ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3539/2024

Ședința publică din data de 20 iunie 2024

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 12 mai 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a solicitat anularea Deciziei nr. 18528/14.12.2020 și a Procesului-Verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 07 octombrie 2020 înregistrat la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale cu nr. x/08.10.2020, suspendarea efectelor Deciziei, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 178 din 20 octombrie 2021, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a dispus anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 18528/14.12.2020 și a procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare din data de 07 octombrie 2020 înregistrat sub nr. x/08.10.2020, ambele emise de Agenția pentru Finanțare Investiții Rurale.

Împotriva sentinței civile nr. 178 din 20 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin decizia nr. 2930 din 30 mai 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva sentinței nr. 178 din 20 octombrie 2021 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată, și rejudecând cauza a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva deciziei nr. 2930 din 30 mai 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, a formulat contestație în anulare contestatoarea A. S.R.L. prin administrator judiciar B.., înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2023, solicitând anularea deciziei contestate și respingerea recursului formulat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 178 din 20 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

Contestatoarea a învederat, în esență, că dezlegarea recursului este rezultatul unei erori materiale constând în faptul că instanța de recurs a reținut ca motiv de menținere a procesului-verbal de constatare a neregulilor faptul că intimata-reclamantă nu a contestat existența neregulilor.

Apreciază că soluționarea recursului este rezultatul unei erori materiale constând în faptul că instanța de recurs a menținut procesul-verbal de constatare a neregulilor doar pentru câ intimata-reclamantă nu a contestat existența neregulilor, dar instanța de recurs nu a observat actele depuse la dosar și explicațiile sale privind motivele reale care au determinat apariția acestor nereguli.

Contrar celor invocate de AFIR prin recurs, a precizat și detaliat prin înscrisuri doveditoare atașate cererii de chemare în judecată și răspunsului la întâmpinare depuse în fața instanței de fand, care a fost valoarea reală a cheltuielilor efectuate pentru a relua activitatea fermei în urma efectelor negative produse de apariția epidemiei de pestă porcină africană.

Totodată, dezlegarea recursului este rezultatul unei erori materiale constând în faptul că instanța de recurs a reținut eronat că din moment ce intimata-reclamantă era informată din data de 09 mai 2019 despre extinderea epidemiei de pestă porcină, atunci aceasta nu poate invoca această epidemie ca pe un caz de forță majoră.

Contestatoarea a apreciat că suntem în prezența unei erori materiale în aprecierea instanței de recurs privind faptul că informarea din data de 09 mai 2019 cu privire la extinderea epidemiei de pestă porcină are drept rezultat imposibilitatea de a mai invoca existența cazului de forță de majoră.

Această apreciere a instanței de recurs este rezultatul unei erori materiale întrucât se afla la dosar dovada existenței cazului de forță majoră, anume Avizul de existență a cazului de forță majoră nr. 4671 din 21 noiembrie 2019 de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița (ANEXA nr. 21 la cererea de chemare în judecată), pe care din eroare materială instanța de recurs nu l-a observat și nu l-a analizat.

Pe de altă parte, în opinia contestatoarei, este de notorietate faptul că răspândirea pestei porcine africane, ca de altfel si răspândirea celorlalte forme de gripă aviară sau boala vacii nebune, se produce foarte rapid, fiind o boală contagioasă, astfel încât atunci când s-a emis informarea din 09 mai 2019, pesta era deja răspândită în România, iar aceasta chiar a întreprins toate demersurile necesare, ca să se aplice măsurile de dezinfecție și de igienizare pentru a încerca stoparea sau diminuarea răspândirii pestei porcine, fără însă a exista garanția reușitei totale a acestora.

Nu în ultimul rând, contestatoarea a învederat că dezlegarea recursului este rezultatul unei erori materiale constând în faptul că instanța de recurs a reținut eronat că intimata-reclamantă a semnat contractul de finanțare, în calitate de beneficiar, fără obiecțiuni.

Contestatoarea și-a întemeiat contestația în anulare pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Intimata Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, în principal, ca fiind inadmisibilă, iar în subsidiar, ca nefondată.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și decizia atacată, prin prisma prevederilor legale incidente, Înalta Curte constată că este nefondată contestația în anulare introdusă de contestatoarea A. S.R.L. prin administrator judiciar B.., pentru următoarele considerente:

Contestatoarea A. S.R.L. prin administrator judiciar B.. a întemeiat calea extraordinară de atac pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., potrivit căruia:

"(2)Hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: [...]2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale".

Din cuprinsul textului de lege, rezultă cerințele de admisibilitate ale căii extraordinare de atac și anume ca aceasta să fie îndreptată împotriva unei hotărâri pronunțate de instanța de recurs, iar prin motivele pe care se sprijină să fie invocată o presupusă eroare materială a instanței de control judiciar, intervenită cu ocazia soluționării recursului.

Caracterizarea "erorii" invocate de contestator ca reprezentând o greșeală materială, în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., nu face parte din aspectele de admisibilitate ale căii extraordinare de atac, ci din aspectele analizate de instanța de judecată în stabilirea caracterului fondat ori nefondat al contestației în anulare.

Înalta Curte, analizând motivele contestației în anulare cu care a fost învestită, reține, sub un prim aspect, că prin aceasta au fost formulate veritabile critici de netemeinicie și nelegalitate la adresa hotărârii atacate, iar motivele contestației în anulare se suprapun, în mare măsură, cu apărările invocate de contestatoare prin întâmpinarea formulată la recursul soluționat prin decizia contestată în cauză.

Pentru a fi incident acest caz de contestație în anulare, este necesar ca hotărârea împotriva căreia se îndreaptă contestația să fie pronunțată în soluționarea căii de atac a recursului, iar contestatorul să invoce existența unor erori materiale, săvârșite de instanța de control judiciar, care au influențat soluția astfel pronunțată. În definirea cazului de contestație în anulare privitor la existența unor erori materiale, textul de lege are în vedere greșelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ce conduc la retractarea hotărârii pronunțate și pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Înalta Curte constată că toate aspectele referitoare la pretinsa eroare materială au fost invocate de contestatoare ca apărări cu ocazia judecării recursului, soluționat prin decizia care face obiectul contestației în anulare dedusă judecății în cauză, și au făcut obiectul analizei instanței de recurs, astfel că eroarea materială invocată de contestatoare în prezenta cauză nu privește o greșeală materială a instanței de recurs, cu privire la date sau elemente din cuprinsul înscrisurilor aflate în dosarul cauzei, ci reprezintă un aspect privind conținutul cererii de recurs și pe care instanța de recurs l-a analizat cu prilejul soluționării acesteia.

Totodată, din motivele contestației în anulare reiese că contestatoarea este nemulțumită de soluția pronunțată în recurs, nefiind de acord cu aceasta și cu motivarea instanței or, Înalta Curte are în vedere că, potrivit normelor de procedură civilă, contestația în anulare nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părții care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.. Legiuitorul nu a intenționat ca, pe calea contestației în anulare, să deschidă părților posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie și/sau legalitate ale hotărârii judecătorești, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv pentru îndreptarea unor nereguli procedurale expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că în cauză nu se invocă de contestatoare o greșeală materială a instanței de recurs cu privire la date sau elemente ale dosarului cauzei, motivele prezentate în contestația în anulare referindu-se la însăși legalitatea deciziei atacate, contestatoarea formulând critici în concret cu privire la modul în care a înțeles instanța de recurs să soluționeze cererea de recurs. Contestatoarea invocă, așadar, o pretinsă greșeală de judecată, susțineri în raport de care Înalta Curte constată că motivele contestației în anulare nu se circumscriu noțiunii de "eroare materială", astfel cum este reglementată de prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A. S.R.L. prin administrator judiciar B.. împotriva deciziei nr. 2930 din 30 mai 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2021, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A. S.R.L. prin administrator judiciar B.. împotriva deciziei nr. 2930 din 30 mai 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2021, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 20 iunie 2024.