ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2686/2021

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R.) ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Procesului-Verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 3816 întocmit în data de 26.01.2015 și a Deciziei nr. 10910/26.03.2015 de respingere a contestației reclamantei emisă de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, cu obligarea paratei la plata de despăgubiri în valoare de 889.097 RON reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei prin emiterea actelor administrative nelegale contestate în raport cu contravaloarea cheltuielilor eligibile și rambursabile din cadrul proiectului ce face obiectul Contractului nr. x/10.04.2014 precum și suspendarea parțială a executării actelor administrative menționate mai sus până la soluționarea acțiunii, respectiv în ceea ce privește efectele rezilierii contractului de finanțare în raport cu procedura de verificare a Cererilor de Plata și obligarea pârâtei la verificarea Cererilor de plată ce vor fi depuse de către reclamantă cu privire la implementarea proiectului vizat de Contractul nr. x/10.04.2014, fără efectuarea plăților aferente acestora.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 144/2018 din 08 octombrie 2018, judecând cauza în fond după casare, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, precum și obligarea pârâtei la plata de despăgubiri.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond, reclamantă S.C. A. S.R.L. a declarat recurs. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ. După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată să sentința recurată a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dreptului substanțial și cu încălcarea autorității de lucru judecat a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2790/18.07.2018. Prin sentința nr. 144/2018, reținând drept relevantă Decizia CJUE nr. C-434/12, a cărei aplicare a fost inițial refuzată de către AFIR și deși Curtea de Apel Brașov, în rejudecare reține practic că în cauză cerința încălcării sau a imposibilității atingerii obiectivelor schemei de finanțare care era esențială pentru a concluziona asupra "creării de condiții artificiale" nu este îndeplinită întrucât cele trei proiecte pot sau ar putea să-și atingă obiectivele, totuși instanța a respins acțiunea. Practic, Curtea de Apel Brașov a refuzat să aplice considerentele Deciziei ÎCCJ nr. 2790/18.07.2018 și ale Decizie CJUE nr. 434/2012 și a instituit programului FEADR, un caracter social, moral și umanitar pe care nu l-a avut niciodată și care nu o fost niciodată intenționat de către legiuitorul comunitar, pronunțând astfel o soluție nelegală și netemeinică grevată pe considerente perfect opuse atât concluziilor CJUE din cuprinsul Deciziei nr. C - 434/12 cât și considerentelor ÎCCJ din Decizia nr. 2790/18.07.2018 Recurenta arată că în decizia CJUE C-434/12 a fost analizată exact aceeași situație de fapt ca și cea dedusă judecății în cadrul dosarelor x/2015 și y/2015 Mai exact, în paragrafele 11-16 din Decizia CJUE se rețin ca elemente ale situației de fapt următoarele: - Trei entități având în organele de conducere aceleași persoane sau persoane între care exista relații de rudenie au implementat, respectiv au cerut să li se finanțeze proiecte de același fel – centrale fotovoltaice identice; - Proiectele au fost implementate (respectiv cel de-al treilea proiect urma a fi implementat) pe terenuri învecinate - unul lângă altul și care au rezultat în urma dezmembrării unui teren mai mare; - Terenurile pe care s-au implementat două dintre proiectele analizate și pe care urma să se implementeze cel de-al treilea proiect au fost dobândite de către beneficiarii de fonduri structurale de la aceleași persoane care au și calitatea de membrii în organele de conducere ale beneficiarilor; - Cei trei beneficiari au sediul în aceeași clădire; - Toate proiectele au fost executate de același operator economic; - Analiza instanței comunitare a avut în vedere și s-a pronunțat cu privire la acuzațiile autorității publice bulgare privind depășirea de către cele trei entități juridice beneficiare de fonduri structurale a plafonului de minimis instituit de Regulamentul CE nr. 1998/2006. Față de concluzia CJUE cu privire la relevanța legăturilor de rudenie dintre membrii organelor de conducere ai beneficiarilor și candidaților la finanțare, teoria susținută de către Curtea de Apel Brașov în sensul că prin FEADR s-ar urmări cu prioritate ca sprijinul financiar să ajungă la cât mai multe persoane fizice care dețin microîntreprinderi sau la cât mai multe familii ori că există un impediment ca mai multe persoane din aceeași familie să acceadă prin societăți diferite la fonduri structurale, sunt nesustenabile și reprezintă o dovadă a interpretării și aplicării greșite a legii. În realitate obiectivele axei 3 a programului FEADR și ale măsurii 313 din cadrul PNDR sunt definite explicit și limitativ prin art. 4 și art. 52 din Regulamentul nr. 1698/2005 și de art. 3 și 4 din Ordinul 567/2008. Din formularea obiectivelor FEADR și ale măsurii 313, nu rezultă nici implicit și nici explicit necesitatea sau finalitatea ca sprijinul financiar acordat în cadrul FEADR să ajungă la entități controlate de persoane din familii diferite așa cum susține instanța de fond. În același sens, nici dezideratul privind sporirea spiritului antreprenorial și a numărului de microîntreprinderi în mediul rural nu presupune în mod necesar ca antreprenorii să nu fie membrii ai aceleași familii, iar o astfel de situație nu împiedică nici creșterea numărului de microîntreprinderi și nici sporirea spiritului antreprenorial ori diversificarea activităților non-agricole din mediul rural. Recurenta mai susține că sentința recurată încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei ÎCCJ nr. 2790/18.07.2018 și este în același timp rezultatul unei interpretări și aplicări greșite a dreptului material relevant în cauză (art. 448 alin, (1) pct. 7 și pct. 8 din C. proc. civ.). De asemenea, recurenta consideră că sentința este nemotivata în raport cu susținerile reclamantei și documentele pe care se grevează aceste susțineri, din cuprinsul celor 3 pagini de motivare a sentinței recurate rezultând că instanța a ignorat pur și simplu din nou, un set important de aspecte și probe esențiale cu privire la situația de fapt și consecințele acestora în drept. Recurenta mai susține că nu s-a statuat asupra relevanței și măsurii în care au fost sau nu respectate de către AFIR propriile îndrumări în ceea ce privește analiza condițiilor artificiale stabilite prin Nota x din 24.04.2013 care pun accent pe ideea de lipsa de autonomie a proiectelor, lipsa de autonomie care însă nu poate fi constatată cu privire la proiectele analizate în această speță grație documentelor atașate ca Anexele 3.1.-3.3., 4.1.- 4.2., 5.1.-5.2. la plângerea reclamantei și Anexa nr. 1 la răspunsul la întâmpinare 252/64/2015 formulat de către reclamantă în fața instanței de fond. Nu s-a concluzionat în niciun fel asupra aspectului dacă o analiză în comun a proiectelor implementate de S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L cu privire la depășirea pragului de minimis mai putea fi făcută sau mai putea fi relevantă din moment ce de la data încheierii ultimului Contract de Finanțare de către S.C. B. și până la data încheierii de către S.C. A. S.R.L a propriului Contract de finanțare (și chiar până la data declarației de minimis a S.C. A. S.R.L.) trecuse o perioadă mai lungă de 3 ani fiscali așa cum sunt definiți de Ordinului nr. 567/2008 și de Regulamentul CE nr. 1998/2006, iar la acel moment însăși S.C. B. putea să aplice pentru un proiect similar cu cel implementat de S.C. A. S.R.L., situație prin prisma căreia reclamanta a susținut și a demonstrat că nu a existat nicio intenție a Dlui. C. de a eluda prevederile Regulamentului CE nr. 1998/2006; Instanța nu a apreciat asupra relevantei și consecințelor faptului că în cadrul S.C. D. S.R.L. al cărei proiect se află la mai bine de 4 km distanță de celelalte două proiecte. Dl. C. căruia i se imputa coordonarea activității celor trei societăți nu are nici calitatea de administrator și nici calitatea de asociat. Nici AFIR și nici instanța de fond nu au apreciat asupra datelor de înfiintare a societăților care se situează la intervale de 3, și chiar 7 ani unele față de altele și respectiv asupra domeniilor principale de activitate ale celor trei societăți care sunt diferite, elemente care exclud ideea de înființare fictivă a acestor entități. Nici AFIR și nici instanța nu au apreciat asupra datelor la care s-au dobândi drepturile reale asupra terenurilor pe care s-au implementat proiectele și care deopotrivă fiind decalate în timp la ani distanță exclud ideea de înființare fictivă a acestor entități. Nu în ultimul rând instanța de fond nu a stabilit nici măcar ce relevanță are faptul că toate motivele pentru care după începerea implementării proiectului i s-a retras reclamantei-recurente ajutorul financiar acordat, existau și la momentul depunerii Cererii de Finanțare și puteau fi măcar puse în vedere reclamantei-recurente riscurile unei astfel de calificări din partea AFIR, lucru care însă nu s-a întâmplat decât după semnarea Contractului de Finanțare și după ce reclamanta-recurentă a cheltuit mai bine de 640.000 RON în vederea implementării proiectului. Recurenta mai consideră că, în situația din speță, unde se impunea a se stabili cu rigoare intenția unică a celor implicați de a eluda prevederile relevante în materie de limită a ajutorului de minimis, toate aspectele invocate trebuiau analizate cu temeinicie de către instanță, iar față de lipsa oricăror aprecieri ale instanței de fond cu privire la aceste aspecte, motivarea cuprinsă în sentință nu întrunește cerințele art. 425 din C. proc. civ., iar motivul de recurs este întemeiat. Față de prevederile legale relevante în materie, analiza respectării plafonului de minimis se efectuează exclusiv prin raportare la entitățile care au calitatea de " Beneficiar" și nu poate fi realizată prin prisma persoanelor fizice care au calitatea de membrii în cadrul Beneficiarilor. Recurenta apreciază că regula de minimis nu poate fi verificată sau apreciată decât prin prisma ajutorului acordat unei întreprinderi/societăți comerciale, beneficiar în sensul definit de Regulamentul 1698/2005, indiferent de relațiile acesteia/acestuia cu alte entități juridice sau de relațiile dintre membrii organelor lor de conducere. Conform art. 4 pct. 8 din Regulamentul CE nr. 65/2011, pentru ca un beneficiar să poată fi sancționat pentru crearea de condiții artificiale este necesară îndeplinirea condițiilor, explicate pe larg de către CJCE prin Decizia pronunțată în cauza nr. C 434/12. O condiție obiectivă esențială, constând în încălcarea sau imposibilitatea reală și dovedită de atingere a obiectivelor urmărite prin schema de finanțare și prin proiectul suspus finanțării în cadrul FEADR, în acest sens CJCE a explicat că "Articolul 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/20X1... în ceea ce privește punerea în aplicare a procedurilor de control și a condiționalității în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală trebuie interpretat în sensul că condițiile de punere în aplicare a acestuia necesită prezența unui element obiectiv și a unui element subiectiv. Potrivit primului dintre aceste elemente, trebuie să aprecieze împrejurările obiective ale speței care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) nu poate fi atinsă." O condiție subiectivă constând în intenția unică a beneficiarului de a obține un avantaj care este de natură să încalce sau să împiedice atingerea obiectivelor urmărite de schema de finanțare. În acest sens CJCE a explicat că " ... Potrivit celui de al doilea element, trebuie să se aprecieze elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru a beneficia de plata în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR, candidatul la acordarea unei astfel de plăți a urmărit în exclusivitate să obțină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menționate." Contrar celor reținute de către instanța de judecată, obiectivele măsurii 313 în cadrul PNDR nu includ în mod distinct și "acordarea posibilității ca un număr cât mai mare de persoane să dețină microîntreprinderi în domeniul prestării serviciilor" iar acordarea sprijinului financiar unor societăți comerciale în cadrul cărora există membrii ai organelor de conducere care sunt rude sau afini între ei nu determină o încălcare a obiectivelor FEADR. În realitate, obiectivele FEADR și obiectivele măsurii 313 din cadrul PNDR sunt cele explicit și limitativ reglementate de Regulamentul nr. 1698/2005 și Ordinul nr. 567/2008 și au o natură strict obiectiva neținându-se cont de calitatea membrilor organelor de conducere ale beneficiarilor fondurilor structurale. Prin Decizia CJUE nr. C-434/12, s-a analizat exact aceeași situație ca și cea dedusă judecății în prezenta cauză, iar CJUE a statuat că în astfel de situații nu se poate concluziona cu privire la încălcarea obiectivelor FEADR nici măcar a celui privind "înființarea și dezvoltarea microîntreprinderilor, în scopul promovării spiritului antreprenorial și consolidării țesutului economic" pe care instanța de fond pare a-l fi declarat încălcat automat în baza relațiilor de rudenie dintre membrii organelor de conducere ale S.C. A. S.R.L și S.C. B. S.R.L În realitate, prin obiectivele schemei de ajutor de stat vizate de măsura 313 - FEADR în cadrul căreia a fost finanțat proiectul, conform Regulamentului CE nr. 1698/2005 se urmărește nu acordarea unui ajutor social cât mai multor persoane fizice sau familii cum susține pârâta și aparent și instanța de fond fără nici un temei, ci sporirea - în mod obiectiv - a competitivității economice (respectiv turistice) a anumitor zone rurale cum este și comuna Bran cu toate satele ce o compun (sporirea numărului de angajați, diversificarea activităților non-agricole etc.). Or, nici în Procesul-Verbal nr. x/03.02.2015 și nici în sentința recurată nu se constată faptul că vreunul dintre proiectele implementate de către S.C. B.. S.C. D. S.R.L. sau reclamanta S.C. A. S.R.L nu mai respecta sau nu vor putea respecta obiectivele măsurii 313 pin cadrul FEADR. Cu alte cuvinte, pârâta nu a putut și nu poate demonstra, iar instanța de fond nu a statuat, în niciun fel că pensiunea realizată și modernizată de către S.C. B. S.R.L, sau pensiunea modernizată de către S.C. D. S.R.L., ori terenul de sport multifuncțional ce urma a fi realizat de către reclamantă nu mai pot sau nu vor mai putea (fiecare dintre ele sau împreună) să contribuie la: - "dezvoltarea activităților turistice în zona Bran"; - "creșterea numărului de locuri de munca și a veniturilor alternative"; - "creșterea atractivitatii spațiului rural"; - "crearea și menținerea locurilor de munca prin activități de turism, în special pentru tineri și femei sau la; "creșterea valorii adăugate în activități de turism; - "crearea, îmbunătățirea și diversificarea infrastructurii și serviciilor turistice; creșterea numărului de turiști și a duratei vizitelor". Desigur nici, simplul fapt că toate cele trei proiecte sunt amplasate în aceeași zonă turistică (comuna Bran) sau faptul că S.C. B. are autorizate CAEN-uri similare sau identice nu poate sta la baza concluziei că s-au încălcat obiectivele schemei de finanțare în condițiile în care prin însăși obiectivele reglementate de Ordinul nr. 567/2008 se urmărește în mod explicit diversificarea activităților adiacente turismului prin realizarea și exploatarea a cât mai multe și cât mai diversificate astfel de obiective adiacente turismului, iar prin Anexa nr. 12 la Ghidul Solicitantului aferent măsurii 313 sunt declarate ca eligibile numai un număr limitat de coduri CAEN. Procesul-Verbal nr. x/03.02.2015 și Decizia nr. 1090/26.03.2015 sunt nelegale întrucât încalcă regulile și criteriile interne ale AFIR cu privire la verificarea "condițiilor artificiale" care prevăd că pentru a statua asupra existenței de astfel de condiții artificiale nu este suficientă constatarea unor indicii legate de membrii organelor de conducere și/sau proveniența terenurilor pe care se implementează proiectele denumite generic "stegulețe roșii" ci este esențial a se stabili pe bază de probe că investițiile analizate, aparținând unor beneficiari diferiți nu pot să funcționeze (tehnic) decât împreună. Tocmai pentru a evita aplicarea unor sancțiuni drastice cum este retragerea ajutorului financiar acordat în cadrul FEADR, AFIR a adoptat Nota Internă privind analiza condițiilor artificiale reglementate de art. 4 pct. 8 din Regulamentul CE nr. 65/2011. Prin această Nota APDRP (actuală AFIR) a statuat că "stegulețele roșii" identificate în Nota din 24.04.2013 "sunt doar niște indicatori. Proiectele nu se consideră neeligibile doar pe baza constatării acestora" și ca "Doar...dacă se constată că investiția propusă de solicitant nu poate funcționa independent de alte investiții FEADR... proiectul devine neeligibil. Or, față de însăși regulile interne stabilite de către pârâtă pentru verificarea creării de condiții artificiale, proiectele realizate de S.C. B. S.R.L, S.C. D. S.R.L. și respectiv proiectul în curs de realizare al S.C. A. S.R.L analizate prin Procesul-Verbal nr. x/03.02.2015 și Decizia nr. 10910/26.03.2015 nu se încadrează în situațiile vizate de normele interne ale pârâtei întrucât, aceste proiecte pot funcționa și separat și respectiv au autonomie atât tehnică/funcțională cât și autonomie financiară unele față de altele. Această concluzie rezultă cu claritate din faptul că: - proiectele analizate nu au fost depuse în cadrul aceleiași sesiuni de depunere ci dimpotrivă au fost depuse de către societăți diferite la ani diferență unele față de altele după cum se poate observa din datele de încheiere a Contractelor de finanțare; - proiectele se află fizic la o distanță considerabilă unele față de altele; - proiectele dețin fiecare propriile instalații și utilizează propriile sisteme de furnizare a utilităților. Fiecare dintre obiectivele de investiții aparținând S.C. B. S.R.L, și S.C. D. S.R.L. au fost autorizate pentru funcționare în mod separat și individual de către autoritățile competente în domeniul mediului, turismului, sănătății publice și siguranței alimentelor precum și de către Consiliul Local Bran. Cu privire la aspectul independentei proiectelor analizate prin procesul-verbal atacat, se mai precizează că autoritățile care au emis avize și autorizațiile de funcționare pentru investițiile S.C. B. și S.C. D. S.R.L au certificat încă o dată faptul că încă de la emiterea acestor avize și autorizații fiecare dintre aceste investiții funcționau și funcționează și în prezent independent de alte locații sau obiective turistice sau de altă natură din zonă. Reclamanta mai arată că a făcut dovada cofinanțării exclusiv prin intermediul resurselor puse la dispoziție de către asociatul unic care a și finanțat ulterior realizarea proiectului. Fiecare societate (cu excepția S.C. A. S.R.L. care încă nu și-a început activitatea productivă, proiectul derulat de aceasta fiind în prezent blocat ca urmare a emiterii actelor administrative atacate) deține proprii angajați necesari desfășurării activității specifice și înregistrează venituri proprii din activitatea desfășurată în mod individual. Proiectul implementat de către S.C. D. S.R.L. nu are nicio relevanță pentru aprecierea aplicării prevederilor art. 4 din Regulamentului CE nr. 65/2011 privind crearea de condiții artificiale, având în vedere faptul că niciunul dintre membrii organelor de conducere ai S.C. B. S.R.L și S.C. A. S.R.L sau rudele acestora nu fac parte din organele de conducere ale S.C. D. S.R.L. Acest aspect a fost inițial confirmat chiar de către pârâtă prin faptul că prin Fișa AP 1.5.2. - Fișa de verificare privind crearea de condiții artificiale pentru obținerea finanțării - cu privire la S.C. A. S.R.L. emisă de pârâtă și depusă chiar de către aceasta la dosarul cauzei, nu o fost identificată ca relevantă pentru analiza condițiilor artificiale și societatea S.C. D. S.R.L În mod contrar celor susținute de către AFIR prin Decizia nr. 10910/26.03.2015 definiția noțiunii de reprezentant legal din cadrul Ghidului Solicitantului trebuie înțeleasă prin raportare la domeniul de reglementare al Ghidului, respectiv în sensul că reprezentantul legal în scopul implementării proiectului, trebuie să dețină putere de decizie și financiară în ceea ce privește implementarea proiectului FEADR și nicidecum în ceea ce privește alte aspecte ale activității beneficiarului asupra cărora rămân totuși suverani administratorii și asociații în condițiile legii nr. 31/1990. Conform Ghidului Solicitantului, scopul desemnării reprezentantului legal în cadrul și pentru implementarea proiectului finanțat este acela de a facilita comunicarea dintre beneficiar și Autoritatea Contractantă, nicio prevedere din Ghidul Solicitantului neacordându-i și neputând să-i acorde reprezentantului legal în scopul implementării proiectului vreo atribuție de control a activității comerciale efective a societății beneficiare a ajutorului financiar. În Ghidul Solicitantului nu se prevede nicăieri ca activitatea de reprezentant legal al proiectului nu poate fi desfășurată de către o persoană fizică în cadrul mai multor entități care au calitatea de beneficiari ai sprijinului financiar sau că o astfel de situație ar putea atrage aplicarea prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE 65/2011. Or, ținând cont de faptul că în temeiul art. 4 alin. (1) lit. b) AFIR în calitatea sa de autoritate competentă în gestionarea fondurilor europene avea datoria de a lua toate măsurile de prevenire a neregulilor și abaterilor, aceasta ar fi trebuit să includă în mod explicit restricțiile cu privire la calitatea unei persoane fizice de reprezentant legal în mai multe proiecte în Ghidul Solicitantului pentru ca apoi să invoce o astfel de situație împotriva unor beneficiari. În ceea ce privește condițiile referitoare la forma de vinovăție și capacitatea delictuală a autorității publice (care prin ipoteză poate fi singurul titular al răspunderii delictuale administrative alături de funcționarul public care a emis actul sau superiorul sau ierarhic) recurenta precizează că întreaga doctrină și practică judiciară sunt unanime în sensul că, în ceea ce privește răspunderea delictuală specială de drept administrativ, condiția clasică a dovedirii formei de vinovăție prevăzută de lege este suprimată și nu trebuie demonstrată de către persoana vătămată de actul administrativ nelegal datorită lipsei de egalitate între subiecții raportului juridic administrativ. Capacitatea delictuală a autorității publice este prezumată, doctrina și practica judiciară fiind unanime în sensul că această prezumție este confirmată inclusiv de faptul că în temeiul art. 16 din Legea contenciosului s-a instituit o răspundere solidară între autoritatea publică și funcționarul public care a emis actul nelegal, iar lipsa acestuia de răspundere nu înlătură răspunderea autorității publice. Prejudiciul în valoare de 889.097 RON suferit prin emiterea Procesului-Verbal nr. 3816/2015 și apoi prin menținerea sa conform Deciziei nr. 10910/2015 este evident întrucât i se retrage un sprijin financiar, câștigat la acel moment. În opinia recurentei, întreg prejudiciul este justificat în raport cu prevederile art. 1385 din C. civ. după cum urmează: - suma de 206.358,89 RON reprezentând un prejudiciu cert și prezent și chiar mai mult decât atât un prejudiciu care este acceptat în mod explicit și formal de către pârâtă prin aplicarea ștampilei OJFIR Brașov pe facturile aferente Cererii de plata nr. x; - suma de 342.697,54 RON reprezentând un prejudiciu cert și prezent având în vedere faptul că facturile nr. x/29.12.2014, nr. y/29.12.2014, nr. z/20.11.2014, nr. w/09.01.2015 și nr. x/30.03.2015 și situațiile de lucrări nr. x și 4 aferente acestora au fost emise de către S.C. E. S.R.L. în temeiul Contractului de execuție de lucrări pe care pârâta îl aprobase anterior prin avizarea fisei de achiziție aferentă lucrărilor, iar valoarea acestor facturi reprezintă contravaloarea lucrărilor aferente proiectului cu privire la care s-a retras finanțarea acordată reclamantei prin Procesul-verbal atacat; - suma de 340.040,48 RON reprezentând un prejudiciu cert și viitor având în vedere faptul că elementele necesare determinării prejudiciului viitor respectiv valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului și prestatorii care le vor factura și ofertele lor au fost deja aprobate de către pârâtă prin avizarea fișelor de achiziție aferente proiectului. În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Apărările formulate în cauză Intimata Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că recurenta-reclamantă a solicitat anularea actelor Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/03.02.2015 și a Deciziei nr. 10910/26.03.2015 și obligarea AFIR la plata de despăgubiri în valoare de 889.097 RON, reprezentând prejudiciul cauzat prin emiterea actelor administrative contestate. Prin sentința nr. 120/06.11.2015 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2015 a fost respinsă acțiunea formulată de S.C. A. S.R.L ca fiind neîntemeiată. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs S.C. A. S.R.L., iar prin Decizia nr. 2790/18.07.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015 s-a dispus admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În rejudecare, Curtea de Apel Brașov a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată. Înalta Curte apreciază că sentința este temeinică și legală, iar motivele invocate în recurs sunt neîntemeiate. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") Înalta Curte reține că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat. Prin urmare, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii de chemare în judecată. Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinței recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanța de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinței, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului. Doctrina și jurisprudența au afirmat constant că o motivare clară și cuprinzătoare a unei hotărâri judecătorești nu presupune analizarea tuturor afirmațiilor părților, ci doar a acelora cu caracter esențial, chiar și acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real și păstrându-și echilibrul dar și obiectivitatea, susținerile ambelor părți cu interese contrare în proces, dar doar acele susțineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretențiilor deduse judecății și cu soluția ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluții, urmând a fi filtrate și cenzurate respectivele susțineri, fie în sensul reținerii, fie în cel al înlăturării lor. Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material") Referitor la susținerile recurentei-reclamante, potrivit căreia în speță nu s-au creat artificial condițiile de obținere a ajutorului nerambursabil, Înalta Curte constată că acestea nu sunt de natură să indice nici nelegalitatea actelor administrative a căror anulare se solicită și nici netemeinicia sentinței recurate, instanța de fond evaluând corect probatoriul administrat în cauză și aplicând în mod corect legislația incidentă. În urma verificărilor s-a concluzionat că organele de control au reținut că existau neconcordanțe grave între angajamentele asumate prin Cererea de Finanțare și situația existentă în prezent ceea ce echivalează cu o abatere de la legalitate, regularitate și conformitate, care conduc la declararea proiectului ca neeligibil și la retragerea ajutorului financiar nerambursabil acordat. Obținerea sprijinului financiar nerambursabil impune îndeplinirea unor condiții stabilite și acreditate de Comisia Europeană, condiții care sunt obligatoriu de cunoscut și respectat de către beneficiari. În accepțiunea contractului de finanțare intervenit între părți, beneficiarul este în mod direct răspunzător de cunoașterea condițiilor de acordare a finanțării nerambursabile și de solicitare a finanțării în concordanță cu aceste condiții, AFIR având un rol de supraveghere a procesului de implementare a unui proiect, cu toate etapele pe care le presupune, prin diferite niveluri de verificare și proceduri acreditate de Comisia Europeană. În conformitate cu prevederile contractului de finanțare și anexele la acesta, beneficiarul este singurul răspunzător în fața autorității contractante pentru implementarea proiectului, incluzând aici și modul de desfășurare a procedurilor de achiziții, beneficiarul trebuind să se asigure de corectitudinea desfășurării acestora în condițiile în care societățile ofertante au fost invitate de acesta la selecțiile de oferte. Beneficiarul este responsabil de a se asigura că toate documentele utilizate în cadrul implementării proiectului sunt autentice, legale și complete în concordanță cu condițiile de accesare a finanțării nerambursabile astfel cum acestea sunt prevăzute în contractual de finanțare, Ghidul Solicitantului, legislația națională și europeană. Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/03.02.2015 și Decizia nr. 10910/26.03.2015 au fost emise ca urmare a faptului că, în urma verificărilor efectuate s-a concluzionat că neregula constatată se circumscrie noțiunii de condiții artificiale. În ceea ce privește noțiunea de condiții artificiale, normele europene care fac trimitere la aceasta, respectiv Regulamentul CE nr. 2988/1995, Regulamentul CE 1975/2006 și Regulamentul CE 65/2011 nu cuprind o definiție clară în acest sens, constatarea acestei nereguli fiind lăsată la latitudinea statelor membre, însă în esență, legiuitorul european a stabilit că nu se efectuează nicio plată către beneficiarii în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste plăți. În cuprinsul actelor administrative atacate sunt identificate legăturile economice, juridice, funcționale existente între S.C. A. S.R.L, S.C. D. S.R.L. și S.C. B., indicând faptul că reprezentanții acestor entități beneficiare de fonduri nerambursabile prin FEADR au acționat concertat pentru realizarea obiectivului și scopului unei singure entități, care în mod legal nu ar fi putut obține o finanțare mai mare de 200.000 euro. Astfel, este evident că obiectivele specifice Măsurii 313 - creșterea valorii adăugate în activități de turism, crearea, îmbunătățirea și diversificarea infrastructurii și serviciilor turistice și creșterea numărului de turiști și a duratei vizitelor, nu au fost atinse, deoarece cele trei proiecte finanțate prin fonduri nerambursabile, reprezintă în fapt o singură activitate economică aparținând aceleiași familii și tinzând să avantajeze exclusiv un grup de persoane intre care există legături de rudenie și nu activități/proiecte diferite, independente, care să conducă la realizarea obiectivului general al Măsurii 313, respectiv dezvoltarea activităților turistice în zonele rurale care să contribuie la creșterea numărului de locuri de muncă și a veniturilor alternative, precum și la creșterea atractivității spațiului rural. Din probele administrate în cauză a rezultat faptul că a existat o coordonare deliberată între reprezentanții celor trei societăți cu scopul de a beneficia de fonduri nerambursabile peste limita legală. Cele trei societăți smintite mai sus au fost în mod clar înființate să funcționeze ca un grup economic în care deciziile economice, financiare, logistice sunt luate de o singură persoană, respectiv dl C.. Acordarea unui ajutor nerambursabil de o valoare mai mare decât plafoanele impuse celorlalți solicitanți/beneficiari, creează beneficiarului/grupului de persoane care acționează de comun acord, un avantaj nejustificat în fața competiției, aspect care, încă o dată, implică îngreunarea îndeplinirii obiectivelor măsurii, din prisma principiului concurenței pe piață. De asemenea, s-a demonstrat o coordonare deliberată a activităților cu scopul evident de a obține fonduri nerambursabile peste limita legală admisă de lege. Au fost identificate aspecte comune în legătură cu sediul social, localizarea investițiilor (în aceeași comună, în doua amplasamente compacte), proveniența terenurilor, modalitatea de dobândire a terenurilor, consultanța la întocmirea cererilor de finanțare, legăturile de rudenie dintre beneficiari, cofinanțarea investiției realizată tot de membrii F. prin intermediul altor societăți care le aparțin, aspecte care au demonstrat că cei trei beneficiari au creat condiții artificiale pentru depășirea plafonului de minimis, beneficiarul final al fondurilor primite pentru cele trei proiecte este unul și același grup de persoane. Înalta Curte nu reține ca fiind întemeiată această critică. Potrivit Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1290/2005 privind finanțarea politicii agricole comune, ca principală atribuție protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene, iar acordarea finanțării prin încheierea contractelor cu solicitanții de sprijin trebuie corelată cu responsabilitatea angajării fondurilor europene, AFIR fiind supusă auditului din partea Curții de Conturi a României în ceea ce privește modul de gestionare a fondurilor alocate dar și din partea Departamentului de Luptă Antifraudă -organism abilitat cu verificarea și gestionarea fondurilor nerambursabile acordate din partea Comunității Europene. Din probele administrate în cauză rezultă, fără putință de tăgadă, că s-a acționat în vederea fracționării proiectelor, în așa fel încât să se creeze în mod artificial condițiile necesare pentru a beneficia de aceste plăți și de a obține un avantaj, ceea ce contravine obiectivelor FEADR. Înalta Curte constată că s-a demonstrat, în cauză, existența legăturii dintre cele trei societăți, creată prin desemnarea ca reprezentant a domnului C., aceeași persoană pentru toate cele trei societăți beneficiare de fonduri prin programul FEADR. Domnul C. este administrator și asociat unic la S.C. B. și administrator și reprezentant legal la S.C. A. S.R.L., societate care are asociat unic pe G., soția domnului C.. Solicitanții, în vederea îmbunătățirii standardului de viață în mediul rural și creșterii în mod real a competitivității, trebuie să acționeze independent tocmai în acest sens fiind edictate condițiile privind autonomia investiției. Rezultă cu evidență că situația în care un grup de persoane, urmărind obținerea a trei finanțări prin trei societăți aparent autonome între care sunt demonstrate și relevate legături fizice, juridice, economice și de afaceri, reprezintă o eludare a cerințelor și obiectivului măsurii 313. În ceea ce privește susținerile privind pretinsul prejudiciu în cuantum de 889.097 RON cu titlu de despăgubiri, Înalta Curte reține că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dreptul comun în materie pentru constatarea răspunderii civile delictuale și, din această perspectivă soluția Curții de Apel Brașov este, de asemenea, temeinică și legală. Fiind în materia contenciosului administrativ, o condiție liminară pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâților este aceea ca instanța să fi anulat, ca nelegale, actele infralegislative contestate în cauză, însă în condițiile în care, dimpotrivă, în cauză s-a reținut legalitatea actelor administrative atacate, acțiunea promovată de către reclamantă fiind respinsă ca neîntemeiată, soluție pe care instanța de recurs o împărtășește, nu se poate vorbi de existența unui prejudiciu, așa cum pretinde reclamanta. În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.