ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3805/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal la data de 27.12.2017 sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu Agenția pentru Finanțarea Investitțiilor Rurale, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea Deciziei nr. 28658/16.10.2017 de soluționare a contestației înregistrată sub nr. x/20.09.2017 și, pe cale de consecință, anularea Procesului-verbal nr. x/16.08.2017 întocmit de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale reprezentând titlu de creanță conform prevederilor O.U.G. nr. 66/2011. A solicitat, totodată, ca în măsura în care va fi obligată la plată, în baza acestor acte administrative, până la pronunțarea unei soluții pe fond, pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale să fie obligată la restituirea acestor sume, precum și a dobânzii legale aferente. A solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 64/2018 din data de 18 aprilie 2018, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale ca nefondată.

Cererea de recurs formulată Împotriva sentinței nr. 64/2018 din data de 18 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamanta Societatea A. S.R.L. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței atacate și rejudecarea cererii cu consecința admiterii acțiunii introductive în contencios administrativ-fiscal. A solicitat, de asemenea, obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate prin prezentul demers judiciar, atât cele efectuate în faza de fond a judecății, cât și cele necesare căii de atac a recursului. După o scurtă prezentare a situației de fapt, sunt arătate de către recurenta criticile aduse hotărârii atacate, critici întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. O primă critică vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 50 din O.U.G. nr. 66/2011 precum și a prevederilor jurisprudenței europene obligatorii din C-41/1969 și C-509/1993. În dezvoltarea acestei critici recurenta arată, pe de o parte, că nu poate constitui o motivare superficială sau incompletă reluarea formală, în decizia de soluționare a contestației, a textului Procesului-verbal, iar pe de altă parte, că lipsa unei motivări efective/adecvate a actului administrativ este de natură a conduce la nulitatea actului emis. În esență, prin această critică, se arată de către recurenta împrejurarea că dispozițiile art. 50 din O.U.G. nr. 66/2011 obligă autoritatea publică de a motiva decizia emisă în soluționarea contestației. Această motivare, susține recurenta, trebuie să cuprindă motivul/argumentul pentru care, în ciuda susținerilor din cuprinsul contestației, autoritatea a decis să respingă contestația și să mențină Procesul-verbal astfel cum acesta a fost emis. În prezenta cauză, motivarea deciziei emisă în soluționarea contestației a constat în reluarea, în totalitate, a Procesului-verbal, situație care, în opinia recurentei, "echivalează cu o motivare în care s-ar arăta că respingerea contestației s-a făcut pentru motivele care se regăsesc în titlul de creanță". O astfel de motivare a unui act nu poate fi considerată o motivare superficială sau incompletă ci o motivare care lipsește. Susține recurenta că motivarea actului administrativ, cu atât mai mult a actului administrativ nefavorabil particularului trebuie să transpară clar și neechivoc din conținutul actului, să reprezinte asumarea soluției date și să indice fundamentul acestuia. Destinatarul actului sau instanța nu ar trebui să deducă motivarea actului, ci să o lectureze ca atare din cuprinsul actului administrativ. Invocă recurenta jurisprudența europeană, respectiv cauza C-509/1993. În concluzie, susține recurenta că lipsa unei motivări efective a actului administrativ este sancționată cu nulitatea actului, sancțiune ce trebuie să intervină chiar și în situația unei motivări insuficiente sau incomplete a actului administrativ atacat, și nu doar în situația în care motivarea actului administrativ lipsește. În susținerea acestei critici recurenta invocă Decizia nr. 1580 pronunțată la data de 11 aprilie 2008 de Înalta Curte de Casație și Justiție, în cuprinsul căreia se arată: "motivarea trebuie să fie adecvată actului emis și trebuie să prezinte de o manieră clară și univocă algoritmul urmat de instituția care a adoptat măsura atacată, astfel încât să li se permită curților comunitare competența să efectueze revizuirea actului". Arată Înalta Curte, în cuprinsul aceleaiași decizii și statuările din jurispreudența europeană (inclusiv Decizia în cauză C-41/1969): "amploarea și detalierea motivării depinde de natura actului adoptat, iar cerințele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanțele fiecărui caz, o motivare insuficientă sau greșită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actelor. Mai mult, insuficiența motivării sau nemotivarea atrag nulitatea sau nevalabilitatea actelor comunitare". O a doua critică vizează interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul european nr. 65/2011 și a jurisprudenței europene, respectiv Cauza Slancheva (C-434/12), prin raportare la dispozițiile art. 14 alin. (2) C. civ. și prezumția de nevinovăție. În cadrul acestei critici, recurenta invocă jurisprudența europeană, respectiv Cauza Slancheva C-434/12 din cuprinsul căreia rezultă că pentru a se putea reține incidența neregulii constând în crearea de condiții artificiale trebuiesc identificate în mod concret atât existența elementului obiectiv cât și existența elementului subiectiv. Se susține că neregula poate fi dovedită în sarcina unui operator economic doar în condițiile în care, pe de o parte, există un ansamblu de circumstanțe obiective din care rezultă că finalitatea urmărită de schema de ajutor nu poate fi atinsă, și pe de altă parte, există un element obiectiv care constă în intenția de a obține un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii creându-se în mod artificial condițiile necesare pentru obținerea acestuia. In ceea ce privește elementul obiectiv arată recurenta că în prezenta cauză nu s-a făcut de către instanța de fond o interpretare și aplicare corectă a prevederilor legale în materie atâta vreme cât a reținut că aceste element obiectiv este dovedit în prezenta cauză. Astfel, susține recurenta că instanța de fond a apreciat că luate separat, elementele arătate nu au o relevanță proprie, însă analizate împreună și luându-se în considerare consecințele produse ar conduce la concluzia că s-au creat condiții artificiale pentru a benefica de plăți în cadrul Măsurii 313, în condițiile în care C. ar fi susținut activitatea legată de obținerea finanțării. Sunt aduse de către recurentă două argumente în susținerea acestei critrici, și anume: - un prim argument întemeiat pe definiția legală a neregulii care reclamă o acțiune/inacțiune ce presupune încălcarea unei norme europene/naționale, a unui contract sau au unui angajament. Doar în aceste condiții putem vorbi despre o abatere care permite să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul FEADR nu poate fi atinsă - un al doilea argument privește analiza efectuată de instanța de fond a elementelor obiective, analiză care, în opinia recurentei, s-a făcut doar din punct de vedere subiectiv atâta vreme cât reține instanța de fond că acestea sunt aspecte coordonate fără însă a avea o dovadă a unei asemenea intenții. Se arată de către recurentă că în existența elementului obiectiv instanța de judecată s-a oprit la un element esențial respectiv "consecințele produse" însă din conținutul motivării nu reiese care sunt aceste consecințe. Pentru a justifica într-un mod întemeiat existența elementului obiectiv se susține de către recurentă că ar trebui să existe consecințe care să se materializeze în avantaje contrare obiectivelor schemei pe care subiectele de drept să le urmărească în mod exclusiv. Or, în prezenta cauză nu există astfel de consecințe. Consideră recurenta că interpretarea dată acțiunilor recurentei sau ale societății C. ca fiind indicatoare ale creării în mod artificial a unor condiții pentru a beneficia de finanțarea investiției în mod nelegal au ca premisă nesocotirea prezumției de bună-credință, iar consecința încălcării prevederilor privind prezumția de bună-credință este aceea că instanța nu poate califica altfel transparența și acțiunile recurentei decât prin a prezuma că legăturile financiare sau comerciale indică automat o intenție de a eluda normele în materia acordării fondurilor europene. Cu referire la prezumția de bună-credință susține recurenta că instanța de fond nu a arătat care sunt dovezile prin care intimata ar fi răsturnat această prezumție de bună-credință. În acest sens consideră recurenta că faptele obiective reținute au fost înzestrate cu semnificații care pot fi argumentate în ambele sensuri, însă, fără o dovadă a relei-credințe, acestea trebuie considerate în mod obligatoriu ca fiind consecințe ale bunei-credințe și nu indicatoare ale intenției de fraudare a sistemului de acordare a finanțărilor europene și naționale. În susținerea acestei afirmații recurenta efectuează o analiză a faptelor obiective reținute de instanța de fond în considerentele hotărârii atacate, și anume: 1. Sediul recurentei - stabilirea unui punct de lucru în spațiul deținut de o altă societate sau datele de contact care conțineau extensia "C..ro" nu au fost interpretate ca elemente legale care rezultă în mod firesc dintr-o legătură profesională permisă a reprezentantei recurentei cu societatea C.. Faptul că reprezentanta recurentei este angajata C. nu a fost ascuns niciodată, aceste date de contact erau folosite de aceasta cu regularitate, astfel că au fost indicate strict în scopul comunicării. Legea în materie nu interzice angajaților unei societăți care a beneficiat de fonduri europene să aplice ei înșiși pentru fonduri în vederea dezvoltării unui proiect propriu și nu înțelegem de ce acest aspect este privit dintr-un unghi tendențios sau discriminatoriu în sensul că o femeie (angajată) nu ar putea să își dezvolte propria afacere, ci ar trebui să fie neapărat interfața societății la care lucrează. Am dovedit prin diplomele, adeverințele de venit și depozitele bancare depuse la dosarul cauzei faptul că reprezentanta recurentei este o persoană care s-a dedicat în totalitate carierei, scopul său fiind acela de a realiza ceva benefic inclusiv pentru comunitatea rurală în care lucrează zi de zi. Atât timp cât s-a acordat un drept de superficie contra cost și numărul administrativ ar fi fost același pentru toate parcelele provenite din dezmembrarea fostului CAP din localitatea Moacșa, nu am considerat necesară modificarea și în acte a temeiului stabilirii sediului Ia construcția edificată în cadrul proiectului (sediul efectiv al societății fiind în acel spațiu). 2. Amplasamentul recurentei Societatea A. S.R.L. - instanța de fond a reținut în mod corect că cele două parcele nu se află una lângă cealaltă (cea pe care se află pensiunea C. și cea pe care se află centrul de agrement dezvoltat de recurentă), respectiv că intrarea și parcarea sunt distincte pentru cele două proiecte, respectiv că nu s-a impus prin proiect să se delimiteze terenurile prin împrejmuiri. Cu toate acestea a menționat că între cele două există un acces direct, reproșând, în,mod contradictoriu, faptul că nu există un gard despărțitor. In ceea ce privește acest mod în care a fost realizată investiția de către recurentă s-a considerat de către instanță că se coroborează cu eroarea strecurată în anexa contractului de proiectare și că împreună ar indica faptul că de la început ar fi fost concepute ca un tot unitar. Mențiunea "anexe pensiune" din cuprinsul anexei contractului de proiectare nu a fost considerată o eroare de către instanță, argumentându-se că ar fi vorba despre obiectul contractului - un element esențial. În realitate, anexa respectivă a fost o ofertă de preț care nici măcar nu a fost semnată de reprezentanta recurentei, ci doar de către reprezentantul firmei proiectante, astfel că la momentul anexării acelei oferte de preț, recurenta nu a analizat denumirea obiectivului de investiții, cunoscând clar ceea ce intenționează să dezvolte. Eroarea din oferta de preț a proiectantului nu poate fi imputată recurentei și considerată o manifestare din partea acesteia. 3. Utilitățile constând în energia electrică - La punctul 3.2.2. al Studiului de fezabilitate s-a arătat faptul că alimentarea cu energie electrică este posibilă prin executarea unui branșament la rețeaua existentă în incinta clădirii de pe terenul învecinat, proprietatea C.. Avizul favorabil al Electrica exista pentru realizarea investiției. Această soluție a fost singura viabilă din toate punctele de vedere și a fost prezentată la momentul la care a fost depus proiectul. Soluția de branșare la rețeaua existentă nu este contrară dispozițiilor legale.

Legăturile financiare și relațiile comerciale dintre cele două societăți (și nu dintre cele două proiecte!). Se arată de către recurentă că atât intimata AFIR, cât și prima instanță comit aceeași eroare confundând societățile cu proiectele. Niciuna din societățile la care s-a făcut referire nu se ocupă în mod exclusiv de proiectul realizat pe fonduri din FEADR, societățile având și alte obiecte de activitate autorizate, lucru care nu este interzis prin legislația specifică, De altfel, pentru a putea accesa fonduri și susține ulterior activitatea în cadrul unui proiect de acest fel, este nevoie ca operatorul economic candidat să obțină fonduri și din alte obiecte de activitate, altel realizarea unui proiect în concret este imposibilă. Se susține că valoarea proiectului a fost mult mai mare decât cea a sumelor primite cu titlu de finanțare, suma totală investită în proiect a fost de 598.258 RON (133.516 euro). Arată recurenta că a fost nevoie să achite o dobândă de cca. 60.000 euro din cauza faptului că intimata-pârâtă a întârziat în mod nejustificat cu plata tranșelor de finanțare, fapt ce a determinat-o pe recurentă să împrumute sumele de bani pentru a realioza în timp proiuectul și a acoperi sumele pe care AFIR le datora în baza contractului de finanțare. În plus, susține recurenta că legăturile financiare dintre cele două societăți sunt legale, permise și implică alte obiecte de activitate decât cele aferente proiectelor realizate. Cu referire la legăturile juridice se arată că acestea sunt cele care implică calitatea de angajat a reprezentantei recurentei în societatea C., însă acest aspect nu este interzis prin nicio normă și nu poate fi considerat aspect esențial în conturarea elementului obiectiv, întrucât în caz contrar ar însemna că se restrânge dreptului persoanei (reprezentaanta recurentei) la muncă în mod nejustificat. Tot în cadrul acestei critici ce vizează elementele obiective se arată de către recurentă împrejurarea că în fața instanței de fond nu a fost pusă în discuția părților calificarea angajaților pentru prestarea unor servicii, sens în care arată: -pentru serviciile de închiriere a aparatelor cosmetice nu a fost necesară vreo calitificare a personalului atâta vreme cât societatea are ca obiect de activitate secundar și "activități de închiriere și leasingul altor mașini, echipamente și bunuri tangibile n.c.a." Cod CAEN 7739, servicii prestate până în momentul în care au fost vândute aparatele cosmetice - serviciile de decorare/amenajarae interioară/organbizare evenimente se arată că administratorul recurentei are calificarea necesară având Brevet de turism care atestă capacitatea de a îndeplini funcția de Manager în activitatea de turism, respectiv Certificat de absolvire a specializării pentru ocupația de Manager în activitatea de turism. În plus se arată că administratorul societății recurente deține calificări în domenii conexe, dovezi pe care le anexează prezentului recurs. - pentru serviciile de consultanță contabilă se arată că administratorul societății recurente este economist licențiat și deține Diplomă de master în Managementul financiar al organizației precum și Diplomă emisă de E. care atestă titlu MBA (Licențiat în administrarea afacerilor), și de asemenea, este membru al Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR)

Reactivarea societății A. S.R.L. în anul 2012 nu are relevanță în ceea ce privește presupusa activitate subordonată intereselor C. atâta vreme cât Ghidul solicitantului permitea și varianta înființării unei societăți noi în scopul de a obține fonduri europene, iar scopul reactivării a fost acela de a depune cererea de finanțare, aspect care nu poate conduce la ideea că activitatea recurentei este subordonată intereselor C..

Afișarea tarifelor. Cu referire la acest aspect se arată că instanța de judecată a interpretat în mod greșit starea de fapt. În acest susține că în temeiul dispozițiilor art. 64 și art. 65 din Legea nr. 296/2004 recurenta are obligația de a afișa tarifele serviciilor, însă afișarea acestor tarife nu garantează și încasarea sumelor de bani, scopul acestei afișări fiind aceea de a informa potențialii clienți cu privire la prețul serviciilor pe care o societate le poate oferi. Și în ce privește elementul subiectiv se susține de către recurentă că instanța de fond nu a aplicat în mod corect prevederile legale europene interpretate în cauza Slancheva întrucât motivarea soluției nu indică elementele care permit identificarea elementului subiectiv. Arată recurenta că instanța de fond ar fi trebuit să indice dovezile care atestă coordonarea deliberată care urmărește în exclusivitate obținerea unui avantaj contrar obiectivelor schemei și, implicit, intenția de a prejudicia bugetul Uniunii sau cel național. Consideră recurenta că motivarea succintă a elementului subiectiv s-a bazat pe argumentul că obiectivul îndeplinit nu ar fi conform cu cel stabilit în legislația specială, atâta vreme cât centrul de agrement ar fi fost destinat într-o măsură apreciabilă dezvoltării activității unei alte societăți. În această situație susține recurenta că instanța de judecată a încercat să dovedească intenția prin însăși invocarea acesteia fără însă a avea un fundament. Se produce astfel o eroare de logică în argumentare - fundamental nedemonstrat (petitio principii) - instanța folosind ca argument o afirmație care cere ea însăși să fie demonstrată. Nu s-a dovedit prin niciun element probatoriu faptul că centrul de agrement a fost destinat dezvoltării unei alte societăți. Arată recurenta că obiectivul care se referă la creșterea numărului de locuri de muncă a fost îndeplinit atâta vreme cât nu se specifică numărul de angajați pe care societatea este obligată să-i dețină, iar prin angajarea chiar și a unei singure persoane din mediul rural obiectivul a fost atins. De asemenea, lipsa veniturilor nu semnifică o intenție contrară atingerii obiectivului de creștere a numărului de turiști în zonă (eventual lipsa activității sau a oricărei manifestări în acest sens ar fi putut să conducă la o astfel de concluzie). Susține recurenta că nu a avut obligația de a avea un anumit nivel de venituri într-o anumită perioadă, iar obligația recurentei este aceea de a urmări obiectivele, obligație ce a fost îndeplinită prin depunerea tuturor diligențelor. În concluzie susține recurenta că hotărârea atacată este nelegală instanța de judecată făcând o interpretare și aplicare eronată a dispozițiilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 și a interpretărilor obligatorii date prin cauza Slancheva de către Curtea Europeană. 4. Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă a formulat intâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate. Cu referire la primul motiv de recurs susține intimata că decizia de soluționare a contestației este motivată în cuprinsul actului administrativ se arată motivele pe care soluția din cuprinsul procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/16.08.2017 este menținută și pentru care argumentele recurentei sunt înlăturate. În ce privește cel de-al doilea motiv de recurs se arată de către intimată că și acesta este nefondat, în cauză, fiind dovediți acei indicatori de fraudă sau nereguli, respectiv: - indicatorii externi, fizici (de exemplu: societatea are aceeasi adresă) - indicatori structurali, legali, juridici (exemplu: una sau mai multe societăți au aplicat/primit finanțare, iar investiția poate fi folosită numai în relație cu altele obținute de celelalte, managerii unei companii sunt angajații celeilalte, etc) - indicatorii de afaceri, financiar-contabili (exemplu: o societate are ca furnizor sau/și client exclusiv aceeaiași societate). Susține intimata că în urma analizei acestor indicatori s-a constatat dependența celor două proiecte, respectiv conceperea și coordonarea acestora de către o singură entitate juridică, respectiv C.. Se mai arată că elementul subiectiv presupune existența intenției beneficiarului de a obține un avantaj rezultat din reglementarea europeană contrar scopului urmărit de legiuitorul european. Pentru toate aceste argumente dezvoltate pe larg în cuprinsul întâmpinării a solicitat respingerea recursului formulat ca fiind nefondat. II. Soluția instanței de recurs 1. Argumente de fapt și de drept relevante Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este nefondat, sentința recurată reflectând interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept incidente cauzei. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Instanța de control judiciar constată că în cauză nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în vederea casării hotărârii deoarece prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport cu materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată. Referitor la nemotivarea Deciziei nr. 28658/16.10.2017 de soluționare a contestației formulată de Societatea A. S.R.L., Înalta Curte reține că instanța de fond a făcut o analiză corectă a acestui motiv invocat prin contestația inițială, interpretând și aplicând în mod corect dispozițiile art. 50 din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale agferente acestora. Critica vizează faptul că instanța de fond în mod eronat a reținut că decizia nr. 28658/16.10.2017 este motivată în raport de dispozițiile art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 atâta vreme cât în cuprinsul deciziei este reluat conținutul Procesului-verbal contestat fără să se facă vreo referire la argumentele invocate prin contestația formulată pe cale administrativă. În opinia recurentei, preluarea conținutului procesului-verbal contestat în cuprinsul deciziei contestate echivalează cu o lipsă de motivare a actului administrativ atacat. Motivul de nelegalitate invocat este nefondat atâta vreme cât nu s-a indicat de către recurentă în ce a constat vătămarea sa, în condițiile în care, așa cum a arătat și instanța de fond, exigența motivării este îndeplinită, emitentul invocând textele legale aplicabile, cât și argumentele pentru care contestația formulată a fost respinsă. Pe de altă parte, reține Înalta Curte că în cuprinsul actului administrativ atacat este prevăzută atât norma de drept substanțial în baza căreia s-a adoptat soluția de respingere a contestației, cât și situația de fapt sau motivele de fapt concrete care au determinat respingerea contestației formulate Potrivit dispozițiilor art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011 obiectul acțiunii în contencios administrativ îl constituie decizia dată în soluționarea contestației administrative. Or, din motivarea acesteia rezultă care sunt considerentele ce a determinat autoritatea publică să decidă respingerea contestației. Motivarea unui act administrativ nu trebuie să fie exhaustivă fiind suficient să fie clară și concisă, dând posibilitatea destinatarul actului să își poată formula apărările iar instanța să poată exercita controlul de legalitate, control care așa cum rezultă și din motivarea primei instanțe a fost unul extensiv. În acord cu instanța de fond, Înalta Curte reține că actul contestat a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și formă, nefiind decelate motive de nulitate, motivarea fiind satisfăcătoare identificării motivelor de fapt și de drept, în raport de care recurenta a și formulat critici punctuale, astfel că lipsa de motivare a actului administrativ nu poate fi reținută. Pe de altă parte, vătămarea unui drept subiectiv sau interes legitim este o condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios, însă nu este în măsură a configura sfera de acțiune a sancțiunii nulității, care este influențată în exclusivitate de cerințele de legalitate constatate a fi nerespectate. Or, în prezenta cauză se constată că actul administrativ atacat respectă cerințele de legalitate impuse O.U.G. Nr. 66/2011. Prin cea de-a doua critică formulată s-a invocat de către recurentă interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul european nr. 65/2011 și a jurisprudenței europene, respectiv Cauza Slancheva (C-434/12), prin raportare la dispozițiile art. 14 alin. (2) C. civ. și prezumția de nevinovăție, critică pe care Înalta Curte o consideră nefondată. Recurenta-reclamantă Societatea A. S.R.L. a investit instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, cu o acțiune îndreptată împotriva Deciziei nr. 28658/16.10.2017 emisă de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale prin care a fost respinsă contestația administrativă formulată împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/16.08.2017, prin care s-a stabilit în sarcina recurentei-reclamante o creanță bugetară în cuantum de 850.987,33 RON. Neregulile constatate au vizat conduita recurentei-reclamante în derularea contractului de finanțare nr. x din data de 12.07.2013 având ca obiect acordarea unei finanțări nerambursabile pentru punerea în aplicare a proiectului "Înființare centru agrement, localitatea Moacșa, Comuna Moacșa, Județul Covasna". În baza Notei privind reverificarea unor proiecte finanțate prin Măsura 313 A și B cu investiții învecinate pentru care s-au efectuat plăți, a fost demarată verificarea atât documentară cât și la fața locului de către experții CRFIR la A. S.R.L. și C. pentru reverificarea acestor proiecte în vederea stabilirii dacă au fost sau nu create condiții artificiale în accesarea de fonduri nerambursabile prin Programul FEADR. În urma verificării, a fost emis procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/16.08.2017, în cuprinsul căruia s-a reținut crearea în mod artificial a condițiilor necesare obținerii ajutorului financiar nerambursabil pentru Societatea A. S.R.L., arătându-se, în esență: - Societatea C. a finalizat investiția "Amenajarea pensiune turistică" în februarie 2013 și nu mai avea posibilitatea să depună un nou proiect pe Măsura 313 întrucât ultima sesiune de depunere pe această măsură a fost în perioada 17 aprilie - 16 mai 2012 - Societatea A. S.R.L. a finalizat investiția "Înființare centru de agrement localitatea Moacșa, Comuna Moacșa, Județul Covasna" în data de 28.12.2015 și se află în perioada de monitorizare până în 20.01.2019 - cele două proiecte au același sediu (localitatea Moacșa, comuna Moacșa, nr. 360 județul Covasna), birourile Societății A. S.R.L. fiind în interiorul pensiunii C., au același amplasament (intravilanul localității Moacșa nr. 360 proprietar al imobilului fiind Societatea C. care a dat drept de superficie pentru terenul pe care se află proiectul Societății A. S.R.L. pentru valoarea de 140 RON/lună) au o singură intrare și parcare (intrarea și parcarea pentru cele două societăți sunt comune nefiind separate de niciun gard), au legături financiare (administratorul Societății C. a depus suma parțială pentru dovada cofinanțării proiectului societății recurente A. S.R.L., iar administratorul societății A. S.R.L. a declarat că este angajat la Societatea C. SRL), au utilități comune (recurenta A. S.R.L. se racordează pentru energie electrică, apă, canalizare de la societatea C. SRL), au relații comerciale (unicul client al Societății A. S.R.L. este societatea C. și nu pentreu baza de agrement ci pentru alte servicii pe care recurenta le furnizează Societății C., respectiv consultanță, echipamente înfrumusețare, servicii întreținere program software, amenajări interioare). Concluzionează echipa de control că cele două proiecte au fost concepute de la bun început să funcționeze dependent unul de altul așa cum rezultă din contractul de proiectare nr. x/2012 încheiat între Societatea A. S.R.L. și F. S.R.L. obiectivul de investiții fiind definiti ca Anexă Pensiune Pentru neregulile constatate, echipa de control a propus recuperarea sprijinului financiar nerambursabil acordat, valoarea creanței bugetare rezultate din neregulă fiind în cuantum de 850.987,33 RON. Soluționând cauza, curtea de apel a găsit neîntemeiate toate criticile de nelegalitate invocate de către recurenta-reclamantă, soluție însușită și de instanța de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente situației de fapt rezultată din probele administrate. Înalta Curte reține că în urma verificării menținerii criteriilor de eligibilitate în cursul perioadei de monitorizare a proiectului, autoritatea intimată a constatat crearea de condiții artificiale în vederea obținerii finanțării nerambursabile în cadrul Măsurii respective. În esență, ceea ce impută recurenta hotărârii instanței de fond vizează analiza acțiunilor Societății A. S.R.L. sau a Societății C. pornind "de la premisa nesocotirii prezumției de bună-credință". Prin raportare la prezumția de bună-credință, recurenta a analizat, prin cererea de recurs, fiecare faptă obiectivă reținută atât de instanța de fond cât și de AFIR susținând că fără o dovadă a relei-credințe nu se poate dovedi existența unor practici abuzive din partea acesteia. La nivel general, buna-credință vizează exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor în conformitate cu scopul pentru care ele au fost acordate și/sau instituite părții prin lege. De altfel, dispozițiile art. 14 alin. (1) C. civ. (normă pe care recurenta o exclude de la aplicare solicitând doar aplicarea în prezenta cauză a dispozițiilor art. 14 alin. (2) C. civ.) impun obligația ca orice persoană fizică sau juridică să își exercite drepturile și să își execute obligațiile civile cu bună-credință, în acord cu ordinea publică și bunele moravuri. Identificarea celor două elemente: obiectiv și subiectiv reținute de CJUE în Cauza C-434/12 vizează, pune în discuție, exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor contrar scopului pentru care au fost instituite și, deci, Curtea de Apel Brașov, prin analiza efectuată în raport de dispozițiile art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011 situează recurenta pe tărâmul relei credinte. Buna-credină invocată de recurentă prin cererea de recurs se analizează în raport de scopul Măsurii 313, iar subordonarea proiectului recurentei la proiectul Societății C. nu poate constitui o dovadă a bunei-credințe. Este adevărat că formal un proiect îndeplinește punctual toate cerințele de aprobare, însă analiza îndeplinirii acestor condiții trebuie să se efectueze în ansamblu, în raport de scopul Măsurii 313 respectiv dacă acesta a fost atins: proiectul Societății A. S.R.L. să contribuie la creșterea numărului locurilor de muncă și al veniturilor alternative. Analiza îndeplinirii condițiilor trebuie efectuată în ansamblu rezidă chiar din conținutul Hotărârii invocate de recurentă Cauza C-434/12 unde CJUE la pct. 29 se arată: "29. Or, Curtea a statuat deja că, în aceste împrejurări, proba unei practici abuzive a potențialului beneficiar de un astfel de ajutor impune, pe de o parte, un ansamblu de circumstanțe obiective din care rezultă că, în pofida respectării formale a condițiilor prevăzute de reglementarea relevantă, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins și, pe de altă parte, un element subiectiv care constă în intenția de a obțiune un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii creând în mod artificial condițiile necesare pentru obținerea acestuia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 iulie 2005, Eichsfelder Schlachtbetrieb, C-515/03, Rec., p. I-7355, punctul 39 și jurisprudența citată)". Criticile recurentei-reclamante vizând reținerea greșită de către prima instanță a creării condițiilor artificiale pentru accesarea fondurilor europene sunt nefondate, autoritatea intimată reținând, în mod corect, încălcarea prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011, articol care fundamentează actele administrativ fiscale atacate și potrivit căruia "Fără a aduce atingere dispozițiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiarii în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste plăți, în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor". Prin hotărârea pronunțată în data de 12 septembrie 2013, în cauza C-434/12, invocată atât de către judecătorul fondului, cât și de recurentă, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/11 trebuie interpretat în sensul că aceste condiții de punere în aplicare a textului de lege necesită prezența unui element obiectiv și a unui element subiectiv. Potrivit elementului obiectiv, este necesar să se identifice împrejurările obiective ale speței, care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală nu poate fi atinsă, iar elementul subiectiv vizează crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru obținerea finanțării, în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei menționate. În această privință, concluzia se bazează nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice și/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiții similare, ci și pe indicii care dovedesc existența unei coordonări deliberate între aceste persoane. Prin urmare, revine instanței naționale rolul de a examina probele care demonstrează existența condițiilor artificiale, hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene oferind prin pct. 29 și 41 criteriile care fundamentează această concluzie, respectiv elementele subiective coroborate cu elementele obiective ale speței. În acest sens, Hotărârea pronunțată în Cauza C-434/12 se arată la pct. 29: "29. Or, Curtea a statuat deja că, în aceste împrejurări, proba unei practici abuzive a potențialului beneficiar de un astfel de ajutor impune, pe de o parte, un ansamblu de circumstanțe obiective din care rezultă că, în pofida respectării formale a condițiilor prevăzute de reglementarea relevantă, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins și, pe de altă parte, un element subiectiv care constă în intenția de a obțiune un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii creând în mod artificial condițiile necesare pentru obținerea acestuia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 iulie 2005, Eichsfelder Schlachtbetrieb, C-515/03, Rec., p. I-7355, punctul 39 și jurisprudența citată)". Relevană în prezenta cauză și pct. 41 din aceeiași hotărâre: "41. Existența acestui element subiectiv poate fi de asemenea stabilită prin dovedirea unei coleziuni, care poate să ia forma unei coordonări deliberate, între diferiți investitori candidați la acordarea unui ajutor în temeiul unei scheme de ajutor din cadrul FEADR, în special atunci când proiectele de investiții sunt identice și când există o legătură geografică, economică, funcțională, juridică și/sau personală între aceste proiecte (a se vedea prin analogie Hotărârea Vonk Daity Products, citată anterior, punctul 33)". Relativ la crearea unor condiții artificiale de către beneficiar în vederea obținerii finanțării în cauza dedusă judecății se reține că, prin Hotărârea din 12 septembrie 2013 în cauza C-434/12, Slancheva sila EOOD împotriva Izpalnitelen direktor na Darzhaven fond "G." Razplashtatelna agentsia, Curtea de Justiție a Uniunii europene a arătat că "aplicarea regulamentelor Uniunii nu poate fi extinsă până la acoperirea anumitor practici abuzive ale operatorilor economici" (paragraf 27). Astfel, chiar dacă un proiect de investiții îndeplinește criteriile de eligibilitate necesare pentru acordarea unui ajutor, se poate face dovada existenței acestor practici abuzive. Proba unei practici abuzive a potențialului beneficiar de un astfel de ajutor impune, pe de o parte, un ansamblu de circumstanțe obiective din care rezultă că, în pofida respectării formale a condițiilor prevăzute de reglementarea relevantă, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins și, pe de altă parte, un element subiectiv care constă în intenția de a obține un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii creând în mod artificial condițiile necesare pentru obținerea acestuia. În prezenta cauză este fără dubiu existența acestor practici abuzive: recurenta-reclamantă are ca reprezentant pe dna. H., ce are în același timp și calitatea de salariat la societatea C..; cele două proiecte au același sediu respectiv în localitatea Moacșa, comuna Moacșa, nr. 360 județul Covasna așa cum acesta apare menționat la ORC, birourile Societății A. S.R.L. fiind în interiorul pensiunii C.; au același amplasament; au legături financiare; au utilități comune (recurenta A. S.R.L. se racordează pentru energie electriocă, apă, canalizare de la societatea C. SRL); au relații comerciale. Un aspect esențial în ce privește aceste relații comerciale este și cel potrivit căruia unicul client al Societății A. S.R.L. este societatea C.. În ce privește legăturile financiare relevantă este și îmrejurarea că în extrasul de cont prezentat la cererea de finanțare, pentru existența cofinanțării, la deponent figurează dl. I., administrator al Societății C. cu suma de 30.000 RON, extras de cont nr. 1/15.05.2012. Ulterior la încheierea contractului de finanțare pentru dovada cofinanțării proiectului A. S.R.L. suma de 184.265,31 RON este depusă de Societatea C., extras de cont nr. 26/11.10.2013. De asemenea, relavantă este și împrejurarea că la vizita pe teren a echipei de control s-a prezentat reprezentantul legal al Societății A. S.R.L., dna. H., precum și administratorul Societății C., domnul I., care a participat la întreaga verificare, având cunoștină despre toate detaliile proiectului A. S.R.L. deși nu avea nicio calitate în firmă sau în proiect. Nu în ultimul rând, relevant este și faptul că proiectul este rezultatul voinței societății, și de asemenea, voința societății este cea care trebuie să respecte și să urmărească scopul legii, în cauză al Măsurii 313, astfel că susținerea recurentei că atât AFIR cât și prima instanță au comis o eroare confundând societățile cu proiectele nu poate fi primită. Prin multitudinea elementelor comune: sediu comun, utilități comune, s-au confirmat legăturile și interdependența dintre beneficiarii proiectelor C. și A. S.R.L.. Scopul Măsurii 313 are ca obiectiv general dezvoltarea activităților turistice în zonele rurale care să contribuie la creșterea numărului locurilor de muncă și a veniturilor alternative precum și la creșterea atractivității spațiului rural. Or, prin proiectele analizate mai sus, care deservesc un interes comun al Societății C. se neagă în fapt scopul Măsurii în baza căruia a fost acordată finanțarea, creându-se un avantaj necuvenit prin obținerea mai multor finanțări pentru proiecte care funcționează unul în sprijinul celuilalt. Nu se poate astfel contesta că acordarea unui ajutor nerambursabil de o valoare mai mare decât plafoanele impuse tuturor solicitanților creează grupului de persoane care acționează de comun acord un avantaj nejustificat în raport cu ceilalți beneficiari. Referitor la elementul subiectiv tot în cauza C-434/12, Slancheva sila EOOD, CJUE a precizat (paragraful 40) că fac parte dintre elementele de fapt care pot fi luate în considerare de instanța națională pentru a stabili caracterul artificial al creării condițiilor necesare pentru a beneficia de o plată în temeiul FEADR legăturile de natură juridică, economică și/sau personală dintre persoanele implicate în operațiunea de investiții respectivă. Or, în speță, raportat la starea de fapt anterior prezentată instanța de recurs, similar instanței de fond va reține existența între cele două proiecte analizate a legăturilor de natură juridică, economică și personală dintre persoanele implicate în operațiunile de investiții care conturează concluzia existenței unor condiții artificiale. Astfel, se constată că proiectul de investiții al recurentei-reclamante nu era unul independent din punct de vedere funcțional, existând o legătură dependentă față de societatea C.. Așa fiind, Înalta Curte reține ca fiind corectă constatarea instanței de fond în sensul că, în speță ajutorul financiar de care a beneficiat recurenta-reclamantă nu a condus la realizarea obiectivului general și a obiectivelor specifice ale Măsurii 313, de vreme ce societățile în discuție nu reprezintă microîntreprinderi de sine stătătoare, apte să realizeze obiectivul general al măsurii 313 (elementele obiective) - acela de a promova spiritul întreprinzător prin crearea de noi locuri de muncă și de a consolida astfel structura economică în zona rurală, ci societăți care au scopul clar de a obține în mod artificial o intensitate mai mare a sprijinului financiar nerambursabil. De asemenea, nu se poate considera că s-a consolidat structura economică în zonă, în condițiile în care relațiile comerciale se desfășoară între beneficiar și societatea C.. Înalta Curte constată că și celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru aceste considerente, reținând că nu există motive de reformare a sentinței atacate prin prisma criticilor invocate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte, în baza art. 496 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.