ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5694/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 29.05.2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Procurorul Șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și Colegiul de Conducere al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, anularea în parte a hotărârii Colegiului de Conducere al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, cuprinsă în procesul-verbal din 26.04.2017, respectiv anularea părților din această hotărâre care fac referiri la persoana sa și stabilesc calificări cu privire la activitatea sau conduita sa profesională ori dispun alte măsuri privitoare la activitatea sa; recunoașterea dreptului său ca stabilirea abaterilor disciplinare precum și stabilirea competenței și performanței profesionale să-i fie stabilită exclusiv în cadrul procedurilor specifice reglementate legal potrivit Legii 303/2004, a Legii 317/2004, a Regulamentului din 04.10.2007 republicat, aprobat prin H.C.S.M. nr. 676/2007 republicată; obligarea pârâților la comunicarea tuturor hotărârilor Colegiului de Conducere precum și la comunicarea din dosarul profesional a rapoartelor întocmite de către Procurorul șef serviciu și a răspunsurilor primite la aceste rapoarte, care se referă la activitatea sa, în perioada 2014 și până la zi; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 01.11.2017, reclamantul a depus cerere modificatoare a acțiunii, prin care a solicitat anularea Ordinului nr. 564 din 29.06.2017 al Procurorului șef al DIICOT privind revocarea din funcția de procuror în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT); anularea Ordinului nr. 647/23.08.2017 al procurorului șef al DIICOT privind completarea Ordinului nr. 564 din 29.06.2017; constatarea nelegalității tuturor operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii Ordinului nr. 564 din 29.06.2017 al Procurorului Șef al DIICOT și a Ordinului nr. 647/23.08.2017 al Procurorului șef al DIICOT; reintegrarea sa în funcția deținută anterior, aceea de procuror în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT); obligarea pârâților în solidar, ca pe cheltuiala acestora, să publice într-un cotidian național și unul local din localitatea Cluj-Napoca, precum și pe site-ul DIICOT a hotărârii de anulare a celor două ordine, ca mijloc de restabilire a dreptului la reputație profesională, drept încălcat prin operațiunile administrative și actele administrative deduse judecății.

Prin sentința civilă nr. 1488 din 28 martie 2018, Curtea de Apel București a respins excepția inadmisibilității și a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, rejudecând, admiterea în integralitate a cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și completată.

În motivare recurentul arată că, sentința recurată s-a dat cu nesocotirea dispozițiilor art. 5 alin. (4) din Ordonanța nr. 78/2016 precum și ale art. 31 alin. (2) din Constituția României și art. 6 CEDO, art. 41 alin. (2) lit. c) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene în ce privește motivul de nelegalitate privind motivarea în fapt și în drept a Ordinului nr. 564/29.06.2017.

Consideră că în mod greșit prima instanță a reținut că, în cuprinsul Ordinului nr. 564/29.06.2017 au fost menționate dispozițiile normative incidente, hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii (în continuare CSM) nr. 444/2017 și nota serviciului resurse umane nr. 874/VI/14/2017 fără a lua în considerare motivele esențiale invocate în ce privește nemotivarea Ordinului nr. 564/29.06.2017 al Procurorului-șef.

Astfel, deși potrivit art. 5 alin. (4) din Ordonanța nr. 78/2016, "procurorii numiți în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism pot fi revocați prin ordin al procurorului-șef al acestei direcții, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției sau în cazul aplicării unei sancțiuni disciplinare", Ordinul Procurorului șef de revocare din funcție nu cuprinde nici măcar o minimă descriere a motivelor care au stat la baza emiterii ordinului și nici nu precizează că vreun act sau anexă ar face parte integrantă din acest act.

Ordinul de revocare nu conține nici măcar temeiul de drept al revocării, ci doar prevederi legale referitoare la norme procedurale.

Prin nemotivarea actului administrativ atacat și prin necomunicarea actelor care au stat la baza emiterii actului contestat, revocarea sa din funcție s-a efectuat cu încălcarea prevederilor art. 41 din Carta drepturilor fundamentale prin care se consacră " (a) dreptul oricărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea oricărei măsuri individuale care ar putea să îi aducă atingere; (b) dreptul oricărei persoane de acces la dosarul propriu, cu respectarea intereselor legitime legate de confidențialitate și de secretul profesional și comercial; (c) obligația administrației de a-și motiva deciziile.

În concluzie, Ordinul de revocare este lovit de nulitate, fiind lipsit în totalitate de motivele care au condus la revocarea sa din funcția de procuror în cadrul DIICOT, în aceste condiții actul nepermițând exercitarea unui control de legalitate.

Recurentul consideră că sentința recurată s-a dat cu nesocotirea dispozițiilor art. 5 alin. (4) din Ordonanța nr. 78/2016 precum și ale art. 31 alin. (2) din Constituția României și art. 6 CEDO, art. 41 alin. (2) lit. c) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, prin încălcarea dreptului la apărare cu prilejul desfășurării procedurii de emitere a Ordinului nr. 564/29.06.2017.

Se susține de către instanță, că, în toate etapele revocării din funcție i-au fost comunicate acestuia măsurile dispuse, fiindu-i acordată posibilitatea de a formula puncte de vedere, pe care a si exercitat-o,,

Menționează că nu i-a fost adusă niciodată la cunoștință, de către conducerea DIICOT intenția de revocare a sa din funcție, că în timpul controlului din aprilie 2017 a avut convingerea că este vorba despre un control tematic și operativ, nu unul făcut în scopul declanșării procedurilor de revocare.

A aflat despre demararea procedurilor de revocare consultând site-ul CSM și accesând ordinea de zi a secției pentru procurori din 30.05.2017 afișată cu 3 zile înainte de ședință.

Nu a avut cunoștință, la acel moment despre motivele avute în vedere de conducerea DIICOT pentru a cere revocarea, cu atât mai mult cu cât controlul din 2017 a avut drept concluzie necesitatea verificării întregii sale activități, neconcluzionând în vreun fel în ceea ce privește eventuala necorespundere profesională.

Faptul că CSM a amânat soluționarea cererii de revocare nu înseamnă că i-a asigurat dreptul la apărare în condițiile în care nu știa care sunt imputările care i se aduc și actele pe care acestea se sprijină iar secția pentru procurori a refuzat, atât în timpul procedurii dar și după avizarea revocării, să-i permită consultarea documentelor.

Recurentul mai susține că nu și-a putut formula apărările deoarece Referatul nr. x/2015 și Referatul nr. x/2015 nu i-au fost comunicate vreodată și, mai mult, deși Referatul nr. x/2015 este un simplu înscris, emis de procurorul-șef serviciu, instanța de fond a înțeles să-i confere atributele unui act administrativ și să-i acorde prezumția de legalitate.

Recurentul mai critică și faptul că, prima instanță nu a înlăturat din materialul probator acele probe constând în înscrisuri care nu au fost avute în vedere la emiterea Avizului CSM și la emiterea Ordinului de revocare din funcție.

Acesta susține că prima instanță trebuia să înlăture înscrisurile depuse la dosar de pârâtă care nu au fost avute în vedere la emiterea Avizului CSM.

De asemenea, în cadrul procedurilor de revocare a sa din funcție, nu au fost înaintate CSM mai multe documente, ceea ce dovedește o dată în plus nelegalitatea actelor atacate, dreptul său de apărare fiind grav încălcat, iar CSM nu a avut posibilitatea unei analize obiective, în cunoștință de cauză la emiterea avizului.

Recurentul arată că i-a fost încălcat dreptul la apărare - dreptul de a fi ascultat în cadrul procedurii de emitere a avizului cu privire la propunerea de revocare din funcție. Astfel, deși a solicitat în repetate rânduri documentația, aceasta nu i-a fost comunicată, fiindu-i refuzat acest drept, refuzat fiindu-i și studiul lor la arhiva instituției. Cu toate acestea, CSM nu a mai acordat un termen pentru ca să poată lua cunoștință de conținutul tuturor actelor înaintate CSM odată cu solicitarea procurorului-șef.

Greșit se susține că ar fi avut cunoștință de motivele și actele care au condus la revocarea sa din funcție iar pârâții-intimați nu au făcut dovada comunicării acestor documente, în posesia cărora a intrat doar prin mijlocirea instanței.

Apreciază, de asemenea, că ascultarea celui în cauză și verificarea apărărilor judecătorului sau procurorului cercetat sunt obligatorii și trebuie să se aplice și în situația asemănătoare privind procedura avizării cererii de revocare din funcție a procurorului în baza exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției publice.

Emiterea avizului de revocare de către CSM nu reprezintă un simplu formalism, o consecință directă a înaintării solicitării de către procurorul șef, ci trebuie să aibă la bază cercetarea riguroasă a documentației care stă la baza respectivei solicitări, precum și ascultarea și respectarea dreptului la apărare a persoanei față de care se ia măsura respectivă, cu atât mai mult cu cât vizează o măsură atât de gravă, de încetare a raporturilor de serviciu.

Se poate concluziona că CSM și-a însușit motivele procurorului șef și a acordat avizul solicitat, reținând existența "unor indicii" cu privire la exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor, ceea ce constituie de asemenea o încălcare a dreptului său la apărare și imprimă un caracter pur formal al avizului acordat prin Hotărârea 444/27.06.2017. Trebuie subliniat că acest aviz a fost dat cu majoritate, împrejurare care de asemenea trebuia avută în vedere de către instanță.

Recurentul arată că în toate etapele revocării sale din funcție, a fost lipsit de posibilitatea reală și efectivă de a-și formula un punct de vedere cu privire la toate acuzele, de a-i fi luată în calcul poziția, astfel încât soluția să fie rezultatul cercetării complete al celor ce au făcut obiectul controlului.

Or, cercetarea judecătorească nu poate complini obligația de ascultare și de respectare a dreptului la apărare a persoanei vizate în cadrul procedurii de revocare din funcție, asigurarea dreptului la apărare, a dreptului la un proces echitabil, prin ascultarea și punerea la dispoziție a întregii documentații reprezenta o condiție de legalitate a actului de revocare din funcție.

Recurentul mai critică sentința atacată și prin prisma greșitei aplicări a prevederilor legale în ce privește nelegalitatea Ordinului nr. 564/29.06.2017 ca urmare a nelegalității actelor care au stat la baza revocării din funcție.

Prima instanță susține în principiu că sintagma "controlul asupra activității procurorilor" nu se poate raporta la dispozițiile art. 69 alin. (1) și (2) din Legea nr. 304/2004 și că prevederile art. 65 alin. (3) din Legea 304/2004 sau cele ale art. 3 din O.U.G. nr. 78/2016 nu limitează obiectul controlului la modul de îndeplinire a anumitor atribuții ale procurorului iar recurentul apreciază că este greșită interpretarea dată acestor dispoziții legale.

Controlul exercitat de procurorul șef se limitează la verificarea îndeplinirii atribuțiilor de serviciu și a modului în care se desfășoară raporturile de serviciu cu justițiabilii și alte persoane implicate, iar nu la verificarea activității profesionale, a soluțiilor pronunțate în dosare, aspecte ce pot fi verificate numai în cadrul procedurilor de evaluare a activității profesionale a procurorilor, procedură reglementată de art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 78/2016 ce trebuie să respecte rigorile Legii 303/2004 și a Regulamentului privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor.

În opinia recurentului, există așadar două categorii de controale exercitate de procurorul șef al DIICOT. Un control al activității profesionale (art. 5 alin. (3) O.U.G. nr. 78/2016), ce are ca scop evaluarea activității profesionale ce trebuie să respecte rigorile Legii 303/2004 și a Regulamentului privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor și, un control al îndeplinirii atribuțiilor de serviciu de către procuror (art. 29 din Ordinul nr. 4682/2016 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al DIICOT), așa cum aceste atribuții sunt reglementate prin art. 29 alin. (3) și (4) din Ordinul nr. 4682/2016, care constituie premisa unei cercetări disciplinare care de asemenea se desfășoară după o procedură clar delimitată de lege.

Or, el nu a fost sancționat disciplinar, așadar această situație ce poate conduce la revocarea din funcție iese din calcul și rămâne a fi verificată cea de-a doua situație referitoare la exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu, însă nici acest caz de revocare din funcție nu poate opera cât timp nu s-a efectuat o procedură de evaluare a activității profesionale conform prevederilor legale.

Rezultă așadar că, Ordinul nr. 373/27.03.2017 prin care s-a dispus efectuarea unui control tematic și operativ pentru verificarea activității sale profesionale a fost emis în afara cadrului legal.

Se mai invocă greșita aplicare a prevederilor art. 79 (1) din O.U.G. nr. 78/2016 și art. 14 alin. (1) din Ordinul nr. 4682/2016 în ce privește Procesul-verbal din 26.04.2017 care a fost emis în afara ariei de competență și în afara atribuțiilor Colegiului de conducere

Hotărârea Colegiului de conducere s-a dat cu încălcarea prevederilor art. 14 alin. (1) din Ordinul nr. 4682/2016, fiind dată în afara competențelor legale si atribuțiilor stabilite de lege în favoarea Colegiului de conducere.

O activitate de control tematic și operativ nu putea viza decât dosarele aflate în curs de soluționare la momentul controlului, în caz contrar trecându-se în sfera evaluării activității profesionale care se desfășoară după o procedură distinctă.

Există neconcordanțe și fracturi logice în raționamentul instanței care nu pot conduce decât la concluzia că soluția Curții este nelegală, că actele care au stat la baza revocării sale din funcție nu s-au mulat pe formele și procedurile stabilite de lege reprezentând niște artificii și improvizații menite să conducă la revocarea sa din funcție cu nerespectarea drepturilor și garanțiilor prevăzute de lege, reprezentând acte care nu pot fi încadrate legal.

O altă critică vizează încălcarea prevederilor art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, nesocotirea prevederilor art. 3, art. 5 alin. (4) și art. 791 alin. (9) din O.U.G. nr. 78/2016 și a dreptului la apărare, în ce privește Ordinul nr. 647/23.08.2017 al Procurorului șef al DIICOT privind completarea Ordinului nr. 564 din 29.06.2017.

În opinia recurentului, Ordinul nr. 647/23.08.2017 al Procurorului șef al DIICOT de completare a Ordinului nr. 564/29.06.2017 s-a emis în afara cadrului legal.

Astfel, Ordinul nr. 564/29.06.2017 a intrat în circuitul civil și a produs efectele juridice scontate, anterior emiterii Ordinului nr. 647 din 23.08.2017 de completare, fiind adoptată și Hotărârea nr. 526/04.07.2017 de încetare a activității la DIICOT -Serviciul Teritorial Cluj, începând cu data de 03.07.2017 și revenirea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin începând cu aceeași dată.

Actul administrativ care a intrat în circuitul civil nu mai poate fi completat.

Ordinul nr. 564/29.06.2017 de revocare din funcție, act administrativ individual defavorabil, și-a produs în deplinătate efectele juridice, tocmai prin emiterea hotărârii CSM de încetare a raporturilor de serviciu la DIICOT Cluj începând cu data prevăzută în Ordinul de revocare, respectiv data de 03.07.2017.

Ordinul nr. 647/23.08.2017 a fost emis în afara competențelor legale ale Procurorului șef al DIICOT, deoarece, la această dată, el nu mai era procuror în cadrul DIICOT (fiind procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin), iar procurorul șef al DIICOT exercitând control numai asupra procurorilor din subordinea sa din cadrul DIICOT, nu mai era abilitat de lege să emită Ordine în ceea ce îl privește.

Nici Ordinul nr. 647 din 23.08.2017 nu cuprinde o reală motivare și nici prin acesta nu se reușește motivarea Ordinului nr. 564/29.06.2017. Pentru corecta motivare era necesară identificarea uneia dintre cele două situații expres prevăzute de lege prin art. 79

1

alin. (9) din Ordonanța nr. 78/2016 în cazul revocării, cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției, respectiv, cazul aplicării unei sancțiuni disciplinare și detaliere în concret a faptelor care conduc la concluzia exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor.

Nu sunt identificate în concret atribuțiile încălcate care să fie prevăzute în acte normative. Ordinul nr. 647 din 23.08.2017 face în final referire doar la art. 79

1

alin. (3)

1

din Legea nr. 304/2004 care se referă la condițiile de numire în cadrul DIICOT a procurorilor și nu la activitatea propriu-zisă a procurorilor DIICOT.

Prin raportarea la obligația general recunoscută, de motivare a actelor administrative, nu se poate concluziona decât că Ordinul nr. 564/29.06.2017 nu este motivat, la fel ca Ordinul nr. 647/23.08.2017, la rândul său nemotivat și lipsit de însemnătate juridică, în condițiile în care, motivarea actului administrativ constituie o garanție împotriva arbitrariului și se impune cu deosebire în cazul actelor prin care se modifică ori se suprimă drepturi sau situații juridice individuale și subiective.

O altă critică o constituie greșita aplicare a prevederilor art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 78/2016 și ale art. 79

1

alin. (9) din Legea nr. 304/2004 în ce privește critica privind lipsa unui proces obiectiv de analiză care să conducă la emiterea celor două Ordine.

Recurentul arată în acest sens că, dispozițiile legale ale art. 5 alin. (4) din Ordonanța nr. 78/2016, fac obiectul excepției de neconstituționalitate formulate în prezentul dosar și cu care a fost sesizată Curtea Constituțională (prin încheierea din 13.03.2018).

Nelegalitatea sentinței recurate este criticată și prin raportare la motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., constând în lipsa motivării sentinței în ceea ce privește motivele invocate în apărare de reclamant.

Măsura revocării din funcție reprezintă cea mai gravă dintre măsuri, care nu poate fi dispusă decât în cazul în care neregularitățile sau abaterile constatate ar fi atât de grave și cu consecințe atât de grave încât singura alternativă ar reprezenta cea de revocare din funcție.

Recurentul apreciază că a fost eliberat din funcție fără vreun motiv real și întemeiat iar faptul că și-a exercitat corespunzător atribuțiile de serviciu a fost dovedit, reluând fiecare acuzație adusă și apărările sale.

Intimata pârâtă DIICOT a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Intimata consideră că în mod temeinic și legal instanța de fond a respins acțiunea reclamantului apreciind, prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză și a întregului probatoriu administrat, ca fiind neîntemeiate criticile reclamantului.

În dezvoltarea motivelor de recurs sunt reiterate considerentele invocate înaintea primei instanțe, fără a fi solicitate noi probe.

Se arată astfel că, prin Ordinul nr. 564/29.06.2017, procurorul șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism 1-a revocat pe recurent din funcția de procuror în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj începând cu data de 03.07.2017.

Prin Hotărârea nr. 526/04.07.2017, Consiliul Superior al Magistraturii a dispus încetarea activității la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj a recurentului, începând cu data de 03.07.2017, ca urmare a revocării sale din funcția de procuror la DIICOT și revenirea acestuia la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin (unitate de parchet de la care provine), începând cu aceeași dată.

Prin ordinul nr. 647/23.08.2017, procurorul șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a dispus, la pct. 1, completarea preambulului Ordinului nr. 564/29.06.2017 în sensul detalierii motivării, astfel:

"întrucât procurorul A. și-a exercitat în mod necorespunzător atribuțiile specifice funcției iar conform pct. 2 din actul anterior menționat, acest ordin face parte integrantă din ordinul nr. 564/29.06.2017 al procurorului șef al DIICOT.

Apreciază criticile de nelegalitate a Ordinelor nr. 647/23.08.2017 și nr. 564/29.06.2017 ale procurorului șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism ca neîntemeiate.

Se arată astfel că, Ordinul nr. 564/29.06.2017 a fost emis în considerarea Hotărârii nr. 444/2017 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori prin care s-a avizat favorabil revocarea recurentului din funcția de procuror la D.I.I.C.O.T. și a notei nr. x/2017 a Serviciului de resurse umane din cadrul Direcției, înscrisuri invocate în motivarea actului administrativ.

În mod corect prima instanță a apreciat ca fiind îndeplinită în cauză cerința motivării actului administrativ atacat, prin referirea expresă la alte înscrisuri, și anume Hotărârea nr. 444/2017 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori și nota serviciului resurse umane nr. 874/VI/14/2017. În partea expozitivă a ordinului invocat s-a făcut trimitere la prevederile legale care permit procurorului șef Direcție revocarea din funcție a unui procuror subordonat, la cazurile în care se poate dispune o atare măsură, precum și la Hotărârea nr. 444/2017 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în care sunt expres menționate motivele care au impus revocarea din funcție a reclamantului iar motivarea din preambulul ordinului a fost detaliată.

În condițiile în care operațiunile administrative care fundamentează un act administrativ fac parte din acesta, fără îndoială că susținerea recurentului-reclamant în sensul că actul de revocare din speță nu este motivat este total greșită.

Astfel, motivele ce au determinat revocarea din funcție a recurentului rezultă din întreaga documentație ce a stat la baza emiterii ordinului de revocare, fiind expres menționate. Din respectivele înscrisuri rezultă că au fost emise cu respectarea prevederilor legale, iar reclamantul a avut cunoștință de conținutul acestora și și-a exercitat dreptul la apărare.

Așadar, intimata consideră că în speță, condiția motivării actului administrativ și-a atins scopul, fiind astfel îndeplinită, invocând în acest sens practica judiciară a instanței supreme.

În mod corect, în opinia intimatei, prima instanță a reținut că prin Ordinul nr. 647/23.08.2017 nu a avut loc o revocare a Ordinului nr. 564/29.06.2017, ci dimpotrivă, acesta a fost completat, prin redarea motivelor stabilite prin actele la care respectivul făcea referire.

Ordinul nr. 647/23.08.2017 nu cuprinde vreo dispoziție sau măsură cu privire la recurentul-reclamant ci, are ca scop redarea în chiar conținutul ordinului inițial a motivelor avute în vedere la emiterea acestuia, în condițiile în care acestea puteau fi determinate prin raportare la actele menționate în cuprinsul său.

După cum a menționat, supra/motivarea actului administrativ are ca scop acordarea posibilității persoanei care se consideră vătămată prin emiterea actului să formuleze apărări și instanței să analizeze rațiunile emiterii actului.

De asemenea, intimata consideră că în mod legal judecătorul fondului a respins ca neîntemeiate criticile recurentului-reclamant în sensul că actele care au stat la baza revocării (Ordinul nr. 373/27.03.2017 al procurorului șef al D.I.I.C.O.T., hotărârea Colegiului de conducere al D.I.I.C.O.T., Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori nr. 444/27.06.2017), precum și operațiunile administrative efectuate în vederea emiterii actelor administrative în discuție sunt nelegale, netemeinice, îndeplinite cu încălcarea dreptului la apărare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Prin Ordinul nr. 564/29.06.2017 emis de procurorul șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism recurentul a fost revocat din funcția de procuror în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul teritorial Cluj începând cu data de 03.07.2017.

Ordinul a fost emis în temeiul art. 3 alin. (2) și art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, art. 79

1

alin. (9) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere Hotărârea nr. 444/2017 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, prin care s-a avizat propunerea procurorului șef al DIICOT de revocare a recurentului din funcția de procuror în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Serviciul Teritorial Cluj și nota serviciului resurse umane nr. 874/VI/14/2017.

Prin Ordinul nr. 647/23.08.2017, procurorul-șef al DIICOT a dispus, completarea preambulul ordinului nr. 564/29.06.2017 iar la pct. 1 s-a precizat că "prezentul ordin face parte integrantă din Ordinul nr. 564 din 29 iunie 2017".

În ceea ce privește temeiurile legale în baza cărora a fost emis Ordinul nr. 564/29.06.2017, Înalta Curte constată că, potrivit art. 3 alin 2. art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 78/2016, în exercitarea atribuțiilor ce îi revin, procurorul-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism emite ordine cu caracter intern.

De asemenea, art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 78/2016 prevede că, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism pot fi revocați prin ordin al procurorului-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției sau în cazul aplicării unei sancțiuni disciplinare.

În acest sens și art. 79

1

alin. (9) din Legea nr. 304/2004 conform căruia, procurorii numiți în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism pot fi revocați prin ordin al procurorului-șef al acestei direcții, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției sau în cazul aplicării unei sancțiuni disciplinare.

Prin Decizia nr. 384/2020, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 657 din 24.07.2020, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate invocată de recurent în prezenta cauză și a constatat că sintagma "în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției", din cuprinsul dispozițiilor art. 5 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea DIICOT, este neconstituțională.

Prin această decizie, Curtea Constituțională a constatat că revocarea pentru exercitare necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției de procuror al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism trebuie să fie consecința unei evaluări a modului de exercitare a atribuțiilor respective, evaluare efectuată în baza unor criterii obiective. Cu alte cuvinte, legea trebuie să prevadă criterii și condiții obiective pentru evaluarea, de către procurorul-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, a exercitării atribuțiilor specifice funcției de procuror al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, întrucât concluzia rezultată în urma evaluării, în sensul că exercitarea atribuțiilor specifice a fost făcută în mod necorespunzător, conduce la încetarea activității acestuia în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. Or, nereglementarea unor criterii obiective de evaluare a modului în care un procuror al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și-a exercitat atribuțiile specifice funcției determină lipsa de claritate și de previzibilitate a sintagmei "în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției", cuprinse în art. 5 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016.

S-a mai constatat de către Curtea Constituțională că, nici textul de lege criticat, nici alt text din cuprinsul Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, al Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară ori al Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii nu prevede vreo procedură de evaluare a exercitării atribuțiilor procurorului sau vreo procedură similară cercetării prealabile, în baza căreia să se poată constata, ținând cont de criterii obiective, de către procurorul-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției de către procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. De pildă, nu se reglementează modul în care persoana vizată ia cunoștință de aspectele constatate, posibilitatea persoanei vizate de a fi ascultată ori posibilitatea de a contesta aspectele constatate, textul criticat stabilind doar că procurorul-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism poate revoca procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției.

Totodată, Curtea a reținut și că, solicitarea/emiterea, în mod obligatoriu, a unui aviz de către Consiliul Superior al Magistraturii nu acoperă viciile constatate anterior, ținând cont și de faptul că avizul menționat are un caracter consultativ. Mai mult, legiuitorul nu a prevăzut în cadrul procedurii de emitere a avizului Consiliului Superior al Magistraturii posibilitatea de citare a procurorului vizat de revocare.

În consecință, Curtea Constituțională a arătat că, lipsa unor norme, care să prevadă, pe de-o parte, criteriile și condițiile revocării procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în caz de exercitare necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției, iar, pe de altă parte, procedura revocării pentru exercitare necorespunzătoare a atribuțiilor specifice - determină neclaritatea și imprevizibilitatea textului de lege criticat, contrar dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, referitoare la principiul legalității, în dimensiunea sa referitoare la calitatea legii. Cu alte cuvinte, Curtea constată că dispozițiile art. 5 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 nu creează cadrul clar, predictibil și lipsit de echivoc cu privire la condițiile și procedura de revocare a procurorului Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, pentru exercitare necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției.

În final, Curtea a reținut că, viciul de neconstituționalitate, constatat de Curtea Constituțională cu privire la dispozițiile art. 5 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016, subzistă și în ceea ce privește prevederile art. 79

1

alin. (9) din Legea nr. 304/2004. Având în vedere limitarea prevăzută de art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea nu se poate pronunța în acest cadru cu privire la dispozițiile art. 79

1

alin. (9) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Față de această decizie, de considerentele acesteia, Înalta Curte constată că recurentul a fost revocat din funcția de procuror DIICOT pentru exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției în lipsa unei proceduri de evaluare a modului în care acesta și-a exercitat atribuțiile specifice funcției, o procedură care să prevadă criterii și condiții obiective de evaluare și, mai ales, care să garanteze respectarea dreptului la apărare al persoanei în cauză, respectiv, modul în care persoana vizată ia cunoștință de aspectele constatate, posibilitatea persoanei vizate de a fi ascultată ori posibilitatea de a contesta aspectele constatate, așa încât toate criticile recurentului referitoare la imposibilitatea de a-și formula apărarea față de modul în care intimații au ajuns la concluzia exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției, sunt întemeiate. Față de aceasta, Înalta Curte consideră că nu se mai impune analizarea celorlalte motive de nelegalitate invocate de recurent.

Așadar, Ordinul nr. 564 din 29.06.2017 emis de procurorul șef al DIICOT privind revocarea din funcția de procuror în cadrul DIICOT a recurentului și Ordinul nr. 647/23.08.2017 privind completarea Ordinului nr. 564 din 29.06.2017 sunt nelegale, după cum sunt nelegale și toate operațiunile administrative care au stat la baza emiterii Ordinului nr. 564 din 29.06.2017 și a Ordinului nr. 647/23.08.2017, urmând ca acestea să fie anulate, iar ca o consecință a anulării, recurentul-reclamant urmează a fi reintegrat în funcția deținută anterior, aceea de procuror în cadrul DIICOT.

În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâților în solidar, ca pe cheltuiala acestora, să publice într-un cotidian național și unul local din localitatea Cluj-Napoca, precum și pe site-ul DIICOT hotărârea de anulare a celor două ordine, ca mijloc de restabilire a reputației profesionale, drept pe care recurentul îl consideră încălcat prin operațiunile administrative și actele administrative deduse judecății, Înalta Curte constată că la momentul emiterii ordinului de revocare din funcție, intimații-pârâți nu au ieșit public pentru a anunța luarea acestei măsuri față de recurent, iar faptul că pe unele site-uri sau în unele publicații locale au existat articole de presă privind măsura revocării recurentului din funcția de procuror DIICOT, nu poate fi imputat intimaților. Drept urmare, nici reintegrarea în funcție dispusă prin prezenta nu se impune a fi publicată.

De asemenea, deși reclamantul a formulat și capetele de cerere privind recunoașterea dreptului său ca stabilirea abaterilor disciplinare precum și stabilirea competenței și performanței profesionale să fie stabilite exclusiv în cadrul procedurilor specifice reglementate legal de Legea nr. 303/2004, Legea nr. 317/2004, Regulamentul din 04.10.2017 republicat aprobat prin Hotărârea CSM nr. 676/2007 republicată și de obligare a pârâților la comunicarea tuturor Hotărârilor Colegiului de conducere, la comunicarea din dosarul profesional a rapoartelor întocmite de către Procurorul șef serviciu precum și a răspunsurilor primite la aceste rapoarte, care se referă la activitatea sa, în perioada 2014 și până la zi, Înalta Curte constată că acestea nu sunt veritabile capete de cerere ci țin de argumentația acțiunii în anulare și de probatoriul cauzei iar tratarea lor nu se mai impune în considerarea efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 384/2020.

Față de toate considerentele anterior menționate, recursul urmează a fi admis, în baza art. 496 C. proc. civ., sentința atacată va fi casată iar în rejudecare, se va admite în parte cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamant, se va dispune anularea Ordinului nr. 564 din 29.06.2017 emis de procurorul șef al DIICOT, a Ordinului nr. 647/23.08.2017 privind completarea Ordinului nr. 564 din 29.06.2017 precum și a tuturor operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii acestora.

Se va dispune reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior, aceea de procuror în cadrul DIICOT și vor fi respinse restul pretențiilor.

În baza art. 453 alin. (1) și (2) C. proc. civ., intimații-pârâți vor fi obligați la plata către recurentul-reclamant a sumei de 4.250 RON, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale la fond și a sumei de 2.777,50 RON reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de către reclamantul A. împotriva sentinței nr. 1488/28.03.2018 pronunțate de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2017.

Casează sentința atacată și în rejudecare:

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Procurorul Șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și Colegiul de Conducere al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

Dispune anularea Ordinului nr. 564 din 29.06.2017 emis de procurorul șef al DIICOT privind revocarea din funcția de procuror în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism; a Ordinului nr. 647/23.08.2017 emis de procurorul șef al DIICOT privind completarea ordinului nr. 564 din 29.06.2017; a tuturor operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii Ordinului nr. 564 din 29.06.2017 și a Ordinului nr. 647/23.08.2017.

Dispune reintegrarea reclamantului A. în funcția deținută anterior, aceea de procuror în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

Respinge restul pretențiilor.

Obligă pârâții la plata către reclamant a sumei de 4.250 RON reprezentând cheltuieli de judecată parțiale.

Obligă pârâții la plata către recurent a sumei de 2.777,50 RON reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 noiembrie 2020.