ÎCCJ, Decizia nr. 71/2023

Ședința publică din data de 3 aprilie 2023

Asupra contestației în anulare;

Prin Decizia nr. 5165 din 1 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Prin Decizia nr. 264 din 5 decembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători a respins, ca inadmisibile, recursurile declarate de recurenta reclamantă A. S.R.L. și de recurentul C. împotriva deciziei menționate la pct. 1, pentru considerentele expuse rezumativ în continuare.

Prin Decizia nr. 2515 din 19 aprilie 2021, Înalta Curtea de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 73 din 3 mai 2018 a Curții de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal, a casat în parte sentința recurată, în sensul că a respins, ca nefondată, excepția autorității de lucru judecat și a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței recurate referitoare la excepțiile lipsei calității de reprezentant, acordând termen pentru rejudecarea fondului după casarea cu reținere.

Rejudecând cauza, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal a pronunțat Decizia nr. 5165 din 1 noiembrie 2021, menționată la pct. 1 din prezenta deciziei.

Din interpretarea dispozițiilor art. 483 din C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, s-a reținut că împotriva hotărârii pronunțate în soluționarea recursului, chiar dacă prin aceasta se soluționează fondul litigiului, nu poate fi exercitată o altă cale de atac a recursului, aceasta hotărâre judecătorească fiind definitivă, motiv pentru care, potrivit art. 129 din Constituție și art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., este inadmisibil recursul declarat de C. împotriva Deciziei nr. 5165 din 1 noiembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2013.

Împotriva deciziei menționate la pct. 2, recurentul C. a formulat contestație în anulare, pentru criticile arătate în continuare și fără a indica în mod expres vreunul dintre motivele reglementate de art. 503 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.

Contestatorul arată că, prin hotărârea atacată, instanța a omis să cerceteze motivul de recurs referitor la admisibilitatea "recursului la recurs" în materia contenciosului administrativ, în condițiile limitative reglementate de art. 21 din Legea nr. 554/2004, în raport de considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 1520 din 15 noiembrie 2011.

Susținând admisibilitatea recursului exercitat împotriva Deciziei nr. 5165 din 1 noiembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, contestatorul arată că prima instanță, Curtea de Apel Brașov, a soluționat cauza prin sentința nr. 111 din 4 iulie 2014 fără a intra în cercetarea fondului, iar, prin Decizia nr. 3256 din 18 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal a casat sentința respectivă și a trimis cauza, spre rejudecare, Curții de Apel Brașov.

În rejudecare, Curtea de Apel Brașov a pronunțat sentința nr. 73 din 3 mai 2018, în dosarul nr. x/2013, iar recursul împotriva acestei sentințe a fost admis prin Decizia nr. 2515 din 19 aprilie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal, instanța reținând cauza pentru a judeca litigiul pe fond pentru prima dată.

În această cronologie a procedurilor judiciare, contestatorul argumentează că Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal trebuia să se fi pronunțat în condițiile art. 480 alin. (5) din C. proc. civ. prin decizie supusă recursului în condițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004 și art. 483 din C. proc. civ., fiind în consecință admisibil recursul ce formează obiectul dosarului nr. x/2022

Astfel, se susține că, reținând inadmisibilitatea recursului în raport cu dispozițiile art. 483 din C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța a omis să răspundă punctual motivului de recurs invocat prin prisma dispozițiilor art. 480 alin. (3) și (5) raportat la art. 497 din C. proc. civ.

Totodată, contestatorul susține că, în dosarul nr. x/2022, a învestit Completul de 5 judecători cu o cerere de recurs la recurs în acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 1520 din 15 noiembrie 2011 și cu o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, instanța omițând să disjungă cererea de revizuire de cererea de recurs și să suspende judecata acesteia până la soluționarea recursului.

Analizând contestația în anulare, prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată că este nefondată, pentru considerentele arătate în continuare.

Prin criticile invocate în susținerea contestației în anulare, se argumentează, în esență, faptul că, soluționând recursul ce a făcut obiectul dosarului rn. x/2022, instanța de recurs a omis să se pronunțe, pe de o parte, asupra motivului vizând admisibilitatea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 480 alin. (3) și (5) raportat la art. 497 din C. proc. civ., iar pe de altă parte, cu privire la disjungerea cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, omițând, totodată, să suspende judecata revizuirii până la soluționarea recursului.

Deși contestatorul nu invocă în mod expres niciunul dintre cazurile reglementate de art. 503 din C. proc. civ., criticile referitoare la omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la anumite motive de recurs se încadrează în ipoteza reglementată de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., conform căreia:

"Art. 503. – (...)

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

(...)

Art. 503 alin. (2) din C. proc. civ. reglementează calea de atac extraordinară a contestației în anulare specială, stabilind situațiile în care hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, Completul de 5 judecători fiind învestit, în speță, cu o contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile pct. 3 al textului procedural menționat.

În sensul art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., prin cercetarea motivelor de casare se înțelege analiza motivelor de recurs, astfel cum au fost formulate prin cererea de recurs, iar nu omisiunea instanței de a răspunde fiecărui argument de fapt și de drept invocat de recurent, întrucât acestea se subsumează motivelor de recurs prevăzute de lege.

Pe calea contestației în anulare pentru acest motiv nu poate fi cenzurat modul în care instanța de recurs, analizând motivul de casare, a răspuns acestuia.

În cauză, se constată că, prin hotărârea ce formează obiectul contestației în anulare, instanța a soluționat recursurile declarate de A. S.R.L. și C., pronunțându-se asupra excepției inadmisibilității căii de atac exercitate, în raport cu dispozițiile art. 483 din C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, excepție de procedură care, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., face inutilă în tot cercetarea în fond a eventualelor motive de casare invocate în susținerea recursurilor respective.

În realitate, prin criticile invocate în susținerea motivului de contestație în anulare reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., contestatorul critică soluția dată prin hotărârea atacată excepției inadmisibilității recursurilor, pretinzând că instanța de recurs a omis să cerceteze argumentele pe care le-a invocat în susținerea admisibilității recursului.

Or, pentru considerentele arătate în precedent, susținerile contestatorului nu relevă o omisiune a instanței de a cerceta vreunul dintre motivele de casare, ci reprezintă veritabile critici prin care sunt repuse în discuție soluția și considerentele hotărârii atacate sub aspectul inadmisibilității recursului, invocându-se cu titlu formal omisiunea instanței de a cerceta argumentele invocate de recurent în susținerea admisibilității recursurilor din dosarul nr. x/2022.

Analiza argumentelor invocate de contestator cu privire la soluția și considerentele hotărârii atacate excedează limitelor învestirii instanței în calea extraordinară de atac a contestației în anulare, restrânsă la motivele expres și limitativ reglementate de art. 503 din C. proc. civ., în cadrul căreia nu se analizează legalitatea ori temeinicia hotărârii atacate, întrucât s-ar aduce atingere principiului res judicata.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 508 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de recurentul C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de C. împotriva Deciziei nr. 264 din 5 decembrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 aprilie 2023.