ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2087/2024

Ședința publică din data de 10 aprilie 2024

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12.05.2021 pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 și art. 1 pct. 1 din Legea nr. 554/2004, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, anularea Deciziei nr. 18528 emise în data de 14.12.2020 de către pârâtă, de soluționare a contestației formulate de A. S.R.L. împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 07.10.2020, înregistrat la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale sub nr. x/08.10.2020, respectiv anularea procesului-verbal contestat și a măsurilor stabilite în cuprinsul acestuia.

A mai solicitat suspendarea efectelor Deciziei, în temeiul dispozițiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 178 din 20 octombrie 2021, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și a dispus anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 18528/14.12.2020 și a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din data de 07.10.2020, înregistrat sub nr. x/08.10.2020, ambele emise de Agenția pentru Finanțare Investiții Rurale.

Împotriva a sentinței civile nr. 178 din 20 octombrie 2021 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecarea cauzei, a solicitat să se respingă cererea de chemare în judecată.

Recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 2930 din 30 mai 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva sentinței nr. 178 din 20 octombrie 2021 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal; a casat sentința recurată, și rejudecând cauza, a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În esență, instanța de recurs a reținut că Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale era îndreptățită la recuperarea sumelor acordate beneficiarilor care nu respectă criteriile de eligibilitate asumate, obligație pe care reclamanta a îndeplinit-o prin demararea controlului și emiterea procesului-verbal contestat, în condițiile în care societatea nu a îndeplinit criteriile de eligibilitate pe întreaga perioadă de derulare a contractului de finanțare.

Împotriva deciziei nr. 2930 din 30 mai 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire revizuenta A. S.R.L., întemeiată pe cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea cererii de revizuire și schimbarea deciziei atacate, în sensul respingerii recursului formulat de AFIR ca neîntemeiat și, pe cale de consecință, menținerea ca legală și temeinică a sentinței nr. 178, pronunțate în data de 20.10.2021 de Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, precum și obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de revizuire arată că la data de 22.12.2023 i s-a comunicat de către Parchetul European o copie a Ordonanței de clasare nr. x/2022 din data de 21.12.2023, împreună cu Decizia Camerei Permanente nr. 5 din data de 04.12.2023.

Prin Ordonanța de clasare nr. x/2022 din data de 21.12.2023 s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect două infracțiuni prevăzute de art. 181 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 78/2000 (aferente anilor 2019 și 2021), două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată (aferente anilor 2019 și 2021) și două infracțiuni de spălare a banilor (aferente anilor 2019 și 2021).

Susține că Ordonanța de clasare din dosarul penal nr. x/21.12.2022 și Decizia Camerei Permanente nr. 5 din data de 04.12.2023 reprezintă înscrisuri doveditoare în prezenta cauză, întrucât chiar în ședința publică din data de 16.05.2023, înainte ca instanța de recurs să declare deschise dezbaterile și să acorde cuvântul părților asupra recursului, reprezentantul recurentei-pârâte AFIR a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, constând în raportul emis de Oficiul European de Luptă Antifraudă prin care s-a concluzionat că intimata-reclamantă A. S.R.L. nu a respectat cerinta de eligibilitate, iar instanța de recurs a încuviințat-o.

Astfel, consideră că prezenta cerere de revizuire este admisibilă, întrucât instanța de recurs în motivarea deciziei a cărei revizuire se solicită s-a bazat și pe raportul emis de Oficiul European de Luptă Antifraudă, reținând că ar fi încălcat criteriul de eligibilitate EG2, respectiv demonstrarea îmbunătățirii performanței generale, în condițiile în care a reținut că societatea a înregistrat datorii restante, certe, exigibile la bugetul de stat și local, respectiv că ar fi încălcat criteriul de selecție S7 ca urmare a faptului că nu ar fi procesat în abatorul propriu cel puțin 50% capete animale obținute în ferma de reproducție; că a fost informată din data de 09.05.2019 asupra extinderii epidemiei de PPA, astfel că nu se justifică invocarea cazului de forță majoră pentru intrarea în stare de insolvență din data de 25.06.2020; că a semnat contractul de finanțare fără obiecțiuni, în care se prevede că se reține ca neregulă declararea beneficiarului în stare de incapacitate de plată sau declanșarea procedurii insolvenței.

Din înscrisurile invocate în cererea de revizuire reiese că respectivele cazuri de pestă porcină africană au fost reale, iar buletinele de analiză corespundeau adevărului.

Precizează că societatea a întâmpinat probleme foarte grave în ultimii ani, care s-au datorat unor factori ce exced voinței sale, cum ar fi incendiul de la fermă din noaptea de 13/14.08.2016, când au ars toate animalele de reproducție și toți purceii aflați în hala de maternitate; pesta porcină africană, care a determinat exterminarea tuturor porcilor în anul 2019, conform Avizului de existență a cazului de forță majoră nr. 4671 din 21.11.2019 și pandemia de Covid-19, care a scăzut semnificativ producția.

Consideră că în mod eronat instanța de recurs a reținut că nu este îndeplinită condiția de eligibilitate EG2, respectiv demonstrarea îmbunătățirii performanței generale, câtă vreme la data controlului nu avea datorii scadente la bugetul de stat, având în vedere emiterea Deciziei nr. 24691 din 03.09.2018 de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale pentru o perioadă de 60 de luni.

Pe de altă parte, arată că B. nu deține împotriva sa o creanță certă, lichidă și exigibilă, ci aceasta a fost contestată de către revizuentă și face obiectul dosarului nr. x/2020 aflat pe rolul Tribunalului Dâmbovița.

Arată că nu a prejudiciat bugetul Uniunii Europene ca urmare a intrării în procedura insolvenței, neexistând vreo dovadă în acest sens, cât timp proiectul a fost finalizat și perioada de monitorizare de către AFIR a proiectului s-a încheiat în 01.04.2023, deși despăgubirile încasate în urma apariției pestei porcine africane, în valoare de 2.703.948,21 RON, au fost insuficiente față de cheltuielile suportate pentru repopularea fermei, de aproximativ 6.701.763,64 RON.

Susține că nu se poate reține culpa sa pentru datoriile la buget, câtă vreme a achitat sumele eșalonate.

Învederează că în mod greșit a reținut recurenta faptul că nu a precizat valoarea reală a cheltuielilor și nu a prezentat documentele justificative, câtă vreme în răspunsul la întâmpinare depus în fața instanței de fond a detaliat cheltuielile pe care a trebuit să le suporte din cauza incendiului și a pestei porcine.

Pe de altă parte, consideră că în mod eronat instanța de recurs a constatat neîndeplinirea criteriului de selecție S7 ca urmare a faptului că nu a procesat în abatorul propriu cel puțin 50% capete animale obținute în ferma de reproducție.

Sub acest aspect, susține că în urma controlului din ianuarie 2020, organul de control a reținut că nu au fost aplicate sancțiuni financiare beneficiarului, deoarece acesta a făcut dovada demarării acțiunilor de remediere prin prezentarea Planului de remediere/acțiune nr. 363/11.02.2020, întocmit conform prevederilor art. 8 (3) din Anexa I la contractul de finanțare.

Totodată, arată că în perioada 04.02.2020 - 04.08.2020, Contractul de finanțare a fost suspendat conform Notificării de acceptare a suspendării Contractului de finanțare nr. x din 04.02.2020, astfel încât în această perioadă nu exista în sarcina sa obligația de a procesa în activitatea de carmangerie 50% din carnea provenită din producția proprie.

Revizuenta prezintă aspecte de fapt din derularea contractului de finanțare și problemele întâmpinare în perioada în discuție.

De asemenea, susține că, deși avea obligația de a folosi în activitatea de carmangerie 50% din materia primă din producția proprie, acest procent viza media activității totale efectuate pe întreaga perioadă de implementare și monitorizare a contractului de finanțare și, cum perioada de monitorizare a contractului de finanțare nu s-a încheiat, este prematur și eronat să se considere că nu a respectat această condiție.

Mai arată că, întrucât prin Actul adițional nr. x/11.08.2020 s-a aprobat prelungirea perioadei de monitorizare până la dala de 01.04.2023, rezultă că la acel moment AFIR nu a apreciat că se impune denunțarea contractului de finanțare, ci doar prelungirea perioadei de monitorizare, având în vedere tocmai situația de fapt din fermă și dificultățile prin care societatea revizuentă a trecut, însă ulterior, prin Decizie, a revenit asupra aceleiași situații de fapt și a solicitat restituirea întregului sprijin.

Critică cele reținute de către instanța de recurs în sensul că, întrucât a fost informată încă din data de 09.05.2019 asupra extinderii epidemiei de PPA, nu se justifică invocarea cazului de forță majoră pentru intrarea în insolvență din data de 25.06.2020, în condițiile în care răspândirea pestei porcine africane se produce foarte rapid, fiind o boală contagioasă.

Pe de altă parte, critică argumentul instanței de recurs în sensul că a semnat în calitate de beneficiar contractul de finanțare fără obiectiuni, prin care și-a asumat posibilitatea încetării valabilității contractului, de plin drept, fără nicio formalitate și fără intervenția instanței judecătorești, în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheiere ori executarea acestuia, inclusiv în cazul în care beneficiarul este declarat în stare de incapacitate de plată sau a fost declanșată procedura insolvenței.

Susține că aceste contracte de finanțare sunt contracte - tip, prestabilite, astfel încât beneficiarii nu au posibilitatea legală de a elimina anumite clauze sau de a impune includerea altora, iar în ipoteza existenței unor obiectiuni din partea beneficiarilor, singurul rezultat posibil este nesemnarea contractului.

Consideră că se impune revizuirea deciziei de recurs, întrucât instanța de recurs a reținut în mod eronat că a semnat contractul de finanțare, în calitate de beneficiar, fără obiecțiuni, întrucât posibilitatea de a formula eventuale obiecțiuni nu există în mod efectiv în cadrul contractelor de finanțare.

Critică și aspectul reținut de către instanța de recurs și de către autoritatea intimată în sensul că după intrarea în insolvență, societatea nu mai îndeplinește criteriile care au stat la baza selectării proiectului în vederea finanțării, întrucât o entitate aflată în dificultate economică nu respectă indicele de profitabilitate, înregistrează pierderi, nu are profit, ceea ce conduce la nerespectarea criteriilor de eligibilitate și selecție.

Mai arată că de la momentul semnării contractului de finanțare, în anul 2014, și până în prima parte a anului 2020, nu s-a pus problema intrării societății în insolvență și nu s-a constatat nicio neconformitate în derularea contractului.

Consideră că nu putea fi denunțat contractul de finanțare, câtă vreme societatea și-a îndeplinit întocmai obligațiile contractuale, a implementat proiectul și a manifestat transparență și dorință de a respecta obligațiile față de AFIR.

Invocă dezlegările date de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 342/24.09.2013 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011.

Susține că intimata nu a făcut dovada faptului că urmare a intrării în procedura generală a însolvenței a fost prejudiciat bugetul Uniunii Europene și că s-ar fi efectuat vreo cheltuială necuvenită.

Pe de altă parte, arată că principiul proporționalității a fost încălcat prin emiterea Deciziei de către autoritatea intimată.

Intimata Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

Susține că înscrisurile invocate în susținerea cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. trebuie să fie noi, să aibă forță probantă prin ele însele și să fi existat la data pronunțării hotărârii.

De asemenea, arată că înscrisurile respective trebuie să nu fi putut fi invocate în procesul anterior ca urmare a faptului că au fost reținute de partea potrivnică sau dintr-o împrejurarea mai presus de voința părților și să fie determinante pentru soluționarea cauzei.

Consideră că nu sunt îndeplinite aceste condiții și că revizuenta nu a arătat în concret în ce mod înscrisurile invocate ar fi determinat instanța să pronunțe o altă soluție.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de revizuire și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 513 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 și art. 201 alin. (1), (5) și (6) C. proc. civ.

Prin rezoluția din data de 26 ianuarie 2024 s-a fixat termen de judecată la data de 10.04.2024, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând cererea de revizuire prin prisma prevederilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, în speță nefiind îndeplinite condițiile prevăzute în art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Conform art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.:

"Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:[…] 5. după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților."

Cu referire la acest caz de revizuire, este necesar să fie îndeplinite cel puțin patru condiții: înscrisul să fie descoperit după darea hotărârii, dar să fi fost întocmit anterior pronunțării hotărârii, să fi fost reținut de partea potrivnică și să nu fi putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Înscrisurile invocate de către revizuentă prin cererea de revizuire ca fiind noi constau în Ordonanța de clasare din dosarul penal nr. x/21.12.2022 al Parchetului European și Decizia Camerei Permanente de închidere a cazului nr. 5 din data de 04.12.2023 din același dosar penal al Parchetului European.

Înalta Curte constată, însă, că înscrisurile invocate de către revizuentă nu îndeplinesc condițiile pentru a fundamenta cazul de revizuire invocat.

Astfel, sub un prim aspect, înscrisurile de mai sus nu îndeplinesc condiția de a fi fost emise anterior pronunțării hotărârii de către instanța de recurs, în condițiile în care hotărârea a cărei revizuire se solicită a fost pronunțată la data de 30 mai 2023, iar înscrisurile invocate în susținerea cazului de casare au fost emise la data de 04.12.2023, respectiv la data de 21.12.2023.

Un înscris emis ulterior pronunțării hotărârii atacate prin revizuire nu îndeplinește condițiile cerute de către legiuitor, întrucât prin instituirea acestei căi de atac, în ipoteza prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., legiuitorul a urmărit posibilitatea retractării unei hotărâri în situația în care la pronunțarea acesteia nu s-a ținut cont de un înscris determinant pentru soluția pronunțată și la care instanța nu a avut în mod obiectiv cum să se raporteze, în condițiile în care, deși acesta a fost emis anterior hotărârii, a fost reținut de partea potrivnică sau nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Aceasta pentru că hotărârea judecătorească trebuie să reflecte situația de fapt și de la drept de la momentul pronunțării acesteia, nefiind permis ca o hotărâre definitivă să fie retractată în baza unui înscris emis ulterior pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere.

Cu alte cuvinte, înscrisurile ulterioare pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere nu îndeplinesc condiția de a fi încrisuri noi în sensul art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., legiuitorul urmărind prin această normă, pe de o parte, revizuirea unei hotărâri care a reținut o situație diferită, determinată de faptul că la momentul pronunțării instanța nu a avut în vedere toate înscrisurile existente la acel moment, iar pe de altă parte, a urmărit păstarea securității raporturilor juridice de la momentul pronunțării hotărârii, în condițiile în care soluția trebuie să se întemeieze pe normele de drept și pe probele exitente la acel moment.

Înscrisurile invocate de către revizuentă nu îndeplinesc această condiție, de a fi existat la momentul pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită și, ca atare, nu pot fundamenta cazul de revizuire invocat.

Pe de altă parte, prin noțiunea de "înscris doveditor" trebuie înțeles acel înscris nou care, dacă ar fi fost cunoscut la data pronunțării hotărârii atacate cu revizuire, ar fi putut conduce la o altă soluție pe fond decât cea adoptată.

Nici această condiție nu este îndeplinită de cele două înscrisuri invocate, respectiv de Ordonanța de clasare din dosarul penal nr. x/21.12.2022 al Parchetului European și Decizia Camerei Permanente de închidere a cazului nr. 5 din data de 04.12.2023, date în același dosar penal al Parchetului European, având în vedere că prin acestea s-a dispus clasarea cauzei penale cu nr. x, pentru cele șase infracțiuni cu care a fost sesizat, concluzionându-se, pe baza probelor administrate în cauză că în speță cazurile de pestă porcină africană au fost reale, iar buletinele de analiză corespundeau adevărului. În plus, s-a reținut că niciun element nu sugerează că numărul animalelor ucise, înregistrat în documente nu ar fi fost cel real, astfel că nu se poate reține săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 18

1

alin. (1) și (3) din Legea nr. 178/2000 și de art. 322 C. pen., iar în lipsa acestor infracțiuni, nu poate exista nici infracțiunea de spălare de bani.

Însă, obiectul cererii de chemare în judecată din cauza pendinte a constat în anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 07.10.2020, înregistrat la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale sub nr. x/08.10.2020 și a Deciziei nr. 18528 din data de 14.12.2020, de soluționare a contestației formulate împotriva procesului-verbal contestat, prin care s-a reținut că intimata-reclamantă, în calitate de beneficiar, a încălcat condițiile de eligibilitate și obligațiile asumate prin contractul de finanțare nr. x/06.01.2014 - x, respectiv criteriile de eligibilitate EG 2 și selecție S7 pe toată durata contractului, reprezintă nereguli și, în plus, s-a reținut că prin intrarea în insolvență, urmare a imposibilității susținerii financiare a activității cofinanțate, beneficiarul nu poate demonstra menținerea criteriilor generale de eligibilitate în baza cărora proiectul a fost declarant eligibil, selectat și contractat.

Astfel fiind, soluția dată pe fondul litigiului nu a fost consecința faptului că pesta porcină africană a fost reală sau nu, ci respingerea pe fond a cererii de chemare în judecată s-a făcut în considerarea faptului că societatea revizuentă nu mai respecta criteriile de eligibilitate pe care și le-a asumat prin contractul de finanțare mai sus arătat, ce trebuiau menținute pe întreaga perioadă de derulare a contractului de finanțare, ceea ce a condus la retragerea finanțării.

Prin urmare, în raport cu soluția pronunțată, înscrisurile invocate de către revizuentă nu aveau capacitatea de a fi determinante în ceea ce privește soluția pronunțată, astfel că nu îndeplinesc nici această condiție prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel spus, din perspectiva conținutului înscrisurilor invocate de către revizuentă, acestea nu îndeplinesc nici condiția de a fi determinante, în sensul că, în situația în care acestea ar fi fost cunoscute de instanța a cărei hotărâre este atacată, ar fi putut duce la pronunțarea unei alte soluții, motiv pentru care nu sunt de natură să justifice admiterea cererii de revizuire și reținerea unei alte situații de fapt decât cea reținută de către instanța de recurs.

În acest context, analizând criticile formulate prin cererea de revizuire, Înalta Curte constată că revizuenta tinde în realitate să obțină o rejudecare a cauzei, obiectiv inadmisibil prin acest demers judiciar.

Condiția impusă de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. are în vedere tocmai caracterul forței obligatorii a unei hotărâri judecătorești, pe calea extraordinară a revizuirii putând fi schimbată o hotărâre judecătorească definitivă numai în condițiile și cazurile expres prevăzute de lege, în caz contrar aducându-se atingere principiului securității raporturilor juridice, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În acest sens, trebuie amintit că instanța de contencios european a drepturilor omului a statuat, în mod constant, în jurisprudența sa, că revizuirea, cale extraordinară de atac de retractare, nu se poate transforma într-un apel/recurs deghizat, prin care să se tindă la obținerea unei rejudecări a cauzei, întrucât, în caz contrar, s-ar aduce atingere prezumției de validitate de care trebuie să se bucure hotarârile judecatorești irevocabile ori principiul securității raporturilor juridice.

Astfel, în Hotărârea din 29 iulie 2008 pronunțată în Cauza Mitrea împotriva României (Cererea nr. 26105/03) și în Hotărârea din 07.10.2009 dată în Cauza Stanca Popescu împotriva României (Cererea nr. 8.727/03), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că în lipsa unei circumstanțe substanțiale ori imperative, de natură să justifice redeschiderea procesului judecat irevocabil (definitiv), admiterea unei contestații în anulare sau a unei revizuiri, constituie o încălcare a principiului securității raporturilor juridice și, prin aceasta, o încălcare a dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cu privire la aceeași chestiune, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat și asupra faptului că instituirea normelor privind revizuirea trebuie să răspundă inclusiv imperativului respectării autorității de lucru judecat, dar și celui al asigurării securității raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-o cale de atac de natură a permite rejudecarea cauzei.

În virtutea acestui principiu, nicio parte nu este abilitată să solicite repunerea în discuție a unei hotărâri definitive și executorii cu unicul scop de a obține o reexaminare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa (Cauza Șerbănescu împotriva României - Cererea nr. 33.945/04).

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, referitor la introducerea căilor de recurs extraordinare (Cauza Sebastian Taub împotriva României, Hotărârea din 12 octombrie 2006), a mai reținut că "instanțele superioare nu trebuie să-și folosească puterea de supervizare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare și nu pentru a proceda la o nouă analiză. Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere diferite asupra subiectului nu reprezintă un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. Nu se poate deroga de la acest principiu decât atunci când o cer motive substanțiale și imperioase (Riabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99)."

Aceasta este și rațiunea pentru care legiuitorul român a impus niște condiții cu caracter de excepție pentru formularea căii extraordinare de atac a revizuirii, condiții ce nu sunt îndeplinite în cauza de față.

Prin urmare, în cauză nu se poate reține incidența cazului de casare prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în condițiile în care înscrisurile invocate de către revizuentă nu îndeplinesc condițiile necesare pentru a conduce la retractarea hotărârii a cărei revizuire s-a solicitat.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 513 C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L., în insolvență, prin administrator judiciar C.. și prin administrator special D., împotriva deciziei nr. 2930 din 30 mai 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L., în insolvență, prin administrator judiciar C.. și prin administrator special D., împotriva deciziei nr. 2930 din 30 mai 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 aprilie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.