ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3585/2020

Ședința publică din data de 15 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informații:

La data de 13.06.2014 reclamantul A. și-a modificat cererea de chemare în judecată, în sensul reducerii pretențiilor solicitate prin capătul de cerere nr. x la suma de 1 leu.

La data de 17.09.2014 reclamantul și-a modificat din nou cererea de chemare în judecată, solicitând:

Pârâtul S.R.I. a formulat cerere de strămutare a dosarului, care a fost admisă prin încheierea nr. 3823/15.10.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecarea cauzei fiind strămutată de la Curtea de Apel Ploiești la Curtea de Apel Brașov, cu păstrarea actelor îndeplinite.

În consecință, prin încheierea din data de 22.10.2014 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a trimis cauza spre soluționare Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, unde a fost înregistrată la data de 18.12.2014.

Prin sentința nr. 51/F din 21 mai 2015, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată, precizată și modificată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informații.

Împotriva sentinței nr. 51/F din 21 mai 2015 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea acțiunii.

3.1. În primul motiv de recurs, încadrabil în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a susținut faptul că hotărârea judecătorească este nelegală, întrucât a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, în condițiile în care instanța a respins în mod nelegal cererea sa referitoare la încuviințarea probei cu înscrisurile clasificate. De asemenea, instanța a refuzat să procedeze la declasificarea actelor administrative contestate în cauză, precum și a înscrisurilor relevante, chiar dacă acesta din urmă au calitatea de probe în dosar. Procedând astfel, instanța a încălcat dreptul său la apărare, întrucât s-a aflat în imposibilitatea de a combate aspectele reținute în actele administrative deduse judecății, precum și în documentația care a stat la baza emiterii lor.

Recurentul opinează în sensul că, prin maniera de abordare și de soluționare a speței, i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, drept reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

3.2. În cel de-al doilea motiv de recurs, încadrat în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susținut faptul că sentința contestată nu este corespunzător motivată.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurentul a arătat faptul că hotărârea judecătorească atacată nu cuprinde acele argumente juridice concrete care pot fi verificate în raport de materialul probator administrat în cauză. Cu alte cuvinte, considerentele hotărârii cuprind o motivare generală, abstractă și insuficientă, ceea ce echivalează cu lipsa acesteia. În plus, instanța nu a răspuns la motivele de nelegalitate ale actelor administrative de sancționare, ci doar s-a limitat să preia diferite pasaje din întâmpinarea depusă la dosar de partea adversă, ceea ce echivalează cu necercetarea cauzei.

3.3. În cel de-al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Criticile de nelegalitate subsumate acestui motiv de casare au fost prezentate de recurent la dosar recurs.

4.1. Intimatul Serviciul Român de Informații a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru argumentele prezentate la filele x recurs.

4.2. Recurentul A. a formulat răspuns la întâmpinarea intimatului .

5.1. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 10.02.2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Părțile nu au formulat puncte de vedere la raport.

Prin încheierea de ședință din data de 18.05.2017, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică, în condiții de contradictorialitate, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

5.2. Recurentul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 85 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare .

Intimatul a depus note de ședință în care a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, pe considerentul că aceasta nu are legătură cu speța dedusă judecății.

La termenul de judecată din data de 22.09.2017, Înalta Curte a sesizat instanța Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 85 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.

A fost depusă la dosar Decizia Curții Constituționale nr. 126 din 28.02.2019 prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate anterior arătată .

5.3. La termenul de judecată din data de 03.11.2017, Înalta Curte a respins cererea de declasificare a documentelor formulată de recurent, întrucât a avut în vedere faptul că cele mai multe dintre acestea sunt clasificate în clasa "strict secret" și fac parte din categoria informațiilor clasificate în clasa "secrete de stat", iar potrivit prevederilor art. 15 lit. f) din Legea nr. 182/2002 și celor ale art. 19 din H.G. nr. 585/2002, documentele conținând acest tip de informații pot fi declasificate doar prin Hotărâre a Guvernului, la solicitarea motivată a emitentului.

5.4. La termenul de judecată din data de 23.11.2018, în baza dispozițiilor art. 492 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a încuviințat recurentului administrarea probei cu înscrisuri.

Au fost înaintate la Compartimentul Documente Clasificate al Înaltei Curți de Casație și Justiție înscrisurile cu caracter "stric secret" și "secret".

5.5. Ambele părți au depus la dosar concluzii scrise .

II. Soluția instanței de recurs

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Așa cum s-a precizat la pct. I.1 al prezentei decizii, recurentul-reclamant A. a investit instanța de contencios administrativ cu acțiunea având ca obiect:

- anularea actului administrativ emis de pârât prin care i s-a aplicat sancțiunea disciplinară a "amânării în gradul următor pe timp de un an";

- anularea Ordinului Directorului S.R.I. prin care s-a dispus eliberarea reclamantului din funcția de "șef birou";

- anularea Ordinului Directorului S.R.I. prin care s-a dispus mutarea reclamantului într-o altă garnizoană decât cea de domiciliu și numirea într-o funcție inferioară;

- obligarea pârâtului la repunerea reclamantului în funcția anterioară, de "șef birou";

- obligarea pârâtului la plata de daune materiale constând în salariul nerealizat (diferența de venituri lunare dintre cele obținute în funcția de șef birou și cele acordate pentru funcția inferioară pentru întreaga perioadă de timp cuprinsă între data eliberării din funcție și data repunerii efective în funcția avută anterior;

- obligarea pârâtului la plata către reclamant a daunelor morale în cuantum de 1 leu la cursul B.N.R.

La data de 17.09.2014, reclamantul și-a modificat acțiunea, în sensul că a solicitat:

- anularea Hotărârii de a nu i se revalida avizul de securitate;

- anularea Ordinului emis de Directorul SRI prin care a fost trecut în rezervă;

- obligarea pârâtului la repunerea reclamantului în funcția de "șef birou" avută anterior;

- obligarea pârâtului la plata de daune materiale precum și la plata de daune morale în cuantum de 10.000 de Euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R.

Prima instanță a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele argumente juridice:

Reclamantul A. a avut calitatea de cadru militar activ în Serviciul Român de Informații, fiind angajat în funcția de "șef birou". Prin Ordinul emis de pârât la data de 13.12.2013, s-a dispus eliberarea reclamantului din funcția de "șef birou", iar acesta a fost pus la dispoziția unității până la finalizarea verificării speciale ordonată de conducerea instituției.

În urma verificărilor efectuate, a fost întocmit Raportul (…) prin care au fost dispuse mai multe măsuri, printre care și sancționarea reclamantului cu "amânarea înaintării în grad" pe timp de 1 an.

Prin Ordinul (…) emis de pârât la data de 07.03.2014, reclamantul a fost mutat la o altă unitate.

În actele administrative anterior nominalizate, s-a reținut faptul că au existat unele deficiențe în activitatea reclamantului care au avut repercusiuni asupra activității structurii din care acesta făcea parte. În atare situație, s-a dispus numirea reclamantului pe o funcție de execuție în profil neoperativ, potrivit pregătirii și experienței sale profesionale, precum și criteriilor de management resurse umane. Actele în discuție s-au întemeiat în drept pe dispozițiile art. 76, art. 78 din Legea nr. 80/1995, pe ordinele interne în materie, precum și prevederile din Ghidului Carierei în S.R.I.

Ulterior, reclamantului i-a fost retras de către pârât avizul de securitate și s-a dispus prin Ordin S.R.I trecerea acestuia în rezervă.

Reclamantul invocă încălcarea dreptului său la apărare în cadrul procedurilor desfășurate împotriva sa, faptul că nu i s-a adus la cunoștință actul administrativ prin care s-a aplicat inițial sancțiunea disciplinară, faptul că actul administrativ prin care a fost eliberat din funcția de șef birou nu i-a fost comunicat și că, în realitate, a fost sancționat de două ori de către pârât.

Prima instanță a apreciat că actele administrative contestate în cauză sunt legale.

Astfel, reclamantul a fost cadru militar activ în cadrul S.R.I., având gradul de maior, iar raporturile de muncă ale acestuia au fost guvernate atât de Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare cât și de dispozițiile Regulamentului de Ordine interioară în unitate și Regulamentele și Ordinele interne specifice S.R.I.

Potrivit dispozițiilor art. 76 din Legea nr. 80/1995:

"Mutarea cadrelor militare în activitate dintr-o unitate în alta, precum și schimbarea din funcții în cadrul aceleiași unități se efectuează o singură dată pe an, cu excepția situațiilor deosebite stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale."

În temeiul prevederilor art. 78 din aceeași lege:

"Numirea în funcție și eliberarea din funcție în unitățile militare, cu excepția funcțiilor publice în care numirea se face potrivit legii, precum și detașarea cadrelor militare în condițiile art. 77 se fac, în timp de pace și în timp de război, conform competențelor stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale."

Ordinul Directorului S.R.I. prin care s-a dispus "amânarea înaintării în gradul următor pe timp de 1 an" în ceea ce îl privește pe reclamant i-a fost comunicat acestuia verbal de către șeful D.G.M.R.U.O. al D.J.I. Prahova, iar reclamantul a semnat adresa prin care îi erau aduse la cunoștință atât aspectele comunicate verbal la data de 28.02.2014 cât și motivarea deciziei de sancționare.

Prima instanță a considerat că în actul administrativ de sancționare a reclamantului au fost expuse pe larg motivele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii sale.

Reclamantul a formulat contestație administrativă împotriva Ordinului anterior arătat care a fost analizată de către o Comisie constituită în temeiul regulamentelor militare/ordinelor interne. Această Comisie a apreciat că se impune respingerea contestației și menținerea sancțiunii disciplinare aplicate reclamantului.

În cadrul interogatoriului luat de către instanță, reclamantul a răspuns la întrebarea nr. 2 în sensul că:

"i s-a citit un document la data de 28.02.2014 (…) din care rezulta sancționarea." În răspunsul dat la întrebarea nr. 3, reclamantul a precizat că:

"a uzat de căile legale de contestare a măsurilor aplicate (…)." În raport de aceste răspunsuri, instanța de fond a apreciat că nu poate reține susținerile reclamantului în sensul că i-a fost încălcat dreptul la apărare sau că actul administrativ contestat este nemotivat în fapt și în drept.

Concluzia primei instanțe a fost aceea că și Ordinul (…) emis în data de 13.12.2013 de către pârât, prin care s-a dispus eliberarea reclamantului din funcția de "șef birou" și mutarea acestuia pe o altă funcție este temeinic și legal. Acesta a fost emis în aplicarea dispozițiilor art. 78 alin. (1) și a art. 82 lit. a) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare și a normelor interne S.R.I., iar măsura respectivă a fost luată ca "act managerial", astfel cum acesta este definit de art. 39 alin. (3) lit. c) din O.D. S.R.I. nr. (…) privind aprobarea Ghidului Carierei în S.R.I.

Potrivit prevederilor art. 82 lit. a) din Legea nr. 80/1995:

"Situația ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor în activitate, care sunt puși la dispoziție, se soluționează după cum urmează: pentru cei puși la dispoziție în vederea încadrării sau trecerii în rezervă ori în retragere, în termen de cel mult 3 luni. În cazuri excepționale, cu aprobarea ministrului apărării naționale, acest termen poate fi prelungit cu încă cel mult 3 luni. Pe timpul cât se află în această situație, cei în cauză îndeplinesc atribuțiile stabilite de comandanții unităților militare la a căror dispoziție sunt;"

Potrivit art. 109 alin. (1) din același act normativ:

"Dispozițiile prezentei legi se aplică în mod corespunzător și ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor aparținând Ministerului Administrației și Internelor și Ministerului Justiției, respectiv serviciilor de stat specializate în domeniul apărării și siguranței naționale care, potrivit legii, au în structurile proprii personal militar.

Din înscrisurile clasificate depuse de pârât rezultă faptul că reclamantul a fost audiat de către o comisie de verificare specială, iar acestuia i-a fost respectat dreptul de a-și prezenta propriile puncte de vedere în legătură cu aspectele care au făcut obiectul cercetărilor respective.

În răspunsul dat de reclamant la interogatoriul administrat în fața instanței (întrebarea nr. 6) acesta a arătat că:

"a fost chemat în fața comisiei și că a explicat punctul său de vedere (…)". La întrebările nr. 2, 3, 4 și 5 din interogatoriu, reclamantul a recunoscut că a fost informat despre aplicarea sancțiunii și a uzat de căile legale de contestare a măsurilor aplicate, că a fost convocat pentru a i se aduce la cunoștință hotărârea Comisiei de cercetare, dar și că instituția i-a răspuns în termen la fiecare solicitare.

Prima instanță a apreciat că actul administrativ prin care reclamantului i-a fost retras accesul la informații clasificate este legal emis.

Retragerea autorizației de acces la informații clasificate nu are natură disciplinară sau contravențională și nu reprezintă o sancțiune pentru acțiunile sau inacțiunile care constituie elemente de incompatibilitate pentru acces la informații clasificate, fiind un act administrativ prevăzut de dispozițiile de art. 9 lit. d) din Legea nr. 182/2002 ca o măsură de protecție a informațiilor clasificate.

Conform dispozițiilor art. 28 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 și a art. 155 din H.G. nr. 585/2002, dreptul de acces la informații clasificate se acordă numai pentru o perioadă limitată de până la 4 ani și în această perioadă pot fi reluate oricând verificările, în sensul de a se stabili dacă sunt îndeplinite condițiile legale, astfel că, pentru efectuarea verificărilor și pentru a se lua măsura de retragere a autorizației nu este necesară și nici obligatorie nicio sesizare și nicio solicitare de revalidare.

În cauză, retragerea autorizației se poate dispune de structura de securitate, iar verificările de securitate în ceea ce îl privește pe reclamant au evidențiat criterii de incompatibilitate pentru accesul la informații clasificate, situație care a determinat în mod evident trecerea acestuia în rezervă din oficiu.

Este nefondată susținerea reclamantului privind necomunicarea actului administrativ de retragere a accesului la informații clasificate și privarea sa, în acest mod, de posibilitatea de a cunoaște toate motivele de drept avute în vedere de către autoritatea emitentă și de a formula apărări.

Din actele dosarului, rezultă că reclamantului i s-a adus la cunoștință încetarea valabilității autorizației de acces la informații clasificate și, prin urmare, retragerea acesteia, existând posibilitatea efectivă de contestare, care, de altfel, a și fost valorificată, atât în procedura administrativă cât și în procedura judiciară.

În plus de aceasta, la completarea chestionarului de securitate, reclamantul a fost de acord ca neacordarea avizului de securitate să nu fie motivată, astfel cum se prevede expres în dispozițiile H.G. nr. 585/2002.

Curtea de Apel a reținut faptul că efectul nevalidării avizului privind accesul reclamantului la informații clasificate a avut drept consecință trecerea acestuia în rezervă. Ca atare, la emiterea Ordinului de trecere în rezervă, pârâtul a respectat dispozițiile art. 43 alin. (1) lit. b), precum și cele ale art. 85 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare.

Nu sunt fondate în cauză nici susținerile reclamantului referitoare la încălcarea de către pârât a dispozițiilor art. 22 alin. (3), art. 99 alin. (2) din Regulamentul disciplinei militare, art. 7 alin. (1) din Statutul cadrelor militare, art. 6 alin. (3) lit. e) și l) din Regulamentul disciplinei militare, aprobat prin Ordinul nr. M64/10.06.2013 al Ministrului Apărării Naționale.

Prima instanță a concluzionat în sensul că reclamantului i-a fost respectat dreptul la apărare, deoarece a fost audiat în fața Comisiei pentru a da explicații cu privire la faptele săvârșite, i-a fost permis să prezente toate elementele considerate utile în apărarea sa, iar, în cauză, emitentul actelor contestate a acționat potrivit competențelor conferite de art. 23 din Legea nr. 14/1992, care permit aplicarea de sancțiuni disciplinare prin Ordin dat în conformitate cu prevederile legale.

Înalta Curte nu împărtășește soluția judecătorului fondului cauzei pentru că reflectă o abordare superficială a cauzei .

Reevaluând materialul probator administrat în cauză prin prisma cadrului normativ aplicabil și răspunzând la criticile formulate în cadrul memoriului de recurs, ce pot fi subsumate motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., dar și la apărările intimatului din cadrul întâmpinării depuse la dosar, instanța de control judiciar constată următoarele:

1.1. Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității")

Motivul de casare în discuție are în vedere neregularități procedurale, precum și nerespectarea unor principii fundamentale care guvernează desfășurarea procesului, în speță, principiul dreptului la apărare și principiul dreptului la un proces echitabil.

Înalta Curte apreciază că prima instanță a încălcat dreptul la apărare al recurentului în condițiile în care, în aplicarea dispozițiilor art. 13 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu a pus în vedere intimatului Serviciul Român de Informații să depună la Compartimentul Documente Clasificate al instanței întreaga documentație clasificată, precum și actele normative cu caracter secret care au stat la baza emiterii actelor administrative deduse controlului de legalitate în prezenta cauză.

Aceste documente clasificate au fost depuse, în mare parte, abia în recurs, la Compartimentul Documente Clasificate al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța de control judiciar consideră că prima instanță, procedând astfel, a încălcat și principiul rolului activ al judecătorului, reglementat de dispozițiile art. 22 C. proc. civ.

Conform alin. (2) din norma anterior indicată:

"Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral s-au înscris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc."

În raport de această prevedere legală, prima instanță trebuia să pună în discuția părților necesitatea administrării probei cu înscrisurile cu conținut secret care au fundamentat emiterea actelor administrative contestate în cauză și să solicite, așa cum s-a arătat mai sus, prezentarea acestora la Compartimentul Documente Clasificate al instanței.

În consecință, în raport de aspectele anterior prezentate, Înalta Curte apreciază că este fondat motivul de casare analizat.

1.2. Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, conform jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare.

În același timp, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Întrucât Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, dreptul aflat în discuție nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată (cauza Albina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României).

Cu alte cuvinte, art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta nu îndeplinește exigențele menționate de textul legal mai sus citat.

Judecătorul fondului nu a clarificat aspectele esențiale ale speței, în condițiile în care la pronunțarea soluției nu s-a raportat la întreaga documentație cu caracter clasificat care a stat la baza emiterii actelor administrative contestate de recurent.

În concluzie, instanța de control judiciar constată că nemotivarea hotărârii sub aspectele de esență invocate echivalează cu necercetarea fondului cauzei.

În aceste condiții, vătămarea procesuală cauzată nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.

Prin urmare, instanța de trimitere urmează să procedeze la analizarea cauzei din perspectiva tuturor motivelor de nelegalitate invocate de recurent cu privire la actele administrative contestate și a apărărilor formulate în cauză de partea adversă, cu luarea în considerare a întregii documentații clasificate care a stat la baza emiterii acestor acte administrative.

1.3. În raport de motivul de casare anterior reținut, instanța de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurentă, subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 51/F din 21 mai 2015 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 iulie 2020.