul - reclamant, nu prezentau relevanță pentru soluționarea cauzei.

Concluzionând, Înalta Curte constată că susținerile relevate de recurentul-reclamant privesc aspecte legate de probatoriul încuviințat și administrat de prima instanță, or, atât timp cât prima instanță s-a pronunțat asupra tuturor cererilor de probatorii formulate în cauza dedusă judecății, nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Prin următorul motiv de recurs se invocă incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. conform cărora, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască argumentele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanța de control judiciar constată că hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamant în contextul faptic dat.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că nu poate fi primit raționamentul recurentului-reclamant în sensul că judecătorul fondului nu și-a exercitat rolul activ conform dispozițiilor art. 22 C. proc. civ. de a stabili adevărul, situația de fapt și de a analiza motivele de nelegalitate dezvoltate în petitul acțiunii, ci a preluat doar apărările SRI.

Instanța de recurs subliniază că prin prisma motivelor de casare reglementate de legea de procedură nu trebuie confundată ipoteza lipsei motivării hotărârii judecătorești, ce poate fi cenzurată de instanța de control judiciar prin intermediul motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu ipoteza în care partea este nemulțumită de raționamentul logico-juridic expus de instanță în considerentele hotărârii pronunțate, apreciind că acesta nu corespunde în mod satisfăcător argumentelor prezentate în susținerea pretențiilor sau apărărilor sale, respectiv acestea nu au fost reținute ca întemeiate.

Prin urmare, se poate concluziona că hotărârea instanței de fond este clară, precisă și inteligibilă, conține referiri la probele administrate în cauză și este în concordanță cu acestea, răspunde în fapt și în drept tuturor pretențiilor și apărărilor formulate de părți și conduce în mod logic și convingător la soluția cuprinsă în dispozitiv.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs se invocă cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. conform căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Sub acest aspect, recurentul-reclamant susține că prima instanță în mod greșit a reținut că toate acuzațiile care i s-au adus de către pârât prin intermediul actelor contestate sunt fundamentate.

În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă, mai mult, recurentul nici nu identifică în concret textele de lege pe care instanța le-a interpretat/aplicat greșit ci doar face o teorie elaborată a nemotivării actului administrativ atacat în încercarea de fundamentare a recursului întemeiat pe motivul de casare mai sus amintit.

Astfel, în cadrul recursului, se reține că prima instanță în mod corect a analizat înscrisurile trimise de pârât, coroborate cu răspunsurile date la interogatoriu de către reclamant, și a stabilit că actele administrative contestate au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale.

În ceea ce privește sancționarea recurentului cu "amânarea înaintării în gradul următor pe timp de 1 an" de la 28.02.2014, Înalta Curte reține că recurentul a avut cunoștință de elementele, inclusiv cele de natură juridică, care au fundamentat această decizie de sancționare pentru lipsă de sinceritate, superficialitate în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, nerespectarea regulilor privind compartimentarea și conspirativitatea, așa cum rezultă și din documentele interne ce au caracter clasificat.

În conformitate cu dispozițiile Regulamentului militar și a ordinului intern și în baza aprobării Directorului Serviciului Român de Informații, a fost constituită o comisie de soluționare a contestațiilor, care a analizat toate aspectele care au condus la decizia de sancționare a acestuia și a reținut că cercetarea faptelor s-a făcut cu respectarea prevederilor legale și regulamentare, sancțiunea disciplinară fiind aplicată după ce s-a stabilit vinovăția celui în cauză, iar încadrarea acesteia s-a realizat ținându-se seama de cauzele și condițiile în care s-au comis abaterile, de urmăririle acestora, de gradul de vinovăție, de comportarea anterioară, precum și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea disciplinară a cadrelor militare respective.

Astfel, instanta de fond a reținut în mod corect că prin actul sancționator au fost expuse pe larg motivele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii Ordinului sus menționat, care a avut la bază atât dispozițiile legale în materie, cât mai ales Normele interne ale SRI referitoare la modul de stabilire și de sancționare a abaterilor disciplinare săvârșite de cadrele militare din cadrul acestui serviciu.

Prin urmare, critica din recurs privind nemotivarea actelor a căror anulare o solicită este nefondată.

În continuare, eliberarea din funcția de șef birou a recurentului s-a realizat în conformitate cu decizia conducerii SRI, cu respectarea prevederilor art. 76 și 78 din Legea nr. 80/1995 și ale ordinelor interne în materie, inclusiv ale art. 39 alin. (3) lit. c) din O.D.S.R.I. nr. S/1357/2011 pentru aprobarea Ghidului Carierei în SRI, întrucât în activitatea ofițerului s-au constatat o serie de deficiențe, care s-au repercutat asupra activității structurii din care făcea parte, iar decizia schimbării funcției cadrului militar, ca act managerial, nu îmbracă forma unei sancțiuni aplicate acestuia.

Înalta Curte reține că în conformitate cu prevederile Legii nr. 80/1995 numirea/mutarea cadrelor militare în funcții se face "la nevoile serviciului" nu "la nevoile cadrului militar" sau după cum își dorește acesta într-un moment sau altul al carierei sale, întrucât disciplina și ierarhia militară sunt stabilite în scopul unic al realizării obiectivelor specifice ale instituției.

Mai mult, afirmațiile recurentului - reclamant nu sunt susținute de probe și reprezintă doar opinii ale acestuia, fără corespondent în realitate, multe dintre aceste afirmații fiind contradictorii, așa cum am arătat și la analiza motivului de casare anterior.

Decizia și motivarea acesteia au fost comunicate recurentului, fiindu-i adus la cunoștință că măsura a fost luată de o comisie de verificare specială, constituită în baza aprobării Directorului Serviciului Român de Informații, care a evidențiat necesitatea adoptării unor măsuri manageriale pentru a conduce la eficientizarea îndeplinirii sarcinilor de securitate națională.

Totodată, procedura de punere la dispoziție în vederea numirii într-o altă funcție, s-a realizat în conformitate cu prevederile Legii nr. 80/1995 și reglementările interne, astfel că i s-a adus la cunoștință recurentului faptul că urma să fie numit pe o funcție de execuție într-o unitate neoperativă a Serviciului Român de Informații, în privința căreia acesta a avut posibilitatea de a exercita drept de opțiune.

În baza Raportului nr. x din 28.02.2014, a fost emis Ordinul Directorului Serviciului Român de Informații nr. DP 060 din 07.03.2014, prin care recurentul, aflat la dispoziția unității, a fost mutat la Oficiul pentru Supravegherea Secretelor de Stat, dar aceasta nu a reprezentat, contrar alegațiilor recurentului, aplicarea unei noi sancțiuni ci a reprezentat un act managerial, de bună administrare a activității instituției.

Așadar, mutarea recurentului la o altă unitate, în condițiile anterior arătate, s-a realizat cu respectarea legii.

Nu în ultimul rând, verificările de securitate întreprinse cu privire la recurent, așa cum a reținut și judecătorul fondului, au evidențiat elemente de natură a genera premise de risc pentru protecția informațiilor clasificate, în sensul dispozițiilor Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate și ale Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002.

Pentru clarificarea și completarea datelor care au relevat indicii potrivit cărora petentul a vehiculat în medii externe instituției, fără respectarea principiului "necesității de a cunoaște", date și informații privind activități specifice operative derulate la nivelul instituției pârâte a fost realizat interviul de securitate, conform prevederilor H.G. nr. 585/2002.

Cu această ocazie, s-au identificat elemente contradictorii față de situația reală, iar ofițerul a fost programat la testarea cu aparatul poligraf, însă a refuzat realizarea testului, context în care nu s-a aprobat revalidarea avizului privind accesul recurentului la informații clasificate naționale, situație care a determinat trecerea acestuia în rezervă din oficiu.

Această procedură, se reține de prima instanță, raționament validat și în recurs, s-a realizat cu respectarea art. 43 alin. (1) lit. b), art. 85 alin. (1) lit. m) și alin. (2) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare.

Din înscrisurile existente la dosar, rezultă că recurentul a realizat o serie de acțiuni pe cont propriu, fără a ține seama de ordinele șefilor ierarhici, ceea ce contravine regulamentelor în vigoare în acest domeniu de activitate. Or, prin valorificarea nelegală și nefondată a unor informații de către recurent au fost create riscuri de securitate din punct de vedere al compatibilității accesului la informații clasificate, astfel că toate măsurile dispuse împotriva acestuia s-au realizat cu respectarea legii.

În concluzie, Înalta Curte reține că niciuna dintre criticile dezvoltate de către reclamant nu este aptă a conduce la reformarea sentinței de la fondul cauzei, aceasta fiind expresia interpretării și aplicării corecte a legii.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva sentinței nr. 28/2023 din 10 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 9 mai 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.