ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 737/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal la data de 12.05.2015, înregistrată sub dosar nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R.) ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Procesului-Verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 3816 întocmit în data de 26.01.2015 și a Deciziei nr. 10910/26.03.2015 de respingere a contestației reclamantei emisă de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, cu obligarea pârâtei la plata de despăgubiri în valoare de 889.097 RON reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei prin emiterea actelor administrative nelegale contestate în raport cu contravaloarea cheltuielilor eligibile și rambursabile din cadrul proiectului ce face obiectul Contractului nr. x din 10.04.2014, precum și suspendarea parțială a executării actelor administrative menționate mai sus până la soluționarea acțiunii, respectiv în ceea ce privește efectele rezilierii contractului de finanțare în raport cu procedura de verificare a cererilor de plată și obligarea pârâtei la verificarea cererilor de plată ce vor fi depuse de către reclamantă cu privire la implementarea proiectului vizat de Contractul nr. x/10.04.2014, fără efectuarea plăților aferente acestora. 1.

Primul ciclu procesual Prin sentința nr. 120 din 6 noiembrie 2015, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a respins plângerea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/03.02.2015. Împotriva sentinței civile nr. 120 din 6 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., invocând motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ. Prin decizia nr. 2790 din 18 iulie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal s-a admis recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 120 din data de 6 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal. S-a casat sentința recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. 1.

Al doilea ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 144 din 08 octombrie 2018, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, precum și obligarea pârâtei la plata de despăgubiri. Împotriva sentinței civile nr. 144 din 08 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantă S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, invocând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ. Prin decizia nr. 2686 din 22 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, s-a respins recursul formulat de reclamantă, ca nefondat. 1.

Prima cerere de revizuire formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. care a făcut obiectul dosarului nr. x/2021 La data de 24 mai 2021, societatea A. S.R.L. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 2686 din data de 22 aprilie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, invocând dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Prin decizia 5491 din 11.11.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021, s-a respins cererea de revizuire formulată de S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 2686 din 22 aprilie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, ca inadmisibilă. 1.

Calea de atac exercitată în cauză (a doua cerere de revizuire formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. care face obiectul dosarului nr. x/2023) Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 19 septembrie 2023, sub numărul x/2023, recurenta S.C. A. S.R.L. a solicitat revizuirea deciziei nr. 2686/2021 pronunțată în dosarul nr. x/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, invocând motivele de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. În susținerea motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuenta a prezentat istoricul cauzei, respectiv aspectele care au condus la pronunțarea: sentinței nr. 120/2015 a Curții de Apel Brașov pe fondul cauzei, în primă instanța, în primul ciclu procedural în cadrul dosarului nr. x/2015; deciziei nr. 2790/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal cu privire la primul recurs declarat în cauza nr. 252/64/2015; sentinței nr. 144/2018 a Curții de Apel Brașov pronunțată în rejudecare pe fondul cauzei, în cel de-al doilea ciclu procedural în cadrul dosarului nr. x/2015; deciziei nr. 2686/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal cu privire la al doilea recurs declarat în cauza nr. 252/64/2015*. În ceea ce privește soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal pronunțată în cel de-al doilea recurs (decizia nr. 2686/2021) a cărei revizuire o solicită în prezenta cauză, revizuenta a arătat că sentința nr. 144/2018 a Curții de Apel Brașov cuprinde practic aceeași motivare ca și în primul ciclu procesual (până la pagina 11 din sentința nr. 144/2018, Curtea de Apel Brașov pur și simplu a copiat cuprinsul sentinței nr. 120/2015 și al deciziei ÎCCJ nr. 2790/2018, și apoi, în ultimele pagini doar a rearanjat câteva paragrafe din sentința nr. 120/2015 între ele, fără nicio analiză nouă din partea Curții de Apel Brașov) și neglijează în totalitate indicațiile obligatorii ale ÎCCJ din decizia nr. 2790/2018. În susținerea celui de-al doilea recurs, cu privire la motivele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 7 și pct. 6 C. proc. civ., S.C. A. S.R.L. a invocat considerentele prezentate pe scurt în secțiunea C din cererea de revizuire, din care, în opinia sa, rezultă peste orice dubiu faptul că și cea de-a doua sentință pronunțată în cauză de Curtea de Apel Brașov este la fel de nemotivată ca și prima și, respectiv, că este nemotivată sub aceleași aspecte, semnalate ca fiind esențiale prin Decizia ICCJ nr. 2790/2018 pe care Curtea de Apel Brașov pur și simplu le-a ignorat cu ocazia rejudecării. În ciuda faptului că sentința nr. 144/2018 este practic identică cu sentința nr. 120/2015, decizia definitivă ÎCCJ nr. 2790/2018 (primul recurs în cauză admis de către ÎCCJ) trebuia respectată și de către cea de-a doua instanță de recurs în temeiul art. 430 C. proc. civ.. Totuși, în mod complet inexplicabil, în cel de-al doilea recurs, prin decizia care s-a soluționat în data de 22.04.2021 și s-a motivat 2 ani și jumătate mai târziu s-a reținut ca fiind legală sentința Curții de apel din 2018, deși prin această decizie nu s-a răspuns și nu s-a clarificat în niciun fel aspectele esențiale. Mai mult decât atât, în motivarea deciziei nr. 2686/2021 pronunțată în soluționarea celui de-al doilea recurs, s-au reținut de către ÎCCJ aceleași considerente din ambele hotărâri ale Curții de Apel Brașov, pe care primul complet din cadrul ÎCCJ le-a desemnat ca fiind nelegale și incomplete în raport cu decizia CJUE nr. 434/2012. Altfel spus, aceleași afirmații și susțineri incomplete ale Curții de Apel Brașov cu privire la acțiunea S.C. A. S.R.L. nu pot fi calificate drept insuficiente de către ÎCCJ în anul 2015 (cu consecința admiterii recursului A. pentru motivul reglementat la art. 488 pct. 6), dar și suficiente în anul 2021 (cu consecința respingerii recursului S.C. A. S.R.L. pentru motivul reglementat la art. 488 pct. 6), decât dacă sunt întoarse "pe dos" orice principii ale logicii elementare sau dacă se încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 2790/2018, ceea ce s-a și întâmplat în cauză. În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de revizuire întemeiat pe art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, revizuenta a precizat că având în vedere situația de fapt analizată în cauza C-434/122, în raport cu care CJUE a dispus că cele trei societăți analizate în comun în această cauză nu au creat condiții artificiale pentru a depăși plafonul de minimis, este evidentă o încălcare a prevederilor Regulamentului 65/2011 așa cum a fost interpretat prin Decizia CJUE nr. C- 434/12 și, implicit, a principiului priorității dreptului Uniunii Europene, de către cea de-a doua instanță de recurs. În acest sens, revizuenta a arătat că nicăieri în cadrul deciziei nr. 2686/2021 nu se face nici măcar o referire la concluziile și considerentele deciziei CJUE pronunțată în cauza nr. 434/2012 care face parte din dreptul comunitar și este atât obligatorie, cât și prioritară. Mai mult decât atât, în motivarea deciziei nr. 2686/2021 se menționează că nu există o definite a noțiunii de "Condiții artificiale" deși în cadrul deciziei CJUE pronunțată în cauza nr. 434/2012 se redau cât se poate de clar reperele/trăsăturile situațiilor care se încadrează în noțiunea de "condiții artificiale", repere pe care nici Curtea de Apel Brașov și nici cel de-al doilea complet al ÎCCJ cu ocazia pronunțării deciziei nr. 2686/2021 nu le-au respectat. Prin motivarea deciziei nr. 2686/2021 completul ÎCCJ, imprimă Programului FEADR și condițiilor de acces la fonduri structurale un profund caracter social pe care acest program nu îl are, potrivit Regulamentelor CE relevante și potrivit deciziei CJUE nr. 434/2012. Concluziile completului ÎCCJ în sensul că ar fi exclusă sporirea și îmbunătățirea mediului și al spiritului antreprenorial în mediul rural dacă se obțin finanțări de către societăți deținute de persoane între care există relații de rudenie sunt doar probabilități/supoziții ale instanței. Pusă în contextul unei familii cu mai mulți frați, logica perfect deficitară a instanței supreme este chiar discriminatorie (după logica ÎCCJ dacă un frate care deține o societate cu sediul într-o localitate x accesează fonduri FEADR pe acea societate, pentru un proiect astăzi, 3 ani de la implementarea acelui proiect un alt frate care deține o altă societate, nu mai poate accesa fonduri FEADR, ceea ce este absurd). Nu în ultimul rând, pe fondul soluțiilor total greșite ale instanțelor pe direcția celei pronunțate prin decizia nr. 2686/2021, în anii următori demarări litigiului în discuție, plafonul de minimis a fost eliminat cu totul. Or, în condițiile în care însăși legiuitorul a realizat că modul de analiză, optica FEADR și a instanțelor în materie a fost complet greșită și a adaptat legislația în sensul susținut de către reclamanta-recurentă, pur și simplu nu se poate justifica soluția compeltului ÎCCJ în discuție, decât dacă ea este rezultatul aplicării complet greșite a legislației comunitare în materie. Față de cele de mai sus, prin faptul că la pronunțarea deciziei nr. 2686/2021 și prin motivarea sa completul ÎCCJ, la fel ca și Curtea de Apel Brașov, pur și simplu nu au analizat și nu au clarificat: - relevanța și măsura în care au fost sau nu respectate de către AFIR și Curtea de Apel Brașov îndrumările AFIR, în ceea ce privește analiza condițiilor artificiale stabilite prin Nota APDRP (Actuala AFIR) din 24.04.2013 care pun accent pe ideea de lipsă de autonomie a proiectelor, lipsă de autonomie care însă nu poate fi constată cu privire la proiectele analizate în această speță grație documentelor atașate ca Anexele 3.1.-3.3., 4.1.-4.2., 5.1.-5.2. la plângerea reclamantei și Anexa nr. 1 la răspunsul la întâmpinare depus în dosarul nr. x/2015 formulat de către reclamantă în fața instanței de fond; - nu s-a concluzionat în niciun fel asupra aspectului dacă o analiză în comun a proiectelor implementate de S.C. A. S.R.L. și S.C. Cafos S.R.L. cu privire la depășirea pragului de minimis mai putea fi făcută sau mai putea fi relevantă din moment ce de la data încheierii ultimului Contract de finanțare de către S.C. Cafos S.R.L. și până la data încheierii de către S.C. A. S.R.L. a propriului Contract de finanțare (și chiar până la data declarației de minimis a S.C. A. S.R.L.) trecuse o perioadă mai lungă de 3 ani fiscali așa cum sunt definiți de Ordinului nr. 567/2008 și de Regulamentul CE nr. 1998/2006, iar la acel moment însăși S.C. Cafos S.R.L. putea să aplice pentru un proiect similar cu cel implementat de S.C. A. S.R.L., situație prin prisma căreia reclamanta a susținut și a demonstrat că nu a existat nicio intenție a Dlui. B. de a eluda prevederile Regulamentului CE nr. 1998/2006; - instanța supremă nu a apreciat asupra relevanței și consecințelor faptului că în cadrul S.C. C. S.R.L. al cărei proiect se afla la mai bine de 4 km distanță de celelalte două proiecte, Dl. B. căruia i se imputa coordonarea activității celor trei societăți nu are nici calitatea de administrator și nici calitatea de asociat, deși prin decizia ÎCCJ nr. 2790/08.07.2018 din primul recurs, aceeași instanța supremă a considerat că acest aspect ar trebui să fie analizat cu temeinice în cauză; - nici AFIR, nici Curtea de Apel și nici instanța supremă, în cel de-al doilea recurs, nu au apreciat asupra datelor de înființare a societăților care se situează la intervale de 3, și chiar 7 ani unele față de altele și respectiv asupra domeniilor principale de activitate ale celor trei societăți care sunt diferite, elemente care exclud ideea de înființare fictivă a acestor entități; - nici AFIR, nici Curtea de Apel și nici instanța supremă, în cel de-al doilea recurs, nu au apreciat asupra datelor la care s-au dobândit drepturile reale asupra terenurilor pe care s-au implementat proiectele și care deopotrivă fiind decalate în timp la ani distanță exclud ideea de înființare fictivă a acestor entități. - nici AFIR, nici Curtea de Apel și nici instanța supremă, în cel de-al doilea recurs, nu au stabilit nici măcar ce relevanță are faptul că toate motivele pentru care după începerea implementării proiectului i s-a retras reclamantei-recurente ajutorul financiar acordat. Existau și la momentul depunerii cererii de finanțare și puteau fi măcar puse în vedere reclamantei-recurente riscurile unei astfel de calificări din partea AFIR, lucru care însă nu s-a întâmplat decât după semnarea Contractului de finanțare și după ce reclamanta-recurenta a cheltuit mai bine de 640.000 RON în vederea implementării proiectului. Astfel, rezultă peste orice dubiu: pe de o parte că ÎCCJ nu a respectat prescripțiile deciziei ÎCCJ nr. 434/2012 și a pronunțat o decizie care se contrazice în totalitate cu decizia ÎCCJ nr. 2790/18.08.2018 și, pe de altă parte, că la pronunțarea deciziei ÎCCJ nr. 2686/2021 cel de-al doilea complet al ÎCCJ nu a acordat prioritatea cuvenită dreptului comunitar, așa cum a fost interpretat prin decizia CJUE nr. 434/2012, condiții în care ambele motive de revizuire sunt întemeiate. 1.

Cererea privind sesizarea CJUE în scopul interpretării prevederilor Regulamentului CE nr. 1998/2006 și ale Regulamentului CE nr. 65/2011 Prin cererea de revizuire formulată, S.C. A. S.R.L. a solicitat și sesizarea CJUE în scopul interpretării prevederilor Regulamentului CE nr. 1998/2006 și ale Regulamentului CE nr. 65/2011, apreciind că aspectele invocate sunt esențiale atât pentru judecarea cererii de revizuire, cât și pentru judecarea recursului în cazul admiterii cererii de revizuire. Având în vedere faptul că ceea ce se impută reclamantei-revizuente este, în esență, depășirea limitei plafonului de minimis așa cum este reglementat de Regulamentul CE nr. 1998/2006 și încălcarea prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE nr. 65/2011, rezultă că soluționarea cererii de revizuire, presupune o analiză a Considerentelor 9, 10 și a art. 3 alin. (1) teza finală din Regulamentul CE nr. 1998/2006, coroborat cu prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 pentru a se determina cum se calculează perioada în raport cu care se stabilește respectarea regulii de minimis, în situații atipice precum cea din cauză (trei societăți analizate în comun, cu mențiunea) și anume: - Care este momentul la care face referire în considerentul 10 din Regulamentul CE nr. 1998/2006: (1) momentul depunerii declarației de minimis de către fiecare dintre societari; (2) momentul încheierii Contractului de finanțare de către fiecare dintre societăți sau (3) momentul la care s-a primit ultima plată de către fiecare dintre societari? - În scopul verificării respectării regulii de minimis se pot avea în vedere pentru unele societăți momentul încheierii Contractului de finanțare sau al declarației de minimis și pentru altele alte momente, respectiv momentul ultimei plăți sau momentul depunerii declarației de minimis? - Ce se înțelege prin sintagma "Perioada de trei ani luată ca referință trebuie să fie apreciată pe o bază glisantă, în așa fel încât, pentru fiecare nou ajutor de minimis acordat trebuie să se stabilească valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate în cursul exercițiului financiar respectiv, ca și în cursul celor două exerciții financiare anterioare": (1) se iau in calcul plățile efective făcute în fiecare dintre cei trei ani relevanți (anul în curs și cei doi ani anteriori), sau se iau în calcul valorile maxime acordate fiecărei societăți indiferent de plățile efectuate în fiecare an? - În momentul aplicării art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE nr. 65/2011 sunt relevante aspecte precum: (1) datele decalate în timp la care au fost înființate societățile; (2) proveniența cofinanțării din surse diferite pentru societățile analizate în comun; (3) faptul că din punct de vedere tehnic și al autorizațiilor necesare funcționării proiectele sunt autonome, pentru a se stabili dacă există sau nu o încălcare a prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE 65/2011 în situații precum cea din prezenta cauza? Trebuie să țină cont instanțele naționale de astfel de circumstanțe? Aceste chestiuni legate de modul de calcul a perioadei relevante pentru aplicarea prevederilor legale comunitare indicate mai sus au fost în permanență invocate de către A. însă nu au fost clarificate de către niciuna dintre instanțe până acum și necesită o analiză serioasă de către CJUE întrucât regulile reglementate de Regulamentul CE nr. 1998/2006 nu au în vedere/nu au fost edictate și pentru situații în care se analizează în comun mai multe entități, o astfel de analiză fiind nou introdusă în cadrul legislativ european prin Regulamentul CE nr. 65/2011, iar aspectul deosebit de esențial indicat mai sus, nu a fost tranșat până în prezent de către CJUE. 1.

Apărările formulate în cauză Intimata Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, în principal, ca tardivă și inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată. Cu privire la excepția tardivității cererii de revizuire, intimata a invocat prevederile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că Decizia ÎCCJ nr. 2686/22.04.2021, a cărei revizuire se solicită, a rămas definitivă la data pronunțării instanței de recurs. Împrejurarea că această decizia a fost comunicată părților ulterior redactării, respectiv în anul 2023, nu este de natură să repună pe revizuentă în termenul pentru declararea revizuirii. Cu privire la excepția inadmisibilității cererii de revizuire, intimata a arătat că sunt întrunite condițiile art. 430-431 din C. proc. civ. privind autoritatea de lucru judecat, întrucât revizuenta a mai formulat anterior o cerere de revizuire ce a format obiectul dosarului nr. x/2021, soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 5491/11.11.2021, în sensul respingerii cererii de revizuire, ca inadmisibilă. Temeiul de drept al cererii de revizuire soluționate prin decizia antereferită a fost identic cu cel al prezentei cereri de revizuire. Astfel, în opinia intimatei se impune admiterea excepției autorității de lucru judecat și respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă. În ceea ce privește cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimata a solicitat respingerea acesteia în principal ca inadmisibilă și în subsidiar ca nefondată. În opinia sa, în cauză nu se poate reține o autoritate de lucru judecat a deciziei nr. 2790/18.07.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015 în contextul în care această hotărâre a fost pronunțată în primul ciclu procesual al acestei spețe. Prin această decizie s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Curții de Apel Brașov. A arătat că pentru a susține cererea sa de revizuire, societatea revizuentă încearcă în mod forțat să indice că decizia nr. 2970/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție din primul ciclu procesual are autoritate de lucru judecat ce ar fi fost ignorată în pronunțarea deciziei nr. 2686/22.04.2021 de Înalta Curte de Casație și Justiție, în același dosar, în cel de al doilea ciclu procesual. A menționat că acest motiv de revizuire este formulat și susținut în mod forțat și doar cu scopul readucerii în fața instanței a acelorași argumente ce au fost dezbătute și în recursul ce a făcut obiectul dosarul nr. x/2015, deoarece prin decizia nr. 2970/2018 nu a fost soluționat fondul cauzei și nu sunt elemente care să opereze cu putere/autoritate de lucru judecat și care să fi fost ignorate în pronunțarea deciziei nr. 2686/22.04.2021. Mai mult decât atât, revizuenta nu indică în ce măsură ar fi fost de natură acele elemente, ca operând cu autoritate de lucru judecat, să schimbe total soluția pronunțată prin decizia nr. 2686/2021. Relativ la cel de-al doilea motiv al revizuirii formulate de S.C. A. S.R.L., respectiv cel întemeiat pe prevederile art. 21 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, intimata a solicitat, de asemenea, respingerea acesteia, în principal, ca fiind inadmisibil, și, în subsidiar, ca fiind neîntemeiat. A susținut că în speță nu este îndeplinită ce-a de-a doua condiție prevăzută de textul legal, și anume aceea că pronunțarea hotărârii s-a făcut cu încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, sub aspectul încălcării principiului securității raporturilor juridice și aplicarea incorectă a criteriilor trasate de CJUE în cauza Slanceva Sila. În acest sens, a precizat că revizuenta nu invocă o anumită normă de drept european incidentă sau o interpretare a acesteia ignorată/înlăturată de instanță, ci invocă doar drepturi/principii generale ce consideră că i-au fost încălcate, principii care sunt incluse într-un instrument ce are drept scop tocmai stabilirea drepturilor de bază pe care trebuie să le respecte atât Uniunea Europeană, cât și statele membre, atunci când pun în aplicare legislația UE. În cazul în care se va trece peste inadmisibilitatea cererii, intimata a solicitat respingerea, ca nefondată, a cererii de revizuire, arătând că prin actele administrative emise de AFIR în legătură cu cele trei proiecte, s-a respectat atât legislația comunitară cât și legislația națională, toate considerentele CJUE menționate în cauza C-434/12 fiind pe deplin aplicabile prezentei cauze, judecătorul național având la dispoziție atât elemente subiective cât și elemente obiective care demonstrează neeligibilitatea cererilor de finanțare ale celor trei beneficiari. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție 2.1. Examinând excepția inadmisibilității cererii de revizuire, invocată de intimată prin întâmpinare, asupra căreia trebuie să se pronunțe cu prioritate, astfel cum impun dispozițiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 460 alin. (1) C. proc. civ.: "O cale de atac poate fi exercitată împotriva unei hotărâri numai o singură dată, dacă legea prevede același termen de exercitare pentru toate motivele existente la data declarării acelei căi de atac." Dispozițiile legale antereferite reglementează principiul unicității căii de atac conform căruia dreptul de a promova o cale de atac este, în principiu, unic și se epuizează odată cu exercitarea lui, ceea ce presupune că nimănui nu îi este permis să uzeze de două sau mai multe ori de aceeași cale de atac. În acest sens, Înalta Curte reține că la data de 24 mai 2021, societatea A. S.R.L. a formulat prima cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 2686 din data de 22 aprilie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, invocând dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Prin decizia 5491 din 11 noiembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021 s-a respins cererea de revizuire formulată de S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 2686 din 22 aprilie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, ca inadmisibilă. Or, în aceste condiții, în mod corect a susținut intimata că în prezenta cauză a fost deja formulată și soluționată definitiv o cerere de revizuire împotriva aceleiași decizii și pentru aceleași motive, astfel încât, în raport de dispozițiile art. 460 din C. proc. civ., nu mai poate fi formulată o nouă cerere de revizuire. În consecință, cererea de revizuirea care face obiectul prezentei cauze, formulată de S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 2686 din 22 aprilie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2015, va fi respinsă ca inadmisibilă. 2.2. Analizând cererea formulată de revizuentă privind sesizarea CJUE în scopul interpretării prevederilor Regulamentului CE nr. 1998/2006 și ale Regulamentului CE nr. 65/2011, Înalta Curte o va respinge, de asemenea, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente: Conform prevederilor art. 267 TFUE și jurisprudenței în materie, instanța națională sesizează Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară numai în măsura în care se pune în discuție validitatea sau interpretarea tratatelor și actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii și dacă apreciază că o decizie în această privință este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză. În cauză însă, având în vedere că cererea de sesizare a CJUE a fost formulată într-o cale de atac care este inadmisibilă, așa cum reiese din considerentele reținute la pct. 2.1. din prezenta decizie, aspectele invocate cu privire la interpretarea prevederilor Regulamentului CE nr. 1998/2006 și ale Regulamentului CE nr. 65/2011 nu au aptitudinea de a influența soluția ce se va pronunța în cauză și nu pot determina o altă soluție decât aceea de respingere a cererii de revizuire ca inadmisibilă. Prin urmare, câtă vreme aspectele invocate de revizuentă vizează fondul problemei deduse judecății care nu face obiectul analizei Înaltei Curți, cererea de sesizare a CJUE va fi respinsă ca inadmisibilă. 2.3. Soluția Înaltei Curți și temeiul juridic Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 460 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 267 din TFUE, Înalta Curte va respinge atât cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, cât și prezenta cererea de revizuire, formulate de revizuentă, ca inadmisibile.